Foaia Noastră, 1967 (Anul 11, nr. 1-24)

1967-07-15 / nr. 14

TITU MAIORESCU ŞI PÁL GYULAI în literaturile din Europa Cen­trală şi de Est, in jurul anilor 50—60 din secolul trecut începe o oarecare fermentare şi ia avînt critica, cultivatorii căreia în multe privinţe au trăsături co­mune. Maiorescu şi Gyulai, le­gaţi de acest subiect, au adus ceva nou, creînd o opinie publi­că prin pregătirea, poziţia şi cu­rajul lor în domeniul criticii. Maioh­escu prin „Convorbirile literare”, Gyulai prin „Budapesti Szemle” au creat reviste de nivel înalt. Rolul de frunte al lui Gyulai se resimte pînă la sfîrşitul seco­lului, pînă cînd popularitatea lui Maiorescu scade mai devreme datorită debutării lui C. Dobro­­geanu-Gherea,­­începutul carierei ambilor cri­tici poartă amprenta unor greu­tăţi materiale, acesta însă este urmat de o carieră ascendentă, de­­o ridicare materială şi obţi­nerea unor funcţii de onoare. La începutul carierei ei sesizează cu o deosebită sensibilitate orice fe­nomen nou, dînd glas entuzias­mului provocat de acesta. Mai tîrziu însă aceasta se schimbă în neînţelegere faţă de unele fe­nomene sociale, în indiferenţă sau tocmai în aversiune faţă de unele talente ce apar în litera­tură. Atît activitatea lui Maiorescu cît şi cea a lui Gyulai îşi are antecendentele sale. Din acestea Gyulai a putut utiliza mai multe, pînă cînd Maiorescu a trebuit să creeze el însuşi critica lite­rară bazată pe principii estetice moderne. Lecturile şi idealurile lor au aspecte foarte variate. Amîndioii au fost influenţaţi de diferiţii gînditori germani, însă în forma­rea principiilor lor critice au avut un rol covîrşitor experienţele proprii culese din lecturile de li­teratură universală. Amîndoi sînt reprezentanţii cu­rentului legat de popor. Doresc cu toată sinceritatea procesul de îmburghezire, fiind preocupaţi de problema, în condiţiile acestui proces cum se poate păstra carac­terul naţional al literaturii, în faţa tinerei generaţii de scrii­tori ei pun exemplul acelor scriitori­­mari a căror inspiraţie izvorăşte din poezia populară. Pînă cînd la Gyulai se mani­festă în mod hotărît, la Maiores­cu apare ceva mai estompat in­terpretarea mai largă a noţiunii de naţiune, adică faptul că poezia populară constituie doar un punct de plecare. Din aceasta trebuie create teorii estetice, cu ajutorul cărora apoi se poate asigura ca­racterul naţional al literaturii, în activitatea ambilor critici ri­dicarea literaturii naţionale la un nivel european devine un obiec­tiv final. Au şi fost acuzaţi atît Maiorescu cât şi Gyulai că scrieri­le lor sunt pătrunse de cosmopo­litism şi de o atmosferă străină, acuzări pe care amîndoi le-au respins cu aceeaşi vehemenţă. Chezăşia conservării naţiunii şi a dezvoltării sale amîndoi o văd în cultură şi în răspîndirea cunoştinţelor. Cultură şi îmb­ur­­ghezire pentru amîndoi înseamnă acelaşi lucru. Sunt de părere că în ţara lor instituţiile nu-şi pot îndeplini rolul­­menit, deoarece ideile importate nu şi-au găsit sol fertil din cauza lipsei de cul­tură. De aceea trebuie înlăturată contradicţia prin umplerea cu conţinut a instituţiilor, prin răs­pîndirea culturii, crearea fondu­lui adecvat formei. în mod caracteristic soluţia problemei a fost aşteptată­­din partea ambilor critici de către cultura „venită de sus”, de la clasele sociale superioare. Acestui fapt amîndoi i-au atribuit o im­portanţă covîrşitoare. Politica doresc s-o alunge a­­mîndoi din literatură, însă con­statările lor cu privire la aceasta nu sînt unitare, nici consecvente Este vădit însă că iau o atitu­tudine împotriva gratuităţii în problemele politice şi împotriva cuvîntărilor