Gazeta Transilvaniei, 1854 (Anul 17, nr. 12-104)
1854-09-18 / nr. 75
298 Simpatiile și antipatiile în Moldova și în Țera romănescă. București, capetulu lui Augustu 1854. (Închiere.) Întru aceste doă înrăurințe (grecescă și rusescă), despre care ne fu vorba mai susu, zace causa, pentru care Europei nu ia păsatu nimicu de noi romănii, ear pe pol și starea noastră a judecat'o strâmbu. În deșertu ne silirămu în anulu 1821 mi de atunci încoace a ne căștiga unu renume; în deșertu lucrarămu de atunci și mai multu pe cămpulu literaturei mi mai păprocă în școale spre a desvolta simțulu naționalu, spre alu populariza și alu ține totudeauna deșteptu, ca singura armă în contra periculeloru care ce grămădia cu totu adiculu din partea Rusiei; în deșertu școalele noastre comunale din țăra romănescă dela 1839 crescură de fie care anu pănă la 50”șii școlari de țăranu învățăndui la cititu, scrisu și socotelă; deșertu făcurămu noi progrese mai în 1675 privința însunătare: - noi rămaserămu (în ochii străiniloru) cruzi, degenerați, sălbatici, barbari ticăloși, unu poporu de nimiă. - decă unu poporu, carele dela an. 1821 încoace dede atătea dovezi, cum că elu își prețuește naționalitatea sa mai presusu de cătu dogmele cutărei seu altei confesiuni, și încă acesta în anii din urmă tocma față cu Rusia, carea fără îndoială se pricepe foarte bine întru a gădili patimele relegioase și a le înflăcăra pănă la fanatismu, decă acestu ponoru este întru adevăru așea săracu de spiritu, și atătu de necultivatu? Tocmai în urma măreței de mustrățiuni din an. 1848, deși aceasta fu numai continuățiunea celei din an. 1821 (însă antigrecă, cănducea din 1848 fu anti-rusă), Rusia reușia să o aducă în prepusu de unele scopuri, care conducătoriloru revoluțiunii niciodată nu plesniseră prin rană, precumu acesta ce pote cunoște învederatu din actele guberniului provisoriu de atunci, precumu și din resultatele cercetăriloru făcute chiaru de cătră ruși (însă totu prin unelte ca unii Scarlatu Ghica și alții.) Europa nu socoti, că Rusia nici odinioră nu va putea erta moldavo-romăniloru, cum că aceștia pentru cumplita ei protecțiune de 150 ani și încă pe lăngă aceasta totu de a legi cu dănsa, au cutezatu a'i desvăli politica răsăriteană a dănsei în fața Europei, prin urmare că Rusia avuse temeiuri mari pentru ca să scălăm de toată natura acelei mișcări romănești în ochi Europei. În mările noastre însă săntu documinte și fapte, din care se vede limpede, că Rusia privi mișcarea romăniloru din puntu de vedere cu totulu osebitu de acela, pe care dănsa îlu arătă Europei, și eu preste puținu voiu avea o pasiune de a cuvănta despre aceasta mai pe largu, pentru că a sositu acelu timpu, întru care evenimintele de atunci trebue să se reproducă pe largu în ziurnalele austriace. Despre acea partită mică a emigrațiloru romăni, carii prin întălnirea cu capii altora emigrați în Parisu și Londona începu fară a goni scopuri fantastice, mă voiu explica mai pe largu cu altă ocasiune; aici vă însemna numai, cum că acei cățiva puterile acestea p'au nici cea mai puțină partită și capii mișcării din a. 1848 au osăndit'o în publicu. Totuși pe noi și în privința aceasta lumea ne judecă rău, pentru că așea voiește atotuputernica înrâurință a Rusiei. Beată a mea noi de mai mulți ani părăsiți și uitați de totă lumea, pe'nțeleși de nimini, judecați strămbu și din partene convinși că îmbunătățirea stărei noastre pănă atunci e preste putință, pănă căndu Europa lucrurile în răsăritu le va privi de o parte prin ochilari grecești și de alta prin cei rusești, ne simțirămu oare acumu trași cătră Turcia ca prin înstinctu și ursita noastră o legarămu de ursita acestui statu, carele surerta sub apăsămăntulu aceleiaș înrăurințe rusești migre- Întru acestă convingere mai multu instinctivă zace adevăratulu temeiu alu simpatiiloru noastre pentru Turcia. Aceste simpatii nicidecumu nu suntu numai vorbe goale, ci ele s'au prefăcutu Mai vărtosu în trupu mi pn săngele poporului. Pentru că pe căndu poeții noștrii pe timpulu ocupățiunii din 1828-- 1834 încă neinformați de ajunsu despre politica Rusiei, era însuflați de triumfulu crucei (alu Rusiei) asupra Semilunei (a Turciei), poporulu nostru dela țermii Nistrului pănă sub Carpați și dela gurele Dunărei pănă la Orșova veche decăuta pe Caraculu (nerusu) ca ne unu crudu, nesuferitu, viclenu, furu, sgărcitu (avaru) mi care lasă în urma ca numai mărătipi (spinetu, adevărulu curatu), din contră pe turcu curatu la inimă bravu, mărinimosu, darnicu și aducătoru de daru (pe turcește berechet, prisosu, îndestulare)! Poteți că toate