Milcovul, octombrie-decembrie 1969 (Anul 2, nr. 92-147)

1969-10-18 / nr. 94

Pag. 2 w In miezul problemelor economice Organizația de bază nr. 10 de la Fabrica de confecții reunește comu­niștii din schimbul A al sectorului de finisaj — unul din compartimentele importante ale întreprinderii. Nu­cleul de partid este aici relativ mic — 24 de comuniști, reprezentând circa o pătrime din efectivul schimbului. Animat de un puternic spirit de răs­pundere, de conștiința îndatoririlor ce-i revin fată de soarta producției, acest microcolectiv, alcătuit în ma­joritate din membri de partid tineri, s-a transformat într-o reală forță care dinamizează energia și iniția­tiva creatoare a oamenilor pentru îndeplinirea însuflețitoarelor sarcini stabilite de Congresul al X-lea al partidului. Această trăsătură definitorie a ie­șit pregnant la iveală și cu prilejul recentei adunări generale în cadrul căreia biroul a prezentat darea de seamă anuală. Bilanțul activității desfășurate pe planul activității eco­nomice a fost rodnic. Arătînd că întreaga muncă politică a fost strîns corelată și subordonată înfăptuirii sarcinilor economice, darea de seamă a trecut în revistă succesele obținute în realizarea planului, în cele 9 luni, acesta a fost îndeplinit în pro­porție de 105,2 la sută, sporul de pro­ducție — reprezentînd peste 23 000 bucăți confecții finisate — fiind rea­lizat pe seama creșterii productivi­tății muncii. Sunt, fără îndoială, succese vred­nice de laudă, cu care organizația de bază, toți muncitorii se pot mîndri­ în darea de seamă, ca și în discuții mulțumirea de sine nu și-a găsit însă locul. Dimpotrivă, comuniștii nu s-au declarat satisfăcuți cu aceste rezul­tate, demonstrînd că în sector există numeroase rezerve neexplorate, se manifestă încă deficiențe în organi­zarea muncii și a producției. — în spatele realizărilor noastre, spunea inginerul Petre Ionescu, se ascund încă destule lipsuri. Bună­oară, fondul de timp afectat produc­ției se irosește din cauza absențelor nemotivate și a învoirilor.­­Din calculul făcut în darea de seamă a reieșit că de la începutul anului s-au înregistrat peste 700 ore/ om absențe nemotivate și învoiri( în care s-ar fi putut lucra în plus a­­proape 2800 de confecții diferite).­­ La aceasta, sublinia vorbitorul, trebuie adăugat și timpul productiv care se pierde prin nerespectarea programului, prelungirea pauzelor, plimbărilor fără rost în sector și chiar în alte secții. Iată, după păre­rea mea, direcția în care ar trebui să acționăm cu toții, pentru ca pe viitor actele de indisciplină să fie curmate în totalitate. — Noi ne-am obișnuit, spunea maistrul Gheorghe Antohhi, șeful sectorului, să vedem numai absențele nemotivate, dar nu ne-am sesizat că un volum mult mai mare din timpul de lucru se pierde — zilnic circa ju­mătate de oră de fiecare muncitor — datorită încălcărilor frecvente ale disciplinei producției. Vinovații tre­buie căutați în primul rînd printre noi. Știm prea bine că sunt membri de partid, unii chiar din biroul or­ganizației, ca tovarășa Marioara Vlaicu, de pildă, care nu respectă programul, găsind tocmai în timpul producției prilejul de a rezolva dife­rite treburi obștești. Noi n-am luat o atitudine critică, iar biroul organi­zației s-a complăcut în această si­tuație. Adunarea generală a analizat cu exigență partinică modul în care au fost aplicate hotăririle organelor su­perioare de partid, cît și propriile ho­­tărîri privind ridicarea calitativă a producției, a întregii activități eco­nomice. Darea de seamă cît și discu­­țiile au semnalat neajunsurile care mai persistă în privința calității lu­crului, faptul că au fost dese cazurile cînd organele de control ale I.G.S. și