Informatia Bucureştiului, noiembrie 1969 (Anul 17, nr. 5040-5064)

1969-11-21 / nr. 5057

Poate că se urneşte ceva... Urmăream pag.I trelor noastră. E­ra la sine înţeles că dacă „dintr-un colectiv de apro­ximativ 100 s-ar forma trei de apro­ximativ 30 fiecare, adică atît cit ar trebui să aibă în mod normal un teatru dispunînd de o sală şi o sce­nă", aceste colective ar avea „un profil mai bine definit... şi-ar folosi mult mai bine forţele in cadrul unei activităţi care s-ar solda cu un nu­măr mult mai mare de spectacole în premieră şi de reprezentaţii, co­lectivele acestea ar da satisfacţie unui număr mult mai mare de spec­tatori, adică diverselor preferinţe, ar mări atracţia prin inedite etc. etc. îmi treceau prin faţa ochilor, ci­tind aceste rînduri, actori neîntre­­buinţaţi de ani de zile, actori de toate vîrstele (căci nu e o proble­mă de luptă între generaţii, cum cred unii), pe care îi întîlnesc pe stradă, la cinema, în autobuz, la cafenea, oriunde, numai pe scenă nu, ei, cînd dau peste ei în vreun folişor, e unul care, de cele mai multe ori, nu li se potriveşte. Şi nu e vorba de actori netalent­aţi, ci de unii care au debutat nu de mult cu brio şi sînt azi oameni în toată fi­rea, capabili să ducă în spinare un întreg repertoriu. Dar timpul a tre­cut, trece mereu, şi „tinerele spe­ranţe" de mai ieri încep să se gîn­­dească la pensie. Asta din punctul de vedere al ac­torilor. Din aceia al publicului, e evident că varietatea mai mare a trupelor ar remedia într-o măsură­­ C€­eea ce se numeşte azi „criza de spectatori". Să fie, aşa cum scria Victor Ion Popa, teatru şi pentru cei ce iubesc piesă în versuri, pentru cei ce­ vor drame puternice şi pentru cei ce preferă comedie bufă sau piesa sprinţară. Să fie, adică, spectacole şi pentru săli de o mie de locuri, şi pentru altele de trei sute. Cu alte cuvinte, să avem mari spectacole populare, şi teatru aca­demic, şi studiouri experimentale. Să se poată manifesta iniţiativele bune, să circule ideile avansate, să pulseze suflul viu al creaţiei în co­lectivele noastre. Numai astfel va dispărea şi un alt paradox al vie­ţii teatrale, acela că, în timp ce dispunem azi de forţe artistice mai mari ca niciodată şi am izbutit să ne afirmăm cu atîta strălucire pe plan internaţional, nivelul general al teatrului la noi e încă mediocru, din cauza folosirii neraţionale a a­­cestor forţe uriaşe. Varietatea s-ar obţine mai ales dacă noile colec­tive s-ar constitui, ţinîndu-se seama de altă idee a articolului, și anu­me aceea a „afinităţii artistice" și sub conducerea unor „animatori totodată buni organizatori, direc­torii pe care nu întotdeauna îi avem" (dar pe care nici nu prea căutăm să-i descoperim sau, o dată descoperiţi, să-i păstrăm). Se dis­cută de ani de zile despre „afini­tăţi artistice" şi totuşi menţinem vechile formaţii supradimensionate mult peste­­necesităţi şi posibilităţi de lucru, alcătuite administrativ prin repartizări prea adesea întîim­­­plătoare. Problema a fost pusă nu o dată de unii directori, de regi­zori, de actori chiar. Cît timp s-a irosit prin şedinţe, cîtă cerneală a curs pe tema „profilului", a „echi­pei" ! Şi ce s-a ales ? Mai nimic. De aceea asistăm adesea la situaţii penibile cînd în teatre regizorii, obligați doar prin disciplina „eșa­fodajului vechilor ■ norme", pun în scenă fără tragere de inimă texte cu care nu au nici în clin nici în mînecă, încercînd să le „salveze" prin tot felul de artificii sterile. Asta în cazul cel mai fericit. Ca să nu mai vorbesc :de neplăcerile creata prin refuzul de roluri, ani­mozităţi şi enervări inutile. E încurajator să afli că „este po­sibilă şi necesară o reevaluare a forţelor artistice, tehnice şi adminis­trative şi a instituţiilor în care-şi duc activitatea, pentru a fi puse optim în valoare". Şi nu poţi decît aplauda intenţia de a reda rostu­lui lor firesc scenele şi sălile de teatru transformate multă vreme de unele instituţii centrale