Foaia Noastră, 1989 (Anul 39, nr. 1-52)
1989-04-14 / nr. 15
VINERI 14 APRLIE 1989 ! rietenul meu Todd îmi datorează un dolar. Mi-l datorează de douăsprezece luni și nu întrevăd nici o speranță că mi-l va da înapoi vreodată. De cîte ori îl întîlnesc, îmi dau seama: a uitat că are să-mi dea un dolar. Mă întîmpină în același fel deschis și prietenos ca întotdeauna; dolarul meu însă a zburat dintre gîndurile lui. înțeleg bine că n-o să-l mai văd înapoi niciodată. Pe de altă parte, eu unul mă voi gîndi mereu că Todd are să-mi dea un dolar. Desigur că din pricina asta n-o să intervină nici o schimbare în prietenia noastră, dar de uitat nu voi fi în stare să uit niciodată. Nu ştiu cum or fi alţii, dar eu cînd cineva îmi e dator un dolar, nu pot să dau uitării dolarul meu nici în mormînt. Ascultaţi cum s-a întîmplat. Todd mi-a cerut acest dolar anul trecut, la 8 aprilie (menţionez data pentru cazul cînd aceste rînduri ar cădea sub ochii lui Todd). Pleca tocmai atunci în Bermude şi avea nevoie de un dolar bani mărunţi, ca să-şi plătească taxiul. I l-am dat. E o întîmplare foarte banală şi foarte firească. Nici n-am băgat de seamă cum s-a consumat faptul. Mi-a spus pur şi simplu: „Poţi să-mi dai un dolar?” Iar eu i-am răspuns: „Desigur. Ţi-ajunge un dolar?” Sînt încredinţat şi pot să afirm cu certitudine că Todd, cînd mi-a cerut dolarul, avea de gînd să mi-l dea înapoi. Mi-a trimis o scrisoare de la Hamilton-Bermude. Am crezut, cînd am deschis plicul, că voi găsi dolarul înăuntru. Dar nu era, îmi spunea numai atît că temperatura se ridicase aproape la 100 de grade Fahrenheit. E drept că cifra m-a înșelat pentru un moment. Todd s-a întors după trei săptămîni. L-am așteptat la gară. Nu din cauza dolarului, ci pentru că într-adevăr îl stimez. M-am gîndit că după o absență de trei săptămîni îi va face plăcere să vadă pe cineva întîmpinindu-l la gară. I-am spus: „Hai, să luăm un taxi pînă la Club”. El mi-a răspuns: „Nu, să mergem pe jos.” Seara am petrecut-o împreună, vorbind despre Bermude. Mă gîndeam la dolar, dar, firește, nu i-am pomenit nimic despre datorie. E un lucru care, oricum, nu se face. L-am întrebat numai ce monedă circulă în Bermude şi dacă are aceeaşi Stephen Leacock Dolarul neu pierdut valoare cu dolarul american. (Am pus un accent uşor pe dolarul american, dar am constatat din nou că nu mă pot hotărî să-i amintesc de dolarul meu. îl văd pe Todd mai în fiecare zi la Club, dar mi-a trebuit multă vreme pînă să-mi dau seama că uitase cu desăvîrşire de dolarul meu. într-o zi l-am întrebat cît l-a costat călătoria, dar mi-a răspuns că n-a ţinut socoteală. Mai în urmă l-am întrebat dacă se simţea bine după călătorie, mi-a răspuns că a şi uitat de ea. în felul acesta am înţeles că totul se sfîrşise. Nu-i port totuşi nici o pică lui Todd. Am adăugat pur şi simplu numele lui pe lista celor care îmi datorează un dolar şi au uitat să mi-l dea. Sînt destul de ăştia. Nu mă port altfel cu ei, dar aş vrea să pot uita şi eu. îl întîlnesc foarte des pe Todd. Chiar acum două seri l-am auzit la un prînz, vorbind în treacăt despre Polonia. Spunea că e o ţară care nu-şi va plăti niciodată datoriile. Vă închipuiţi, poate, că această constatare l-a făcut să-şi aducă aminte de dolarul