Lupta, noiembrie 1887 (Anul 4, nr. 386-410)

1887-11-08 / nr. 392

t T . 4 ANUL IV—No. S92 ARUMAMSMTE In țară Un an...................................................40 lei la an...................................................20­1 3 lunî................................ . . 10 . In străinătate Un an...................................................50 lei V* an...................................................25­­, â Iun­...................................................15 , 15 Bani Numărul REDACȚIA Calea Victoriei 34 și strada Academiei 18, în curte Director­ politic* G. PAVU ADMINISTRAȚIA EDIŢIA ANTEIA Immm BUCUREŞTI, DUMINCIA 8 NOEMBRIE 188? immimi Anunciurî pe pagina III ... 1 leu lima a » „ IV ... 25 ban! „ A. SE în Romania, la adMfâstrafSă.' »iam­iluTA In Franţa, Italia, AtStrppertg.aSia $f]An­glia li AGENTIA LIBERA, rutolotife­.t^nm des,»gictoirea, 5t (place de la Bourse) FM. ff Calea Victoriei 34 și strada Academiei 18, în curte CHESTIA IMPOZITELOR IMPOZITELE ACTUALE SI CEL PE VENIT Concursul de la Facultate BELGIA ORIENTULUI CUM UITAM... SPITALUL COLTEA 0 VIATA CRIMINALA CHESTIA IMPOZITELOR IMPOZITELE ACTUALE SI CEL PE VENIT Am arătat, In un precedent arti­col, cum toată materia impozitelor actuale este dominată de următorul­ principiu: a căuta ca impozitele să producă mult, cât de mult, fără a să lua în seamă, cu câte nedreptăţii şi cruzimi să alunge acest rezultat. Consecinţa naturală este că o­­biectele de prima necesitate devin materia impozabilă prin excelenţă. Aceasta este origina impozitelor in­directe, şi dacă li să dă o dezvol­tare din ce în ce maî mare, este fiind­că ele apasă cu toată greuta­tea lor asupra masselor, asupra cla­selor sărace, cari nu au puterea şi situaţia politică în mâini. Când însă este vorba de impozi­tele directe, p! atunci lucrul să schimbă. Fiind­că aceste impozite a­­fectează în mod mai special pe cla­sele bogate, pe acele ce au direcţia po­litică în mâini, apoi de aceea îndată ce e vorba de ele să iau cele mai minuţioase măsuri pentru a nu să leza interesele contribuabililor, pentru a nu doborî pe contribuabil sub greu­tatea impozitelor. îndată ce e vorba de impozitele directe, impozitele clasei dirigente, tot felul de teorii ies ca din pă­mânt, toate având de scop a prote­­gia pe contribuabil, a’l face ca sa plă­tească mult mai puţin, în raport cu ceea ce ar trebui să plătească. Aşa, între alte principii, să declară că impozitele nu trebuesc să fie ve­xatoare, că statul nu are dreptul să intre în secretul afacerilor contribua­bilului nici să ia ca bază a impozite­lor mijloace de acele cari ar tinde să descopere adevărata situaţie a contri­buabilului, câtă avere şi ce venituri reale el are. Aceste lucruri, după fi­nanciarii ortodocşi, sunt lucruri sfinte, ele fac parte din sanctuarul fami­liei, nimenea nu are dreptul să se încerce măcar a le afla... Notaţi un lucru, aici este vorba de un cetăţean care e dator să plătea­scă statului o sumă în raport cu ave­rea sa ; aici nu e vorba de a-l vexa gratuit sau pentru un pur ca­­priciu. Cu toate acestea, măcar că cetăţeanul este dator să plătească în raport cu averea lui, totuşi să susţine că statul nu are dreptul de a se informa de acea avere... Pentru a înconjura această dificultate, aşa nu­mitul sanctuar al familiei, şi a îm­păca conştiinţa alarmată a contribua­bilului, cu necesităţile statului, acesta reprezentat prin clasa dirigentă, să mulţumeşte a crea o serie de ficţi­uni, un număr de indicii convenţio­nale şi aparente după