Gazeta Învățământului, 1967 (Anul 19, nr. 880-927)

1967-01-06 / nr. 880

I Orientarea profesională a tinere­tului este o problemă de larg inte­res social, în care sunt angrenate școala, familia, organizațiile de ti­neret, instituțiile extrașcolare, în­treaga societate. Din mulțimea fac­torilor educativi care contribuie la buna ei reușită, ancheta noastră se va referi, în principal, la școală. Pentru elevii liceului, problema alegerii profesiunii se pune încă atunci cînd trebuie să se decidă între secția reală și cea umanistă. Ultimul an al liceului, cu iminen­tul examen de bacalaureat, este însă anul hotărîtor în alegerea drumului în viață. După vîrsta in­stabilității, este normal ca acum, la sfîrșitul perioadei adolescenței, idealul de viață să capete un contur precis. Clasa a XI-a este anul hotărîrilor mature. In clasa a XI-a elevul trebuie să știe ce vrea. La terminarea liceu­lui, drumul său în viață trebuie să fie precis conturat. Ne aflăm in momentul în care, ajutat de școală și de familie, el se află în pragul în­ceperii efective a pregătirii profe­sionale, a specializării. Este deci normal ca înainte de a porni la acest drum să știe ce îl așteaptă, ce perspective i se deschid. Cei mai mulți dintre elevii ches­tionați de noi s-au­­ și hotărît asu­pra drumului pe care îl vor urma în viață. La unii, alegerea este foarte fermă. Aceștia sunt în gene­ral cei care și-au dorit o anume profesiune încă de mici, întărin­­du-și treptat convingerea că ea este cea mai bună, cea mai potri­vită. „Sînt hotărîtă să mă­ fac me­dic și nu concep să fiu altceva de­cit medic“ — ne spune B.A. de la Liceul „Ștefan cel Mare“ din Su­ceava. „Din clasele elementare m-am gîndit să urmez Facultatea de istorie și hotărîrea mea s-a în­tărit o dată cu intrarea în liceu“. (P.A. Liceul „T. Vladimirescu“ din Slatina). * Există și o altă categorie­­ a celor care s-au hotărît anul acesta. Au existat chiar cîțiva elevi care ne-au declarat că s-au decis asu­pra profesiunii viitoare chiar în momentul în care i-am chestionat noi. Poate pentru că abia întreba­rea noastră i-a pus, pentru prima dată, în situația de a da un răs­puns precis. In sfîrșit, există o ultimă cate­gorie, a celor care sunt încă ne­hotărâți sau a celor care se gindesc la două-trei profesiuni, rezervîn­­du-și dreptul de a lua o hotărîre definitivă în funcție de numărul candidaților înscriși­­ la examenul de admitere în școala sau institu­tul de învățămînt superior res­pectiv. Nu am exprimat aceste catego­rii în procente deoarece, sinceri să fim, nu le socotim concludente. Procentul elevilor din clasa a Xl-a care s-au și hotărît este, firește, foarte mare. Cei hotărîți reprezintă majoritatea. Numărul celor neho­­tărîți, sau mai bine zis al celor care își vor mai schimba de cîteva ori hotărîrea pînă la sfîrșitul anu­lui școlar este însă mult mai mare decit ni s-ar da acum înregistrarea răspunsurilor. Cînd este vorba să d­ăi un răspuns verbal sau chiar scris la o anchetă este mai ușor să iei o hotărîre decit atunci cînd ești pus efectiv în situația de a te înscrie la un anumit institut de în­vățămînt superior sau la o anume școală tehnică. Realitatea este că în special între examenul de ba­calaureat și examenul de admitere în învățămîntul superior se schimbă multe păreri. Uneori, pînă în preziua examenului de ad­mitere unii din „hotărîții“ noștri de azi se plimbă cu cererea în mină de la o facultate la alta. ..