sau locale în „săli de şedinţă confortabile". S-ar părea deci că există toate condiţiile pentru a putea face unele „reevaluări necesare". Dar, deşi to­tul ne stă la dispoziţie, sînt convins că vom avea încă de furcă pînă la punerea în aplicare a acestor ini­ţiative. Să nădăjduim totuşi că, pînă la urmă, se va urni ceva din ceea ce pare de neclintit în viaţa noastră teatrală. Aseară, la Casa de cultură din str. 11 Iunie, a avut loc deschiderea cursurilor de lim­ba şi literatura română din cadrul Universităţii populare de literatură . In fotografie , vorbeşte criticul Vladimir Streinu, directorul Universită­ţii. Invitaţie la comedia cu cîntece — „Sâracu' Cică" in montarea Teatrului „Fantasio" din Constanta — Aplaudat şi in alte rinduri de bucureşteni, îndeobşte pentru spec­tacole revuistice, teatrul constănţeann de divertisment a vrut să ne demon­streze prin recentul său turneu că, e preocupat de diversificarea reperto­riului. In acest scop, ne-a oferit o comedie muzicală, se pare prima a­­bordată de colectivul său artistic. A­­legerea s-a oprit la un mai vechi succes al genului, „Săracu’ Gică” de V. Vasilache, N. Stroe şi Şt. Cristo­­dulo, comedie pe care realizatorii de azi ai spectacolului au „împrospă­­tat-o“ atit prin partitura muzicală nouă (compusă de A. Manolache şi V. Vasilache-jr.), cit şi prin cuplete şi texte scrise de Ion Maximilian şi Saşa Georgescu. Farsa — cu încurcăturile ei tradi­ţionale, în care un băiat cumsecade, inteligent şi simpatic, dar fără „si­tuaţie“, încearcă şi, bineînţeles, reu­şeşte să-şi realizeze un suav vis de iubire în mijlocul unei lumi dor­nice.­ de­­îmbogăţire, arivistă — e transpusă pe scenă ca atare , cu haz — uneori subţire, cu duioşie — uneori melodramatică, regizorul Ion Maximilian permiţîndu-şi doar, şi nu întotdeauna cu consecvenţă, o undă de ironie — mai curînd reverenţioa­­să decît acidă — la adresa persona­jelor şi situaţiilor. Am asistat astfel la ceea ce se poate numi un spec­tacol agreabil, solicitîndu-ţi o lacri­mă şi-un zîmbet, în care cîţiva actori talentaţi au reuşit să-şi depăşească partiturile. Ne referim in primul rînd la Gelu Manolache — un­dică sincer dar ştiind, mai ales în cupletele mu­zicale, să-şi persifleze eroul — şi la Jean Constantin care, interpretînd pe patronul acestuia, Tache Măslineanu, A Corul sindicatelor din municipiul Bucureşti — ansamblu de amatori care s-a remarcat in citeva anterioare apari­ţii ca o formaţie muzicală de­ţinută — va apărea într-o stagiune permanentă. Pr­mul său concert — luni, ora 19.30, In sala Ansamblului U.G.S.R. — va cu­prinde un amplu program alcătuit din lucrări clasice (româneşti şi universale) şi contemporane Dirijor D.D. Botez, şi-a dezlănţuit încă o dată resursele de haz. Dan Herdan, apreciat actor de dramă, s-a amuzat să creioneze, cu fineţe şi pondere, portretul unui tînăr franţuzit, vînător de zestre. Mai merită menţionaţi pentru verva şi aplombul apariţiilor comice, Mariana Cerconi şi Fritz Braun. Compusă în stilul epocii în care a fost scrisă co­media, muzica punctează spectacolul cu izbutite momente lirice şi de u­­mor, cupletele avînd în intenţia rea­lizatorilor mai­­ales rolul de a mar­ca atitudinea detaşată, chiar persi­flantă cîteodată, faţă de „dramele“ eroilor. Aşa cum ne-au înfăţişat-o con­­stănţenii, comedia cu cîntece — a­­ceastă „rara avis“ pe afişele noastre — se dovedeşte un gen care merită cultivat. Şi poate nu numai prin re­luarea unor succese de altădată... Eugen Comarnescu Itdv . Astăzi, ora 10, in sala Conservato­­­iul „Ciprian Porumbescu“, studenţi ai claselor de muzică de cameră vor pre­zenta un concert cuprinzând un program două cvartete (op. 7, nr. 8 de Haydn şi op. 2 nr. 1 de Mendelssohn — Barth­oldy) şi un trio („Lupta cu inerţia“ de Anatol Vieru). yWvr Film despre arta lui Rubinstein La Paris triumfă în aceste zile un film pe care cunoscutul realizator de filme documentare francez Francois Reichenbach l-a