Gazeta Transilvaniei, octombrie 1919 (Anul 82, nr. 203-227)

1919-10-23 / nr. 222

Pentru înfrângerea şi încălcarea unui stat sunt două căi şi anume: supunerea prin puterea armată sau subjugarea economică. Un războiu economic condus cu insistenţă şi necruţând nici un mijloc pentru ajungerea scopului, îndeosebi atunci când acest război este purtat de un stat cu resurse puternice materiale, contra unui alt stat cu şubrede baze materiale se ajungi uşor la ţintă. Statul român care a sacrificat tot ce a avut mai bun şi mai scump în acest război contra vrăjmaşului comun, Germania, care prin forţa brută a armelor căuta subjugarea economică a întregei lunpe şi mai târziu şi a Americei, este astăzi expusă din cauza ţinutei ei demne şi a rezistenţei contra ademenirilor foştilor ei aliaţi, în deosebi a Americei care în dorinţa de câştig uită cu totul marile sacrificii făcute de această nobilă naţiune pentru cauza dreptăţei, şi doreşte să o subjuge economiceşte făcând o colonie americană din ea. Astăzi când vrăjmaşii seculari în faţa dorobanţului român stau culcaţi la pământ, trebue să ducem o luptă cu mult mai grea, cu consecinţe cu mult mai grave, pentru existenţa neamului, decât lupta cu baioneta în câmp deschis. Situaţia noastră financiară în urma mijloacelor drastice şi nemiloase ce se folosesc contra noastră pentru a înfrânge rezistenţa ce o punem exploatărei americane, nevoind a ceda în mâinile lor resursele noasre de existenţă ca: petrol, mine, căi ferate, păduri etc., este aşa de mare în cât numai printr’o sforţare supranaturală printr’o echilibrare deosebită a resurselor şi cheltuelilor statului, prin folosirea tuturor forţelor noastre, prin luarea de măsuri pline de precauţiune şi prevedere vom putea ieşi numai din această situaţie grea. Duşmanul care ne-a încălcat ţara şi nimicit aproape întreg avutul nostru, a avut grija ca să ne arunce în spate o datorie destul de mare de plată, prin emiterea de hârtie monetă, despre al cărui număr n’a ţinut nici un cont. Aceasta a făcut-o cu gândul de a ne distruge pe vecinicie lurându-ne pe veci dependenţi de bunăvoinţa lui. Destinul însă nu ne-a fost atât de vitreg, căci abundenţa de cereale din anul acesta a fost aşa de mare încât aproape toate golurile s’au umplut, hambarele care ieri zăceau goale, astăzi sunt iarăşi pline, iar vitele dispărute încep a se ivi din nou pe frumoasele noastre plaiuri. Nu aşteptăm decât momentul propriu de a valora din nou pe marile pieţi europene avuţia noastră imensă, care nimeni nu ne-o poate răpi. Dacă exportul acestor produse cu toată necesitatea extraordinar de mare ce se simte pe toate pieţele bătrânei Europi, nu s’a putut efectua in măsura în care trebue să se efectueze, vina nu o purtăm noi, ci o poartă aliaţii noştri, cari prea puţin şi-au ţinut promisiunile date. Scăderea valutei prin urmare în actuala situaţie nu este cauzată de istovirea noastră economică cum se crede de mulţi, ci este o politică economică a celor ce conduc destinul omenirii astăzi cu scopul vădit de a ne arunca cu totul în maşina lor de exploatare. Ca să vedem mai bine ce se urmăreşte, să ne aruncăm o privire asupra stării economice şi financiare a Serbiei şi Greciei dinainte şi în timpul războiului şi să comparăm situaţia valutei lor cu a noastră. Serbia stat balcanic cu resurse de venit foarte mici, stat care se află în război continu de 9 ani de zile, întreg teritoriul ei ocupat de peste 3 ani de zile, întreagă economia lor de vite, singura lor resursă, nimicită, populaţia