Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)
1887-10-10 / nr. 223.
BKBACTlţTBIEA Şî AÎSStIKIOTRAŢIUKEA ! BRAŞOVU, piaţa mare Nr. 22, ,GAZETA“ IESE ÎN FIECARE D3. Pe une anfi 12 fior., pe şese lunî 6 fior., pe trei luni 3 fior. Comăsia şi străbâiate. Pe ană 40 fr., pe ?ese lun? 20 fr., pe trei lun! 10 franci. ANUL II L. SE PRENUMERA: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenţi. AHDB'MUail.B 10 seria garmond ti er. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Sin'raO »»Transg«« »« priming — Hsiiusorls*« na »0 *a*ram!»v. M= 223 Sâmbătă, 10 (22) Octomvre. 1887, NOU ABONAMENTU la „GAZETA TRANSILVANIEI.“ Cu 1 Octomvre 1887 st. v., s’au Inceputu imat »ou abonamentut pe tribunul, Octomvre, Novembre şi Decemvre la care invitam pe toţi onoraţii amici şi sprijinitori ai ferei noastre. Preţurii abonamentului: Pentru Austro-Uralia: Pentru România şi străinătate: pe trei luni 3 fi. » sese „ 6 ,, „ unu anu 12 ,, pe trei lunî 10 franci „ sese „ 20 „ „ unu anu 40 ,, Abonarea se note face mai uşorii și mai repede prin mandate poştale. Abonațiloru de păn’acum li se recomandă a însemna pe cuponu numerulu fâşiei sub care au primitu 4ianila. Domnii cari se voru abona din nou se binevodscă a scrie adresa lămurită şi a arăta şi posta ultimă. Braşovu, 9 Octomvre 1887. Pe când corifeii partidelor maghiare emuléza unii cu alţii a amăgi ţara şi lumea cu vorbiri, care de care mai încărcate de trase bombastice ale liberalismului vulgară, pre când domnii Tisza şi Apponyi nu descoperă în disputele loră parlamentare altă reu și altă calamitate, din cele multe ce bântuie Ardealulu și Țara ungureasca, decâtă crisa financiară și neajunsurile administrației , pre atunci mititeii împintenațî din provincia lucreza bărbătesce după receta, ce li s’a dată totă dela Pesta, spre a submina cu încetulu basele desvoltării acestui stat, făcândă imposibilă convieţuirea pacînică dintre popoarele lui. Este vorba aici de stăruinţele de maghiarisare, cari au luată deja nisce dimensiuni aşa de ameninţăt6re, încâtu orice patriotă sinceră trebue să fiă cuprinsă de adâncă îngrijire pentru urmările ce le potu avèa. „Siebenbürgisch deutsches Tagblatt“ descrie stadiul în care au ajunsă uneltirile de maghiarizare prin următorulă articulă, la care atragemă luarea aminte a cetitorilor noștri : „Ceea ce acuma se pune în scenă pe toate tărâmurile vieţii publice de cătră Maghiari, spre maghiarisarea locuitorilor nemaghiarî, se poate numi o epidemiă spirituală. Ne este încă în viuă memoriă, cum puterea de stată a maghiarisatu dela anulă 1867 pasă cu pasă tóate ramurile vieţii de stătu şi ale administraţiunei, începândă dela limba în dietă, pănă la limba municipieloră şi a comuneloră, scimă cum după aceea, cu art. de lege 18 din 1879, li s’a pusă cămaşa de forţă a maghiarisărei scólelor poporale nemaghiare, întroducându-se înti însele studiulă obligată ală limbei maghiare, şi cum prin art. de lege 30 din 1883 s’au trasă şi scólele medie nemaghiare în cerculu asuprirei limbistice. Clinică organele puterei esecutive la forţarea limbei maghiare trecă departe, foarte departe, peste cadrulu articulului de lege 44 din 1868 „asupra egalei îndreptăţiri a naţionalităţiloră,“ acesta o esperiămă în fiăcare di, acesta o dovedescă şi ultimele regularisiri, după cari s’a ordonată de susă maghiarisarea tuturora scrisorilor oficiale scutite de porto şi a tuturora chitanţeloră destinate pentru perceptoratele regesc!.