Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 1970 (Anul 3, nr. 729-806)
1970-09-17 / nr. 795
Pac Alegerile U.T.C. - dezbateri pentru eficienţei întregii activităţi Interviu cu tovarăşul FABIAN ANDREI, prim-secretar al Comitetului judeţean Harghita al U.T.C. Ne mai despart doar citeva zile pină cînd organizaţiile U.T.C. işi vor alege noile organe conducătoare. Este prilejul unor retrospective bilanţiere pe care le dorim cit mai bogate. De la nivelul Comitetului judeţean, care sunt datele ce punctează, activitatea ultimilor doi ani ? Perioada de desfăşurare a alegerilor durează de la 25 septembrie pînă la 30 decembrie. Organizaţiile U.T.C. îşi vor alege organele începînd de la nivelul grupelor şi pînă la nivelul organizaţiei judeţene. De la conferinţa precedentă şi pînă azi a luat fiinţă secţia economică ce desfăşoară în prezent o activitate eficientă. Numeric organizaţia judeţeană a U.T.C. a crescut în acest răstimp de la 27.654 membri la 30.415 cit numără în prezent. Am căutat să diversificăm şi să adaptăm activităţile noastre pe specialităţi şi profile. În acest sens, amintesc olimpiadele pe meserii, bine organizate, cum sunt cele de la strungari, lăcătuşi, conducători auto, ori cele intitulate „Siguranţă şi măiestrie", la care au participat muncitori ceferişti, în special mecanici de locomotivă, olimpiada tractoristului, „Brăţara de aur" destinată tinerilor din cooperaţia meşteşugărească şi „Buna servire"-, care s-au bucurat de o largă participare din partea tinerilor. - Care sînt problemele mai importante ce se pun în perioada alegerilor ? - In primul rînd să reţinem că trebuie luate cele mai adecvate măsuri pentru buna desfăşurare a alegerilor, dar aceasta fără ca sarcinile la zi, care sînt şi ele foarte importante în această perioadă şi cer multă operativitate, să fie afectate. Acum apar o serie de probleme cum sunt : deschiderea noului an de învăţămînt politico-ideologic, a anului de pregătire militară a tineretului. Noul an şcolar pune o serie de probleme organizaţiilor respective, de asemenea şi campania agricolă de toamnă. In ce privesc alegerile, este necesară o foarte amănunţită analiză atît a activităţii care a avut loc de la alegeri şi pînă în prezent, cit şi a planurilor viitoare. Este important ca instructajele care au loc în aceste zile la nivelul oraşelor, comunelor, să stabilească măsuri concrete în legătură cu alegerile. - In 4-5 septembrie a avut loc Plenara C.C. al U.T.C., care a analizat o serie de aspecte privind activitatea organizatorică. Ce ne puteţi spune în acest sens ? - Plenara C.C. al U.T.C. a stabilit o structură organizatorică mai adecvată condiţiilor actuale, şi prin aceasta, mai eficientă. Aceste măsuri, precum şi cele luate pe plan local, vor concura la sporirea eficienţei activităţii U.T.C., iar recentele alegeri sunt o bună conjunctură pentru realizarea acestui deziderat. TINEREŢE Ploaie de rod ogorului mă ştiu la vîrsta florii. Ci înalta stea o port în vis, semn purpuriu şi dorul mi-e să ard în ea. Jos, fructele mina să-mi evite stelară-n dragoste, mai pură, din focul toamnei să-nveşmînte copacii tineri de căldură. ION IUCA Panou! evidenţiaţilor Nagy Ana, de la Fabrica de tricotaje Miercurea-Ciuc Kiss Maria, sortatoare Topliţa la U.E.I.L. Bajko Imre, Autobazei T, maistru la garajul A. Gheorgheni . Prezente pretutindeni acolo unde detaşamentele tineretului îşi alătură dinamismul la construcţia edificiului contemporaneităţii, organizaţiilor U.T.C. le revin sarcini dintre cele mai complexe, al căror ţel concură la obiectivul de