decimată, agricultură şi comerţ aproape deloc şi cu toate acestea dinarul sârbesc valorează dublu cât leul nostru pe pieţele streine, în deosebi a Americei, care în urma cedărei iarândă a tuturor resurselor naţionale susţine dinarul în mod artificial pe piaţa financiară. Grecia, care sublineşterea sub control financiar European al cărei drahmă înainte de război avea un agio destul de mare faţă de leul românesc, astăzi după 2 ani de război şi prin urmare de istovire economică, nu numai că nu este egal cu leul românesc, ci este dublu ca valoare de schimb, iar sora noastră Franţa i-a dat curs forţat pe piaţa ei egalând-o în valoare cu francul. Uite prin urmare clar ca lumina zilei că scăderea valutei noastre se datoreşte în primul rând speculei sau mai bine zis războiului financiar ce se poartă contra noastră, iar nici de cum situaţiei noastre precare economice cum s’ar crede. Pentru organizarea noastră financiară se cere în mod imperios: I. Organizarea internă financiară regulând resursele de venit şi normând cheltueiile exorbitante de astăzi. II. înfrângerea speculei prin distrugerea agenţilor cari speculează fără scrupul lipsurile noastre interne. III. Limitarea importului de articole streine, în deosebi articole de lues, cari au inundat ţara noastră. IV. Mărirea şi accelerarea exportului redus astăzi cu desăvârşire V. Echivalarea valutei scoţând coroana şi rubla cu desăvârşire din circulaţiune, care prin lipsa măsurei de precauţiune inundează tot mai mult teritoriul nostru, ştampilarea nefiind decât un paliativ, pecetea ştampilărei fiind uşor imitată de speculanţii statelor rămase din răposata Austro-Ungarie şi Rusia bolşevică cari nu sunt departe de faliment. VI. Aplicarea de pedepse penale tuturor acelora ce speculează cu valuta ţarei. Numai în această formă vom putea rezista pericolului ce ne bate la uşe. Numai aşa vom putea zdrobi poftele de subjugare economică a celor ce ne pândesc şi vom putea ridica valoarea leului acolo unde ar trebui să fie un raport cu situaţia noastră de stat bogat agricol, cu bogăţii interne foarte mari şi cu populaţie harnică şi aptă de progres. 6. Stingare profesor Situaţia economică Valuta şi situaţia externă Nu se va parasite exportul da cereai® şi alimente. In consiliul de miniştri s’a semnalat sustragerea de pe piaţă a unor articole alimentare, mai ales ceapa si cartofii. întrucât cerealele şi alimentele se depozitează de către speculanţi cu speranţa că se va lăsa liber exportul, s’a reînoit hotărârea de a se menţine prohibirea atât pentru cereale cât şi pentru alimente. In ce priveşte cartofii şi ceapa, guvernul intenţionează să vină cu un decret lege pentru fixarea preţurilor maximale şi cu o dispoziţie de rechiziţie pentru toate depozitele de la sate şi oraşe, cari nu vor avea o justificare plauzibilă. FOILETONUL GAZETEI TRANSILVANIEI — Tocqueville şi literatura americană IV Reflexii finale Dacă consimţim a rezona la tod istorie, aie că pe baza unor fapte deplin stabilite şi fără a ne perde nici în necunoscutul trecutului celui mai îndepărtat, nici în negurile viitorului, este imposibi să nu rămânem frapaţi de mişcarea uniformă şi regula a unor anumite evoluţii. Statornicia pe care am relevat-o în domeniul restrâns pe care lam cercetat, ne-ar permite să tragem o lecţie indoită, de valoare generală. Intâtu, referitor la metia ce trebuie urmărită în filosofia Istoriei, pe urmă referitor la învăţăturile ce le-am putea trage din această branşă grea şi prea neglijlată a ştiinţei umane. Pentru