politice fără nici un conţinut. Se poate afirma cu multă şansă de verificare că a­­mîndoi resping numai falsul pa­triotism şi politica pusă în sluj­ba uzufructuarilor regimului do­minant al vremii. Ambii critici se pronunţă îm­potriva decăderii literaturii şi împotriva creaţiilor literare sla­be. Atît Gyulai cât şi Maiorescu pun anumite cerinţe în faţa creatorilor literari ţinînd seamă de categoriile de bază ale artei, cercetează cerinţele frumosului în literatură, relaţia dintre idee şi realizare, precum şi cea din­tre subiect şi formă. Maiorescu combate pe poeţii slabi ai epocii sale, pînă cînd Gyulai se împotri­veşte epigonilor lui Petőfi, ceea ce înseamnă totodată şi refuzul denaturării romantismului. Amân­doi atacă aspru şi clicile literare, membrii­ cărora se colportează reciproc în mod neruşinat. Pe lîngă sentimentele sincere şi căutarea pasionată a adevăru­lui, pentru Miaiorescu şi Gyulai constituie o cerinţă importantă şi originalitatea. Ei se referă la marii poeţi ai ambelor literaturi, ale căror creaţii, datorită artei superioare, şi originalităţii au ob­ţinut recunoştinţă nu numai în ţară dar şi peste hotare. Criticii noştri i-au atribuit o mare însemnătate imaginaţiei poetice. Sub fantezie amîndoi înţeleg bogăţia gîndirilor şi sen­timentelor, plasticitatea, inge­niozitatea în variaţia figurilor de stil, ba chiar şi construcţia, în perioada crizei de conştiinţă ivită după revoluţie, pentru ambii critici idealul literar nu este alt­ceva decît un ideal m­oral. Ei accentuează însă că poezia nu se poate limita la propovăduirea moralei ci trebuie să stîrnească sentimente puternice, pasiuni, in­­­­f­luenţînd cititorul, spectatorul ,prin sentimentul frumosului. Amibii sînt preocupaţi de pro­­­­blema genurilor literare, în am­­­bele literaturi covîrşeau creaţiile­­ în versuri şi amîndoi erau îngri­­­­joraţi de faptul că în literatură uniformitatea, platitudinea va­­ deveni predominantă. De aceea­­ Maiorescu şi Gyulai îşi îndreaptă­­ atenţia asupra romanului şi a­­ dramei. Maiorescu crează teoria­­ „romanului inspirat din popor”,­­iar Gyulai dezvoltă mai departe­­ „teoria tragicului’”. Maiorescu şi Gyulai se întorc­­cu acelaşi interes spre probleme­­­­le­­limbii literare. Amîndoi pot fi­­ consideraţi drept exemple, cum­­trebuie exprimate clar noţiunile­­abstracte, complicate. Acest lucru­­îl pretind amîndoi şi de la alţii , şi în criticile lor ocupă un loc de frunte problema exteriorizării­­ clare a gîndirilor. Amîndoi au­­ fost personalităţi combatante, ca­­­­re s-au expus cu înflăcărare pen­­­­tru dreptatea lor adevărată sau­­ presupusă. Maiorescu sprijinea muoul, progresul cînd lupta impo­rtra­va latiniştilor corupători ai­­limbii, Gyulai în schimb m­ani­­­­festa opoziţie faţă de ortologi şi o ţinea la tradiţii în m­od unilate­ral. De importanţa criticii, de­­rolul său îndeplinit în for­­­m­area literaturii amîndoi sînt­­ convinși, dovedind aceasta în nu­­­meroase mărturii. E. PÁLFFY In aceste zile se aniversează cincizeci de ani de la moartea ilustrului critic literar român, Titu Maiorescu, contemporan cu marele critic literar maghiar, Pál Gyulai. Cu prilejul aniversării in cele ce urmează reproducem concluziile finale ale unui studiu amplu publicat în „Filologiai Közlöny”. ADY ENDRE: SÎNGE ŞI A­UR Gîfîie-n urechile-mi plăcerea Singe curgă, aur sune! Horcăie chin — toate-s bune! Ştiu, afirm, aceasta este totul, Restul — fier e făr’ de faur Singe, aur, singe, aur. Moare totul, trec înalte ranguri, Cîntec, lefuri, glorie, Aur, singe veşnic­e; Neamuri mor şi-apoi învie iară Sfînt e bravul ce ca mine Aur, sînge-n veci susţine, în româneşte de OCTAVIAN