Gazeta de Sud, august 2006 (Anul 12, nr. 3484-3510)

2006-08-09 / nr. 3491

1 / GAZETA de SÍID Miercuri, 9 august 2006 Turneul de tenis ,, Țiriac - Recon “ de la Craiova și-a intrat în drepturi Victor Stănică, în turul doi pe seri au început partidele de pe tabloul­­­i principal al competiției, fienismanul craiovean ji Victor Stănică reușind­­ să depășească runda. 1Marian APIPIE Turneul de 10.000 de dolari­­ din cadrul circuitului internațio­­­­nal de tenis al României, dotat cu­­ trofeul „Ion Țiriac“, ce se desfa­­­­șoară de câteva zile în Craiova, la baza sportivă de la CS Recon, a­u intrat în linie dreaptă. Practic,­­ adevărata competiție a debutat 1 ieri, când au început meciurile de simplu și de dublu de pe tabloul­­ principal. „Am reușit să recuperăm ziua de sâmbătă, când a plouat tot­­ timpul, iar acum suntem în gra­­­fic, în proba de simplu, astăzi ! (ieri - n.r.) și mâine vor avea loc­­ partidele din primul tur, joi cele­­ din turul doi, vineri sferturile,­­ sâmbătă semifinalele, iar dumini­că finala. La dublu vom merge­­ mai repede, vineri urmând să se­­ joace finala“, a precizat arbitrul principal al turneului, Mihaela Preda Testiban. Pe tabloul principal al com­petiției sunt 22 de jucători ro­mâni și zece străini, dintre care opt au venit din calificări: româ­nii Cristian Hodel, Ionuț Beleleu, Alexandru Cojanu, Andrei Dăes­­cu și Mihai Pușcașu, bulgarul Alexander Stamchev, ucrainea­nul Gleb Alekseenko și maroca­nul Kamil Filali. Favoritul numărul 1 al tur­neului este Adrian Cruciat, în timp ce semifinalistul de anul tre­cut, Artemon Apostu-Efremov, a fost desemnat cap de serie numă­rul 6. La dublu, perechea forma­tă din Adrian Cruciat și Adrian Gavrilă este considerată marea favorită, cei doi ajungând, de alt­fel, în turul secund al competiției, după ce au trecut ieri, cu 6-3, 6- 2, de tandemul Cristian Hodel / Mihai Stoian. Stănică a început în forță Tenismanul craiovean Victor Stănică a început cu dreptul tur­neul „Țiriac - Recon“, reușind ieri să obțină fără probleme cali­ficarea în turul secund al compe­tiției. Stănică a trecut în două se­turi, cu 6-2, 6-1, de Alexandru Grecea, beneficiar al unui wild­card, și va da piept în turul doi cu învingătorul dintre românul An­drei Dăescu și marocanul Rabio Chaki, cap de serie numărul 4. Pentru că a ajuns în această fază, tânărul sportiv oltean și-a asigu­rat deja un punct ATP și 200 de dolari. Tot ieri, în runda inaugurală, românul Dragoș Mirtea a fost în­vins cu 6-0, 7-5 de spaniolul Al­fonso Fernandez-Guimera, jucă­tor care l-a înlocuit în ultimul moment pe Bogdan Leonte (nr. 7), acesta fiind nevoit să declare forfait din cauza unor probleme medicale. Ieri s-a mai disputat și meciul de dublu dintre românii Victor Anagnastopol și Cosmin Coteț, respectiv Dragoș Ghioc și Tudorel Sandu, câștig de cauză având primii, cu scorul de 6-1,6- 2. „Mi-aș dori ca acest turneu pe care îl organizăm pentru a doua oară să devină din ce în ce mai apreciat și să reprezinte, de fapt, orașul