Munca, octombrie 1969 (Anul 25, nr. 6807-6833)

1969-10-18 / nr. 6822

Pagina a 2-a La ansamblul artistic al Uniunii Generale a Sindicatelor din România In pragul unei NOI STAGIUNI La Teatrul din Lipscani, primitoarea casă a Ansamblului artistic al Uniunii Generale a Sindicatelor, ne-a întîmpinat atmosfera febrilă proprie începerii unui nou an de intensă și rodnică activitate. Aflind că peste cîteva zile se va ridica cortina primului spectacol al noii stagiuni,ne-am adresat tovarăşului CONSTANTIN GABOR, directorul Ansamblului, şi regizorului PETRU MIHAIL, cu rugămintea de a ne răspunde la cîteva întrebări privitoare la perspectivele anului artistic 1969—1970. — începeţi noua stagiune cu o premieră ? — Amplele manifestări cultural artistice prilejuite de acest an jubiliar, la care şi ansamblul nostru a adus o însemnată contribuţie, au prelungit trecuta stagiune pină la sfîrşitul lunii august. Dacă adăugăm şi turneul estival de aproximativ 60 de zile, susţinut aproape concomitent, veţi înţelege că timpul nu ne-a îngăduit să pregătim pentru deschiderea stagiunii o premieră în cel mai deplin sens al cuvîntului. Vom începe, de aceea, noua stagiune cu reluarea spectacolului „Baladă omului“, substanţial îmbunătăţit în lumina observaţiilor critice făcute cu prilejul premierii sale. — Deci, pe cînd prima premieră a noii stagiuni ? — Foarte curînd. In primele zile ale lunii noiembrie. Vom prezenta spectacolul „Esop, viaţa, muzica şi noi“, scris de Sădi Rudeanu şi Mihail Joldea, cu muzica de Florentin Delinar. In calitate de creator al acestui spectacol, regizorul PETRU MIHAIL a ţinut să precizeze : — Spectacolul se înscrie în sfera preocupărilor creatoare ale ansamblului nostru. In primul rînd prin actualitatea conţinutului său ideatic, deşi personajul principal este Esop, iar comentarea întregii acţiuni e încredinţată unui cor antic. Autorii au reuşit să găsească o legătură plauzibilă şi ingenioasă între lumea fabulelor lui Esop şi acele tare de natură etică, mai ales, care mai dăinuie şi în societatea contemporană. Libretul spectacolului este alcătuit din elemente foarte diferite, in a căror transpunere scenică am folosit o mare diversitate de mijloace. Problematica se referă la incompetenţa sau risipa în mînuirea bunului obştesc, la oportunismul sau duplicitatea morală, la bolnavii închipuiţi şi la cei care le încurajează tertipurile, la cîştigurile ilicite sau la lipsa de răspundere a unor oameni faţă de familie şi de educaţia copiilor etc. La prima vedere, specta colul „Esop, viaţa, muzica şi noi" este, ca gen, o reprezentaţie de satiră şi umor. In realitate, el depăşeşte mult limitele acestui gen, mai cu seamă prin combativitatea şi eficienţa ea. — Privind în perspectivă noua stagiune — a adăugat directorul ansamblului — considerăm că formula scenică a spectacolului despre care s-a vorbit pină acum, trebuie promovată în continuare, întrucît experimentarea ei ne permite să ne apropiem, din ce in ce mai mult, de genul de spectacol complex, puternic ancorat, din punct de vedere tematic, în realitatea noastră socialistă, realizat prin solicitarea mijloacelor de expresie proprii tuturor artelor. Lucrăm, prin urmare, şi la pregătirea spectacolului „Facerea... glumei“ de Marin Traian, alcătuit din miniaturi de proză, umor, satiră, tablouri muzicale şi coregrafice, (în special dansuri cu subiect), populate de o sumedenie de personaje mitologice, istorice, sau de legendă, ale căror trăsături