Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 2021 (Anul 33, nr. 6797-6835)

2021-09-08 / nr. 6826

Analiza unui fost preşedinte al PNL: „Cîţu e terminat ca prim-ministru. Congresul PNL trebuie să aleagă un alt lider peste noapte" Fostul preşedinte al PNL, Valeriu Stoi­ca, a declarat că în actuala criză politică toţi actorii implicaţi au comis câte o eroare ma­joră, însă a subliniat că premierul Cîţu „este terminat ca prim-ministru”, iar PNL se poa­te scufunda odată cu el. „în calitate de alegător şi cetăţean sunt foarte dezamăgit. Pentru că după opt ani în care am avut tulburări politice create de PSD, din 2012 până în 2020, astrele au in­trat în conjuncţie: preşedinte, guvern, majo­ritate parlamentară. continuare în pag. a 6-a Vasi­le Lechintan. Ultimul­­ interviu Ungurii veniţi din România neocupată să i primească pe Horthy au fost abandonaţi după festivităţi. Erau imediat a ridicaţi şi închişi dacă a­ş­i spuneau la necaz că „Era mai bine în timpul României Mari" □ 1940: Jurnalul primelor zile de ocupaţie fascisto-ungară a Clujului (II) - Cum se poate transforma pământul, orice pământ, într-unul „ curat unguresc ”? - Păi numai cu sânge, doar că astfel pă­mântul nu mai poate fi „pur”, ci îngreunat de păcate capitale. La înmormântarea fratelui său, autorul Jurnalului ,JDin faptele Ungurilor. Câteva aspecte din faptele de arme ale năvă­litorilor în vara anului 1940. (Extras din Jur­nalul unui martor)", profesorul Ion Vălean, află fapte comise foarte recent de ocupant în judeţul Sălaj şi în comuna natală: «Aici, la popa, după ce ofiţerii au beut, şi-au spus peri­peţiile ocupaţiei, bravurile făcute, ca şi cum ar fi săvârşit cine ştie ce fapte de arme. continuare în pag. a 2-a KÁJONIJÁNOS I BIBLIOTECA JUDEJEANA. După cinci ani de la iniţierea proiectului de dezvoltare a reţelelor de apă şi apă uzată în judeţ: „Sperăm şi estimăm semnarea contractului cu Ministerul Investiţiilor şi a a Proiectelor Europene cel târziu până la sfârşitul anului 2021" în pag. a 3-a Informaţia®. www.informatiahr.ro Redacţia: informatiahr@gmail.com Publicitate. infohrpub@gmail.com Anul XXXIII. Nr. 6826 • MIERCURI, 8 SEPTEMBRIE 2021 • Preț: 1,50 lei la vânzare liberă mm0s­mmmmmmmmA/*mmmiT­bmn•» mmmmmm"Tmmmmmmmmmmm­m­msm­­msm­mmrv smmsmimmmb- ✓ "zi^mmmmm 745125 351988 Octavian Codru Tăslăuanu - Cetățean de Onoare post mortem al comunei Bilbor (I) Duminică, 5 septembrie 2021, anul în care s-au împlinit 145 de ani de la nașterea scriito­rului şi a omului politic OCTAVIAN CODRU TĂSLĂUANU, în sala de spectacole a Cămi­nului cultural din comuna Bilbor s-au desfăşu­rat manifestări culturale şi ştiinţifice dedicate acestui fiu al localităţii, respectiv acordarea post mortem a titlului de „Cetăţean de Onoa­re” al comunei Bilbor şi lansarea de carte, mai precis a colecţiei memorialistice „Octavian Codru Tăslăuanu - Spovedanii I-XV”, edi­ţie îngrijită de lector univ. dr. George Bog­dan Tofan­­ şi el originar din Bilbor. După intonarea Imnului de Stat al României şi rugăciunea de binecuvântare a manifestări­lor, săvârşită de părintele protopop Dumitru Apostol, primarul comunei, Ilie-Daniel Han­­gan, a urat un bun venit la Bilbor tuturor invi­taţilor, distinse personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti, celor prezenţi la Bilbor, cât şi celor care au avut intervenţii online. continuare în pag. a 4-a Păstrătorii tezaurului cultural şi spiritual al românilor din Livezi (II) □ „Satul Livezi este firul de aur cu care Dumnezeu a cusut Ardealul de Moldova”, spunea, cu ani în urmă, înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, pe vremea când păstorea şi mângâia sufletele credincioşilor Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, îndemnându-i să respecte şi să fie statornici în credinţa strămoşească învăţătura ÎPS Ioan Selejan a prins rod şi în satul Livezi, unde Maria Oltean şi Maria Sebeştin au înfiinţat Asociaţia pentru promovarea tradiţiilor, meşteşugurilor şi turismului în Livezi, continuare în pag. a 5-a

Next