cari să se poată judeca averea şi capitalul cui­va şi în puterea cărora să se fixeze impozitul. Acele semne să caută îna­dins ca să fie cât să poate de ano­dine, cât să poate de largi, aşa în­cât contribuabilul impozitelor directe să poată scăpa uşor printre iţele le­gilor fiscale. Aşa mijloace precum este chiria, precum e baza patentei de acestea statul să serveşte pentru a judeca activitatea, averea, afacerile, capitalul contribuabililor. Este ştiut la ce scandaloase re­zultate ajunge acest sistem de im­pozite. Cea mai mare parte din capitaluri şi averi scapă de ori­ce impozit, în cazul când ele nu sunt în mod oficial scutite prin lege, pre­cum e cazul la noi cu averile mo­biliare. Așa, este destul să amintim cum faimosul impozit asupra veni­tului —­ adică forma cea mai înaltă a actualului sistem de impozite—ajunge la rezultate în adevăr scandaloase în Anglia și în Italia.—Nici a patra parte din averea reală nu e taxată cu acest fel de impozit. Pe când acest lucru are loc în privinţa întreprinderilor comerciale, industriale, a plasărei şi specularei de capitaluri, a câştigurilor uşoare, dacă nu chiar ilicite, a proprietăţi­lor palpabile, a bogăţiei ştiute şi vizi­bile, adică pe când clasa care concen­trează în mâinele ei toate întreprin­derile proprietăţei şi a capitalului scapă printre iţele legilor fiscale în­tocmite anume în acest scop, în a­­celaşi timp, cum am spus, classa muncitoare, săracă, este fără milă şi fără greşală pusă la impozite grele, de la care este cu neputinţă a se sus­trage. In adevăr, un om sărac nu poate cumpăra o haină, nu poate bea un pahar de rachiu, nu poate să’şi cum­pere o bucăţică de zahăr, nu poate să ’şi procure un dram de sare, nu poate să ’şi ia un pachet de tutun, etc. fără ca odată cu actul cumpă­­răreî să nu achite şi taxele comu­nale, impozitul către stat, etc. Pentru ca un nevoiaş să se poată sustrage de la capitaţia impozitelor indirecte, nu are de­cât mijlocul de a nu consuma, de a se lăsa să moară de foame, pe când pentru ca un ca­pitalist, industrial, proprietar să se poată sustrage de la totalitatea sau cea mai mare parte a impozitelor directe, are nu un mijloc, ci zece pe care legea însăşi, pe care baza acelor impozite şi mijloacele de ta­xare li le dă, ni le pune la dispoziţie. Pe când pentru a nu schimba baza impozitelor actuale directe, să obiec­tează că în cazul unei remanieri mai juste a acelei baze s’ar aduce loviri în afacerile şi secretele contribuabi­lului, tot aceleaşi persoane pentru a menţine odiosul şi revoltătorul sistem al impozitelor indirecte, să mulţumesc a spune că cu acest sis­tem aceste din urma impozite să pot încasa uşor şi produc mult!.. Nimenea din aceşti economişti nu se revoltează înaintea faptului că impozitele directe produc puţin şi dau loc la o fraudă colosală. Nime­nea nu caută ca să le facă a pro­duce mult şi a stârpi abuzurile. Faptul că unele produc mult din cauza unei inchităţi şi altele produc puţin din cauza altei inchităţi, acel fapt nu preocupă pe nimenea în mod serios. Ştiinţa economică con­tinuă a le consacra pe amândouă, a consacra inichitatea pentru cei mai mulţi şi abuzul pentru cei mai pu­ţini. Aceasta este situaţia actuală. Am făgăduit rândul trecut, că voi­ arâta că income­tax, s­au impo­zitul asupra venitului nu să deosi­­beşte, aşa cum el este actualmente ba­zat, de comunitatea impozitelor în usagiu la noi sau în cele­l­alte ţâri. Asupra acestui lucru voesc să in­sist puţin, fiind­că nu aş voi ca sub protest de reformă, un