dedicat marelui pia­nist Arthur Rubinstein. Intitulat AR­THUR RUBINSTEIN SAU DRAGOSTEA DE VIATA, filmul a smuls elogii una­nime tuturor criticilor de specialitate. Consemnăm cîteva dintre opiniile emise: „Se vorbeşte mult, in zilele noastre, despre spectacol total. Iată unul dintre acestea. Spectacol pentru ochi, pentru auz, pentru spirit şi mai cu seamă pentru inimă..." (Le Figaro Litttraire); „Un film extraordinar. Sigur că prin­cipalul merit este al celui mai emoţio­nant dintre toţi pianiştii, care ne desco­peră caracterul său, spiritul şi talentul cu o spontaneitate rar intilnită“. (Le Fi­garo); „Acest film este istoria unei comu­niuni fulgerătoare: intilnirea Rubinstein- Reichenbach, aceea dintre două tempera­mente de artişti Împărtăşind o egală dragoste de viaţă, acelaşi mod de a poetiza realul, de a transforma pre­ 1»Porturile lumii“ In cadrul „Decadei cărţii ştiinţi­fice şi tehnice“, astăzi, la ora 19, în incinta librăriei „M. Eminescu“, din bd. Republicii nr. 5, are loc întîlnirea cu autorii sintezei infor­mative „Porturile lumii", respectiv: Sterie Ciulache, Ion Leţea şi Nico­­lae Vaselciuc. Prezintă prof. univ. dr. docent Victor Tufescu, coordo­natorul ştiinţific al lucrării publi­cate de Editura enciclopedică ro­mână. n S Ce e nou cu... t % JACQUES TATT a început, in % 4 cel mai mare secret, turnarea 2 J filmului YES, MONSIEUR HU- £ ^ LOT. Noua pagină din biografia 4 4 celebrului său erou, blajinul Jj 4 d“ mn Hulot, se filmează în îm- 5 g prejurimile Amsterdamului. ^ 4­­ 4 PIERRE ETAIX — un alt eu- £ 4 noscut protagonist al comediei 2 2 franceze----pregătește și el un m și nou film: ABUNDENȚA. Este o 4 4 comedie-reportaj, o pledoarie în­ 4 § dreptată împotriva transformării S 2 omului în robot. ^ 2 JOHNNY HALLYDAY, care a £ 5 debutat în cinema într-un western S 4 realizat de regizorul italian Ser- 4 4 gio Corbucci, își continuă noua 4 £ carieră în Ulmul HOTEL PARTI­­g 2 CULAR, avîndu-i ca parteneri pe S 4 Johnny Cool și Margaret Lee. £ C­EEA CE REUŞEŞTE, In primul rînd, Andrei Ivaneanu-Damascu­ni în expoziţia sa de scenografie, deschisă in sala Dalles, este at­mosfera. O atmosferă creată iniţial In schiţe şi întregindu-se prin aranjamentul manechinelor şi folosirea proiectoarelor. Astfel, sala de expunere devine — în lumina lor — un veritabil spaţiu scenic unde se „mişcă“ personaje ce comu­nică parcă, între ele. Şi „comunică“ nu din cauza une asemănări ci pentru că ele capătă ceva din eul auto­rului, o ambianţă şi o stare su­fletească. Este vorba de un ton care se impune şi pe care-l simţi din primul moment. Un fel de părere de rău a artistului care se gindeşte, poate, că, materializîndu-se scenic, per­sonajele şi „locuinţele­ lor îşi vor pier­de o parte din farmecul lumii imaginare în care trăiesc. Decorurile şi costumele — convertite în autentice personaje — sunt deosebit de reuşite în „Visul unei nopţi de vară“ de Shakespeare : învol­burarea alburie a florilor ce compun trena Titaniei sau penele ce împodobesc capul lui Oberon, culoarea de vis, de ireal, sau volutele ce compun castelul se reunesc intr-un fantastic umanizat, în decorurile pentru „Traviata”, deosebit de realizată este atit schiţa pentru, mo­­ ­ri Rafinament şî imaginaţie mentul „intilnirii“ — unde cele două personaje se pierd, parcă, in căderea continuă a frunzelor moarte —, cit şi cea in care, cu nuanţe de la gri închis pînă la negru, artistul transmite privi­torului ideea morţii ce o stăpîneşte pe eroină. Interesante, aproape izbitoare prin inedit, sînt decorurile pentru „Co­coşul negru“ de Victor Eftimiu. Conce­pute în stilul specific al icoanelor pe sticlă, unde imaginea centrală e încon­jurată de un briu lat de roşu închis, învechit, pe care apar alte personaje, ele accentuează factura folclorică a pie­sei. Mai puţin realizate sunt schiţele pen­tru „Electra“ de Sofocle, unde predi­lecţia artistului către linia gingaşă, dar lipsită de vigoare, ii vitregeşte pe