Flacăra, iulie-septembrie 1988 (Anul 37, nr. 26-39)

1988-09-09 / nr. 36

Sport Succes olimpicilor Un avion al companiei „Ta­rom“ a decolat, in urmă cu citeva ore, de pe aeroportul Otopeni in direcţia Seul, pur­­tînd delegaţia sportivă a ţării noastre care va participa la cea de-a 24-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară. Acest start a fost, de fapt, punctul terminus a patru ani de căutări şi anga­jamente, de speranţe şi verifi­cări, de pregătiri şi aşteptări — toate acestea intr-o luptă vizi­bilă şi invizibilă pentru a prin­de un loc sub semnul olimpic, adică acolo unde gloria oricărui sportiv se află la apogeul unei recunoaşteri fără egal. Pînă la urmă, succesive analize şi deli­berări asupra şanselor pe care le-am putea avea la Olimpiadă, întorcind problema acestei par­ticipări pe toate feţele, adică măsurînd de vreo zece ori şi tăind o dată, s-a ajuns la op­ţiunea definitivă de a înscrie un concurs 64 sportivi la 10 disci­pline olimpice : atletism, cano­taj, caiac-canoe, tir, gimnastică, box, lupte (greco-romane şi libere), scrimă, haltere şi na­­ta­ţie. Lotul olimpic al ţării cuprinde sportivi de mare valoare, lau­reaţi în repetate rînduri la diverse competiţii internaţio­nale, „veterani“ ai întrecerilor mondiale şi olimpice, am putea spune, dar şi foarte mulţi tineri, abia intraţi sau trecuţi de vîrsta adolescenţei şi tocmai de aceea dornici de afirmare într-o com­petiţie de mare anvergură. Pen­tru Maricica Puică, Nicu Vlad, Aurel Macarencu, Ion Corneliu, Sorin Matei, această Olimpiadă nu mai poate stîrni fiorii unei premiere, dar poate constitui prilejul confirmării la nivel înalt a performanţelor lor, în­cheierii apoteotice a unor carie­re sportive de excepţie. Pe de altă parte, puştoaicele de la gimnastică şi nataţie, boxerii Dumitrescu şi Vaştag, „piticii“ halterelor — Socaci, Cicărean, Czanka —, floretistele Tufan şi Kazăr, băieţii de la gimnastică, recordmena lumii la junioare Alina Asaftei, luptătorii Cărare şi Tămăduian şi alţii vor păşi pentru prima oară în agora întrecerilor olimpice, cu spe­ranţă, cu ambiţie, dar şi cu emoţii inevitabile. Sportivii noştri s-au angajat să obţină 17—19 medalii, din care 6—8 de aur , de vor reuşi sau nu, asta e greu de spus, pentru că­­această întrecere este, înainte de toate, cu necu­noscutul. Oricum, vom fi ală­turi de ei cu gîndul şi cu spe­ranţa că ne vor face să ne bucurăm, foarte des, ori de câte ori vor reuşi să fie „altius, citius, fortius“ ! OCTAVIAN ŞTIREANU g1 Echipa de gimnastică 22 Fotbal: Gupele europene, o nouă ediţie Pentru antologia fotbalului (Urmare din pag. 24) la ce subtilităţi tehnico-tactice mai ape­lează ei. Iar ceea ce s-a petrecut către sfirşitul meciului cînd jucătorii praghezi păreau total lipsiţi de vlagă şi într-o com­pletă derută în timp ce ai noştri zburdau de parcă abia atunci intraseră pe teren, astfel incit citeva minute n-au permis adversarilor nici măcar să se atingă de minge şi i-au transformat în ja­loane printre care executau ceva ce semăna cu slalomul uriaş expli­că de ce campioana noastră, aflată de la un moment dat irezistibil la cîrma jo­cului, merita cu prisosinţă victoria la un asemenea scor care, după părerea noas­tră, şi fără nici o exagerare, ar fi putut fi şi mai mare dacă n-ar fi fost citeva ratări uriaşe, inerente în condiţiile unei lupte de o asemenea tensiune. Scor care ne scuteşte de emoţii in legătură cu cali­ficarea in turul doi al C.C.E. şi care re­flectă maturitatea acestei echipe, formi­dabila ei voinţă de