Gazeta Transilvaniei, septembrie 1920 (Anul 83, nr. 188-206)

1920-09-17 / nr. 197

tu! «i il-iis « 197 GAZETA TnfAVnAÎfltâ , 1 j (nr&g\i»r»£s. TtckvIel­J Cu tot dispreţul pentru popor aristocraţi! şi oligarhii nici 24 de ore i. frf ®siunea anunţurior şiTronam­entelor: Prima Agenţi# lUl­mflîMU la AUwO de \JtOTge D8ripu[ fost In stare să susţină singuri statul (Istoria Transilvaniei) G. BARK Sq? " de publicitate GH. ILIESCU Bucureşti, s. Ionică G. Redacţii! Administraţia Braşov, Piaţa Libertăţii 23 Bucureşti, sa. Voevozi 50 Braşov, Piaţa Libertăţii 28 Bucureşti, s. Ionică 6 • tint* 14 Tilth. HP* ■'■ • .jbi • tLSfM \T1/W*‘ JSl! finul s APARI SIA HA I* FUGARI­­, « twî * a , » - I 209» Clop&f-él Saoimtar é* PtdacfiB! Vietov Branşat» T.irg ini w Bt, J«? #■?-?. flsdeofar rstpomteiff : J«?ts JEfrofe® entewire fill ABONAMENTUL -p t itiin Șase luni Un ast Lei 60 Lei 120 '* stre’nătate abonament îndoit TELEFON, BRAȘOV 226 Lupta împotriva autocraţiei şi a agitaţiilor anarhice Am publicat apelul, pe care d-l profesor universitar G. Bogdan­ Duică, un vechiu colaborator al „Gazetei", îl face pentru alcătui­­rea unui partid ţărănesc-naţional de­ocamdată îa Ardeal, înţelegând că na­ putera pune sub obroc ma­nifestări democratice generoase, ori de unde ar porni ele — fiind­că dacă sunt într'adevăr «trioase, ele işî vor face drum chiar împo­triva taturor — am dat ospitali­tate acestui apel pe care-î consi­derăm în primul rând, ca o încer­cară de a păşi pe calea unirei democraţiei noui. in stadiul în care ne aflăm azi, sub presiunea evenimentelor şi a unei politici oligarhice cutezătoare şi a agitaţiunilor anarhice, massele populare simt nevoia unei grupări mari — care să cuprindă toate energiile naţionale şi democratice, —­entru susţinerea drepturilor inal­terabile ale lor. Suntem cei din­tâi să ridicăm chestiunea, în for­ma aceasta, în Ardeal, unde de câtă­va vreme încearcă să-şi facă joc prin corupţie şi demagogie tocmai aceia organizaţii politice cari nu pot avea şi nu au simpa­tia ramelor. Nu înţelegem să lăsăm drum li­ber acestor organizaţii cari sunt adevărata C£Uzâ a dezorganizării Statului, în care nu zbatem de atâta vreme, fiind­că ele au cres­cut generaţii întregi de politiciani fără scrupule şi de oameni fârâ nici o educaţie sufletească cari confundă interesele lor cu ale sta­tului şi nu sunt capabili de o re­nunţare în folosul coruuu, nu În­ţelegem ca şcoala politică cea m­i ticăioasâ să se încuibeze la noi. Partidul naţional a înţeles din­­tran început că trebuie să se opuie, cu ultima energie, acestei şcoli politice care, totuşi, a reuşit să pătrundă la noi sub ocrotirea coadelor de topor. Neînţelegând unii, alţii din rea credinţă au ridi­cat atunci acuzaţia de regionalism, atribuind partidului naţional inten­­ţiu şi meschine pe care nu le-a avut nici când. Astăzi, abia după câte­va luni de infotraţiune a po­liticianismului învechit şi înrăit un vechiul regat, toată lumea cinstita poate vedea dreptatea cauzei spă­­lată de acest partid. Efectele de­zastruoase ale regimului bunului plac, dublate de acelea ale politi­cianismului liberal se vid în coru­perea sufletelor sate în întrebuin­ţarea trădătorilor de neam în slujba ţarei.