Munca, februarie 1970 (Anul 26, nr. 6910-6933)

1970-02-21 / nr. 6927

Pagina a 2-a Dialogul dintre COMPOZITOR ȘI INTERPRET Pentru a obține o izbân­dă în domeniul creației muzicale sunt imperioș­i trei factori: creatorul, interpre­tul și publicul. Deși este o­­ axiomă, foarte mulți com­pozitori contemporani au uitat semnificația unei tai­nice și convingătoare fuzi­uni sub acest raport. Nu mă­ surprinde faptul, deoa­rece atît în țara noastră cit și in alte țări, tinerii com­pozitori au o singură țintă : revoluționarea limbajului muzical. Eu am rămas din­tre aceia, poate demodat, care scrie numai din plă­cere, în același timp mă interesează în mod deose­bit atitudinea interpretului meu, deoarece el este acela care poate sau nu să transmită mesajul operei mele melomanului. De a­­ceea, cred că ar trebui revizuită atitudinea crea­torului muzical față de interpret. Au dispărut acele frumoase prietenii dintre compozitor, cîntăreț, in­strumentist și dirijor. Com­pozitorul — de ce n-am re­cunoaște-o — nu o­­ dată, a devenit arogant, crezînd că din momentul în care cer­neala s-a uscat pe partitu­ră, totul s-a terminat, iar instituția respectivă este obligată să se ocupe de di­fuzarea lucrării, ca și cind el ar face onoare instituției și publicului. Se știe că Schubert a fost foarte a­­proape de interpreții săi de lieduri, se știe că Ver­di stătea luni întregi lân­gă interpreții săi încer­când soluțiile cele mai bune în operele sale, se știe că Toscanini a dat viață ca ni­meni altul operelor lui Puccini, pe care îl adora, și alte exemple pot fi citate încă. îmi amintesc­­ că la noi în țară, cînd personalități marcante ale culturii noas­tre, manifestau rezerve față de liedurile lui Mihail Jora, Constantin Stroescu, prie­ten intim al compozitoru­lui, a fost acela care a dat glas cântecului și a reușit să impună lucrări cum sunt „Cîntecul din fluier“ de Tudor Arghezi, „Proză“ pe versuri de George Ba­­covia, ca apoi mai tîrziu să impună tot în ciuda unor rezerve ale muzicolo­gilor, liedurile pe versuri de Rilke, de Constantin Silvestri. Regretatul pro­fesor Constantin Nedelcu, cel care ne-a oferit împre­ună cu dr. Petru Groza, prima carte despre savan­tul Vuia, mi-a povestit condițiile­­ în care a apărut „Năpasta“ de Sabin Drăgoi. Compozitorul bănățean lucrat zile în șir fragmen­a­tele cele mai importante ale operei cu marele bas Geor­ge Folescu, și abia cînd to­tul era pregătit, s-a înfă­țișat în fața judecății mu­zicienilor și publicului, ne­­lăsînd nici un amănunt la voia întîmplării. In ceea ce mă privește, am ajuns la stadiul de a nu trebui să mi se impună lucrările interpreților. Dim­potrivă ! Știu cu mult îna­intea primei audiții, cine o va face, și cum o va face ! Mă interesează din ce în ce mai puțin părerea compozi­torilor asupra muzicii mele, și nu dintr-un dispreț față de colegi, ci din cauză că fiind prea multe păreri, ni­ciodată nu vor putea să aibă o rezultantă generală. Mă interesează foarte mult, însă, părerea interpretului meu și a publicului. Căci pentru ei scriu și chiar dacă greșesc, pînă în cele din urmă, tot ei sunt aceia care determină faza finală a operei de artă, a actului creator în sine. De aceea încerc să mă apropii de pu­blic și de interpret, ținînd nenumărate, conferințe urmărind­u-i în manifestă­ri­rile lor. Recent au fost prezentate în R.F. a Ger­maniei imnurile mele bi­zantine de către Emilia Pe­­trescu. Pot să vă spun cu toată sinceritatea că încă de la primele schițe lucram alături de ea. încît nu au fost asonanțe între noi. Așa a fost și cu prezentarea tot în R.F. a Germaniei, de că­tre aceeași interpretă, a