a păstra caracterul documentar al acestui studiu, lăsând la tă parte ceia ce se referă la chestiunile metodelor, vom adauge ca textcluzie două texturi de Renaa şi unul de istoricul italian Guglielmo Ferrero, cari prin pătrunderea şi generalitatea lor, pot să servească ca orientare oricărei meditaţiuni asupra problemelor evoluţiei lumei moderne. Pentru a ne ajunge scopul, trebue să ştim încotro mergem şi ce voim ; un examen scurt al caracterului general a!. literature! americane, caracter care s’a menţinut în decurs de. optzeci de ani, poate să indice senzul acestui mers al lumei moderne, şi să precizeze prin aceasta fizionomia acţiunilor cu tendinţa de a precipita sau de-a modifica acest mers. Spiritul pătrunzător şi ochiul profund al lui Tocqueville au putut să scruteze anumite mistere ale unui viitor care se confundă astăzi în multe privinţe cu prezentul. Vederile acestea de eri verificate printr’o istorie de optzeci de ani, bogată in adevăruri, au multe perspective de a nu-şi perde toată valoarea Ţinând cont de diferenţa de timp şi de o evoluţie mai avansată, cauzele principale rămânând aceleaşi, transformările trebue să se efectueze în aceiaşi direcţie. Pentru a modifica aceste cauze fundamentale, ar trebui să cunoaştem mai întâiu efectele lor, să le judecăm, iar dacă le condamnăm, să reacţionăm contra cauzelor printr-o mare sforţare conştientă şi viguroasă de libertate. In vâltoarea civilizaţiilor, se hotârăşte soartea civilizaţiei. Mărginindu-ne la un domeniu unic, am arătat neputinţa literară a acestei Americi, care păşeşte cu toate acestea in fruntea aşa zisului progres. „Neputinţa artistică a civilizaţiei moderne, scrie Ferrero într’unul din pătrunzătoarele sale studii, reunite sub titlul de „Le Genie lath et le Monde Moderne,e este un fapt grav pe care nu l’au revelat până’n prezent primele efecte cari au început a se manifesta. Clasele înalte ale Europei şi Americei nu vor putea trăi, recunoscând că lumea în care se află este urâtă, grosolană, în decadenţă faţă de civilizaţiile precedente, şi căutând să înăbuşe prin studiu sentimentul dureros al inferiorităţei şi mulţumindu-se, pentru a se scutura de acesta, să extindă dominaţia lor asupra pământului şi să îngrămădească bogăţii noui. O frumoasă pagină de Renan, in studiul său asupra reformatorului religios american Charnning indică clar trecerea de la particular la general, de la problemele cele mai simple la problemele cele mai vaste cari se impun epocei noastre. „Omul, sputi, Renan, nu este pe pământ numai pentru a fi fericit, şi nici chiar pentru a fi numai cinstit; el este act pentru a realiza fapte mari cu ajutorul societăţei, pentru a ajunge la nobleţă (la sfinţenia, spunea cristianismul) de-a depăşi vulgaritatea în care îşi târăşte existenţa aproape fiecare individ. Inconvenientul lumei lui Channing ar fi însă acela, că am muri de plictiseală, geniul ar fi inutil aci, arta imposibilă. Scoţia puritană din secolul al XVII lea ne reprezintă aproape înfăptuirea visului unitarilor, un fel de ideal în felul lui Israel, unde toată lumea cunoştea biblia, discuta afacerile publice, unde beţia era necunoscută, unde nu se auzea înjurătură. Cu ce dar preţios insă a îmbogăţit această Scoţie ’a secolului al XVII. lumea?. Oare Dumnezeu n’ar fi fost mult mai adorat, dacă, chiar cu fizicul unor cuvinte disonante, s’ar fi produs mai multe lucruri măreţe şi frumoase? Italia, din contră, este ţara în care idealul lui Channing a fost mai puţin realizat; păgână în secolul al XV-lea