­­ O nemulţumire generală adâncă este în massele populare, nerasita mare primejdioasă care poate degenera uşor in mişcări de mare gravitate. Cine cunoaşte spi­ritul şi sr,flatal poporului nostru şi cercetează astăzi satele, vede cu îngrijorare crescândă vălul de indignare şi revoltă şi o totală neîncredere, cari a cuprins ţărăni­mea noastră. Nemulţumirile şi agi­taţia sunt legitimate şi de bătaia de joc a organelor administrative Cari au fost transformate la or­gane­­ da propagandă politică şi deci îşi permit ori­ce abuz faţă de o populaţie încrezătoare care aştepta dreptate. In afară de aceasta, trăgănirea reformei agrare aţâţă masseie, lăsând joc liber agitaţiu­nilor subversive. In faţa acestei situaţii, potera noi sta nepăsători ? Desigur că nu şi cu un moment mai degrabă în­cepem lupta cea mica pentru strângerea rândurilor democraţiei noul în vederea răsturnării defi­nitive, nu numai a unui regim au­tocratic, dar a sistemelor vechi po­litice şi a tendinţelor anarhice cari cântă să se încuibeze. Şi credem că şi unire­a forţelor democraţiei române într’o organizaţie mare po­litică er­­ e nn liocul ce! mai apro­piat al susţinerea luptei pe toate terenurile şi în întreaga Românie­­mare. Credem iarăşi că în Uniu­nea democraţiei naţionii-sociale din România-tarire, partidul naţio­nal are de jucat rolul de frunte, venind cu întreg trecutul său de luptă întru sprijinirea poporului şi cu care are legături de nezdrun­cinat. Ca organ naţional al opiniei pu­blice, aşteptăm dar de la acest par­tid, a cărui politică sănătoasă am sem­inat-o în trecut şi o vom sus­ţine şi de aci­entru sprijinirea re­vendicărilor masselor, semnat unei activităţi care să ducă la conto­pirea energiilor naţionale demo­cratice din întreaga ţară. E «sprea- P' momentul g­av al hotărârilor celor mari —■ fiindcă altfel popo­rul va îi dezorientat şi neîncre­derea lui în intelectuali î! va îm­pinge fatal spre greşalî ireparabile. In urma războiului mondial — viaţa s’a scumpit şi tinde să se mai scumpească, încă, într’un mod şi mai desordonat. Dacă nu sa poate — şi nici nu este interesul — să se revină la punctul da plecare, este, desigur, tot interesul, ca să sa statorni­cească o ordine a vieţei pe baza unor raporturi reale. In vederea acestui efect, urmărit, trebue trnut cont de cauzele determinante. In timpul războiului — în vede­rea satisfacerii necesităţei arma­telor şi a vieţei celor rămaşi în spatele fronturilor — organiza­­ţiunile de Stat şi-au luat însărci­narea aprovizionatei şi —­ în loc să se obţină o rezonabilă repar­tiţie pe preţuri reduse — s’a rea­lizat schimpirei, crescândă, provo­cată prin monopolizarea desface­re! produselor. Ori cât de mare ar fi fost pofta negustorilor mari, pentru câştigă­rile mari, ei n’ar fi reuşit să le realizeze, fâră­ bine-voitoru! concurs al organizaţiilor de Stat. Servoile de aprovizionare (mai exact... de înfometare) şi cele de maxîraali­­zare a preţurilor (mai exact... de spoliaţiune) au adunat negustorimer, îatr’an paterne trait, pentru ex­ploatarea nevoei publice. Desigur, negustorimea singură — fără con­cursul organizaţiilor de Stat — n’ar fi reuşit, ni­ci n’ar fi îndrăsnit, să organizeze trustul, ce Ie-a dat puteri necunoscute şi la care nu vor să mal renunţe! Toată negustoriraea a simţit că „Unirea fsice puterea.* Pentru aceasta, ei, se agită In vederea re­­alizărd unei mari uniuni negusto­reşti, care să re­a­sigure c­ontinu­itatea ssteraelor da operaţiune — inaugurate ds sus-meobonatels or­ganizaţii de Stat — ’^condamnate la dispariţie. Restul întregei omeniri — în afară de negustorine — simte că „Peştele mare înghite pa cei mici“ şî atunci — pentru ca prin moartea peştelui mare să nu dispară tot neamul peştelui — un trabuc în­găduit nici unui peşte să crească preţ mare. Aci că: „ Trebue impedecată realizarea uniunei tuturor negustorilor“ pentrta Cire negUigtorimea se ag tâ prin „Consiliul