ma­drigalului meu „Omagiu lui Eminescu“, și nu întîmplă­­tor s-a constatat o osmoză sonoră între tainică noi. Așa pot cita și alte exem­ple, cum ar fi muncă cu David Ohanesian în tălmă­cirea rolului lui Prometeu, cu Marina Crîlovici pentru rolul Marianei Pineda, sau cu Dumitru D. Botez în re­darea imnului meu „Limba noastră“ pe care l-a reali­zat în acea ambianță eleva­tă, dueîndfu­mă cu gându­rile lur sobrietatea austeră a imnurilor olimpice și mis­terelor eleusiene. Nu pot altfel concepe muzica, decît fiind aproape de interpret și de public. Cînd publicul nu a reacționat la unele lucrări ale mele, nu mi-a fost indiferent. Nu am dreptul să-l privesc de sus, cînd lui îi datorăm, și eu și toți creatorii, orice izbîndă. Și dacă toată lumea ar gîn­­di în acest fel nu am mai asista la acest trist divorț dintre compozitor și inter­pret, pe de o parte, compo­zitor și public, pe de altă parte. Nici nu poți fi ar­tist dacă nu crezi în ceva, și dacă nu simți să împăr­tășești ceea ce crezi altora. Și atunci și durerile cele mai înspăimântătoare se alină, ca și natura proas­pătă în timpul dezghețului, primăvara. DORU POPOVICI MUNCA Fără ostentația limbaju­lui cinematografic modern, fără a folosi chiar și cu o­­nestitate, cele mai noi și spectaculoase (sau artifici­oase) mijloace și modali­tăți tehnice, și fără să tin­dă deloc să o facă cu con­deiul și cu aparatul său de filmat, Stanley Kramer este regizorul, la al cărui nume devenim atenți, la a cărui revedere (pe ecrane) ne bucurăm ca în fața unui dar. Artist rămas credin­cios principiului „arta este viața", Kramer caută filme­lor sale, subiecte, probleme în însuși miezul existenței, optînd pentru cele de disi­ „GHICI, CINE VINE LA CINA?“ cultate maximă. Fiecare film al său a lăsat în cine­matografia americană, ase­menea unei metope, un seg­ment de viață socială, un aspect caracteristic aces­teia — parte ce exprimă tot întregul. Cinf de noduri ale ghemul plin contradic­țiilor pe care îl deapănă so­cietatea americană, mer le alege pe acelea Era­ce implică probleme rasiale. Vedem astăzi cel de al trei­lea film al săli — după ,„Lanțul“ și „Corabia nebu­nilor“, în care regizorul își ridică glasul împotriva ra­sismului. Tinăra a cărei frumusețe este întregită de inteligență și acuratețe sufletească, Joey se îndrăgostește de tot ceea ce înseamnă și repre­zintă Joh­n — de la felul lui de a fi și pînă la profe­siunea de doctor și de om de știință pe care o exercită, făcînd ab­stracție că acesta este om de culoare. Hotărind să se căsătorească, tinerii se în­torc din Hawai (unde se cu­noscuseră) la San Francis­co, pentru a cere consimță­­mîntul părinților. Intelec­tuali cu vederi liberale (ta­tăl Joeyei, renumit publi­cist, recunoscut prin atitu­dinea sa fermă împotriva tuturor inadvertențelor so­ciale, și mai ales a rasismu­lui, iar mama, de asemenea repetîndu-i fetiței că negrii sînt oameni egali în valoare cu albii, și deci se cuvine să aibă și drepturi egale), părinții tinerei fete, nu-și pot ascunde totuși neliniș­tea în fața posibilei căsăto­rii. Recunoscîndu-i valoa­rea de om și meritele pro­­­fesionale, agreindu-l tot mai mult, tatăl nu se poate pronunța în favoarea tînă­­rului. De ce ? Să-și fi pier­dut oare crezul său uma­nist de pînă atunci ? Nici­decum. De lupta pe care va trebui să o dea Joey alături de John, cu întreaga ome­nire, se temea Mat. „Sute de milioane de oameni din țara asta vor fi uluiți, in­dignați de gestul vostru“, spune bătrinul publicist. „Legea din 16—17 state este împotriva voastră, iar dacă legea se schimbă, oamenii rămîn la fel", completează lucid părintele lui John. Hotărîrea