Informatia Bucureştiului, septembrie 1970 (Anul 18, nr. 5294-5319)

1970-09-17 / nr. 5308

I­eri seara i-am reîntîlnit pe ves­tiţii artişti ai Teatrului Aca­demic „S. M. Kirov“ din Lenin­grad, oaspeţi aşteptaţi, întotdeauna, ■cu afecţiune şi preţuire, de publicul butuceştean. Purtam incă impresiile de neuitat, avute cu prilejul unei călătorii, în oraşul „nopţilor albe“, anul trecut. Şi, trebuie să recunosc, acele impresii şi-au găsit, aici, în Spectacolul prezentat la Festivalul „George Enescu”, deplina confirmare, din ansamblu în care performanţa coregrafică aparţine, in primul rind, poeziei, atmosferei sugerate cu deli­cateţa, o armonie a proporţiilor ce iţi incintă privirea, te poartă in lumi de basm. Mirajul dansului, frumu­seţea Spaţiului in care gestul dese­­sisasă elegante volute, transformă binecunoscutele scene ale „Lacului lebedelor”, de atâtea ori văzute, în momente unice. Ceea ce impresionează, in primul rind, la artiştii leningrădeni, este conştiinţa participării fiecărui dansa­tor la crearea imaginii scenice. Nu am spune că evoluţiile singulare pri­mează, ci modul în care pulsul dan­sului vibrează, dă viaţă povestirii, ce se reconstituie din multitudine de faţete. Privindu-i, nu mai aştepţi, ne­­apărat, executarea „exactă“ a sche­mei de dans, ci cauţi, mai departe, in mişcare, reflectarea muzicii, diver­să, expresivă. Nu se poate, deseori, urmări o asemenea interpretare de grup, relaxată, disciplinată in reali­zarea dansului, dar fără o limitare severă, uscată. S-a spus, de nume­roase ori, că şcoala baletului din Leningrad, care numără maeştri de notorietate mondială, este bazată, în primul rind, pe autenticitatea tradi­ţiei dansului poetic. Finisarea fiecă­rui gest, acurateţea combinării li­niilor nu vizează o ambiţioasă teh­nică acrobatică. Simplitate, discreţie, frumuseţe într-o privire sau o mină arcuită, iată elemente care nu pot îi supuse desuetudinii. Şi, poate, iată soluţia tinereţii dansului clasic, lin spectacol semnat de Konstantin Ser­gh­e­ev se recomandă de la sine in acest sens. Impresiei lăsate de an­samblul dansatorilor li se adaugă reuşitele solistice — Olga Moiseeva, Serghei Vikulov, A. Pavlovski, Nina Desniţkaia, Elena Efteeva, V. Buda­rin — contribuţii diferenţiate calita­tiv, dar supuse aceleiaşi rigori artis­tice generale. Să aplaudăm, de ase­menea, prezenţa la pupitru a dirijo­rului Viktor Sirokov, un adevărat maestru al acompaniamentului de balet. Partitura, probabil, mai puţin familiară Orchestrei Operei Române, a ridicat probleme de acurateţe şi justeţe sonoră. Datorită transmisiei televizate, care se adaugă altor valoroase prezenţe ale televiziunii în actualul Festival, frumoasele clipe oferite de baletul din Leningrad şi-au răspîndit vraja intr-un spaţiu potrivit valorii artei lor. Grigore Constantinescu Concursul 9 Astăzi se încheie etapa a III-a la vioară, în urma deliberărilor comisiei, vor fi desemnaţi primii clasaţi. • Mîine, de la ora 11 şi după amiază de la ora 3.8, în sala Ansamblului U.G.S.R. se va desfăşura etapa a îll-a la CANTO. Se vor prezenta următorii : Rodica Tom­a, Lucia Ţibuleac (Româ­nia), Niele Ambrazaitite (U.U.S.S.), Bar­bara Gubisch (R.D.G.), Eduard Tuma­­geam­an, Gheorghe Crăsnaru, Mihail Far­ghe, Elena Duma (România), Na­­dejda Vainer (UR.S.S.), Emil Gherman, Dan Serbac, Dan Zancu (România), Kon­stantin Primnikov (U.R.S.S.), Eugenia Moldoveanu (România). LACUL LEBEDELOR Deplină sincronizare intenţiilor interpretative Recitalul oferit ieri după amiaza la sala mare a Palatului de către cuplul g­ianiştilor Paul Badura-Skoda şi Jörg Jenius a atras atenţia asupra existenţei ur­ei bogate literaturi pentru două piane sau pentru pian la patru mlini, printre ai cărei autori se numără astfel de figuri ilustre ale istoriei muzicii ca Mozart, Schubert, Schumann, Debussy. Raritatea cu care asemenea lucrări pătrund în sălile de concerte îşi găseşte probabil explicaţia în faptul că puţini pianişti de reală valoare sunt dispuşi să împartă cu un coleg de breaslă aplauzele publicului de recitaluri... Paul Badura-Skoda şi Jörg Demus, fiecare în parte un artist al claviaturii de renume internaţional incontestabil, au ştiut totuşi să treacă dincolo de o asemenea optică îngusta, însumindu-şi în dese rinduri forţele pen­­tru a înlătura vălul uitării, aşternut peste o seamă de adevărate perle ale muzicii de pian. Şi aceasta de mai bine de zece ani, de cînd cei doi solişti alter­nează apariţiile individuale cu cele în cuplu, atît pe podiumurile de concert, cît şi în studiourile de înregistrări ale caselor de discuri. Rezultatele acestei, colaborări îndelun­gate s-au concretizat într-o deplină sin­cronizare a intenţiilor