Munca, octombrie 1969 (Anul 25, nr. 6807-6833)

1969-10-10 / nr. 6815

Pagina a 2-a „DIN TIMPUL LUI DECEBAL“, picturi în ulei realizată de artistul plastic amator CONSTANTIN GAMAN—Ploieşti Cronica plastică Expoziţii de grup Cele două expoziţii de grup deschise în Capitală (şi care urmează a fi vernisate apoi, în U.R.S.S. şi Suedia) — reunind lucrări ale unor artişti plastici consacraţi — probează încă odată, plenar şi convingător, că în plastica românească figurativul îşi are nu numai puternice şi strălucite tradiţii, dar şi un cîmp larg de manifestare în contemporaneitate. Totodată, aceste expoziţii demonstrează ce largi, infinite posibilităţi de afirmare creează arta figurativă, în spiritul celei mai elevate şi „actuale" sensibilităţi, tuturor artiştilor. Pentru că, în aceste expoziţii, în care fiecare expozant se prezintă cu mai multe lucrări, este evidentă nu numai deosebirea de viziuni şi stiluri, ci şi acele trăsături generale proprii artei plastice româneşti : lirismul şi strălucirea cromatică, sentimentul viu şi profund al naturii, pasiunea pentru chipul omenesc, echilibrul şi armonia, solidaritatea compoziţională. Aşa apare de pildă (în Expoziţia de la Galeriile Bălcescu) Michaela Eleutheriade, cu o seamă de lucrări noi, unele din ele de o remarcabilă vigoare şi prospeţime a culorii, luminoase, cu un aer de o fină înţelegere a frumuseţilor naturii şi universului domestic în lucrări ca „Brisad“, „Casă bătrînească“, „Nud“, „Stradă“. Un alt pictor de o certă factură lirică, puţin romantică, Sorin Ionescu, prezintă de data aceasta cîteva remarcabile peisaje citadine şi scene din marile uzine, în tonuri calde, pastelate, în armonii rafinate, ca de pildă în „Furnal“ sau în excelentul peisaj „Blocuri noi“. Mai sobru, mai echilibrat şi mai raţional în compoziţii şi peisaje, cu o culoare mai viguroasă, Traian Brădean, reprezintă două admirabile portrete, de bărbat şi de femeie, văzute sintetic şi monumental în acelaşi timp. Ca şi cîteva scene de muncă campestră şi peisaje din care se impun „Case în păduri“ şi „întoarcere de la coasă“ , Silvia Cambir încearcă în pînzele sale, în general peisaj, o pictură de factură „neoprimitivistă“ în care accentul cade în mod hotărîtor pe fineţea acordurilor cromatice, unele din ele fiind de o surprinzătoare candoare. Rodica Marinescu, pe linia ultimelor sale evoluţii, rămîne credincioasă lumii satului românesc. Peisaje de atmosferă, cu o ţinută decorativă evidentă, de pe marile şantiere ale ţării, realizează Elena Uţă-Chelaru, în culori vii, puternice, tranşante. Mara Constantin în pînze de mici dimensiuni se dovedeşte a fi o artistă de un subtil rafinament. Lucrările sale fine, discrete, sintetice, au un aer de o graţioasă candoare, caligrafiate minuţios într-un ritm geometrizant, ca nişte mici bijuterii, ca de pildă în „Acrobat“, „Adolescent“, „Flori“, „Peisaj“. Mai puternic conturat, mai ferm închegat decît în alte expoziţii, cu lucrări de sobră seriozitate, unele din ele vădind o perfectă cunoaştere a legilor compoziţionale şi a echilibrului cronatic, se dovedeşte a fi Vasile Varga, în special în unele lucrări cum ar fi „Natură statică cu portocale“, „Cîrciumărese galbene“ şi „Peisaj bănăţean". Peisaje de o mare poezie, redînd întreaga atmosferă şi pecete a locurilor şi a anotimpurilor, uneori nostalgice ca nişte poeme bacoviene, altădată mai senine, prezintă Gheorghe Răducanu, dar şi două portrete feminine, din care cu totul admirabil — prin intuiţia psihologică şi prin graţia şi farmecul figurii — se impune „Ţărancă meditînd“. Selecţia de picturi din creaţia regretatului Dom Bucur (în cadrul expoziţiei din Galeria „Apollo“), faţă de ultimele sale manifestări, dovedeşte cit de mult cîştigase pictorul în echilibru