Gazeta Transilvaniei, septembrie 1920 (Anul 83, nr. 188-206)

1920-09-17 / nr. 197

Ministerul de Războiu lib­erlisea 12 domenii militare fi Cazarmament Publicaţiune Se publică spre cunoştinţa ama­torilor că, în ziua de 2 Octomvrie 1920 ora, 12 a. m., se va ţine licitaţiune cu termen de ur­genţă în Bucureşti, la Minis­terul de Războiu, Direcţiunea domeniilor militare p­­entru da­rea în întreprindere a execu­­tărei reparaţiunilor acoperişelor la barăcile de la tabăra Cotro­­ceni din Garnizoana Bucureşti, în valoare totală de lei 162.000 după deviz. Lcitaţiunea se va ţine în conformitate cu dispoziţiunile art. 72—83 din legea asupra contabilităţei publice a Sta­tului şi condiţiunile generale şi speciale de ordine şi admi­­nist­raţiune. Garanţia provizorie, prevă­zuta in condiţiunile speciale de ordine şi administraţiune, sa va depune la Casa de De­puneri şi Consemnaţiuni, iar la licitaţiune se va prezenta numai recepiia. Ofertels, însoţite de garanţia în numerar sau efecte în na­tură, nu vor fi primite. Dosarul special compus din: planuri, devize, caietul de spr­­oine, condiţiunile generale şi speciale tehnica şi de ordina şi administraţie, etc., se pot ve­dea da doritori, în toate z­­ela şi orele de lucru. In Bucureşti, la Ministerul de Războiu, di­recţia XII domenii militare şi aazarmament din localul ca­­arrinei rega­tului 4 Ilfov No. 21, din str. Francmazonă între orale 12—13 a. m. MINISTRU, Directorul Geniului, Colonel 1644 din 26 August 1920. Ministerul de Războiu lirieţin­ea X d domenii militare şi Dezarmament-Publicaţiune fle publică spre cunoştinţa amatorilor ,că, în ziua de 2 Octombrie 1920, ora 11 Va m., sa va ţine licitaţiune cu ter­­oişii de urgenţă în Bucureşti, la Ministerul de Războiu, Di­recţiunea domeniilor militare şi în Constanţa la serviciul de Geniu al Corpului 5 Armată pentru darea în întreprindere a executărei mobilierului ne­cesar la şcoala de Marină din Garnizsana Constanţa, în va­­loare totală de lei 150.000 după deviz. Licitaţiunea se va ţine în conformitate cu dispoziţiunile art. 72- 83 din legea asupra contabiltaţei publice a Statu­lui şi condiţiunile generale şi speciale da ordine şi adminis­traţiune. Garanţia provizorie, prevă­zută în condiţiunile speciale de ordine şi administraţiune, se va depune la Casa de De­puneri şi Consemnaţiuni, iar la licitaţiune se va prezenta numai recepisa. Ofertele, însoţite de garanţia In numerar sau efecte In na­tură, nu vor fi primite. Dosarul special compus din: planuri, devize, caietul de sar­cina, condiţiunile generale şi speciale tehnica şi de ordine şi administraţie, etc., se pot vedea de doritori, în toate zi­lele şi orele de lucru, în Bu­cureşti, la Ministerul de Răz­­boiu, direcţia XII domenii mi­litare şi cazarmament din lo­calul cazărmei regimentului 4 Ilfov Nr. 21, din Str. Franc­­mazonă şi în Constanţa la ser­­viciul de Geniu al Corpului 5 Armată între orele 12—13. MINISTRU, Directorul Geniului, Colonel, Nr 1143 djjo 26 August 1920, Ministerul de Războiu Direcţiunea XII domenii mi­litai® şi cazarmament. Publicaţiune Se publică spre c noştinţa amatorilor că: In ziua de 2 Octombrie 1920, ora II a. m., se va ţine licitaţiune cu ter­­men de urgenţă în Bucureşti, la Ministerul de Războiu, Di­recţiunea domeniilor militare pentru darea în întreprindere a construcţiunei mobilierului necesar şcoalei pregătitoare de ofiţeri de Geniu din Garni­zoana Bucureşti, în valoare to­tală de lei 250.000 după deviz. Licitaţiunea se va ţine în conformitate cu dispoziţiunile art. 72— 83 din legea asupra contabilităţei publice