interpretative, ma­nifestată deopotrivă în toate lucrările programului prezentat. Aceasta nu în­seamnă totuşi că personalităţile — atît de pregnant conturate — ale fiecăruia din cei doi­ pianiști au ajuns să se „ali­nieze" pîhS la confundare. Urmărindu-i cu atenție pe parcursul recitalului, ne-armi convins că deosebirile dintre ei subzistă in cadrul unității actului in­terpretării . Jörg Demus, consacrat mai cu seamă ca un incomparabil maestru al acompaniamentului pianistic, se dis­­tinge prin tuşeid său delicat, catifelat, de evidentă filiaţie camerală, în timp ce Paul Badura-Skoda, afirmat mai ales ca solist virtuos, se remarcă de îndată prin stilul său percutant, de mare strălucire, prin ritmica sa infailibilă şi prin parta­jul impecabil al frazelor muzicale oricît de rapide. Sudarea acestor două temperamente, în fond substanţial diferite, la flacăra vie a pasiunii pentru arta muzicală a dus la realizarea unor execuţii pilduitoare, străbătute de un lirism elevat (Fantezia în fa minor de Schubert), de discreţie, tact şi elegantă („Mica suită" da De­bussy). Culminaţia recitalului a fost însă fără îndoială atinsă o dată cu Sonata în Re major pentru două piane de Mozart, in care resursele pianistice au fost ex­ploatate cu o dezinvoltură exemplară, subliniindu-se în mod strălucit caracte­rul, concertant al lucrării. O anumită lejeritate de autentică obîrşie vieneză, îmbinată cu evidenta plăcere de a „face muzică", a prezidat şi la execuţia celor două „bis"-uri, cele­brul Marş militar de Schubert şi An­dante cu variaţiuni KV sai de Mozart. A fost un recital cu un puternic carac­ter inedit, pentru care se cuvine să fim profund recunoscători celor doi eminenţi interpreţi. E. Elian (Urmată din pag. I) refuză evoluţia exclusiv în sfera este­tismului, şi are profunde implicaţii etice, vizîttd formarea omului culti­vat, receptiv faţă de autenticele va­lori care înnobilează spiritualitatea. — Tot in Calitate de spectator la manifestările Festivalului, ce aţi În­clina să consemnaţi In cronica dum­neavoastră ? — Un foarte bun nivel al orches­trelor, denotând existenţa unei exce­lente şcoli interpretative. Corzile, în special, mi se par magistrale. (Poate şi pentru că Enescu a fost, printre multe altele, un mare violonist al că­rui exemplu se perpetuează). Găsesc cu totul inspirată ideea de a asocia competiţia propriu zisă cu Festivalul. Cu atît mai mult cu­­t acesta din urmă se prezintă cu programe variate, birne alcătuite, cu o fericită îmbinare în­tre creaţia autohtonă şi cea univer­sală. Festivalul — oferind un tablou reprezentativ al valorilor perene ale muzicii — atrage un public larg. Adică tocmai ceea ce trebuie pentru ca muzica să nu se sufoce în cercuri exclusiviste, de rafinaţi (autentici, sau numai tra­vestiţi). — Deduc că subscrieţi la un adevăr stabilit mai de mult, dar uneori pus sub semnul Întrebării în zilele noas­tre , anume că In afara publicului larg, muzica riscă să-şi piardă raţiunea de a exista. Car­e. ar fi, insă, raţiunea existenţei revistelor muzicale, destul de numeroase astăzi ? — Evident că pe terenul acesta nu se pot da sentinţe irevocabile. Ches­tiunea rămîne deschisă, şi nu ne-am putea­­plînge că în arena publicisticii muzicale ar lipsi duelurile de opinii. Personal, cred că o revistă merită să-şi facă un punct de onoare din a media consecvent contactul între muzică şi public. Şi pentru , aceasta, chiar dacă este obligatoriu să aibă o aleasă ţinută, nu trebuie să se trans­forme într-un instrument de.... cores­pondenţă (oarecum cifrată, exclusiv tehnică) între specialişti. A iniţia pu­blicul în descoperirea şi aprofunda­rea valorilor veritabile. a stimula schimburi de opinii între creatori şi Interpreţi, a informa pe larg despre fenomenul muzical în­­ toată complexi­tatea lui — mi se par puncte impor­tante în editorialul programatic. Cu alte cuvinte, revista trebuie să accep­te funcţiunea unui organism viu, sincron cu pulsul vieţii artistice în to­talitatea ei — care îmbrăţişează şi pe creator şi pe meloman. — Credeţi, oare, că publicistica mu­zicală ar putea să reducă din distan­ţa care, nu de puţine ori, separi pe creatorii actuali de public ? — Influenţe pozitive în această direc­ţie desigur că poate avea. Dar pen­tru a se obţine rezultate bune, este neapărat necesară şi colaborarea crea­torilor înşişi (fiind în avans asupra publicului — aşa cum e normal — să nu se îndepărteze, totuşi, exagerat de el), şi a­­publicului (dispus perma­nent pentru explorări în teritorii ine­dite). — Fiindcă a venit iarăşi vorba de public, s-ar părea că — datorită­­ mij­loacelor moderne de difuzare a muzicii la domiciliu — primenirea lui în sălile de concerte şi spectacole începe să