Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 2021 (Anul 33, nr. 6797-6835)

2021-09-17 / nr. 6830

• Pagina a 2-a • 17 septembrie 2021 • Informația Sunt de condamnat toate cedările făcute de guvernele noastre care au dus la purificări etnice de români în chiar instituţii ale statului român de pe teritoriul României urmare din pag. 1 De ce astăzi să nu fie repre­zentată de elita ei autentică? Eli­ta adevărată, sintetizatoare, care acoperă cu aripile competenţei mai multe domenii, chiar dacă ele sunt separate din raţiuni ad­ministrative. De exemplu, chiar dacă sunt domenii şi ministere diferite şi par a nu avea nimic în comun, Justiţiei îi revine o sarcină uriaşă în plan economic - aceea de a restabili ordinea şi dreptatea, naţiunea trebuie să ştie cum s-au devalizat unităţi economice de prestigiu, cum au obţinut străini şi cetăţeni ro­mâni unele bunuri ale statului şi ale naţiunii, iar politicienii şi reprezentanţii statului să dea so­coteală de ce România a ajuns aproape o colonie în urma unor proiecte ruinătoare pentru statul român. - Justiţia română mai e aco­perită de o ruşine uriaşă, cau­zată fie de incompetenţă, fie de pactizare coruptă cu hoţii, re­trocedările ilegale... - Justiţiei şi, în subsidiar, politicului le revin altă sarcină uriaşă în faţa naţiunii, aceea de a cerceta toate aşa-zisele retro­cedări către vechii proprietari, unde s-au întâmplat fapte de-a dreptul monstruoase, iar unele „retrocedări” pe nedrept către bisericile maghiare din Transil­vania au jignit profund pe româ­nii transilvăneni şi memoria lor istorică, pentru că i-au exclus din istorie şi din centrele ora­şelor transilvane: Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Târgu Secu­iesc etc., au purificat de români instituţii care niciodată n-au fost, în istorie, pur maghiare, creându-se astfel, în ţara noas­tră, artificiale Ungarii mici, sub ochii politicienilor de la con­ducerea României şi sub ochii generoasei Uniuni Europene. Centrul Clujului este astăzi aproape exact ca şi cel de până la 1918. Românii interbelici au pus în centrul din Piaţa Unirii un simbol uriaş al nostru, e drept că modest ca dimensiuni, dar imens ca simbol, operă a renumitului sculptor italian Ettore Ferrari: Statuia Lupoaicei. Acum, după mai multe peregrinări, datorate ungurilor invadatori din 1940, comuniştilor dirijaţi de Mosco­va de după 1945 şi românilor „deştepţi” de după 1989, statuia zace plantată arbitrar undeva pe Bulevardul Eroilor. Statul ro­mân, prin pârghiile sale, trebuie să acţioneze împotriva acestor acţiuni, să descurajeze îndem­nurile la ură etnică, să promo­veze acele activităţi care duc la pace, la armonie, la toleranţă. Sunt de condamnat toate cedă­rile făcute de guvernele noastre care au dus la purificări etnice de români în chiar instituţii ale statului român de pe teritoriul României. Nimănui nu-i este permis să stea pasiv la tentative­le de înfiinţare­ a autonomiei pe criteriul etnic maghiar. Reforma administrativă e de asemenea o mare necesitate, dar să nu fie un prilej de creare a unei regiuni autonome maghiare, de tipul ce­lei staliniste. Statul i-a deposedat de pământ pe ţărani, statul este responsabil pentru reaşezarea proprietăţii pe baza cărţilor funciare în România - Sunteţi un om de la ţară care vă iubiţi nespus satul şi meleagurile copilăriei. Spre ce ne îndreptăm, ce se întâmplă cu arealul rural, încotro se în­dreaptă satul românesc, ce se alege de ţăranul român?