legiuitor şi­ret să introducă sau mai bine să generalizeze la noi impozitul asupra venitului. Introducând acest impozit aşa cum există el fie în Anglia, fie în Italia, fie chiar în Prusia, rezul­tatul ştiţi care ar fi ? Ar fi o spo­rire fatală a impozitelor indirecte, a­­dică o agravare a răului actual. Şi eu, o mai repet, am fost pen­tru impozitul asupra venitului, şi a­­cum sunt, dacă voiţi, pentru acest impozit, se va vedea însâ în unul din următoarele articole ce înţeleg eu prin impozitul asupra venitului. Aşa însâ cum se înţelege acest impozit, aşa cum modelul există în Anglia, Italia, Prusia, cu toate deo­sebirile mari care îl separă, totuşi el este un impozit care, o mai repet, ar aduce o sporire a taxelor indi­recte. Şi ştiţi de ce ? Fiind­că cu bazele comanamente admise, acest impozit nu ar produce mai nimic la noi, după cum în Anglia şi mai cu seamă în Italia, el nu produce mai nimic în proporţie cu bogăţia acelor ţări. Şi mai ştiţi încă de ce ? Fiind­că impozitul asupra venitului, aşa cum funcţionează el pe bazele admise în genere în momentul de faţă, acest impozit nu tinde a suprima sau a modifica sistemul impozitelor indi­recte, această plagă a societăţilor moderne, nu , impozitul asupra ve­nitului, aşa cum funcţionează în u­­nele ţări, are de scop a servi ca punt de sprijin impozitelor indirecte, el tinde, după expresia însăşi a econo­miştilor, a atenua în oare­care pro­porţie nedreptatea ce sufer clasele muncitoare, el serveşte ca un fel de compensaţie pentru marea inegali­tate a repartiţiei celor­l’alte impo­zite ! Cum să vede un simplu paliativ, şi tocmai caracterul lui de paliativ explică faptul­ pentrulPee nimenea nu a căutat să’i dea aplicându’l o bază solidă și dreaptă. Dacă i s’ar fi dat o asemenea bază, el ar fi încetat a fi paliativ, deci ar fi deviat de la scopul lui !... De altmintrelea impozitul asupra venitului nu e în fond de cât im­pozitele comanamente admise în toate țările, chiar în acele in care el nu există cu numele. Așa, pentru a nu mă lungi, income­tax are cinci cedule. Ei bine, fie­care din aceste cedule corespunde aproximativ la unul din impozitele în vigoare în toate țările. Așa, cedula A cores­punde impozitului numit la noi fon­­ciar, pe nedrept , cedula D co­respunde patentelor noastre, cedula B corespunde taxei de 5 la sută a­­supra salariilor funcţionarilor de tot soiul. Până chiar şi cedula B care are în vedere arendele, o putem găsi la noi. In adevar, lasă că arendaşii plătesc impozitul în conformitate cu venitul, dar mai cu seamă în urma modificărei din urmă a legei fon­date, în ceea­ ce privește cuantumul impozitului pentru o moșie exploa­tată de proprietar în deosebire de acel când ea este dată în arendă, această deosebire a creat în reali­tate în impozitele noastre o cedulă deosebită, o cedulă care corespunde cedulei engleze­­. Voiţi încă un cuvânt ? Iată-l: ceea­­ce distinge un impozit nu este nu­mele­—aceasta fie­care o ştie—ci baza lui şi mai cu seamă mijloacele, norma întrebuinţată pentru constatarea şi taxarea valorei impozabile. Ei bine, dacă să uită cineva la mijloacele de constatare şi de taxare a impozitu­lui asupra venitului, îndată vede că cu toată deosebirea lor aparentă de mijloace pentru stabilirea de exemplu a impozitului patentei, în realitate a­­cele mijloace aparţin aceluiaşi sis­tem, toate sunt aparente, exterioare, toate caută să încongiure iar nu să deslege dificultatea. Nu este locul de a dovedi acest adevăr pe care de altminterea trebue să-l fi observat ori­cine. Cred că din aceste puţine lucruri cititorii ’şi-a fi făcut o idee de baza şi tendinţa impozitelor actuale. Cu numărul viitor voi­ aborda chestiunea positivă, anume, princi­­piile democratice ale impozitelor. G. Panu. fl­FIGEUI* TSIJE&RAFIG AGENŢIA HAVAS Paris, 18 Noembrie.