HODÂRNAU László Gyémánt: Carnavalul celor rămaşi în viaţă GYULA „Bánk Bán" între zidurile cetăţii în seara zilei de 1 iulie a anu­lui 1967 teatrul de vară din ceta­tea Gyula şi-a inaugurat stagiu­nea cu opera lui­ József Katona. Vechile ziduri medievale erau scăldate în lumina reflectoarelor, iar în jurul cetăţii circulau călă­reţi în costume de epocă, sus pe bastioane sunau fanfarele sem­­nalîmd că începe ciclul specta­colelor. O mulţime de oaspeţi veniţi şi din Capitală, între care Fe­renc Erdei, secretarul general al Frontului Popular Patriotic şi Béla Both, directorul Teatrului Naţional din Budapesta. Rolul titular a fost deţinut de către celebrul artist laureat al premiului Kossuth, Ferenc Bes­senyei, care a prezentat un Bánk Bán cu gesturi şi Voce stăpînită, redînd zbuciumul lăuntric al eroului prin trăiri interioare. Pu­blicul i-a recompensat cu aplau­ze îndelungate şi pe el şi pe cei­lalţi interpreţi: Irén Stefanik, Sándor Horváth, Sándor Szobosz­­lai şi ceilalţi. în numărul viitor al gazetei noastre vom reveni asupra spec­tacolelor. I. I. Evenimente teatrale in România La Opera Maghiară de Stat din Cluj se desfăşoară repetiţii ale poemului lui Petőfi Sándor, Cio­canul localităţii (A helység kala­pácsa) după scenariul scriitorului Jánosházy György şi libretul muzicologului Junger Ervin. Un alt eveniment teatral demn de remarcat îl constituie prezen­tarea pe scena Teatrului Ma­ghiar de Stat din Cluj a piesei Kalouik Marci a scriitorului Ter­­sánszky Józsi Jenő din R. P. Ungară. Regia spectacolului e semnată de cunoscutul actor clujean Hor­váth Béla, care a reuşit şi de astădată, să redea moravurile so­cietăţii vechi printr-o expresivă redare scenică cu usturătoarele lor elemente satirice ale come­diei. Rolul principal (Kakuk Marci) este interpretat cu dezinvoltură captivantă de către actorul Pász­tor János. Mai trebuiesc amin­tite şi realizările actorilor Szabó Lajos, Bencze Ferenc, Felszeghy Mária, Bereczky Júlia, ei toţi au contribuit, seară de seară, să re­dea publicului gîndurile autoru­lui. Decorurile sugestive aparţin pictorului scenograf Cs. Erdős Tibor, G. B. LUMEA SĂLAŞELOR ŞI PROBLEMA CULTURALIZĂRII In urma inundaţiilor din anul 1966, în locul a 50 de sălaşe dă­­rîmiate o parte din sinistraţii şi-au construit case familiale în oraşul Gyula. De altminteri, din an în an creşte numărul acelor familii care îşi părăsesc sălaşele mu­­tîndu-se la oraş. Cu toate acestea există încă şi azi mai multe mii de familii care ţin la vechea lor formă de trai. Nu se pot des­părţi uşor de mediul în care au crescut, le place liniştea cîmpii­­lor, se ocupă cu drag de creşte­rea păsărilor de curte, de îngri­jirea vacilor, porcilor, animale pe care în strimta curte din oraş nu le pot ţine, în familiile care ţin la sălaşe se găsesc în număr mare şi tine­ri. Tocmai pentru aceasta comi­tetul organizaţiei de partid, îm­preună cu comitetul executiv al sfatului popular orăşenesc au luat o hotărîre ca şi pentru popula­ţia de la sălaşe să se asigure cît mai multe posibilităţi de distrac­ţie. Printre altele, se va construi în vitorul apropiat cu ajutorul cooperativelor agricole de pro­ducţie, al gospodăriilor agricole de stat şi al cîtorva uzine, un cămin cultural central al sălaşe­lor. Clădirea modernă va avea o sală de cinamatograf, o biblio­tecă şi alte localuri pentru în­trunirile membrilor din cercuri­le de specialitate.­­Cooperativele agricole de pro­ducţie „Munkácsy” şi „Regiunea Crişurilor” s-au angajat printre primele ca să contribuie la lucră­rile de construcţie prin trimite­rea la fața locului a brigăzii de constructori și prin alt ajutor ma­terial.

Next