Munca, februarie 1970 (Anul 26, nr. 6910-6933)
1970-02-21 / nr. 6927
Pagina a 2-a Dialogul dintre COMPOZITOR ȘI INTERPRET Pentru a obține o izbândă în domeniul creației muzicale sunt imperioși trei factori: creatorul, interpretul și publicul. Deși este o axiomă, foarte mulți compozitori contemporani au uitat semnificația unei tainice și convingătoare fuziuni sub acest raport. Nu mă surprinde faptul, deoarece atît în țara noastră cit și in alte țări, tinerii compozitori au o singură țintă : revoluționarea limbajului muzical. Eu am rămas dintre aceia, poate demodat, care scrie numai din plăcere, în același timp mă interesează în mod deosebit atitudinea interpretului meu, deoarece el este acela care poate sau nu să transmită mesajul operei mele melomanului. De aceea, cred că ar trebui revizuită atitudinea creatorului muzical față de interpret. Au dispărut acele frumoase prietenii dintre compozitor, cîntăreț, instrumentist și dirijor. Compozitorul — de ce n-am recunoaște-o — nu o dată, a devenit arogant, crezînd că din momentul în care cerneala s-a uscat pe partitură, totul s-a terminat, iar instituția respectivă este obligată să se ocupe de difuzarea lucrării, ca și cind el ar face onoare instituției și publicului. Se știe că Schubert a fost foarte aproape de interpreții săi de lieduri, se știe că Verdi stătea luni întregi lângă interpreții săi încercând soluțiile cele mai bune în operele sale, se știe că Toscanini a dat viață ca nimeni altul operelor lui Puccini, pe care îl adora, și alte exemple pot fi citate încă. îmi amintesc că la noi în țară, cînd personalități marcante ale culturii noastre, manifestau rezerve față de liedurile lui Mihail Jora, Constantin Stroescu, prieten intim al compozitorului, a fost acela care a dat glas cântecului și a reușit să impună lucrări cum sunt „Cîntecul din fluier“ de Tudor Arghezi, „Proză“ pe versuri de George Bacovia, ca apoi mai tîrziu să impună tot în ciuda unor rezerve ale muzicologilor, liedurile pe versuri de Rilke, de Constantin Silvestri. Regretatul profesor Constantin Nedelcu, cel care ne-a oferit împreună cu dr. Petru Groza, prima carte despre savantul Vuia, mi-a povestit condițiile în care a apărut „Năpasta“ de Sabin Drăgoi. Compozitorul bănățean lucrat zile în șir fragmenatele cele mai importante ale operei cu marele bas George Folescu, și abia cînd totul era pregătit, s-a înfățișat în fața judecății muzicienilor și publicului, nelăsînd nici un amănunt la voia întîmplării. In ceea ce mă privește, am ajuns la stadiul de a nu trebui să mi se impună lucrările interpreților. Dimpotrivă ! Știu cu mult înaintea primei audiții, cine o va face, și cum o va face ! Mă interesează din ce în ce mai puțin părerea compozitorilor asupra muzicii mele, și nu dintr-un dispreț față de colegi, ci din cauză că fiind prea multe păreri, niciodată nu vor putea să aibă o rezultantă generală. Mă interesează foarte mult, însă, părerea interpretului meu și a publicului. Căci pentru ei scriu și chiar dacă greșesc, pînă în cele din urmă, tot ei sunt aceia care determină faza finală a operei de artă, a actului creator în sine. De aceea încerc să mă apropii de public și de interpret, ținînd nenumărate, conferințe urmărindu-i în manifestăririle lor. Recent au fost prezentate în R.F. a Germaniei imnurile mele bizantine de către Emilia Petrescu. Pot să vă spun cu toată sinceritatea că încă de la primele schițe lucram alături de ea. încît nu au fost asonanțe între noi. Așa a fost și cu prezentarea tot în R.F. a Germaniei, de către aceeași interpretă, a madrigalului meu „Omagiu lui Eminescu“, și nu întîmplător s-a constatat o osmoză sonoră între tainică noi. Așa pot cita și alte exemple, cum ar fi muncă cu David Ohanesian în tălmăcirea rolului lui Prometeu, cu Marina Crîlovici pentru rolul Marianei Pineda, sau cu Dumitru D. Botez în redarea imnului meu „Limba noastră“ pe care l-a realizat în acea ambianță elevată, dueîndfumă cu gândurile lur sobrietatea austeră a imnurilor olimpice și misterelor eleusiene. Nu pot altfel concepe muzica, decît fiind aproape de interpret și de public. Cînd publicul nu a reacționat la unele lucrări ale mele, nu mi-a fost indiferent. Nu am dreptul să-l privesc de sus, cînd lui îi datorăm, și eu și toți creatorii, orice izbîndă. Și dacă toată lumea ar gîndi în acest fel nu am