fie o problemă. Dumneavoastră ce cre­deţi­­? — Mi se pare că soluţionarea pro­blemei — fără a anula utilitatea rea­lă a mijloacelor moderne de difu­zare a muzicii — rezidă în educarea tinerilor. Nu neapărat pentru a face din ei creatori sau interpreţi, ci pentru a-i pregăti să devină melomani. Căci muzica, cred, nu poate lipsi din uni­versul spiritual al omului contempo­ran. Şi mă bucur că, din câte am aflat, în România există forme foarte interesante de educaţie muzicală a ti­neretului — adică tocmai ipublicul de miine din sălile de concerte şi de spectacole. — Referindu-se la funcţia criticului muzical — obligatoriu implicat în viaţa artistică — un reputat critic elveţian Îmi mărturisea că aceasta ar ind­ra­­pina astăzi unele dificultăţi.... — Da, datorită — după părerea mea — prejudecăţii infailibilităţii. Temin­­du-se să nu greşească avizul (n-a uitat că predecesori ai săi i-au res­pins pe Wagner şi Debussy !), criticul acceptă adesea absolut toate noută­ţile, ca nu cumva posteritatea să-l acuze că a trecut, opac, pe lîngă o valoare. Cred că este fals. Criticul, dacă este sincer şi onest, nimeni nu-1 va condamna că a greşit. „Errare..." — Dar „perseverare...“ ! "vi .ro!'­" — Este mai decent. Şi oricum, în faţa publicului, greşeala din sinceri­tate şi cinste este mai stimată decit apologia care se pliază modei. — Aceeaşi „dura lex“ şi pentru compozitor . — Cred că sinceritatea este lege de fier pentru muzicianul adevărat. Ca şi cunoaşterea temeinică a „mese­riei“ muzicii. Să pretinzi că creezi în genul lui Pierre Schaeffer sau Stockhausen — să zicem — fără să­­cunoşti elementarele reguli ale armo­niei, mi se pare a fi sau absurd sau bluff. — Pare-m­i-se, aţi avea de plantat ceva şi în grădina conservatoarelor... — Da, unde — după părerea mea, — nu este recomandabilă nici fetişizarea vechilor modalităţi de pregătire a viitorilor muzicieni, dar nici arun­carea peste bord a întregii tradiţii. Mi se pare că o bază clasică, rezonabil structurată, şi o specializare chiar în laboratoare experimentale — ar re­prezenta idealul pentru pregătirea so­lidă a muzicianului capabil să Inoveze autentic în edificiul coerent al artei — Ce aţi consemna in încheierea unui eventual articol despre sejurul dumneavoastră în Bucureşti ? — Că viaţa muzicală de aici merită cu prisosinţă să fie cunoscută şi că, probabil, între Bucureşti şi Buenos Aires se vor stabili în viitor rela­ţii strînse, ca să ne putem cunoaşte reciproc cit mai bine, în interesul pro­gresului general al artei (pe care o iubim) şi al apropierii utile între oa­meni (la care ţinem mult). ALMRIO EMILIO GIMÉNIZ (Urmare din pag. I) să-l zvîrl nu știu unde!“. „De ce n-o faci ?“ l-am întrebat. „Mi-a fost băgat pe gît!" Că'', i-a fost „băgat pe pit", asta-i o cită chestiune. Dar de ce nu i se arată deschis cite parale face ? Pentru că altfel i se poate forma falsa impresie că este foarte necesar, foarte apreciat, indispensabil, foarte mai nu ştiu cum, că, fără el, dispare insăşi raţiunea de a fi a instituţiei in care lucrează. Chiar dacă, în intimitatea sa, niciodată n-a avut o părere strălucită despre propria-i per­soană, tot auzind „elogii“ în jurul său, sfirşeşte prin a fi­­convins că intr-adevăr, este „cineva“. Şi atunci (fiindcă tupeul nu-i lipseşte) începe să bată la o uşă sau alta cerînd să fie pus acolo unde se cu­vine, dacă tot se spune că e aşa ,şi pe dincolo. Şi, uneori, se n­ai intîmplă să capete şi acest dar (gratuit, ca şi apre­cierile auzite mereu), spre ne­norocul celor cu care are de-a­­face... Pentru că ceea ce el încurcă şi pătează trebuie să descurce şi să cureţe alţii. Sinceritate Lipsa de sinceritate, in rela­ţiile profesionale, poate avea, deci, consecinţe dintre cele mai­­nedorite. In schimb, fiindcă suntem la exemple, un alt amic sufe­rind de sinceritate a ajuns In­tr-un colectiv unde toţi erau relativ egal apreciaţi (şi, deci, şi remuneraţi). Amicul meu (nu directorul), a stricat "ar­monia", stabilind o ierarhie reală a valorilor, spunînd fie­căruia ce gindeşte despre el De ce să-i amăgim pe alţii ? De ce să ne amăgim pe noi înşine ? Supărarea de moment trece şi rămâne adevărul care întotdeauna are efecte miracu­loase asupra oamenilor, chiar dacă acestea apar mai tîrziu. E preferabil — de o mie de ori! — cuvlntul simplu, sincer, rupt din inimă, spus fără di­ferite inflexiuni în glas, decit frazele alese, șlefuite pînă la incredibil, dar stoarse de ade­văr. A fi sincer înseamnă să fii natural și fără labirinturi in gîndire. Rebusurile intelec­tuale impresionează, dar nu la modul în care se aşteaptă au­torii lor, care se consideră „isteţi". A fi „isteţ“ nu­­ în­seamnă (cum gindesc, din pă­cate, unii) să-ţi