caracterologice sau comportament permit referiri concrete şi sugestive la contemporaneitate. — Colaborăm, în momentul de faţă — a adăugat regizorul Petru Mihail cu scriitorul Mihail Joldea, în vederea realizării unui spectacol amplu, complex, de „teatru total", cum ne-am obişnuit să definim acest gen, cu participarea tuturor compartimentelor ansamblului nostru. Inscriindu-se In sfera tematică a muncii pe marile şantiere de construcţie ale socialismului, spectacolul va urmări, în prim-plan, destinul unui tînăr constructor şi procesul de transformare a conştiinţei acestuia în raport direct cu integrarea sa in procesul de edificare a societăţii socialiste. — Ce acţiuni preconizaţi pentru a sprijini, în continuare, teoretic şi practic, dezvoltarea formaţiilor artistice de amatori ? — Instituţia noastră are o tradiţie solid întemeiată, în acest sens — ne-a spus directorul ansamblului. Continuăm şi în această stagiune cursurile de balet pentru copii şi lecţiile de dans pentru elevii şcolilor profesionale, dintre care sunt selecţionaţi apoi interpreţii pentru formaţiile de dansuri al sindicatelor. Creăm toate condiţiile necesare funcţionării corului sindicatelor din muncipiul Bucureşti, dirijate de maestrul D. D. Botez. Pregătim în acelaşi timp, concertul de prime audiţii (muzică corală, uşoară, pentru grupuri vocale) cu lucrări achiziţionate de Consiliul Central al U.G.S.R., pentru a contribui la îmbogăţirea şi îmbunătăţirea repertoriului formaţiilor artistice de amatori. Intenţionăm, de asemenea, să găzduim in sala teatrului nostru, cîteva dintre cele mai bune spectacole de amatori, distinse cu premii la concursurile republicane ale formaţiilor de diferite genuri. LUCIA BOGDAN ~ (Urmeşte din pag. 1-a) calitatea activităţii desfăşurate. Dacă bunăoară, — şi exemplele nu sunt dificil de aflat — programul săptăminal al unui club sau case de cultură cuprinde acţiuni gîndite şi organizate simplist, superficial şi fără coeficientul de noutate scontat de public, nu trebuie să fie de mirare ca acesta ocoleşte edificiul respectiv şi nu-i acordă importanţa cuvenită. Evităm să nominalizăm, dar cite cluburi şi case de cultură nu-şi rezumă programul duminical — pentru a nu mai vorbi de cel din „zilele lucrătoare“ — la o „vizionare la televizor" a manifestaţiilor sportive, „acţiunea“ fiind trecută în planul de activităţi propriu-zise ? Evident, ar fi o eroare să uităm a preciza că referirile nu vizează întregul corp de cadre, ci numai pe acelea care umbresc prestigiul muncii de activist cultural. „Animatorii fără chemare Desigur, cultura şi arta presupun entuziasm, o devoţiune stoică, dar sunt oare suficiente aceste două însuşiri care nu au totdeauna tangenţă cu esenţa lucrurilor ? Cultura şi arta sunt incompatibile cu activitatea de... funcţionar. Se percepe, în primul rînd „a fi om de meserie“, un „meşteşugar bun“ şi nicidecum „un cîrpaci“ sau „instruit după ureche“ — cum judeca, pe bună dreptate, prof. Mihai Tîrlescu, metodist specialist In probleme de muzică — Bacău. O serie de cazuri pot da o idee despre cine sunt unii dintre „animatorii“ muncii culturale. Astfel „conducătorii“ celor 16 cluburi aparţinînd judeţului Hunedoara, şi-au schimbat cîndva cu voie sau fără voie domeniul de muncă (funcţionar, maistru electrician, strungar, tehnician, laminorist, tîmplar ş.a.m.d., dar acum onorează prea puţin titlul de activist cultural. De asemenea, cazul directorului de la clubul Exploatarea minieră Gura-Barza (Hunedoara) al directorului clubului „1 Mai“ Ploieşti — interesat doar de completarea studiilor oficiale de cultură generală —, a celor de la Iernut, Luduş şi I.R.U.M. Reghin (Mureş), de la Termolemn — Timişoara, a activiştilor „nescoşi din producţie“ de la Uzinele mecanice, Fabrica de ciorapi, Poligrafie, I.C.I.L. din Timişoara etc., etc. — care joacă rolul de „animatori“ — reflectă slaba preocupare a consiliilor municipale sau judeţene ale sindicatelor de a investi cu asemenea responsabilitate pe aceia ce posedă într-adevăr însuşirile necesare practicării acestui gen de activitate, de tip special. Nepriceperii i s-a asociat — în majoritatea cazurilor — comoditatea, de unde şi rezultatele din ce în ce mai pernicioase. Undeva brigada şi grupul de dans modern U.M.T., Victoria, P.T.T.R. — Poligrafie — Timişoara, au fost dizolvate de „cultural“, după primul spectacol; în altă parte, un instructor artistic este împiedicat sistematic să organizeze un „curs de iniţiere de dans clasic şi modern“ în cadrul unui club însemnat etc., etc. Iniţiative venite din rîndul oamenilor muncii sunt tratate cu indiferenţă de „diriguitorii culturali“ de la nivelul întreprinderilor sau oraşelor, sub privirea complice a comitetelor şi consiliilor sindicatelor care invocă invariabil „criza de timp“. Astfel, la „Solventul“ Timişoara, deşi există un nucleu artistic masiv de tineri entuziaşti, nu se poate încropi nici o activitate permanentă, întrucît responsabilul cultural se opune intolerant. „Exclus, nu avem sală, nu avem unde !“ — i-a replicat instructorului venit la repetiţie, deşi sala era pur şi simplu liberă. Dar sus-numitul voia să nu-şi calce hotărîrea luată după spectacolul prezentat cu prilejul aniversării a 100 de ani de existenţă a întreprinderii. ..E de-ajuns. Nu mai fac nimic !“. Hotărit lucrul în domeniul culturii de masă se impune să acţioneze principiul „omul potrivit la locul potrivit“. Dacă este absurd a pretinde tuturor activiştilor culturali să fie specialişti, cu atestat, nu altfel ni se pare a se tolera la nesfirşit — la imboldul unor convingeri extraprofesionale (grad de rudenie, interese reciproce, lanţul slăbiciunilor) menţinerea sau promovarea acelora care efectiv nu au dovedit (sau nici nu au prin ce să dovedească anume) că au de-a face cu arta şi cultura. Dacă este, de asemenea, absurd a considera că diploma in sine dă girul calităţii activităţii în direcţie culturalartistică, nu altfel ni se pare a împărtăşi ideea, precum că talentul nativ este suficient şi individul nu mai are nevoie de nici o instruire pentru perfecţionarea sa. Două exemple vor fi edificatoare în acest sens : astfel, Neniţă Vasile — director al Casei de cultură a sindicatelor Bacău nu are studii superioare, dar a dobîndit, datorită efortului constant de a-şi perfecţiona stilul de muncă, rezultate dintre cele mai bune în mişcarea de amatori (laureat al concursurilor republicane, şef de orchestră şi compozitor apreciat), pe cînd profesorul Popa Ilie, fostul director al casei de cultură a sindicatelor din municipiul Gh. Gheorghiu- Dej (şi ca dînsul sînt mulţi alţi licenţiaţi) a dat dovadă de un total dezinteres faţă de munca cultural-educativă, desfăşurată in cadrul instituţiei pe care o „conducea“ etc. * In prim plan: Pregătirea şi selec ţionarea cadrelor * Se desprinde — deasupra tuturor aspectelor — problema acută a soluţionării pozitive a necesarului de cadre de calitate. Fără a intra în detalii considerăm util a avansa