îmi place istoria, deci voi da examen la istorie" Din analiza răspunsurilor pri­mite în cadrul anchetei și din dis­cuțiile cu elevii am remarcat con­fuzia — frecvent întîlnită — între profesiune și facultatea pe care ei intenționează să o urmeze după absolvirea liceului. Iată două răs­punsuri alese la întîmplare, din două clase a Xl-a ale liceului „Pe­tru Rareș“ din P. Neamț : „Despre profesiunea la care vreau să merg știu că se dă examen la geografia din clasa a VIII-a și a XI-a“ (E.D., clasa a XI-a „E“); „Am hotărît să mă înscriu la Facultatea de comerț. Știu că acolo se studiază matema­tica — mi se pare că doi ani — apoi permanent o limbă străină și științele economice“ (S.R., clasa XI „F“). Confuzia este determinată și de faptul că, adeseori, un rol hotărî­tor în alegerea profesiunii îl de­țin... obiectele prevăzute la exa­menul de admitere în învățămîntul superior. Preferința pentru anu­mite obiecte prevăzute în pro­grama examenului este în multe cazuri principalul mobil. „Ce fa­­cultate­ aș dori să urmez ? E ușor de spus, pentru că eu iubesc mai mult istoria. Deci, voi da examen la acea facultate la care istoria va fi obiectul principal la examen“ — ne-a spus E.C. din Piatra Neamț. Mulți elevi ne-au răspuns la fel : „Știu matematică ; voi da examen la politehnică“, „Știu bo­tanica ; mă voi duce la agronomie“ etc. Faptul că preferința pentru un anumit obiect de învățămînt îi orientează pe elevi spre un anumit domeniu este desigur pozitiv. Asi­milarea cu ușurință, cu plăcere chiar, a cunoștințelor din domeniul respectiv este o condiție necesară pentru succesul în profesiune. Este însă, oare­ și suficientă ? Alte în­trebări vin, ca de la sine. Vei urma istoria, dar îți place meseria de profesor ? După terminarea poli­tehnicii, îți va place să lucrezi ca inginer într-o mare uzină ? Ți-e dragă munca inginerului agro­nom ? Din păcate, în multe din ca­zurile pe care le-am intîlnit cu prilejul anchetei, lucrurile nu sunt văzute și mai departe, dicolo de viitorul imediat. Este știut că nu-i suficient să-ți placă istoria pentru ca să devii un bun profesor de isto­rie. Problema absolvenților de fa­cultate care nu se duc,să lucreze în profesiunea în care s-au specializat este mai complexă dar undeva, la rădăcină, printre cauzele care au influențat comportarea lor, este și aceea, că, încă înainte de a se de­cide (pentru profesiunea respectivă, ei lui au fost pregătiți suficient, nu­­ fii cunoscut-o decit foarte su­perficial. „D­espre meseria pe care mi-am ales-o știi că este foarte frumoasă Cu aceste cuvinte încep de cele mai multe ori elevii atunci cînd vorbesc despre opțiunile lor. Și, din păcate, unii se opresc aici neputind să spună lucruri mai concrete des­pre facultatea pe care o vor urma, și mai ales despre viitoarea lor profesiune. Am cerut în mod ex­pres unor elevi să indice cu exacti­tate nu numai institutul de învăță­mînt superior, dar și facultatea și secția pe care ar dori să o urmeze. După cum se știe, începînd din anul universitar trecut aceste precizări trebuie făcute o dată cu înscrierea la examenul de admitere. Procen­tul celor care au putut să dea un răspuns mulțumitor a fost sub 50 la sută. Patru elevi din clasa a Xl-a „G“ de la Liceul „T. Vladimirescu“ din Slatina au afirmat că intenționează să urmeze „Institutul de naturale“. Aceștia și mulți alții ca ei nu cu­nosc exact nici măcar denumirile institutelor pe care doresc să le ur­meze. „Doresc să studiez la Insti­tutul farmaceutic de 3 ani din București“ ne-a spus B. C. de la același liceu, iar colegul său B. I. a afirmat că dorește să urmeze „o facultate de matematică-fizică“, menționînd mai departe că vrea să devină... inginer­­ mecanic. Firește, că, în asemenea condiții, motivația alegerii uneia sau alteia dintre pro­fesiuni este adesea superficială. „Mi-am ales meseria de inginer a­­gronom pentru c­ă se desfășoară mai mult la țară, nu liniște“. (A. T. liceul .,P. Rareș“, P. Neamț) „Do­resc să devin învățătoare pentru că, să fiu sinceră, de cînd eram printr-a Vl-a însa plăcea să