Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1888 (Anul 51, nr. 143-286)
1888-09-11 / nr. 200
Redaciiuasa. MraistraüMB! si Tip® alia: ' BRAŞQVU, piaţa mare Kr 22. Scrisori nefraneui« nu se primescu, Manusmpo nu se retrimit! Birourile de huuciun: Braşovu, piaţa mare Nr. 22. Inserate mai primescü în Viena; Rudolf Mossc, Éaiisenslem & Vogler (Otto Maas). Heinrich Schalek, Aloin Hemd l,M.Dukes, A.Oppelik,J. Dcmneberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Anton Mezei, Eckstein Bernat; ín Frankfurt: G.L. Daube; înHamburg: A. Steiner. Preţulu inserţiuniloru: o seria garmonda pe o coloana 6 cr. ai 80 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și Invoiala. Reclame pe pagina III-a o seria 10 cr. v. a. sau 80 bani. Nr. 200. Braşovii, Duminecă 11 (23) Septemvre 1888. ,0 Hil. “Gazeta“ iese în fiecare di. A.donamente teatru Austro-Ungaria Pe unu anu 12 fi., pe sese luni 6 fi., pe trei luni 3 fi. Pentru România şi străinătate. Pe unu anii 40 franci, pe şese luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumeră la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentul pentru Braşovu: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, stagiul I I., pe unu anii 10 fi., pe şase luni 5 fi., pe trei luni 2 fi. 50 cr. Cu dusulu în ca£ă. Pe unu anu 12 fi., pe şase luni 6 fi., pe trei luni 3 fi. Unu e semplaru 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atâtu abonamentele câtu şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Procain Jeressa alt poraiul Bata, pertractatu înaintea curţii cu juraţi din Aradd în 17 Sept. 1888. (Raport cu stenografiei falai „Gaz. Trans.“) (Tine). Acasa procurorului Vincentu Cserna : Onorată juriu! Binevoiţi a ţine seama la aceea, că Traiana Doda, generala în pensiune, a foştii aleşu deputatu la anulu 1887 în cerculu Caransebeşului. Nu şî-a ocupată locula, ci după deschiderea camerei a declaratu în rescriptulu său, adresata cătră presidentulu camerei, că nici nu ’şi va presenta mandatulă, nici nu va abdice de elfl. A aflată apoi de bine a tipări acesta rescripta împreună cu o proclamaţia şi a-lț împărţi între alegătorii din Caransebeşă. Acestă proclamațiă, precum s’a intonata în acasa cetită, acasă naţionalitatea maghiară, că acesta a scosă naţionalitatea română din toate posițiile luptei constituționale, şi, sub cuvânta, că e pusă în cumpănă onoarea națională, indemna pe Români să păşescă pe unii astfel de terenuri de activitate, ce cade afară de cadmiu luptei constituţionale. Astfel, acestă proclamaţiă e întru tote potrivită ca să aţîţe laură contra Maghiarilor, partea mai uşorii de amămagiti a Românilorfl. Onoraţi juraţi! Intr’o ţară ca Ungaria, ce este patria atâtora naţionalităţi, înţelegerea frăţescă şi pacinică a acestora naţionalităţi este condiţia indispensabilă a esistenţei statului. .Din causa asta s’a îngrijită legislaţiunea de a nu fi permisă a agita nepedepsită o naţionalitate contra altei naţionalităţi, croindă, prin alineatul al 2-lea din § 172 ală codicelui penală, pedeapsa asupra acelora, cari provocă la ură o naţionalitate contra celeilalte. E întrebare acum, onoraţi juraţi, decă în pasagele incriminate din aceasta proclamaţie se cuprinde agitaţia, ori nu? Daţi-mi voia se vă înşiră, să vă desvoltă căuşele pentru cari în părţile incriminate ale proclamaţiei se cuprinde într’adevără agitaţia, pentru care Traiana Doda, care în cursulă investigaţiei a recunoscută, că densula a publicată acea proclamaţiă, este vinovată pentru delictulă agitaţiunei de naţionalitate: Trăimă într’ună stată constituţională şi buna înţelegere între naţionalităţi, precum şi egalitatea juridică, e unulă dintre punctele cardinale ale constituţiei statului nostru. Statul impune datorinţe egali tuturora cetăţenilor, dar, în schimbă pentru acesta, le garanteze eserciarea unora drepturi autonome şi le dă cetăţenilor o dreptulă de a influinţa prin representanţii lor, atâtă în modă mijlocită, câtă şi nemijlocită asupra afacerilor municipale şi asupra afacerilor statului. Acestă dreptă îi compete flăcărui cetăţenă din statulă maghiară, Maghiarului, Germanului, Croatului, Slovacului, Şerbului şi Românului deopotrivă. Deci der statulă ar impune cuiva numai sarcini, er nu și favorulă de a esercita drepturile constituționale, aceasta ar fi nedreptate; ba fiindcă prin lege îi sunt date cetățenului asemeni drepturi, în casulă de mai susă s’ar comite o despoiare de dreptă, ceea ce ar produce amărăciune