discuţiei şi această chestiune a cărei stringentă rezolvare prezintă un firesc interes în cercurile cele mai largi. Cine este în măsură să asigure, în condiţii optime, pregătirea activiştilor culturali ? întrucît formele simple, — şi aşa reduse ca număr (gen instruire periodică de cîteva zile ori săptămîni) nu corespund (şi nici n-au corespuns vreodată) nevoilor de formare şi perfecţionării personalităţii activistului cultural. Practica demonstrează că frecventînd asemenea cursuri, oamenii pot deveni cel mult excelenţi organizatori, ideal la care s-a ajuns, de altfel, şi fără aceste „iniţieri abstracte“ — cum arăta Ion Moţiu, Consiliul judeţean al sindicatelor — Timişoara. Se impune, în consecinţă, pe de o parte perfectarea unor cursuri de durată (2—3 ani) în şcoli speciale cu secţii diferenţiate (pentru directori de club, pentru metodişti etc.), pe de alta, — aşa cum sugerau o seamă de interlocutori (Mihai Bîrlescu — Bacău, Ion Creangă — municipiul Gh. Gheorghiu-Dej, Ion Moţiu — Timişoara), încheierea de contracte ferme între consiliile sindicatelor şi comitetele pentru cultură şi artă şi învăţămîntul superior sau şcolile populare de artă în privinţa repartizării de absolvenţi ai feluritelor discipline (muzică, teatru, biblioteconomie, coregrafie, etc.). Se cuvine, de asemenea,şi părerea o împărtăşesc numeroşi oameni legaţi nemijlocit de această muncă : Ion Ilin — clubul C.F.R. Timişoara, Ion Ignat — Casa de cultură a sindicatelor Suceava, Ion Creangă — Casa de cultură a sindicatelor din municipiul Gh. Gheorghiu- Dej, Socaciu Teodor — Consiliul judeţean al sindicatelor Mureş, etc.) ca posturile de activişti culturali să fie ocupate printr-un concurs, verificîndu-se în mod serios soliditatea cunoştinţelor de cultură generală ale candidaţilor, spiritul lor organizatoric, capacitatea de concepţie, calitatea de specialist, cerîndu-se neapărat ca fiecare dintre aceştia să aibă la bază o instruire într-un domeniu sau altul al artei şi culturii. Numai astfel se va putea pune capăt „circumstanţelor atenuante“, iar conţinutul muncii cultural-artistice de masă va beneficia de acel liant al împlinirii ce se cheamă competenţă. Impasul în care se află acum acest sector important al vieţii — la oraşe şi sate — nu îngăduie, însă, un timp îndelungat pentru deliberări. „Cercetare“ operativă întreprinsă în toate mediile sociale va oferi cu certitudine, sugestiile a căror profunzime va conduce la soluţii de maximă eficacitate. Pe cine investim cu responsabilitatea de a concepe şi difuza fenomenul cultural de masă? iwwmraBBaPMBBBw«raB»mwwa«MMMig^ mii m min—ta Memento - octombrie 1969 SECOLUL C. F. R. Prima linie — Bucureşti—Giurgiu — construită între anii 1867—1869 şi inaugurată la 19 octombrie 1869, împlineşte un secol de existenţă. Primele trenuri de persoane care au circulat pe această linie erau formate din cite trei vagoane, puţind transporta aproape două sute de călători, la o cursă. Locomotivele atingeau ameţitoarea viteză de... 40 de km pe oră. Exploatarea liniei Bucureşti—Giurgiu s-a făcut, la început, numai ziua, deoarece nu existau pe atunci legături telefonice sau telegrafice intre staţii. Fiecare tren era aşteptat, afară din staţie, de către un „pilot“, care se urca pe grătarul locomotivei şi conducea astfel garnitura pină în dreptul peronului. Vagoanele erau iluminate cu lămpi cu rapiţă, iar încălzitul... nu se făcea deloc, lipsind instalaţiile necesare. Frînarea locomotivei şi a vagoanelor