Lupta, noiembrie 1885 (Anul 2, nr. 118-129)

1885-11-08 / nr. 121

A V y "a -3 ANUL II. No. 131. ABONAMENTE Un an...........12 fr. Ns an............1 * Pentru Străinătate Un an...........20 fr. an.. .... 11 * Administrația in Str. Podul­ Vechiu Casele Papadopol. Un immer 10 bani VINERI 8 NOEMVRE 1885 ANTNCimi Un rând în p. III. 30 b. Un rând în p. IV. 25 b. Un număr vechiu . 25 b Manuscriptele nepubli­cate se vor arde. .'a. a- a a®, ■e-i 3E ra c­ u* -vinîeim sssa. Idemiiwica DIRECTOR POLITIC, G. PANE. Iaşi 7 Noemvre 1885 Regulamentele şcolare fabricate cu duzina la ministerul instrucţiune! sunt capodopere nu nu­mai din punt de vedere a respectare! lege!, a practicităţeî lor şi a bunului simţ ; ele să deo­sebesc de aseminea prin un spirit larg, prin o înţalegere înaltă a nevoelor societăţe­ moderne, prin o absolută toleranţă şi libertate de con­ştiinţă. Aceste calităţi care strălucesc pe fron­tonul ministerului de instrucţie, întocmai ca dia­mantele pe o coronă împărătească să văd puse în aplicare mai cu sama în regulamentul pentru promoţiunea şcolarilor în şcoalele secundare etc“. Să atragem deci atenţia cetitorilor asupra a­­cestor juvaere naţional-liberale. Să ştie că nu­mitul regulament după însemnătatea fie­cărui obiect îi dă şi coeficientul şi din înmulţirea tuturor rezultă media anuală. „Religia strămoşilor no­ştri“ are la licee şi gimnazii coeficientul doi, adecă un coeficient important mai mare decât coeficientul altor patru obiecte între care eco­nomia politică, igiena etc. Şi are dreptate ministrul. Religia poate în­locui perfect obiectele amintite. Igienă nu tre­bue unui drept credincios, credinţa lui îl scapă de toate boalele dar dacă să întâmplă de moare este că’e bun la D-zeu. Bogăţia şi sărăcia, pro­speritatea sau foametea venind de la D-zeu, natural că nici economia politică nu are un rol. La şcoalele primare normale coeficientul reli­giei creşte, el să urcă după regulament Ministerial la trei. Religia îi pusă deci pe acelaşi grad cu ştiinţele naturale, psicologia, matematici etc. Ea are aceaşi însămnătate ca şi în seminariu. Poate unii sunt curioşi să ştie pentru ce în licee şi gimnazii coeficienţa religiei este doi şi pentru ce la şcoalele normale este trei ? Expli­caţia este foarte raţionabilă, fiind­că ţaranul are nevoe de religie mai mult de­cât orăşanul. Ţaranul este o bestie incultă pentru care ori­ce minciuni şi grosolănii sunt bune. Noi ceste­­lalţî avem voe să ne emancipăm de erorile şi superstiţiele veacurilor, noi putem chiar aspira la o morală independentă de religie. Ţă­ranul înse­mn, pe dânsul trebue să continuăm al îndobitoci sau cel mult a nu-l scoate din igno­ranţă. Aceasta este teoria curentă pe care o auzi debitată de toţi domnişorii cu un cinism revoltător. Cu alte cuvinte, după cum sunt două stări sociale, două culturi, trebue să fie două feluri de credinţi, două feluri de morale, una pentru neţarani, alta pentru ţarani. Ceea ce le­pădăm noi de rău dăm ţăranului de absolut in­dispensabil. Să venim la libertatea conştiinţei. Să cităm înse textul art. 10 din regulament. „Art. 10. Şcolarii cari nu sunt de confesiunea creştină ortodoxă se vor dispensa de studiul re­­ligiunei în şcoală, cu condiţiune de a pre­­sinta certificat in regulă de la autoritatea eclesiastică a confesiunei căreia aparţin