Luceafărul, ianuarie-iunie 1970 (Anul 13, nr. 3-26)

1970-03-28 / nr. 13

A v. învăţătura muncii Omul tînăr şi-a aşezat şi îşi aşează tot­deauna în faţă cele mai îndrăzneţe pro­bleme ale existenţei şi ceea ce este deose­bit la el e că le înnobilează cu un pătrun­zător sens spiritual. Pornind numai de la simpla capacitate a omului tînăr de a „reface“ lumea prin sine, de a fi proaspăt în regîndirea lucrurilor vechi şi surprin­zător de creativ în cele noi, apare lim­pede că el porneşte de la substanţa pro­blemelor vieţii, e preocupat de esenţe şi cine a numit tinereţea „virstă solară“ a dovedit mai degrabă simţ exact al reali­tăţii decît dorinţă pentru metaforă. Fundamental al timpului său, al celor mai noi şi mai acute cerinţe sociale, tînă­­rul îşi priveşte dimensiunile intime ale personalităţii sale, ale formării ei, prin prisma legăturii organice a omului cu da­tele cele mai proaspete ale societăţii în care trăieşte. Enunţând ideea de „carac­ter“, aceea de „etică“, de „împlinire a profesiei“, tînărul le priveşte în raportul lor de substanţă cu complexitatea prezen­tului social în plină mişcare. Pentru reali­zarea conştientă a acestui raport de sub­stanţă, munca şi învăţătura cîştigă un loc central în existenţa şi preocupările per­sonalităţii tînărului, noţiunile de „însin­gurare“ şi de „static“ neputîndu-se infiltra practic fără să atingă şi să rănească fi­rescul tinereţii, cursul ei impetuos de des­făşurare activă a energiei, de gîndire mereu descoperitoare, de participare şi dăruire socială. Cunoscînd că în timpul modern cea mai simplă muncă cere învăţătură şi rigoare, munca a devenit în mod necesar nedesli­­pită de învăţătură şi amîndouă pot fi via­bile şi creatoare de valori printr-o con­tinuă îngemănare, receptivă la cele mai noi cuceriri ale vieţii, ştiinţei şi culturii, printr-o înaltă înţelegere a sensului lor social — şi am spune că trecînd de la o treaptă la alta a eforturilor sale tenace de muncă şi învăţătură, tînărul începe să aibă în vedere o constantă de rigoare a existenţei sale, un reper intim de evoluţie a personalităţii sale : învăţătura muncii, acea valoare de sinteză cîştigată prin îm­binarea fericită a muncii cu învăţătura, prin obţinerea primelor rezultate reale capabile să poarte măsura socială a parti­cipării directe la eforturile şi roadele co­mune. învăţătură a muncii, înţeleasă atît în privinţa preluării a ceea ce au izbutit strălucit cei dinaintea timpului său şi cei cu care munceşte alături şi în timpul său, cît şi în sensul a ceea ce tînărul poate cîştiga şi descoperi el însuşi pornind şi fructificînd tezaurul de muncă şi învăţă­tură spre care societatea noastră socialistă îl cheamă să se îndrepte şi să-l cunoască, să-l folosească şi să-l îmbogăţească. învăţătura muncii dă rigoare şi măreşte responsabilitatea, propriul destin îşi des­coperă solida legătură de esenţă şi dezvol­tare cu cerinţele fundamentale ale socie­tăţii. Cît preţ şi cîtă seriozitate acordă comu­niştii muncii şi învăţăturii, cîtă valoare socială e înţeleasă în conjugarea capaci­tăţilor şi energiilor tuturora într-un una­nim şi riguros efort menit să servească patria socialistă, rosturile ei mari de con­strucţie, prosperitate, independenţă, suve­ranitate — avem încă o d­ată cele mai pu­ternice dovezi în aceste zile cînd s-au dezbătut, în forurile înalte ale partidului, în sfatul ţării, printre cele mai importante probleme ale societăţii noastre, problema muncii, a organizării ei sociale, a disci­plinei desfăşurării ei. înţelesul patriotic al acestor dezbateri vine spre oamenii tineri, ca spre toţi cetă­ţenii, ca un act de profundă încredere a partidului şi conducătorilor săi, a celor din fruntea obştei ţării noastre, în capacităţile, energiile şi talentele noastre. Munca, în­văţătura ei, efortul tuturor spre roadele cele mai bune ne unesc şi mai strîns, ne dau noi măsuri de cunoaştere a propriilor puteri şi resurse, a valorii lor excepţio­nale pentru dezvoltarea patriei şi presti­giului ei în lumea contemporană. LUCEAFĂRUL Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ­­i Lenin şi cultura Viziunea lui Lenin asupra culturii stă sub semnul dialecticii şi a