Foaia Noastră, 1989 (Anul 39, nr. 1-52)

1989-04-14 / nr. 15

VINERI 14 APRLIE 1989 ! rietenul meu Todd îmi datorează un do­lar. Mi-l datorează de douăsprezece luni și nu în­trevăd nici o speranță că mi-l va da înapoi vreodată. De cîte ori îl întîlnesc, îmi dau seama: a uitat că are să-mi dea un dolar. Mă în­­tîmpină în același fel deschis și prietenos ca întotdeauna; dolarul meu însă a zburat dintre gîndurile lui. înțeleg bine că n-o să-l mai văd îna­poi niciodată. Pe de altă parte, eu unul mă voi gîndi mereu că Todd are să-mi dea un dolar. De­sigur că din pricina asta n-o să intervină nici o schimba­re în prietenia noastră, dar de uitat nu voi fi în stare să uit niciodată. Nu ştiu cum or fi alţii, dar eu cînd cine­va îmi e dator un dolar, nu pot să dau uitării dolarul meu nici în mormînt. Ascultaţi cum s-a întîm­­plat. Todd mi-a cerut acest dolar anul trecut, la 8 apri­lie (menţionez data pentru cazul cînd aceste rînduri ar cădea sub ochii lui Todd). Pleca tocmai atunci în Ber­­mude şi avea nevoie de un dolar bani mărunţi, ca să-şi plătească taxiul. I l-am dat. E o întîmplare foarte bana­lă şi foarte firească. Nici n-am băgat de seamă cum s-a consumat faptul. Mi-a spus pur şi simplu: „Poţi să-mi dai un dolar?” Iar eu i-am răspuns: „Desigur. Ţi-a­­junge un dolar?” Sînt încre­dinţat şi pot să afirm cu certitudine că Todd, cînd mi-a cerut dolarul, avea de gînd să mi-l dea înapoi. Mi-a trimis o scrisoare de la Hamilton-Bermude. Am crezut, cînd am deschis pli­cul, că voi găsi dolarul înă­untru. Dar nu era, îmi spu­nea numai atît­ că tempera­tura se ridicase aproape la 100 de grade Fahrenheit. E drept că cifra m-a înșelat pentru un moment. Todd s-a întors după trei săptămîni. L-am așteptat la gară. Nu din cauza dolaru­lui, ci pentru că într-adevăr îl stimez. M-am gîndit că după o absență de trei săp­tămîni îi va face plăcere să vadă pe cineva întîmpinin­­du-l la gară. I-am spus: „Hai, să luăm un taxi pînă la Club”. El mi-a răspuns: „Nu, să mergem pe jos.” Seara am petrecut-o îm­preună, vorbind despre Ber­­mude. Mă gîndeam la dolar, dar, firește, nu i-am pome­nit nimic despre datorie. E un lucru care, oricum, nu se face. L-am întrebat numai ce monedă circulă în Ber­­mude şi dacă are aceeaşi Stephen Leacock Dolarul n­eu pierdut valoare cu dolarul american. (Am pus un accent uşor pe dolarul american, dar am constatat din nou că nu mă pot hotărî să-i amintesc de dolarul meu.­ îl văd pe Todd mai în fiecare zi la Club, dar mi-a trebuit multă vreme pînă să-mi dau seama că uitase cu desăvîrşire de dolarul meu. într-o zi l-am între­bat cît l-a costat călătoria, dar mi-a răspuns că n-a ţi­nut socoteală. Mai în urmă l-am întrebat dacă se sim­ţea bine după călătorie, mi-a răspuns că a şi uitat de ea. în felul acesta am înţeles că totul se sfîrşise. Nu-i port totuşi nici o pică lui Todd. Am adăugat pur şi simplu numele lui pe lista celor care îmi datorează un dolar şi au uitat să mi-l dea. Sînt destul de ăştia. Nu mă port altfel cu ei, dar aş vrea să pot uita şi eu. îl întîlnesc foarte des pe Todd. Chiar acum două seri l-am auzit la un prînz, vor­bind în treacăt despre Polo­nia. Spunea că e o ţară care nu-şi va plăti niciodată da­toriile. Vă închipuiţi, poate, că această constatare l-a fă­cut să-şi aducă aminte de dolarul