Împreună, 1994 (Anul 4, nr. 26-37)
1994-01-01 / nr. 26
Anul IV. 1994. Numărul 1 (26) UiiVjlliJullJii'L3Ciill ivA :::xSâ::*::SÎS ... IllllPIII....Bpi •. 1 $ 1 • • In luna mai a anului 1978, soseam din Canada la gara Grand Central din New York, însoţit de soţia mea, actriţa Ádám Erzsébet, şi de grupul Formaţiei folclorice Mureşul din Târgu Mureş. La gări ne aşteptau veress Bulcsú, unul dintre conducătorii organizaţiei tinerilor politicieni maghiari din America, Comitetul pentru Drepturile Omului din Romania (CHRR), care, în cursul turneului nostru efectuat cu un an în urmă, ne-a devenit nu numai prieten, ci şi un adevărat aliat, precum şi Kovăts Bandi, decedat de atunci, care şi-a închinat Întreaga viaţă păstrării şi propagării în rândul imigraţiei americane a valorilor culturii maghiare unitare, în calitate de simpatizant şi catalizator însufleţit al acestei cauze. Cu microbuzul şubred al lui Kovăts Bandi, însoţiţi de Veress Bulcsú, de la gara Grand Central am luat-o drept spre casa prietenului nostru, dr. Kazella Ignác, din North Haledon. Nici nu ne-am cărat bine bagajele în anticameră, că Ignác, gazda noastră de-o nelimitată ospitalitate, a şi început să facă politică în gura mare, în câteva clipe ne-am putut convinge de ceea ce aflasem parţial la Toronto, cu câteva săptămâni în urmă, cu mult timp înainte de sosirea noastră în America de Nord. Raportul nostru, elaborat în secret în America cu Veress Bulcsú şi ceilalţi, a fost primit şi de către conducerea CHRR. în consecinţă, Kazella şi cercul său de prieteni cunoşteau Mne furtuna stârnită în urma Raportului nostru, care realmente bulversase o bună parte din emigraţia maghiară, ce trăia în localităţile şi oraşele de pe coasta estică a Canadei şi a SUA. In viitoarea acestei furtuni artificial create, realmente numai eu şi Ádám Erzsébet am simţit reţinerile şi suspiciunile cu care ne-au primit maghiarii de rând „din America, rămaşi în afara acestui joc” şi care vedeau numai praful stârnit de Raportul nostru. Amândoi am fost nevoiţi să escaladăm un veritabil Zid Chinezesc de nesiguranţă, suspiciune şi calomnii, creat în mod artificial din Târgu Mureş, de către Király Károly, şi din Budapesta, de către Csoóri Sándor et Company... În asedierea acestui „zid abrupt”, am primit îndemnări şi încurajări prieteneşti de la conducătorii de atunci al CHRR, Veress Bulcsú, Hámos László, Brogyáni Jenő şi, desigur, de la dr. Kazella Ignác, prietenul credincios şi susţinătorul spiritual al acestor tineri politicieni americani. Nu o să uit niciodată ce au însemnat pentru noi atunci şi acolo, în situaţia noastră de o tensiune de nedescris şi în starea noastră sufletească zdruncinată, cuvintele de înţelegere şi apreciere rostite de Veress Bulcsú: „încercaţi să uitaţi toate relele care s-au năpustit acum asupra voastră din cauza Raportului” - zicea el. „Raportul e o operă de profesionist, care a însumat problemele vitale ale maghiarilor din România de aşa manieră, cum nu a ştiut şi nu a îndrăznit nimeni până acum să o facă. Iar protestele maselor de maghiari ardeleni au ajuns acolo unde scontaserăm noi în comun. Asta e important! Asta a cel mai important lucru. Faţă de acest important demers politic, tot ce colcăie Tn opinia publică de la voi, de acasă, sau Tn cea de aici, din America, sunt lucruri de prisos, absolut fără nici o importanţă”. Tinerii politicieni maghiari din America: Veress Bulcsú, Hámos László şi Brogyáni