Gazeta Transilvaniei, februarie 1891 (Anul 54, nr. 25-47)
1891-02-14 / nr. 35
A ;SCQâ5i» ASBlMItritll»' Tlpogiatls: 3RASOVU, plat* mar« tr 22 Bcriaoxi n«franoate .B ‘ primes ia. Maaascvipt» an •• r* trimitd .lazeta' ese In fii oare dl. mtiiekib petri &asb Ungaria P© ucu anu 12 ft., pf. luni 6 fl., P© **ei luni 3 fi. Pentri Românlc jl «rSlars-t®: P® unu ani 40 franci, p șase luni 20 franol, pt trei luni 10 franol. 8® prenumără la sat*. »fidele poştale din întru şi lin * ară și la doi colectori iDonameninll pentru Braiovî: ia administraţiune. piaţa mare Nr. 22, etagmlu I., pe unt anu 10 fl., p© ^eee luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Ou insul in casă Pe unu anu 12 fl. pe lese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. anu «seraplarn li pr. v. » seu 15 bani. AtAtd abonamenteU ofttt și inserțiunile suntă a se plăti înainte Birourile m au dir Bra ovă, pața nsr« ar 22 Inserate mai primes- ^ tu Vio«« Snadfi Volte Haatinstnn i 7'ip4 Otto Maas), tnri 3chalek nion Stmd IJi.V skti.A, OnptUk... \in»«4erp;tn Baiapaata: i. F. QaU htiger in on Hetet tekéiéin 3e*nat : la Frankfurt: 6, L Dani».rin Hamberg: Ă. Sinner Pretnlfl inserțimiUurâ.o «eria gar nonda pa o coloana 6 ox și 80 or. Imbra pentru o publicare. Publicri mai das« lupă tariff și învoială. Be lama p* padina ni-a j serei 10 or. v. a. sie V bani Nr. 35 Braşovii, Joi 14 (25) Februarie 1891. BrafOVII, 13 Februarie v. N’a duratu multu nici mărirea ministrului de justiţiă Szilagyi, sărbătorită ca mare reformatorii atâtu de guvernamentali, câtă şi de oposiţionalî. Alaltăerî, d-la Szilagyi a trebuită se-şî audă în camera deputaţilor. Imputările cele mai grave din partea oposiţiei, care a provocată erăşi scene turbulente ca acele, de cari avuse parte fostulă ministru-preşedinte Tisza. In şedinţa dela 23 Februarie adecă, continuându-se desbaterea asupra proiectului de lege pentru jurisdicţiunea consulară, contele Apponyi a răspunsă ministrului Szilagyi, care şî-a fostă apărată proiectulă. Apponyi s’a încercată a dovedi, că tota dialectica cea puternică a ministrului nu ajunge spre a masca „în numele împăratului şi regelui“ faptulă, că după acelă proiectă de lege, Ungaria n’are jurisdicţiune de sine stătătoare şi că sentinţele, ce se vor pronunţa „în numele împăratului şi regelui“ de cătră tribunalele consulare comune, invelva mă atacă asupra suveranităţii statului ungară. Dar nu atâtă partea aceasta a discursului lui Szilagyi, câtă mai multă partea din urmă, în care a atinsă corda idealurilor naţionale ale Maghiarilor, a provocată aplausele furtunoase ale întregei oposiţiunî şi demonstraţiunile în contra lui Szilagyi. Intre altele flise Apponyi, întorcendu-se cătră guvernamentali: „Se înșelă aceia, cari credă, că boala internă a societății maghiare se poate vindeca, deca vomă rupe toate idealurile din inima nostra, deca vomă împedeca înflăcărarea sentimentului națională și vomă numi aceasta șovinismă, deca pe terenulă celor mai îndreptăţite idealuri naţionale vomă predica naţiunei resignaţiune“. Aceste cuvinte au fostă salutate cu frenetice aplause de cătră cei din stânga şi din stânga estremă. Apponyi nu lasă să treca nici o ocasiune spre a se recomanda ca purtatoră