trebuie luată repede, în cîteva ceasuri. Kramer­ pătrunde cu apara­tul in locurile, în momente­le în care omul se crede sin­gur, nevăzut de nimeni. Pă­trunde să culeagă tatea gîndurilor, și a sinceri­reac­țiilor, ca mierea din flori. Pătrunde să culeagă lacri­mile mari ale Cristinei, fră­mântările și umerii dobo­­rîți ai tatălui, neliniștea pri­virii inteligente și pătrun­zătoare a tînărului medic. Și ce rod ne-a fost dat să culegem noi, spectatorii, de la actori ca Spencer Tracy, Katharine Hepburn și Sid­ney Poitier ! „Tu te gîndești la tine ca la un negru. Eu mă gîndesc la mine ca la un om“, îi șoptește John ta­tălui său in seara deriziu­nii. Așa îl privește și Stan­ley Kramer. Așa ne propu­ne și nouă să-l privim, acest mare artist, acest mare umanist. „O NUNTĂ CUM N-A MAI FOST!“ „Veșnicia s-a născut la sat" — Lucian Blaga. Acolo ne căutăm izvoarele, acolo ne găsim începuturile, aco­lo ne este veșnicia. „Marea arhivă“ — folclorul, păs­trează ticității documentele anten­noastre. Florile cîmpiei românești, culorile pămîntului și ale roadelor lui, se află topite în fir de doină și în finii cămășilor de sărbătoare. Oare nu vor păli aceste culori, nu se vor vesteji aceste flori ale fol­clorului închise în muzee ? Primul Festival și con­curs internațional de fol­clor „România ’69“ a adu­nat sub cupola sa, toate aceste minunate flori din întreaga țară, le-a scos din­tre zidurile muzeelor, la soare, invitînd la ceremo­nie, țări de pe tot globul. „O nuntă cum n-a mai fost“, filmul realizat de­ stu­diourile „București" cinematografice și „Alexan­dru Sahia", aduce pe e­­crane, zilele însorite ale festivalului desfășurat în toamna, trecută în Capi­tală, zilele incendiate de flacăra infailibilă a artei populare din 16 țări. Inten­­ționînd să ofere imaginea fidelă a festivalului, semni­ficația și finalitatea lui. „O nuntă cum n-a mai fost", ne apare un riguros film documentar, cu un scena­riu (Eugen Popiță, Mirel Ilieșu) ce reușește să echi­libreze vastul material, conspectînd fără pericolul didacticismului, elementul esențial și specific : parada instrumentelor, deschiderea lăzii cu zestre — o adevă­rată antologie, expoziția­ de obiecte populare, nunta la români. Cu această nuntă se încheie documentarul. O nuntă la care nuntași au fost solii artei populare din 16 țări, o nuntă româneas­că pornită în­ zilele noi, la ceasul culesului toat­re­coltelor: „O nuntă cum n-a mai fost!“, ALINA POPOVICI Aspect din biblioteca fabricii de confecții-Craiova Simhata 21 februarie 1970 DINCOLO DE COTA 1/1... (Urmare din pag. a l-a) „Există un indicator ce nu poate fi „prins“ în cal­cule preliminarii — inteli­gența tehnică a celor ce „iau in stăpînire instalații­le", caută să-mi explice Mir­­cea Izbășoiu, secretarul co­mitetului de partid. Așa­dar, efortul se mută pe un plan superior. Are profun­de implicații etice. In fra­­za­ explicație există o ex­presie „cheie“, „sau nu stăpînire“. Fără declarații, fără cuvinte mari, oamenii se simt stăpini cu adevărat asupra instalațiilor ce le-au fost încredințate, sînt di­rect interesați, nu atît ma­terial, ci­ moral, ca utilaje­le să funcționeze cu un randament sporit, ca pro­dusele să atingă indici ca­litativi înalți. Manifestare­a unei trăsături ce defineș­te și care ține de noua e­­tică a muncii. Intr-un uni­vers tehnic minuțios pus la punct, oamenii combina­tului și-au descoperit ne­bănuite disponibilități de creatori tehnici în sensul cel mai exact, al noțiunii. Altfel nu s-ar putea obține nimic în plus, datele de proiect ar deveni imuabile, limite obsedant fixate. „Și, totuși, îmi vine greu să realizez cum este posi­bil ca aproape imediat du­pă intrarea în funcțiune, cînd totul, dar absolut to­tul, este nou, să se obțină rezultate care să depășeas­că prevederile ?