Familia, 1887 (Anul 23, nr. 1-52)

1887-11-08 / nr. 45

ORADEA-MARE rNAGYVÁRADE Ege in fiecare duminecă. 8 novembre st. v. Redacțiunea in 20 novembre st. n.­­ Kozép­uteza nr. .195. Sr. 45. A N­U L XXIII. ; Vieţui pe un an 10 fl. Pe V» de an o fl.; pe '/«­­ de an 2 fl. 70 cr. î . Pentru România pe an 25 lei. ' NI R e s p u n s la cronica-ţi rimată cătră Don Padil. drept, — spre bolţile tăriei tupCu jind la ce să mai cătăm, and toţi, sub fundul pălăriei, Câte-un crămpeiu de cer purtăm ? Tu clici, crămpeile-s la fel . . . Pe osebitele cărări Toţi ne 'ndreptăm cătră un ţel, Unii pe jos — alţii călări. Şi-i drept că ’n cele patru scânduri, Prostia cea mai guralivă Şi capul cel mai dat la gânduri. Vor amuţi de o potrivă. Dar pân’atunci, unul işi strînge Sub bolta lui şirag de stele. Altu-şi mângeşce, ori işi frânge Partea-i de cer in bucăţele. Unii in fel de fel de chipuri. Frămentă tainele vieţii: Răstorn ’a mărilor nisipuri. Străbat şi scotocesc planeţii, întrebă funduri de prăpăstii, Ş-ale Eghipetului mumii. Şi ’n oasele fosili de bestii Cât’ rostul şi urzeala lumii. Şi alţii dilele-s petrec In al orgiilor vârtej : Un traiu nesăbuit şi sec întins pe patimi ca un vrej ! Nimic nu pune freu acestor Neruşinaţi terfichi limbuţi, Şi pentru ochiul lor de chestor Lumea e gata de virtuţi! . . Prostii li par şoiinţi şi arte, Nebuni poeţii, de legat: Sbârnăe toţi din dilele sparte Un cântec vechiu şi nesărat! . . Ei singuri se pricep la tote, Ei filosofi, ei cântăreţi, Prin ei se mişc ’a lumii late, Eu roiul spornic de vieţi! Şi numai pentru denşi-anume Urzit-a Dumnedeu pământul, Cu toate câte sânt pe lume Şi numai lor li-i dat cuvântul! Acum respunde, de socoţi Că ceru-i hărăzit de-a palma, De o potrivă pentru toţi, Ori li s’a măsurat cu palma.. . * De e seu nu e cer, me ’ntrebi? — Ar fi nedrept să-ți spun că nu-i Dar fiecare ’n deosebi Menită-şi are partea lui: Măreț pluti-va printre veacuri Măestrul dulce­ Eminescu, El jos, cu-al lui bagaj de flecuri, Toncescu fi-va tot Toncescu! . . Căci cum să cred c’ar sta alături Cu scumpele mărgăritare, Gunoiul ce cu scârbă-i mături In întuneric şi uitare! Furlandisindu-se ’n saloane, Cu mintea stărpă şi ’n doi peri, Să facă curte la cucoane Sânt meşteri fanţii cavaleri! Dar cum socoţi, ca toţi smintiţii Şi trântorii de cafenele, înfumuraţi şi plini de viţii, Să aib’ acelaşi cer şi stele Cu cei ce luptă şi-şi adună In fagur sfintele gândiri Şi-işi dau viaţa pe-o cunună Din măna dreptei Nemuriri ? * Politici, oratori de stradă, Stupizi ce se socot isteţi, Făţarnici patrioţi-grămadă, De vorbe gole precupeţi,

Next