Jenő au făcut faţă până la capăt cu onestitate păstrând secretul nostru şi ţinându-şi cuvântul cu o corectitudine demnă de stimă. Spunând lucrurilor pe nume, tăcerea lor a ţinut secret faptul că Raportul a fost cu adevărat rodul muncii noastre comune, iar tactica şi ţelul pe care le-am realizat prin Raport consfinţeau ajungerea tuturor plângerilor şi lezărilor de drepturi naţionale la cele mai îndreptăţite foruri româneşti şi Internaţionale. Prin asta, Veress Bulcsú şi ceilalţi m-au ferit de pericolul ce plana deasupra capului meu, asemenea sablui lui Damocles, de când am făcut să ajungă Raportul nostru la Nicolaa Ceaușescu. Tinerilor politicieni maghiari din America le era clar ceea ce mi-a comunicat dr. Kazella Ignác printr-o scrisoare pe care mi-a trimis-o pe 20 martie 1990. Voi cita pe larg din scrisoarea respectivă , deoarece e scrisă cu autoritatea martorului cheie, • solicitând acordul ulterior al lui Kazella Ignác După ce a amintit de calomniile şi aşa-zisele „grozăvii” proliferata la adresa mea prin unele cercuri maghiare din patrie sau din străinătate, iată ce părere are Kazella în privinţa esenţei acestei probleme: „Prin mine i-ai cunoscut pe conducătorii de atunci al CHRR: Hámos László, Veress Bulcsú şi Brogyáni Jenő. Imi amintesc, deoarece a fost un eveniment deosebit: întâlnirea cu conducătorii CHRR s-a petrecut în sala de aşteptare a cabinetului meu, într-o dimineaţă de duminică. Ore întregi ai dictat date şi fapte, care, la vremea respectivă, ne erau indispensabile din cauza Conferinţei posthelsinkiene de la Belgrad etc. La vremea respectivă ţi-ai riscat viaţa, pentru a furniza date exacte şi materiale demne de încredere acţiunii declanşate aici împotriva dictaturii din România şi împotriva «conducătorului». Oricare dintre noi, dacă ar fi scăpat o vorbă măcar, pe vremea aceea, ţi-ar fi fost foarte greu s-o scoţi la capăt în Transilvania. Acesta a un fapt şi aceasta trebuie să figureze alături de şirul de acuzaţii care ţi le aduc. Iar în privinţa memoriului pe care l-ai scris «conducătorului», cea mai mare parte a acestuia ai elaborat-o în comun cu CHRR, tot în cabinetul meu. Numai publicaţia „KÉKÚJSÁG" („KANADAI MAGYARSÁG”) a întrezărit anumite Intenţii şi, ca să te poată incrimina cu adevărat, au scos din textul Raportului vostru capitolul care însuma plângerile şi pretenţiile naţionale, evident pentru ca nu cumva cineva să recunoască faptul că, în totalitatea sa, Raportul nu e deloc negativ. Deci, Győző, în ce mă priveşte, faptele şi şiragul de evenimente pe care le-am amintit anterior sunt dispus, «Dacă trebuie, să le certific chiar şi sub jurământ, l-am telefonat la Washington Iul Veress Bulcsú.. Mi-a comunicat faptul că mâine va porni într-un turneu european cu senatorul Dodd şi că te va căuta fie personal, fie telefonic. A recunoscut că e fost deosebit de importantă colaborarea de atunci şi, prin mine, te asigură că şi el adevereşte faptele pe care le-am înşirat în scrisoarea mea. După cum spunea, onestitatea impune acest lucru”. în luna mai a anului 1990, am trimis prin poştă în America, lui Kazella Ignác şi Veress Bulcsú, capitolul cărţii mele, pe care l-am intitulat „Omul înseamnă atât câte secrete are” (a apărut în numerele mai-iunie 1993 - ianuarie 1994 ale publicaţiei „EGYÜTT-IMPREUNA”), l-am rugat să-mi citească manuscrisul cu atenţie şi, în măsura în care sunt de acord cu el, să îmi comunice acordul lor pentru