“ — încerc să pătrund în intimitatea procesului creator. ..Există un „șoc al prac­ticii“, un fel de confrunta­re a gîndirii noastre, practicienilor, cu cea a pro­­­iectanților — îmi răspunde inginerul Horia Nu puneți asta pe Florescu, seama unei minării iluzorii, ceva în genul „las că le arătăm noi de ce suntem­ în stare!“ Pur și simplu, munca de zi cu zi iți sugerează idei care schimbă radical mul­te din prevederile inițiale". Caută „formule“ ca să nu lezeze susceptibilitățile. E­­vită chiar să vorbească de contribuția sa in ceea ce privește extinderea „condi­țiilor tehnologice speciale“ prevăzute, în proiect, pen­tru un singur cuptor la toate cele trei cuptoare pentru producerea euilend. „Nu am făcut altceva decit să apreciez, verificînd practic, calitățile construc­tive ale tuturor cuptoare­lor...“ trece, fără să­ insiste asupra acestui fapt, ingi­nerul Florescu. Nu știu, dar așa se întîmplă întotdeau­na — îndrăzneala lucidă este î­nsoțită de modestie. Ca un atribut indispensa­bil al ei. Chiar și atunci cînd efectele ei economici sunt ieșite din comun (vt amintiți ? în ianuarie, pro­ducția de etilena a depășit valorile de proiect cu 18 la sută...) s-ar putea spune : a fost o simplă adaptare. Nu a cerut un consum de inteligență deosebit. Ca și cum faptul că a trebuit să fie refăcută întreaga sche­mă a fluxului tehnologic ar fi un lucru banal. Fi­rește, nu este ceva uluitor. Dar acest „amănunt“ se integrează însă într-un e­­fort general ce caracteri­zează activitatea colective­lor de la toate fabricile in­stalației. La fabrica de da­rura de colină, de exem­plu, colectivul condus de inginerul Constantin Ron­­cea, a propus proiectantu­lui, chiar din faza de cons­trucție, înlocuirea unor schimbătoare și modifica­rea unor trasee de conducte la reactor. Enunțate așa, lucrurile par incredibil de simple, în realitate au pre­supus o analiză complexă nu numai din punct de­­ ve­dere constructiv tehnic ci și al unei funcționări ra­ționale, mai sigură în su­praveghere, mai economi­coasă ca efort. Undeva, granița dintre proiectant­­constructor și beneficiar devine incertă. Nu este ni­mic ciudat. Dimpotrivă. Finalitatea muncii lor co­mune contează. La Brazi asta înseamnă, reluînd ca­racterizarea (uneori oame­nii născocesc, fără să vrea, metafore uluitoare) pe care mi-a spus-o Mircea Izbă­șoiu : „Depășirea cotei .1/1 a parametrilor proiec­tați...“ poilimiSĂ (Urmare din pag. a­l­a­­ trice de transformare, linii electrice de înaltă tensiune și rețele de termoficare și-a înscris cu litere mari în ultimii ani pe agenda sa de lucru reducerea costu­lui investițiilor și a consu­mului de materiale defici­tare — în special a meta­lului. In acest scop desfă­șurăm o activitate multi­laterală-începînd cu cer­cetarea științifică legată de specificul lucrărilor getice­ continuînd cu ener­alo­gerea soluțiilor de ansam­blu și de alcătuire a con­strucțiilor, cu elaborarea de proiectarea, prescripții tehnice interne, de pro­­iecte-tip și refolosibile și terminând cu revizuirea periodică a proiectelor de execuție predate pentru a reduce — în limita posibi­lului — cantitățile de me­tal prevăzute. Dar, să exemplificăm cîteva din preocupările noastre în această direcție. Cercetarea științifică efec­tuată în I.S.P.E. are în ve­dere metodologia stabilirii gradului de siguranță în funcționare­a sistemelor energetice, a centralelor producătoare de energie termică și electrică, a con­figurației rețelelor de dis­tribuție, precum și