a se dărui în aşa fel pe parcursul întregii partide incit să-şi îngenuncheze adversarii fără menaja­mente de ordin emoţional. Nimeni nu ne-a iertat vreodată dacă a avut prilejul să ne administreze o lecţie severă. Miercuri însă Steaua a răzbunat multe din înfrîngerile ruşinoase pe care le-au cunoscut echipele noastre de fotbal. Aşa e firesc, aşa e bărbăteşte, aşa e legea jo­cului. De altfel, înşişi jucătorii de la Sparta Praga au recunoscut superioritatea jucătorilor români şi au aşteptat respec­tuoşi ca mai intîi să iasă de pe teren şi să se îndrepte spre vestiare cei care au cîştigat partida. E un gest emoţionant, e un gest cavaleresc care îi onorează. Iar Lung, Dan Petrescu, Ungureanu, Iovan, Stoica, Belodedici, Lăcătuş, Hagi, Ilie Du­mitrescu, Pena, Rotariu precum şi cei doi jucători care au intrat în a doua repriză, Balint şi Măstăcan l-au meritat din plin. A fi ca şi calificat in turul al doilea intr-o competiţie de o asemenea anver­gură, din primul meci, este o performan­ţă care nu-i este dat oricui s-o cunoască. De aceea încheiem, aşa cum e şi normal, aşa cum de altfel ne-am obişnuit în ul­timii ani, cu o felicitare ce devine tradi­ţională : „Bravo Steaua !* Tranşant şi convingător (Urmare din pag. 24) argumente mai principale, inevitabilul s-a produs : echipa din Lahti a început să ce­deze, ocaziile de gol ale dinamoviştilor s-au înmulţit din minut în minut, au ve­nit şi cele două goluri — şi mai puteau veni şi altele dacă Lupu nu vărsa oala plină a prestaţiei sale de pînă atunci dînd cu piciorul intr-un penalty pe care l-a ratat (în urma unui fault asupra lui Vaiş­­covici), dacă Vaişcovici nu vroia să treacă cu mingea şi prin ochiurile plasei (după ce driblase tot ce-i ieşise in cale, dacă lobul lui Mihăescu nu poposea pe trans­versală, dacă portarul finlandez nu răsă­rea că din pămînt în calea unor mingi pe care toţi le vedeam în plasă ş.a.m.d. După pauză, şi îndeosebi după primirea celui de-a doilea gol, echipa din Lahti a încercat marea cu degetul, făcînd tentati­ve de a ieşi spre atac, in căutarea unui gol dătător de speranţe. Au fost momente care ne-au explicat cum a rezistat echipa din Lahti timp de 176 de minute fără gol în faţa Stelei, confirmînd că şi acum fin­landezii alcătuiesc o echipă redutabilă, cunoscătoare a regulilor unui joc în de­plasare însă, în ciuda intenţiilor ei inte­ligente, nu s-a putut exprima­­ asta pentru că Dinamo, şi cu asta credem că am spus totul, a fost mereu deasupra­­ jocului şi adversarilor, deopotrivă. Alături de proporţiile scorului, care-i a­­sigură o confortabilă calificare în turul doi (minuni se mai întîmplă, dar mai rar, totuşi), îmbucurătoare a fost la Dinamo maturitatea competiţională : nu s-a pre­cipitat văzînd că nu-i „iese“, n-a intrat în jocul distructiv al adversarilor, a re­luat cu migală, de fiecare dată, şirul a­­tacurilor şi al combinaţiilor, şi-a făcut propriul joc, la care se lucrează de atîta vreme şi, lucrul cel mai important, a ştiut cînd şi cum să schimbe foaia, ast­fel incit reduta finlandeză să cedeze. Toa­te astea, repet, pe fondul unei prospeţimi în joc şi­ al unei excelente pregătiri fizice — capitol care era cîndva meteahna fun­damentală a echipelor noastre. Acestea fiind spuse, se înţelege că şi scorul la care s-a încheiat partida ne îndeamnă să feli­cităm întreaga echipă dinamovistă, pe an­trenorii ei şi, nu în ultimul rînd, întreg „statul major“ al oamenilor de bine şi de suflet care sunt alături de Dinamo in a­­ceastă campanie europeană, pentru că, nu-i