­Italia a aderat într’un mod oficial la covenţiunea relativă la canalul de Suez. Berlin, 18 Noembrie.— La prânzul ce se va da azi la palatul Imperial, în onoarea Ţarului, vor asista toate personagiile princiare ce sunt la Berlin, membrii ambasadei ruseşti cu soţi­­ele lor, prinţul de Bismarck, toţi miniştrii şi demnitarii Curţii. Berlin 18 Noembrie.— împăratul şi împără­teasa Rusiei a sosit la 11 ore dim. Recepţiu­­nea s’a făcut la gară după programa ce să fixase. Berlin, 18 Noembrie.—Ţarul a descins la am­basada Rusiei unde a fost primit de împăratul, care a stat cu dânsul 45 de minute. întors la palat, împăratul Wilhelm a primit vizita Ţa­rului. Viena, 18 Noembrie. — Delegaţiunea ungu­­rească a adoptat bugetul ordinar şi cel extra­ordinar al armatei precum şi bugetul relativ la Bosnia, fără modificări. Berlin, 18 Noembrie. — împărăteasa Rusiei, msoţită de toţi copii sei, a făcut o lungă vizită împăratului Wilhelm. Prinţul de Bismarck s’a dus la 3 ore şi jumătate la ambasada Rusiei, pentru a vi­zita pe Ţarul. Cancelarul a primit în urmă vizita a­­ghiotantului Ţarului, general Cervin. Berlin. 18 Noembrie.— La prânzul de gală ce s'a dat astă seară la palat, împă­ratul ce şedea între Ţarul şi împărăteasa Rusiei, a ridicat un toast în onoarea lor. Prinţul şi principesa de Bismarck, pre­cum şi corniţele Herbert de Bismarck, erau printre invitaţi. Reprezentapunea de gală la operă fiind retrasă, împăratul și împărăteasa Rusiei au părăsit Berlinul la 9 ore și jumătate. NOUTĂŢI Concursul de la Facultate Să ştie că zilele trecute s’a început la Facultate, concursul pentru ocupa­rea catedrei de filosofie de la Facul­tatea de litere din Iaşi. — Cu acest prilej, s’a putut constata ce va să zică legile pentru guvernanţii noştrii şi ce garanţie este un concurs.— Naivii cari s’ar lua după legea instrucţiunei, care hotărăşte că chipul de recrutare al corpu­lui didactic este concursul, s’ar păcăli în chip teribil. In realitate ministerul nu­meşte şi hotărăşte. Concursul este o formă care acoperă orî-ce nedreptate şi arbitrarietate. Un ministru poate fi ne­drept, parţial. O comisiune trebue să fie justă. Şi ast­fel prin această paro­die, ministrul tot­dea­una este la a­­dăpostul tuturor răspunderilor. Iată în adevăr un nou fapt care dovedeşte acest lucru. Printre concurenţă era şi un profe­sor din Iaşi, doctor în litere și fost suplinitor al catedrei în cestiune, d-l Al. Bădărău.— Acest profesor, a avut nefericirea de a nu fi agreat al d-lui Sturza.—­Pentru a nu maî avea încurcă­turi, ministerul ’î-a trimes răspuns că de­geaba se prezintă la concurs, că or­cât va ști de bine tot nu va fi numit profesor.—Fireşte că după o asemenea declaraţiune, d-lui Bădărău nu ’i-a ră­mas de cât o singură cale de urmat, aceea de a se retrage de la concurs, lucru ce ’l-a şi făcut. Şi cu toate acestea, dl. Bădărău, a­­tunci când s’a pus să studieze literile, necunoscător încă de sistemul nostru constituţional, era în drept să creadă că dându’şi osteneală, că studiind va putea căpăta răsplata ostenelilor sale, că prin merit va putea ajunge cât de sus, că pentru a fi profesor de U­­niversitate nu i se va cere alt­ceva de­cât ştiinţa. Sacrificându’şî anii tinere­ţii dl. Bădărău