elabo­rarea unui vast program de folosire a calculatoare­lor electronice pentru opti­mizarea soluționării aces­tor probleme. Aplicarea în proiectare a rezultatelor a­­cestor studii și cercetări, conduce la soluții de an­samblu optimizate, care, indirect, reduc costul in­vestițiilor și consumul de metal. In colaborare cu alte in­stitute de cercetări I.S.P.E., a efectuat și continuă cer­cetări asupra fundațiilor de turbogeneratoare, a turnu­rilor de răcire­, a coșurilor de fum, îmbinării prefabri­catelor prin sudura în co­chilie a barelor de armă­turi etc. — cu rezultate di­recte în economisirea oțe­lului. De asemenea, la al­cătuirea planurilor genera­le ale centralelor și stații­lor electrice, prin comasa­rea clădirilor și amplasa­rea lor judicioasă, I.S.P.E. a redus sistematic supra­fețele incintelor, ajungîn­­du-se ca la ultima centrală proiectată cu grupuri de mare putere să se realizeze indicele de 44,2 MW/ha, iar gradul de ocupare efec­tivă a incintei să atingă 81 la sută, valoare față de procentul ridicată mediu de 70 la sută din industrie sau de 55—61 la sută rea­lizat la centralele proiecta­te în anii 1967—68. Se în­țelege că, pe această cale se obține reducere de și o însemnată metal, prin scurtarea rețelelor electrice de conducte și a căilor fe­rate din incintă. Ne preocupă în egală măsură alegerea constructive prin soluțiilor analiza­rea diverselor variante. Este cazul să amintim că se rețin variantele cu con­strucții laminate numai la acele părți sau elemente de construcție la care aceasta se impune construcțiile tehnologic. La energetice însă în marea majoritate se prevăd armături din oțel-beton superior (în ge­neral PC 52) iar la calcu­lele statice și dinamice se acordă atenție deosebită încărcărilor tehnologice pentru a se evita supradi­mensionările. Realizările și preocupă­rile noastre pe linia econo­misirii metalului ar putea fi și mai importante dacă am primi un sprijin mai substanțial din partea in­dustriei siderurgice care trebuie să mărească sorti­mentele și cantitățile de oțeluri superioare, a dia­­metrelor și grosimilor de pereți a conductelor , a in­dustriei construcțiilor de mașini prin unei game mai producerea largi de echipamente concepute pentru funcționarea în aer liber , a industriei mate­rialelor de construcții care să livreze sortimente noi și variate de materiale înlo­cuitoare a metalului etc. UN AN DE LA CONFERINȚA NAȚIONALĂ A CADRELOR DIDACTICE CONTRIBUȚIA SINDICATELOR LA DEZVOLTAREA ȘI MODER­NIZAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI A rămas adinc imprima­tă în conștiința tuturor slu­jitorilor școlii imaginea puternică a statului 3 000 de reprezentanți celor ai cadrelor didactice de pe întreg cuprinsul țării, che­mați, la începutul lunii fe­bruarie a anului precedent, să dezbată asupra căilor și mijloacelor de realizare practică a complexului program de măsuri stabilit de Directivele plenarei C.C. al P.C.R. din aprilie 1968 și înscris , în Legea învăță­­mîntului, în vederea ridi­cării pe o treaptă superioa­ră a procesului de instruire și educare a tinerelor ge­nerații, în raport cu cerin­țele mereu crescînde ale societății noastre socialiste și cu progresul neîntrerupt al științei și tehnicii con­temporane. Indicațiile de o excepțio­nală importanță teoretică și practică, cuprinse în cuvîn­­tarea tovarășului Nicolae Ceaușescu, rostită cu prile­jul Conferinței, au trasat, pe baza unei profunde ana­lize a realităților și a posi­bilităților de realizare sarcinilor viitoare, perspec­a­tiva clară a drumului as­cendent pe care trebuie să-l urmeze învățămîntul din patria noastră în continua lui