General al Comerciului şi Industriei din România * Această uniune ar constitui an soin da „Stat în Stat* Ea nu poate să fie de­cât păgubitoare pentru producător şi, mai ales, pentru consumator. Monopolul producţiei» degfacerei nu poate de­cât să scum­pească viaţa! Desigur, este în interesul Statu­lui — şi întră în căderea lui sar­cina — ca să favorizeze buna desvoltare a comerciulul cinstit! In vederea realizăre­, acestui interes general, Statul are de îndeplinit îndatoririle următoare: 1) Cât mai urgent — și fară ca să mai permită precupețirea —­ să pună la dispoziție mijloacele de transport, pe G . R., necesare coamerciului, industriei, agriculturei şi tuturor celorlalte ramuri da acti­­vitate. Şi numai după aceasta... &) Să se lase deplina libertate pentru comerciul intern. C­i modul acesta se va restabili libera concurenţă — destul de cu­noscută ca bine­făcătoara — şi negustorimea, de toate catego­rice, va trăi în funcţie da energia şi inteigenţa, ce ar pune, în în­deplinirea misîunei. Atunci n’c! o plângere n’ar mai putea fi îndrep­tăţită, iar viaţa se va normaliza pe baza unor raporturi reale şi fireşti. Co­măneşti (jud. Bacău,) 12 Sept.920. leg. V. I. Gheorghiu. Către ieftinirea vieţei Delavrancea 1868—1918 Cu ocazia deschiderii stagiunei la Teatrul Naţional. Nu-mi iese din minte şi-mi sunt veşnic proaspete în suflet dipice de entuziasm pe care ana avut no­rocul să te trăiesc în anii anteriori războiului nostru pentru întregire, când neîntrecutul mânuitor de ima­gini, de cuvinte purtătoare de în­flăcărare şi convingere imediată, Barbu Ştefănescu Delavrancea ne vorbia aşa de fermecător. D’apoi când , în tranşee la Dragoslavele îmi căzu în m­ână discursul ţinut de el în şedinţa publică a Acade­miei Române din ziua de Vineri, 2 Sept. 1916, unde vorbia despre Războiu şi datoria noastră ! Ală­turi de „Nramul Românesc" a fost singura slovă pe care-o citeam cu lacrimi în ochi, simţindu-mă din ce in ce mai tara sub’ noianul mi­zeriilor şi suferinţelor şi mai mân­dru de rotul ce-i îndeplineam şi jertfa pe cere eram gata s’o fac. In clipele ceia mai greie îmi ră­sunau in auz cuvintele d. lorgu din cuvântarea dela 24 Ianuarie 1916 şi cele ale lui Delivraacea din discursul dela Academie. Iar în faţă ’mi apărea icoana marelui Român dispărut, cu privirea ful­gerătoare, cu pârul vâlvoiu, ca na­sul ridicat Indrăsniţ în sus, ca gestul elocvent şi în’tr’o atitudine de nepotolită frământare, care su­gestiona sala întreagă. Căci, atunci când ii aveai pe Delavraacea îa faţă, vraja verbului său scântcetor şi năvalnic, adaus­ă la reprezentarea pe care noi o avem despre nuvelistul Sultănicăi, lui Hagi-Iudose, Trubadurului, despre autorul Viforului, Apusului de Soa­re, Luceafărului, farmecul cuvân­­tării sale ne Învăluia într’o reţea miraculoasă, ca au­utorul căreia ne simţeam una cu oratorul şi gata de a-l urma ori­unde. Cu aceste frumoase sentimente ne-am despărţit de trubadurul nos­tru, când am plecat la războiu. Sbuciuma­ şi suferinţa lui dia vre­muri ia greie şi de răstrişte, de abia ie cunoaştem. Om­ui acesta care era numai inimă, se siraţia edrobit în timpai iscălită păcii noastre cu Germania. Iar la moar­­te, 18 Maiu 1918, n’ava măcar norocii să îi ştie neamul întregit. Pentru noi însă, care ştim cât a lucrat acest mare suflet de ro­mân pentru înfăptuirea României teritoriale de azi, e una din cele mai sfinte şi mai frumoase dato­rii, sărbătorindu-i amintirea şi în­sufleţind în­­inimile noastre cele mai curate sentimente de omagiu. ca întinsul fericit al ţării noastre