era manuală. In fotografia 1 : gara Filaret, la 1869. In fotografia 2 : Locomotiva 01, care a fost folosită la trenurile de lucru, în anii 1867—1869. Următoarele Unii de cale ferată construite în ţara noastră au fost: 1869: Roman—Burdujeni; 1870 : Paşcani—Iaşi; 1872, Bucureşti—Buzău—Brăila— Tecuci—Roman ; 1872, Chitila—Piteşti ; 1874, Iaşi— Ungheni; 1875, Piteşti—Vîrciorova ; 1879, Ploieşti— Predeal; 1881, Buzău—Mărăşeşti; 1883, Cîmpina— Doftana şi Buda—Slănic; 1884, Titu—Tîrgovişte şi Adjud—Tg. Ocna; 1886, Birlad—Vaslui, Ciulniţa— Călăraşi, Făurei—Ţăndărei şi Piatra Olt—Drăgăşani; 1887, Mărăşeşti—Roman, Piatra Olt—Corabia, Drăgăşani—Rîmnicul Vilcea, Goleşti—Cîmpulung şi Roşiori—Tr. Măgurele ; 1895, Feteşti—Saligny (odată cu complexul de poduri de la Cernavodă); 1898, Piteşti—Curtea de Argeş ; 1899, Comăneşti—Mărăşeşti. Toate liniile construite după anul 1881 (incepind cu traseul Buzău—Mărăşeşti) au fost proiectate şi realizate numai de ingineri şi de tehnicieni români. MUNKA Reintilnire cu satisfacţiile profesiunii de zootehnist Inginerul zootehnist Remus Berdilă a activat pină de curînd la Direcţia agricolă judeţeană Galaţi. Acum locul său de muncă îl constituie Cooperativa agricolă de producţie Odaia Manolache. Mă aşteptam ca să citesc pe trăsăturile interlocutorului meu o părere de rău după postul de la „centru“. Jovial, expansiv, cu gesturi largi, omul din faţa mea îşi manifesta însă cu toată sinceritatea repulsia faţă de birouri, de hîrtii. — Desigur şi hîrtiile, situaţiile sînt necesare, ne spune Remus Berdilă. Numai că ele nu prea se împacă cu frumoasa profesiune de zootehnist, pe care mi-am ales-o... De fapt acum nu fac altceva decit să mă reîntorc la vechiul loc de muncă unde pot să mă dedic preocupărilor, pe care, sincer să fiu, le-am îndrăgit. ■— Fără îndoială însă că şi treaba care o făceaţi la Direcţia agricolă judeţeană vă impunea să apelaţi la cunoştinţele dv. de inginer zootehnist... — Desigur ! Ocupam postul de inginer principal cu baza furajeră. Numai că, de fapt, pentru cele patru loturi semincere totalizând 1059 ha trebuia în cea mai mare parte din timp să întocmesc zeci de situaţii scriptice privind însămînţarea, însilozarea, furajarea, etc., etc., muncă pe care puteau să o facă foarte bine cei patru tehnicieni afectaţi loturilor respective. — Şi acum reîntoreîndu-vă la C.A.P. Odaia Manolache, care sînt intenţiile, gindurile dv. de viitor ? — Ca inginer zootehnist aici voi putea să-mi valorific direct şi nemijlocit cunoştinţele de specialitate, să aduc o contribuţie concretă şi mai utilă la înfăptuirea sarcinilor care stau în faţa agriculturii noastre. Ce voi face la noul meu loc de muncă ?... Cite nu sunt de făcut! Trebuie, înprimul rind, continuate lucrările începute nu cu mult timp în urmă. Prin refacerea și modernizarea grajdurilor, introducerea micii mecanizări, prin înlocuirea animalelor slab productive, completarea efectivelor cu tineret și prin alte măsuri noul colectiv în mijlocul căruia activez este hotărit să ridice producţia medie la cel puţin 2500 lapte pe cap de vacă furajată, la 150 de ouă pe găină etc. Nu se poate ca împreună să nu reuşim. Ne-am despărţit de inginerul Remus Berdilă, cu convingerea că obiectivele propuse nu vor intîrzia să prindă viaţă. Rezultatul final nu poate fi altul decit cel pe care ţi-l poate oferi pasiunea, dragostea şi dăruirea faţă de profesiunea aleasă, faţă de sarcinile puse în faţa acestuia. MIRCEA CIŞMAN corespondentul