Lupta, noiembrie 1885 (Anul 2, nr. 118-129)
1885-11-08 / nr. 121
A V y "a -3 ANUL II. No. 131. ABONAMENTE Un an...........12 fr. Ns an............1 * Pentru Străinătate Un an...........20 fr. an.. .... 11 * Administrația in Str. Podul Vechiu Casele Papadopol. Un immer 10 bani VINERI 8 NOEMVRE 1885 ANTNCimi Un rând în p. III. 30 b. Un rând în p. IV. 25 b. Un număr vechiu . 25 b Manuscriptele nepublicate se vor arde. .'a. a- a a®, ■e-i 3E ra c u* -vinîeim sssa. Idemiiwica DIRECTOR POLITIC, G. PANE. Iaşi 7 Noemvre 1885 Regulamentele şcolare fabricate cu duzina la ministerul instrucţiune! sunt capodopere nu numai din punt de vedere a respectare! lege!, a practicităţeî lor şi a bunului simţ ; ele să deosebesc de aseminea prin un spirit larg, prin o înţalegere înaltă a nevoelor societăţe moderne, prin o absolută toleranţă şi libertate de conştiinţă. Aceste calităţi care strălucesc pe frontonul ministerului de instrucţie, întocmai ca diamantele pe o coronă împărătească să văd puse în aplicare mai cu sama în regulamentul pentru promoţiunea şcolarilor în şcoalele secundare etc“. Să atragem deci atenţia cetitorilor asupra acestor juvaere naţional-liberale. Să ştie că numitul regulament după însemnătatea fiecărui obiect îi dă şi coeficientul şi din înmulţirea tuturor rezultă media anuală. „Religia strămoşilor noştri“ are la licee şi gimnazii coeficientul doi, adecă un coeficient important mai mare decât coeficientul altor patru obiecte între care economia politică, igiena etc. Şi are dreptate ministrul. Religia poate înlocui perfect obiectele amintite. Igienă nu trebue unui drept credincios, credinţa lui îl scapă de toate boalele dar dacă să întâmplă de moare este că’e bun la D-zeu. Bogăţia şi sărăcia, prosperitatea sau foametea venind de la D-zeu, natural că nici economia politică nu are un rol. La şcoalele primare normale coeficientul religiei creşte, el să urcă după regulament Ministerial la trei. Religia îi pusă deci pe acelaşi grad cu ştiinţele naturale, psicologia, matematici etc. Ea are aceaşi însămnătate ca şi în seminariu. Poate unii sunt curioşi să ştie pentru ce în licee şi gimnazii coeficienţa religiei este doi şi pentru ce la şcoalele normale este trei ? Explicaţia este foarte raţionabilă, fiindcă ţaranul are nevoe de religie mai mult decât orăşanul. Ţaranul este o bestie incultă pentru care orice minciuni şi grosolănii sunt bune. Noi cestelalţî avem voe să ne emancipăm de erorile şi superstiţiele veacurilor, noi putem chiar aspira la o morală independentă de religie. Ţăranul însemn, pe dânsul trebue să continuăm al îndobitoci sau cel mult a nu-l scoate din ignoranţă. Aceasta este teoria curentă pe care o auzi debitată de toţi domnişorii cu un cinism revoltător. Cu alte cuvinte, după cum sunt două stări sociale, două culturi, trebue să fie două feluri de credinţi, două feluri de morale, una pentru neţarani, alta pentru ţarani. Ceea ce lepădăm noi de rău dăm ţăranului de absolut indispensabil. Să venim la libertatea conştiinţei. Să cităm înse textul art. 10 din regulament. „Art. 10. Şcolarii cari nu sunt de confesiunea creştină ortodoxă se vor dispensa de studiul religiunei în şcoală, cu condiţiune de a presinta certificat in regulă de la autoritatea eclesiastică a confesiunei căreia aparţin ei, cum că o fi fac studiele religiunei lor, sub direcţiunea unui preot de confesiunea lor. Ministerul va determina pentru fiecare localitate şi pentru fiecare confesiune în deosebi, care este autoritatea eclesiastică în drept a libera asemenea certificate“. „Dacă condiţiunea de la aliniatul precedent este împlinită, religiunea nu va intra în nici un mod în calculul notelor şcolarilor în cestiune. Dacă nu, şcolarii de confesiune străină care ■nu vor implini-o vor fi datori a urma cursul de religiune ortodoxă, la din contra, religiunea va intra in comptul notelor lor cu nota zero pe toate lunete și pe examen“. Lucrul este foarte lămurit. Orice om trebue să aibă o religie,popă, zice regulamentul, putem să tolerăm ca un elev să aibă o altă religie decât a noastră, nu putem însă tolera să nu aibă nici una. In acest caz contrar, îi impunem noi din oficiu pe cea ortodoxă, dacă nu cumva elevul nu preferă a avea zero! Şi aici are dreptate ministrul. In lume trebue să fie o ordine, o disciplină, ce ar ajunge societatea dacă ar da voe fiecăruia să creadă sau să nu creadă ce iar plăcea ? De sigur că ar peri. Religiele toate fără escepţie ştiu foarte bine că pe câtă vreme una din ele macar va remînea în picioare, orice speranţă nu e perdută nici pentru celelalte căci existenţa unia dovedeşte că spiritele nu sunt emancipate încă. De acea ele să mănâncă între ele, adepţii lor respectivi să tratează în modul cel mai grosolan. Când înse este vorba de nereligie fiind că acesta este duşmanul comun, imediat toate să coalizază, ele să tolerează în acest caz una pe alta. Mai bine orice religie decit lipsă totală de