şi ură în viața publică şi privată a cetățeniloră, și acesta a se face nu estre la locă. Deca Traiană Doda nu ar fi disă nimică mai multă decâtă că: poporulă română e scosă din toate posițiile luptei constituţionale prin uneltiri, chiar şi numai asta ar fi o causă suficientă pentru a se pedepsi în sensulă § 172 din codicele penală. Dar Traiană Doda nu s’a oprită aici, ci dânsulă, sub cuvântă, că e pusă în cumpănă onoarea naţională a poporului românescă, provocă pe Români la o luptă mare şi anevoiasă. E dreptă, că dânsulă s’a încercată a netezi acesta şi a o presenta în colorea nevinovăţiei, dar D-Vostră, onoraţi juraţi,uşoră puteţi observa, elă însuşi spune, că nu e vorba de ună locă, nu de concesiuni bagatele politice şi de limbă, şi deca ar fi voită se câştige numai alegerea, a fostă în posesiunea cercului electorală şi bine asolută, că precum pănă acum n'a esistată contra lui agitaţiă, astfelă nici pe viitoră nu va esista, şi dice, că naţionalitatea română e scosă din toate posiţiile, o provocă deci la luptă, or aceasta luptă se poate continua însă numai afară de cadrul luptei constituționale. Dar, Domniloră, ună stată, în ale căruia legi de naționalitate stă scrisă, că fiăcare cetatenu de naționalitate maghiară este egal îndreptățită cu cetățenuilă de orice naționalitate, ună stată, care a civilisată (polgárosította) chiar acele locuri dela graniţă, în cari Traian Doda a fostă alesă de 6 ori ca deputată, şi pe locuitorî nu numai că nu i-a despoiată de drepturile loră, ci de voiă bună i-a indestrată cu eserciarea drepturilor constituţionale, scopulă unui asemeni stată nu este să esehidăpe orîce cetăţenă dela eserciarea drepturilor constituţionale. Prea bine scimă, care este scopulă lui Traiană Doda şi semeniloră săi, ei îlă tăinuiescă, dar totă lumea scie că, scopulăloră e realisarea unei Daco-Romanii mari, care să cuprindă în sine Bucovina, Ardelulă şi Ungaria pănă la Tisa. Aceasta utopiă nu se poate realiza fără cutropirea coronei S-lui Ştefană, şi a ordinei de stată. D-vostră, d-loră jurați, aţi văcjută o schinteiă mică ce se află în aceasta proclamațiă şi nu este permisă să o ignorămă, căci atmosfera în care apare este plină de o spuză, ce esploateză uşoră şi e periculosă. Dela D-vostră, onoraţi juraţi, aşteptă să suprimaţi acea schintetă, şi când vă rogă să osândiţi pe acusată, o facă din convingerea, că prin verdictură osenditară vă împliniţi nu numai datorinţa de judecători, ci şi de patrioţi. Presidentulă, împrejurarea, că numai acasă există, mă dispenseza dela repeţirea şi esplicarea celoră cise. Scurtă clisă, cuprinsulă acusei e: că Traiană Doda, într’ună rescriptă adresată cătră presidentulă camerei, a declarată, că nici nu’și depune mandatură, nici nu’şî ocupă loculă în cameră, şi deodată cu comunicarea acestoră rescripte alegătorilor săi, a publicată şi o proclamaţiă, în care între altele dise, că e în curgere o luptă mare şi anevoiasă, că nu mai e vorba de ună locă, nu e vorba de concesiune politică, care locă legislativă e numai lucru secundară, ci totulă e o causă națională, onoarea națională a poporului română e pusă în cumpănă, şi prin aceasta proclamatorulă îndemnă poporulă românescă a păşi pe ună terenă de activitate, de cade afară de cadrul constituției, aceasta proclamaţie este potrivită pentru a îndemna partea mai puţină cultă a Românilor, la ură contra naţionalităţii maghiare. Acusatulă se silesce a presenta întregă lucrură în colorea nevinovăţiei, însă tocmai fiindcă însuşi dice, că nu e vorba de ună scaună, nu e lucru mică, de mare lucru e aicî vorba, de marea Daco-Romaniă, ce e ascunsă în scopulă său, dar nu e exprimată. — Acesta este scurtulă cuprinsă ală acasei. După acestea întrebă: (Dr. Simon cetesce înterogatoriulă.) Suntă juraţii convinşi în consciinţa loră : 1. Că Traiană Doda, generală c. r. în pensiune, este autorulă proclamaţiei românesc!, apărute în tipografia „Posaune“ din Timişora cu data 14 Octomvre 1887, adresată cătră alegătorii din cercul Caransebeşului şi iscălită de Traiană Doda? 2. Cuprinde-se în punctă 1 ală imprimatului din vorbă agitaţia de naţionalitate prevădută în alineatulă al doilea din § 172 ală codicelui penală ? 