mai asista la acest trist divorț dintre compozitor și interpret, pe de o parte, compozitor și public, pe de altă parte. Nici nu poți fi artist dacă nu crezi în ceva, și dacă nu simți să împărtășești ceea ce crezi altora. Și atunci și durerile cele mai înspăimântătoare se alină, ca și natura proaspătă în timpul dezghețului, primăvara. DORU POPOVICI MUNCA Fără ostentația limbajului cinematografic modern, fără a folosi chiar și cu onestitate, cele mai noi și spectaculoase (sau artificioase) mijloace și modalități tehnice, și fără să tindă deloc să o facă cu condeiul și cu aparatul său de filmat, Stanley Kramer este regizorul, la al cărui nume devenim atenți, la a cărui revedere (pe ecrane) ne bucurăm ca în fața unui dar. Artist rămas credincios principiului „arta este viața", Kramer caută filmelor sale, subiecte, probleme în însuși miezul existenței, optînd pentru cele de disi „GHICI, CINE VINE LA CINA?“ cultate maximă. Fiecare film al său a lăsat în cinematografia americană, asemenea unei metope, un segment de viață socială, un aspect caracteristic acesteia — parte ce exprimă tot întregul. Cinf de noduri ale ghemul plin contradicțiilor pe care îl deapănă societatea americană, mer le alege pe acelea Erace implică probleme rasiale. Vedem astăzi cel de al treilea film al săli — după ,„Lanțul“ și „Corabia nebunilor“, în care regizorul își ridică glasul împotriva rasismului. Tinăra a cărei frumusețe este întregită de inteligență și acuratețe sufletească, Joey se îndrăgostește de tot ceea ce înseamnă și reprezintă John — de la felul lui de a fi și pînă la profesiunea de doctor și de om de știință pe care o exercită, făcînd abstracție că acesta este om de culoare. Hotărind să se căsătorească, tinerii se întorc din Hawai (unde se cunoscuseră) la San Francisco, pentru a cere consimțămîntul părinților. Intelectuali cu vederi liberale (tatăl Joeyei, renumit publicist, recunoscut prin atitudinea sa fermă împotriva tuturor inadvertențelor sociale, și mai ales a rasismului, iar mama, de asemenea repetîndu-i fetiței că negrii sînt oameni egali în valoare cu albii, și deci se cuvine să aibă și drepturi egale), părinții tinerei fete, nu-și pot ascunde totuși neliniștea în fața posibilei căsătorii. Recunoscîndu-i valoarea de om și meritele profesionale, agreindu-l tot mai mult, tatăl nu se poate pronunța în favoarea tînărului. De ce ? Să-și fi pierdut oare crezul său umanist de pînă atunci ? Nicidecum. De lupta pe care va trebui să o dea Joey alături de John, cu întreaga omenire, se temea Mat. „Sute de milioane de oameni din țara asta vor fi uluiți, indignați de gestul vostru“, spune bătrinul publicist. „Legea din 16—17 state este împotriva voastră, iar dacă legea se schimbă, oamenii rămîn la fel", completează lucid părintele lui John. Hotărîrea trebuie luată repede, în cîteva ceasuri. Kramer pătrunde cu aparatul in locurile, în momentele în care omul se crede singur, nevăzut de nimeni. Pătrunde să culeagă tatea gîndurilor, și a sincerireacțiilor, ca mierea din flori. Pătrunde să culeagă lacrimile mari ale Cristinei, frământările și umerii doborîți ai tatălui, neliniștea privirii inteligente și pătrunzătoare a tînărului medic. Și ce rod ne-a fost dat să culegem noi, spectatorii, de la actori ca Spencer Tracy, Katharine Hepburn și Sidney Poitier ! „Tu te gîndești la tine ca la un negru. Eu mă gîndesc la mine ca la un om“, îi șoptește John tatălui său in seara deriziunii. Așa îl privește și Stanley Kramer. Așa ne propune și nouă să-l privim, acest mare artist, acest mare umanist. „O NUNTĂ CUM N-A MAI FOST!“ „Veșnicia s-a născut la sat" — Lucian Blaga. Acolo ne căutăm izvoarele, acolo ne găsim începuturile, acolo ne este veșnicia. „Marea arhivă“ — folclorul, păstrează ticității documentele antennoastre. Florile cîmpiei românești, culorile pămîntului și ale roadelor lui, se află topite în fir de doină și în finii cămășilor de sărbătoare. Oare nu vor păli aceste culori, nu se vor vesteji aceste flori ale folclorului închise în muzee ? Primul Festival și concurs internațional de folclor „România ’69“ a adunat sub cupola sa, toate aceste minunate flori din întreaga țară, le-a scos dintre zidurile muzeelor, la soare, invitînd la ceremonie, țări de pe tot globul. „O nuntă cum n-a mai fost“, filmul realizat de studiourile „București" cinematografice