căpetenie : acela de a forma concepţia şi modul de viaţă comunist al tinerei generaţii. Eficienţa muncii politico-eductive a organizaţiilor U.T.C. se oglindeşte cu pregnanţă în activitatea tinerilor. Cînd munca politică este sporadică, superficială, consecinţele nu întîrzie să apară. Combinatul minier Bălan numără peste 5.000 de salariaţi. Media de vîrstă nu depăşeşte 28 de ani. Sînt cifre care ne îndreptăţesc să ne aşteptăm aici la o organizaţie puternică, influentă. Dar alta este situaţia. Nu de puţine ori, printre cazurile cercetate de organele de miliţie întîlnim nume de utecişti. Ce-a făcut organizaţia U.T.C. pentru evitarea unor astfel de situaţii ? Un răspuns edificator ni-l dă tovarăşul Victor Neag, secretarul comitetului de partid de la Combinatul minier Bălan. — Cînd s-a ţinut ultima şedinţă la U.T.C. ? — Asta-i mare întrebare. La „marea" întrebare ne răspunde tov. Ioan Pescăruș, secretarul comitetului coordonator U.T.C. pe combinat, care, în calitatea sa, se consideră dator să ne informeze expeditiv (semn al competenței, pare-se) despre o activitate fictivă. — La 26 august. (Probabil, un răspuns tot atît de „mare"). Dar cum documentele nu vor să confirme cele spuse de secretar („Ştiţi, să vedeţi... nu le-am bătut la maşină, manuscrisele sunt la locţiitor..., el e plecat etc., etc.) sugerăm că şedinţa nu s-a ţinut, noi înşine stingheriţi de încurcătura tovarăşului Pescăruş. Discordanţa evidentă dintre cele spuse şi faptele reale nu-l complexează prea mult ; dînsul ne „informează" mai departe, fără să-şi dea seama de comicul situaţiei : — Activitatea U.T.C, aici merge destul de bine (sic !) Activităţi ? Avem destule : colectări de materiale vechi, activităţi zilnice la clubul tineretului. Tineretul are posibilitatea să joace tenis de masă, şah, remi. Săptămînal, cu excepţia acestei luni, organizăm joi ale tineretului, concursuri „Cine ştie cîştigă" pe ramuri de producţie, expuneri, excursii. Prin acestea urmărim să atragem tineretul în activităţi utile, să se încadreze în producţie, în regulamentul interior ş.a.m.d. Frumos, foarte frumos. Mai mare dragul să-l asculţi pe tovarăşul secretar povestind despre felul cum trăiesc şi se distrează tinerii combinatului minier. Documentele organizaţiei cuprind activităţile menţionate de dumneavoastră ? - Nu (? !) - Dar, în cazul acesta putem trage concluzia că n-au avut loc. - Daa ... se poate trage şi concluzia aceasta. Am fi dorit sincer să protesteze, să ne spună că nu e adeptul hîrtiilor, că ne putem edifica discutînd cu tinerii. Nimic însă, din toate acestea, şi momentul ni se pare penibil. Media de vîrstă şi numărul salariaţilor ne fac să ne aşteptăm la o organizaţie numeroasă. Da, avem 12 organiaţii, cu 669 de membri. Nu ştim cu cine ne-a confundat tovarăşul Pescăruş, de vreme ce dă astfel de răspunsuri, de departe superficiale. Nu există nici măcar o evidenţă clară a membrilor U.T.C.,fără să mai vorbim de numărul îngrijorător de mic al uteciştilor. In atari condiţii, mai poate organizaţia U.T.C. să controleze şi să îndrume eficient activitatea tineretului ? In lipsa altor probe, recurgem tot la documente. Singura dovadă materială a activităţii pe trimestrul III este programul de activităţi şi graficul de şedinţe. De fapt, programul poate să treacă tot aşa de bine ca fiind din trimestrul I, ca şi din IV. Este mai mult un exerciţiu gramatical de conjugare a verbelor la persoana întîi plural : „vom intensifica, vom urmări, vom sprijini, vom organiza, vom atrage, vom mobiliza, vom..." Cît de mult au „intensificat", „urmărit", „organizat", „sprijinit", ori „atras“ ne rămîne să ne imaginăm văzînd situaţia de fapt. Tineri care cu greu îşi plătesc cotizaţia, utecişti cu situaţii familiare anormale, indisciplinaţi. Interesant că din cei 4 sau 5 tineri cu care am discutat, nici unul nu ştia cine e tovarăşul Pescăruş. Marea majoritate a obiectivelor cuprinse în program sunt foarte generale şi, uneori, nespecifice tineretului, care ar fi putut tot atît de bine să facă obiectul preocupărilor comitetului sindicatului ori a conducerii administrative. La capitolul „munca politico-ideologică", programul de activităţi menţionat mai sus, specifică : „Vom intensifica educaţia politică a tineretului prin diferite expuneri, abonamente la ziar, prelucrarea articolelor cu caracter educativ, apărute în ziar”. „Reversul" ni-l oferă cifra de 61 de abonamente la ziare, existente în luna septembrie pe întregul combinat ! Sperăm, tovarăşe secretar, că măcar materialul de faţă îl veţi prelucra în faţa tinerilor ! Comitetului de partid de la Combinatul minier Bălan îi revine o parte însemnată din răspundere şi nu putem fi de acord cu situaţia în care se complace, care nu poate fi justificată cu nime. Cunoscînd că la organizaţia U.T.C. lucrurile merg prost, nu s-a luat nici o măsură, anul acesta n-a avut loc nici măcar o şedinţă care să analizeze activitatea U.T.C., cu toate că, secretarul de partid răspunde direct de aceasta. Cele citeva mii de tineri de la Bălan reclamă o activitate serioasă, adecvată lor, bogată şi în această problemă nu are ce căuta superficialitatea, lipsa de răspundere. La conducerea comitetului U.T.C., trebuie să stea oameni energici, pasionaţi, a căror voinţă să nu fie viciată de moliciunea mediocrităţii. CIND SUPERFICIALITATEA SE SUBSTITUIE GRIJII PENTRU EDUCAŢIA TINERETULUI HARGHITEI DEMNITATEA TINEREŢII Am întîlnit pretutindeni, în şcoli, pe schele, în mină ori pe ogoare oameni, mulţi oameni ce învaţă sau construiesc cu pasiune şi pricepere. Am văzut oameni cercetînd cursul de geometrie neeuclidiană. Am admirat apoi oameni ,, pîrjolind ” pămîntul sub călcîie, la joc, şi i-am văzut apoi oprind cu piepturile lor Dunărea, Mureşul ori apele Tîrnavei. Şi-am zis că sînt tineri. Tinereţea ţine de spirit, n-are vîrstă. Tînăr este şi bătrînul lup de mare ce mai cutează să taie brazde largi în hula oceanelor, ori dascălul ieşit în prag să ureze drum bun puilor învăţaţi de-acum cu zborul. Tinereţea în sine nu are valoare, este valoroasă prin atributele pe care le presupune. Există o vîrstă la care puritatea sentimentelor, intensitatea lor, este specifică. Iar puritatea presupune demnitate. Este demnitatea străină de prejudecăţi, este, poate, atitudinea ireverenţioasă in faţa conformismului, capabilă să stimuleze noul, curajul opiniei cînd cugetul ţi-e drept cu privirea, este îndărătnicia în faţa opreliştilor de tot felul... Demnitate... Sînt însuşiri care se presupun reciproc. Demnitatea înlătură mimetismul, păstrînd originalitatea. Şi în afara schelelor şi a băncilor am mai întîlnit tineri — taciturni, blazaţi. Oamenii aceştia şi-au pierdut memoria. Au înregistrat-o pe discuri. In capul lor e gol. Cînd se adună mai mulţi, se face un gol imens. Secolului acestuia, al erupţiilor demografice şi tehnice, i se atribuie prea multe. S-au găsit apologeţi ai adamismelor şi troglodismelor de tot felul, explicîndu-le prin nevoia de firesc, de natural, care să contracareze furnicarele automatizate, cibernetica. Spleenul nemuncii le-a vîrît în cap că nu le stă bine aşa cum sínt. Şi şiau pus măşti. Dacă le atragi