Graiul Sălajului, decembrie 2004 (Anul 15, nr. 3216-3236)

2004-12-03 / nr. 3217

Băsescu va rămâne în cursă și va accepta deciziile instituțiilor statului . Candidatul Alianței D.A. la Președinție, Traian Băsescu, a declarat că nu are de gând să se retragă din cursa prezidențială și că, deși nu recunoaște rezultatele alegerilor legislative, considerând că au fost fraudate, va accepta soluțiile date de instituțiile statului. Băsescu a precizat că, dacă instituțiile statului vor decide validarea alegerilor care, în opinia Alianței D.A.PNL-PD, au fost "fraudate" de PSD prin intermediul calculatorului și al "turismului electoral" - el va recunoaște deciziile luate de acestea. "Le voi accepta soluțiile și voi merge în turul doi, contrar presupunerilor lăutarilor PSD care, pentru a înăbuși orice reacție a Alianței la fraudarea alegerilor, au încercat să «ucrainizeze» România. De fapt, ei au încercat să inducă populației ideea că Alianța PNL-PD și Traian Băsescu n-ar respecta deciziile instituțiilor statului, fie ele și mincinoase", a spus Traian Băsescu. El a adăugat că nu va recunoaște niciodată alegerile legislative, pe care le consideră "în mod major fraudate”, însă va accepta hotărârile pronunțate de instituțiile statului, chiar dacă acestea "acoperă frauda". "Nimeni nu este mai presus de lege și nimeni nu este mai presus de instituțiile statului de drept. Dar a recunoaște alegerile legislative înseamnă a jigni electoratul Alianței, care știe foarte bine că a pierdut pentru că a fost furat”, a adăugat Băsescu. El a mai spus că, în cazul în care PSD va fi corect în turul doi al alegerilor prezidențiale, va fi dispus să recunoască acel scrutin. "Dacă se vor abține să mai fure, probabil vor putea avea satisfacția să aibă recunoașterea alegerilor de către mine. Cât timp vor fura, n-o vor avea niciodată", a completat Băsescu. Cât privește recomandarea de retragere din cursa prezidențială, lansată de candidatul Uniunii Naționale PSD+PUR Adrian Năstase, Băsescu a arătat că nu are de gând să dea curs acestei propuneri, deoarece, chiar dacă a afirmat adesea că va câștiga din primul tur, nu a susținut niciodată că va renunța să participe la toată cursa. "Adrian Năstase știe că nu poate câștiga alegerile prezidențiale decât dacă eu mă retrag. Nu am declarat niciodată că mă voi retrage din cursă, chiar dacă mi-ar fi plăcut să câștig din primul tur. O să câștig din turul doi, așa cum mi s-a întâmplat întotdeauna la primul mandat", a afirmat Băsescu. Candidatul Uniunii Naționale PSD+PUR la Președinție, Adrian Năstase a declarat, miercuri, într-o conferință de presă la Alba Iulia, că Traian Băsescu ar trebui să se retragă din cursa prezidențială, așa cum a promis că va face dacă nu va câștiga din primul tur. în plus, Năstase a spus că Traian Băsescu trebuie să explice, în perioada imediat următoare, "răul" pe care l-a făcut României prin declarațiile referitoare la fraudarea alegerilor. Năstase l-a acuzat pe Băsescu de faptul că nu-i pasă de "răul pe care-l face României în exterior, ci dorește doar să se vadă pe sticlă". Liderul PSD a mai spus că nu înțelege de ce Traian Băsescu "a făcut mai întâi scan­dal”, a cerut anularea alegerilor și apoi a trimis contestația la BEC, când normal ar fi fost să procedeze invers. Năstase a negat acuzațiile Alianței PNL-PD privind fraudarea alegerilor. Pro Democrația solicită clarificări­­ suplimentare din partea BEC Asociația Pro Democrația (APD) a cerut Biroului Electoral Central (BEC), printr-o sesizare înaintată miercuri, precizări privind problemele rămase neclare după declarațiile președintelui BEC și ale conducerii Institutului de Statistică legate de fraudele reclamate de Alianța PNL-PD. Asociația Pro Democrația informează că a solicitat aceste precizări în virtutea dreptului la informații publice și luând în considerare responsabilitatea BEC în asigurarea corectitudinii procesului electoral. Astfel, APD cere să fie precizat motivul pentru care BEC nu a anunțat public corecturile realizate în privința diferențelor