aşa, nici­ o campanie nu poate fi dusă „de unul singur“. Turul ciclist al României In cronica atât de colorată a ciclismului nostru a mai trecut o ediţie a „Turului României“, a 26-a, o ediţie parcă mai puţin agitată, datorită, în special, su­periorităţii învingătorului, dina­­movistul Vasile Mitrache, care a purtat tricoul galben încă de la început şi l-a păstrat cu brio, „cu panaş“, cum se spune, pină la Bucureşti. Prima etapă avea să dea tonul Întrecerii, fiind ca un „original“, „xeroxat“ apoi în mai multe rînduri. După monotona par­curgere a autostrăzii Bucureşti — Piteşti, după citeva hărţuiri nesemnificative, Mircea Romaş­­canu, însoţit de Gheorghe Nef­­liu şi Ion Alexandru, şi-a ma­nifestat pretenţiile, demarînd sec cu 10 km înainte de sosire. Numai că Mitrache, Cornel Ni­­colae şi Costică Paraschiv au prins repede „roata“ micului grup, iar la sprintul de la Curtea de Argeş prima victorie de etapă revenea lui Vasile Mi­trache, şi, odată cu acest suc­ces, şi tricoul galben, poziţia mult rîvnită fiind consolidată la Tg. Mureş (evadare in trei, cu Romaşcanu, cîştigător de etapă, şi Mihai Oros, localnicul), acţiune care a stabilit configu­raţia podiumului final, intrucit ceilalţi au sosit la 6 minute şi peste. Să reamintim şi „inter­­mezzo“-ul de la Sibiu, unde a cîştigat turcul Salih Korkmaz, un rutier cunoscut, cu un pal­mares impresionant : 100 de vic­torii în diferite probe de şo­sea şi velodrom. De la Tîrgu Mureş rămînea de văzut dacă, şi cum, vor reac­ţiona ceilalţi pretendenţi la vic­toria finală. Erau în joc, de asemenea, alte două tricouri dis­tinctive, cel roşu, al sprinteri­lor, şi cel albastru, al căţărăto­rilor. In lupta pentru acesta din urmă, purtat iniţial de Valen­tin Constantinescu, ciştigătorul de anul trecut al „Micii bucle“ (după care s-a cam resemnat, inexplicabil...) şi-a demonstrat, etapă de etapă», calităţile un tînăr rutier bulgar, Stanislav Fotev („Veţi mai auzi de el şi în alte mari competiţii interna­ţionale, mai ales după încă doi ani“, ne declara antrenorul lui), care şi-a adjudecat în cele din urmă, dar destul de detaşat „Premiul Munţilor“. In ce-l priveşte, Vasile Mi­­trache n-a slăbit nici un moment alura, trecind cu succes şi proba, drastică, decisivă adesea, a muntelui, cu o nouă victorie la Piatra Neamţ, o etapă desti­nată, parcă exclusiv, „grimpeu­­rilor“, cu două puncte de căţă­­rare de prima categorie. După jumătatea cursei, plu­tonul îşi îngăduie un scurt mo­ment de respiro, de care profită italianul Gianpaolo Grimaldi, primul in municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar a doua zi liderul punctează din nou, la Sf. Gheorghe, inscriindu-şi în pal­mares a treia victorie de etapă. Ultimele două tronsoane ale cursei, cele mai lungi, Sf. Gheorghe — Buzău şi Buzău — Bucureşti, au fost marcate de tresărirea de orgoliu a doi fa­voriţi iniţiali, în opinia majori­tară a specialiştilor, Ludovic Lauri pentru „mica buclă“ Covaci şi Cornel Nicolae, învin­gători la sprint. In încheiere, să punctăm citeva aspecte ale cursei.