modernizare și perfec­ționare. Documentele Conferinței au constituit pentru Uniu­nea noastră un îndreptar prețios în activitatea de o­­rientare a muncii organelor și organizațiilor sindicale din școli, universități și institutele de învățămînt superior, spre o participa­re efectivă la toate măsurile întreprinse, și iniție­rea­ unor acțiuni pro­prii, menite să îmbogă­țească aportul obștesc la efortul depus de stat în a­­ceastă direcție. Rezultatele obținute după un an de la Conferința națională de­monstrează atît imensul potențial de care dispune acest important detașa­ment al intelectualității noastre, cit și disponibili­tățile existente pentru con­ceperea unor cit mai diver­se forme de mobilizare și atragere către o activitate susținută de documentare, informare științifică și par­ticipare creatoare la munca de investigare a celor mai valoroase de realizare căi și mijloace a sarcinilor puse în fața școlii în etapa actuală și în perspectivă. Asigurarea condițiilor de trecere, o dată cu Începerea anului școlar 1969/1970, la învățămîntul general obli­gatoriu de 10 ani, moderni­zarea conținutului progra­melor și manualelor pentru toate treptele școlarizării au pretins și din partea sindicatelor un efort susți­nut, soldat cu un mare nu­măr de propuneri, a căror analiză a permis îmbunătă­țirea substanțială a actelor normative, menite să in­fluențeze în mod pozitiv organizarea superioară a procesului de învățămînt. Evident, complexă acțiunea e prea pentru a se con­sidera încheiată. Concepția unitară a noului sistem de Învățămînt în toate com­partimentele lui ne solici­tă, în continuare, o contri­buție sporită pe linia per­fecționării planurilor și programelor școlii generale de 10 ani, asigurării învăță­mântului superior cu ma­nualele și cursurile nece­sare, editate și multiplicate prin mijloace locale, orga­nizării la nivelul cerut de dezvoltare a economiei so­cialiste, a activităților prac­tice pentru ultimele clase ale școlii generale, pentru învățămîntul profesional ca și pentru învățămîntul superior tehnic și economic. O preocupare deosebită a constituit pentru sindicate­le din învățămînt, în aceas­tă perioadă, optimizarea climatului de bună înțele­gere, întrajutorare­șească și disciplină tovără­con­știentă în colectivele didac­tice, care să se reflecte în mod eficient în activitatea de educare ideologico-poli­­tică și moral-cetățenească, în spiritul înaltelor idea­luri ale societății noastre socialiste, a elevilor și stu­denților. Deficiențele care se mai manifestă în această privință impun continuarea, printr-un efort comun al organelor și organizațiilor sindicale, inspectoratelor școlare și conducerilor in­stituțiilor de învățămînt, a facțiunii de îndrumare a ca­drelor didactice în desfășu­rarea unei perseverente munci educative nemijloci­te în rîndul elevilor și stu­denților. Lărgirea atribuțiilor sin­dicatelor în condițiile înain­tării societății socialiste pe drumul dezvoltării sale multilaterale le conferă a­­cestora dreptul și îndato­rirea de a sprijini, prin variatele mijloace de in­fluențare de care dispun, activitatea de perfecționare a nivelului profesional al cadrelor. Apreciind carac­terul stimulator al manifes­t­tărilor organizate în anul precedent și experiența do­­bîndită de sindicate pe a­­ceastă linie. Biroul execu­tiv al Comitetului Uniunii noastre a inițiat o acțiune de masă, „Simpozionul na­țional“, prin care, în cola­borare cu Ministerul învă­­țămîntului, Institutul cen­­tral de perfecționare, Insti­tutul de științe pedagogice, Uniunea societăților științi­fice ale cadrelor didactice și facultățile de pedagogie, urmărește