ascult pe alți copii, mai mici, și să le dau note“ (C. E. Liceul „Ștefan cel Mare“, Suceava). „Vreau să mă fac asistentă medicală pentru că îmi place uniforma asistentelor“ (A. F., liceul „T. Vladimirescu“, Slatina) Și dacă se știu, în general, mai multe despre profesiunile „clasice“ — profesor, medic, agronom, actor, farmacist etc. — în alte domenii, mai noi, cunoștințele sunt cu totul insuficiente. In noțiunea de „ingi­ner“ se înglobează, de pildă, a­­proape tot ce știu unii elevi despre diferitele profesiuni existente în industrie. Cum la cine capătă elevii cunoștințe despre viitoarea lor profesiune ? I-am întrebat pe elevii anchetați care sunt sursele lor de informare profesională. In ordinea relevată de răspunsurile lor, aceste surse sunt : diferite lecturi (cărți, reviste, presa cotidiană), discuțiile cu spe­cialiști (în cadrul unor vizite în în­treprinderi și instituții și în cadrul unor întîlniri in școală), informa­țiile date de părinți și rude, de pri­etenii și colegii mai mari, îndrumă­rile primite din partea profesori­lor, diferite acțiuni extrașcolare (excursii, vizite le muzee și expo­ziții etc.). Locul școlii, al Cadrelor didactice nu este, așa cum ar trebui să fie, în frunte. De ce ? Diriginții cu care am stat de vorbă au subliniat că ei înșiși nu au suficiente surse de in­formare. Ei așteaptă mult, în a­­ceastă direcție, de la cabinetele de orientare profesională care ur­mează să funcționeze la București și la Cluj, de la monografiile pro­fesionale aflate în curs de elabo­rare, de la filmele documentare de popularizare a unor profesiuni pe care le pregătește studioul „Al. Sahia“. Se constată însă că unele cadre didactice nu folosesc sau folosesc prea puțin mijloacele care le stau acum la dispoziție. Analizînd răs­punsurile date de elevii clasei a XI-a „B“ de la Liceul „I. L. Cara­­giale“ din Ploiești am rămas sur­prinși de lipsa lor de cunoștințe privind profesiunile alese. Discuția ulterioară cu diriginta clasei ne-a lămurit asupra cauzelor acestei si­tuații. Nici în anii anteriori, nici în primul trimestru al acestui an școlar nu s-a discutat nimic cu ele­vii respectivi despre orientarea profesională. Din clasa a VIII-a nu s-a mai organizat nici o vizită în întreprinderi. Elevii au făcut prac­tică „undeva la STAU“, dar diri­ginta nu știe exact care este profi­lul acestei întreprinderi, n-a fost niciodată acolo și nu știe dacă exis­tă profesiuni care i-.. ■ putea in­teresa pe elevi. Nici la ședli mc ...­ părinții nu s-a discuta nim­i­­­c­­­pre orientarea profesional-* . •.*.• elevii își schimbă foar­t<­­ , •* rile pe parcursul perie­id** școl­i­• — motivează dirigint­­ i greu de discutat cu ei... Nu arareori acțiunile organi­zate în școală în îegăti . . .­tarea profesională a­­ ic­ter formal. In multe școli «e cută la orele de diri­gen­ție • me formulate stereotip : , Ce să fiu ?" sau „Ce profesiune m­-a<­eies" dar eficiența acestor discuții destul de scăzută. Mai multi elevi, de obicei cei mai buni, vorbesc des­pre ce doresc să facă ei în viață, iar dirigintele participă ca simplu spectator, mulțumindu-se să con­semneze opțiunile elevilor. Se resimte cu acuitate necesita­tea unei îndrumări mai ample a cadrelor didactice în domeniul ori­entării profesionale a elevilor. Este drept că în ultimul an a început o acțiune mai largă pe această linie. Institutul de științe pedagogice a inițiat în anul trecut o sesiune în care au fost prezentate o serie de studii și comunicări privind ori­entarea profesională, publicate ulterior intr-un număr al­­,Revistei de pedagogie“ dedicat acestei pro­bleme. "Recent a apărut în Editura științifică, sub redacția prof. univ. Miron Constantinescu, volumul ..Cercetări soHntopipp­rafig" Mire cuprinde o