eroii antici de forţa caracterului şi simplita­tea ţinutei. Reuşind, de obicei, o contopire aproa­pe perfectă cu spiritul piesei pe care şi-o alege drept canava imaginaţiei sale, Andrei Ivăneanu-Damaschin creează in schiţele de decoruri şi costume acea atmosferă ce se realizează, de cele mai multe ori, doar un spectacol. Miruna lonescu iz­aii. În angrenajul cooperării continuă să existe fisuri Urmare din par­­ tralei. Numai întreprinderea „Elec­troaparataj“, de pildă, ne este da­toare cu mii de aparataje electrice — tablouri de siguranță C 2, comu­tatori sub tencuială, voltmetrici ș.a. Iată, așadar, că revirimentul de care ne vorbea directorul uzinei „Au­tomatica” se relevă a fi localizat doar pe plan... intern. Mai mult chiar , nici aici — cele relatate con­stituie un argument edificator — nu a fost r­evitalizat, prin măsuri efi­ciente, întregul mecanism al co­operării. Situaţia întîlnită la „Electroaparataj“ confirmă integral afirmaţia. Benefi­ciarii săi din afara Centralei indus­triale pentru electronică şi automati­zări aşteaptă de luni de zile să pri­mească aparatajele şi piesele de schimb contractate. In total, în trimes­trul trecut, nu au fost onorate 116 contracte, în valoare de­­ peste 5,7 milioane de lei ! O situaţie extrem de grea, dacă ţinem seama de timpul scurt ce a mai ră-­­mas pînă la­ sfîrşitul anului, dar mai ales de faptul că situaţia se­­dato­­rează, în cea mai mare măsură, de­ficienţelor proprii întreprinderii, în zece luni, rebuturile au atins cifra de 2 milioane lei, de trei ori mai mult decît în aceeaşi perioadă a a­­nului trecut (acţiuni imediate se im­pun, din acest punct de vedere, în special la atelierul de prese mecani­ce şi în cel de mase plastice, cauzele fiind cunoscute : neasigurarea dese­nelor necesare de căt­re sectorul con­structor şef, asistenţa tehnică insu­ficientă, uzură înaintată a unor scu­te, care conduce la executarea de piese cu­ abateri mari faţă de docu­mentaţii, şi neglijenţa în muncă). De altfel, în general, calitatea, produselor este încă necorespunzătoare — în prezent 14 la sută din aparatele pre­zentate de atelierul montaje la, stan­dul de probe sunt respinse pentru vicii de calitate. Se manifestă încă serioase carenţe şi în ceea ce priveş­te disciplina în muncă.­ Deşi de zece luni indicele de utilizare a timpului de lucru a înregistrat creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, absenţele nemotivate s-au cifrat la aproape 70 000 de ore , îndeosebi la prese mecanice şi matriţerie. „Echi­valentul“ lor : irosirea unei producţii de circa 4 milioane de lei. „ Pentru eliminarea acestor defi­cienţe care grevează eficienţa mun­cii noastre — ne-a spus NICOLAE FLOREA, secretarul comitetului de partid al întreprinderii — s-a întoc­mit un anum­it plan de măsuri. Ac­centul a fost pus pe îmbunătăţirea ca­lităţii pieselor şi a subansamblurilor, precum şi a montajului aparaturii e­­lectrice. Dar toate acestea vor trebui coroborate şi cu un sprijin mai efi­cient din partea organului nostru tu­telar. Să precizăm. Este vorba, în primul rînd, de asigurarea unei mai mari stabilităţi a sarcinilor de producţie, a ritmicităţii aprovizionării tehnico­materiale. CU regularitate întreprin­derii i se solicită, suplimentar, exe­cutarea de urgenţă , în special pen­tru uzina „Automatica“. De aseme-­­ nea, unele materiale sosesc într-un substanţial „contratimp“, cu „ora“ prevederilor contractuale.