acestea sună forge curiosu au auzulu aceloru cărturari de odată (învățați teoretici fără nici o practică), carii la privința acesta suntu foarte preocupați, precumu suntu miglotele pe care le informeză totuși (prin ziurnare), de aceea însă adevărulu totu rămăne adevăru, și mai multe căntece sătești pe care le poate auzi oricine în orice cărcimnă sătească, adeverează acesta foarte viu. Numai tărziu învățații națiunii romănești observară acesta și aflară totuodată că aplecarea poporului este dreptă, comprobată și prin istoria mai nois. Prin urmare simpatii adevărate întru aceste țeri suntu numai pentru Turcia și aceleaș au prinsu rădăcină în poporu. Afară de aceea au mai lăsatu la bărbații cei luminați ai națiunii noastre suvenire de recunoștință și plăcute acei consuli și alți bărbați dela consulatele puteriloru străine, carii știură încurăgia în orice modu spiritulu naționalu romănescu și pe celu antirusu în poporulu nostru, precumu Dn. de Colcun și în an. 1848 mai vârtosu secretarulu său, apoi și alți membrii ai consulateloru franțuzești, carii atătu prin graiu, cătu și în isulăură despre starea noastră cunoștințe drepte în pasa lorumi în toată Europa; apoi vei din urmă doi consuli generali, Naighebauer mi baronulu de Richthofen, care acumu e reședint șrisienescu în Mesica, cară astăzi petrece cu comopenii nu se îndurară de a ne face încai drepta arata de-l ediă la Berlinu, mi anume celu dintăi mai multu în privință ! - din contră Dn. de Richthofen în cea politică. Protestulu Dlui Richthofen în contra întrării rușiloru aa a. 1848 e păstreză în suvenire multu recunoscătoare la romăni. Din doare cum că trebue să mărturisimu, că generalu-consulii austriati și mai vârtosu Dn. de Timoni au lăsatu aa noi suvenire tocma oppuse, și Austria în privința acesta a perdutu multu. (Wanderer Nro. 409 mi 410.) Măriile Loru Domnii, alu țărei po” LUSTRIA. Viena, mănești și alu Moldaviei voru purcede la patria și la tronurile patriei lor, între 25 -30. Septembre. Ce spune, că boierimea (afară de unii capi ai opusețiunii) se gătește a priimi pe Domnulu Știrbei la frontiera Țărei cu toată cuvenita solenitate. Restaurarea Domniloru romănești pn trupurile loru a fostu cea mai înțeleptă măsură ce au pututu lua cabinetele europene în privința Principateloru romănești. Ce era să se facă alta? O alegere noă după Regulamentu, numai pentru că Domnii de acumu nu suptu aleși, ci denumiți în puterea tractatului de Balta-liman, ne lăngă ce anevoie ar fi adusu pe tronu doi Domni mai buni decătu suntu M. S. Grigorie Ghica și M. S. Barbu Dim. Știrbei, apoi oare acumu e timpulu de alegeri? Să lase Căimăcămie cu sfatulu administrativu în activitate? Aceasta era să însemne că moldavo-romănii să fie aruncați întru unu noi anu de intrigele cele mai periculoase ale candidațiloru la domniă. Să se administre țerile prin comisari străini ca sub ocupățiunea rusească ? Aceasta apoi însemnatu, a călca drepturile țărei în nisâpe întocma precumu le călcară și rușii. A plănui acumu pentru încorporarea ambelor Principate într'unu singuru statu suveranu sub domnitoru vasalu Porței? Frumosu, însă pănă să fie gata coperișulu nou, trebue să te scutești totu sub celu vechiu. Încat așea domnia țărei rămăne domniă, eară unui Domnu ori mi cumu, nu'i poate sare nimini așea ușoru piperu sub nasu Unele ziurnale recomăndă Domnului Știrbei numai grijă și încurăgiare mai multă pentru instituțiunea publică și îlu roagă să lucre cu totă tămia'i cunoscută în contra abusuriloru; eară Domnului Ghica ne lăngă papa ca bunetă mi clasiculu patriotismu cu care cerulu la înfrumsețatu, o energiă mai multă față cu aceia, carii ca cunoscuți împilători, ceru obrăznicește posturi de frunte. Să se curățe odată trăntorii, ori și care să învețe a trăi din căștiguri drepte, eară nu din hoții. Acumu haru Domnului consululu rusescu nu va mai sili pe Domnulu Țărei, ca acesta să dea ranguri boierești au caăți trași împinși, venetici, ușori spioni imi căți alți măncători, nici să pună în posturi vinzători de patriă și chiaru ne dușmanii cei mai nempăcați ai regimului loru. Dreptatea și numai dreptatea va conduce pe Domni întru toți pașii loru, și comisarii celori doă puteri nu'i popă sminti întru nimcu. Daopă unu prospeptu statisticu alu literaturei în monarhia austriacă s'a tipăritu dela 1. Sept. 1852 pănă la 31. Decembre 1853, adică în 18 luni 1874 cărți și cărticele de totă mărimea și anume: germane 2787, italiane 2723, maghiare 128, slave (poloane, boeme, sărbești, croatice, rusine) 659, franțuzești 24, engleze 4, sretici 1, latine 173, grecești 7, S - -