să ridicăm rugăciuni de slavă psa­­tru sufletul aceluia, care a contri­buit intr’o măsură aşa de însem­nată , situaţia noastră da acum. Ţărănimea să-i socotească prin­­tre adevăraţii ei sprijinitori şi lup­tători, mai sincer şi mai cinstit decât atâţia demagogii de azi, oa­meni politici de duzină. Să sâmânăm cu toţii flori pe mormântul său însă proaspăt şi sâ­­­dâm in sufletul nostru va­ loc alături de figurile cele mai de seamă ale neamului nostru. Din scrisul lui să nu luăm decât fru­mosul și omenescul, pentru a nu întuneca adevărata lui valoare. G. V. Răcoassa. Seaza la sal In beteală purpuria Zarea s’a învestmântat, Iar în inima-mi pustia, Din amurg, o nostalgie Pe furiș s'a strecurat. Bulgări mari de lână sură — Norii — sus plutesc ușor, in tomnatica natură ’ Suna-un cocostârc pe șură, Stând posac într'un picior. Astrul scăpărând aruncă Su­rp fine de cristal, Pe-un flăcău trudit de muncă // aşteaptă mândra ’n luncă,... Plânge-o doină din caval. Şi'ntr'o grea melancolie Satul pare ’nvâluit, Iar în pieptul meu învie Vechiul dor de pribegie, Ca o stea în infinit. Ioan Sf. Bran-Lemeni). Din ordin mai înalt se a­­duce la cunoştinţa publică, că cu începere dela 10 Sept. 1920 coroanele nu mai pot circula şi nu mai au putere liberatorie în tot cuprinsul României. Toate transacţiunile se vor face numai în lei. Tribuna liberă Situaţia utateristă a preoţime! Hotărârea Consistorului mitropolitan Din Sibiu ni se scrie. In şedinţa plenară a Coauto­rului Mitropolitan s’a discutat între altele şi chestia salarizării preoţilor, în privinţa căreia biroul Consi­sto­­rului în frunte cu I. P. Sa Mitro­politul, şi-a făcut şi până actam datoria. In decursul discuţiei a luat cu­vântul în numele întregei preoţim­ protopopul Dr. V Seif­­u, de­scriind în culori vii situaţia extrem de preeriă materială a preoţimei, care dăinuind mai departe, poate să a­bă cale mai funeste urmări pentru biserică şi ţară. Terminându-se d­e ucis, Consis­­torul Mitropolitan a hotărât în u­­nanimitate să facă noul demersuri energice la secretariatul de culte din Cluj, precum şi la ministerul de culte din Bucureşti, pentru sa­ltarea situaţiei critice a preoţimei. Consistorul Mitropolitan a regat în deosebi pe I. P. Sa Mitropo­litul să intervină personal la fo­rurile competente. Să nădăjduim, că aceste noui de­mersuri vor fi de astădată încord­­ate de succesul dorit. Congresul studenţesc din 8km] Ziua II-a. Luni au continuat dezbaterile con­gresului naţional studenţesc ce se ţine la Cluj, la sala Teatrului Na­ţional. Preşedintele congresului d-l Puş­­cariu dă citire telegramelor de fe­licitare sosite. Se primeşte propunerea maestrului Dima, pentru crearea unui fond cul­tural, în amintirea studenţilor morţi în răsboiu, fond ce va fi alimen­tat din taxele impuse studenţilor la înscriere. Mai departe congresul respinge o propunere din Iaşi, de a se exclude din programul centrelor studenţe ş­i activitatea extra-şcolară. Se ia apoi în dezbatere regulamentul de dis­cuţie al congresului. După lungi discuţii şi contraziceri provocate de chestiunea de a admite la centrele studenţeşti, ca membri activi, pe orice cetăţean român sau numai pe acei de origină română, se admite pentru calmarea sp­a­telor, formula a doua. In după amiaza aceleeaşi zile, stu­dentul macedonean, Diamandi, arată cât sunt de desconsideraţi studenţii macedoneni, cari nu se pot bucura încă pe deplin de unire. Pentru ei chestia naţională rămâne încă des­chisă. x % VIAŢA IN FRANŢA. Delà Comedia franceză Soartea materială a artiştilor primei scene a Parisului. — Românii în teatru. „Tromper une femme !