ca, în cazul publicării, să pot Informa cititorii printr-o notă de subsol: „înaintea trimiterii manuscrisului la tipar, acesta a fost lecturat în SUA de către Veress Bulcsú și Kazella Ignác”. Amândoi mi-au răspuns afirmativ cu o rapiditate incredibilă. Le mulţumesc şi pe această cale pentru sprijinul lor onorant şi pentru osteneala lor prietenească, însemnările de lectură pe care Veress Bulcsú mi le-a trimis în scris, pe lângă faptul că m-au ajutat la situarea în timp a evenimentelor respective, conţin şi nişte concluzii finale referitoare la Raportul nostru, de care trebuie să ţină cont şi maghiarii sălbăticiţi de ură, sagaci şi eroii buni de gură, fie că le place sau nu. „Ce a fost primordial, a fost cantitatea imensă de fapte, date şi observaţii pe care ni le-ai expus nopţii l-a rândut, şi care au constituit pentru noi o muniţie folosită pe o perioadă de mai mulţi ani, conferirndu-ne în lupta dusă împotriva lui Ceauşescu o forţă deosebită şi o bancă de date impresionantă. Raportul a constituit o faptă de curaj şi şiretenie.. Veress Bulcsú”. După toate astea, cum pot fi calificate procedeele redacţionale ale publicaţiilor „NÉPÚJSÁG” din Târgu Mureş şi „ROMÁNIAI MAGYAR SZÓ” drin Bucureşti? Gestul lor „democratic" califică de la sine ambele publicaţii şi ambii redactori Kfl. E vorba de nişte ravagii josnice, barba şi mahalageşti ale presei de scandal, care şi-ar găsi cu greu perechea în mass-meala scrisă din patrie, după decembrie 1989. Trei numere la rând (2, 8 şi 7 martie 1991), publicaţia „NÉPÚJSÁG” a Inserat fragmente din Raportul nostru incriminat, însoţite de comentarii de redacţie de-un primitivism, de-o josnicie şi deo murdărie demne de plâns. „S-ar mai putea cita multe lucruri din Raport- concluzionează comentariul redacţional, care denotă o sărăcie spirituală frapantă, dar, ştiţi dumneavoastră, chiar şi binele dăunează, «tacă e prea mult Dară-mi-te aşa ceva!... E suficient şi atâta pentru conturarea unei Imagini”. Realmente, pentru conturarea unei Imagini e arhisuficient! Numai că pentru această groaznică schiţă de portret nu mie trebuie să îmi fie ruşine, ci celor din ograda publicaţiilor „NÉPÚJSÁG” şi „ROMÁNIAI MAGYAR SZÓ”, care au năpârlit într-o singură noapte, devenind din ziarişti comunişti şi nomenclaturişti nişte anticomunişti şi maghiari înverşunaţi! Pentru că, oara ce morală redacţionala, ce etică ziaristică şi ce caracter omenesc l-au constrâns să îşi asume, fără a clipi din ochi măcar, să reproducă textul ciuntit şi tolsifitat într-un mod revoltător din publicaţia Iredentistă „KANADAI MAGYARSÁG” din Toronto? Aşa au procedat cu Raportul nostru publicaţiile „NÉPÚJSÁG” şi „ROMÁNIAI MAGYAR SZÓ”, încălcând normele de etică elementară ale jurnalisticii democratice prin ură şi calomnii ordinare. Degeaba am protestat pe vremea aceea, în cuprinsul revistei „TOTUŞI IUBIREA”, împotriva procedeului banditesc al publicaţiei „NÉPÚJSÁG", deoarece, după două luni, cotidianul „ROMÁNIAI MAGYAR SZÓ” (în nr. 11-12 din 10 mai 1991) a republicat Raportul însoţit de o notă a radtacţiei, potrivit căreia, după apariţia Raportului nostru în „NÉPÚJSÁG”, acum ei publică în întregime textul respectiv, desigur, preluat iarăşi din paginile lui „KANADAI MAGYARSÁG”, adică varianta ciuntită şi falsă (apărută în nr. din 24 iunie -1 iulie 1978), din care s-a omis „numai” capitolul deosebit de important şi atât de cuprinzător privind problema naţională, pe care l-am