nintampn, serie de studii pe această temă întreprinse de colective ale Ministerului Invă­­țămîntului. In 7 școli din țară func­ționează, cu caracter experimen­tal, psiho-pedagogi care se ocupă în principal de orientarea profe­sională a tineretului Acțiunile organizate pe plan cen­tral nu au fost însă urmate de ac­țiuni corespunzătoare la nivelul regiunilor, al raioanelor, al școli­lor. Mulți dintre diriginții­ cu care am stat de vorbă ne-au mărturisit că nu cunosc studiile apărute, că nu le-au citit. Sunt necesare apoi, și îndrumări amănunțite, concrete, care să poată fi aplicate de îndată de către diriginți, în ce privește îmbogățirea îmbunătățirea surselor de infor­mi­mare a cadrelor didactice și a e­­levilor, s-au făcut­ numeroase pro­puneri. Iată citeva : Prof. Ecaterina Șerbănescu (Li­ceul „Spiru Haret“, București) Bro­șura „Admiterea în învățămîntul superior“ este un material folo­sitor pentru orientarea elevilor către diferitele facultăți. După cine se știe, ea apare cu mare întîr­­ziere. Anul trecut a apărut cu pu­țin timp înainte de examenul de admitere, cînd, efectiv, sfatul pro­fesorului nu a mai putut fi folo­sitor. Pentru a realiza o îndru­mare eficace a elevilor școlile ar trebui­­ să aibă din timp această broșură. Ea însă nici nu ajunge în mina profesorilor. La citeva ore după apariția în librării, se și epui­zează. Ar fi bine, de asemenea, ca broșura să fie mai completă. Este necesar să se specifice aici și pro­fesiunile pentru care sunt pregă­tiți absolvenții diferitelor facultăți și secții. Un număr oarecare din tirajul acestei broșuri să fie pus la dispoziția diriginților ultimelor clase de liceu. Prof. Constanța Zamfira (Liceul „T. Vladimirescu“ Slatina)). Aștep­tăm cu nerăbdare monografiile profesionale. Știm cu toții că ela­borarea lor, durează mult. De ce nu s-ar edita pînă atunci materiale informative scurte, operative? Nu este neapărat nevoie să fie tipărite pe hirtie bună, în condiții grafice excepționale. Sunt necesare broșuri mici, ghiduri, pliante, afișe (nu cu caracter publicitar, ci mai mult in­formativ) etc. Sunt așteptate atît de elevi cit și de noi articole privi­toare la caracteristicile unor profe­siuni. Prof. Anton Cherarchian (Lice­ul ..Mihai Viteazul“, București). Ministerul Invățămîntului Insti­tutul de științe pedagogice ar tre­bui să se clădească și la materiale de informare care să se părunc >or să gindesc la faptul că oamenii școlii ar trebui să influen­țeze mai direct buna reușită a unor acțiuni exercitate de instituții din afara imh­a'.iM n..t. Ar trebui să se ia organizării pe această temă a unor emisiuni la televiziune și la radio, să se organizeze acțiuni in cadrul universităților populare și a­ altor așezăminte culturale de masă. ,? se inițieze dezbatem în r. pv­­ v­r. ' ’ f-V­ladír. P•' c ■' v* id - Ou U amplificare, să se publice litera­­tură de popularizare, adresată pă­rinților. Pmni­rumiul 249 elevi de liceu din Suceava, Piatra Neamț, Ploiești, Brașov, Slatina și București ne-au răspuns la întrebările: 1. Ce intenționați să faceți după terminarea liceului? 2. Ce doriți să deveniți în viață ? 3. Ce știți despre profesiunea aleasă ? 4. Cine sau ce anume v-a determinat să o alegeți ? 5. Cînd v-ați hotărît ? Cu 23 de diriguiți am discutat despre: • opțiunile elevilor lor; • acțiunile organizate de școală pentru inițierea în cunoaște­rea viitoarei profesiuni; • cunoștințele pedagogilor despre meseriile către care îi orien­tează pe absolvenții de liceu. Peste cîteva 1 ■ v \ *»», ti­zi­­cile liceelor. Pro : :*e­r.