compoziţional şi cromatic, cum viziunea sa începuse să fie mai proprie, mai închegată. (Urmare din pag. 1-acea mod de a informa cetăţeanul este practicat şi la unele servicii ale consiliului popular municipal Timişoara, ca de pildă la serviciul de sistematizare, la circumscripţia financiară, serviciul combustibil ş.a. La Agenţia de voiaj din Constanţa, cetăţeanul primeşte prompt informaţiile dorite nu numai de la omul de la ghişeul special amenajat ci şi prin afişele şi modelele întîlnite la tot pasul, asupra condiţiilor de rezervare a biletelor, condiţiilor de călătorie cu bilete în circuit etc. Nu peste tot s-a înţeles însă rolul şi locul deosebit de important al informaţiei în angrenajul complex al activităţii funcţionarului public. La registratura Consiliului popular municipal Timişoara de pildă, nu există nici un mijloc vizual de informare a cetăţenilor. Toate relaţiile sunt date de cele două funcţionare de la ghişeu. Ca atare pentru orice fel de cerere oamenii solicită verbal lămuriri cu privire la întocmirea ei, ceea ce provoacă aglomerare şi multă pierdere de timp Deunăzi, de pildă, s-a prezentat la ghişeu cetăţeana Dumitrescu Elena din str. V. Lucaci nr. 11 pentru a face o contestaţie. Pînă să primească toate lămuririle la ghişeu s-a format o coadă respectabilă. Dar cu asta necazurile nu s-au terminat. Femeia a făcut petiţia şi cînd s-o predea i s-a spus să pună şi un timbru fiscal de 5 lei. A plecat, bineînţeles, la un debit din oraş, şi abia după 12 oră a reuşit să predea cererea. Ciudat este faptul că nimeni dintre factorii de răspundere din cadrul Consiliului popular municipal nu se sesizează de neajunsurile existente la unele servicii de utilitate publică în ce priveşte informarea cetăţeanului. De ce oare n-o fi măcar generalizată experienţa pozitivă existentă la serviciile menţionate la începutul raidului ? Au fost oare vreodată tovarăşi din Comitetul executiv al Consiliului popular municipal Timişoara în calitate de simpli cetăţeni pe la serviciul de stare civilă ? Dacă au trecut pe aici au constatat, poate că în afara orarului şi a denumirii ghişeelor nu există nici un alt sistem de informare a cetăţeanului. Din această cauză ghişeele Ion Pacea, apare la fel de solid, închegat, viguros, dar mai limpede şi mai armonios în colorit, mai luminos şi mai clar, uneori exploziv, dar în acelaşi timp şi mai înclinat spre metafore plastice. Aurel Cojan, pictor de mare rafinament, cu o evoluţie uneori contradictorie, apare de data asta mai limpede în expresie, cu mari iubtilităţi cromatice, cu o viziune mai ordonată, în special în peisaje. Pictura lui Florin Niculn, de o riguroasă execuţie, oscilează între imaginile bogate şi pline de poezie ale unei fantezii libere şi utile, o construcţie mai calculată, mai rigidă, şi poate şi mai plină de ecouri din creaţia unor mari artişti (Chirico, Magritte), pentru întocmirea actelor de naştere sau căsătorii sunt în permanentă aglomerate. Uneori, după ce ajung totuşi în faţa ghişeului nu pot reţine toate informaţiile, date verbal şi evident „din fugă“, şi cînd revin, după ce au stat iar o bună bucată de vreme la rînd, constată că n-au adus tot ce trebuie şi fac iar calea întoarsă. Raidul anchetă efectuat ne-a permis să constatăm că înseşi unele conduceri ale instituţiilor consideră activitatea cu publicul, informarea şi deservirea promptă şi competentă a cetăţeanului ca fiind de mai mică importanţă în sfera preocupărilor lor. Serviciul spaţiului locativ al sectorului I din Capitală are o anexă pentru deservirea populaţiei cu lucrări de dactilografiere, anexă aparţinînd cooperativei „Deservirea“. Se pare că nimeni din consiliul popular al acestui sector, din conducerea serviciului respectiv sau din cea