ei, cum că o fi fac studiele religiunei lor, sub di­recţiunea unui preot de confesiunea lor. Mi­nisterul va determina pentru fie­care localitate şi pentru fie­care confesiune în deosebi, care este autoritatea eclesiastică în drept a libera asemenea certificate“. „Dacă condiţiunea de la aliniatul precedent este împlinită, religiunea nu va intra în nici un mod în calculul notelor şcolarilor în cestiune. Dacă nu, şcolarii de confesiune străină care ■nu vor implini-o vor fi datori a urma cursul de religiune ortodoxă­, la din contra, religi­unea va intra in comptul notelor lor cu nota zero pe toate lunete și pe examen“. Lucrul este foarte lămurit. Ori­ce om trebue să aibă o religie,popă, zice regulamentul, putem să tolerăm ca un elev să aibă o altă re­ligie de­cât a noastră, nu putem însă tolera să nu aibă nici una. In acest caz contrar, îi impunem noi din oficiu pe cea ortodoxă, dacă nu cumva elevul nu preferă a avea zero! Şi aici are dreptate ministrul. In lume trebue să fie o ordine, o disciplină, ce ar ajunge so­cietatea dacă ar da voe fie­căruia să creadă sau să nu creadă ce iar plăcea ? De sigur că ar peri. Religiele toate fără escepţie ştiu foarte bine că pe câtă vreme una din ele macar va remînea în picioare, ori­ce speranţă nu e per­­dută nici pentru celelalte căci existenţa unia dove­deşte că spiritele nu sunt emancipate încă. De acea ele să mănâncă între ele, adepţii lor respectivi să tratează în modul cel mai grosolan. Când înse este vorba de nereligie fiind că acesta este duşmanul comun, imediat toate să coalizază, ele să tolerează în acest caz una pe alta. Mai bine ori­ce religie decit lipsă totală de religie. Iată în puterea cărei idei toate eresurile să conjurează în scop de a mănţinea pe oameni în ignoranţă. Acest principiu l-a adoptat şi mini­strul de Instrucţie ca bază a regulamentului său... Societatea poate să doarmă liniştită, mi­nistrul veghează pentru salvarea ei. Avem nevoe să ne mai spunem părerea noa­stră? Una din reformele cele mai urgente în pro­gramul învăţămîntului de toate gradele este su­primarea studiului religiunei. In şcoală nu tre­bue să existe curs pentru creienizarea copiilor. Religiunea este o anomalia in programele şcoa­­lelor, ea este o protestare în contra tuturor ce­lorlalte obiecte care conţin mai toate lucruri diametral opuse învăţământelor religioase. Afla­rea religiunei pe programa şcoalelor este o lo­vire la libertatea de conştiinţă, ea fiind astăzi o chestie de conştiinţă şi conştiinţa neputând avea alt control decât pe ea însăşi. Cele mai multe ţări de alminterea credincioase în mare parte, de mult au suprimat religia din şcoalele secundare. De apoi ea este esclusă şi din şcoalele primare în ţări ca Franţa, Belgia, O­­landa etc. Religia astăzi nu mai este un obiect propriu zis, ştiinţele şi-au împărţit domeniul ei odată aşa de vast. Tot ce să învaţă şi să ex­plică odată prin religie acum să învaţă şi să explică prin diferitele ştiinţe şi cunoştinţi care toate figurează în programul şcoalelor. Atunci în ce calitate ar mai figura şi religia ? Ca ob­iect ? Nu, căci ea nu are un domeniu precis de fapte şi fenomene. Ca sistematizare generală a unor cunoştinţi? Nici atâta, căci ea nu are nici o legătură cu acele cunoştinţi pe care s’ar putea răzema pentru a să râdica la generalizare. Atunci ca ce ? De ca o ţesătură veche de imposibilităţi şi erori. In acest caz ea poate fi predată sub o altă formă şi din alt punct de vedere. Ea poate întră ca parte in un curs u­­niversitar care ar avea de scop să facă istoria credinţelor omeneşti şi fazele pe care au trecut spiritul în deosebite veacuri. Aşa o inţălegem, ca dogme sau ca obiect de studiu, nu. -----------.