­ : i * nsv! i ia­ri­entării profesiei ■ < ■ : -x de inițiative. Diriginții — și nu numai ei — trebuie să-și propună în planurile lor de muncă mături eficiente, concrete de îndrumare a elevilor, de in. ir "■ t<* - MIRCEA IONEL ■ I / „Unele aspecte ale perfecționării cadrelor didactice“ Mă raliez punctului de ve­dere al profesorului Zaharia Talabă, care, în articolul „U­­nele aspecte ale perfecționă­rii cadrelor didactice“ („Ga­zeta învățămîntului“ nr. 874), susține, în esență, că pentru acordarea gradului II factorul determinant ar trebui să-l constituie inspecția la cate­dră și nu aprecierea unor răs­punsuri școlărești la biletele cu întrebări. Eu aș propune ca inspecția la clasă să fie făcută atît de specialist, cit și de un pedagog sau psiholog și să fie temeinic efectuată toate tipurile de lecții, la cla­sa se diferite etc. Este limpede că au niște răspunsuri teoretice, livrești — fie ele și foarte bune — ale profesorului dau garanția mă­iestriei sale pedagogice. Numai practic, în procesul predării, se poate aprecia cum au fost însușite cunoștințele de spe­cialitate și cum sunt ele apli­cate în lumina ultimelor date ale pedagogiei, pe baza unei juste orientări ideologice. Judicioasă mi se pare și pro­punerea autorului ca lucrări­le prezentate la examenul de gradul II să fie rezultatul u­­nei experiențe proprii, să sus­țină puncte de vedere noi și interesante, a căror aplicare ar aduce îmbunătățiri în al­cătuirea programelor și ma­nualelor, în procesul predării. Este neîndoios că astfel de lu­crări, fie și modeste ca întin­dere, ar aduce mai multe ser­vicii învățămîntului decit așa­­numitele lucrări metodico-ști­­ințifice care, adesea, sunt sim­ple compilații. Și încă un argument care, după părerea mea, pledează pentru a așeza măiestria pe­dagogică în centrul examină­rii la acordarea gradului II, mulți directori și inspectori afirmă că o serie de profesori, care și-au intensificat mult munca în perioada de pregă­tire pentru examenul de grad nu au continuat să lucreze cu aceeași intensitate după ce și-au luat examenul. Deci, în forma lui actuală, din mij­loc de ridicare a nivelului pro­fesional, acest examen se transformă într-un scop în sine. La propunerea făcută de autorul articolului citat în ce privește obținerea gradului I îmi permit să adaug și eu una. Este foarte bine ca unui profesor să i se acorde gra­dul I pentru o lucrare cu ca­racter științific sau metodic, pentru un manual etc. Dar, oricît de izbutite ar fi aceste lucrări, ele rămîn totuși niș­te „unicate“. Cred că și profe­sorilor cu o îndelungată acti­vitate cultural-științifică, e­­fectuată uneori în decurs de zeci de ani in publicistică, la revistele de specialitate, în cadrul societăților științifice, ar trebui să li se acorde „de jure“ gradul I. In încheiere aș vrea să arăt că profesorul Zaharia Talabă are dreptate și cînd po­­enește de o anumită „psihologie re­ticentă“ creată de actuala or­ganizare a examenelor de grad. Bunăoară, cunosc un profesor care intenționează să se înscrie la examenele de grad și care a renunțat să mai critice beteșugurile­­ unor ma­nuale de limba franceză, în­­trucît știe că va fi „ascultat“ de autori sau recenzenți ai respectivelor manuale. Prof. FLORIN ANGHEL Pitești „Poate fi studiată teoria literaturii în 31 de ore?“ Articolul „Poate fi studiată teoria literaturii în 31 de ore?“, semnat de prof. Radu Ciobanu în „Gazeta învăță­­mîntului“ nr. 874, relevă o se­­­rie de aspecte interesante, de o stringentă actualitate. Este adevărat că teoria li­teraturii, la ora actuală, are o poziție dezavantajată față de celelalte discipline ale ști­inței literaturii care se stu­diază în școală. Nu mai puțin adevărat este și faptul că ma­nualul pentru clasa a IX-a păcătuiește prin unele inad­vertențe și confuzii. Chiar de la prima vedere, și nu numai pentru un om de specialitate, dar și pentru un nespecialist, programa de în­vățămînt la limba