dintre prezența la urne și numărul de voturi valabil exprimate, dar și de ce nu a explicat publicului și nu a postat pe un site un comunicat în care să explice diferența care a făcut obiectul suspiciunilor, în afara răspunsului la contestația Alianței PNL-PD. Pro Democrația mai întreabă cum se explică succesiunea de răspunsuri: 160.000 de cetățeni au plecat cu buletinele de vot; voturile pentru Camera Deputaților, Senat și Președinte sunt înregistrate separat și, de aici, și o posibilă eroare; în unele secții a fost înregistrat același număr atât la rubrica 1 - numărul total al alegătorilor înscriși în copia de pe lista electorală permanentă și în listele electorale speciale de tip 1, cât și la rubrica 2 - Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale existente la secția de votare, care s-au prezentat la urne. APD solicită să se precizeze cine a constatat erorile, dar și când și cum a informat BEC și în ce ședință au aflat membrii instituției despre această situație, asociația cerând o copie a informărilor, în cazul în care acestea există. Autorii sesizării mai cer precizări legate de cine a dispus realizarea corecturilor (eventual o copie a acestei dispoziții, drept dovadă) și cine sunt reprezentanții birourilor electorale din circumscripțiile județene cu care s-a luat legătura (APD cerând nume și funcție, modul și ora informării lor). Alte precizări sunt cerute de APD cu privire la modul de convocare a președinților birourilor secțiilor de votare și locțiitorilor acestora pentru corectură, actele prin care s-au făcut convocările, secțiile de votare (cu număr și nume al președintelui și locțiitorului de birou) la care au fost făcute corecturi. In plus, APD întreabă dacă există declarații care să ateste că președinții secțiilor de votare au recunoscut erorile din procesele verbale privind constatarea rezultatului votării pentru Parlament și Președinție și, dacă da, au explicat ei circumstanțele producerii acestora. Totodată, APD solicită să se precizeze dacă ceilalți membri ai birourilor din secțiile de votare și delegații partidelor au fost anunțați cu privire la corecturile făcute. în ce privește programul folosit pentru prelucrarea datelor, APD cere BEC să se precizeze public dacă acesta este doar un program de arhivare sau și unul de procesare a voturilor și, dacă răspunsul este da, cum se explică faptul că programul nu a invalidat procesele verbale cu erori. BEC a respins contestația PRM privind anularea alegerilor Biroul Electoral Central a respins, miercuri, contestația depusă de PRM prin care se cerea anularea alegerilor, pentru că la acest document nu era atașată nici o probă, a anunțat președintele BEC, judecătorul Emil Gherguț. Potrivit lui Gherguț, în contestație erau menționate doar motive de ordin general: în ședința de miercuri, BEC a analizat și o serie de contestații depuse de filialele Alianței PNL-PD din județele Alba, Vâlcea și Tulcea, prin care se cerea anularea alegerilor în anumite secții de votare, stabilindu-se ca aceste documente să rămână în evidența BEC, astfel încât să se dea semnatarilor posibilitatea să strângă probe referitoare la pretinsa fraudare a alegerilor. Aceeași soluție a fost dispusă și în cazul unei contestații a PNG. C.V. Tudor va cere electoratului PRM să boicoteze turul doi al alegerilor Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că va cere electoratului PRM să nu se prezinte la vot în turul doi al alegerilor prezidențiale dacă nu va fi anulat primul tur, din cauza numeroaselor fraude electorale înregistrate duminică. Vadim Tudor spune că electoratul PRM este foarte disciplinat și nu va merge la vot, așa cum s-a întâmplat și în cazul referendumului pentru Constituție. Corneliu Vadim Tudor consideră că "fluierul de arbitru” este în mâna sa, dar el nu dorește să participe la nici o guvernare și-l sfătuiește pe Traian Băsescu să nu mai candideze în turul doi al alegerilor pentru că PSD îl va "măcelări" și-l va "linșa mediatic”, așa cum s-a întâmplat și în cazul său, în turul doi