priveşti „ne­vinovat“ interlocutorul in ochi şi să turui — fără să roşeşti — ca un deşteptător pus să sune la o anumită oră. După cum, dacă laşi capul în jos, muşcindu-ţi eventual buzele, făcindu-ţi o autocritică lacri­mogenă, încă nu inseamînă că eşti sincer. Sinceritatea presu­pune, în primul rind, un ca­racter ferm, un suflet ales şi, înainte de toate, o cinste desăvirșită, cum se spune. ). După o vacanţă regretată, fără îndoială, de iubitorii celei de a 7-a arte, Cinemateca îşi va deschide din nou porţile. Stagiunea se desfăşoară su­b semnul sărbătoririi a 75 de ani de la naşterea cinematografu­lui, fapt ce a sugerat organiza­torilor şi o nouă formulă de lucru. Astfel, vor fi organizate mari cicluri de filme dedicate unora din celebrii regizori ai tuturor timpurilor, dintre care amintim : Griffith, Chaplin, Ei­senstein, Trnka, Drever, Pabst, Bunuel, Pudovkin, John Ford, Lubitch, Ophüls, Hawks, Wy­ler, Romm, Kurosawa, Visconti, Antonioni, Fellini, Resnais, Munk, Jansco, Tony Richard­son. In paralel cu aceste ci­cluri, se va desfășura si o am­plă retrospectivă a filmului muzical si o alta consacrată „suspense-ului“ în cinemato­graf. In prima parte a stagiu­nii, in cite două spectacole după amiaza, vor rula filme muzicale din perioada anilor 1930—'40, iar dimineaţa, din ultimii 25 de ani, în cea de a doua parte, în acelaşi mod, vor Cinemateca in noua stagiune fi prezentate peliculele din se­ria „suspense“, în felul acesta, pentru a da posibilitate­a cinefi­lilor să vizioneze cit mai multe filme reprezentative pentru di­­­­feritele etape ale evoluţiei ce­lei de a 7-a arte. Cinemateca va proiecta cite 12 pină la 20 de pelicule săptămînal.__ Din formula stagiunii trecu­te, în ceea ce privește abona­mentele, nu va fi păstrat decit cel pentru tineret („T“), dar pentru care vor fi programate in fiecare duminică dimineata —timp de 36 de săptăm­îni — nu unul, ci cite două filme. In „acest fel, intr-un singur spec­tacol dublu vor putea fi vizio­nate opere semnate de Delluc şi Godard, Germaine Dulac şi Chabrol, Lev Kuleşov şi Skoli­­mowski, Epstein şi Polanski etc. Dorind să vină în întimpi­­narea unei cit mai bune cu­noaşteri a cinematografiei con­temporane, Arhiva Naţională de Filme, în colaborare cu alte arhive cinematografice sau in­stituţii specializate din străi­nătate, va organiza retrospecti­ve consacrate noului cinemato­graf vest-german, cinematogra­fului italian contemporan, cine­matografiilor din Turcia, Polo­nia şi Iugoslavia şi speră, de asemenea, să poată face și o amplă retrospectivă a filmului suedez. 0 Portrete subiective ••mut»«- ■ i.­.vs 11 ANTONIONI, un moralist 11 discret 0 S-a spus despre el : „e cel mai mare cineast af­­ al timpurilor noastre" Și invers : „e un im- 0 gg pastorS-a spus despre el : „a inventat '-0 abc-ul filmului modern“. Și invers : „N-a in­­g|§ 0 ventat nimic. Trişează“ „E un lucid". „Ba nu, 0. D. un sentimental". Cine are dreptate, domnule 113 Antonioni ? „Meseria mea e de a regiza, dar in acelaşi timp de a trăi, de a face experienţe, de a-mi transmite mesa­jul în mod sincer... a fi sincer în­seamnă a face o operă puţin auto­biografică. Mă strădui să fiu auto­biografic la zi... dar realitatea se schimbă de la o clipă la alta... şi noi o dată cu ea. Mai de mult cre­deam într-o frază a lui Kafka adre­sată artiştilor : „Inchideţi-vă într-o cameră şi imaginaţi-vă ce se va în­­timpla“. Azi nu mai cred. Artistul dacă vrea să-şi fie util lui însuşi tre­buie să iasă în stradă să se confun­de cu lumea... ajunge so­ţii ochii deschişi şi totul devine plin de sem­nificaţie” *). In primul său documentar „Gente del Po” (1943), tinărul critic şi regi­zor italian se interesa „nu de locuri sau lucruri, ci de oameni“. Perso­najele feminine din „Prietenele“ lui Pavese ii atrăgeau „pentru modul lor de a trăi evenimentele din in­terior”. Antonioni înţelege curînd că „mai important decit să faci un film despre un om căruia i s-a furat bi­cicleta e să vezi cum s-a adaptat acel om condiţiilor postbelice, ce i-a rămas după experienţa gravă a răz­boiului“, în acest fel îmbogăţeşte neo­realismul cu o dimensiune nouă a realismului psihologic, introspecţia. „Omul modern care nu se teme de necunoscutul ştiinţific se teme de ne­cunoscutul moral“. Riscurile acestei odisei a microcosmosului sunt imen­se. „Aventura“ (1960) e fluerată. Ne­glijarea subiectului tradiţional, dila­tarea unor timpi subiectivi, în care nu se intimplă exterior nimic, irită. Regizorul se justifică : „Obiceiul meu de a turna scena atît de lungă s-a născut spontan, încă de la prima fil­mare cu „Cronica unei iubiri”. Ca­mera fixată pe trepied mă paralizase ca şi cînd cineva mă împiedica să urmăresc de