și literatu­ra română pentru clasa a IX-a creează impresia de „miscel­anee“ : noțiuni de teorie li­terară — 31 ore ; istoria lite­raturii române — 25 ore ; gra­matică — 28 ore. Apoi, pro­grama este și foarte încărca­tă. Sînt prevăzute 3 ore pen­tru recapitulare — care, bi­neînțeles, se fac înainte de lu­crările scrise trimestriale — și încă 3 ore pentru controlul lecturii. Nu s-a rezervat însă nici o oră compunerilor, reca­pitulării la sfîrșit de sau recapitulării finale, capitol­­e o­e la dispoziția profesorului nu mai vorbim, cu toate că și acestea sunt absolut necesare, în funcție de particularitățile fiecărei clase în parte. Este de la sine înțeles că în astfel de condiții nu li se poate da ele­vilor o imagine de ansamblu nici a noțiunilor de teorie li­terară, nici a celor de istoria literaturii ; în goana după „mult“ se ajunge, de fapt, la formalism. S-a discutat adesea etapa în care trebuie despre situat studiul teoriei literare. Expe­riența muncii didactice ne în­dreptățește să opinăm pentru studierea acestei discipline .In clasa a IX-a, cu condiția ca parcurgerea materiei să aibă loc într-un ritm mai rațional, deci într-un număr mai mare de ore, astfel incit noțiunile de teorie literară să poată fi aprofundate. Din cele 96 de ore afectate studiului limbii și literaturii române la clasa a IX-a (deci 3 ore săptămînal), două treimi ar trebui rezervate, după pă­rerea noastră, studiului teoriei literare și o treime recapitu­lării și consolidării cunoștințe­lor de gramatică, rămînînd ca studiul istoriei literaturii să se înceapă în clasă a X-a. In două ore pe săptămînă (a­­proximativ 62 de ore anual), se poate asigura o însușire temeinică a noțiunilor de teo­rie literară. Totodată se poa­te lărgi volumul de cunoștin­țe, în special la capitolul mij­loacelor artistice, al versifica­ției și al teoriei genurilor și speciilor literare, ilustrat cu mai multe exemplificări din literatura română și univer­sală. Pe de altă parte, în ora rezervată săptămînal apro­fundării cunoștințelor de gra­matică se vor putea efectua mai multe exerciții aplicative menite să consolideze deprin­derile ortografice ale elevilor. Prof. ELISABETA IORDANESCU Corabia „Necesitatea educării pentru viața de familie“ Căsătoria, întemeierea fami­liei, multiplele probleme ridi­cate de acestea constituie as­pecte deosebit de serioase ale vieții oricărui cetățean. Sin­tem­ cu toții de acord că așa este și totuși școala, care îi pregătește multilateral pe ti­neri pentru viață, continuă să ignoreze aceste aspecte. Con­sider și eu, ca și autorul arti­colului „Necesitatea educării pentru viața de familie“ („Ga­zeta învățămîntului“ nr. 874), că e timpul să se treacă peste acest impas, să nu se mai fugă de realitate, să se evite impli­cațiile la care poate duce lipsa de îndrumare a tinerilor în această direcție. Cred că la rezolvarea impa­sului sunt chemate să-și aducă contribuția și organele medi­­co-sanitare care, după cum a arătat o inițiativă a Policlini­cii din Satu Mare, pot da un ajutor de seamă. Această poli­clinică a inițiat, cu doi ani și jumătate în urmă, un fel de instructaj de educație sanita­ră, care a căutat să suplineas­că lacuna sus-amintită din educația tinerilor. Printre pro­blemele tratate amintim : de­licatețea, pudoarea, afecțiunea, respectul reciproc în familie, raporturile personale ale soți­lor și individualitatea, copilul, fidelitatea etc. Dorința tineretului de a-și împlini idealurile, de a păși pe un drum câ­ mai drept, obligația pe care o avem de a privi cu toată seriozitatea pro­blemele mari ale vieții, ne obligă de a înlătura pseudo­­conveniențele conformiste, ne cer mai multă inițiativă, mai mult spirit de răspundere. OVIDIU SUCIU Satu Mare PAGINA 3 4

Next