I.C.R.T.I. au respins ștendere întregi de confecții prost finisate, pentru re­medierea cărora s-a consumat un fond însemnat de timp. Investigînd cauzele care au gene­rat aceste situații, adunarea a tras concluzia că s-a acționat insuficient pentru ridicarea calificării profesio­nale, că mai există o atitudine de nepermisă toleranță față de calitatea operațiunilor de finisare. Tovarășul Florea Tănase și alți vorbitori au criticat biroul organizației de bază pentru faptul că n-a controlat mo­dul în care conducerea organizației sindicale s-a preocupat de calificarea oamenilor, că n-a tras la răspundere membrii de partid cărora li s-au în­credințat in mod expres aceste sarcini. Paralel cu analiza îndeplinirii sar­cinilor de producție, a măsurilor im­puse de necesitatea realizării inte­grale a planului pe anul în curs, a­­du­narea generală a dezbătut temei­nic problemele pregătirii condițiilor care să asigure înfăptuirea sarcini­lor de plan pe 1970, la toți indica­torii, în­ mod ritmic și în condițiile unei eficiențe economice sporite. în acest scop, comuniștii au preconizat măsuri concrete în vederea perfec­ționării fluxului tehnologic, folosirii întregii capacități a agregatelor mo­derne cu care este înzestrat sectorul de finisaj, întronării unei discipline ferme în toate zonele de lucru ale sectorului, măsuri care au fost in­cluse în hotărîrea adoptată de adu­narea generală. Adunarea de la care am relatat cele cîteva secvențe, a constituit un moment important în viața organi­zației de bază. La aceasta a contri­buit caracterul de lucru pe care l-a imprimat spiritul analitic, critic și autocritic în care a fost concepută darea de seamă, climatul adunării, care a favorizat un larg schimb de opinii, dezbaterea deschisă, construc­tivă a principalelor probleme cu care s-au confruntat comuniștii, organiza­ția de partid, în perioada scursă de la alegerile precedente. Acum, esențial este acțiunea, or­ganizarea temeinică a muncii politice și organizatorice, mobilizarea întregii organizații la aplicarea măsurilor adoptate de adunarea generală. S. B. Zilele trecute, la organizația de partid a școlii de zece ani nr. 10 s-a ținut adunarea pentru prezentarea dării de seamă asupra activității or­ganizației pe perioada 28.X.1968 — 13.X.1969. Arătînd importanța și răspunderile deosebite pe care le implică munca organizațiilor de partid din institu­țiile de învățământ prin acordarea dreptului de control, darea de seamă prezentată de învățătoarea Angelica Mugea, secretara organizației de bază, a subliniat de la început sar­cinile deosebite ce stau în fața ca­drelor didactice odată cu trecerea la învățământul obligatoriu de 10 ani. Materialul prezentat a relevat obiec­tivele majore care au stat în atenția organizației care urmăreau obținerea unor rezultate cît mai bune în pro­cesul instructiv-educativ. Asigurarea unei frecvențe regu­late a tuturor copiilor de vîrstă șco­lară și preșcolară, obținerea unui procent de promovabilitate cît mai ridicat, îndrumarea competentă a or­ganizației U.T.C. și a activului pio­nieresc sînt obiective în realizarea cărora s-au evidențiat profesori și educatori ca Elena Hubert, Ioana Iri­­mescu, Maria Bîrsan, Elena Hîrșu, Anton Nagler și Ionică Dumitrache. Formarea unor brigăzi de cadre didactice, membri și nemembri de partid, care s-au deplasat la domici­liul elevilor, în special la aceia a căror rezultate slabe la învățătură constituiau un semnal de alarmă pentru conducerea școlii , susținerea unor referate pe teme de pedagogie, împărtășirea experienței acumulate de cadrele didactice cu vechi state de serviciu, și-au dovedit eficiența în obținerea procentului de promovabi­litate de 92,38 la sută pentru anul