­­Consecin­ţele vizează direct ritmicitatea pro­ducţiei. De exemplu, în trimestrul trecut, în medie, realizările decadei I au fost doar de 11 la sută ; în deca­da a II-a s-a obţinut 17,9 iar în ultima — 71 la sută din volumul pla­nificat de producţie). In ceea ce priveşte perspectiva muncii — materializată şi în pregă­tirea şi lansarea din timp a fabri­­ caţiei — ea este mult îngustată de comenzile suplimentare, care dere­glează serios mecanismul cooperării, realizarea şi livrarea la termen a aparatajului contractat cu beneficiarii. Care este geneza acestor „urgenţe”? — Uzina „Automatica“ — ne spune şeful serviciului desfăcere, A. CIPLEA — nu ţine seama de contractele ce se încheie cu noi. In septembrie şi octombrie ni s-au cerut, de exemplu, de două ori mai multe automate de protecţie (A.M.T.) decit­ se prevăzuse în plan. Au fost executate, din dis­poziţia centralei şi a ministerului, dar, evident, în dauna altor benefi­ciari. Aşa ftind lucrurile, nu ne vom putea achita de obligaţiile contrac­tuale dacă „Automatica” nu se va încadra şi ca într-o disciplină fer­mă, stabilind cu exactitate, cantitativ şi sortimental, subansamblurile de care are nevoie. Este limpede acum de ce directo­rul uzinei „Automatica“ , se declară mulţumit de modul cum funcţionează angrenajul cooperării din cadrul cen­tralei. Orice necesitate este satisfă­cută cu maximă operativitate ! — Modificarea prevederilor contrac­tuale iniţiale — ne-a spus directo­rul său cînd am revenit în uzină — este determinată de faptul că nici la noi sarcinile nu sunt stabile. Pe par­cursul realizării planului apar nece­sităţi de moment, cărora trebuie să le răspundem. în consiliul de admi­nistraţie al centralei am solicitat de nenumărate ori să fie luate măsuri pentru a se asigura stabilitatea sar­­cinilor de producţie. Rezultatele însă întîrzie. Iată un exemplu la „zi" : planul de producţie pe 1970 este no­minalizat în prezent doar în pro­porţie de 62 la sută. Care este punctul de vedere al Centralei industriale pentru electro­nică şi automatizări ? — Există, într-adevăr, dereglări în cooperarea dintre unităţile pe care Ie tutelează centrala — ne spune ing. I. CONSTANTINESCU, director teh­nic. Pe baza măsurilor luate, a gra­ficelor de cooperare stabilite la toate întreprinderile noastre, vom fi in măsură să recuperăm restanţele, asi­gurînd îndeplinirea tuturor obliga­ţiilor contractuale pe 1969. Rămîne, totuşi, de rezolvat o problemă : asi­gurarea cu materiale la toate sorti­mentele necesare. De asemenea greu­tăţi intîmpinăm în ceea ce priveş­te dotarea Întreprinderii „E­­lectroaparataj“, ca urmare a Intro­ducerii în fabricaţie a unui nou pro­dus, cu circa 20 strunguri paralele. Pînă acum am dotat întreprinderea, prin redistribuire, cu 5 strunguri de acest tip. Soluţionarea deplină a pro­blemei depăşeşte însă posibilităţile noastre. In legătură cu aceste aspecte, care condiţionează realizarea sarcinilor de producţie — şi a căror rezolvare a „rezistat“ intervenţiilor centralei in­dustriale şi ale întreprinderii — am dorit să discutăm cu ing. C. MIHU­­LECEA, adjunct al ministrului indus­triei construcţiilor de maşini, care coordonează activitatea Centralei in­dustriale pentru electronică şi auto-, matizări. Tovarăşul ministru s-a scu­zat însă, prin şeful său de cabinet — chiar şi atunci cînd am rugat ca dînsul să fixeze data — că nu ne poate primi, fiind foarte ocupat. Ni s-a indicat, în schimb, să luăm legă­tura cu directorul general al cen­tralei, care însă era plecat în stră­inătate. (Oare la minister nu se ştia ?). In aceste condiţii, ţinem să aducem la cunoştinţa conducerii M.I.C.M. că, intr-adevăr, la acest nivel poate fi soluţionată, prin redistribuire, dota-,­rea cu strunguri paralele a întreprin­derii „Electroaparataj“. Iată argu­mentele : Uzinele „Timpuri noi” au în dotare 80 de strunguri paralele ce sunt folosite doar parţial — în trimes­trul III s-a înregistrat un indice de utilizare a fondului de timp disponi­bil de 45,6 la sută. De asemenea, la întreprinderea de ventilatoare, dota­tă cu 34 de asemenea strunguri, şi la uzina „Autobuzul“ — 105 strunguri — acest indice a fost de numai 46,1 şi respectiv 53 la sută. Că redistri­buirea utilajelor se dovedeşte pe cît de necesară, pe atît de posibilă, re­zultă şi din faptul că Uzina de radia­toare, echipament metalic şi obiecta şi armături sanitare îşi permite să ţină în reparaţii capitale un strung automat încă de la începutul anului ! De