al alegerilor prezidențiale din anul 2000. Chiar dacă recunoaște că neprezentarea lui Traian Băsescu în turul doi al alegerilor îi va folosi lui Adrian Năstase, liderul PRM consideră că astfel Năstase ar fi un președinte ilegitim și se va ajunge la alegeri anticipate. C.V. Tudor a mai anunțat că PRM va propune Alianței PNL-PD blocarea totală a noului Palament. El susține că nu dorește nici o funcție în noul guvern, deși i s-a propus și a precizat că PRM nu va participa la guvernare alături de Uniunea PSD+PUR. Un guvern rezultat în urma unei fraude electorale nu va conține membri ai PRM, a spus Vadim Tudor. El a adăugat că, înainte de alegeri, a fost sunat de premierul Adrian Năstase, pe care l-a avertizat să nu fure alegerile și să nu creadă că poate păcăli pe toată lumea spunând că a obținut un procent mai mare decât a obținut în realitate. Vadim Tudor a susținut că, după alegeri, a fost sunat de mai mulți miniștri, cărora a refuzat să le dea numele și cărora nu le-a răspuns la telefon; în final, a recunoscut că a fost sunat și de premierul Năstase, care l-a rugat "diverse" lucruri, fără a preciza care sunt acestea. 3-4 decembrie 2004 Parlamentul European recomandă încheierea negocierilor cu România Comisia de Relații Externe a Parlamentului European a aprobat un raport recomandând încheierea negocierilor cu România anul acesta, pentru a permite semnarea tratatului de aderare în prima parte a anului viitor, conform corespondentului BBC la Bruxelles. Raportul, întocmit de socialistul francez Pierre Moscovici, subliniază și aspecte negative, precum corupția, sărăcia, presiunile executivului asupra magistraților, atacurile la adresa ziariștilor. Deși euro­parlamentarii au respins amendamentele mai dure care cereau amânarea încheierii negocierilor, ei s-au arătat îngrijorați de acuzațiile de fraudă electorală, spune BBC. Raportul Moscovici a fost aprobat cu o majoritate confortabilă - 64 pentru, 8 împotrivă, 5 abțineri - dar nu așa de mare ca aceea pentru Bulgaria. Totuși, atmosfera în noul Parlament European, ales în iunie, pare mult mai favorabilă României decât era la începutul anului, când unii parlamentari, inclusiv raportoarea de atunci Emma Nicholson, doreau chiar suspendarea negocierilor cu România, apreciază BBC. Informații furnizate de MEDIAFAX Drept la replică Am citit cu surprindere, în ziarul din data de 05.11.2004, un articol semnat de domnul ziarist Viorel Varga, articol în care numele meu, Crell Laurențiu Beniamin, este asociat cu expresii de tipul "gros, "abuzuri", "nereguli", "interese obscure", "grosolănie". Pentru aceasta vă rog să publicați următorul drept la replică. Sunt plecat din țară de peste 30 de ani. Recunosc cu mândrie, sunt urmașul unei familii nobile, care a adunat o avere imensă, compusă din peste 1.600 de hectare de teren și 48 de edificate, prin munca și strădaniile a mai multor generații, pe parcursul a peste 3 (trei) secole. Personal NU am beneficiat niciodată de această avere. Copil fiind, la doar 10 ani, împreună cu sora și cu părinții mei, am cunoscut ororile regimului comunist, am fost obligați să părăsim locuința noastră, ni s-a stabilit un domiciliu forțat, fiind obligați, mai înainte de a merge la școală, să trecem zilnic pe la Siguranța Statului. Din averea familiei "ni s-a permis" să luăm doar articolele cu care eram îmbrăcați, agenții ne-au urcat în căruță trăgând focuri de arme. Primul meu buletin avea aplicată ștampila "D.O.