școlar 1968—1969, și realizarea a cinci clase a IX-a în loc de trei cît se propusese. Darea de seamă a semnalat și une­le capitole ale activității în care nu s-au obținut rezultatele scontate, ară­tînd cauzele care au generat lipsu­rile și propunînd totodată măsurile concrete ce trebuie luate pentru re­medierea lor. Insuficienta preocupare pentru an­trenarea activului fără de partid, precum și faptul că în anul prece­dent nu au fost primiți noi membri de partid, deși comportarea și rezul­tatele meritorii obținute de unele ca­dre didactice îndreptățeau acest lu­cru, au fost pe larg discutate și cri­ticate de membrii organizației. Planului de măsuri pentru viitoa­rea perioadă de activitate propus de biroul organizației de bază, i-au fost aduse serioase amendamente de către vorbitori, înscriindu-se la cu­­vînt, tovarășii Alice Dulcu, Elena Hubert, Elena Hîrșu, Ionică Dumi­trache, Maxim Eugenia și Vasile Pe­trache au arătat că sprijinul pe care organizația de partid trebuie să-l acorde conducerii școlii trebuie să se materializeze în măsuri concrete pentru modernizarea învățămîntului, întărirea colaborării dintre școală și familie, lupta împotriva rezultatelor mediocre. Vorbitorii au arătat că sunt necesare noi eforturi în scopul îmbunătățirii continue a sistemului de predare, alcătuirii unui program de studiu care să permită o cît mai mare asimilare a cunoștințelor de către elevi. Seriozitatea cu care au fost abor­date problemele procesului instruc­tiv-educativ ale vieții interne de par­tid ne îndreptățește convingerea că organizația de bază a școlii nr. 10 se va achita cu cinste de înalta mi­siune ce-i revine, va milita neobosită pentru traducerea în viață a măsu­rilor stabilite de Congresul al X-lea al partidului. V. RADU Pe coordonatele trasate de partid Adunările organizațiilor de partid pentru dări de seamă Din activitatea secției de chirurgie a U.S.S.M. — filiala Vrancea Zilele trecute, in pitorescul cadru vrîncean al Sovejei, s-au desfășurat lucrările ședinței lărgite a Secției de chirurgie a Uniunii Societăților de Științe Medicale filiala Vrancea, cu sprijinul și colaborarea Direcției sa­nitare județene, avînd ca temă : „Traumatismele“, problemă de ine­puizabilă actualitate. La lucrări au participat chirurgi din spitalele județului Vrancea și din mai multe orașe ale țării, printre care : Ploiești, Galați, Brăila, Bacău, Mizil etc., medici de circumscripție, directori de spitale din județul nos­tru și medici de la stația de recoltare și conservare a sîngelui Focșani. Au participat, de asemenea, cadre universitare din partea Clinicii de urgență și Clinicii de neuro­chirur­­gie din București. Dr. Mircea Stavrache, șeful sec­ției de chirurgie Focșani, a prezen­tat referatul principal privind expe­riența serviciului cu probleme de traumatologie, pe o perioadă de 5 ani. S-au făcut și alte comunicări de către participanți, după­ care discu­țiile au constituit un rodnic schimb de experiență. Faptul subliniat de toate comuni­cările a fost acela al frecvenței deo­sebit de mari a traumatismelor prin agresiune. Statistica secției de chirurgie ara­tă că din aproximativ 3000 de trau­matisme internate în ultimii cinci ani, 17 la sută sunt provocate prin agresiune, procent destul de crescut, ceea ce pune probleme educativ-le­­gislative. Participanții au opinat că una din posibilitățile de stăvilire a agre­siunilor ar fi plata obligatorie a spi­talizării și medicamentelor, de către agresor, indiferent dacă victima be­neficiază sau nu de reducere sau gratuitate. In ordinea frecvenței urmează ac­cidentele de circulație, apoi cele prin cădere ; accidentele de muncă sînt relativ puține. Incapacitatea de muncă este, de a­­semenea, redusă la traumatizați, ceea ce reflectă eficiența celor 2600 inter­venții executate la aceștia, după cum urmează : 375 operații mari, 4 mijlocii, 1725 ortopedice și 500 mici intervenții. Prin calitatea comunicărilor și prin valoarea discuțiilor, ședința s-a si­tuat la un înalt nivel științific. Cabana „Giurgiu“ din munții Vrancei Gara de drum Adjudenii — în competiție industrială (urmare din pag.