meu, nu-i aşa? Nimic! Intre timp, a început să-mi încolţească în minte un gînd, aş putea zice supărător. Iată care, dacă Todd are să-mi dea un dolar şi a uitat, ar fi cu putinţă — şi teoretic e probabil — că există oameni cărora şi eu le datorez un dolar, dar am uitat. S-ar putea să existe o sumedenie de oameni în această situaţie. Şi cu cît mă gîndesc mai mult la ei, cu atît sînt mai neliniştit, fiindcă dacă i-am uitat, desigur că nu le voi plăti dolarul cîte zile oi avea. Dacă există asemenea oameni, doresc să mi-o spună pe faţă. Desigur, nu toţi o dată, ci pe rînd, în grupuri mai mici, şi pe cît e cu putinţă în ordine alfabetică. Le voi însemna numele pe hîrtie. Nu-i mai socotesc pe cei cărora le-am rămas dator un dolar stingher la o partidă de bridge, după cum nu mă gîndesc (şi nici nu ţin să mă gîndesc) că cineva la Clubul atletic din Detroit m-a împrumutat luna trecută cu treizeci de cenţi, ca să plătesc un sifon. Nu cunosc ceva mai plăcut decit un sifon după o călătorie obositoare peste graniţa canadiană, iar omul care mi-a dat cei treizeci de cenţi ştie bine de ce cred că primindu-i am făcut destul pentru el. Dacă însă mi-a împrumutat cineva un dolar ca să-mi plătesc taxiul plecînd în Bermude, ţin să i-l dau înapoi mai mult decit atît. Aş dori să iniţiez o mişcare generală, un curent de opinie căruia i-aş zice: „înapoi spre cinste!” în favoarea achitării tuturor dolarilor împrumutaţi într-o clipă de generozitate. Să nu uităm niciodată că cele mai mari state s-au ridicat pe temelia de granit a cinstei desăvîrşite. în încheiere, îmi îngădui să cer în mod stăruitor ca nici un cititor al acestei cărţi să nu fie atît de distrat incit să uite exemplarul său într-un loc unde ar putea fi văzut de maiorul Todd de la Clubul Universității din Montreal. ROBERT CAPA, celebrul fotoreporter de originie maghiară, a decedat cu cîţiva ani în urmă. Recent putea fi văzută în palatul din Budavár o expoziţie reprezentativă cu cele mai bune fotografii ale regretatului meşter. In imagine, la expoziţia jubiliară Capa, iniţiată la a 150-a aniversare de la descoperirea fotograficii. Petőfi Sándor Quqdfiri şi maxime — Nu-i fiinţă mai tristă, mai muncită, ca omul ros de ură şi invidie urîtă. * * * — Talentul trezeşte invidie în sufletele mici admiraţie în sufletele alese. * * * — Nu este vînt mai schimbător ca inima omului. * * * — Frunzei, cînd cade din pom, puţin îi pasă unde o poartă vîntul. * * * — Nădejdea e un bun atît de ieftin, c-o poate avea și cel mai sărac dintre muritori. * * * — Nu sîntem născuţi pentru noi, ci pentru patrie. în imagine, moment coregrafic al formaţei americane Jose Limon în realizarea artistică a lui Carlo Maxwell. INTERBALETT ’89 — a fost o adevărată sărbătoare a baletului clasic şi modern. KING’S SINGERS este o formaţie cu renume mondial care a ridicat şi în acest an prestigiul festivalului cultural din această primăvară, evoluînd pe scena Operei de Stat din Budapesta, în imagine: sextetul vocal într-o lojă a operei. DOMINO PANTOMIM este una dintre cele mai remarcabile trupe de pantomimi din Ungaria. Şirul serbărilor culturale recent încheiate la Budapesta a cuprins şi compoziţia acestei trupe, în imagine: motivul „Macbeth” în tălmăcirea pantomimilor maghiari.