aproape singurul lucru care mă interesa în film : persona­jele. Gesturile lor cele mai simple, chiar după ce şi-au rostit replicile şi n-au mai rămas decit consecinţele celor petrecute în sufletele lor... Era manevra mea de a fi adevărat, real. Real în interiorul scenei, exact ca in viaţă“. Şi in altă parte : „Par­tea tehnică a cinematografului în sine nu m-a interesat niciodată. Ajunge să cunoşti 2—3 reguli de gramatică cinematografică pentru ca să le în­câlci cind ele nu mai corespund rea­lităţii“. Ceea ce a şi făcut acest re­voluţionar de esenţă al cinematogra­fului, cînd renunţă la povestirea tra­diţională în favoarea „story-ului psi­hologic“. Astfel „Aventura” „nu mai e povestea unui sentiment înşelător ci relatarea în imagini a modului cum te poţi înşela in sentimente. Catas­trofa unui impuls erotic, ieftin, inu­til, nefericit“. „Eclipsa“ e poemul unei disperări ca odinioară „Strigă­tul“ , „Noaptea”, postura unei morţi sentimentale, „Deşertul roşu“ cea a unei alienări , „Blow-up“ impasul unei conştiinţe, „Zabriskie Point” nu poate fi povestit. „Subiectul adevărat e story-ul psihologic“ a declarat regi­zorul : un student trece din lumea ideilor in cea a faptelor“... Poveste de dragoste ? Da, e şi ea. America cu problemele tineretului contestată ? Desigur, „dar ca ariergardă filozofi­că“, precizează autorul . „Din partea mea ar fi fost un act iresponsabil să mă aventurez in judecarea unei ţări cu atîtea faţete ca America... Ne­­fiind nici sociolog, nici politician, nu pot da prin film decit un răspuns foarte subiectiv problemelor studen­­ţimii americane. Atitudinea mea transpare din fiecare cadru dar îi voi lăsa spectatorului grija de a judeca singur faptele, eu ii voi su­gera discret concluziile mele, pe care sper să Ie împărtășească”. Pentru că acesta e Antonioni , un moralist discret, ascuns în spatele filmelor sale frumoase care „se pri­vesc ca niște statui" cum îi place să spună. Alice Mănoiu *) Toate citatele sunt extrase din interviurile acordate de Michelangelo Antonioni. Un zimbet pe platou „Platou de filmare" Desen de Ando radu gabrea^ „Nevoia de a face film“ Radu Gabrea se apropie de terminarea celui de al doilea film artistic de lung metraj — „Amintiri bucureștene” — după acel „Prea mic pentru un război atît de mare“ care i-a adus frumoase aprecieri. Evident, la numai doi ani după absolvirea Institutului, tînărul regizor păstrează încă intacte verva şi volubilitatea din anii de studenţie mai ales în „disputele“ despre arta căreia i s-a consacrat.­ ­ „Amintiri bucureştene“, după cite am auzit, e un film de montaj. Mi se pare curios să vă văd atras de o astfel de formulă, ştiind că majoritatea tine­rilor doresc să facă filme de autor... — Știu eu... Mi-au plăcut întotdeauna imaginile vechi. Nici nu vă puteți da seama cit sînt de minunate și cît de atrăgător e să le pui cap la cap, re­înviind, în felul acesta, o lume rămasă înapoi. — In măsura în care imaginile vor­besc, într-adevăr, despre această lume... — Un astfel de film, cred eu, nu-i de­cit o re-creare a unui timp şi a unui spaţiu prin imagini deja existente. Fiind­că, spre deosebire de arta literară, o­­bligată în astfel de cazuri să evoce şi imaginile, dîndu-le ca „de atunci“, fil­mul se poate sprijini pe ceea ce s-a păstrat, puterea de exprimare și de sugestie artistică fiind în felul­­ acesta mult mai mare. — Ce a însemnat, pentru dr. Radu Gabrea, posibilitatea de a lucra Unng metraje artistice într-un studio cu nume cunoscut ? — Totul. Mai intîi, transformarea do­rințelor făurite in anii de studiu, într-un fapt­­ concret. Sentimentul acesta l-am avut cînd am terminat „Prea mic pen­tru un război atît de mare“. în al doilea rind, am reuşit să-mi confrunt, destul de repede, posibilităţile mele reale de lucru. Pentru noi, tinerii absolvenţi, ne­voia de a face film este vitală, pentru că trebuie să arătăm (şi în primul rînd să ne arătăm nouă înşine) ce şi cum putem să facem. — Această „nevoie vitală de a face film« poate include şi anii de asistenţă de regie, ca un stadiu necesar pentru orice începător ? — Necesar cu orice preţ, nu. Stadiul de asistent îşi are rostul numai cînd e făcut pe lîngă un mare maestru şi un bun pedagog. Personal, însă, consider că cea mai bună metodă de a cu­noaşte disponibilităţile pentru film ale tinerilor regizori ar fi crearea de stu­diouri anume pentru ei, studiouri în care aceştia să realizeze scurt metraje sau metraje medii. De altfel, ideea nu-i numai a mea... — Un astfel de studio experimental a şi început să funcţioneze pe lîngă „A­­teneul tineretului“. Vreţi să ne vorbiţi despre el ? — Am pornit această iniţiativă îm­preună cu colegii mei Dan Piţa, Mircea Veroiu, Constantifi