atenţia, demnitatea lor suferă, li se înăbuşă personalitatea, ei nu sínt persoane „stas”, ce avem cu ei, nu vedem noi, oare, că sínt altfel ? ! Dar, aceştia nu sínt tineri, sínt doar, nevîrstnici. Două fete vesele ... Fotó : *M. BENEDEK DIALOG DESPRE PRIETENIE Despre prietenie - acest, poate cel mai omenesc dintre sentimente - cîte cuvinte înţelepte nu s-au spus. De la Pari pînă la Iorga, sau La Bruyère, Tagore şi Voltaire — a legat , inimile cele mai nobile, a înălţat cele mai frumoase idealuri. Nu există nimic durabil, nimic înălţător fără prietenie. Oamenii au cîntat-o în poemul lui Ghilgameş, ori în Iliada. „Prietenia - floarea rară” - spune filozofia populară avînd în vedere tocmai înaltele calităţi pe care le cere. ,,Ceea ce gîndeşti, te priveşte. Ceea ce spui poate să-i privească şi pe alţii, iar ceea ce faci interesează pe toată lumea” - spunea Iorga la vremea lui. Nicăieri, ca în prietenie, nu se leagă mai bine ceea ce gîndeşti, ce spui, cu ceea ce faci, sau, ca o chintesenţă, „prietenul la nevoie se cunoaşte". Zilele trecute, redacţia ziarului nostru a organizat în rîndul tinerilor din Topliţa o anchetă pe această temă. Rezultatele sînt tonice, de natură să ne bucure. Dincolo de răspunsurile, uneori stîngace, alteori eliptice, dar încărcate de poezia acestor ani, răzbate pregnant maturitatea, sentimentul răspunderii faţă de sine şi faţă de colectivitate, preocuparea utilităţii, a integrării ca individ în societate. Tonul, dezinvoltura şi acuitatea cu care sunt obişnuiţi tinerii noştri să abordeze marile probleme ale vieţii sunt rodul unei munci neobosite desfăşurate în şcoală, ori în fabrică, de către organizaţiile U.T.C., de către societatea care i-a educat. După părerea mea, prietenia e ceva nobil, ceva plin de farmec, o legătură indispensabilă, cred eu, la orice vîrstă. Nu mă refer la orice prietenie, ci la cea adevărată, care, ce-i drept, e cam rară, ne spune eleva I. Zöld, răspunzînd la întrebarea „Ce înţelegeţi prin prietenie ? — „Nu se poate înţelege decit ceva frumos, pe care dacă l-ai găsit, te simţi aproape fericit", sau: „O prietenie este afecţiunea dintre doi oameni ajutîndu-se reciproc şi educîndu-se, dacă-i necesar", completează V. Kiss, funcţionar. Dar, iată ce ne răspunde în scris A. M., la aceeaşi întrebare: „Eu înţeleg prin prietenie atunci cînd, de exemplu colegii de clasă, dacă nu ştii la ora respectivă, te mai ajută sau dacă ei nu ştiu, le pot fi de folos ..." Vedem, aşadar, o înţelegere greşită a prieteniei. Să fim înţeleşi . Nu cînd nu ştii „la ora respectivă" trebuie să simţi prietenia. E, poate, un prilej în plus să înţelegem rosturile şi importanţa prieteniei. Şi, ca o replică la răspunsul de mai sus : „Am o prietenă intimă. E bună, înţelegătoare, dar şi severă" (N. Cornelia). ,,Cum se cultivă prietenia - prin sinceritate, respect şi prin stimă" (Z. O.) Covîrşitoarea majoritate a răspunsurilor sînt de aceeaşi părere : Prietenia trebuie cultivată prin orice mijloc posibil : distracţie, atracţie, dragoste etc. La fel, cu ajutorul presei, teatrului, dansului, ne spune cineva. Numai că nu sunt doar distracţii pe lume. Şi, pe urmă, e greu de crezut că amorul se cultivă ca spanacul în grădină, ori că dansul îţi dezvoltă nişte sentimente indestructibile faţă de aproapele tău. Prietenia se cultivă printr-un efort de înţelegere, prin interese comune, desigur, constructive, şi prin fapte. Faptele sînt cele care dau măsura gîndurilor şi vorbelor. - De ce simţiţi nevoia să aveţi prieteni ? - La vîrsta noastră simţim nevoia unei prietenii pentru