­­ Domiciliu Obligatoriu”. Am revenit în țară în anul 1991 și, în data de 19 martie 1991, dintr-o avere imensă, am formulat prima cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în condițiile legii române, în calitate de moștenitor al lui Czell Beniamin. Legea îmi dădea dreptul să redobândesc în deplină proprietate, pe vechiul amplasament, suprafața de 50 ha de teren și suprafața de 10 ha de pădure, suprafețe pentru care mi s-au eliberat titluri de proprietate în aprilie 2002. Demersurile făcute pentru a reintra în posesia unei părți infime din averea familiei au avut la bază, în primul rând, considerații de ordin moral, bazate pe un respect deosebit față de ascendenții mei. Articolul este vădit tendențios, fără ca subsemnatul să fi fost contactat pentru a-mi expune punctul meu de­ vedere, ceea ce este o greșeală deontologică impardonabilă a autorului articolului, de la care accept scuzele ce le va prezenta. Articolul cuprinde multe inadvertențe și este lipsit de probe. Am primit în total suprafața de 60 ha teren și pădure, și nu 120 ha teren, cât indică titlul articolului. Despre Comisia înființată prin Ordinul nr.120 din 3 august 2002 al Prefecturii Județului Sălaj și rezultatele investigațiilor acesteia, în numărul publicat în data de 02 noiembrie 2004, domnul Varga își exprimase o opinie diametral opusă celei exprimate în data de 5 noiembrie 2004. Nu poate fi decât o "eroare de neinformare" privitor la referirea comisiei înființate în anul 2002 și referirea la comisia specială înființată în cursul lunii august 2004, după intervenția domnului ministru Ionel Blănculescu. Știu că autorul articolului nu are nici un document care să îi justifice afirmațiile făcute, am cerut prin avocat să îmi pună la dispoziție dovezile ce au stat la baza articolului. In dovedirea legitimității titlului emis, depun la ziar un set de documente (cartea funciară 1602 Zalău în întregime - 9 file­­ și copii legalizate de la Arhivele Statului - 15 file) care fac ca acuzațiile aduse să fie nefondate, terenul NU a fost expropriat, cel puțin in partea lui Czell Beniamin, propunerile Comitetului Agrar din decembrie 1922 nu au fost și definitivate, cu respectarea dispozițiilor Decretului nr.3610 din 23 iulie 1921 privind aprobarea Legii pentru Reforma Agrară din Transilvania, Bănat, Crișana și Maramureș. Hotărârea nr.1114 din 25 iunie 1923 a Comisiei Județene Sălaj - Zalău, din întreaga avere a familiei Czell, în localitatea Zalău expropriază numai 45 jugăre fânaț (propunerea inițială a comisiei a fost de expropriere a suprafeței de 212 jugăre și 1138 stânjeni, vezi copia actului din 2 decembrie 1922). Până la efectuarea împroprietăririi, pământul expropriat era folosit prin arendare. Potrivit Decretului nr.953 din 11 martie 1925 privitoare la înstrăinarea loturilor dobândite prin împroprietărire, vânzarea loturilor primite de Reforma Agrară obligă la exercițiul dreptului de preemțiune al statului, vânzarea fiind posibilă numai după trecerea a 5 ani de la data obținerii titlului definitiv de proprietate, pe baza achitării integrale a prețului lotului. Pentru Ardeal, legea condiționa valabilitatea înstrăinărilor de încheiere a actului în formă autentică, "prin acte notariale transcrise sau intabulate în cărțile funduare", nerespectarea dispozițiilor legii atrăgând nulitatea de drept al actului "Contractele de vânzare-cumpărare" sub semnătură privată aduse ca "dovadă" a dreptului de proprietate menționează, fără nici o excepție, că spezele datorate statului sunt neachitate de la 1 ianuarie 1933, nu este achitat prețul cuvenit statului pentru împroprietărire și nici arendă, obligații pe care cumpărătorul se obligă să le preia. Prețul terenului nefiind achitat, "vânzătorul" folosind terenul prin arendă până la împroprietărire, avea acesta un drept de proprietate asupra terenului "vândut". CF nr.1602 Zalău se deschide prin încheierea nr.1447 din 29 iulie 1925, proprietari tabulari fiind Czell Laurențiu (bunicul) și Czell Beniamin (tatăl meu), iar în foaia C-Sarcini sunt operate 36 de înscrieri de ipoteci principale, secundare sau execuționale, începând cu 14 iulie 1921 și până la data de 7 martie 1941. Prin cererea nr.287 din 18 iunie 1932, Beniamin Czell solicită Tribunalului Zalău beneficiul asanării datoriilor agricole, indicând ca fiind proprietar asupra imobilelor din CF nr.682 și 1602 a localității Zalău. Beneficiul asanării a fost intabulat în cartea funciară în anul 1934. Consider problema pe deplin lămurită, iar pentru alte informații vă stau la dispoziție, din Germania, Bamberg, 9 noiembrie 2004.. CZELL LAURENȚIU BENIAMIN

Next