altfel, dările de seamă statistice privind utilizarea fondului de timp al maşinilor, utilajelor şi instalaţi­ilor relevă cu claritate, modul ne-­­corespunzător în care sunt folosite a­­ceste capacităţi de producţie. Aşteptăm, deci, din partea M.I.C.M., un sprijin operativ pentru Centrala industrială de electronică şi automa­tizări, pentru întreprinderea „Electro­aparataj”. Fisurile existente aici în angrenajul cooperării, indiferent de cauze, pun sub semnul îndoielii în­deplinirea sarcinilor de plan și acest lucru trebuie privit cu toată gravi­tatea. PE PODIUMUL RADIOTELEVIZIUI... Stagiunea Orchestrei simfonice a Radioteleviziunii ne-a oferit pînă a­­cum destule programe interesante — interpretativ şi ca reperto­riu — pentru ca publicul să fie din ce in ce mai atras de producţiile sale artistice. Faptul că un concert recent prezenta doi oas­peţi era, desigur, o premisă în conti­nuarea acestor bune impresii. Nu in­tru totul justificate, după urmărirea desfăşurării concertului, căci in locul unui prezumtiv eveniment muzical am asistat la o realizare destul de puţin convingătoare. Uneori, acest lucru a fost determinat de alegerea lucrării. Este de altfel situaţia solis­tei, pianista japoneză Yaeko Yamane, care, , ca interpretă a Concertului nr. 1 de Prokofiev, a demonstrat o certi disponibilitate a tehnicii sale, du­blată de o sensibilă nuanţare, date nu cu totul specifice muzicii com­pozitorului. Incisivitatea dramatică a replicilor, ironia subtilă cu care sunt evitate deseori efuziunile sentimen­tale, reclamau un temperament deo­sebit de cel al pianistei. Totuşi să reţinem, dincolo de, asemenea, obser­vaţii, că Yaeko Yamane este capabilă de a depăşi in mare parte proble­mele ivite, datorită unor remarcabile calităţi, care sunt nu numai rezultatul unei serioase pregătiri artistice, ci şi reflexul fondului expresiv personal. Ascultind-o, ca mesager al unei stră­lucite şcoli muzicale, am fi dorit, — lucru pe care sperăm să ni-l ofere pe viitor Yaeko Yamane — o mai completă intilnire cu arta japoneză, nu numai pe ţărimul interpretării, ci şi pe cel al creaţiei. In evoluţia sa, dirijorul finlandez Paavo Berglund a dovedit — e ca­zul poemului „Tapiola“ de Sibelius — că, fără îndoială, cunoaşte o serie de elemente caracteristice muzicii respective. Dar, atît in acompaniamen­tul Concertului de Prokofiev, cit şi in Simfonia a II-a de Brahms, ni­velul realizării a fost destul de neinte­resant. Desfăşurarea greoaie a susţi­nerii simfonice a grevat în mod e­­vident cursivitatea melodiilor proko­­fieviene, iar partitura lui Brahms ni s-a părut mai degrabă ca o versiune a unei simfonii de Sibelius. Accen­­tuînd aspecte dansante — poate chiar inedite — ale celebrelor teme, es- § tompind emoția generoasă a acestora, in favoarea unor reliefuri pasagere, nesemnificative, Paavo Berglund s-a limitat uneori la parcurgerea textu­lui, fără a impune concluzii argu­mentate. Ceea ce, pentru o simfonie de Brahms, ar fi fost, fără îndoială, esenţial. Aceste opinii, fireşte, nu impietea­ză asupra probităţii sale profesio­nale, a seriozităţii intenţiilor inter­pretative. Ele ţin mai de­grabă de o viziune diferită asupra repertoriului abordat. Grigore Constantinescu Onestitatea şi spiritul comercial Pe ecrane rulează un film din categoria ce­lor pe­ care le nu­mim „comerciale“ , In împărăţia leului de ar­gint. Nu intenţionăm cituşi de puţin să pu­nem in discuţie prezen­ţa in programul cine­matografelor a acestui „western asiatic“ in­spirat de Karl May, deşi — la drept vor­bind — filmul comer­cial nu presupune nea­părat sub mediocritatea şi amatorilor noştri de filme de aventuri 11 s-ar fi putut găsi pro­ducţii mai puţin peri­ferice decît aceasta. Suntem­ totuşi nevoiţi să observăm că D.R.C.D.F. marchează, prin pre­zentarea „împărăţiei leului de argint“ un nou record de lipsă de respect faţă de specta­tori. Pelicula face par­te dintr-un serial inau­gurat anul trecut cu u­ Kurdistanul