nostru, în afară de premiile oficiale vom încerca să oferim și unele suplimentare, pentru ca jucătorii să plece cât mai mulțumiți de la noi și să re­vină și la următoarea ediție a competiției“, a afirmat Marian Petcu, director general la SC Re­con SA. Victor Stănică nu a avut probleme în a depăși primul tur al turneului „Țiriac - Recon“ de la Craiova f Tenis, Challengerül de la San Marino Sabău a fost eliminat ! Tenismanul român Răzvan Ibău a fost eliminat în primul tur al turneului Challenger de la San Marino, dotat cu premii în valoare de 85.000 de euro. Sabău a fost învins, fără drept de apel, cu scorul de 6-2, 6-0, de spanio­lul Albert Montanes, al cincilea­­ favorit al turneului. La Challengerul de la Sankt Petersburg, dotat cu premii de 25.000 de dolari, perechea Ga­briel Moraru (România) / Dmitri Sitak (Rusia) a fost eliminată în primul tur al probei de dublu, după ce a pierdut cu 6-2, 6-3 în fața cuplului francez Jeremy Chardy / Mathieu Montcourt. La turneul Challenger de la Vigo (Spania), care oferă premii de 31.000 de euro, Adrian Ungur, desemnat cap de serie numărul 8, îl va întâlni în primul tur pe re­prezentantul gazdelor Hugo Tara­­cido, beneficiar al unui wild­card, în timp ce Florin Mergea va juca la turneul de 50.000 de do­lari de la Binghamton (SUA) cu britanicul Jamie Baker. (I.N.) Tenis, turneul de la Toronto Ljubicic și Blake s-au impus Croatul Ivan Ljubicic și americanul James Blake, al pa­trulea, respectiv al cincilea favo­rit al turneului de tenis de la To­ronto (Canada), dotat cu premii în valoare de 2.200.000 de dolari, s-au calificat, luni seară, în turul al doilea al competiției. Ljubicic ț locul ( ATP) l-a învins în runda ^^figurală, după două seturi, cu ^urul de 7-5, 6-3, pe spaniolul Nicolas Almagro, și va juca în turul următor cu învingătorul din meciul Alberto Martin (Spania) - Amaud Clement (Franța); în schimb, Blake a trecut cu 6-4,6-1 de modestul reprezentant al gazdelor Philip Bester (nr. 293 ATP), care a ajuns pe tabloul prin­cipal beneficiind de un wild-card acordat de organizatorii turneului, în turul al doilea, James Blake îl va întâlni pe francezul Richard Gasquet, învingător în două se­turi în fața compatriotului său Fabrice Santoro, scor 6-4, 6-3. în runda a doua a turneului canadian a ajuns și spaniolul Car­los Moya (49 ATP), ibericul im­­punându-se în fața argentinianu­lui Gaston Gaudho cu 6-1, 6-4. Moya va da piept în runda urmă­toare cu cehul Radek Stepanek, al optulea favorit, sau cu belgia­nul Kristóf Vliegen. Cea mai mare surpriză a fur­nizat-o italianul Davide Sangui­­netti, care l-a învins clar, cu 6-1, 6-2, pe al treilea favorit al între­cerii, argentinianul David Nal­­bandian. Sanguinetti îl va întâlni în șaisprezecimi pe învingătorul dintre cehul Jan Henrych și fran­cezul Nicolas Mahut. Primii doi favoriți ai compe­tiției de la Toronto, elvețianul Roger Federer și spaniolul Rafa­el Nadal, vor intra în joc în ziua a doua a turneului. Primul îl va întâlni pe francezul Paul-Henri