a Statu­lui şi condiţiunile generale şi speciale de ordine şi adminis­traţiune. Garanţia provizorie, prevă­zută In condiţiunile speciala de ordine şi administraţiune, se va depun® la Casa d© De­puneri şi Consemnaţi­uni, iar la licitaţiune se va prezenta numai recepisa. Ofertele, însoţite de garan­ţia în numerar sau efecte în natură, nu vor fi primite. Dosarul special compus din: plinuri, devize, caietul de sar­dine, condiţiunile generale şi speciale tehnica şi de ordine şi administraţie, etc., se pot vedea de doritori, în toate zi­lele şi orele de lucru, în Bu­curești, la Ministerul de Răz­boiu, direcţia XII domenii mi­litare şi cazarmament din lo­­calul cazărmei regimentului 4 Ilfov Nr. 21, din Str. Francma­zonă între orele 12—13 a. m. MINISTRU, Directorul Geniului, Colonel, Nr. 1637, din 25 August 1920. Lagărul de prizonieri Braşov are nevoie de can­itatea de 23.000 Kgr. ovăz, 40.000 Kgr. fân, 20.000 Kgr. paie şi 450.000 Kgr. lemne. Se primesc oferte prin bună învoială. Condiţiunile se pot vedea în fiecare zi între orele 10 şi 12 a. m. la comandamentul lagărului. Comardantul lagărului Lt.-Colonel M. Moscu. 2­8 C­umpărăm orice cantitate de sâmburi de prune. Fabrica de liqueur, Str. Lungi No. 176. 8—4 IM ăl 0 CI ae caută la So- UUAnuSl­cietatea „Indus­tria Ardealului", Braşov Str. Vămei No. 17 Etaj II-iea. Funcţionar superior caută cameră mobilată şi ca­meră de baie de închiriat, even­tual şî întreaga întreţinere. A se adresa la ziar sub G. G. 202 Gn o domnişoară mC ca casieriţă la firma D. & R. Gighidan Se cântă S£r5£ vălia de carne Dumitru N- Că­­păţină, Str. Hirscher. 1-3 Ufila de JUUlifii­nare şi ian­­zare din Târgul grâu­lui No. II, III. Efectuindu-se schimbul co­roanelor, şi-a reluat activitatea în măsură deplină. Intend. General de Divizie Str. Castelului S3, Braşov.­­ Scrobeală sură, făină de cartofi, Scrobeala , bucăţi, Scrobeală praf, Pudră, Vopseală ocker - deschis şi Therasiene. Gum& Phoreus, Glass-­­ papir, Syrop de malată preparatul Ph5bens • pentru fabricele de oţet şi alte chimicale. @ o m $©®®®$®®©@©®@®©©©®®®®®®®®©e AÀAÀÀAAAAÀÂAAÂAAAAAÀAAAAAAA ^fipi®tntigl9 P°8ed® camwan® şi camionete 0Uw1&1bLIiQ CI automobil® noci, cu cari execută TRANSPORTURI de MĂRFURI şi PERSOANE, în con­diţiuni avantajoase, în toate direcţiunile ţării. Face reducerii la contrafutete permanente Cererile se vor adresa la sediurile Societăţii:­­ Braşov 2! Strada Vămei Nr. 17 (Telefon Nr. 761) şi în Bucureşti ^ Strada Sit. Ionică Nr. 9, în Palatul Muntenul de Pietate. 45­0 (Telefon Nr. 22/50). v ‰ _­____ ► ► ‹ ‚ ► •› ► ‹ ► ‹ · ‹ ► ► ‹ › › Frizeria High-Life Strada Vămii 22, BRAŞOV. S'a deschis frizeria românească HIGH-LIFE în strada Vămii 22. Frizeria veche ce a fost aci, am renovat-o şi am întrodus confortul modern. Instalaţia şi aranja­şi meniul nou al Frizeriei HIGH-LIFE sunt în condiţiile marilor frizerii din capitală. ub Se întrebuinţează loţiuni (apă fie cap), pdicolon fin­nd­ compreeo de apă caldă. Servi­ciu prompt şi conştiincios,­­ în localul frizeriei avem o mare cantitate de articole ţi preţioase de toaletă : parfumul­­ fim, pastă de dinţi, apă­­ de gură, ape pentru faţă, br­isantine, perii de dinţi etc. Contăm la sprijinul publicului românesc din oraş şi ’ll provincie. |p Cu stimă H­Q 9—90.