şi XVI-Iea, fără morală, lăsată pradă tuturor pornirilor pasiunei şi a re geniului; după aceia, abătută, superstiţioasă, fără putere; în prezent posomorâtă, iritată, lipsită de înţelepciune. Cu toate acestea, dacă am vedea prâbuşindu-se Italia cu trecutul său şi America cu viitorul său, care din ele ar lăsa mai mult gol îa sufletul umanităţei? Ce este întreaga America pe lângă o rază a gloriei nemărginite care emanează din Franţa, Pisa, Sienne, oraşe de rangul al doilea şi al treilea, ale Italiei?,Renan adaugă mai târziu aceasta reflexiune, asemănătoare cu preocupaţiunile şi meditaţiunile lui Tocqueville. „Înălţarea unei civilizaţiuni este de regulă în ordine inversă cu numărul acelora, cari participă la aceasta; cultura intelectuală încetează de-a se ridica, îndată ce aspiră de-a se extinde; mulţimea, pătrunzând în societatea cultă, îi scoboară aproape întotdeauna niveul. In momentul, în care Statele Unite se pun definitiv în fruntea naţiunilor şi a popoarelor, cari sunt istoria in drumul spre viitor, neputinţa literaturei americane, caracterul său subordonat şi mercantil, forma sa de industrializare democratică, acceptaţiunea servilă a legei numărului mare, dorinţa sa lacomă de-a plăcea cu orice preţ, de-a se acomoda capriciilor unei clientele enorme şi mediocre, toate aceste renunţări la aspiraţii mai înalte, toate aceste capitulaţiuni sunt indicii, de carte trebue să ne temem. Mai clare, mai pronunţate şi prin aceasta mai vizibile, aceste caractere, cu toate gradele şi nuanţele lor, nu sunt ele oare stigma starei actuale — din ce în ce mai actuale a Civilizaţiei universale? Sub această numire pompoasă, câtă tristeță și ce nimicnicie. Georges Batuatt. GALBIA 3 insULTA*!!! 0 revoluţie ? Dăm articolul de mai jos scris de Dl Profesor Iorga in „Neamul Românesc". Deci ni se făgădueşte o revoluţie. Cei cari desmint azi intenţia de a o face — pentru a nu se zice că n’au fost în stare a-şi ajunge scopul — strecoară în chiar rectificările lor adevărul unor intenţii de care deci nu ne putem îndoi. O revoluţie a claselor apăsate? O revoluţie a flămânzilor? O revoluţie a celor fără drepturi? Asemenea revoluţii, care şi ele pot aduce peirea tuturor laolaltă, în mijlocul marilor duşmănii care bântue omenirea întreagă, pot avea o îndreptăţire înaintea istoriei, ca izbucnirea subită a unor suferinţi prea mult timp îngrămădite. Dar revoluţia al cărei spectacol se anunţă pe şoptite ea unei părţi din politicianismul român — blăstăm căzut asupra unui neam nevinovat — contra celeilalte părţi ori contra guvernului actual, bănuit că ar sprijini pe adversari, vinovat, în orice caz, că n’au venit la putere cei cari „aveau dreptul" , ba contra Coroanei chiar. Această revoluţie s’ar ascunde tn nepătata mantie a apărării unei Constituţii care a fost pe rând râsul şi batjocura tuturor exploatatorilor noştri politici, inclusiv carbonarii d-lui Paul Brătâşanu, transformat în nou Tudor Vladimirescu. Uită oare aceşti oameni că pe lângă ei şi adversarii lor este un mare neam nenorocit pe care, dacă-l stârnesc, el poate presinta altă socoteală decât aceia pe care o vreau ei? N. IORGA: Restauratorii şi apărătorii Rusiei Citim în „Sfatul ţării“din Chişinău. Telegramele publicate din Cetatea Albă ne arată că mobilizarea studenţilor din Odesa nu a dat rezultatele dorite, şi s’a decretat aceea a elevilor. Studenţii cari strigau că vor restabilirea Rusiei, acuma când sunt chemaţi s’o restabilească caută acum să scape de această sarcină grea şi ingrată Căci să