ală aspiraţiunilor naţionale maghiare, ca omulă situaţiunei, şi oposiţiunea din parte-i nu neglige de a esploata bărbătesce în favorulă ei asemeni momente dramatice. Ministrulă Szilagyi avu idea nenorocită, de a voi se răspundă imediată adversarului său. Acesta împrejurare a folosit’o oposiţiunea şi a demonstrată în favoarea lui Apponyi şi în contra lui Szilagyi , trebuită să-şi audă ministrulă de justiţie, că este „renegată“, că mai bine ar fi să tacă, să-şi retragă proiectulă şi altele. Spre a şi câştiga popularitate la Unguri, Apponyi nu se mărginesce numai la apreciarea obiectivă şi rece a cestiunilor de dreptă publică, ci aţîţă şi încurajează pe faţă acea direcţiune nenorocită a politicei şovinistice maghiare de act!, care atribuindu-şî o putere, ce nu o are, mână orbesce lucrurile spre o catastrofă. FOILETONUL II „GAZ. TRANS.“ Din istoria munţilorii apuseni. (Urmarea 18) Că Buciumanii ară fi făcută focuri în jurul oraşului şi ară fi provocată pe Români „să se ducă din oraşă şi să ia cu sine totă ce potă“, asemenea nu este adevărată. Că Secuii ’i-ară fi smulsă barba lui Balinth firă de firă, ca să-i prelungescă chinurile, este o scornitură; l’am văclută şi eu în acelă timpă, avea barbă plină ca şi mai nainte. L’am cercetată în arestă mai de multe ori, dar de barbă nu mi-a amintită. Totă astfelă dovedesce şi epistola următore: B.Şesa 27 Maiu 1890. Multă stimate D-le Nănaşule! La preţuita scripta-Vă dtto 21 a curentei lune, mă grăbescă a răspunde: cumcă eu nu sciu, că Săcuii în an. 1848 ară fi smulsă barba lui Popa Balinth, n’a aşa ceva nici n’am au fită deşi eu pe acelă timpă împreună cu familia mea locuiam în opidulă Abrudă, şi ca atare urmăream toţi paşii aceloră Săcui, deci eu acea faimă o consideră numai de o scornitură lipsită de adevără. Intraltele binevoiţi a primi espresiunea distinsei veneraţiunî dela ală Spectabilităţii Vostre multă, stimătoră fină losifu Ciura. Istoria Săcuiloră cu Polecii e prea prea. Cetindă cu istoria d-lui Bariţiu ’mi veni aminte, că escesulă între Săcui şi Poleci s’a începută din causa unui cadetă, Salmen, căruia din nebăgare de sema i s’a descărcata arma şi că aici în Sibiiu se află ună Locotenent-colonelă Salmen. Aide să-lă întrebă: nu cumva a cunoscută elă pe acelă cadetă şi că are unde l’ași putea afla ? M’am pusă și am scrisă d lui Locotenentă-colonelă Salmen, l’am rugată să-mi dea deslușiri. Infiua urmatoare d-sa mă cercetă în personă și-mi efise: „Eu sunt acelă Salmen, care în véra anului 1848 ca Cadetă, am fostă în Abrudă. Lucrulă s’a petrecută în modulă următoră. Intr’una din cjile mă aflam eu, ca comandantă la Vardă, unde erau arestaţi doi domni, unuia era Moga Iozsi, pe celelaltă îlă credeam că ar fi Acsente, dar acum audă dela d-ta că a fostă Popa Balinth. Era ună bărbată cu o înfățişare plăcută, cu barbă plină frumosă.