ziarului „Munca“ Simbătă 18 octombrie 1969 Sigiliul durabil al faptei Mă număr printre cei aproximativ 40 de specialişti care, începînd cu data de 1 octombrie, în urma unor hotărîri mature, perfect sincronizate cu cerinţele profesiei şi ale economiei naţionale, şi-au schimbat locurile de muncă în defavoarea „biroului", spre câştigul net al producţiei, în speţă, al producţiei de petrol. Faptul că nu mai aparţinem cutărui serviciu sau cutărei direcţii din cadrul Ministerului Petrolului, ci Grupului industrial pentru foraj şi extracţie ţiţei-Ufov îşi are semnificaţia sa care nu poate să scape nimănui : încă 40 ■ de oameni ocupaţi direct în producţie, încă 40 de petrolişti cu pregătire superioară îşi vor putea valorifica cunoştinţele şi experienţa la înaltele cote ale exigenţei activităţii nemijlocit productive. In ceea ce mă priveşte — şi sunt convins că nu-s numai gindurile mele , ci ale tuturor specialiştilor, pot spune că măsurile de perfecţionare continuă a activităţii economice, de valorificare la maximum a potenţialului de inteligenţă umană, vor însemna pentru ansamblul economiei noastre nu numai nişte simple repere în timp, ci adevărate resurse de vigoare, capabile să întreţină în permanenţă un tonus ridicat atît activităţii direct productive, cît şi a celei de cercetare. Aprobind din toată inima amplul program de dezvoltare a patriei, aşa cum a fost conceput de marele forum al comuniştilor — Congresul al X-lea al partidului, noi, SSSSîaliştii optîna pcutiu activitatea în producţie ne întărim gindurile şi sentimentele ce ne leagă de întreaga politică a partidului prin sigiliul durabil al faptei. Sunt posesorul diplomei de inginer petrolist din anul 1935. Din acel an şi pină în 1960 am lucrat, fără întrerupere, în producţie. Datorită faptului că activitatea mea a fost apreciată, acum 9 ani, am fost solicitat să lucrez în minister. Am acceptat nu cu gîndul că voi „scăpa“ de ceva care mi-ar fi displăcut — ar fi o mare eroare să se creadă aşa ceva — ci cu gîndul că de la acel nivel experienţa şi cunoştinţele mele vor fi folositoare unui cerc mai larg de oameni care şi-au dedicat viaţa profesiunii de petrolist. Şi nu m-am înşelat. Mai mult, munca în minister mi-a adus numeroase şi reale satisfacţii : colectivul din care am făcut parte a participat — în colaborare — la o serie de lucrări de pionierat pe drumul găsirii celor mai ştiinţifice şi oportune metode de extracţie a ţiţeiului. In afară de aceste rezultate, serviciul tehnic din minister a realizat în exclusivitate executarea probelor de producţie la sondele de mare adîncime. Astăzi toate lucrările la care am participat, timp de 9 ani, s-au generalizat. Ca membru de partid — am fost primit în rândurile comuniştilor în anul 1947 — am simţit totdeauna îndemnul interior de a fi, de a mă face cît mai folositor societăţii, de a răspunde exemplar sarcinilor ce-mi sînt încredinţate. Reorganizarea activităţii în cadrul ministerului am privit-o ca pe o acţiune absolut necesară şi bine venită; hotărîrea mea de a munci aici, la grupul industrial pentru foraj şi extracţie ţiţei- Ilfov îşi are o perfectă acoperire pe planul conştiinţei profesionale şi cetăţeneşti. Construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltată implică o economie dinamică şi puternică care să permită ridicarea pe o nouă treaptă a bunăstării întregului popor. In numele acestui deziderat social major trebuie să acţionăm cu toţii şi, nici pe departe, în ultimul