­­ Din punct de vedere con­ceptual, lucrurile sunt simple: statul i-a deposedat de pământ pe ţărani, statul este responsabil pentru reaşezarea proprietăţii pe baza cărţilor funciare în Ro­mânia. Este bine că a început în mod gratuit toată cadastrarea în ţară, deşi există multă birocra­ţie şi ritmul este extrem de lent. Tot cu referire la proprietate, în special la proprietatea funciară, trebuie stopată vinderea pămân­tului la străini, care se face în condiţii mai mult de sărăcie şi profitând de lipsa cărţilor fun­ciare, deci din constrângeri de conjunctură. Trebuie să luăm exemplul unor state demne ale Europei în acest sens.­­ Marea durere a dvs., şi nu numai, este involuţia dome­niului mare numit cultura unui neam, în chiar sensul ei de dicţionar: totalitatea valorilor materiale şi spirituale şi a insti­tuţiilor necesare pentru comuni­carea acestor valori.­­ Guvernele anterioare au abonat UDMR la conducerea Culturii Naţionale, spre ruşi­nea guvernanţilor de atunci şi a noastră. S-au restaurat şi continuă să se restaureze, prin proiecte vaste cu mulţi bani, castelele grofilor de odinioară, pe când singurele urme materi­ale ale trecutului românesc din satele noastre zac în ruină, mă refer la bisericile de lemn. In ele trăiesc chipurile bunilor noştri strămoşi şi astăzi sunt părăsite şi se degradează zi cu zi. Minis­terul Culturii nu a avut şi nu are o strategie de investiţii în acest sens, din păcate şi unii preoţi şi ierarhi aspiră la biserici şi con­strucţii noi, în timp ce se distrug picturi şi obiecte de artă din se­colele vechi ale românismului, de care are nevoie nu numai conştiinţa noastră, dar şi curio­zitatea legitimă a europeanului de a vedea cum au trăit strămo­şii noştri. Statul trebuie să trimită la Budapesta şi la Viena cel puţin câte 10 cercetători permanenţi pe an pentru studierea arhivelor referitoare la Transilvania - Sunteţi un împătimit al ar­hivelor, aţi găsit acolo comoara neamului şi adevăruri înteme­ietoare, greu de contestat. Cum stăm în acest domeniu pe care-l cunoaşteţi atât de amănunţit şi ce face astăzi Ţara în această privinţă?­­ România are imense co­mori de cercetat: Arhivele Na­ţionale de la centru (Bucureşti) şi din fiecare judeţ, precum şi marile biblioteci ale Academiei şi cele universitare, chiar şi cele judeţene, în toate fiind mii şi mii de metri liniari de documente şi tipărituri de cercetat, din Evul Mediu timpuriu încoace. Este cutremurător faptul că zilnic se perindă pe lângă aceste comori cohorte uriaşe de trecători fără a-şi da seama pe lângă ce anume trec, ce comori de viaţă pierd. Asistăm la o cumplită neglija­re din partea statului a acestei sarcini pe care o are, imobilele sunt neîntreţinute şi slab do­tate, personalul insuficient. Şi apoi statul trebuie să trimită la Budapesta şi la Viena cel puţin câte 10 cercetători permanenţi pe an pentru studierea arhive­lor referitoare la Transilvania, unde zac comori imense necer­cetate, mai ales că Ungaria nu a respectat tratatele internaţionale şi nu ne-a cedat marile fonduri arhivistice ale Transilvaniei is­torice, după 1918. Să fie con­ştient fiecare român că astăzi se fac cronologii pe ani în privinţa realizărilor măreţe ale omenirii, trec anii şi este cumplit să nu apară pe indexul lor nici o cre­aţie românească, nici o fondare prin fapte întemeietoare a ceva demn de semnalat. Iar pentru dezvoltarea co­rectă a relaţiilor româno-ma­­ghiare, mai ales pe teritoriul Transilvaniei, unde fruntaşi ai minorităţii maghiare îndeamnă pe conlocuitorii maghiari la o trăire cvasi-imaginară în trecut, cu teritorii în Transilvania isto­rică purificate retroactiv de ro­mâni şi cu autonomii teritoriale pe criteriul etnic, este neapărat nevoie de înfiinţarea unui In­stitut pentru Studierea Relaţii­lor Istorice Româno-Maghiare (a nu se confunda cu Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale), format din istorici români şi maghiari, care să publice permanent ediţii de documente pe această temă, mai ales că sunt parcă inepuiza­bile sursele de cercetare în acest sens în arhivele şi bibliotecile din România, Ungaria, Austria, Franţa, Vatican etc.