că avem probleme pe care nu le putem rezolva singuri, pentru că simţim nevoia să ne împărtăşim gîndurile, frămîntările sufleteşti, unui om care ne înţelege, să lămurim noianul de incertitudini în care adesea plutim — pentru că vîrsta noastră se caracterizează de obicei prin aceasta. Este, cred, o trebuinţă tot atît de imperioasă ca şi aceea de a citi, pentru că omul trăieşte în societate, are nevoie de oameni cu care să se înţeleagă (B. K.). Vă consideraţi: un prieten bun ? întrebarea pare cam deplasată, cine ar putea răspunde că nu este un prieten bun, mai ales că interlocutorii noştri sunt foarte tineri şi puterea lor de autoanaliză este încă în creştere. Totuşi, răspunsurile sunt interesante: - Da, sunt un prieten bun, cu cei care merită. Numai că, din păcate, e foarte greu să decizi cui trebuie să-i fii prieten bun (cu alte cuvinte, să alegi griul de neghină - n. r.) Adesea apar decepţii . .. Poate că primesc din prietenia la care mă gîndesc mai mult decit merit. Nu m-am întrebat niciodată dacă sînt un prieten bun sau nu. Cred că da. (I. V., 23 de ani, muncitor). Prietenia nu poate fi precupeţită, niciodată nu dai prea mult, aşa cum nicăieri nu poţi face mai mult decit îţi stă în puteri. Te întrebi dacă ai dat tot ce-a fost omeneşte posibil (cum bine face prietenul nostru) nu dacă e prea mult. Considerăm discuţia rămasă deschisă. O astfel de temă suscită, credem, interesul tinerilor noştri cititori (şi nu numai al lor) şi aşteptăm scrisorile lor, continuînd în felul acesta dialogul început la Toplița. ANUL III, nr 795 Fermitate. Portret în tuș de BODOR ÉVA. Pagină redactată de MIRCEA POPA ) | . Oamenii aceştia ai şantierelor Bălanul e aşezat intr-o lingura uriaşă, uitată acolo, parcă, de la orgia erelor. Lamele verzi ale brazilor crestează pinza sindic a cerului cu falduri fluide, murdare de fumul combinatului, aşezat la un capăt. La celălalt, blocurile zulete s-au înşiruit de-a lungul Oltului. Ne abatem pe la şantierul de locuinţe. Aflăm că primul lot de 130 de apartamente va fi dat în exploatare la 30 septembrie, următorul, de 210 apartamente, la 13 noiembrie. De fapt, ce poate fi un şantier ? La început, o groapă uriaşă, în jurul căreia se îngrămădesc oameni, maşini şi materiale. Lucrurile se schimbă cu fiecare zi, zidurile se înalţă, maşinile sînt duse în altă parte, vin altele , ttumai oamenii rămîn. Aici, la Bălan, marea lor majoritate sînt tineri. Puţini depăşesc vîrsta de 30 ani. La prima vedere, oamenii aceştia ai şantierelor au un fel deosebit de a fi. Aleargă, se caţără, migălesc ceva, sînt foarte ocupaţi. Încerc să leg o discuţie cu Ştefan Silaghi, dulgher, şef de echipă. ■— Nu vă supăraţi, m-aţi prins intr-un moment cînd sînt foarte ocupat. Trebuie să merg la băieţi... N . înţeleg. Zîmbeşte. Poate că la fel s-ar fi întimplat şi cu Samoilă Csömör, Andrei Reghe, ori cu Dominic Szakács, dacă nu mă întrlneam cu maistrul Károly Bokor, un om masiv, bonom şi sfătos. — Vedeţi, construcţiile de peste şosea tot noi le-am construit. Sunt ale şcolii profesionale. De pe aproape, o macara turn ne avertizează răguşit c-o stingherim. — N-are nimic, aşa-i pe şantier. Sînt aşa de obişnuit cu zgomotul şantierului, incit parcă nu mă simt bine fără el. Zimbeşte stingherit de parc-ar fi spus o copilărie... Modestie... Cum de pot fi oamenii aceştia atît de modeşti ? Braţe liniare coboară, înşfacă ceva, o grindă, un tronson, urcă şi, lovite parcă de boltă, se opresc ameţite de atâta înălţime, caută un loc potrivit şi le aşază grijuliu, acolo sus. Iar oamenii urcă o dată cu ele...