scris realmente în comun cu CHRR (Capitolul respectiv al Raportului poate fi găsit în numărul din septembrie - octombrie 1993 al publicaţiei „EGYÜTT-IMPREUNA”). Consider că e cu totul îndreptăţită întrebarea: de ce au publicatNÉPÚJSÁG” şi „ROMÁNIAI MAGYAR SZÓ” Raportul nostru în varianta atât de ciuntită a publicaţiei „KANADAI MAGYARSÁG”, care e de orientare Iredentistă? Bunăoară, de ce nu au preluat textul în întregime al Raportului, apărut în publicaţia möncheneză „NEMZETŐR” redactată de Tollas Tibor?! Sau de ce nu i-au solicitat acelui Király Károly, care ne-a trecut clandestin textul Raportului peste graniţă? Doar Király Károly trebuie să fie cel mai bine că ceea ce au publicat „NÉPÚJSÁG” şi „ROMÁNIAI MAGYAR SZÓ” constituie varianta ciuntită a textului nostru, acest lucru echivalând cu o escrocherie, o minciună, o calomnie şi cu o derutara cinică a cititorilor, prin falsificarea unui document După toate astea, să hotărască cititorii cărţii mele: cine pe cine a trădat?ine e trădătorul? Cine pe cine vinde? Şi cine cu cine îşi vinde marfa pe aceeaşi rogojină ? Un lucru e sigur, mă bucur şi constituie o deosebit de mare satisfacţie pentru mine faptul că şi după atâţia ani, pot afirma: s-a adeverit faptul că am avut şi am putut avea încredere cu temei în prietenii mei, tinerii politicieni maghiari din America şi în Kazella Ignác. Degeaba m-am chircit aproape un deceniu şi jumătate din cauza temerii că, fiind presat de două pericole, cel din New York, tot îmi va pune odată viaţa în primejdie. A reieşit că Tn el am putut şi pot şi actualmente să am o încredere înmiită faţă de cea Investită în unii foşti colegi redactori-scriitori sau Tn unii Intelectuali maghiari transilvani, pentru care, în calitate de redactor, prieten şi, nu în ultimul rând, de maghiar, an după an şi decenii de-a rândul , pot afirma fără exagerare - am făcut nespus de multe lucruri. Ceea ce am căpătat atunci şi în ultimii ani pe tărâmul omeniei de la conducătorii CHRR şi Kazella Ignác, chiar dacă nu a fost un balsam pentru rănile pe care mi la-au cauzat deziluziile, totuşi a însemnat o alinare sufletească şi morală. Lor nu a trebuit să le explic la nesfârşit ceea ce atâţia alţii nu au înţeles sau nu au vrut deliberat să înţeleagă şi pentru care mă condamnă şi acum atât de mulţi. Servind Interesele maghiarimii din România, mi-am asumat faptul ca „turcului să mă adresez turceşte” ca „pe turc să îl salut turceşte” şi, dacă a fost necesar, l-am făcut şi o temenea adâncă, „turceşte”, aşa cum am procedat şi în Raportul nostru. Numai că de data asta m-am ascuns sub pielea CHRR pentru a-mi expune pretenţiile şi pentru a protesta cu toată vehemenţa de care eram frapabil împotriva lezării drepturilor naţionale, pentru a putea rămâne un fidel maghiar transilvan din România... Noi avem o singură datorie... să domolim gurile păgânilor şi să nu instigăm puterea tocmai împotriva noastră. Ce s-ar alege din ţara asta, dacă le-aş striga în faţă turcilor ce gândesc despre ei? Ne-ar fi strrulecat demult... • Astfel îmi răsunau în urechi monologul şi dialogul Móricz- Bethlen Gábor, pe vremea când realizam un consens cu conducătorii CHRR în problema rolului meu „mascat”, şi aud şi acum monologul Interior şi dialogul respectiv, când unii încearcă să mă flageleze cu uşurinţă şi fără milă pentru tonul „turcesc” al Raportului (o fac cu precădere veşnicii Indiferenţi şi eternii ocupanţi ai lojilor de