a cooperativei nu s-a oprit la această anexă din... 1956. Și iată de ce : In ziua de 7 octombrie a.c., dactilografa Amelia Ledeanu, executa lucrări cu suprapreţ nerespectînd tariful. Mai mult decît atît, tariful afișat (Decizia U.P.S. nr. 2 din 9.1.1956) nu mai e de mult în vigoare. Din 2.X.1967 cînd tariful a fost înlocuit cu instrucţiunea 12.120, această instrucţiune în loc să fie afişată, stă într-un sertar. Un alt expozant, Mihai Horea, pare a fi atras de posibilităţile pe care cinetismul şi constructivismul le oferă picturii, construind unele compoziţii ce par nişte glose la potenţele culorii şi ale formelor geometrice desfăşurate în spaţiu. O selecţie de sculpturi de mici dimensiuni ale sculptorului Mircea Spătaru, întregeşte această expoziţie. Sunt în general capete de expresie, în care accentuarea unor trăsături se face pe linia unui arhaism şi a unui grotesc raţional, ceea ce în unele lucrări, ca de pildă, cele două „Maternităţi“ tinde să împingă către naturalism. Cu totul remarcabile, însă, cele două portrete de femei şi „Picasso“. ION TATARU Primăria municipiului Constanţa, vechi edificiu monumental, oferă acces sutelor de cetăţeni ce vin zilnic cu diferite treburi printr-o intrare dosnică, întortocheată şi neaspectuoasă. O săgeată ruptă, cu vîrful în sus, îţi sugerează să urci treptele în spirală către... oficiul de stare civilă ! La capătul urcuşului (de ce nu jos ?) dai de biroul de informaţii unde eşti îndrumat să... cobori ! ?) pe trepte către amintitul oficiu. Asta cînd te interesează naşterile şi adresele pentru că oficierea căsătoriilor se face în altă aripă a primăriei. Cine vine să se intereseze la biroul de informaţii, de registratură este de asemenea invitat să coboare pentru că registratura se află la intrare pe stînga. Tabelul afişat la biroul de informaţii cu serviciile din cadrul consiliului popular municipal Constanţa derulează pe cei ce se iau după el pentru că acesta nu mai corespunde de mult realităţii : camerele 52, 53 şi 54, unde după tabel s-ar afla starea civilă, registratura şi respectiv oficierea căsătoriilor au primit de mult alte destinaţii. Este clar că deservirea corespunzătoare a cetăţeanului de către funcţionarul public şi implicit punerea la punct a problemelor în legătură cu aceasta — între care informarea ca prim mijloc de contact între cele două părţi are un rol deosebit de activ — depinde de atenţia pe care o acordă fiecare consiliu popular, fiecare instituţie de interes public acestui important aspect al atribuţiilor lor. Rezolvarea problemei în ansamblu presupune însă o reglementare şi coordonare judicioasă a tuturor aspectelor pe care le presupune activitatea funcţionarului public şi deservirea cetăţeanului la ghişeu. In această direcţie, un cuvînt hotărîtor îl au de spus consiliile populare judeţene ca şi toate organele care coordonează activitatea instituţiilor ce lucrează cu publicul. Uneori, însă, chiar în cadrul serviciilor ce activează pe lingă acestea lucrurile nu sînt bine puse la punct, iată şi un exemplu concludent în acest sens. La notariatul de stat al judeţului Timiş în afară a 2 afişe dactilografiate despre taxele ce se percep pentru diferite acte şi formalităţi necesare transmutărilor imobiliare nu mai găseşti nici o altă informaţie. Din această cauză, omul stă la coadă, ajunge la ghişeu, cere lămuriri, i se răspunde (uneori incomplet) şi pleacă pentru a face formele necesare, pentru ca ulterior să revină şi iar să stea la rînd spre a le depune. Apoi iar stă la rînd pentru eliberarea actelor solicitate Dujia cum ne declara cetăţeanul Walter Konjinţchi din str. Engels nr. 2, d-sa a fost nevoit să apeleze, după ce a primit „informaţiile" de la ghişeu, la un avocat şi apoi la biroul de