“ Un cartier de mare viitor. (Delà coresp. no­ hu permanent). In ţară, când artiştii teatrului Naţional sunt nemulţumiţi, pe drept sau pe nedrept, de situaţia ce li se face de către direcţie, îl auzi spunând, cu convingere : A­­semenea lucruri numai la noi se pot petrece. Şi, bine­înţeles, Co­media franceză este prima scenă cu care se face comparaţia. Pri­mul nostru teatrn şi primul teatru francez. Ei bine, situaţia artiştilor Comediei e cu mult mai proastă decât a celor de la teatrul Naţional din Bucureşti. Aceştia din urmă, încă dinaintea războiului, erau plă­­t­ţi mult mai bine ; îşi închipuiau însă .Ca la Comedie, artiştii au o răs­paţă materială mai mare. Gre­­şală profundă, căci un secretar cu parte întreagă de-abea are 1.500 de frauci pe lună, a­stăzi Şi prin­tre aceşti societari găsim artişti ca Fératsdy, De Beer, Le Bargy, De Max, etc. Cât despre nenoro­ciţii de pensionari, adică de sim­pii aspiranţi la sociétariat, ei sunt plătiţi ceva mai rău decât chiar un conducător de autobus ori o măturătoare de stradă. Intr’adevăr, aceştia au un salariu minim de debut de 450—500 da franci, pe câtă vreme artistul Comediei me­­socidar primeşte între 350 şi 400 de franci pentru o muncă istovi­toare şi cu răspundere. D . Co­media franceză este famnitoirea de reputaţii şi preparatoarea vii­toarelor triumfuri. A­miatreli nu s’ar putea explica cum, de pildă artişti străini cari, la ţara lor, câştigă până la 60.000 de franci anual,­se mulţumesc sa şi petreacă vre­o câţiva ani la Comadie cu 350 de franci pe lună. Ceea ce vizea­­zâ, este putinţa de a pune în ur­ma numelui lor titulatura măguli’ litoare și plină de efect asupra publicului : IX... dda Comedia france­za*. Plecarea sgomotoasă dela Co­­media a unui actor nemulțumit, a desvăluît toate aceste mizării ne­­bănuita. Teatrele particulare plă­tesc, de sigur, mai bine pe setorii lor. Sânt chiar teatre de cartier şi simple varieteuri care îmbogă­ţesc pe artiştii ce îi fac succesul. Dar şi mijloacele şi cerinţele unui teatru oficial, şi mai ales ale unei scene care se eşte şi de şcoală, sunt cu totul altele decât ale tea­trelor part­culare, a căror preocu­pare este în primul rând mate­rială. Românii, după cum am mai spus-o de m­ai multe­ ori, sunt biete reprezint­ţi în teatrul fran­­cez. De altmiatreli toată lumea este unanimă în a­ recunoaşte în­­suşvile deosebite ale compatrioţi­lor noştri. Actualmente afişele tea­trelor pariziene conţin destule nu­me româneşti, care aduc mari suc­cese s­cenelor pa care se produc. Ast­fel vedem, la Comedie, ca societar pe De Max, şi ca pensio­nara, pe Marioara Ventura. Este de notat că De Max este, nu nu­mai printre streini dar şi printre francezi, singurul care, dintr’odată, a fost primit societar de a drep­tul și cu parte întreagă. Trecând la Odéon găsim pe Vomié! (Shack*­rearm) care este considerat ca unul din elementele cele mai me­rituoase ale celui de-al doilea tea­tru francez. Apoi,­­ Opera Co­mică, Strolescpi un­­ nor de mare talent, fi la micul teatru din Rae Monsigny, Alice Cocea. Aceştia sunt cei mai de seama, şi nu voi nn­­cita şi pe artiştii mai mărunţi cari furnică prin localurile mai pu­ţin însemnate. Dansatorii Mariana, sub denumirea de „prestigieux dan­­s cars roumains, joacă la Cigale in fie­care seară. Şi în iarna aceasta ara avut concertele date de către Cella Delavrancea, de artistul Ni­­colopoulo şi de Romanitza. Teatrul francez, se poate spune fără exagerare, datoreşte mult ele­mentelor ne­­ trimite ţara