Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)

1887-10-10 / nr. 223.

BKBACTlţTBIEA Şî AÎSStIKIOTRAŢIUKEA ! BRAŞOVU, piaţa mare Nr. 22, ,GAZETA“ IESE ÎN FIECARE D3. Pe une anfi 12 fior., pe şese lunî 6 fior., pe trei luni 3 fior. Comăsia şi străb­âiate. Pe ană 40 fr., pe ?ese lun? 20 fr., pe trei lun! 10 franci. ANUL II L. SE PRENUMERA: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenţi. AHDB'MUail.B 1­0 seria garmond ti er. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Sin'raO »»Transg«« »« priming — Hsiiusorls*« na »0 *a*ram!»v. M= 223 Sâmbătă, 10 (22) Octomvre. 1887, NOU ABONAMENTU la „GAZETA TRANSILVANIEI.“ Cu 1 Octomvre 1887 st. v., s’au Inceputu imat »ou abonamentut pe trib­unul, Octomvre, Novembre şi Decemvre la care invitam­ pe toţi onoraţii amici şi spri­jinitori ai ferei noastre. Preţurii abonamentului: Pentru Austro-Uralia: Pentru România şi străinătate: pe trei luni 3 fi. » sese „ 6 ,, „ unu anu 12 ,, pe trei lunî 10 franci „ sese „ 20 „ „ unu anu 40 ,, Abonarea se note face mai uşorii și mai repede prin mandate poştale. Abonațiloru de păn’acum li­ se recomandă a însemna pe cuponu numerulu fâşiei sub care au primitu 4ianila. Domnii cari se voru abona din nou se binevodscă a scrie adresa lămurită şi a arăta şi posta ultimă. Braşovu, 9 Octomvre 1887. Pe când corifeii partidelor­ maghiare emu­­léza unii cu alţii a amăgi ţara şi lumea cu vor­biri, care de care mai încărcate de trase bom­bastice ale liberalismului vulgară, pre când domnii Tisza şi Apponyi nu descoperă în disputele loră parlamentare altă reu și altă calamitate, din cele multe ce bântuie Ardealulu și Țara ungureasca, decâtă crisa financiară și neajunsurile adminis­trației , pre atunci mititeii împintenațî din pro­vincia lucreza bărbătesce după receta, ce li s’a dată totă dela Pesta, spre a submina cu încetulu basele desvoltării acestui stat, făcândă imposibilă convieţuirea pacînică dintre popoarele lui. Este vorba aici de stăruinţele de maghiari­­sare, cari au luată deja nisce dimensiuni aşa de ameninţăt6re, încâtu ori­ce patriotă sinceră trebue să fiă cuprinsă de adâncă îngrijire pentru urmă­rile ce le potu avèa. „Siebenbürgisch deutsches Tagblatt“ descrie stadiul­ în care au ajunsă unel­tirile de maghiarizare prin următorulă articulă, la care atragemă luarea aminte a cetitorilor­ noștri : „Ceea ce acuma se pune în scenă pe toate tărâmurile vieţii publice de cătră Maghiari, spre maghiarisarea locuitorilor­ nemaghiarî, se poate numi o epidemiă spirituală. Ne este încă în viuă memoriă, cum puterea de stată a maghia­­risatu dela anulă 1867 pasă cu pasă tóate ramu­rile vieţii de stătu şi ale administraţiunei, începândă dela limba în dietă, pănă la limba municipieloră şi a comuneloră, scimă cum după aceea, cu art. de lege 18 din 1879, li s’a pusă cămaşa de forţă a maghiarisărei scólelor­ poporale ne­maghiare, întroducându-se înti însele studiulă obli­gată ală limbei maghiare, şi cum prin art. de lege 30 din 1883 s’au trasă şi scólele medie ne­maghiare în cerculu asuprirei limbistice. Clinică organele puterei esecutive la forţarea limbei ma­ghiare trecă departe, foarte departe, peste cadrulu articulului de lege 44 din 1868 „asupra egalei îndreptăţiri a naţionalităţiloră,“ acesta o esperiămă în fiăcare di, acesta o dovedescă şi ultimele re­­gularisiri, după cari s’a ordonată de susă ma­­gh­iarisarea tuturora scrisorilor­ oficiale scutite de porto şi a tuturora chitanţeloră destinate pentru perceptoratele regesc!.