­­ Mai întîi, citeva cuvinte despre în­vingător . Născut la 2 iulie 1964, la Bucureşti, Vasile Mi­trache a fost legitimat prima dată în 1977 la Clubul sportiv şcolar numărul 1 de prof. Fran­cisc Gera, la recomandarea pro­fesoarei de... română a viitoru­lui campion Elena Calcan. A trecut apoi la Dinamo Bucu­reşti, sub îndrumarea antreno­rului emerit Nicolae Voicu (acum îl are antrenor şi pe... Mircea Romaşcanu), impunîn­­du-se destul de cu­rînd, chiar în 1978, cînd şi-a adjudecat pri­mul titlu, la campionatele re­publicane de juniori mici. In total, pînă în prezent are 15 titluri la juniori şi 14 la se­niori, şase dintre acestea anul trecut, ceea ce i-a adus distinc­ţia de cel mai bun ciclist în 1987. Ca o paranteză, poziţia respectivă nu i-a fost de-ajuns pentru a fi selecţionat în echipa de „Cursa Păcii“, fiind consi­derat exclusiv un pistard şi un contratimpist, deşi încă în 1983 cîştiga o etapă în „Turul Româ­niei“ (Braşov — Cîmpulung Muscel), iar anul trecut a făcut, pe munte, o evadare de 85 km, clasîndu-se în final al treilea.­­ Al doilea clasat, Mircea Ro­maşcanu, a dovedit la cei 35 de ani (împliniţi în martie) ace­leaşi excelente calităţi de teh­nician, tactician şi de voinţă care l-au făcut cunoscut ca rutierul nostru cel mai bun mai bine de un deceniu. Acum antrenor, Mircea Romaşcanu a dat,­in „Tur“ un exemplu per­sonal tinerilor săi elevi . Sur­prinzătoare, poate, pentru mulţi, poziţia a treia ocupată de Mihai Oros, mai ales că el prezintă un caz particular, începînd ciclis­mul de performanţă la... 22 de ani, la Electromureş Tg. Mureş . Prima formaţie a Româ­niei (condusă în această compe­tiţie de Nicolae Voicu), a doua selecţionată (antrenor Ion Stoi­ca) şi Selecţionata sindicală A (Constantin Ciocan) şi-au adju­decat „medaliile“ pe echipe, iar la sprinteri s-a impus tot Va­sile Mitrache. 9 „Menţiuni“ pentru Ludovic Covaci, Cornel Nicolae, Cristian Neagoe, Dănuţ Catană, Ion Alexandru, din pri­mele noastre echipe, Nicolae Aldulea, Ovidiu Mitran, George Olteanu, Florin Sandu (care a obţinut un premiu din partea C.M.B.E.F.S. — Bucureşti), Vio­rel Grosu, Cristian Ivancea, Gheorghe Nefliu, care au apă­rut, constant ,în comunicatele caravanei. 0 Ca şi in anii tre­cuţi, „întrecerea“ capetelor de etapă a revenit organizatorilor de la Piatra Neamţ (preşedinte C.J.E.F.S. — Ion Balcîza), se­cundaţi de cei din municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Bu­zău. 0 Un premiu fair-play sui-generis merită, în opinia noastră, antrenorul turc Hasan Sert, care a depanat, intr-o si­tuaţie dificilă, bicicleta bulga­rului Krasimir Konev, pe cînd maşina tehnică a acestuia se afla departe, în „coada“ carava­nei. Deci, s-a mai încheiat o edi­ţie a „Turului ciclist al Româ­niei“. Nu ne rămîne,­ la sfîrşitul acestor rînduri, decit să spu­nem : „La anul, din nou la drum", cu minunaţii oameni ai ciclismului. LUCIAN OPREA ■ Gindind la turul al doilea (Urmare din pag. 24) întîlnit o echipă muncitoare, dornică de afirmare, care a vrut dar n-a putut mai mult. Oricum, returul va trebui tratat cu aceeași seriozitate căci nici o echipă care se respectă nu se poate considera deja calificată înaintea ultimului fluier“. Portarul Niţu a salvat echipa din citeva situaţii extrem de dificile . „N-a fost un meci uşor, aşa cum s-ar fi putut crede. Ne-au incomodat temperatura la care ne-am adaptat cu greu, terenul dar şi ad­versarul, o echipă ambiţioasă comparabilă cu multe echipe de la mijlocul campio­natului nostru. Am dovedit că sîntem mai buni, în special după prima jumătate de oră. Apărarea noastră, cu excepţia a 3—4 greşeli, s-a sincronizat destul de bine iar mijlocul a excelat. Am făcut un pas mare spre calificarea în turul doi unde mi-ar place să eliminăm o echipă mare“. Atîta modestie încape în munca lor în­­cît, uneori, nici nu băgăm de seamă cit merit­au în obţinerea unei victorii. De astă dată, medicul Eugeniu Craioveanu (secondat de preparatorul fizic Lucian Sîrbu) a făcut o treabă cit se poate de