—*-—•-----------------­ Ce însamnă deprinderea de a judeca după cum ar trebui să fie lucrurile ! Când vestea declararea de răsboi între Serbia şi Bulgaria a ajuns la Bucu­reşti, unele ziare opoziţioniste au şi întrebat ce face guvernul? Pentru ce nu convoacă oamenilo­r în­trebarea ar fi fost, în alte împrejurări, legitimă, întoarcerea tuturor privirilor în­spre corpurile legiuitoare este ceva natural chiar instinctiv. Cei ce scapau din peptul lor această întrebare uitau insă că ne aflăm în al nouălea an a căr­­muirei d-luî Brătianu, mai uitau de asemenea că suntem în România şi nu în altă ţară, că, ca Instituţii avem parlamentarismul lui Ismail­ Paşa fostul vice-rege a Egiptului şi nici de cum ceva serios. Ce ar putea să facă aşa numitele camere dacă ar fi convocate ? Ce poate să aştepte cineva de la ele ? Ceia ce face regele şi d. Brătianu este bun făcut, aceasta toată lumea o ştie. In cursul a­­tător ani credem că fie­care s’a convins că ni­şte camere alese de poliţie, întreţinute din fon­durile statului, nişte unanimităţi bazate pe fa­voruri, concesiuni, permisiune de hatâruri şi de, scandaluri, nişte asemenea camere, zicem, nu pot fi decăt simple instrumente. Multe chestii în cursul acestor ani au fost de ordinea zilei. Să nu să arăte în care chestii Camerile d-luî Brătianu au dovedit oare­care veleităţi de control, de rezistenţă ? In nici una. Servilism însă şi umilinţă cătă voeştî. Cum îş mai poate dar închipui cineva că nişte păpuşe a căror mănî le mişti cu o sferişoară vor pu­tea să facă un gest omenesc ? Cum poate crede cineva că nişte figurine de cau­ciuc cu un re­sort în pântece pe care cănd îl apeşi să pro­duce un ţipet mecanic, vor putea să vorbească bărbăteşte ? De mult comedia parlamentarismului, aşa cum să practică, este cunoscută şi prea cunoscută. Publicul cunoaşte toate personajele şî sce­nele de convenţie. El ştie la ce loc din piesă, actorul principal are să-şi facă tirada, el ştie că dacă peripeţiele mai variază, deznodământul este acelaşi. După cum toate comediile să sfâr­şesc prin căsătoria eroilor, tot aşa toate scenele parlamentare din cameră să sfârşesc prin a vota ceia ce d-na Brătianu voeşte. Chiar interesul lipseşte în asemenea spectacol, căci bieţii figu­ranţi nu prea sunt tari în invenţiune dar stă­pânul nu-şi variază de loc repertoriul. Să lăsăm deoparte aşa­dar formele şi să nu ne ocupăm decăt de realitatea lucrurilor. Dacă re­gele şi d-na Brătianu vor voi să treacă Dunărea, o vor trece ; dacă aceşti domni vor voi să de­clare resboi Rusiei, vom avea resboî cu Rusia; dacă lor le va veni gust să declarăm resboi Eu­ropei întregi, îl vom declara. Cu căt planul va fi mai absurd, cu căt hotărirea va fi mai dău­nătoare ţăreî, cu atăt Camerile le vor vota cu mai mult entuziasm. Şi au dreptate. Devota­mentul unor Camere nu să dovedeşte votănd lucruri raţionabile şi,folositoare. Aceasta toată lumea poate să o facă. Devotamentul să vede

Next