3. Pentru publicarea imprimatului, memorata în punctulă primă, vinovată este acusatulă de delictulă de agitaţie contra unei naţionalităţi, prevădută în alineatulă al doilea din § 172 ală codicelui penală? Presidentulă: Are acusatorulă ceva de observată? Acusatorulă: N’am. Presidentulă: Astfelă întrebările se subscriu. Presidentulă: Ceră linisce! Când predau aceste întrebări împreună cu actele procesuale, d-loră juraţi, vă facă atenţi, că legea pentru aceea v’a încredinţată enunciarea sentinţei, pentru că consciinţa viuă a omului cu mai mare siguritate judecă, decâtă litera mortă. Legea nu vă trage la răspundere pentru ceea ce simţiţi, nu vă arată reguli, după cum să vă faceţi judecata, nu vă demandă să recunosceţi tote faptele de adevărate, ci pretinde numai, ca în internul d D-vostre să vă întrebaţi consciinţa, FOILETONUL I „GAZ. TRANS.“ (1) . Despre călcaţii sa de sine Iaşi*) (Subiectul unei conferinţe ţinute la Ateneul din Craiova). Schopenhauer împarte bunurile vieţii în trei clase, care sunt: 1. Bunurile personale, adecă ceea ca este cineva; facultăţile sale fizice, morale şi intelectuale, cum sunt: sănătatea, puterea, frumseţa caracterului morală, inteligenţa şi cultura acestora ; 2. Ceea ce are cineva, adecă proprietatea sau averea materială; 3. Ceea ce represintă sau însemnă cueva, ceea ce este în opiniunea altora , adecă onoarea seu numele bună, rangulă şi gloria. Din acestea cele mai însemnate pentru fericirea omului suntă bunurile personale, la care trebue se adauge că în prima liniă şi amicia, pentru că fără ea, şi pentru omul, cela mai înţeleptă, viaţa ar fi adeseori o povară prea grea. *) După „Convorbiri literare“. Celelalte bunuri încă contribuescă la mulţămirea nostră, precum lipsa lor ne poate causa multe suferinţe, împiedecândune în aspiraţiunile şi tendinţele noastre; însă nici bogăţia, nici posiţiunea socială nu ne potă face fericiţi. „Fericirea nu este lucru uşoră“, dice ună moralistă francesă, Chamfort, „este forte greu de a o afla în noi vişine, şi neputinţă de a o afla aiurea.“ Facultăţile personale sunt cu atâtă mai de preferită, cu câtă nela ele atârnă, în mare parte, câştigarea şi păstrarea altor bunuri morale şi materiale. Oare nu este dor o rătăcire a se îngriji cineva mai multă de avere, de îndestularea ambiţiunei şi de alte bunuri exteriore, decâtă de propria cultură, precum ar fi o rătăcire, deci ne-amu sili să lăsămă copiilor noştri mai bine, avere decâtă o bună educaţiune? Negreşită averea e necesară şi fiăcare e datoră a munci ca s’o câştige, atâtă pentru sine, câtă şi pentru ai săi. Pentru că vieţuirea morală, e forte grea şi de multe ori cu neputinţă în lipsă de mijloace materiale. S’a observată că gradul de moralitate a unei societăţi este de regulă în proporţiune cu bună-starea sa materială; or miseria, nu în toate, dar în cele mai multe caşuri, este nedespărţită de imoralitate. Nu e mai puţină însă adevărată, că averea nu este şi nu trebue să fie decât ună mijlocă pentru cultura şi scopurile noastre morale, care singure înalţă vieta şi-i dau însemnătatea şi sfinţenia ce trebue să o aibă. Pentru aceea nici popoarele nu pastreaza în memoria loră decâtă numele aceloră omeni, cari s’au distinsă ca binefăcători ai omenirei sau ai neamului loră prin fapte și sacrificie, sau prin opere de sciinţă şi artă. Averile singure şi plăcerile n’au câştigată nimănui respectulă şi iubirea nici a contemporanilor săi, şi cu atâtă mai puţină a posterităţei, şi de sigură nici adevărata fericire. Pentru că este o lege binecuvântată a firei omenesc!, că omulă nu poate fi fericită decâtă trăindă şi lucrândă pentru binele altora. Şi cu toate acestea pentru mulţi, poate pentru cei mai mulţi, grija de toate dilele, scopulă vieţei lor, este înmulţirea averei sau căutarea plăcerilor de rendă. Materialismulă şi sensualismulă suntă tendinţele caracteristice ale mulţimei; şi numai ună mică numără îşi caută mulţumirea în ocupaţiuni intelectuale, în cultivarea artelor, seu în întreprinderi de binefaceri şi de interesă publică. Acesta vine, fără îndoelă, din firea omenească, care anevoe şi rară se poate ridica de sine mai pe susă de trebuinţele materiale ale îngustului cercă în care trăesce; vine însă, în mare parte, şi din lipsa deprinderei de a reflecta asupra sa însuşi, de a stărui pentru ameliorarea personală, din lipsa deprinderei de a se controla şi a se educa prin sine însuşi. Vorba „educaţiune“ s’ar parea, că nu are înţelesă pentru omenii adulţi, pentru că aceştia, bine, rău, şî-au făcută deja educaţiunea. S’ar parea că educaţiunea e posibilă numai pentru omenii tineri, pentru copii pănă la o etate oarecare. Aceasta e adevărată într’ună sensă mai restrînsă, despre educaţiunea cu aju-