­i­­mente cu confort de gradul II și III. La executarea lor problemele pe care le-am avut în vedere au fost: dimensiuni reduse, linie modernă, prezentare atrăgătoa­re și mai ales... reali­zare din melamină, PAL, PFL și fier — adică înlocuirea totală a materiilor rășinoase. Cu aceste „proaspe­te“ produse, întreprin­derea noastră s-a pre­zentat la Mamaia pen­tru a participa la Ex­poziția cu piese de mobilă ce este deschi­să între 5 și 30 octom­brie a.c. Considerînd expli­cațiile furnizate­­ ca fiind suficiente pentru conturarea preocupării care există la această unitate în vederea în­făptuirii directivelor partidului, am căutat să le dăm conturul material de care aveau nevoie. Ne-am depla­sat la clubul între­prinderii unde stăteau gata pentru ambalare piesele despre care am vorbit. Aici, cîțiva muncitori ,emoționați ca în fața unui exa­men școlar se învîr­­teau de zor printre ele, căutînd să mai lustruiască un raft, să potrivească (a cita oară ?) un miner etc. Era necesar să se fo­tografieze piesele ce vor fi expuse. S-a cău­tat un loc mai ridicat, s-a potrivit „lumina“, s-au cerut flori. Cine­va era de părere că n-ar strica dacă uni­tatea ar începe producă și... flori ar fi să fi diaie ! ! Pe buzele tuturor, numele celor două rî­­uri, Siret și Trotuș, pe care adjudenii le vor folosi pentru exprima­rea capacității lor creatoare, vocației și evoluției lor industri­ale, încep să fie frec­vente. De aici, pînă la min dria legitimă, distanța nu e impresionantă Cei care vor avea in 1970 o producție glo­bală mai mare cu 21 la sută decit în 1969, au dreptul să creadă. Cifrele, chiar atunci cînd vorbesc despre producții pe care le vor atinge abia peste cinci ani sunt dense și materiale precum con­vingerile lor, așa incit un tur de orizont cu obiectiv — anul 1975 — este o plăcere pentru cel care îl încearcă. MILCOVUL ar­: :wx!gT*!rm w*Z Adunări de dări de seamă și alegeri in organizațiile U.T.C. Prilej de temeinică analiză a activității Convorbire cu tovarășul COSTICA STOICA, prim-secretar al Comitetului județean Vrancea al U.T.C. — Adunările pentru dare de seamă și alegeri, constituie pentru noi un prilej de temeinică analiză a acti­vității grupelor UTC — verigi de bază ale structurii Uniunii Tinere­tului Comunist — moment de spo­rire a rolului acestora în munca de educare și formare a tineretului, pentru mobilizarea lui la înfăptu­irea programului stabilit de Con­gresul al X-lea al partidului privind făurirea societății socialiste multi­lateral dezvoltată. Măsurile luate de Comitetul jude­țean Vrancea al U.T.C. urmăresc ca adunările de alegeri să nu fie o acțiune de campanie ci o activitate încadrată organic în contextul ge­neral al preocupărilor actuale ale UTC, a sarcinilor care revin aces­tora în lumina recentei plenare a C.C. al U.T.C. Adunările de alegeri trebuie să aibă în centrul dezbaterilor preocu­parea, formele și metodele, precum și măsurile de viitor pentru educa­rea tineretului prin muncă și pentru muncă, mobilizarea acestuia la în­deplinirea exemplară a sarcinilor profesionale ce îi revin. Adunările grupelor UTC din in­dustria județului nostru trebuie să supună analizei activitatea de mo­bilizare a tinerilor, la realizarea sarcinilor ce le revin în producție la mobilizarea la cursurile de cali­ficare și ridicarea