“ „Ba chiar şi nevinovații copii, cari încă n’au ajunsă etatea, ce-i îndatoresce a cerceta scóala, au devenită obiectulă maghiarisărei, de când câțiva inspectori de scóale regesei, răzimațî pe o ordonanță ministerială, vom­ se sileasca pe miti­teii din grădinile și asilurile de copii, se vor­­beasca şi se cânte în limba maghiară“. „Cum apoi de altă parte societatea maghiară cu reuniunile loră de cultură sau mai bine dist de maghiarisare ia parte activă la resboială de estirpare contra atotă ce nu e maghiară, cum urmăresce ea ținta maghiarisării într’o organi­­saţiune mare care cuprinde întrega ţară, asta ni-o arată fiecare numără ală diarelor­ maghiare, în care di­de­ct se face propagandă pentru acea ideiă fixă“. „Dar nimică nu poate caracterisa mai bine lăţirea şi periculule maniei de maghiarizare de­câtă faptulă, că acum chiar şi corporaţiunile bi­­sericesci suntă cuprinse de acesta nenorocită ideiă, bisericile, care a măsurată chemărei loră sfinte au să instrueze şi să eserciteze răbdare şi iubire că­tră deaproapele! „Astfel, o corporaţiune bisericeasca evange­lică în Ungaria propriă nu s’a sfiită a propune la guvernă maghiarisarea matriculeloru bisericesc!, una actă de ilegalitate, pe care nici ch­iar acestă guvernă, n’a găsită consultă a şi-lă lua pe con­­sciinţă. Să iai în mână orî­ce protocolă ală vre­unui districtă bisericescă evangelică din părţile ungurene — şi din ele îi va rînji hîdosă cetito­rului spiritulă şovinismului naţională celui mai neînfrânată. Mai alesă preoţii şi învăţătorii slo­vaci suntă aceia, cari stau pe lista de proscrip­­ţiune a acelor­ tribunale maghiare incl­isiţionale şi cari suntă persecutaţi şi stigmatisaţi ca trădă­tori pentru pretinsulă „panslavismă“. „E o priveliste revoltatoare, detestabilă. „Și cu toate astea se neaga pretutindenea cu obrăznicia esistența acelei tendințe de maghiari­­sare și orî­ce constatare de felulă acesta, cu toate faptele strigatoare la cera, se desemneaza ca o cle­vetire reutácioasa a agitatorilor a naţionalităţilor­ duşmani Maghiarilor”! „Faţă cu acestă neruşinată sistemă este o datoria a pressei publice, să demasce mereu min­ciuna, ca nu cumva în cele din urmă totuşi să trium­feze asupra adevărului. „O nouă dovadă faptică pentru lacoma furia cu care se lăţesce ideia maghiarisării ne dă în sfârşită şi anumite instinţe ale bisericei reformate a Ungariei. Acesta nu vrea, precum evidentă­­, să rămână la eftina licitare a patriotismului mai pe josă decâtă biserica suroră. „In adunarea generală a districtului biseri­cescă reformată de dincace de Tisza, ţinută în Mişcolţă dela 26 pănă la 28 Aprilie a. c., epis­­copulă Bartolomeu Kun raportă — precum arată punctulă 46 şi 47 ală protocolului oficială tipă­rită ală acelei adunări — asupra visitaţiunei sale bisericesc! făcute în 1886 în cerculă bisericescă alu Zemplinului de susă. In acestă raportă se cţice: „„Susţinerea bisericilor­ e îngreuiată în mai multe comune prin depopularea lor, şi prin a­­ceea că ele suntă vârîte între elemente slave şi rutene, din care causă suntă mai multe comune reformate, unde credincioşii se maghiariseză greu. Serviciulă divină se ţine între ei în limba slavă. Episcopulă e de părere, ca districtulă să ordone ca serviciulă să se ţină şi în astfel­ de biserici în limba, naţională şi anume deocamdată alternativă în limba slavă şi în cea maghiară. Două motive se aducă pentru acesta, odată acela că câtă vreme nu se va începe cu aceasta, maghiarisarea devine imposibilă pentru timpii îndelungată ori pen­tru totdduna­ căci tânăra generațiune, nu-i vorbă, învață unguresce, der uită deca părăsesce școala și se reîntoarce în casa părinntască slavă. Așa al­atti celă puţină limba maghiară în biserică şi ar primi impulsă să o înveţe. Episcopulă a în­demnată pretutindenea poporală la acesta şi laudă pe învăţătorulă Magyar, care în comuna filială Vásárhely a dressatu bine pe copii slovaci. Cu toate astea a trebuită, să facă şi trista observare, cum acestă silitoră învăţătorii e