Azimioară şi alţii din dorinţa de a înlesni un contact, mai bine spus, o comunicare eficientă, între regizori şi tineri scriitori, poeţi, plasticieni, compozitori , interesaţi de această artă numită „a 7-a“. Spre deo­sebire de alte domenii ale artei, filmul este, în majoritatea cazurilor, izbinda unui­­colectiv şi mai puţin a unei indi­vidualităţi. In acelaşi timp, dezideratul nostru este de a reuşi, pe această cale şi pe altele, să obţinem filme din ce în ce mai bune, la nivelul timpului şi exigenţelor publicului, filme car® să re­prezinte o echivalenţă de valoare a suc­ceselor înregistrate de literatură, să zi­cem, sau de celelalte arte. -- V-aţi gîndit, deja, la unele acţiuni In acest sens ? — Desigur. Printre acestea, vrem ca regizorii, cunoscuţi sau mai puţin cu­noscuţi, să-şi valorifice cît mai mult calităţiile şi talentul lor. Apoi, ne gîn­­dim la atragerea şi angajarea în această muncă a cît mai multor nume­­noi, pre­cum şi a unor artişti din afară pe care să-i determinăm să se angreneze în munca unui colectiv care, cel puţin prin tinereţea sa, nu poate să nu aibă pasiunea exprimării de sine. Mira Ioan Relaţia instituţie-cetăţean (Urmare din pag. 1) obligau organele locale de stat la un mare volum de muncă fără folos. In acest sens, exemplele pe care le enuntam succint sunt edificatoare. Astfel, în­ urma unei atente analize ,ii a unor discuții cu specialiştii în materie din cadrul comitetelor execu­tive ale consiliilor populare, s-a a­­juns la concluzia că nu mai este ne­cesar să se pretindă cetăţenilor de­claraţii scrise la declararea unei naş­teri sau a unui deces, asemenea decla­raţii preconizîndu-se în continuare, nu­mai la declararea unei căsătorii. De ase­menea, comitetele executive ale con­siliilor populare care au atribuţii de stare civilă, nu mai au obligaţia de a trimite lunar, forurilor competente, tabele privind căsătoriile şi decesele, precum şi copiile de pe sentinţele civile judecătoreşti de anulare, com­pletare sau rectificare a actelor de stare civilă. De menţionat că aceste lucrări pe care le întocmeau oficiile­­birourile şi delegaţii de stare civilă se ridicau anual la zeci de mii de pagini şi sute de mii de operaţiuni, activitate care în final nu avea nici un fel de eficienţă practică. Ba mai mult, intirziau eliberarea actelor so­licitate de cetăţeni, creînd din par­tea acestora, pe bună dreptate, ne­mulţumiri. Din alt aspect este şi acela că, fă­ră a afecta statului civil al persoa­nelor, noile măsuri luate elimină efectuarea unor menţiuni pe margi­nea actelor de stare civilă, care po­trivit vechii reglementări, se ridi­cau la cifra sutelor de mii. Astfel, dacă pînă în prezent delegaţii de stare civilă erau obligaţi să consem­­­neze în actele de deces toate diag­nosticele trecute în certificatul i me­­dical constatator de deces — opera­ţiuni inutile de vreme ce aceste cer­tificate medicale se păstrează in do­sarul de deces­­ în viitor, pe actul de deces se va înscrie numai cauza decesului, eliminîndu-se restul ope­raţiunilor, fapt care duce de aseme­­nea la o mare economie de timp şi muncă. O altă măsură care este deose­bit de importantă pentru cetăţeni se referă la faptul că, în viitor, ce­tăţenii care au domiciliul flotant nu se vor mai deplasa la domiciliul sta­bil (lipsind de la locul de muncă, efectuînd cheltuieli cu transportul -eti­s penţru a obţine certificate de stare civilă, deoarece aceste certifi­cate le pot obţine prin comitetele executive ale consiliilor populare din localitatea unde au domiciliul flo­tant. 1 . în prezent, are loc instruirea dele­gaţilor de stare civilă şi a tuturor acelora care lucrează pe această linie, pentru ca aceştia să-şi însuşească noile reglementări în așa fel ca, in­­cepînd cu data 1 octombrie a.c., toate actele de stare civilă să fie înregis­trate, înscrise sau, după caz, elibe­rate, în conformitate cu măsurile a­­doptate recent de­­ Comitetul de Stat pentru Economia și Administrația Lo­cală și Ministerul Afacerilor Interne. Este de datoria comitetelor exe­cutive ale consiliilor populare să ia toate măsurile ce se impun pentru ca angajaţii lor care lucrează în com­partimentul de stare civilă să-şi în­suşească întocmai noile reglementări, deoarece numai în felul acesta sarcinile din acest important sector de muncă vor putea fi îndeplinite în mod­­ cores­punzător, adică cererile publicului vor fi rezolvate în mod operativ şi calitativ la un nivel superior. De ase­menea, este o sarcină permanentă, o obligaţie de serviciu a lucrătorilor d­in acest sector de activitate — sar­cină pe care, de altfel, o au toţi lucrătorii din serviciile care lu­crează cu publicul — de a avea o atitudine civilizată faţă