vi­zibilă : „Meci desfăşurat pe o căldură ne­obişnuită ridicînd probleme de echilibrare electrolitică datorate transpiraţiei exce­sive. In afară de această problemă, schim­bările bruşte de foc şi climat ambiental au declanşat citeva cazuri de viroză res­piratorie care, în preziua meciului, au produs unele incertitudini. Prin terapie adecvată şi aplicată la timp s-a reuşit ca la momentul jocului toată lumea să fie aptă“. Dumitru Dragomir, preşedintele A.S. Victoria, pentru a privi spre viitor cîntă­­reşte cu luciditate : „Competiţia la nivelul acesta nu îţi permite să rişti. Aceste jocuri cu echipa malteză pot fi folositoare însă pentru viitor, permiţînd o acomodare. Nu se mai pune problema calificării ci doar aceea a omogenizării şi fixării jucătorilor pe posturi. Meciul retur înseamnă acum doar o etapă intermediară, o etapă pregă­titoare pentru turul II. Vom căuta să nu existe fisuri în comportarea jucătorilor dar, cum există şi neprevăzut, pregătirea se va face cu toată atenţia. Lotul numeric mic (doar 18 jucători) implică de asemenea măsuri suplimentare. Returul cu echipa malteză va fi tratat totuşi cu toată serio­zitatea, aşa cum merită orice meci din această competiţie şi cum ne povăţuiesc experienţele trecute“. Buturuga mică, există şi un fotbal (Urmare din pag. 24) După pauză italienii, cu orgoliul zgîn­­dărit de faptul că nişte jucători încă ne­cunoscuţi în Europa le pun probleme atacă prin combinaţii rapide dar fundaşii noştri se apără sub deviza „pe aici nu se trece“. De Agostini pune o talpă mare cît pentru cizma peninsulei. In acest mo­ment Cornel Dinu face o schimbare de mare inspiraţie. 11 introduce în teren pe Drăgoi, titirezul care va croşeta mereu apărarea Juventusului cu driblingurile şi viteza lui. Se schimbă culoarea jocului gălăţenilor. In min. 59 Profir îi telefo­nează „printre“ o minge lui Drăgoi, acesta zvicneşte în careu şi este faultat în ex­tremis de Agostini. Penalty ! Momente de preinfarct în tribune ! Execută ireproşa­bil Profir şi visul întregului Galaţi este de acum o realitate. Marele Juventus este condus. Evident enervaţi de ceea ce pă­rea o utopie, italienii atacă furibunzi. Cine este acest Drăgoi care îl driblează pe Agostini 7 Cine este acest Agiu, cul­mea, cu prenumele lui italienesc Mario, care îl anhilează pe vulpoiul de Alto­­belli 7 Un ziarist italian da cu pumnul în masă strigînd Forza ! Dar cum forza, cînd nu se poate din cauza acestor băieţi de pe malul Dunării cu şapte inimi în piept ? Italienii umblă şi la provizia de faulturi măturind tuşa cu extremele noastre. Tribunele erup ca un vulcan de încurajări. Au strîns in ele toate focurile furnalelor gălăţene. Juventiştii introduc mingea în poarta noastră ca la un melc de rugby cu portarul nostru cu tot. Fi­resc, arbitrul anulează golul. Dar rezis­tăm, ba chiar la fluierul final Octavian Popescu este faultat în atac. Un vis frumos s-a realizat. Luptând ca nişte eroi băieţii noştri au învins pe Ju­ventus obţinînd un rezultat de mare pres­tigiu pentru oraşul lor, pentru fotbalul românesc. Telexurile se vor grăbi să ducă vestea acestei mari surprize. Temperatura sufletelor celor din tribune a atins nivele greu de măsurat. Cornel Dinu : „Băieţii au făcut o partidă bună, peste aşteptări. Ne vom pregăti ca la Torino să facem un joc plăcut pentru spectatorii italieni şi apoi vom vedea...“. Jucătorii şi antrenorii­­ italieni, cu firma şifonată, nici n-au mai venit la conferinţa de presă. Flacăra - anul XXXVII- Nr. 36 (1­733) - 9 septembrie 1988

Next