mobilizarea per­sonalului didactic la o ac­tivitate sistematică de in­formare științifică și cerce­tare pedagogică, în scopul clarificării teoretice și fun­damentării practice a prin­cipalelor probleme pe care le ridică „locul și rolul edu­catorului în procesul de modernizare a învățămân­­tului, contribuția sindica­telor la pregătirea și per­fecționarea profesională cadrelor didactice“. Temati­c ca orientativă, transmisă comisiilor județene de or­ganizare a simpozionului, include un număr cuprin­zător de probleme privind conceptul de modernizare a învățămîntului, pe baza documentelor Congresului al X-lea al P.C.R. , perfec­ționarea conținutului învă­țămîntului și valorificarea potențelor educative ale obiectelor de învățămînt; modernizarea căilor de transmitere a cunoștințelor și a metodelor de investiga­re și apreciere a progresului școlar și a mijloacelor de intensificare a activității educative; contribuția ști­ințelor sociale și a celor­lalte obiecte de învăță­mînt la educația ideolo­­gico-politică și moral-cetă­țenească a elevilor ; educa­rea prin și pentru muncă, e­­ducația ateist-științifică, e­­ducația patriotică și inter­­naționalistă a elevilor ; o­­rientarea școlară și profe­sională ; contribuția sindi­catelor la asigurarea uni­tății de acțiune a tuturor factorilor care participă la educația comunistă a elevi­lor , modernizarea sistemu­lui de pregătire și perfec­ționare a cadrelor didactice și rolul organizațiilor sin­dicale din învățămînt pe linia documentării și infor­mării științifice și metodi­ce etc. Un alt sector în care sin­dicatele din învățămînt pot și trebuie să acționeze cu mai multă promptitudine, se referă la aplicarea cu rigurozitate și înalt simț de răspundere a măsurilor prevăzute în scopul asigu­rării bazei didactico-mate­­riale a învățămîntului. A­­naliza situației investițiilor pe anul 1969 demonstrează serioase rămîneri în urmă în ceea ce privește asigura­rea sălilor de clasă și spa­țiilor de școlarizare, a in­ternatelor școlare și cămi­nelor studențești, a atelie­relor și sălilor de gimnasti­că, precum și a construcții­lor destinate cuprinderii unui număr din ce în ce mai mare de copii în școli­le speciale, casele și gră­dinițele de copii, înfăptui­rea ritmică a obiectivelor stabilite pentru anul școlar următor și viitorul cincinal implică unirea tuturor for­țelor, printre care și aceea a sindicatelor din învăță­mînt, în jurul principalelor sarcini, care privesc gene­ralizarea învățămîntului o­­bligatoriu de 10 ani, prin cuprinderea tuturor copii­lor de la vîrsta de 6 ani, lărgirea bazei didactice­­materiale a învățămîntului de­­ toate gradele, dezvolta­rea învățămîntului profe­sional și liceal de speciali­tate, asigurarea activității practice a elevilor și stu­denților la nivelul cerințe­lor dezvoltării economiei etc. Prilej de analiză a modu­lui cum s-au îndeplinit in­dicațiile cuprinse în docu­mentele de partid și de stat cu privire la înfăptuirea programului de măsuri prin care să se asigure perfec­ționarea și învățămîntului modernizarea în țara noastră, împlinirea unui an de la Conferința națională a cadrelor didactice consti­tuie încă un moment de in­tensă mobilizare a organe­lor și organizațiilor sindi­cale din învățămînt la efor­turi susținute, unei contribuții în vederea sporite la îndeplinirea sarcinilor ce revin școlii și cadrelor di­dactice în instruirea și e­­ducarea, în spiritul înalte­lor principii socialiste, a ti­neretului patriei noastre. Prof. CONSTANTIN DRAGULESCU, președintele Comitetului Uniunii sindicatelor din învățămînt și cultură Ninge, ninge în munți... Foto: A. ȘTEFAN

Next