nu era în drept să cu­noască că pentru a ajunge orî şi unde e maî multă trebuinţă de linguşire şi servilizm, de cât de cunoştinţî şi studiu. Şi ast­fel să face educaţiunea tine­­rimei, ast­fel de principii şi să inculcă de pe băncile şcoalei. Şcoala servilis­mului şi a înjosirei este aproape ge­neral patronată în această ţară nefe­ricită. Şi ne mai plângem că nu avem ca­ractere, că nu avem oameni indepen­denţă, că suntem o ţară putredă. Din mâinele unui Mitiţă Sturza ce poate să iasă de­cât lachei, slugi şi lingători de blide.­­ ------------------------------—I«—man « «win --------------------------­ CUM UITĂM... Mişcarea, viaţa politică fiind foarte va­riată, manifestaţiile ei fiind multiple, multe din ele sunt adesea condamnate la o uitare din cele mai culpabile. Aşa în anii din urmă, viaţa politică (?) a re­gimului colectivist s’a manifestat prin o furie nebună de persecuţiuni împotriva adversarilor lui; această furie a mers tot progresând şi s’a deslănţuit cu atâta sălbăticie asupra membrilor opoziţiunei, nu cât mulţi din ei, după ce au fost torturaţi în tot felul, au fost apoi arun­caţi în temniţe, unde zac prada furioşi­lor persecutori. Sunt mai bine de opt­spre­zece luni de când o asemenea manifestaţie de furie nebună s’a declarat la agenţii regimului din R. Văl cel­ mai mulţi tineri, victi­mele acestui acces, au fost aruncaţi în temniţă. De câte ori aceşti nenorociţi au fost aduşi de formă înaintea justiţiei, toată presa independentă a protestat în contra infamiei de a se ţine atâta timp la prevenţie nişte tineri, cari nu cer de­cât a fi judecaţi, dar atâta tot. Ma­gistraţii regimului, nesocotind toate pro­testările şi strigătele oamenilor de legi şi de inimă, au hotărât prelungirea a­­restului preventiv, refuzând de a judeca pe nenorocitele victime. De atunci, toată lumea a dat uitărea acest fapt şi nimeni nu se mai gândeşte la mizeriile pe cari le îndură întemni­ţaţii din Vâlcea. Suntem în plină iarnă, amicii noştrii zac în celulele umede şi întunecoase ale puşcăriei, privaţi de li­bertate, privaţi de familiale lor, privaţi de lume. Se pare că opoziţia aşteaptă cu răbdarea şi cu respectul ei pentru legalitate (?) venirea unei n­oi sesiuni a Curţii cu juraţi, pentru a protesta a­­tunci din nou... Soarta nenorociţilor Vâlceni o îndură şi două victime ale sălbătăciilor colecti­viste, deslănţuite la Galaţi cu ocazia a­­legerilor comunale de acolo. Şi dacă mergem mai departe, toate aresturile poliţieneşti din ţară sunt pli­ne de victimele acceselor de furie sălba­tică a numeroşilor comisari şi hipoco­­misari colectivişti. Toate aceste manifestaţiuni ale vieţe politice (?) colectiviste, le trecem prea curând cu vederea, le consacrăm prea puţină băgare de seamă, le uităm prea curând. Ocupându-ne cât mai des de aceste fapte sălbatice, denunţându-le neconte­nit ţarei, vom ţine lumea într’o veci­­nică ură împotriva acestui regim de şnapani. Şi să nu se uite un lucru: această vecinică aţâţare a spiritului public îm­potriva infamiilor regimului, formează una din armele noastre electorale cele mai puternice. Noi n’avem armate de funcţionari, noi n’avem fonduri secrete, noi n’avem la îndemână întreg bugetul ţărei cu toate aparatele lui de corup­­ţiune. Noi n’avem, mai la urmă, de cât o singură armă, propaganda, şi tocmai de dânsa uzăm prea pţin. BELGIA ORIENTULUI Aseară să răspândise sgomotul prin cercurile financiare că o depeşe din Paris anunţă arestarea lui Wilson, ginerele preşedintelui republicei franceze. Tele-

Next