de cetăţeni, de a le explica cu răbdare — atunci cînd aceştia solicită diferite relaţii — de a le da îndrumări competente. Recomandăm şi cu acest prilej princi­piul potrivit căruia trebuie să ne că­lăuzim în întreaga noastră activitate — funcţionarul este la dispoziţia pu­blicului şi nu invers. Reglementările adoptate recent pe linia stării civile, precum şi alte mă­suri luate de Comitetul de Stat pen­tru Economia şi Administraţia Locală ca: elaborarea indexului şi colecţia legislativă pentru uzul comitetelor executive ale consiliilor populare­­ a instrucţiunilor privind exercitarea a­­tribuţiilor de autoritate tutelară ; evi­denţa, circulaţia şi păstrarea actelor — atribuţii deosebit de importante ale comitetelor executive ale consiliilor populare, împletite cu acţiunea de sprijinire a organelor locale ale ad­ministraţiei de stat în realizarea sar­cinilor ce le revin — toate acestea fac parte din preocupările Comitetu­lui nostru pentru ca munca comite­telor executiva al« aa»'*• lare, a unităţilor din subordinea a­­cestora să se ridice la un nivel şi mai superior, potrivit măreţelor sar­cini puse de partid şi de guvern în faţa tuturor organelor statului nostru socialist. cinema PATRICIA ŞI MUZICA — Bucureşti (15.61.54) — 9, 11.15, 13.45, 16.15, 18.45, 21. PĂSĂRILE — Luceafărul (15.8.67) — 8.45, 11.15, 13.45, 16.15, 18.45, 21.15. MN ARŞIŢA NOPŢII — Capitol (16.29.17) - 8.30, 10.45, 13.15, 16, 18.30, 21. DEGETUL DE FIER — Feroviar (16.22.73) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30; Excelsior (18.10.88) — 8, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30; Gloria (22.44.01) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30. SUNETUL MUZICII — Patria (11.86.25) — 9, 12.45, 16.80, 20.15. INTILNIREA — Festival (15.63 84) — 9, 12, 15.30, 18.15, 21 ; Melodia (12.06.88) — 9, 12, 15.30, 1815. 21 ; Modern (23.71.01) — 9, 11.45, 14.30. 17.15, 20.15 ; Favorit (31.06.15) — 10, 12.30, 15.30. 16. 20.30. NUMAI MORTUL VA RĂSPUNDE - Victoria (16.28.79) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.30, 20.45. Louis de Funés, între jandarmi şi Ruy Bias Cu o regularitate ele­navetist, de aproape cinci ani, în fiecare vară, actorul care stîrneşte prin gagurile sale hohotele de rîs ale spectatorilor, debarcă la Saint- Tropez. Şi, de fiecare dată, vechiul costum este scos de la naftalină, încă... un jan­darm. Acum, Louis de Funés va fi „Jandarmul în baladă“. Pe generic vor figura par­tenerii lui obişnuiţi : Jean Lefevre, Christian Marin, Michel Galabru. Dar, se pare că Louis de Funés îl va uita pentru un timp pe regizorul Jean Girault şi pe jandarmii săi. E motivul ? „Accidentul“. Este titlul filmului lui Serge Ker­ber, în care va juca alături de Gerard Oury şi Bourvil. Şi, oricît ar părea de ciudat, sursa de inspiraţie este... „Ruy Blas“ de Victor Hugo , bineînţeles o parodie pe tema relaţiilor dintre stăpîn şi valet. „Şi — de ce nu ?“ — mărturiseşte Funes, ar trebui să mă gindesc şi la prima peliculă în care voi fi în spatele camerei de luat vederi. Un film burlesc, cu o mul­ţime de personaje. Intre timp, voi căuta omul care să mă descopere ca interpret în afara teritoriului comediei. Poate Roman Polanski, poate Jean Anouilh, care a şi scris o piesă pentru mine, poate...“ PROGRAMUL I 17.30 Deschiderea emisiunii. E- m­isiune in limba maghiară. 18.00 Concursul si Festivalul „George Enescu“. Recitalul flau­tistului Jean-Pierre Rampal. La pian : Albert Guttman. 18.45 Rapsodia română. Horă la Prislop. Reportaj filmat de la Festivalul folcloric din Prislop. 19.10 Anunţuri — publicitate. 19.20 1001 de seri. Emisiune pen­tru cei mici. 19.30 Telejurnalul de seară. 20.00 Film serial : Noile aventuri ale lui Huckleberry Finn. 20.30 Cadran internaţional. 21.10 Al V-lea Concurs şi Festi­val „George Enescu“. Concertul In Do Major pentru violoncel şi orchestră de Haydn. Interpretează Mstislav Rostropovici, acompaniat de orchestra simfonică a Radio­­televiziunii Române. Dirijor: Io­sif Conta. 21.45 Poşta T.V. de Ion Bucheru. 21.55 Film artistic : De unul sin­gur. Premieră pe ţară. 23.25 Telejurnalul de noapte. PROGRAMUL­­ 20.­00 Filla artistic : Păpuşa (se­ria a II-a). Ecranizare după ro­manul scriitorului polonez Bole-QTdW Ppifc 21.25 Actualităţi literare. 21.55 Muzică uşoară. 