rînd noi, specialiştii. Doresc ca serviciul tehnic al Grupului nostru industrial să se constituie repede intr-un adevărat stat major al tehnicii avansate, să găsească şi să dea răspunsurile cele mai adecvate producţiei, a acelei producţii pe care o dorim tot mai eficientă spre binele ţării şi al viitorului ei. Ing. ION PUPEZESCU „Păsări călătoare" pe ogoarele hunedorene Tovarăşul inginer Aurel Nistor, directorul Direcţiei agricole a judeţului Hunedoara ne vorbea cu multă căldură despre numeroşii specialişti din agricultură care, veniţi de pe băncile institutelor ori din munca de cercetare, s-au legat trainic de aceste meleaguri, muncind cu multă pasiune pe ogoarele C.A.P.-urilor. ing. agronom Constantin Mirtoiu şi loan Gheorghiu, proveniţi din laboratoarele de cercetări ale Staţiunii experimentale Gioagiu lucrează de mai bine de 7 ani direct pe ogoare, primul la C.A.P. Pncaz, iar al doilea la C.A.P. Geoagiu. In scurt timp cunoştinţele aacestor oameni şi bogata lor experienţă ştiinţifică au ridicat la „pătrat“ ajutorul concret dat ţăranilor cooperatori cîştigîndu-şi fiecare pe această cale, o mare stimă şi respect. La suita de portrete al omului de tip nou, care se dăruieşte cu pasiune ţelului nostru comun, mai pot fi adăugaţi aici şi inginerul agronom Nicolae Bur, de la C.A.P. Burjuc, care a absolvit nu de mult institutul de specialitate, inginera zootehnistă Silvia Nicula, de la C.A.P. Orăştie şi mulţi alţii. Există însă din păcate şi specialişti care sunt departe de a face cinste titlului acordat, valorilor investite de societatea noastră pentru pregătirea lor. Prin comportamentul lor, prin individualismul îngust, prin situarea intereselor personale deasupra celor ale colectivităţii, asemenea oameni aduc daune societăţii şi lor înşine ca oameni. Astfel Elena Radu, inginer agronom a părăsit de mai mult timp C.A.P. din satul Rîul Bărbat, aciuindu-se intr-un post mai., urban, prin Petroşani. La fel a procedat inginerul agronom Mihai Gabner, care părăsind fără aprobarea C.A.P. Sălajul de sus, i s-a pierdut urma undeva prin Aradul Nou. Medicul veterinar Jiva Milencovici, absolventă încă din anul trecut a institutului din Timişoara, n-a manifestat nici măcar curiozitatea de a face cunoştinţă cu locul de muncă. Acum vine şi cere aprobare pentru a pleca în mod legal în judeţul Timiş unde este de fapt angajată. Bineînţeles, unde anume nu se ştie pentru că majoritatea acestor „specialişti fantomă“, işi iin în mare secret actualele adrese. La rîndul său, ing. agronom Ştefan Olaru, de la C.A.P.Pretea Mureşană, neprimind aprobarea Consiliului Superior al Agriculturii pentru „zborul“ în judeţul Timiş, s-a supărat pe ţăranii cooperatori din Pieta Mureşeană hotărind ca de la sine putere, chiar acum în plină campanie agricolă să-i părăsească. Ţinem însă să mai afirmăm că aceste peregrinări... agricole sunt stimulate in mare măsură de conducerile acelor unităţi în cadrul cărora, aceşti oameni îşi caută un locşor mai călduţ, lipsit de probleme , conduceri care nu se învrednicesc să mai ceară conform normelor în vigoare, aprobarea forurilor competente. Oare aceste unităţi nu-şi fură singure căciula ? Ce garanţii morale şi profesionale ie oferă asemenea oameni pentru a avea certitudinea că din „gazde primitoare" de azi, nu pot ajunge mîine foste gazde abandonate în acelaşi fel în cel mai înalt vîrf de activitate productivă ? SABIN IONESCU corespondentul ziarului „Munca“ pentru judeţele Hunedoara şi Alba