sălbatic. Difuzorii noştri de film au sărit însă de la pri­ma serie la cea de a treia, fie din neatenţie, fie considered că pu­blicul n-ar avea nimic de pierdut dacă va fi lipsit de veriga inter­mediară. Trecind totuşi peste faptul că, datorită acestui „hiatus”, apar din senin nişte perso­naje cu care vajnicul erou Kara Ben Nemsl are de-a face, dar pe care noi, spectatorii, nu ştim de unde să le luăm, pelicula devine cu atît mai neinteligi­bilă cu cît primele două bobine sunt con­taminate de o boală ciudată, un seu de e­­ruptie colorata care, timp de 20 de minute, împiedică — uneori a­­proape total — viziona­rea peliculei. A urmă­rit oare cineva din conducerea D.R.C.D.F. proiecţia acestei copii, complet deficitare, din punct de vedere tehnic, care a fost propusă publicului bucureştean. De unde atita Ingenui­tate In Înşelarea „clien­telei“ ? Comerţul — chiar cel cinematogra­fie ! — trebuie să se practice cu aceeaşi o­­nestitate şi răspundere pe care o pretindem oricărui magazin... Circulaţia în Piaţa Universităţii (Urmare din pag. 1) să intre Ministerul Agriculturii şi Silviculturii şi Universitate. In a­­ceastă porţiune, pentru circulaţia vehiculelor a fost creată o rocadă de deviere, menţinîndu-se cite două benzi pentru fiecare sens de circu­laţie. Lucrările de deviere pe roca­dă se vor efectua în nopţile de 24/25 şi 25/26 noietribrie. Mierbând din 25 haietribrie circulaţia vehicu­lelor în ambele sensuri se va efec­tua pe rocadă, cu excepţia trolei­buzelor pe sensul piaţa Rosetti, bd. Gh. Gheorghiu-Dej , care vor cir­cula prin zona şantierelor pînă în ziua de 26 noiembrie cînd şi acestea vor fi deviate pe rocadă. Staţiile I.T.B. pe această arteră rămîn pe amplasamentele actuale, în scopul efectuării lucrărilor de deviere a reţelei de contact a tro­leibuzelor şi a definitivării marca­jelor şi semnelor de circulaţie, în nopţile de 23/24, 24/25 şi 25/26, între orele 24 şi 5, circulaţia tuturor vehiculelor (în afara celor de trans­port în comun) va fi deviată prin străzile laterale. Ţinindu-se seama de reducerea capacităţii de trafic a intersecţiei se apelează la conducătorii de ve­hicule, în afara celor de transport în comun, ca, pe timpul lucrărilor, să evite trecerea prin această zonă şi să folosească străzile laterale astfel : DE PE ARTERA NORD-SUD din bd. Magheru la dreapta, prin străzile Cosmonauţilor, Episcopiei, sau str. C. A. Rosetti, în calea Vic­toriei, străzile Doamnei, Bursei, Ion Ghica, bd. 1848 ; la stingă de la piaţa Romană prin străzile M. Emi­­nescu, Dionisie Lupu, Tudor Ar­­ghezi, piaţa Rosetti, bd. Hristo Botev, calea Moşilor, străzile G-ral Florescu, Cavafii Vechi, Sf. Gheor­­ghe Nou­, bd. 1848. DE PE ARTERA NORD-SUD din bd. 1848 la dreapta prin străzile Colței, Hristo Botev, Dianei, Dionisie Lupu, C. A. Rosetti, bd. N. Bălcescu ; la stingă prin străzile Doamnei, Academiei, 13 De­cembrie, bd. N. Bălcescu. DE PE ARTERA EST-VEST, din bd. Re­publicii la dreapta prin străzile Dianei, Dionisie Lupu, C. A. Rosetti, calea Victoriei, bd. Gh. Gheorghiu- Dej ; la stingă prin bd. Hristo Bo­tev, calea Moşilor, străzile G-ral Florescu, Cavafii Vechi, Sf. Gheor­­ghe Nou, bd. 1848, străzile Doamnei, Dobrogeanu-Gherea, splaiul Inde­pendenţei, calea Plevnei, bd. Gh. Gheorghiu-Dej. DE PE ARTERA EST-VEST din bd. Gh. Gheorghiu- Dej la dreapta prin calea Victoriei, străzile Doamnei, Bursei, Ion Ghi­ca, bd. 1848, str. Colţei, bd. Hristo Botev, bd. Republicii ; la stingă prin străzile Academiei. 