Lupta, februarie 1886 (Anul 3, nr. 12-23)

1886-02-23 / nr. 21

ANUL III. No. 21. ABONAMENTE Un an........................12 fr. 'A an.........................7 „ Pentru străinătate Un an........................20 fr. 'A an.......................11 „ Administrația in Str. Podul­ Vechiu Casele Papadopol. Un număr 10 bani APARE MERCUR­I, VINERI ȘI DUMINICĂ Director politic: G. PANU. ANUNCIURI Un rând in p. III. 30 b. Un rănd in p. IV 25 b. Un număr Vechiu 25 b. Manuscriptele nepubli­cate se ard. IAŞI, 22 FEVRUAR 1886. In studiul nostru deşi pană acum am cer­cetat cele trei cazuri in care poate fi o ţară adecă: 1) importul egal cu exportul, 2) im­portul mai mare de­cit exportul şi 3) ex­portul mai mare de­cît importul, totuşi nu am intălnit ogiul ca consecvenţă a nici unuia din aceste cazuri. In adevăr, in cazul intăi am văzut că nici poate fi vorba de agiu, de vreme ce cre­ditul egalizază debitul și că cel mult cîte odată, adecă când terminele de plată a in­trărilor cu a eșirilor nu ar coincidă, atunci se va produce o mică primă. Am studiat de aproape ipoteza cănd im­portul întrece exportul şi am examinat cele două cazuri sub care această ipoteză se poate prezenta, cazul­­când există numerar in a­­bondenţă şi cazul când numerarul e rar. In cazul cînd numerar există in abonden­­ţă, am văzut că importatorii Români ce au de făcut plăţi de Anglia vor cumpăra cu o mică primă toate poliţele ce vor găsi in piaţă a­­supra acelei ţări. Restul de importatori care ne mai găsind efecte nu vor putea să se a­­chite pe această cale vor fi nevoiţi să trima­­tă numerar. In aseminea caz se va ivi o pri­mă, un agiu inse el va avea o limită natu­rală. Acea limită va fi costul trimeterei de numerar in Anglia. Peste această limită au­rul nu va putea trece. Prin urmare agrul va fi d­e 2 la sută in cazul cel mai rău. In cazul al doilea care este şi cel mai o­­bicinuit adecă cănd importul va prisosi ex­portul şi pe lingă aceasta nu va fi destul nu­merar in ţară, in acest caz am arătat că se va intimpla următorul lucru. Capitalurile fi­ind rare nu,­agiul ci dobânda va creste, ea se va ridica. Dar această ridicare nu va fi ilimitată ea va avea o margine in diferenţa dintre dobânda capitalurilor din ţară de la noi fi dobînda din ţările cu capitaluri abon­­dente. In adevăr, dacă ţara noastră in această i­­poteză, ar avea de resursă numai capitalurile şi moneda indigenă, să inţelege că dobânda ar putea să să ridice la nesfârşit. Faţă cu nevoi mari ea ar putea să atingă cuantul de 15 şi 20 la sută, adecă ar putea să producă aceleaşi efecte dezastruoase ca si agiul. Din fericire acest lucru nu se poate întîmpla şi iată­ pentru ce. îndată ce dobânda la noi va atinge 8 sau 9 la sută atunci ea este remu­neratoare nu numai pentru capitaliştii Romîni ci şi pentru­ cei străini. Aceşti din urmă care speculează capitalurile lor in ţară la dînşii numai cu 3 şi 4 la sută se vor grăbi să le frânată la noi unde cu toate cheltuelele de transport, de comision etc, tot vor lua 6 la sută. Rădicarea deci a dobânzei va avea o li­mită, acea limită va fi profitul pe care îl pot trage capitaliştii străini din deosebirea dobînzei din ţara lor cu acea a ţărei noastre. Prin urm­are şi in acest caz agiul nu va e­­xista ci o rădicare de dobînda lucru care nu e tot una. Este întrebarea cum am făcut noi ca să a­­jungem la aseminea resultat care pentru mulţi cejm sunt familiari ,cu chestii de această na­tură li se va părea straniu? Ce am admis a priori studiind trustele cazurile de mai sus? Cetitorii care ne au urmărit in desvoltările noastre pot deja respunde. Iată lucrul. Stu­diind cele trei ipoteze am admis ceva foarte esenţial, am admis că ţara a cărei situaţie e­­conomică am cercetat’o din puntul de vedere al balanţei comerciale acea ţară posedă un re­gim monetar de aur sau o monedă iden­tică sau echivalentă cu acea a ţărilor cu care ea este in raporturi comerciale. Numai aşa, adică numai admiţând că re­gimul monetar nu intervine ca tulburător a fenomenelor descrise, numai aşa desvoltările noastre sunt exacte. Numai când regimul mo­netar al unei ţări este identic sau echivalent cu al ţărilor cu relaţii comerciale, numai atunci să poate intîmpla ceea ce am aratat. Sub aceas­tă condiţie esenţială in caz cînd exportul este egal cu importul nu există