Mathieu, iar ibericul va juca îm­potriva chilianului Nicolas Massu. Alte rezultate din primul tur: S. Grosjean (Franța) - F. Serra (Franța) 6-3, 6-2; T. Johansson (Suedia) - F. Lopez (Spania) 5-7, 6- 4,6-3; P. Srichaphan (Thailan­da) - G. Simon (Franța) 6-4, 6-2; F. Gonzalez (Chile, nr. 10) - R. Soderling (Suedia) 6-3,4-6, 6-2; J. Benneteau (Franța) - M. Bag­­hdatis (Cipm, nr. 10) 5-7,6-2,6-3; D. Hrbaty (Slovacia) - R. Ken­drick (SUA) 6-4,6-4; J. Acasuso (Argentina) - B. Phau (Germa­nia) 7-5, 7-6 (18); T. Henman (Marea Britanie) - J. Bjorkman (Suedia) 6-2, 6-3; F. Dancevic (Canada) - P. Polansky (Canada) 7- 6 (3), 6-3; T. Berdych (Cehia, nr. 13) - D. Nestor (Canada) 6-4, 7-5; M. Youzhny (Rusia) - G. Rusedski (Marea Britanie) 6-4, 6-2. (I.N.) SP'iiRT Atletism, CE de la Göteborg Liliana Popescu, în finală Atleta de la CSM Craiova va lua startul mâine, în ultimul act al probei de 800 de metri, în timp ce colega sa, Mihaela Neacșu, a ratat calificarea. Marian APIPIE Sportivii români prezenți la Campionatul European de atle­tism de la Göteborg nu au reușit încă să iasă în evidență. După prima zi de concurs, doar trei atleți s-au calificat mai departe în probele în care au concurat, în timp ce cinci au părăsit competi­ția. Sportiva craioveană Liliana Popescu a reușit, luni seară, să acceadă în finala probei de 800 metri, după ce a obținut al patru­lea timp în seria de calificare din care a făcut parte, fiind cronome­trată cu două minute, o secundă și 87 de sutimi. La aceeași probă, cealaltă atletă din Bănie legitima­tă la CSM Craiova, Mihaela Neacșu, a ratat prezența în finală. Neacșu a oprit cronometrul la două minute, trei secunde și 42 de sutimi, înregistrând al cinci­lea timp din seria a doua de ca­lificare, în condițiile în care nu­mai primele patru au obținut dreptul de a merge în ultimul act. Finala probei feminine de 800 metri este programată mâi­ne seară. La competiția din Sue­dia mai sunt prezente două spor­tive din Craiova, Claudia Ștef (CSM), care va concura astăzi după-amiază în proba de 20 km marș, și Corina Dumbrăvean (CS Olimpic Sport), aceasta urmând să intre vineri dimineață în serii­le de calificare în finala probei de 1.500 metri. Gușet și Melinte au dezamăgit Doi dintre atleții de la care se aștepta un rezultat bun au dez­amăgit încă de la debut. Gheor­­ghe Gușet, participant la proba de aruncare a greutății, a părăsit competiția după ce avut o presta­ție dezamăgitoare, el reușind doar o aruncare de 19 metri, a 20- a performanță a calificărilor. Și Mihaela Melinte a ratat accesul în finală la ciocan, cu o aruncare de 63,96 metri, a noua din seria sa, din care au mers mai departe primele șase sportive, ultima cu o performanță de 67,59 metri. în schimb, Angela Moroșa­­nu s-a calificat în semifinalele probei de 400 metri garduri, cu al treilea timp din seria sa de califi­care (55 de secunde și 74 de su­­­timi), iar Ioan Vieru a reușit să acceadă în semifinala de la­ 400 metri plat, la limită, cu timpul de 46 de secunde și