*) Deodată vine ună Săcuiu grăniţeră, nearmată, n’avea nici baioneta şi ceru ca să potă vede pe cei arestaţi. Sentinela ună Polon cu numele Hurik, ’i-a spusă că nu este iertată. Săcuiulă s’a întorsă să iesă afară, oficândă ună „teremtette“. Hurik a înțelesă că „teremtette“ nu însemnază: rămân! cu Dumnezeu, s’a dusă *) adecă nu era smulsă la elă şi l’a lovită cu pumnulă sub barbă aşa încâtă Săcuiulă muşcându-şi limba, i s’a umplută gura cu sânge. Eşindă Secuiulă afară la stradă, unde se aflau mai mulţi Secui şi vătându-lă pe acesta sângerândă, au începută a face gălăgiă. Eu am eșită între ei și i-am înprăștiată, dar ei la spatele mele ei se adunau. Așa mă zdemă cu ei ca să-i împrăștii, dar în zadară. Feciorulă meu de casă — Privatdiener — Marich, credându-mă în peliculă, a fugită acasă a încărcată pușca mea în locă de glonță, cu tăiături, mi-a adus’o asemenea şi puşca dânsului. Atunci i am provocată pe Săcui să se depărteze; cum, cum nu, în acea învălmăşală mi s’a descărcată puşca şi din nefericire, o bucată de tăiătură a nimerita pe Marich (Privatdiener) prin picioră, altă bucate a atinsă peptură, dar numai pelea unei Române, dela care cumpăramă eu în tóatefilele cireşe. Femeia avea la peptă ună băiăţelă, care îşi ţinea mâna pe peptură mamei; acestuia asemenea i-a atinsă ună degetă (Streifschuss:) „In efina urmatoare pe Secui, două compănii i-au dusă la Câmpeni. Compania nostră s’a dusă la Roşia, dar s’a întorsă îndată ce Secuii părăsiră Abrudul. Ei pe mine m’au dusă la Belgradă. Aceasta e adevărata stare a lucrului , toate ce mi-ai spusă d-ta, că s’ar fi scrisă despre moartea unui Secui, precum și răsbunarea Săcuiloră, fuga şi ascunderea Poleciloră, suntă poveşti“. Dumitru Moga, controlată în Câmpeni, fratele lui Moga Iosif, care era arestată, a mersă într’oţi împreună cu tatălă meu la Nemegyei, care era membrulă comisiunei învestigăre. Au cerută, tatălă meu pe Balinth, or Moga pe fratelele său, pe „chizăşiă“. Nemegyei a refusată şi adisă: „Imhol „a Varga Katalina altal elvetett magestraja"1. In corespondenţa din Abrudă, aflătore în „Organul Luminării“ din 18 Aug. 1848 nu este nici ună cuvântă, despre prinderea lui Balinth pe stradă, nici despre smulgerea barbei dânsului, nici despre escesele Săcuiloră, să ofice însă, că s’au luată armele dela Românii Abrudeni. Nu sciu, n’am aurită ; se pote că dela aceia să fi luată puscile, cari au fostă mestecaţi în escesulă de crîşmă, dar toţi Românii n’au fostă desarmaţi. Românii Abrudeni au fostă desarmaţi în anulă 1849 prin Hatvani. D-lă Bariţiu ar fi trebuită să fie mai precaută, pentru că mulţi din acei oficeri, cari erau atunci în Abrudă, şi pe care eu i-am cunoscută forte bine, se află şi ar fi, ca Coloneii şi Generali în viaţă. Săcuii au fost, pe acelă timpă, escesivi, unde erau stimuţaţi, dar unde erau lăsaţi de papulă loră, au dus’o bine cu Românii. Proteste in contra KijMimiriloii (Telegrame part. ale „Gaz. Trans.“) Dicio-St.-Martina, 24 Februarie (sosită săra la 8 ore). Conferența alegătorilor din comitatuileTernavei mici *) convocată pe dina de 25 Februarie, astădi s’a ’interdisa prin polițiă. DeesD, 25 Februarie. Alegătorii români din comitatul Solnocă- Doboca, adunați în Deesă 3000. *) Paşalicului lui Bethlen Gábor, protesteza solemnii în contra legei despre Kisdedovuri. Vorbiri frumóase, însufleţire la culme. Ţinută hotărîtă şi serbătorască. Mi arca aleiiteribri romii in Anlia. Blaşiu, 22 Februarie 1891. Alegătorii români din cercurile Alba- Iulia, Vinţulu de josă, Aiudă, Ighiu şi Ulaia, convocaţi de d-nii: Protopopă Tordăşană şi advocată