organicităţii. Per­cepţia sa acută a realităţii inclusiv a rea­lităţii culturii l-a făcut un căutător al ori­ginilor şi determinărilor fenomenului cul­tural, îmbrăţişînd întreaga dezvoltare dia­lectică a acestuia, complexă şi contradic­torie, integrată în istorie dar nu umbră pa­sivă, imagine virtuală, ci încărcată de exis­tenţă proprie. Lenin a fost preocupat de rădăcinile culturii aşa cum e firesc pentru un dialectician pentru care realitatea e un proces şi nu o stare. O concepţie dialectică este totdeauna organică. Marxismul însuşi a fost văzut ca un asemenea proces, de­terminat istoric, comunicînd cu realitatea socială a epocii, mereu integrîndu-se con­figuraţiilor noi ale timpului, mereu reuşind să fie contemporan cu epoca, condiţionat însă de apariţia altor fenomene ale cultu­rii pe care le preia creator, le neagă dia­lectic sau le dezvoltă, le cuprinde în ample sinteze. Lenin nu a văzut materialismul dia­lectic şi istoric ca pe o monadă fără rezo­nanţă. A subliniat într-un celebru articol izvoarele acestuia, astfel încît înţelegerea lui profundă şi adevărată nu se poate rea­liza fără cunoaşterea implicaţiilor acestor mari curente de gîndire filosofică şi so­cială. Sub acest raport interpretarea mo­dernă a lui Althusser accentuînd structuri­­ închise şi rigide sociale, fiecare cu supra­structura sa precis delimitată, ni se pare abuzivă. Epocile istorice totdeauna comu­nică pe diverse planuri, ele sunt integrate în procesul mai larg al dezvoltării ome­nirii. Această concepţie organică l-a determi­nat să vorbească în repetate rînduri despre faptul că învăţarea concluziilor marxiste numai, fără cunoaşterea elementelor fun­damentale ale culturii şi ştiinţei în genere nu este suficientă şi poate fi dăunătoare In ultimul său articol polemic, publicat în Pravda în ajunul îmbolnăvirii sale, „Mai bine mai puţin dar mai bine", Lenin com­­bate cu hotărîre graba, greşala în nega­rea culturii trecutului, pledează pentru o plecare atentă asupra unei culturi autenti­ce, reale, bogate şi stringent adevărată. E­rorile privind preluarea moştenirii cultura­le au derivat totdeauna din nesocotirea a­cestei profunde indicaţii leniniste, a negă­rii organicităţii istoriei culturii, văzută ca un proces complex şi continuu. Şi aceasta nu este numai o eroare teoretică, puţind avea consecinţe practice în constituirea u­­nei noi societăţi. Orînduirea socialistă este calitativ nouă în dezvoltarea omenirii prin faptul că ea tinde să dezalieneze pe om, să înlăture destinul istoric misterios prin participare conştientă. Or, conştiinţa pre­supune permeabilitate la adevăr, deschi­dere faţă de realul nemistificat, gîndire proaspătă şi creatoare, în ultimă instanţă cultură autentică. Latura cealaltă a înţelegerii leniniste a culturii e viziunea polemică. Pentru Lenin cultura nu se închide în sine, nu e o acti­vitate autonomă, legată de satisfacerea unei necesităţi spirituale izolate a omului. Marxism-leninismul postulează omului total ale cărui laturi se structurează în procesul concret istoric. Cultura este o formă de participare la istoria văzută ca înfruntare continuă, ca luptă cu clasele, depăşite sau cu inerţiile. Fundamentală pentru concepţia leninistă e teza celor două culturi existente în cadrul culturii unice, reflectînd pe plan suprastructural încleştările din realitatea so­cială. Polemica deschisă şi principială, lua­rea de poziţie faţă de vechi, de inerţie şi în ultimă instanţă faţă de mistificare, nu e numai o caracteristică a vieţii culturale ci însăşi esenţa sa, modul în care ea se inte­grează vieţii concrete. Concepţia leninistă a culturii nu este tolerantă ci largă, des­chisă faţă de adevăr, organică şi polemică în acelaşi timp, dinamică şi antiacademistă, duşmană a schemelor, simplificărilor şi mai ales a suficienţei, a prea uşoarei şi îngăduitoarei mulţumiri de sine. Alexandru IVASIUC TAPISERIE de ION NICODIM IN ACEST NUMĂR: Cei mai tineri autori: Versuri de Mircea Dinescu Proză de Irina Grigorescu şi Ion Bledea Despre iluzia superiorităţii de Teodor Mazilu Unde a studiat Cantemir? de Ion Alexandru Poeme și proză de Henri Michaux Literatură turcă ' • • . i -J ... .... . . ‘

Next