­­ A trecut un secol de la Ma­rea Unire şi simbolul heraldic al Transilvaniei pe stema de stat a României continuă să-i desem­neze pe maghiari, saşi şi secui. Pe români nu...­­ E o situaţie cumplit de ru­şinoasă, o mare durere care tre­nează de atâta timp: în stemă sunt reprezentaţi doar ungurii, saşii şi secuii, după o hotărâre a Dietei nobiliare transilvane de pe la mijlocul secolului al XVII-lea, în loc să se voteze schimbarea ruşinosului simbol al Transilvaniei feudale opre­soare de români, parlamentarii noştri „decid” să pună coroane regale pe stemă, cu cheltuieli enorme din banii publici, pen­tru că la o modificare de stemă, tot ce înseamnă simbol naţional şi al statalităţii­­ de la ştampile la firmele instituţiilor oficiale­­ trebuie schimbat, în opinia mea, ar trebui să se pronunţe Curtea Constituţională dacă o republică poate avea în stemă, în mod hi­brid, şi simbolul regalităţii, dacă nu cumva faptul este o perver­tire a simbolurilor şi a valorilor înscrise în Constituţie.­­ Din volumul Profesioniştii noştri nr. 27, consacrat dum­neavoastră, aflu că aţi făcut, cândva, şi un proiect propriu de stemă a Transilvaniei.­­ Eu propuneam ca, men­ţinând în stemă simbolurile actuale, care-i reprezintă pe maghiari, saşi şi secui, să se in­troducă, în poziţie centrală, bi­serica de lemn cu turn înalt, cu precizarea că astfel de biserici se găsesc şi în centrul Transil­vaniei, nu numai în Maramureş, apoi simbolul sanctuarului da­cic de la Sarmizegetusa, capita­la puternicului regat al Daciei şi cele două turnuri de apărare şi poarta de la intrarea în capitala Daciei Porolisenssis - simbol al măreţiei lumii romane, din care şi Transilvania făcea parte. Nu am fost sigur că propunerile mele corespund foarte strictelor reguli heraldice, l-am consul­tat pe profesorul Anton Coşea şi am înţeles că acestea trebuie respectate în mod imperativ. Necesitatea reprezentării româ­nilor în stema Transilvaniei - care, în forma actuală a Stemei României, a fost preluată aido­ma din vechea stemă a Ungari­ei, respectiv a Austro-Ungariei - este însă la fel de imperativă. Interviu de Mihail GROZA în timp ce lucram la un interviu ce trebuia să aibă circa 20 de episoade, Vasile Lechinţan a ajuns, pe neaşteptate, la lumina Raiului. La cele mai multe întrebări, arhivistul, istoricul şi scri­itorul clujean nu va mai răspunde niciodată. Publicăm totuşi textul, în stadiul în care ajunsese în momentul când acest om bun ca o pâine caldă a primit lovitura de trăsnet a sorţii. Rămâne să regretăm veşnic răspunsurile nedate, întrucât Vasile Lechinţan era un cunoscător neîntrecut al arhivelor Transilvaniei şi un investigator tenace şi avizat al retrocedărilor abuzive practicate de politicieni, funcţionari şi magistraţi veroşi după 1989. Nedreptatea şi Dreptatea ţipă amândouă din toţi rărunchii: aceia trăiesc şi huzuresc, iar Vasile se leagănă pe sub flori. Pare-se că nu putem face nimic pentru îndreptarea axei lumii, suntem sortiţi la neputinţă şi suferinţă veşnică.

Next