R. Patiţa, s’au întrunită în 19 Februarie în numără de peste 600 de inşi în sala „Oţelului Naţională“ din Alba Iulia. A fostă multă inteligenţă adunată şi în deosebi din Blaşiu, or majoritatea au format-o ţăranii. La orele 11 a. m. convocătorul adunărei, M. O. d-nă Protopopă Tordăşanu, după o scurtă şi bine nimerită introducere, în care îşi arăta mulţumirea, că în urma apelului făcută vede presentaţi mă numără atâtă de frumosă de alegători, declară şedinţa de deschisă şi pune la ordine alegerea biroului. Au fost aleşi prin aclamare : Rudissmulă d-nă canonică metropolitană din Blaşiu Br. Ioană Raţiu de preşedinte, ordini advocaţi din Alba-Iulia Raţiu şi Munteanu de notari. Astfel, constituită biroulă, presidiulă pune la ordine disensiunea asupra proiectului de lege pentru asilurile de copii. Mai întâiu a vorbi la referinţele comisiunei convocatore, d-lă advocată R. Patiţa. Acesta, prin o cuvântare înfocată şi bine chibşuită, arată în termini bine simţi scopulă acestei întruniri şi combate din mai multe puncte de vedere proiectulă, între dese aprobări din partea alegătorilor. După acesta vorbi d-tă advocată Csato din Blaşă, care prin cunoscuta-i oratoriă şi de astadătă asolută să însufleţescă şi să umple inimele celor presenţi cu indignaţiune faţă, de uneltirile îndreptate în contra poporului română. Motivândă proiectul de resoluţiune arată, că acestă proiectă de lege are pronunţate tendinţe de maghiarizare, arată primejdiosele lui porniri şi combătu în modă convingătoră toate punctele de plecare ale proiectului pentru asilele de copii. Pentru întărirea celorcise şi pentru a arata, că pretensiunile Românilor nu sunt desagerate, ci din contră, forte mici şi foarte drepte, se provofă în fine d-lă oratoră la idolulă maghiarismului, la Ludovica Kossuth, citândă din memoarele aceluia, voi. II, mai multe pasage forte interesante, în cari se combată tendinele de maghiarisare. Amimimă numai patru pasage mai remarcabile: Intr’unulă Kossuth se provocă la primula rege ală Ungariei, la Sf. Ştefană, şi susţine, că statulă acesta e poliglotă şi că tăria lui stă în conservarea poporelora de diferite limbi. In pasagială al 2-lea Kossuth statoresce, că administrarea comitateloră să se întâmplă după voinţa majorităţii, durere numai, că acestă punctă se traduce la noi, specială în comitatul Albei inferioare, aşa că 90°/0 Români suntă supuşi şi administraţi de celea 10% neromâne. In punctulă 3 pune în prospectă, ca să se înfiinţeze regimente românesci şi sârbesci cu limba de comandă românéscá-sérbéscá; şi în fine punctul 4, că după terminarea resbelului, locuitorii Transilvaniei voră avu dreptă în deplină libertate a decide asupra întrebărei de uniune cu Ungaria și pentru casulă, că se voră declara pentru o Transilvania autonomă, aceea li se va acorda. După ce vorbitorul, cu esemple luate din istoriă dovedesce, cum toate acelea popoare, cari prin forţă au umblată să desnaţionaliseze pe popoarele conlocuitoare au apusă mai nainte de a fi putută răpi individualitatea altoră popoare, ofice, că chiar şi pentru casulă, că ar fi deplină comprobată, cum că fericirea şi puterea unui stat, se condiţionază pe unitatea lui naţională, nici în acelă casă nu sunt.