­­ Frizeria High-Life­ mmmsmmmBëmmËmmmmmmëmimm Publicaţiune Mini­sterul de Războiu Direc­ţia Vii Intendenţă, având ne­voie pentru confecţionarea a: 1000 registre Intrare a 100 file, 1.000 registre eşire a ICO file, 500 registre procese verbale a 100 f­ie, 1.500 registre ordine de zi a 200 file, 40.000 buletine de impu­taţie, 60.000 foi de dietă, 30.000 foi de observaţie clinică Face cunoscut că în ziua de 22 Septemvrie 1920, ora 11 V, se va ţine licitaţie publică în lo­calul Direcţiei din s­r. Lascar Catargiu No. 17 Bucureşti, cu oferte închise şi însoţite de ga­ranţia respectivă. Garanţia nu se adm­ite în numerar, ci numai în recipisa Casei de Depuneri. Cadtul de Sarcini se poate vedea în orice zi de lucru la această direcţie între orele 11­2 la 13, iar mo­delele se pot vedea la Depo­zitul de Imprimate instalat în cazarma Reg.­tului 21 Infan­terie. INSPECTOR TECHNIC AL INTENDENȚEI. 3.3 Zaharia. 1919 3 Mai Banca Naţională a României. SITUAȚIUNEA SUMARĂ JL. C T X "V 1920 24 Aprilie 1 Mai 919.533,160 187 212 79.278,744 107.742,823 42.648,486 8.042,556 1584961,807 236.909005 6 770,567 11.997,418 3. 645,277 3.813,181 6.726,337 1056.320 2.096,091 360.187950 10.936,922 115 283,562 3.536.8­7,418 12 000,000 52.491,384 7.712,574 2.732,833 976­­ 380,313 286.505,915 443.893,256 315.154 980 [aur dep. (mon. și lingouri) 493.755,430­­ 178 575450 jauf (l ngouri) .... 1.689,111 — >stoc metalic > ; ,/ hqoqÎ 6.450 laur (monete) .... 14,3881 425796,280] Idisp. trate și bondetez. aur 1.024.763.115] A­rgint și diverse monete . ................................................................ Biletele Băncii Generale Române stampilate de Stat................... Efecte scontate. .................................................................................. [25.231,300 împrumuturi pe efecte publice . . . 39 644,700] ] 54.592,000 Impr. de el. pug. în ct. curent 94.924,100­­ 117,417,186 37.174,814 (Un c­ri­m nu ridicat lei: 57.714,097 37.210,003] împrumutul Statului de 15 milioane fără dobândă (1901) . . . împrumutul SLtului în cnt.-c pe bonuri de tezaur aur (1914 1918) Impr. Statului în cnt.-c. pe bon. de tez. aur fără dob (12 Mai 1919) Impr. Statului în cnt.-c. pe bon. de tez. aur fără dob (16 Oct. 1919) Casele de împrumut pe gaj agricultorilor și industriașilor . . . Efectele capitalului social.................................................................... Efectele fondului de rezervă.......................................................... Efectele fondului amort, imobil­, mobil, și mașinelor de imprim. Imobile....................................................................................... Mobilier şi maşini de imprimerie..................................................... Cheltueli de administraţiune............................................................... Conturi curente.................................................................................. Conturi de valori.............................................................................. Conturi diverse.................................................................................. P­ASIV 3536.817.418 Capital.............................................................................. Fond de rezervă............................................................... Fondul amort. Imobil., mobil, şi maşinelor de imprimerie Bilete de bancă în circulaţiune....................................... Dobânzi şi beneficii diverse............................................ Conturi curente şi recepise la vedere............................. Conturi diverse......................................................... 2.280.863,915 Efecte și alte valori de restituit 3 Mai 1912 1 Mai 1920 194.180,762 Efecte și alte valori în păstrare 1 850 000,000 Ron. de tez.­aur în ga­j pt. Impr. Stat. 236.683,153 Efecte în gaj gi în pfistr. provizorie Conturi de ordine .... 