onoare), treaz sau în vis - deopotrivă - aud cuplul Móricz Zsigmond- Bethlen Gábor, mlatuitoarea dispută dintre Bethlen Gábor şi Principesa Károlyi Zsuzsanna, lupta dintre el pe viaţă şi pe moarte îmi sparge urechile, îmi sfâşie şi îmi mistuie inima: „ Vail De ce, oara? De ce trebuie Ale-Îi Sa să se arunce mereu Tn flăcări, de ce I asumi dumneata cele mai cumplite necazuri?.. Eu sunt victima marilor înfăptuiri, Zsuzsanna! Şi e spre lauda ta să te sacrifici alături de mine. • Nu mă sacrifici— De ce? Să mă sacrific eu spre fata altuia?— Nu mă voi jertfi pentru ca domnul meu nesăbuit să facă fapta smintire.. Luaţi la cunoştinţă faptul că nu mai suport ca soţul meu să se jertfească pentru umanitate... Dacă merită?.. Nu mi-o spuneţi tocmai mie.. Dacă ar merita, ar trebui să o simt şi eu: în acest caz popoarele ar veni la mine în nesfârşite procesiuni. Vai, Doamne, asta mi-a trebuit, să mă cocoţ Tn vârsta copacului şi, de îndată ce apare vreun vânt, se năpusteşte şi dărâmă In primul rând cuibul meu. Ducaţi-mă de aici acolo de unde m-aţi adus... Eu trebuie să îndur tot ce aţi stârnit ca un prunc inconştient, care provoacă lupii şl leii şi apoi scheaună şi tremură că II vor însângera câinii...” Astfel de certuri adăpostesc în sinea mea, de la obârşia vremurilor şi, virtual, de-a pururi. Şi prin preopinenţii acestor dispute, polemizez şi eu, odată cu flăcările lor încinse sau cu focurile lor aflate în pragul stingerii, cu mine însumi, cu soarta mea, cu sorţile noastre, cu anatemele personale sau cu cele comunitare. De ce a trebuit să îmi asum cel mai mare necaz, Raportul? De ce mi-au lipsit toate astea? Să provoc asupra noastră lupii şi leii? Mi-a lipsit scheunatul şi tremuratul că ne poate nimici Dictatorul, dacă suntem trădaţi în New York, fie şi cu un cuvânt doar? Şi pe mal depana să avem parte numai de scheunat şi tremurat, deoarece nu ştim când se pot metamorfoza aparenţele neînţelegerii Raportului, de noi înşine creat, în răzbunare şi în teroare asasină?! Dar dacă voi valora de acum încolo cât valorează secretul meu, asumat împreună cu CHRR? Elctualmente, asta chiar nu valorează nimic? Nu merită acţionat decât pentru cele ce vor mama?.. Ceea ce mi-am asumat în New York, pentru viitor am făcut-o. Şi acum? Prin această confesiune şi deconspirarea acestui secret nu râvnesc nici glorie, căci popularitate. Dacă numai acestea ar fi fost Imboldul meu, cu siguranţă nu aş fi optat pentru Raport şi pentru furcile caudine, atât de aproape una de alta. Vai, Doamne, mi-au trebuit mie astea? Şi i-au trebuit, oare, toate astea celei care, alături da mine - ca femeie, soţie şi actriţă - a avut cel mai mult de suferit, atât in America, cât şi aici, acasă, din cauza a ceea ce am stârnit prin „faptele mele nesăbuite”?— Odată, cândva, totuşi, totuşi, omul va fi şi va valora cât e secretul pe care 11 deţine? Mă încred în ceea ce m-a păzit în cursul anilor şi deceniilor care au trecut, în vârtejurile durerilor, chinurilor şi deziluziilor, ca om, ca ardelean şi ca maghiar din România. Pentru că, iată, cine ne-a putut şi ne poate meni răul, dacă avem alături de noi spiritul Alteţei Sale, Principele Bethlen Gábor? Dacă el e cu noi, cine poate fi împotriva noastră? Nimeni, zău nimeni. Hajdú Győző „CÂT VALOREAZĂ OMUL DACĂ-I MAGHIAR DIN ARDEAL?“ Adică, scuzele unui redactor „pentru persoana sa, pentru viaţa şi acţiunile sale ciudate pe care a fost silit să le aştearnă pe hârtie...“