mergi să lupţi în contra unui bolşevic-mojic e ceva mai prejos de demnitatea unui student rus, care şte să se lupte în contra vinului, şi să strige la meetînguri etc, studenţii pa lângă toate aceste sunt angajaţi în diferitele între-'f prinderi pentru apărarea ţării şi servirea populaţiei. De exemplu: cei ce strigă că Basarabia s’a furat de către români nu sunt doar în serviciul apărării? Ori cei ce beau prin cafe şantanie nu serveşte populaţia, sporind veniturile clasei negustoreşti, care dictează acuma la Odesa? Deci toţi dar absolut toţi trebuie să fie scutiţi de armată. Căci armata o vor face-o ţăranii, pe cari îi mobilizează cu forţa Deniknştii. Studenţii însă trebuie să apere ţara rusească pe alte căi. Putem să felicităm pe Denikin şi ai săi că au de unde recruta „apărători" şi restauratori ai Rusiei, mai cu seamă că mai sunt liceeni şi apoi femeile şi liceenele In curând Odesa şi toată Rusia de sud se va transforma într.un lagăr militar, care va fi nevoit să se tot ferească Insă dificil de bolşevici, ca nu cumva să vie cu ei in contact". Societatea GEORGE BARIȚIU se întemeiază pe baze modern democratice, cu drept pentru fiecare angajat al ei la participare de beneficii. Religia, aria şi ştiinţa sunt cele trei cărări ale progresului uman. Ele vin din direcţii cu totul diferite, dar converg către acelaş punct: idealul moral. In treptele succesive ale omenirei chiar de când amit slab progresul, vedem că apare cea dintâi călăuză pentru omul întunecat şi sălbatic, religia. Ea a luat fiinţă prin puterea sugestivă a elementelor naturii neexplicabile atunci, prin instinctul fricei şi mai pe urmă după credinţa lui Gabriel Tarde, prin imitaţia sau mai bine zis prin repetiţia fenomenelor. Omul s’a temut de fulger, de trăsnet, de cutremur, de apă, de întuneric şi imaginaţia lui de primitiv a făurit figuri înspăimântătoare, le-a săpat apoi în piatră sau le-a modelat de lut, după ce multă vreme s’a închinat la formele mute ale naturii, adorând pietrele, copacii şi orice lucruri de care se lega ideia de putere. O religie fetişistă a dominat primitivismul uman, în timpul hordii, apoi când s’a ivit organizaţia de trib, religia a fost idolatria — atunci când omul s’a gândit să facă chipuri de Dumnezei. — Cultul idolatrie a impus şi în traiul indivizilor evlavia zeiască şi astfel s’au stabilit trepte de demnitate de la om la om. Şi acum apare familia prin repetiţia ierarhiei demnitare. Cu timpul omul a ajuns să modeleze mediul în care trăia, din nevoia de mai bine. In virtutea opoziţiei interne şi externe, adică în contrastul dintre două gânduri sau două cause, omul a înclinat a’se supune poruncei sufletului şi s’a opus mediului, chiar şi faţă de un avantagiu, că,i dar nu luase fiinţa şi în starea de întuneric a izolării pe grupe de indivizi, omul a stat poate cea mai multă vreme. Greu i-a venit să păşească pragul întunericului, dar instinctele oarbe de violenţi l-au dus, l-a mânat la războire, căci din momentul ce începuseră a-şi face locuinţă, oamenii au şi adunat lucruri pentru trebuinţa lor, şi au răruit unii dela alţi bunurile pe care le socoteau spre complectarea trebuinţei lor. Şi în acest timp ca un fel de regres s’a produs, că multe grupe ținîndu-se au ajuuns să asculte de un şef, şi astfel pofta de jaf s’a mărit şi a zdruncinat serii întregi de grupe, strămutându-le dintr’un foc în altul. Astfel a fost epoca năvălirilor. Şi popoarele care năvăleau nu se mai întorceau la locul de plecare — violenţa a fost mai mare la acelea care au