calificării­­or profesionale cît și pentru întărirea disciplinei socialiste in muncă. De pe agenda dezbaterilor din adună­rile de dări de seamă și alegeri nu va trebui să lipsească analizarea temeinică a preocupării tinerilor pentru continua îmbunătățire a ca­lității produselor și reducerea con­sumului de materii prime și mate­riale, pentru îngrijirea și exploata­rea rațională a mașinilor și utila­jelor O mare parte din tinerii județu­lui nostru își desfășoară activitatea în grupele UTC din unitățile agri­cole socialiste. Aici, vor trebui analizate principalele aspecte ale Intre 1 octombrie — 20 noiem­brie a.c. au loc adunări ale grupelor UTC în toate categoriile de organi­zații pentru dări de seamă și ale­gerea birourilor sau a organizatorilor și locțiitorilor acestora. Despre răspunderea cu care privesc organi­zațiile UTC din județul nostru acest eveniment ne-a vorbit tovarășul COSTICA STOICA, prim secretar al Comitetului județean Vrancea al rí U.T.C. participării tinerilor la efectuarea la timp și de bună calitate a tuturor lucrărilor agricole, aportul lor la sporirea continuă a producției vege­tale și animale, la crearea unei opi­nii de masă împotriva risipei, pentru păstrarea și dezvoltarea avutului obștesc. Sarcini deosebite se pun în fața grupelor UTC din școli care vor trebui să acorde o atenție deosebită dezbaterii în adunările de dări de seamă și alegeri, a problemelor legate de viața și activitatea clasei, de in­tensificarea studiului, de exigență față de modul în care elevii se pre­ocupă de pregătirea lor teoretică și practică, de respectarea discipli­nei școlare. De altfel, în toate categoriile de organizații, un loc important va trebui să-i ocupe analizarea temei­nică a contribuției grupelor UTC pentru activizarea tuturor uteciști­­lor, antrenarea lor la activitățile întreprinse în vederea educării po­­litico-ideologice și moral-cetățenești a acestora. Grupele UTC, așa cum s-a subliniat și la rețeta plenară a C.C. al U.T.C., trebuie să joace un rol important in dezbaterea tuturor problemelor legate de viata și acti­vitatea întregii organizații. Adunările de alegeri trebuie să aibe un caracter de lucru și în acest sens dările de seamă trebuie să fie scurte, concrete, să jaloneze prin­cipalele direcții ale muncii de viitor. O deosebită importanță trebuie acordată alegerii organelor de con­ducere­ în birourile grupelor UTC sau în funcția de secretar și locții­tor al acestuia, vor trebui aleși cei mai buni comuniști și uteciști, ti­neri fruntași în producție și la în­vățătură, buni organizatori, stimați și iubiți de masa uteciștilor . Păstrăm convingerea că, cu aju­torul și sprijinul Biroului Comite­tului județean de partid, al organe­lor și organizațiilor de partid cît și a celorlalți factori care au răspun­deri directe în această problemă, adunările de dare de seamă și alegeri se vor înscrie ca un eveni­ment deosebit de important în viața tineretului din județul nostru și că vor duce la impulsionarea și îm­bunătățirea întregii activități a ti­neretului. I.B. Pentru o mai bună cuprindere și rezolvare, de către comitetele exe­cutive ale consiliilor populare, a problemelor administrării fondului locativ proprietate de stat, pentru conservarea acestuia prin efectua­rea la timp a lucrărilor de întreți­nere și reparații care revin pro­prietarilor și chiriașilor, pentru o mai bună deservire a locatarilor în ce privește funcționarea instalații­lor comune din clădirile cu mai multe apartamente, pentru dezvol­tarea unei atitudini juste față de avutul obștesc și respectarea nor­melor de bună conviețuire a loca­tarilor, precum și pentru încasarea la timp a cotelor de contribuție la plata cheltuielilor comune, prin