zece sutimi, unul dintre cele mai slabe din ca­lificări. La aceeași probă au ratat calificarea Cătălin Câmpeanu (47 de secunde și 16 sutimi) și Vasi­le Doboș (46 de secunde și 77 de sutimi), cei doi înregistrând însă cele mai bune performanțe ale lor din acest sezon la 400 metri. Baschet (m), CE de la Sibiu Tricolorii au promovat în prima divizie După zece ani, naționala de baschet tineret a României a pro­movat în prima divizie europea­nă, o dată cu obținerea calificării în finala Campionatului Euro­pean care se desfășoară la Sibiu. Tricolorii au reușit să învingă, luni după-amiază, în semifinale­le competiției, cu scorul de 77- 54, reprezentativa Portugaliei, după un meci cu un final drama­tic. La sfârșitul primului sfert, România conducea cu un incredi­bil 37-9, dar în actul secund ele­vii lui Ioan Constantin au slăbit inexplicabil ritmul, pierzând cu 12-14. Căderea s-a prelungit și în sfertul trei, când tricolorii au în­scris 11 puncte, iar portughezii 20. La mijlocul ultimului sfert, lusitanii s-au apropiat la 11 punc­te, însă nu au reușit să pună în pericol soarta calificării. Ultimele patru minute de joc au fost deci­sive, iar tinerii baschetbaliști ro­mâni s-au concentrat la maxi­mum. Căpitanul Vlad Moldovea­­nu a tras practic echipa după el și diferența de 20 de puncte s-a restabilit, la final tabela consem­nând o victorie clară a României. MVP-ul semifinalei a fost de­semnat Moldoveanu, autor a 30 de puncte, celelalte puncte ale tri­colorilor fiind reușite de Nicoară (18), Pană (13), Baciu (8), Stă­­nescu (6) și Petcu (2). Paradoxal, actuala echipă de tineret a României nu va evolua la CE 2007, pentru că aproape toți jucătorii vor fi atunci depășiți ca vârstă. Singurii baschetbaliști din actualul lot care vor avea drept de joc anul viitor sunt An­drei Bercean și Mihai Urichianu, ambii născuți în 1989. (M.A.) Liga a IV-a - programul turului campionatului județean de fotbal, ediția 2006/2007 íme e pa­ra c­asa e vor re­trograda în Elită, în timp ce prime­le patru vor intra într-un turneu de play-off pentru stabilirea campioa­nei aceasta se va decide după disc. ■ la Train Pu area a ca e unui meci’ va’ fiecare cu fiecare, pe teren nou- Etapa I - 12.08.2006 Etapa a IV-a - 26.08.2006 Etapa a VH-a - 13.09.2006 Etapa a X-a - 27.09.2006 Etapa a XIII-a - 11.10.2006 Etapa a XVI-a - 25.10.2006 Voința Leu - „GP“ Craiova Malu Mare - Prometeu Băn­ești - „GP“ Craiova CFR - Ișalnița „GP“ Craiova - Universitatea II Ostroveni - Dăbuleni Jiu Gângiova - AS Prometeu Băn­ești - Leu Malu Mare - Ișalnița Universitatea II­­ Băn­ești CFR­­ Dăbuleni Fulgerul Mârșani- Universitatea II Castranova - Malu Mare Ișalnița - Gângiova Prometeu - CFR Dăbuleni - Malu Mare Ișalnița - Ostroveni ASF Mârșani - CFR Segarcea - Băn­ești CFR­­ Castranova Leu - Universitatea II Ostroveni - Prometeu Băn­ești - Fulgerul Mârșani Bechet - Ișalnița Viitorul Brădești - Avântul Ișalnița Universitatea II - Segarcea Gângiova - Dăbuleni Fulgerul Mârșani- Leu Malu Mare - ASF Mârșani