“ „Ba chiar şi nevinovații copii, cari încă n’au ajunsă etatea, ce-i îndatoresce a cerceta scóala, au devenită obiectulă maghiarisărei, de când câțiva inspectori de scóale regesei, răzimațî pe o ordonanță ministerială, vom se sileasca pe mititeii din grădinile și asilurile de copii, se vorbeasca şi se cânte în limba maghiară“. „Cum apoi de altă parte societatea maghiară cu reuniunile loră de cultură sau mai bine dist de maghiarisare ia parte activă la resboială de estirpare contra atotă ce nu e maghiară, cum urmăresce ea ținta maghiarisării într’o organisaţiune mare care cuprinde întrega ţară, asta ni-o arată fiecare numără ală diarelor maghiare, în care didect se face propagandă pentru acea ideiă fixă“. „Dar nimică nu poate caracterisa mai bine lăţirea şi periculule maniei de maghiarizare decâtă faptulă, că acum chiar şi corporaţiunile bisericesci suntă cuprinse de acesta nenorocită ideiă, bisericile, care a măsurată chemărei loră sfinte au să instrueze şi să eserciteze răbdare şi iubire cătră deaproapele! „Astfel, o corporaţiune bisericeasca evangelică în Ungaria propriă nu s’a sfiită a propune la guvernă maghiarisarea matriculeloru bisericesc!, una actă de ilegalitate, pe care nici chiar acestă guvernă, n’a găsită consultă a şi-lă lua pe consciinţă. Să iai în mână orîce protocolă ală vreunui districtă bisericescă evangelică din părţile ungurene — şi din ele îi va rînji hîdosă cetitorului spiritulă şovinismului naţională celui mai neînfrânată. Mai alesă preoţii şi învăţătorii slovaci suntă aceia, cari stau pe lista de proscripţiune a acelor tribunale maghiare inclisiţionale şi cari suntă persecutaţi şi stigmatisaţi ca trădători pentru pretinsulă „panslavismă“. „E o priveliste revoltatoare, detestabilă. „Și cu toate astea se neaga pretutindenea cu obrăznicia esistența acelei tendințe de maghiarisare și orîce constatare de felulă acesta, cu toate faptele strigatoare la cera, se desemneaza ca o clevetire reutácioasa a agitatorilor a naţionalităţilor duşmani Maghiarilor”! „Faţă cu acestă neruşinată sistemă este o datoria a pressei publice, să demasce mereu minciuna, ca nu cumva în cele din urmă totuşi să triumfeze asupra adevărului. „O nouă dovadă faptică pentru lacoma furia cu care se lăţesce ideia maghiarisării ne dă în sfârşită şi anumite instinţe ale bisericei reformate a Ungariei. Acesta nu vrea, precum evidentă, să rămână la eftina licitare a patriotismului mai pe josă decâtă biserica suroră. „In adunarea generală a districtului bisericescă reformată de dincace de Tisza, ţinută în Mişcolţă dela 26 pănă la 28 Aprilie a. c., episcopulă Bartolomeu Kun raportă — precum arată punctulă 46 şi 47 ală protocolului oficială tipărită ală acelei adunări — asupra visitaţiunei sale bisericesc! făcute în 1886 în cerculă bisericescă alu Zemplinului de susă. In acestă raportă se cţice: „„Susţinerea bisericilor e îngreuiată în mai multe comune prin depopularea lor, şi prin aceea că ele suntă vârîte între elemente slave şi rutene, din care causă suntă mai multe comune reformate, unde credincioşii se maghiariseză greu. Serviciulă divină se ţine între ei în limba slavă. Episcopulă e de părere, ca districtulă să ordone ca serviciulă să se ţină şi în astfel de biserici în limba, naţională şi anume deocamdată alternativă în limba slavă şi în cea maghiară. Două motive se aducă pentru acesta, odată acela că câtă vreme nu se va începe cu aceasta, maghiarisarea devine imposibilă pentru timpii îndelungată ori pentru totdduna căci tânăra generațiune, nu-i vorbă, învață unguresce, der uită deca părăsesce școala și se reîntoarce în casa părinntască slavă. Așa alatti celă puţină limba maghiară în biserică şi ar primi impulsă să o înveţe. Episcopulă a îndemnată pretutindenea poporală la acesta şi laudă pe învăţătorulă Magyar, care în comuna filială Vásárhely a dressatu bine pe copii slovaci. Cu toate astea a trebuită, să facă şi trista observare, cum acestă silitoră învăţătorii