primă. Sub această condiţie când importul este mai mare decât exportul prima să rădică numai pană la costul trimeterei de numerar sau lipsind aurul, atunci dobînda capitalurilor cresce şi atrage ast­fel pe cele străine. Si lucru este uşor de inţăles. Aşa, am zis că prin ridicarea dobînzei capitalurile străine sunt atrase in ţară. Dar pentru ca capitaliş­tii străini să să mulţămească cu un câştig de 6 la sută trebue ca acelaşi regim monetar sau măcar echivalent să existe in ţara unde ei sa decid a trimete capitalurile. In cazul inse când ţara ce are nevoe de capitaluri ar avea monometalismul de argint sau hărţii fi­duciare depreciate să inţelege ca acest fapt schimbă totul. Capitaliştii in acest caz nu pot să să mulţămească nu cu 6 dar nici cu 16 la sută. Să venim deci la a doua parte a studiului nostru. Să reluăm din nou la studiat cele trei ipoteze de mai sus, inse astă dată să facem să intervină un nou factor, anume regimul monetar al ţărei şi să videm care este influenţa mo­nedei, a sistemului metalic a unei ţări asu­pra tranzacţiilor sale cu alte ţări cu regim monetar deosebit. Cu alte cuvinte admitem aceleaşi raporturi comerciale între două ţări, admitem aceleaşi cazuri ni se adaugim un factor nou: mai admi­tem că acele două ţări au regime metalice deose­bite din care unul superior de aur şi altul depresat de argint sau hârtie. Cazul acesta fiind cazul ţărei noastre, ches­tiunea merită cea mai mare atenţie, foarte invăţăt. Omul nostru să mai crede a fi in curent cu ştiinţa. Omul nostru are cu­­ragiul sa declare aceasta la ori­ce ocazie. Tocmai cănd prin vorbire lui dovedeşte mai multa neştiinţă, tocmai când ia poveşti ridi­cule şi vechi de când lumea drept adevăruri istorice, tocmai atunci in nevinovăţia lui să laudă că straşnic este de învăţat. Aceste le spunem relativ la cel din urmă discurs al său în chestia expulzaţilor Ro­mîni. Cetească cineva cum explică istoricul rasei greco-latine intemeerea principatelor şi dacă este cât de puţin in curent cu docu­mentele are să sbucnească de un rîs americ. O încurcătură mai ridiculă nici că să poate. Să vă arătam un specimen. Dar trebue să cităm mai intăi. „Eu cred că onor. d. Kogălniceanu nu stu­­­dia numai când era tenăr, ci s’a ţinut totda­­­una în curent cu progresul care se face in „istorie şi cu adevărurile ce ea descopere şi „constată pe fie­care aii, şi unul din aceste a­­„devaruri este ca cei d’intăii domni cari au „venit în România de la Făgăraş şi de la „Mara-Mureş în Cămpu-Lung, când Banul „Craiovei cu toţi boerii lui le ieşeau înainte „şi se închinau lor, nu erau nisce fugitivi „cari căutau asii la noi contra persecuţiuni­­„lor religioase, aceasta este o absurditate din „cele mai mari, ci ei, după stricarea princi­­­patului de către Tătari, se reîntorceau „în scaunul lor■ cănd fac această recii „Acare istorică, nu voiu pune în îndoială „restrângerea vieţei naţionale şi intelectuale „ce se operă intre Valachia şi Moldovia de o „parte şi Transilvania şi celelalte provincii ro­­mâne de altă parte." Banul Craiovei eşind înaintea lui Bogdan, din Maramureş domnul Moldovei şi inchi­­nându-se lui iste tot ce poate fi mai nostim. Acest om nici nu are idee macar de ceea ce vorbeşte. Dar apoi teoria că Bogdan trecând din Maramureş în Moldova nu făcea de­cât să se reîntoarcă la scaunul său! Este un document autentic din anul 1360 al regelui Unguresc Ludovic I in care să spune lămu­rit că Bogdan din Maramureş a trecut în ţara Moldovenească şi cuprinzind-o să sileşte a o ţinea de a pururea spre „ruşinea maestr­­ţei Ungureşti.11 Prin acel document regele Un­gur dispuae pe Bogdan din cauză de felonie de proprietăţile lui din Maramureş. Asemenea lucruri le ştiu şi copii din cla­sele primare. Numai vestitul istoric de la Florica habar nu are ci îndrugă, tot ce-i trece Când oare ţara are să scape de raduiările unui bătrîn căzut in decrepitudine ? Iată în­trebarea ce ne-o facem de câte ori Primul ministru ia cuvîntul in parlament. Este o ru­şine pentru ţară şederea la putere a acestui om. Cetind ceea ce Primul ministru vorbeşte ţi să stie sângele in obraz de ruşine, nu ştii ce să faci. Să te indignezi de atâta. păcă­­toşie ,sau să sbucneşti de răs de atâta­ pre­tenţie ridiculă. Căci omul nostru să crede învăţat, şi­ incă DUMINICA 23 FE­BRU­ARIE 1886.

Next