Șimnic - Băn­ești Dunărea Bechet - Universitatea II Dăbuleni - Brădești Segarcea - Fulgerul Mârșani ASF Mârșani - Gângiova Prometeu - Bechet Brădești - Malu Mare ASF Mârșani - UT Dăbuleni Ostroveni - Șimnic Brădești - ASF Mârșani Bechet - Castranova Leu - Șimnic Segarcea - Prometeu Fulgerul Mârșani-Recolta Ostroveni Fulgerul Mârșani- Bechet Șimnic - Bechet Șimnic - Segarcea Gângiova - Brădești Castranova - Leu Șimnicu de Sus - CFR Craiova „GP“ Craiova - ASF Mârșani Castranova - Ostroveni Brădești - „GP“ Craiova Castranova - Segarcea Gângiova - „GP“ Craiova Etapa a II-a - 19.08.2006 Etapa a V-a - 2.09.2006 Etapa a VIII-a - 16.09.2006 Etapa a XI-a - 30.09.2006 Etapa a XIV-a - 14.10.2006 Etapa a XVII-a - 28.10.2006 Prometeu - Leu Malu Mare - „GP“ Craiova Ișalnița - Băn­ești „GP“ Craiova - CFR Dăbuleni - Universitatea II „GP“ Craiova - Ostroveni Malu Mare - Gângiova Prometeu - Băn­ești CFR­­ Malu Mare Ișalnița - Universitatea II Ostroveni - CFR Dăbuleni - Fulgerul Mârșani Băn­ești - Castranova Leu ' - Ișalnița Universitatea II - Prometeu Băn­ești - Dăbuleni Fulgerul Mârșani- Ișalnița Universitatea II - ASF Mârșani Ișalnița - Segarcea Gângiova - CFR Dăbuleni - Leu Malu Mare - Ostroveni ASF Mârșani - Băn­ești CFR­­ Bechet CFR - Brădești Castranova - Universitatea II Ostroveni - Gângiova Prometeu - Fulgerul Mârșani Bechet - Malu Mare Ișalnița - Șimnic Universitatea II - Șimnic Segarcea - Dăbuleni Fulgerul Mârșani- Castranova Leu -­­PSF Mârșani Șimnic - Prometeu Băn­ești - Brădești Ostroveni - ASF Mârșani Brădești - Ostroveni ASF Mârșani - Segarcea Gângiova - Bechet Brădești - Leu Malu Mare - Segarcea „GP“ Craiova - Fulgerul Mârșani Șimnic - Fulgerul Mârșani Bechet -­­ Brădești Castranova - Șimnic Segarcea - Gângiova Prometeu - Castranova Dăbuleni - Bechet Bechet - ASF Mârșani „GP“ Craiova - Șimnic Segarcea - Brădești Castranova - „GP“ Craiova Leu - Gângiova Etapa a IlI-a - 23.08.2006 Etapa a Vl-a - 9.09.2006 Etapa a IX-a - 23.09.2006 Etapa a Xll-a - 7.10.2006 Etapa a XV-a - 21.10.2006 Prometeu - „GP“ Craiova Băn­ești - Malu Mare Ișalnița - „GP“ Craiova Universitatea II - CFR „GP“ Craiova - Dăbuleni Leu - Malu Mare Ișalnița - Prometeu Băn­ești - CFR Dăbuleni - Ișalnița Universitatea II - Ostroveni Gângiova - Băn­ești CFR - Leu Malu Mare - Universitatea II Ostroveni - Băn­ești CFR - Fulgerul Mârșani Castranova - Ișalnița Universitatea II - Gângiova Prometeu - Dăbuleni Fulgerul Mârșani- Malu Mare Ișalnița - ASF Mârșani Segarcea - CFR Dăbuleni - Castranova Leu - Ostroveni ASF Mârșani - Prometeu Băn­ești - Bechet Brădești - Universitatea II Ostroveni - Segarcea Gângiova - Fulgerul Mârșani Bechet - Leu Malu Mare - Șimnic Șimnic­­ Dăbuleni Fulgerul Mârșani- Brădești Castranova - ASF Mârșani Șimnic - Gângiova Prometeu - Brădești Bechet - Ostroveni ASF Mârșani - Șimnic Segarcea - Bechet Brădești - Castranova Leu - Segarcea ASF Mârșani - Fulgerul Mârșani „GP“ Craiova - Bechet Brădești - Șimnic Segarcea - „GP“ Craiova Gângiova - Castranova tru.

Next