avut de luptat mai aspru cu mediul înconjurător. Structura lor nervoasă s’a întins şi s’a ascuţit şi astfel a ieşit un popor violent deci plin de patimi, căci a avut a suferi căldurile stepelor, şi s’au ales a avea un temperament fierbinte, au avut a se lupta cu fiarele, a se ucide deci a se deprinde cu aspectul sângelui. In chipul acesta s’ar face schema moralei primtive a omului din punct de vedere religios. Arta începe, cred, de când s’au făcut comunităţi de grupe, şi de când s’a ivit idolatria, dacă admitem că ea însamnă exprimarea spontană a unui sentiment superior, fie religios, fie de natură pur umană. Când omul a simţit nevoia unei întruchipări a fiinţei stăpânitoare spre a avea de ce să-şi lege credinţa primitivă, atunci a apărut sculptura, poate şi pictura — tatuajul. — Plasticitate şi modelaj n’a avut, nici fineţe; a fost aspră şi slută, ca să inspire frica, de oarece piatra ciopârţită cu fierul, reprezintă zeul tunetului al cutremurului şi de Const. Hsimine!, trebuia să inspire groază, şi dec să determine supunere. Ce sânt toţi zeii egipteni, boul apoi sfinţii, şi celelalte spirite? Cai înaripaţi cu cap de om—monştri cu atribuţiuni supraomeneşti? Un semn al idolatriei. Trebue să admitem că aşa a fost la toate popoarele când se găseau în acel stadiu de primitivitate. Ştiinţa a apărut la început sub forma magică, chiar cum era în timpul Romanilor şi al Grecilor. Omul a căutat să-şi dea samă mai târziu şi de existenţa şi rostul celor din jurul, său Insă n’a putut din ciuza mitului religios Miturile religiei au fost şi chiar sânt un obstacol în drumul progresului omenesc. Ştim că Galilei, când a descoperit că pământul se învârteşte, a fost dat judecăţii şi silit să spună că nu se mişcă spre a fi achitat. Religia, prin această descoperire perdea o proptea — un mit — şi de aceea înăbuşirea manifestărilor ştiinţifice Şi totuşi spiritul inventiv a răspuns: E pur şi muave. Iată cum cele trei resorturi ale culturii omeneşti apar în timpuri deosebite dar cu caractere de pătrundere similare. * Am crezut că e necesar ca o Introducere, să facem o excursie cu gândul în r’un trecut aşa de puţin siguri, spre a vedea, sumar, cum au apărut cele trei ramuri ale progresului moral al culturii şi spre a înţelege mai bine prezentul, cât şi spre a cugeta şi la un viitor moral al culturii de azi. Şi ne putem întreba acum: care este izvorul ideilor morale ale omenirii ? Gabriel Turde zice că naşte ideia într’o minte şi dacă are putere de sugerare printr’un adevăr desăvârşit, atunci în virtutea legei repetiţiei fenomenelor, ea se generalizează. Evoluţia morală este un lanţ de idei de acest fel, însă un lanţ cu două sau cel mult trei verigi. Căci asemenea idei nasc la interval de mii de ani odată la apariţia geniului moral, care este mult mai superior decât geniul artistic şi ştiinţific. D-l Pogoneanu zice: două genii moraleau apărut până acum pe pământ : Socrates şisus Cristos. De aceea de două mii de ani morala n’a mai făcut nici un progres. A făcut numai flux şi reflux după evenimentele ce s’au repercutat pentru impunerea ei, dar a rămas în fond aceeaş. Dar deosebirea mare este drca un timp la altul, în faptul că fiecare generaţie îşi are valorile sale morale şi într’un anumit chip te priveşte în lumina unui ideal. Intre convingirile vechi despre morală — zice Wundt — şi cele de acum, nu e opoziţie radcală ci amândouă sînt unite prin evoluţe necurmate. Două metode sânt în cercetarea faptelor morale şi legilor morale : speculativă şi