Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 2017 (Anul 29, nr. 6224-6261)

2017-07-05 / nr. 6225

Informaţia figu­l­ii începând cu 1 iulie 2017: Valoarea punctului de pensie creşte la 1.000 lei, ceea ce reprezintă o majorare cu 9 la sută faţă de valoarea precedentă ■ Cu excepţia pensiilor minime de 520 de lei şi care s-au majorat începând cu luna martie Nu numai... Efectele aplicării OUG nr. 2/2017 se reflectă nu numai în majorarea pensiilor, ci şi a următoarelor in­demnizaţii: ■ Indemnizaţia pentru însoţitor, în cazul pensionarilor de invalidita­te gradul 1, care se majorează de la 714 lei la 800 lei; ■ Indemnizaţia lunară stabili­tă conform Legii nr. 8/2006 pentru membrii uniunilor de creaţie, cu în­cadrarea în plafonul prevăzut de le­ge, respectiv 2.900 lei. ■ Potrivit aceleiaşi Ordonanţe de Urgenţă nr. 2/2017, indemnizaţi­ile prevăzute de OUG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi per­soanelor persecutate pe motive etni­ce se majorează, de asemenea, înce­pând cu data de 1 iulie 2017, în te­meiul Legii 126/2017; ■ Un alt efect al OUG nr. 2/2017 este că se recalculează pensiile în conformitate cu Legea nr. 192/2015 pentru persoanele care au lucrat în fostele grupe I și/sau a II-a de mun­că și care nu au beneficiat de măsu­rile de recalculare din anul 2008 şi 2011, prima etapă de plată va avea loc în luna iulie a.c. Precizare: par­ticularităţile implementării Legii nr. 192/2015 impun sublinierea ur­mătoarelor aspecte: în situaţia în care, în urma aplicării algoritmu­lui de calcul prevăzut de lege pen­tru această recalculare, rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se vor menţine în plată punctajul mediu anual şi cuantumul aferent în plată sau cuvenit la data recalculării, re­spectiv 31.12.2015, noua valoare a punctului de pensie, majorată de la 1 iulie 2017 la 1.000 de lei, se apli­că la punctajul mediu anual cel mai avantajos şi care rămâne în plată după recalcularea conform Legii nr. 192/2015. Important de reţinut referitor la indicele de corecţie în Legea nr. 263/2010, art. 170 se precizează: „(1) Persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat în condițiile art. 95 se aplică un indice de corecție cal­culat ca raport între 43,3% din câş­tigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vi­goare la data înscrierii la pensie, ac­tualizată cu rata medie anuală a in­flației pe anul 2011 *). (2) începând cu anul 2013, câş­tigul salarial mediu brut realizat, prevăzut la alin. (1), este cel defini­tiv, cunoscut în anul precedent celui în care se deschide dreptul la pen­sie pentru anul calendaristic anteri­or, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. (3) Indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţia­lă la pensie. (3*) în situaţia în care indicele de corecţie rezultat în urma apli­cării punctelor (1) şi (2) este mai mic decât cel precedent calculat, se păstrează acesta din urmă. (4) Punctajul mediu anual rezul­tat în urma aplicării indicelui de co­recţie reprezintă punctajul mediu anual realizat de asigurat, care se utilizează la determinarea cuantu­mului pensiei”. Noutate Prin derogare de la prevederi­le Legii nr. 7/2017 privind buge­tul asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, în 2017 indicele de co­recţie este de 1,14. Notă: Legea nr. 160/2017 a mo­dificat şi completat Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii pu­blice. Este esenţială păstrarea co­eficientului de corecţie la nivelul de 1,14, pentru că altfel cei care se pensionau cu data de 1 iulie 2017 ar fi fost nedreptăţiţi faţă de cei care s-au pensionat anterior acestei da­te - după cum ne-a explicat direc­torul executiv al Casei Judeţene de Pensii Harghita, d-na Bán Katalin. Iniţial, prin Legea nr. 7/2017 pri­vind bugetul asigurărilor sociale de stat s-a prevăzut că de la data de 1 iulie 2017 coeficientul de corecţie va fi de 1,05, prin urmare, în scăde­re faţă de primul semestru al anului curent. AURELIA ILUŢ Maior Gavril Coşarcă este no­ul comandant al Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni din ca­drul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” Harghita. Ceremonia militară de predare-pri­­mire a comenzii Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, pe 1 iu­lie, în prezenţa reprezentanţilor au­torităţilor publice locale şi ai altor structuri din sistemul naţional de a­­părare, siguranţă şi ordine publică, a comenzii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al jude­ţului Harghita, precum şi a persona­lului din cadrul subunităţii de inter­venţie, activitatea fiind condusă de inspectorul şef al ISU „Oltul”, colo­nel Stelian Cimpoeşu. Potrivit Biroului de presă din ca­drul ISU „Oltul” Harghita, noul co­mandant al subunităţii, maior Gavril Coşarcă, născut la data de 3 iu­nie 1976, în municipiul Topliţa, lu­crează în cadrul Inspectoratului din anul 