legea nr. 10 din 1968 s-a reglemen­tat „Asociația locatarilor". în aplicarea prevederilor legii sus-amintite, s-a elaborat și difu­zat de către organele centrale de stat, statutul tip al asociației loca­tarilor, îndrumarul privind spriji­nul ce trebuie acordat acestor aso­ciații civile, fără scop patrimonial și caracter de organizație obștească, investite de drept cu calitatea de personalitate juridică, în municipiul Focșani, s-a im­pus necesitatea constituirii unui ment, încasarea cotelor de contri­buție la plata cheltuielilor comune, gestionarea fondurilor bănești, respectarea disciplinei financiare, înființarea gazetelor cetățenești și a 8 comitete de redacție ale aces­tora, stabilirea raporturilor con­tractuale în materie de aprovizio­nare cu materiale, direct cu furni­zorii și rezolvarea altor probleme de administrare. Evident, o serie de lipsuri au apărut în activitatea asociațiilor de locatari, răsfrîngîndu-se negativ in exercitarea atribuțiilor lor. Ca deficiențe se pot semnala i neutilizarea căilor execuționare prin notariatul de stat împotriva restanțierilor în materie de plata cheltuielilor comune, neținerea sta­tutară în cadrul tuturor asociații­lor a ședințelor de adunări gene­rale, neluarea măsurilor corespun­zătoare, eficiente împotriva loca­tarilor care încalcă normele refe­ritoare la buna conviețuire etc. Mai persistă unele deficiențe care se datoresc într-o oarecare măsură și Consiliului popular mu­nicipal : neasigurarea la toate blocurile a locurilor de joacă pen­tru copii, lipsa amenajărilor pen­tru uscarea rufelor , existența unor deficiențe de ordin tehnic la cen­tralele termice și altele care ur­mează a-și găsi rezolvare cît mai grabnică. Lichidarea deficiențelor semna­late își va găsi rezolvarea cores­punzătoare dacă asociațiile lo­catarilor, cu concursul Consiliului popular municipal, vor dovedi intransigență, competență, iniția­tivă, așa cum se stipulează de alt­fel și prin prevederile noului sta­tut al asociației de locatari. Consiliul popular municipal va analiza periodic­­ relațiile asociații­lor de locatari cu întreprinderile de administrare a fondului locativ, cu cele furnizoare, va exercita o îndrumare atentă pentru realiza­rea sarcinilor ce-i revin acesteia. E necesar, de asemenea, să spriji­nim asociația locatarilor cu îndru­mări tehnice, financiare —­ prin aparatele specializate respective — de așa manieră incit aceste aso­ciații să-și facă simțită prezența activ, să contribuie la mai buna administrare, întreținere și gospo­dărire a fondului locativ. Ion IOANOVICI, vicepreședinte al Consiliului popular municipal Focșani, Asociația locatarilor — formă perfecționată de gospodărire a fondului locativ organ unic pentru toate asociațiile de locatari pe blocuri și anume­­ comitetul asociațiilor de locatari pentru toate blocurile, cu un sin­gur împuternicit, ceea ce a dus la o mai bună realizare a sarcinilor, economii în materie de personal și, deci, implicit diminuarea cote­lor de contribuție la cheltuielile comune ale locatarilor etc. Referitor la contribuția comite­tului executiv al consiliului popu­lar municipal pe linia asociației lo­catarilor, aceasta a fost substanțial îmbunătățită, ne-am oprit mai mult asupra problemelor care in­teresau, sprijinind concret asocia­ția de la înființare și pînă în pre­zent. Contribuția Consiliului popular municipal și a comitetului său exe­cutiv în sprijinirea activității aso­ciațiilor de locatari s-a manifestat nu numai cu ocazia ședințelor de constituire dar și în afara acestora, in mod permanent, direct, prin deputați, prin aparatul său propriu de specialitate, și anume : prin di­fuzarea de îndrumări, luarea de măsuri pentru rezolvarea