meu, nu-i aşa? Ni­mic! Intre timp, a început să-mi încolţească în minte un gînd, aş putea zice supărător. Iată care, dacă Todd are să-mi de­a un dolar şi a uitat, ar fi cu putinţă — şi teoretic e probabil — că există oa­meni cărora şi eu le datorez un dolar, dar am uitat. S-ar putea să existe o sumede­nie de oameni în această si­tuaţie. Şi cu cît mă gîndesc­ mai mult la ei, cu atît sînt mai neliniştit, fiindcă dacă i-am uitat, desigur că nu le voi plăti dolarul cîte zile oi avea. Dacă există asemenea oa­meni, doresc să mi-o spună pe faţă. Desigur, nu toţi o dată, ci pe rînd, în grupuri mai mici, şi pe cît e cu pu­tinţă în ordine alfabetică. Le voi însemna numele pe hîr­­tie. Nu-i mai socotesc pe cei cărora le-am rămas da­tor un dolar stingher la o partidă de bridge, după cum nu mă gîndesc (şi nici nu ţin să mă gîndesc) că cine­va la Clubul atletic din Det­roit m-a împrumutat luna trecută cu treizeci de cenţi, ca să plătesc un sifon. Nu cunosc ceva mai plăcut decit un sifon după o călătorie o­­bositoare peste graniţa ca­nadiană, iar omul care mi-a dat cei treizeci de cenţi ştie bine de ce cred că primin­­du-i am făcut destul pentru el. Dacă însă mi-a împrumu­tat cineva un dolar ca să-mi plătesc taxiul plecînd în Ber­­mude, ţin să i-l dau înapoi m­ai mult decit atît. Aş dori să iniţiez o miş­care generală, un cu­rent de opinie căruia i-aş zice: „înapoi spre cinste!” în favoarea achitării tutu­ror dolarilor împrumutaţi într-o clipă de generozitate. Să nu uităm niciodată că cele mai mari state s-au ri­dicat pe temelia de granit a cinstei desăvîrşite. în încheiere, îmi îngădui să cer în mod stăruitor ca nici un cititor al acestei cărţi să nu fie atît de dis­trat incit să uite exemplarul său într-un loc unde ar pu­tea fi văzut de maiorul Todd de la Clubul Universității din Montreal. ROBERT CAPA, celebrul fotoreporter de originie ma­ghiară, a decedat cu cîţiva ani în urmă. Recent putea fi văzută în palatul din Budavár o expoziţie reprezentativă cu cele mai bune fotografii ale regretatului meşter. In imagine, la expoziţia jubiliară Capa, iniţiată la a 150-a aniversare de la descoperirea fotograficii. Petőfi Sándor Quqdfiri şi maxime — Nu-i fiinţă mai tristă, mai muncită, ca omul ros de ură şi invidie urîtă. * * * — Talentul trezeşte invi­die în sufletele mici­ admira­ţie în sufletele alese. * * * — Nu este vînt mai schim­bător ca inima omului. * * * — Frunzei, cînd cade din pom, puţin îi pasă unde o poartă vîntul. * * * — Nădejdea e un bun atît de ieftin, c-o poate avea și cel mai sărac dintre muritori. * * * — Nu sîntem născuţi pen­tru noi, ci pentru patrie. în imagine, moment coregrafic al formaţei americane Jose Limon în realizarea artistică a lui Carlo Maxwell. INTERBALETT ’89 — a fost o adevărată sărbătoare a baletului clasic şi modern. KING’S SINGERS este o formaţie cu renume mondial care a ridicat şi în acest an prestigiul festivalului cultural din această primăvară, evoluînd pe scena Operei de Stat din Budapesta, în imagine: sextetul vocal într-o lojă a operei. DOMINO PANTOMIM este una dintre cele mai remar­cabile trupe de pantomimi din Ungaria. Şirul serbărilor culturale recent încheiate la Budapesta a cuprins şi com­poziţia acestei trupe, în imagine: motivul „Macbeth” în tălmăcirea pantomi­milor maghiari.

Next