Familia, 1882 (Anul 18, nr. 1-52)
1882-05-23 / nr. 21
ORADEA-MARE (NAGYVÁRAD) 23 Maiu st. V. 4 Iuniu st. n. Ese in fiecare dumineca. Redacţiunea în Közép-utcza nr. 395. ANUL XVIII. 1882. Prețul pe un an 10 fl. Pe J, de an 5 îl.; pe *1, de an 2 fl. 70 cr. Pentru România 2 galbeni. E lmira. — Roman original. — (Urmare.) Deosebit în dureri sufleteşci stringea inima ascultătorilor, iar în caractere redică generositatea cu rară frumseţă. Severin găsi, că nu avea cărţi străine, deci aduse mai multe opuri, căci Elmira cu năpşa ei românésca, vorbia şi nemţăsca învăţaţilor, în cântecele lui Heine ceti adânc impresionată, cu o umbră pe frunte, şi apăsându-şi braţele pe pept. Selbătecia lor, amarul în dispreţul lumesc predat de ea, înspăimântă pe Severin, cât trase cartea cu vorbele : — Am păcătuit, aste nenorocite strofe sânt pentru inimi arse, iar nu pentru dta! — Dar ele îmi plac, sensul lor mi se lipeste! — răspunse cu schintei în ochi. — Osorădeie ceriul să nu te iubesci, cine o face s-a perdut idealitatea. Cu credința în bucați, îl numără anii după amăgirile intălnite. Cartea rămase la el, dar în diua următore avu alta, de care nu se mai despărți. * 4c * Timpul eră încă rece, uneori posomorit, dar uscat și potrivit de preumblări scurte. Dna Scurtescu își iubia căsnicia, însă la o dilenină nu renuncia a se amestecă între trecătorii stradei principale, ce chiomiau cu dor după întâii heroldi ai primăverei. Băgase semă, că și Elmira nu era ca obicinuită, deci socoti, că aerul şi puţină distragere nu-i va strică. Doriâ şi fata să mergă... să mărgă departe, doră la marginea pământului. Aşâ erâ de doiosă, aşâ doritóare, că invidiâ paserea pentru aripi, şi berele pentru iuţimea lor. Dar ce ajută dorinţele? E lege: omul din pământ se fie pironit de pământ, pân’ s’a preface ensuş pământ.. . Misterul naturei desvălise raze calde, ventuleţe desmerdau, şi câte un fir alb mângâia obrazii. Fremetul proaspet şi capsul pistriţ fu şi Elmirei distragere, până nu observă cum din o grupă de juni, unul se desfăcu, luând direcţiunea spre ele, îl recunoscu, şi cu tată intenţiunea a spune mamei să întorcă, tăcu, căci ce alt protest putea da, ca numai un capriciu copilesc? Merse mai iute, fugia de pasul ce grăbia. Dar Severin le ajunse. Salutarea fu mai tristă ca alta dată, el mai petruns ca oricând. Le spuse, că de era ora cuviinciosă, însus s’ar fi înfățișat pentru a le conduce la promenadă. Elmira murmură ceva, iar mama adause, că chiar pornesc îndărăpt. — Atunci să-mi concedeţi a ve însoţi? —întrebă el întins. Dna Scurtescu îş plecă capul, drept învoire. De aci încolo vorbiră puţin, căci plecând toți la ascundarea soarelui, pasagiu! se strimtori forte. El mira încă îngreuna cumva, prin tăcerea neîntreruptă ce păstră. Ajunși acasă, el deschise ușa, dând apoi mamei mâna spre a o pute oferâ și fetei. Ar fi refusat’o ea, de găsiâ modru. Așa i-o întinse, și el primind-o fără afecțiune, lăsă un bilet, îndepărtându-se înmediat cu salutare grăbită. Elmira remase înmărmurită cu fatala hârtie, făgăduind a o aruncă necetită focului. Petrecu ca o crimă minutele, până fu singură cu ardetoarele sire, ce ar fi sferticat ori jertfit tăciunilor la primire, dar acum o robiră cu virtute magică. Luptă mult cu sine; dorinţa ar deschide învinse. Ea ceti: sTe iubesc Elmiră, şi tu vrei se me încungiuri. Gândesce! toate încercările sunt deşerte; cu aceea ce hrănesc în mine, te voi urmări cât trăiesc. Aibi milă Elmira— cu mine, şi cu tine!* Ciudatul cuprins năpădi nişte suspine, precum năpădeşte vântul furtunos munţi murmuroşi pe faţa oceanului. Capriciul, lighiditatea şi nemetul iubirii, porniră resboi. Crescuse făr’ a a uiji cuvântul ,amor‘, dar învăţând a iubi de o potrivă omenimea întregă. Întâiul bărbat ce-o impresiona, i scăpase vieţa. Era fericit atunci, purtă raiul în pept; acum perduse raiul; în uşa iadului cerea milă de la ea: pentru el şi pentru ea! — îl iubesc! îl iubesc! — repetă ca în aluţiaţiune, şi eră probabil, că tot aşa rostia: »îl uresc ! îl uresc!* astfel i se sgudui raţiunea. Oh! aceste prime sire de amor, cum ard şi mistuesc sânta linişte a nevinovăţiei? Ce petru de probă sânt ele pentru o fetă tineră, necunoscută cu focurile jucătore ale inimei? Elmira petrecu noaptea aşa, cum şdu numai cei crescuţi sub păvaza mamei, şi cari smencinaţi se pomenesc traşi la taine. I veni tot, ca un vis cumplit. Portă gândul a se descoperi mamei, cu mărturisire. Dar ce avea să spună, şi ce să marturiseasca ?