diverse­lor probleme în legătură cu buna întreținere, conservare și funcțio­nare a blocurilor etc. Activitatea asociațiilor de loca­tari s-a desfășurat in linia sarcini­lor prevăzute in statut și aceasta, în principal, datorită măsurilor luate de­ comitetul asociațiilor de locatari, care și a adus un aport concret privind fondul de­rul­ Sîmbătă 18 octombrie 1989 Pe marginea sesizărilor primite la redacție „CUIUL“ DIN... MARMURA AL LUI PEPELEA „Ce s-ar întîmpla dacă toți ne-am face datoria așa cum și-o fac unii electricieni ai cooperati­vei „Prestarea“ Foc­șani ?“ Cu această în­trebare își începe scri­soarea comitetul de pă­rinți al școlii din Mir­­cești-Vînători, care ne aduce la cunoștință ur­mătoarele : încă din luna mai la școală au început lucrările de electrificare. După ce că toată vara au lucrat pe la diverși cetățeni, deci nu numai la școală (ceea ce se cheamă ciubucăreală n. n.) ei n-au terminat încă lucrarea. Le lipsește o placă de marmoră pen­tru tablou. Interesîndu-ne la co­operativa „Prestarea" de terminarea lucrărilor, am primit asigurări că placa de marmoră va fi adusă în aceste zile. E timpul, că altfel am putea crede că e vorba de marmură de... Ca­­rara. SCURT­ CIRCUIT LA CIVILIZAȚIE ! Sintem­ surprinși că cineva, oricine ar fi el, își permite ca la pără­sirea unui imobil să dis­trugă instalațiile aces­tuia Cazul pe care-l rela­tăm s-a întîmplat la Tîmboiești: în urma eli­berării imobilului apar­­ținînd cetățencei Caliopi Bellea (unde fusese Casă de nașteri) proprietara a găsit instalațiile electrice deteriorate, deși pînă atunci fuseseră în bună stare de funcționare. Autorii: moașa Elisabe­­ta Cărădan și finul du­­misale, Alexandru Pleșa. Adresîndu-ne Consiliu­lui popular Timboiești, am primit următorul răspuns: „Comitetul e­xecutiv i-a obligat pe cei care au deteriorat insta­lația să o repare. Cetă­­țeanca C. B. beneficiază, în prezent, de buna funcționare a instala­ției.“ REDUCEȚI VITEZA ! într-adevăr, circulația în comuna Gugești este intensă, aici existînd o coloană de transporturi auto și mai multe uni­tăți economice. Organele de miliție ne comunică însă că aceasta se face reglementar (nu se de­pășește viteza de 40 km pe oră in localități). Pentru a nu se crea totuși unele acte de in­disciplină, de încălcare a legii circulației, orga­nele miliției au cerut conducerii coloanei de transporturi auto de aici să atragă atenția șoferi­lor să circule cu viteza reduse, cu atenție. Al. C. însilozarea furajelor — pe ultimul plan. DE CE ? (Urmare din pag. f­ rul din apropirea sectorului zooteh­nic de la CAP Păunești sînt depozi­tate cu grijă, încă din vară, 5248 tone fin și însemnate cantități de alte furaje. Dar, dacă în cooperativele amin­tite treburile merg bine, nu același lucru se întîmplă în cooperativele agricole Ciușlea și Golești care au de­nsilozat 315 și respectiv 200 tone. Au, dar n-au însilozat. De ce ? Timp bun a fost, furaje există din abun­dență. A lipsit însă preocuparea. Cu deficit la organizarea muncii pentru asigurarea furajelor se înș­­riu și unitățile din Nănești, Adjud, Biliești, Focșani, Obilești. După cum se vede, situația nu e în măsură să satisfacă pe nimeni. Da­torită acestor cauze, din cele 59 573 tone de nutreț planificat a se însi­­loza de către cooperativele agricole din județul nostru, nu s-au realizat decit 41110 tone. Acum pe cîmp se mai află însem­nate cantități de frunze și colete de sfeclă, porumb din culturi duble, resturi legumicole care trebuie strîm­­se fără întîrziere. Este nevoie pentru aceasta de mai mult spirit organizatoric, din partea consiliilor de conducere, deoarece în campania din această toamnă, toate operațiunile au importanța lor deo­sebită.

Next