Împreună, 1997 (Anul 7, nr. 63-69, Anul 8, nr. 70-71)
1997-06-01 / nr. 63
. Cu toate piedicile şi cu toate împotrivirile Pe mai departe împreună pe calea alianţei valorilor e parcursul celor mai bine de cinci ani de activitate a revistei noastre, ne-am adresat de mai multe ori din acest joc cititorilor care neau onorat cu atenţia, încrederea şi fidelitatea lor. Şi de această dată, socotim de datoria noastră să informăm cititorii despre „Cu prilejul reapariţiei revistei, urez redactorilor putere de muncă în slujirea devotată a nobilei idei ÎMPREUNĂ ”. Dr.ÉLYES LÁSZLÓ (Oradea) situaţia publicaţiei culturale bilingve, despre soarta revistei Együtt-împreună. Din ianuarie 1997 şi până la acest număr, din iunie, timp de patru luni (februarie, martie, aprilie, mai) am fost nevoiţi să suspendăm apariţia lui Együtt-împreună, deoarece Ministerul Culturii nu a mai asigurat pentru publicaţiile editate prin grija sa, deci şi pentru Együtt-împreună, acoperirea cheltuielilor redacţionale ţi de tipărire. Până în ziua de azi(când am trimis la cules aceste rânduri, 26 mai) nu am primit o înştiinţare oficială în scris privind retragerea subvenţiei pentru revista noastră nici de la Direcţia culturii scrise, nici de la Ministerul Culturii. De menţionat că în tot acest timp am răspuns la termen, în scris, la întrebările - solicitările amintitei direcţii, trimise redacţiei noastre, în legătură cu sprijinul financiar. De asemenea, începând cu ianuarie a.c., am adresat trei memorii, temeinic documentate, personal domnului ministru Ion Caramitru (Id 501/30 ianuarie 1997; Id 914/1997/24 februarie; Id 1029/ 1997/3 martie). Cine cunoaşte activitatea de cinci ani a revistei noastre şi a citit cu regularitate materialele cu caracter cultural-literar, istoric, ştiinţific,publicate de noi, ştie ce a făcut Együtt împreună prin prezentarea responsabilă a valorilor spirituale, prin străduinţa de a crea noi valori spirituale, pentru armonia dintre poporul român şi minorităţile naţionale din această patrie, pentru reducerea încordării dintre etnii, pentru prietenia lor bazată pe egalitate în drepturi, pentru unitatea lor şi pentru răspândirea ideii bartokiană-brâncuţiană, a înfrăţirii popoarelor. După toate aparenţele, dl. ministru Ion Caramitru nu cunoaşte deloc revista noastră, motiv „Ar fi fost o mare pierdere dacă, în lipsă de sprijin material, s-ar fi întrerupt munca atât de frumoasă de zidire de punţi desfăşurată de Együtt împreună pentru reconciliere, pentru bună înţelegere şi colaborare prietenească între popoare". GRIGORE VÎERU (Chişinău) pentru care nu o respectă, ţi nici nu ne apreciază. La fel ca ţi comisia creată de amintita direcţie care, după unele zvonuri, a socotit că kgyitt împreună, asemenea altor publicaţii, ţi spre deosebire de un ţir „Sunt fericit că am putut afla că publicaţia bucureşteană Együttîmpreună, atât de aproape de inima mea, nu fi-a încetat apariţia, ci rămâne, în continuare, în formula sa bilingvă fi fidelă ideii sale călăuzitoare, dară fi bine definită. Salut redacţia fi doresc revistei încă mulţi ani de apariţie!’’ ALAN BROWNJOHN (Londra) de reviste favorizate, nu mai merită să fie susţinut financiar de Ministerul Culturii. în faţa unei asemenea răsturnări a sistemului de valori, unei asemenea schimonosiri a faptelor, orice comentariu este de prisos. Cu ce îţi va eterniza dl. Ion Caramitru numele în calitate de ministru al culturii, rămâne o taină a viitorului. Dar faptul că a retras, printr-o procedură lungă-prelungă, că a determinat să fie retras sprijinul financiar acordat până acum revistei Együtt-împreună (chiar și ipoteticile procente de 20, 40 sau 50) - forumul de presă cultural din Bucureşti al prieteniei ţi frăţiei - în mod cert va face ca numele său să rămână pe o pagină a tristeţii din istoria culturii ţi presei româneşti. ’ Să fim precauţi: sita vremii cerne fără milă. Va mai avea, desigur, patria noastră România un asemenea ministru al culturii care va sprijini ţi va sluji la reala lor valoare, dezinteresat ţi cu răspundere demnă de un conducător, ideile pentru care militează Együtt-împreună ţi publicaţiile asemănătoare lui, ca ţi asociaţiile civile ţi ideile nobile reprezentate de acestea. Până atunci - ţi totdeauna! - sincer respect, mulţumire ţi recunoştinţă acelor sponsori care, în calitate de susţinători ai literaturii, artei, ştiinţei ţi presei din România - au asigurat ţi navei revistei noastre vânt prielnic, care s-o susţină, s-o menţină pentru a-ţi putea continua menirea asumată. „Mă bucur foarte mult că Együttîmpreună poate continua acel schimb de sânge cultural despre care am putut vorbi în toamna anului trecut la Bucureşti, pe scena Teatrului Naţional, la festivitatea organizată cu prilejul aniversării a 5 ani de apariţie a revistei, Şi, prin această activitate, revista apropie popoarele, militând pentru pace şi iubire între oameni”. BÁRÁNY FERENC (Budapesta) Deci, cu toate piedicile, cu toate împotrivirile, păţim mai departe împreună, pe calea alianţei valorilor, pentru unirea minunată a acelor valori care pot face să înflorească iubirea între oameni şi popoare. Hajdú Győzd Anul VII. Numărul 2 (63) IUNIE 1997 8 pagini, 500 lei „Adevăratul meu ide călăuzitor este idealul înfrăţirii între popoare, înfrăţire în pofida oricăror duşmănii şi învrăjbiri.“ în atelierul lui D.R. Popescu Convorbire cu TABÁK ANDRÁS llvwiil yiivivllvwv Wv IM IJIIIíWIpvmIW Redacţia noastră, din dorinţa de a informa cititorii revistei, a solicitat domnului D. R.Popescu, personalitate de excepţie a literaturii contemporane române, mare maestru al prozei şi dramaturgiei româneşti, să răspundă la câteva întrebări: 1. în ultimii 7 ani ce aţi scris, ce anume creaţii s-au finalizat in atelierul dumneavoastră literar? Dintre aceste opere, care anume au apărut în librării, care au văzut lumina rampei? 2. în prezent la ce lucraţi? 3. Ce teme de proză, dramaturgie sau eseu figurează în proiectele dumneavoastră? FURCA DE TORS Ce-am scris în ultimii ani? Mai bine să spun ce-am publicat. Deci: 1. „Dumnezeu în bucătărie”, un roman despre un aiurit, Gogoneaţă, care visează ce s-a întâmplat şi ce ? (Continuare în pagina a 4-a) Din convorbirea mai amplă, pe care am avut-o cu Tabák András, prozator, poet, redactor, care trăieşte la Budapesta, reproduc din motive de spaţiu, de această dată, doar un fragment deosebit de actual, având convingerea că se va ivi posibilitatea să public integral interviul, în vara anului trecut, la masa rotundă, organizată de revista noastră la Budapesta, ai amintit că publicaţia literară Ezredvég (Sfârşit de mileniu) ar dori să editeze un număr special care să ofere o imagine corespunzătoare despre viaţa spirituală a României de azi, despre literatură, teatru, artă plastică, muzică. A demarat de-acum pregătirea, organizarea acestui număr special? (Continuare în pagina a 4-a) Sponsorul acestui număr este:BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