1996, când a absolvit Şcoala de Subofiţeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, fiind repar­tizat la Statul Major al Grupului de Pompieri „Oltul” al judeţului Harghita, îndeplinind atribuţii pe linie de secretariat. Activitatea de ofiţer a început-o în anul 2007, la Biroul Resurse Umane, fiind ofi­ţer specialist I, iar în data de 31 mai 2017 a promovat examenul pen­tru ocuparea postului de coman­dant al Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni. Ceremonia s-a încheiat cu defi­larea cadrelor militare ale subuni­tăţii, pe Bulevardul Frăţiei din mu­nicipiul Gheorgheni, sub coman­da noului comandant, maior Gavril Coşarcă. Comandant nou la Detaşamentul de­­ Pompieri Gheorgheni Magazinul Lidi din Topliţa, în curs de renovare Lidi îşi propune să îmbunătăţească permanent expe­rienţele clienţilor în timpul cumpărăturilor, astfel că in­vesteşte în reamenajarea magazinului Lidi din Topliţa, situat pe strada Sportivilor. Acesta este închis, urmând a se redeschide mâine, 6 iulie. Odată cu finalizarea lucrărilor de reamenajare, ma­gazinul Lidl îşi va întâmpina clienţii cu un nou aspect, mai modern şi mai apropiat de dorinţele lor. în noul de­sign al magazinului va predomina culoarea antracit, iar signalistica va fi realizată în culorile alb şi negru, pentru o lizibilitate sporită. De la redeschiderea de joi, 6 iulie, şi până duminică, 9 iulie, magazinul Lidl de pe strada Sportivilor îi va aş­tepta pe clienţi cu oferte speciale şi cu reduceri. • Pagina a 3-a • 5 iulie 2017 • Se pregătesc concedieri masive în sectorul bugetar Se pregătesc concedieri masive în sectorul buge­tar: 38.000 de bugetari până la sfârşitul anului şi alţi 100.000 în 2018, aceasta fiind încă o dovadă că nu sunt bani pentru majorarea substanţială a salariilor. Documentul care prevede această măsură se află pe masa ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa, cel care, la au­dierile de dinaintea votării noului Guvern, a declarat că, dacă încasările de la buget nu se redresează, se va tre­ce la disponibilizări. Documentul a fost elaborat la mij­locul lunii mai, după ce mai multe simulări arătau că Legea salarizării este inaplicabilă pentru actualul nivel de angajări din sistemul public. în document se arată că, imediat după intrarea în vigoare a Legii salarizării, tre­buie disponibilizaţi 90.000-100.000 de angajaţi din pri­mării şi descentralizate. Pe fondul amânării intrării în vigoare a Legii salari­zării de la 1 ianuarie 2018, dar şi al crizei guvernamen­tale, cifrele au fost modificate. Vor fi concediaţi „doar” 38.000 de bugetari până la sfârşitul anului, fiind vizaţi încă 100.000 pentru 2018. în primării sunt vizate cu precădere poliţia locală şi direcţiile de administrare a patrimoniului. Vizate sunt şi anumite structuri ale consiliilor judeţene, dar şi descen­tralizate, cum ar fi, de pildă, direcţiile de sănătate pu­blică, al căror număr de angajaţi este considerat supra­dimensionat, în decembrie 2016, printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul Cioloş a mărit cu procente mari salariile de la DSP-uri, astfel că în acest moment, un director jude­ţean are un salariu net de circa 11.000 lei, iar un şef de serviciu trece de 6.000 de lei. „Azi suntem la un deficit (bugetar - n.r.) de două miliarde de lei. Dacă nu reuşim să aducem colectarea veniturilor la un nivel sustenabil, voi încerca să reduc cheltuielile birocratice. Voi reduce numărul de posturi din administraţie”, declara, la învestitură, în Parlament, ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa. (Prompt Media) SG&frml jjsEÖäfl®® Care este procedura legală să devii călugăr? Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 53/2008 pri­vind recunoaşterea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, dacă vrei să te călugăreşti trebuie să bifezi anumite condiţii. Şi nu mă refer aici la chemarea către viaţa monahală, ci la chestiuni cât se poate de practice. De pildă, primirea în mănăstire se face la cererea scrisă a candidatului, cu recomandare de la duhovnic şi stareţ(ă) şi cu aprobarea chiriarhului (conducătorul mă­năstirii). Ca vârstă, se pot înscrie şi cei mai mici de 18 ani, dar nu mai tineri de 16, cu acord scris de la părinţi sau de la tutorele legal. „De asemenea, este interzisă închinovierea şi pro­movarea în cinul monahal a celor cu obligaţii şi res­ponsabilităţi familiale sau urmăriţi penal”, mai prevede Statutul. Mai exact, nu te poţi călugări dacă datorezi în­treţinere familiei tale sau dacă te caută poliţia. De asemenea, dacă te deranjează părul foarte lung, ar trebui să ştii că nu-l poţi tunde mai devreme de trei ani de la intrarea în mănăstire şi pentru asta ai nevoie de aprobarea conducătorului mănăstirii. „Derogarea de la această regulă o poate decide numai chiriarhul, din mo­tive misionare urgente”, scrie în actul normativ. Avocat Marius Coltuc

Next