copiat acte pentru a se edifica complet asupra celor necesare rezolvării unei probleme personale. ...Iată aşadar cîteva din multiplele faţete şi implicaţii pe care le prezintă doar unul din aspectele relaţiei cetăţean-funcţionar public. Responsabilitatea socială a funcţionarului public N. R. In unul din numerele viitoare ale ziarului, vom căuta, mergînd pe firul responsabilităţii sociale a funcţionarului public, să înfăţişăm CETĂŢEANUL FAŢA IN FAŢA CU OMUL DE LA GHIŞEU. MUNKA nim, mei cii îmi nmem va aşteapei mm şi specialism (Urmare din pag. l a) medici internişti, 10 medici pediatri, 10 stomatologi. — In economia judeţului nostru — pe informa tovarăşa Paulina Niculescu din cadrul comisiei economice a Comitetului judeţean P.C.R., predomină unităţile industriei alimentare. Dar, cele 14 posturi de economişti (dintre care numai două sunt libere) sunt ocupate de nespecialişti, cu „derogări“ de studii. „ Cum se prezintă situaţia cadrelor de specialişti în agricultura judeţului Tulcea ? întrebarea am adresat-o tovarăşului inginer Emil Cubleşan, directorul Direcţiei agricole judeţene. „ Anul trecut ne-au fost repartizaţi în judeţ 75 de specialişti: ingineri, agronomi zootehnişti şi medici veterinari, dar s-au prezentat la posturi doar.... 11, deşi îi aşteptam cu cele mai bune condiţii de muncă şi de viaţă create pentru ei (20 de case ale agronomului prevăzute cu locuinţe confortabile pentru fiecare, alte locuinţe pentru ceilalţi). Surprinzător a fost faptul că ne-au plecat şi din cei pe care-i aveam pină atunci încă 10 ingineri agronomi printre care Cornel Popa, Dumitru Ionescu, Vasile Ioniţă şi alţii. Desigur că, în primul rînd, stabilizarea trebuia să constituie o obligaţie pentru conştiinţa lor, pentru simţul lor de responsabilitate cetăţenească şi civică. Dar, întru- cît în unele cazuri acestea lipsesc, cred că ar trebui ca forurile centrale să revizuiască sistemul actual de repartizare a specialiştilor. Aş propune ca, asemenea practicii obişnuite în alte ramuri repartizarea lor să se facă pe bază de contract, pe durată determinată, între cei repartizaţi şi unităţile în care lucrează. Este evident că în cele mai multe cazuri specialiştii din diferite domenii de activitate au înţeles necesitatea de a se îndrepta către locuri de muncă unde pot fi cel mai bine fructificate capacitatea şi cunoştinţele lor în folosul societăţii. Dar dezvoltarea multilaterală a judeţului, folosirea raţională, optimă a potenţialului tehnic şi material sunt condiţionate de asigurarea tuturor unităţilor economice cu forţă de muncă temeinic calificată, şi în primul rînd cu cadre de specialişti. Repartizarea şi folosirea raţională a acestora constituie o chestiune de înaltă responsabilitate socială. Judeţul Tulcea aflat în plină dezvoltare şi înflorire economică şi social-culturală oferă largi posibilităţi de afirmare creatoare tuturor oamenilor muncii. PELICULA STRĂZII Pină nu de mult circulaţia rutieră în zona industrială a oraşului Buzău se făcea anevoios din cauza numeroaselor bariere şi a drumurilor desfundate. In prezent circulaţia se face pe cele două noi poduri-pasarele recent construite. „Se face“ este un fel de a zice. Unul din poduri (în apropierea centrului, oraşului) este finisat doar... la mijloc. La cele două capete partea carosabilă parcă este arată. Maşinile ce se încumetă să treacă acest pod trebuie în prealabil să-şi verifice suspensia. Speranţă că lucrarea respectivă va fi in curind finisată nu se întrevede. Constructorii au părăsit şantierul. Vor începe ploile toamnei care vor face din această cale importantă de acces, un adevărat calvar. Edilii oraşului nu au nimic de pretins de la respectivul constructor ? Fototext: EM. SÎRZEA Vineri 10 octombrie 1969 ...