22.20 Agenda Concursului şi Festivalului internaţional „George Enescu”. Noutăţi la studioul „AL. SANIA" I­n aceste ultime luni ale anului, la Studioul cinematografic „Al. Sahia“ se află în lucru şapte filme. Astfel, Titus Mesaroş se află în plină filmare la Ruşchiţa pentru a surprinde pitorescul locului şi munca oamenilor de aici, în peli­cula ce se va intitula „Marmura". Tot el va semna şi regia unui alt film, „Zbor în constelaţia Mamaia“, ce va avea drept scop etalarea fru­museţilor şi atracţiilor litoralului ro­mânesc. Jean Petro­viei semnează scenariul şi regia la „Acoperişul”. Urmărind munca plină de abnegaţie a nouă meşteri de la Griviţa Roşie care în timpul concediului de odihnă au ri­dicat o casă pentru o familie de si­nistraţi, regizorul încearcă să creeze un adevărat poem închinat omeniei. Despre actuala ediţie a Festivalu­lui şi Concursului internaţional „George Enescu", vom putea urmări, nu peste mult timp, două filme rea­lizate de Mirel Ilieşu. Intr-o fază incipientă de lucru se află „Soarele şi bradul“, o peli­culă cu caracter etnografic a lui Slavomir Popovici despre folosirea a două elemente — soarele şi bradul — în arta şi obiceiurile populare. La un portret cinematografic al scriitorului Victor Eftimiu a început să lucreze Radu Hangu folosind ca punct de plecare scenariul scris de Paul Anghel. 9 Mîine, în sala Institutului român pentru relaţiile culturale cu străinătatea din str. Mihai Eminescu nr. 8 (Piaţa Romană), se deschide expoziţia pe teme turistice intitulată „România pitorească“, organizată de Oficiul Naţional de Tu­rism în colaborare cu A.A.F. Expoziţia poate fi vizitată zilnic intre orele 10—13 și 17—21, pînă la 30 sep­tembrie. TĂCEREA (16.23.35) — 20.30. FRAGII (14.12.24) — 18.45. 20.45. ASTERIX (16.35.36) — MATINEU (16.35.38) — HATARI PROGRAM BĂRBAȚILOR — Lumina 9—16 în continuare, 18.30. SĂLBĂTICI — Central 8.45, 10.45, 12.45, 14.45, 16.45. ȘI CLEOPATRA — Doina 11.30, 13.45, 16, 18.15. 20.30. PENTRU COPII - Doina 10. (9.30—15.30 In continuare) ; DE FILME DOCUMENTARE SPORTIVE ROMANEŞTI (18.30—20.45 in continuare) — Timpuri Noi (15.61.10). ÎNTOARCEREA DOCTORULUI MARU­SE - Griviţa (17.08.58) — 10.30, 16, 18.15, 20.30. DREPTUL DE A TE NAŞTE — înfră­ţirea Intre popoare (17.31.64) — 15.30, 17.45, 20 . Moşilor (12.52.93) — 15.30. 18, 20.15 . Unirea (17.10.21)­­ 18. MONȘTRII — Buzești (15.62.79) — 15.30. 18. CĂSĂTORIE IN STIL GREC — Dacia (18.26.10) — 8.45—20.30 în continuare. DRAGOSTE ȘI VITEZA — Bucegi (17.05.47) — 10, 15.45, 18 . Floreasca (33.29.71) — 15.30, 18, 20.30 . Mioriţa (14.27.14) — 11. 15, 17.30, 20. NOUL ANGAJAT — Unirea (17.10.21) — 15.30. OPERAȚIUNEA LADY CHAPLIN — Lira (31.71.71) — 15.30, 13. JANDARMUL SE INSOARA — Drumul Sării (31.28.13) — 15.30, 17.45, 20. INTILNIRE LA VECHEA MOSCHEE — Giulesti (17.55.46) — 15.30, 18, 20.30. INTRUSA — Cotroceni (13.62.56) — 15.30. MARILE VACANTE — Cotroceni (13.62.56) — 17.45. 20. PETRECEREA — Volga (11.91.26) — 16. 18.15. 20.30 . Popular (35.15.17) — 15.30. 18. 20.15. SUB SEMNUL LUI MONTE CRISTO — Viitorul (11.48.03) — 15.30. 18. ASA AM VENIT — Viitorul (11.48.03) — 20.15. MAYERLING (ambele serii) — Aurora (35.04.66) — 9. 12. 16, 19.30 ; Tomis (21.49.46) — 9. 12.15, 15.30 ; Flamura (23.07.40) — 16. 18.15. 20.30. AMBUSCADĂ — Munca (21.50.97) — 16. 18. 20. ACEASTA FEMEIE - Flacăra (21.33.40) — 16. 18. 20 ; Ferentari (23.17.50) — 15.30. 18, 20.15. TIFANY MEMORANDUM — Arta (21.31.36) — 15.30, 18. CEI 1 000 DE OCHI AI DOCTORULUI MARUSE — Vitan (21.39.82) — 15.30, 18. CLIPA DE LIBERTATE — Progresul (23.94.10) — 15.30, 18. DEPARTE IN APUS — Ferentari (23.17.50) - 15.30. 18. 20.15. D-ALE CARNAVALULUI — Pacea (31.32.52) — 15.30, 18, 20.15. ARGOMAN SUPERDIABOLICUL — Cringasi (17.38.81) — 15.30, 18, 20.15. FREDDY ȘI CINTECUL PRERIEI — — Cosmos (35.19.15) — 15.30, 18, 20.15. LALEAUA NEAGRA — Cinemateca (sala Union — 13.49.04) — 9, 11; 13, 15, 17, 19, 21. GRĂDINI- CINEMATOGRAFE PĂSĂRILE — Stadionul Dinamo (11.03.72) — 19.30 . Doina (15.87.67) — 20. MARI SUCCESE DE ODINIOARĂ — Capitol (16.29.17) — 19. 21. INTILNIREA — Festival (15.63.84) — 19.30 : Arenele Romane (23.71.01) — 19.30. PETRECEREA — Parcul Herăstrău (11.91.26) — 19.30. MONSTRII — Buzești (15.62.79) .— 20.15. DRAGOSTE ȘI VITEZA — Bucegi (17.05.47) — 20.15. DREPTUL DE A TE NAŞTE — Unirea (17.10.21) — 20.15. OPERAȚIUNEA LADY CHAPLIN — Lira (31.71.71) — 20. MAYERLING (ambele serii) — Aurora (35.04.66) — 19 . Tomis (21.49.46) — 19­ TIFFANY MEMORANDUM — Arta (21.31.86) — 20 15. CEI 1 000 DE OCHI AI DOCTORULUI MARUSE — Vitan (21.39.82) — 20.15. JANDARMUL SE INSOARA — Rahova (23.91.00) — 20. SALARIUL GROAZEI — Progresul­parc (23.94.10) — 20. DON CARLOS (Virginia Zeani, Nicola Rossi Lemehi, Nicolae Herlea, Cornel Stavru, Viorica Cortez. Dirijor : Boga Lescovici) — Opera Română, tel. 16.48.20, ora 20. SONATUL LUNII (Zizi Şerban, Puiu Călinescu, Didi Ionescu, Doina Spătaru, Sergiu Cioiu) — Teatrul satiric-muzical „C. Tănase“, Grădina Boema, ora 20. CIRCUL HU­IBERTO — şapiţoul insta­lat pe calea Plevgei colţ cu Ştirbin v­orăj orele 16 $1 20, *«.-» -S*.^

Next