empirică. Cea dintâi face simple reflexiuni, cea de a doua ne trimite la esperienţă. Etica insă posedă pe amândouă trăsăturile . Cea dintâi — zice Wundt —constă în faptul că, dela însuşirile externe ale aptitudinilor şi deprinderilor corporale, precum şi dela observarea principiilor cultului şi ale obiceiurilor, preţurea trece din ce în ce mai mult asupra calităţilor interne ale caracterului şi conştiinţei. A doua constă în aceea că vrednicia omului e apreciată la început mai ales după folosul pe care faptele lui îl aduc semenilor şi societăţii, apoi încetul zi Educația filosofică. Idealul moral al Culturei — Cercetări ştiinţifice. — w*: 222 mr. cu încetul, pe lângă aceea, capătă importanţă şi calităţile individuale de la care alţii nu pot aştepta un folos imediat. Pe amândouă aceste căi ideile morale se adâncesc, numai pe a doua oale însă, se liberează în acelaş timp de motive egoiste. (Va urma) Generalul Averescu dat îa judecata? Zorul „Izbânda" publică următoarea notă: „Independenţa* de aseară comentând lămuririle date de dl. general Averescu în privinţa facsimilului publicat de „Viitorul", scrie următoarele: E greu de răspuns la aceasta altfel decât prin textele legilor noastre de justiţie militară. Inc’odată, este vinovat militarul generalul comandant de armată în faţa duşmaului, când în loc să stea la postul lui şi să n’aibă decât unica voinţă de-a lupta şi de-a învinge, se întâlneşte aiurea şi întră în tratative de colaborare politică cu oameni dovediţi ca înţeleşi cu inamicul şi ceri fără nici un mandat de-a face pace îşi trădează ţara? E rândul d-lui comisar regal să răspundă.*) Din aceste ultime cuvinte reiese intenţia de-a da în judecată pa dl. general Averescu, altfel păpuşeria ar fi prea urâtă chiar şi pentru politicianismul român. Darea în judecată a d-lui general Averescu, pentru crima de trădare sau pentru uneltiri cu alţii cari ar fi ei trădătorii, e în orice caz o soluţie mult mai onorabilă decât ceea ce se face de un an de zile cu atacurile oficiale şi oficioase lipsite de sancţiune. Am fost cel dintâi cam acum aproape un an, am cerut darea in judecată a generalului Averescu, căci dacă guvernul era convins de cele ce scria „Viitorul,« sub regimul cenzurei preventive » el n’avea dreptul să păsuiască pe un trădător. De cât, procesul, dacă se va face, se prezintă din capul locului sub rele auspicii. Dacă generalul s’a făcut vinovat tratând cu d. Lupu Costache, dovedit ca înțeles cu inimicul* — dovedit atunci, în 1916 căci altfel n’ar fi delict — cum se face cu d. Lupu Costache n’a fost arestat și judecat atunci ? Cum se face că d. Brătianu Pa lăsat locţiitor aici, prin decret regal ? D. Brâtianu a tratat deci şi d-sa cu acelaş om „dovedit ca înţeles cu "inamicul" - şi ceva mai mult: tratativele de colaborare politică ale dlui Brătianu cu d. Lupu Costache au şi dus la rezultat, căci d. Lupu Costache a rămas aci, cu decret regal. In orice caz dorim și cerem darea în judecată a dlui general Averescu: un proces de natura asta va face să spargă buba și s să iasă totul la iveală. Michelis comisar general Roma. — Comandorul de Michelis care era secretar general la comisariatul emigraţiunei, a fost numit comisar general, înlocuind pe ambasadorul Mayor des Planches trimis în misiune specială in Statele Unite. Dl de Michelis, este considerat ca competitţă excepţională pentru toate chestiunile de emigraţiune şi contracte de lucru, şi care a contribuit mult la soluţiunea fericită a tratatului recent semnat intre Franţa şi Italia.