224.100,590 4.100.000,000 467.199,944 2.280863,915 Taxai Siont 5°/0* Pobânda 6 V.o* 21—30 1.520.222,044 1.520.222,044 227,163 31.179 927 184 239,043 227,552 24.631,442 201.133,455 71.335,715 76.855,703 8.042,556 1.599.088.566 1.495.676 533 997.303,434 22 619,959 11.997,418 32.645.277 3813 181 6.797,746 1.207,300 3.436,532 8897,288 634,259 158 125.590,711 8.042,556 1.599.088,566 1.495.676,533 997.303,434 22.700,959 11 997,418 32.645,277 3.813,181 6.797,746 1.207,704 3.509,010 8.842,198 684.791,422 116.607,512 6.758,553,5516.766.093,712 12.000,000 56.208,165 7.885,958 4540.511,495 3 978,230 927 701,891 1.210.267,812 12.000,000 5. 208,165 7.885,958 4.532.294,992 4.261,421 1.943 646,268 209.796 908 6.758.553,5516.766.093,712 4.785.338,173 4.759.312,583 153.251,308 153251,308 4.938.590,4814.944.551,842 GJ ăZETII TR­AVSIL VARIAI 9©G©€HH3QQQQciG€HK3€MH©GG©GeGGf GI Vinuri, Conserve, | vată, pansamente § § pentru D-nii farmacişti M © şî drogh­işti precum ‘şl ^ | vată pentru croitaries § @§ w | fabrica de Scrobeala şi Chimicale | Reprezentanţii Generali şi depozit. © Creiţar & Pcspp ◄ ◄ ‚ ◄ ‚ ‚ ‚ › „ Industria Ar­dealului?4 Braşov › Serviciul de transporturi»­ Nr. 197 — 1920 | Produse Stirbey § N­e vânzare la $ Hagazimir loan Filipescu § MtASUV, Strada Argintarilor 8 Q © Tis à­ vis de Hotel Garcană. a e lo—io § #©®©©®©®®®©©©®©®©©©@©©©®©©® | PRIM­UL BIROU ROIAU DE EXPEDIŢIE I G. ILIESCU Bit*** Bl* l©Mlcîâ S9 Bucuroofi Phobus" © m © © © © ® €­ O ® 17 ¥ A H w A Y A sa w A V Am w A Y A M A Y AB ▼A V A W II ▼ A A V W A poate face orice expediţie de cărţi literare etc. din Capitală în toată România Mare numai contradepozit A apărut şi se află de vânzare în Editura Românească G. ILIESCU următoarele : Pagina asupra războiului...................................Lei Ne grata noastră...........................................................„ Oglinda mătuşei Margareta......................................... Cim­­ere, (Poeme în Proză) de C. Râuleţ ... „ Othon Arcaşul, de Dumas........................ „ La Morminte de Eroi........................................... „ Femei ciudate......................................................... „ Maica Stanţa de I. P. Florantin prof. de filozofie „ Şi lacră­mile curgeau.......................................... . „ Scene Bucureştene de Veto.......................................... Biblioteca Femeilor frumoase , care apare Marțea: No. 1. Cum se prezintă fetele la Randevu. . . Lei 1,50 No. 2. Steluța la Baie....................................... No. 3. Cum a ajuns Victorina demi-mondenă. No. 4. Fructul oprit............................. No. 5. Cum se poate săruta o fată . No. 6. Intr’o noapte de dragoste . . No 7. Ce e în stare să facă o femee No. 8. Fetele Parisului........................ No. 9. Dragoste și durere .... No. 10. Frumoasa floare la Maiu­culeasă ... . No 11. Amorul unei Contese......................................... De vânzare pretutindeni, şi la Biroul de Editură şi C. Iliescu, Strada St Ionică, No. 6 Cărţile se expediază numai contra-ramburs 1-1-2.50 4-4.50 2-3.50 1.50 4,- 6,-1.50 1.50 1.50 1 50 1 50 1 50 1.50 1 50 150 1.50 Expediţie Y Am w A V Am A ¥ Am v A W ¥ A ¥ Affl W A ¥ A ffl Y A ¥ A V A Căpitan în rezervă Nicolae Băltăreţii avocat fost comisar regal raportor la Curtea marţială a Comanda­mentului Trupelor din Tran­silvania. Bucureştii Strada Cesar Solise l­. Telefen 15/9. Informaţiuni pentru Tran­­gilroaia, Sibiiu, Str. Schewi* 14. ImeLÎEm­mwmwsEMmm Sprijinţi firmele româneşti

Next