religie. Iată în puterea cărei idei toate eresurile să conjurează în scop de a mănţinea pe oameni în ignoranţă. Acest principiu l-a adoptat şi ministrul de Instrucţie ca bază a regulamentului său... Societatea poate să doarmă liniştită, ministrul veghează pentru salvarea ei. Avem nevoe să ne mai spunem părerea noastră? Una din reformele cele mai urgente în programul învăţămîntului de toate gradele este suprimarea studiului religiunei. In şcoală nu trebue să existe curs pentru creienizarea copiilor. Religiunea este o anomalia in programele şcoalelor, ea este o protestare în contra tuturor celorlalte obiecte care conţin mai toate lucruri diametral opuse învăţământelor religioase. Aflarea religiunei pe programa şcoalelor este o lovire la libertatea de conştiinţă, ea fiind astăzi o chestie de conştiinţă şi conştiinţa neputând avea alt control decât pe ea însăşi. Cele mai multe ţări de alminterea credincioase în mare parte, de mult au suprimat religia din şcoalele secundare. De apoi ea este esclusă şi din şcoalele primare în ţări ca Franţa, Belgia, Olanda etc. Religia astăzi nu mai este un obiect propriu zis, ştiinţele şi-au împărţit domeniul ei odată aşa de vast. Tot ce să învaţă şi să explică odată prin religie acum să învaţă şi să explică prin diferitele ştiinţe şi cunoştinţi care toate figurează în programul şcoalelor. Atunci în ce calitate ar mai figura şi religia ? Ca obiect ? Nu, căci ea nu are un domeniu precis de fapte şi fenomene. Ca sistematizare generală a unor cunoştinţi? Nici atâta, căci ea nu are nici o legătură cu acele cunoştinţi pe care s’ar putea răzema pentru a să râdica la generalizare. Atunci ca ce ? De ca o ţesătură veche de imposibilităţi şi erori. In acest caz ea poate fi predată sub o altă formă şi din alt punct de vedere. Ea poate întră ca parte in un curs universitar care ar avea de scop să facă istoria credinţelor omeneşti şi fazele pe care au trecut spiritul în deosebite veacuri. Aşa o inţălegem, ca dogme sau ca obiect de studiu, nu. -----------.—*-—•----------------- Ce însamnă deprinderea de a judeca după cum ar trebui să fie lucrurile ! Când vestea declararea de răsboi între Serbia şi Bulgaria a ajuns la Bucureşti, unele ziare opoziţioniste au şi întrebat ce face guvernul? Pentru ce nu convoacă oamenilor întrebarea ar fi fost, în alte împrejurări, legitimă, întoarcerea tuturor privirilor înspre corpurile legiuitoare este ceva natural chiar instinctiv. Cei ce scapau din peptul lor această întrebare uitau insă că ne aflăm în al nouălea an a cărmuirei d-luî Brătianu, mai uitau de asemenea că suntem în România şi nu în altă ţară, că, ca Instituţii avem parlamentarismul lui Ismail Paşa fostul vice-rege a Egiptului şi nici de cum ceva serios. Ce ar putea să facă aşa numitele camere dacă ar fi convocate ? Ce poate să aştepte cineva de la ele ? Ceia ce face regele şi d. Brătianu este bun făcut, aceasta toată lumea o ştie. In cursul atător ani credem că fiecare s’a convins că nişte camere alese de poliţie, întreţinute din fondurile statului, nişte unanimităţi bazate pe favoruri, concesiuni, permisiune de hatâruri şi de, scandaluri, nişte asemenea camere, zicem, nu pot fi decăt simple instrumente. Multe chestii în cursul acestor ani au fost de ordinea zilei. Să nu să arăte în care chestii Camerile d-luî Brătianu au dovedit oarecare veleităţi de control, de rezistenţă ? In nici una. Servilism însă şi umilinţă cătă voeştî. Cum îş mai poate dar închipui cineva că nişte păpuşe a căror mănî le mişti cu o sferişoară vor putea să facă un gest omenesc ? Cum poate crede cineva că nişte figurine de cauciuc cu un resort în pântece pe care cănd îl apeşi să produce un ţipet mecanic, vor putea să vorbească bărbăteşte ? De mult comedia parlamentarismului, aşa cum să practică, este cunoscută şi prea cunoscută. Publicul cunoaşte toate personajele şî scenele de convenţie. El ştie la ce loc din piesă, actorul principal are să-şi facă tirada, el ştie că dacă peripeţiele mai variază, deznodământul este acelaşi. După cum toate comediile să sfârşesc prin căsătoria eroilor, tot aşa toate scenele parlamentare din cameră să sfârşesc prin a vota ceia ce d-na Brătianu voeşte. Chiar interesul lipseşte în asemenea spectacol, căci bieţii figuranţi nu prea sunt tari în invenţiune dar stăpânul nu-şi variază de loc repertoriul. Să lăsăm deoparte aşadar formele şi să nu ne ocupăm decăt de realitatea lucrurilor. Dacă regele şi d-na Brătianu vor voi să treacă Dunărea, o vor trece ; dacă aceşti domni vor voi să declare resboi Rusiei, vom avea resboî cu Rusia; dacă lor le va veni gust să declarăm resboi Europei întregi, îl vom declara. Cu căt planul va fi mai absurd, cu căt hotărirea va fi mai dăunătoare ţăreî, cu atăt Camerile le vor vota cu mai mult entuziasm. Şi au dreptate. Devotamentul unor Camere nu să dovedeşte votănd lucruri raţionabile şi,folositoare. Aceasta toată lumea poate să o facă. Devotamentul să vede