persecutată de câţi­va membri comunali neînfrânaţi, şi câtă de indiferenţi suntă, ba chiar au antipatiă părinţii, cari vorbescu slovăcesce, faţă cu maghiarisarea. De aceea trebue ţinută poporulă cu mijloace mo­rale a vorbi unguresce şi să nu lase să uite copii­loră ceea ce au învăţată în şcóala. „„Scriea, că în trei comune nu numai nu progresivă maghiarisarea, ci şi serviţi­ul­e divinu se face continuu şi abil încă în limba slavă a atinsă durerosă adunarea, care a luată conclusulă, „se se provóce senioratură Zemplinului superioră ca acolo, unde e nevoie, să facă totă posibilulă pentru promovarea causei forte importante a ma­ghiarisărei între credincioşii noştri, dar mai alesă ţinându-se cu circumspecţiune seama de ra­porturile locale unde pănă acum serviţiulă divină se face încă totă în limba slavă, acesta să se ţină alternativă în limba maghiară şi în cea slavă chiară şi pănă atunci, când grija necontenită şi cu priveghere va face în curendă posibilă esclusiva fo­losire a limbei noastre naţionale““. In memoria lui Iacobă Mureşianu. Redactorul „Gazetei Transilvaniei« a mai primit­ următo­­rele telegrame şi scrisori de condolenţă : Teuşiu, 8 (20) Octomvre n. Perderea ilustrului şi multă meritatului băr­­bată Iacobă Mureşianu a mişcată inimile tutu­ror­ Românilor­ adevăraţi. Şi cum nu?! când acestă fără conducătoră aprinsă de o dumneze­­ască scântee dispare tocmai atunci, când naţiu­­nei noastre abia-i surâde câte o rară mângâetore! Dar ne vorm­ ruga Atotputernicului Dumnezeu să ne stea într’ajutoră în întreprinderile noastre! Marioara Turturean, învăţătăre. Rodna, 12 Octomvre n. 1887. Ertaţi, vă rogă, deci sunt celă mai târ­ziu între fraţii, cari se alătură la purtarea do­liului pentru pierderea ce­a îndurată naţiunea şi familia vostră. Unii din oameni se redică ca vulturele peste semenii săi, facă cinste şi mare folosă neamului, din care caută la eşirea lor, din viaţa asta vre­melnică, jeliţi suntă de întregă neruula loră. Astfel, a fostă şi decedatulă D-vóastre părinte, anteluptătorulă dreptelor­ nóastre cause, unulă din triumvirii înfiinţători ai „Gazetei“ şi uniculă care nu a părăsit’o pănă a părăsită şi lumea, marele Iacobă Mureşianu. Atotă putinţele inspire-ve curagială celui, pe care cu fală l’aţi numită tată şi care cu fală v’a numită fiu şi v’a lăsată dreptă succesoră în onorificulă şi greulă postă de apărătoră ală in­­tereseloră nóastre naţionale, ca redactoră şi edi­torii ală scumpei nóastre „Gazete“. loan Popa Reteganu la dascala românesca. Persecutarea Dl lui V. Lucaciu de Unguri. „Revista Catolică,“ fascicululu pe Septem­­vre, ne dă urmatorele amărunte despre persecu­­ţiunile ce le-a suferită şi le sufere bravură a­­păratoră şi susţiitoră alu românismului în Sat­in*TM Dr. Vasilie Lucaciu din partea duşmani­lor» neamului românescu . Deţinerea d-lui Dr. Vasilie Lucaciu, directorii şi redactoră alu periodicului nostru „Revista Catolică“. Ca una fulgera a trecută printre straturile societăţilor­ ro­mâne spirea întristătăre, că Dr. Vasilie Lucaciu, o bra­vură şi zelosulă preota şi română, care sub scutula stră­bună : „fiat iustitia­i, şi cu tóate acţiunile sale în ca­­drulă acestui principiu eternă, căuta, tftră frică şi cu cre­dinţă tare in inima sa, in ochii au totă soiulă de ina­mici şi pedeeî, —­este deţinută in are dă de tribunalulă din Sătmară. De multă îşi căutau prilegiu inamicii românismului, se­ le poatá face „imposibilă“ pe directorulă nostru, şi n’au lăsată nici câtă de puţină ocasiune, — deşi fictă, cu tendenţă reutâcioasă şi nebasată, — de a’şi arăta acestă scopă şi prin acesta a­lă intimida doră. Suntă sciute acţiunile ridicate în contra d-sale încă fiind­ în Sătmară, ca profesoră la archigimnasiulă catolică din acelă orașă.

Next