Şi aici e casa mea! (Urmare din pag. 1-a) la alte minuni pentru posteritate. Cu titlul şi cu diploma, în 1955, am descins la Borzeşti. Şi din clipa aceea, casa mea s-a aflat pretutindeni în ţară... . ★ N-a fost uşor şi nu pot spune că n-au existat şi îndoieli trecătoare, insatisfacţii de moment. Greutăţile de şantier sunt inerente. M-am izbit de ele la Mănăştur, la Sîngiorz de Pădure, la Bicaz şi la Lotru, unde în 1966 am deschis, ca şef de baraj, lucrările de la Vidra. Nici aici, la Porţile de Fier, nu-s puţine. Dar mi se pare că Victor Hugo scria că „trăiesc cu adevărat, numai acei ce luptă !“ Şi nici o dată n-am fost singur în bătălii. M-am bucurat întotdeauna de simpatia oamenilor din jur. Afinităţile nu cad însă din cer. Sudura sentimentală se produce doar atunci cînd idealul, viitorul, corespund unor viziuni comune, unor fapte sincronizate spre acelaşi ţel, unor condiţii de muncă asemănătoare. Viaţa familiei mele n-a fost deosebită de a tuturor familiilor aflate în colonia muncitorească. Copiii mei au urmat aceleaşi şcoli. Soţia mea a lucrat cot la cot cu mine. Am trăit împreună greutăţile şantierului, asprimile naturii, ale unei activităţi profesionale deosebite, laolaltă cu ceilalţi. Şi nu-mi amintesc ca cineva să nu mă fi înţeles. Pentru că vorbeam aceeaşi limbă, într-o lume ce se confundă cu propriile noastre fiinţe. „Da, tovarăşe inginer, aşa cum aţi spus, e bine Dar acest „e bine“, nu mai era numai al meu. El izvora, de fapt, dintr-un şir de consultări atente, al unor chibzuinţi comune. Pentru că diploma, ori titlul cu care vii, pe şantier, nu aduc de la sine şi prestigiu. Nici aureola de atotştiutor în toate cele. Ca să fii înţeles, ca să fii ascultat, trebuie să distrugi bariere artificiale, să renunţi la didacticism, la infatuare, să deschizi fiecăruia o portiţă spre împliniri individuale, spre valorificarea sclipirii lui personale, dăruită societăţii, părticică din părticica lui de căutare, de gîndire, de acţiune. Azi nu construieşte doar arhitectul şi inginerul. Pe baraje nu se pun plăcuţe cuprinzînd doar un nume. Am văzut schiţe, obiective corectate de un simplu muncitor. Construcţiile, tot mai complexe, tot mai gigantice, au sporit ponderea creaţiei colective... ★ Adevărata şcoală a socialismului e şantierul. Aici, sub cerul liber, în luptă cu natura, cu apele cărora ţinteşti să te smulgi energii electrice, se definesc caractere, se descoperă personalităţi. Cu alte cuvinte, Porţile de Fier au devenit un defileu al cercurilor umane, în care vorba, fără faptă, nu are, nici o valoare. Cei slabi, cei lipsiţi de idealuri, laşii şi impostorii n-au ce căuta aici. Cei ce au visat o diplomă doar pentru a ocupa un loc călduţ, un birou cu mape şi hîrtii, un turn al apatiei şi vegetării, dau repede bir cu fugiţii. „Rezistenţa“ lor e de ordinul săptămînilor şi foarte rar de cel al lunilor. Cum iau contact cu peisajul macaralelor, dau din colţ în colţ, ca nişte şobolani în cursă. Nu le este gîndul la muncă, nici la cerinţe stringent sociale, ci la propria persoană, la o ieşire, cum zic ei, „din infern“. Fug după relaţii, „ostenesc“ telefonul, aglomerează trenurile şi uneori „se aranjează“ în altă profesie. Cîteodată, din păcate, ajung şi nu cîte un minister şi rămîi uluit cînd primeşti de la ei dispoziţii şi sfaturi în necunoştinţă de cauză. Cum poate un minister să promoveze un cadru lipsit de personalitate, de experienţa vieţii, pe ale cărui vorbe nu dai nici o băncuţă ruginită ? Cum poate o direcţie generală să încurajeze un individ fără a-l fi verificat în ani şi ani de practică ? Cum poate un serviciu să dea girul unui absolvent de facultate, fără ca acesta să nu fi trăit o perioadă de activitate nemijlocită pe un anumit şantier ? Sînt doar