e persecutată de câţiva membri comunali neînfrânaţi, şi câtă de indiferenţi suntă, ba chiar au antipatiă părinţii, cari vorbescu slovăcesce, faţă cu maghiarisarea. De aceea trebue ţinută poporulă cu mijloace morale a vorbi unguresce şi să nu lase să uite copiiloră ceea ce au învăţată în şcóala. „„Scriea, că în trei comune nu numai nu progresivă maghiarisarea, ci şi serviţiule divinu se face continuu şi abil încă în limba slavă a atinsă durerosă adunarea, care a luată conclusulă, „se se provóce senioratură Zemplinului superioră ca acolo, unde e nevoie, să facă totă posibilulă pentru promovarea causei forte importante a maghiarisărei între credincioşii noştri, dar mai alesă ţinându-se cu circumspecţiune seama de raporturile locale unde pănă acum serviţiulă divină se face încă totă în limba slavă, acesta să se ţină alternativă în limba maghiară şi în cea slavă chiară şi pănă atunci, când grija necontenită şi cu priveghere va face în curendă posibilă esclusiva folosire a limbei noastre naţionale““. In memoria lui Iacobă Mureşianu. Redactorul „Gazetei Transilvaniei« a mai primit următorele telegrame şi scrisori de condolenţă : Teuşiu, 8 (20) Octomvre n. Perderea ilustrului şi multă meritatului bărbată Iacobă Mureşianu a mişcată inimile tuturor Românilor adevăraţi. Şi cum nu?! când acestă fără conducătoră aprinsă de o dumnezească scântee dispare tocmai atunci, când naţiunei noastre abia-i surâde câte o rară mângâetore! Dar ne vorm ruga Atotputernicului Dumnezeu să ne stea într’ajutoră în întreprinderile noastre! Marioara Turturean, învăţătăre. Rodna, 12 Octomvre n. 1887. Ertaţi, vă rogă, deci sunt celă mai târziu între fraţii, cari se alătură la purtarea doliului pentru pierderea cea îndurată naţiunea şi familia vostră. Unii din oameni se redică ca vulturele peste semenii săi, facă cinste şi mare folosă neamului, din care caută la eşirea lor, din viaţa asta vremelnică, jeliţi suntă de întregă neruula loră. Astfel, a fostă şi decedatulă D-vóastre părinte, anteluptătorulă dreptelor nóastre cause, unulă din triumvirii înfiinţători ai „Gazetei“ şi uniculă care nu a părăsit’o pănă a părăsită şi lumea, marele Iacobă Mureşianu. Atotă putinţele inspire-ve curagială celui, pe care cu fală l’aţi numită tată şi care cu fală v’a numită fiu şi v’a lăsată dreptă succesoră în onorificulă şi greulă postă de apărătoră ală intereseloră nóastre naţionale, ca redactoră şi editorii ală scumpei nóastre „Gazete“. loan Popa Reteganu la dascala românesca. Persecutarea Dl lui V. Lucaciu de Unguri. „Revista Catolică,“ fascicululu pe Septemvre, ne dă urmatorele amărunte despre persecuţiunile ce le-a suferită şi le sufere bravură apăratoră şi susţiitoră alu românismului în Satin*TM Dr. Vasilie Lucaciu din partea duşmanilor» neamului românescu . Deţinerea d-lui Dr. Vasilie Lucaciu, directorii şi redactoră alu periodicului nostru „Revista Catolică“. Ca una fulgera a trecută printre straturile societăţilor române spirea întristătăre, că Dr. Vasilie Lucaciu, o bravură şi zelosulă preota şi română, care sub scutula străbună : „fiat iustitiai, şi cu tóate acţiunile sale în cadrulă acestui principiu eternă, căuta, tftră frică şi cu credinţă tare in inima sa, in ochii au totă soiulă de inamici şi pedeeî, —este deţinută in are dă de tribunalulă din Sătmară. De multă îşi căutau prilegiu inamicii românismului, se le poatá face „imposibilă“ pe directorulă nostru, şi n’au lăsată nici câtă de puţină ocasiune, — deşi fictă, cu tendenţă reutâcioasă şi nebasată, — de a’şi arăta acestă scopă şi prin acesta ală intimida doră. Suntă sciute acţiunile ridicate în contra d-sale încă fiind în Sătmară, ca profesoră la archigimnasiulă catolică din acelă orașă.