13 Decembrie, Traian Vuia, Tudor Arghezi, piaţa Rosetti, bd. Republicii. PREMIERE jmumunmumuuuti NOILE AVENTURI ALE RĂZBU­NĂTORILOR : al doilea episod al serialului de aventuri al regizorului sovietic Edmund Keosaian, care s-a bucurat de un frumos succes în rîn­­dul tinerilor spectatori. Protagoniștii rămîn cei din prima serie : Mişa Me­­telkin, Vasia Vasilev, Villa Kosîh, Valia Kurdinkova şi alţii. BANI VECHI : producţie a stu­dioului „Albania­ Nouă“. Un film inspirat din actualitatea construcţiei socialiste, cu regia şi scenariul de Di­­miter Anagnosti. In distribuţie Roza Anagnosti, Ndrek Lousta şi Rikard Liar­­a. OPERAŢIUNEA LADY CHAPLIN, coproducţie italo-franco-spaniolâ în regia lui Alberto D. Martino. O in­trigă poliţistă Interpretată de Daniela Bianchi, Jacques Bergerac şi Evelyne Stewart. WWWWWWWWWW In fotografie. Imagine din filmul „Noile aventuri ale Răzbunătorilor“. — «Înteţi din România ? A fost destul să afle aceasta pentru ca Ra­ Kapoor să mă intimpine cu toată simpatia : — îmi amintesc bine de ţara dv. ! Am fost acolo cu soţia, cu mulţi ani in urma. Poate că nu ştiţi că România, căreia 1i port o foarte frumoasă amin­tire, a lăsat urme şi in arta mea ! Da, da... Am vizitat atunci Valea Prahovei şi sinaia... La Sinaia. Era o zi minunată. Ne sim­ţeam grozav de bine şi am compus o melodie... (Și Raj Kapoor începe s-o fredoneze, dar o abandonează curind) Nu, asta trebuie ascultată cu orchestră, aşa cum am imprimat-o in film. — In film ? — Desigur ! Melodia pe care am com­pus-o la Sinaia — am cîntat-o intr-unui raj­m din filmele meie ulterioare, Miramar Jocker. — și cu ce vă ocupaţi acum . — Fac filme! Asta este singura mea pasiune. Trăiesc pe platou şi vă asigur că acolo am să şi mor. Lucrez In fil­mele mele, lucrez și în ale altora, pen­tru a agonisi banii pe care să-i Inves­tesc In propriile mele producţii. Ultima, pe care am terminat-o chiar acum, este „Mi aş spune clovnul !” în ea debu­tează şi fiul meu, In vlrstă­­­e 18 ani. Pe erou II cheamă Raj, şi fiul inter­pretează adolescenţa personajului. Este un tînăr pe care-1 atrage arena, vrea să fie clovn, să-i înveselească pe oa­meni. In realitate este un nefericit, dar pe semenii săi îl face fericiţi. Parte­nera mea, în film, este Ksenia Rlabin­­kina, din trupa lui „Bolşoi Teatr“. Rlabinkina, care a fost aplaudată re­cent de către spectatorii britanici, pe faimoasa scenă a lui Covent Garden, este una dintre tinerele stele ale bale­tului sovietic, spectatorii români au cu­noscut-o pe frumoasa balerină, în­ scurtă apariţie în basmul lui Aleksat Ptusko, Povestea ţarului Saltan. Dar colo Blabnikina dansa ! Ce face, ca in filmul lui Raj Kapoor ? — Este o acrobată la trapez, de ce mă îndrăgostesc nebunește. Plnă urmă, ea se Întoarce In patria el eu părăsesc, cu inima zdrobită, circ dar lumea continuă să-mi spună: „eh nul“! și-i fac pe oameni să râdă, prețul lacrimilor mele. — Ce filme vă plac dv., ca sp­ă­tator, domnule Kapoor ? — Cele cu problematică umană, oriunde ar veni. Filme care să refle destinul omului, care-i pot ocroti tristeţe şi să-l aducă zîmbetul pe bu filme care să dea’ speranţă Intr-o vb mai bună... T. Caranfii zentul Intr-o emoţionantă amintire“ (Combat), „Este o incîntarel" (France- Soir)... si citatele ar putea fi continuate Retrospectiva filmului polonez la Cinematecă Cu sprijinul Arhivei centrale de filme din Varşovia, Cinemateca ro­mână organizează, la sala Union, în­tre 24 şi 30 noiembrie, o Retrospec­tivă a filmului polonez, ce va fi inau­gurată cu gala filmului PE URMA VA VENI LINIŞTEA, gală ce va avea loc în prezenţa autorului, re­gizorul­­polonez Janusz Morgenstern, distins cu premiul pentru regie la festivalul de la San Sebastian, ediţia 1967. Pelicula va fi reluată pentru abonaţii Cinematecii, în ziua de 28 noiembrie la orele 16,30, 1­8,45 şi 21. In zilele următoare, vor putea fi vizionate : TRENUL DE NOAPTE de Jerzy Kawalerowicz (24, 27 şi 29 no­iembrie, abonament ciclul B), FE­LUL DE A FI de Jan Rybkowski (25 noiembrie, abonament ciclul A), SLABUL ŞI ALŢII de Henryk Kuba (26 noiembrie, după-amiază). Dumi­nică vor rula, cu bilete la casă, două producţii de Munk , o comedie din 1959, intitulată NOROCUL ŞAŞIU (ora 18,45) şi PASAGERA, operă postumă a aceluiaşi regizor (ora 21). Ecran-clubul şi Casa de cultură a studenţilor din Bucureşti vor găz­dui, în aceeaşi perioadă, proiecţii de filme poloneze.

Next