trei enigme ce se cer dezlegate... ★ Mă gîndesc că fiecare din noi va ajunge la vîrsta la care se cer scrise memoriile. Ştiu că voi avea ce scrie şi unde scrie. Am în Bucureşti o casă în care nu-mi amintesc să fi stat mai mult de cinci luni într-o sumă respectabilă de ani. Pînă atunci însă mai este vreme. Acum, casa mea cea adevărată, se află încă pe un șantier. De fapt, pretutindeni în ţară, a fost casa mea, a familiei mele..." iiTimpul nu aşteaptă! Cu maximum de randament, ziua şi noaptea, la cules şi semănat! Însâmînţarea — la „remorca“ recoltării (Urmare din pag. 1-a) toarelor şi semănătorilor existente. Investigaţiile făcute pe teren în ultimele zile ne-au dat prilejul să constatăm numeroase deficienţe de natură tehnică şi organizatorică care-şi au izvorul în neglijenţa şi superficialitatea de care dau dovadă în îndeplinirea sarcinilor, conducerile unor cooperative cît şi ale unor întreprinderi de mecanizare. La Scorţeni, Ardeoani, Măgireşti am întîlnit tractoare care stăteau, fie din cauza unor defecţiuni tehnice, fie din lipsa frontului de lucru. O situaţie asemănătoare am întîlnit în ziua de 5 octombrie şi la C.A.P. din comuna Tîrgu-Trotuş. Toate cele 17 tractoare şi-au încetat activitatea în jurul orei prînzului din lipsă de sămînţă şi de mînuitori de I agregate. Frecvente sunt staţionări- le în activitatea mecaniza- I torilor din brigăzile aparţinând de I.M.A. Oneşti. Traian, Moineşti, pierzîn■ du-se multe ore şi chiar zile de lucru deoarece con- I ducerile unităţii "r respective nu au asigurat condiţiile necesare pentru remedierea operativă a defecţiunilor tehnice ivite pe teren. Nefolosirea din timp a tractoarelor şi semănătorilor se datoreşte şi faptului că în multe locuri se întîrzie nejustificat strîngerea recoltei de porumb şi eliberarea terenului de coceni. O seamă de cooperative agricole de producţie, cum sunt cele din Cîrligi, Bereşti-Tazlău, Pîrjol, Poduri, la 5 octombrie încă nu începuseră culesul porumbului. Ritmul lent în care se desfăşoară, în general, această lucrare este ilustrat de faptul că pină la acea dată C.A.P.-urile din judeţ nu recoltaseră decit 20 la sută din suprafaţa cultivată cu porumb. Am întîlnit şi următoarea situaţie : în timp ce la sediul cooperativei Măgireşti, şi la Scorţeni zeci de cooperatori şedeau la taifas, recoltatul porumbului şi al cartofilor pe ogoarele unităţilor respective îl făceau... copii şi şcolarii. Ritmul nesatisificător în care se desfăşoară lucrările agricole în C.A.P.-urile din cuprinsul judeţului se datorează în bună parte şi Direcţei agricole judeţene care nu sprijină efectiv pe teren prin specialiştii săi, toate unităţile. Se impun măsuri eficiente, hotărîte, care să asigure intensificarea lucrărilor de pe ogoarele din actuala campanie și în primul rind determinarea în timp optim a însămințărilor. Epoca optimă se încheie, semănatul ba! (Urmare din pag. 1-a) Agriculturii cere I.A.S. Suceava să livreze urgent o anumită cantitate de cartofi, pe rampa gării C.F.R. Stroieşti, precum şi pe unele tarlale cartofii aşteaptă... trenul în vrafuri care însumează circa 100 tone. Aceasta se întîmplă din cauză că serviciul mişcare din Direcţia C.F.R. Iaşi a comunicat, la solicitarea Comisiei de coordonare a activităţii porturilor să nu se încarce nici un cartof. Iată, aşadar, două dispoziţii ce se bat cap în cap. La Botoşani strînsul cartofilor întîrzie din cauza lipsei mijloacelor de transport (un autocamion revine la 4 C . P.-uri contractante) şi a slabei organizări a muncii de reluare. Zeci de tone de cartofi stau pe tarlalele C.A.P. Tudora, Vorona, Poiana şi altele. Desigur că în acelaşi timp cei dornici să se aprovizioneze de iarnă aşteaptă cu nerăbdare apariţia cartofilor în pieţe şi magazine.