noastră. Şi vorbind tot de Români, ar trebui să umplu coloane mult mai multe decât îmi acordă direcţia ziarului. Voi trece, deci, la alt subiect, şi voi relata o convorbiră a doi tineri, Francezi după epa­­renţă, care-şi povestesu mai serile trecute isprăvile lor. Amândoi fi­­e "52 cunoştinţă cu câte o nenoro­­cită din acelea pe care, printr’o deriziune a soartei, le numim „des belles du nuit“. După o petrecere de o noapte întreagă, Don Jaanil se evaporase lăsând pe femeile cu care petrecuse, să saldeze cheltuielile făc­ute. Era, , cum s’ar zice, o tragere pe sfoară în re­gulă, şi această întâmplare banală, mi-a adus aminte esclamaţia lui Alexandra .Marghiloman, cu pri­vire la Haul din autualii miniştri averescani, pe vremea aceea unul din cei mai apropiaţi sfetnici ai lui Nicu Fi­ipescu. „C’est un homme qui trompe les femmes!* Făcuse, dacă ceea­ ce povestea Marghilo­man este adevărat, acelaşi lucru ca şi tinerii de care vorbesc.­ Bine­înţeles, că fapta nu e de aprobat, cu toată meseria inavuabilă a fe­meilor înşelate, însă Alexandru Marghiloman se arăta atât de in­dignat şi credea că prin această afirmaţie putea să-şi nimicească adversarii, într’un moment când pe ascuns, înşela ţara Întreagă, f­ind in înţelegere prea strânsă cu ■ a pe a că rui listă compromiţă­toare a figurai mai în urmă. Şi tinerii mei înşelase „o feme­ie*,— cum zicea şefii grupului grogresist, — tocmai în cartierul cel mai „sîc“ al Parisului, în car­tierul Arcului de Triumf. Partea a­ceasta a Parkalnî, dacă est* cea mai b ne locuită, nu care insă şi cea mai sigură. Pungnşii se de­dau la nenumărata atentate noc­­turna. Dar activita­tea lor cu psr3 sortită unei durate prea mari. Planul de a se stabili în acest joc rassrea expoziţie permanentă de «eşantioane, care să faciliteze rela*­ţiunile comerciale dintre Franţa şî rostul omenirii, atrage Iacă de pe seama, pe marii Ind­ustrisşi şi pe conducătorii de bănci. Propuneri care de care mai ademeniteste ss tos proprietarilor pentru a ceda imobilele lor în vederea înfiinţării de mari magazine. Astfel, între Etoile şi piaţa Victor Hugo, lângâ rue G­orges Ville, un mare imobil se transformă spre a da naştere anul sişezământ comercial în felul Gu­eriilor La Fayette sau Printemps Se ştia că astăzi marile magazine sunt mai cu deosebire îa centru. Astfel, Galeriile Lafayette se gă­sesc în preajma Operei, alături de Printemps. Numai Bon Marché se af­ă mai departe, căci e lângă rue du Bac şi bulevardul Raspan­, a­­proape de gara Montparnasse. A­ 00! Luvrul e în vecinătatea ime­­data a muzeala!, şi iarsă la mar­gine se găsesc magazinele Dufayal, pe bulevardele exterioare. Maga­zinele Samaritaine şi ele se află în plină inimâ a oraşului, lângă Pont-Neuf. Transformarea ce se plâaneşte, dacă nu deplasează cen­trul comercial, tinde totuşi să o mâreascâ şi să întindă raza co­mercială a Parisului. Paris, Septemvrie 1920. N. A. 1. Biuro al Presei Orcanieae anunţă din Kown­o, că Trotzki se află pe teritoriul Lituaniei. Prezenţa sa pe front sa pune în legătură cu pre­gătirea ofensivei anunţată, care se proectează ca o campanie de iarnă în stil mare împotriva Poloniei. In acest scop Trotzki organizează noui armate roşii la Berezina şi la cursul superior al Nipralui. * Din Bucureşti nu se anunţă: La ministerul de finanţe se pri­mesc zilnic numeroase declaraţii pentru preschimbare de coroane, d­e partea acelora cari n’au putut face în termen asemenea declaraţii. Ministerul n’a luat până acum nici o hotârira cu privire la preschim­barea acestor coroane. uaea«9R3BBSQ

Next