și „Alexandru Sahia", aduce pe ecrane, zilele însorite ale festivalului desfășurat în toamna, trecută în Capitală, zilele incendiate de flacăra infailibilă a artei populare din 16 țări. Intenționînd să ofere imaginea fidelă a festivalului, semnificația și finalitatea lui. „O nuntă cum n-a mai fost", ne apare un riguros film documentar, cu un scenariu (Eugen Popiță, Mirel Ilieșu) ce reușește să echilibreze vastul material, conspectînd fără pericolul didacticismului, elementul esențial și specific : parada instrumentelor, deschiderea lăzii cu zestre — o adevărată antologie, expoziția de obiecte populare, nunta la români. Cu această nuntă se încheie documentarul. O nuntă la care nuntași au fost solii artei populare din 16 țări, o nuntă românească pornită în zilele noi, la ceasul culesului toatrecoltelor: „O nuntă cum n-a mai fost!“, ALINA POPOVICI Aspect din biblioteca fabricii de confecții-Craiova Simhata 21 februarie 1970 DINCOLO DE COTA 1/1... (Urmare din pag. a l-a) „Există un indicator ce nu poate fi „prins“ în calcule preliminarii — inteligența tehnică a celor ce „iau in stăpînire instalațiile", caută să-mi explice Mircea Izbășoiu, secretarul comitetului de partid. Așadar, efortul se mută pe un plan superior. Are profunde implicații etice. In fraza explicație există o expresie „cheie“, „sau nu stăpînire“. Fără declarații, fără cuvinte mari, oamenii se simt stăpini cu adevărat asupra instalațiilor ce le-au fost încredințate, sînt direct interesați, nu atît material, ci moral, ca utilajele să funcționeze cu un randament sporit, ca produsele să atingă indici calitativi înalți. Manifestarea unei trăsături ce definește și care ține de noua etică a muncii. Intr-un univers tehnic minuțios pus la punct, oamenii combinatului și-au descoperit nebănuite disponibilități de creatori tehnici în sensul cel mai exact, al noțiunii. Altfel nu s-ar putea obține nimic în plus, datele de proiect ar deveni imuabile, limite obsedant fixate. „Și, totuși, îmi vine greu să realizez cum este posibil ca aproape imediat după intrarea în funcțiune, cînd totul, dar absolut totul, este nou, să se obțină rezultate care să depășească prevederile ?“ — încerc să pătrund în intimitatea procesului creator. ..Există un „șoc al practicii“, un fel de confruntare a gîndirii noastre, practicienilor, cu cea a proiectanților — îmi răspunde inginerul Horia Nu puneți asta pe Florescu, seama unei minării iluzorii, ceva în genul „las că le arătăm noi de ce suntem în stare!“ Pur și simplu, munca de zi cu zi iți sugerează idei care schimbă radical multe din prevederile inițiale". Caută „formule“ ca să nu lezeze susceptibilitățile. Evită chiar să vorbească de contribuția sa in ceea ce privește extinderea „condițiilor tehnologice speciale“ prevăzute, în proiect, pentru un singur cuptor la toate cele trei cuptoare pentru producerea euilend. „Nu am făcut altceva decit să apreciez, verificînd practic, calitățile constructive ale tuturor cuptoarelor...“ trece, fără să insiste asupra acestui fapt, inginerul Florescu. Nu știu, dar așa se întîmplă întotdeauna — îndrăzneala lucidă este însoțită de modestie. Ca un atribut indispensabil al ei. Chiar și atunci cînd efectele ei economici sunt ieșite din comun (vt amintiți ? în ianuarie, producția de etilena a depășit valorile de proiect cu 18 la sută...) s-ar putea spune : a fost o simplă adaptare. Nu a cerut un consum de inteligență deosebit. Ca și cum faptul că a trebuit să fie refăcută întreaga schemă a fluxului tehnologic ar fi un lucru banal. Firește, nu este ceva uluitor. Dar acest „amănunt“ se integrează însă într-un efort general ce caracterizează activitatea colectivelor de la toate fabricile instalației. La fabrica de darura de colină, de exemplu, colectivul condus de inginerul Constantin Roncea, a propus proiectantului, chiar din faza de construcție, înlocuirea unor schimbătoare și modificarea unor trasee de conducte la reactor. Enunțate așa, lucrurile par incredibil de simple, în realitate au presupus o analiză complexă nu numai din punct de vedere constructiv tehnic ci și al unei funcționări raționale, mai sigură în supraveghere, mai economicoasă ca efort. Undeva, granița dintre proiectantconstructor și beneficiar devine incertă. Nu este nimic ciudat. Dimpotrivă. Finalitatea muncii lor comune contează. La Brazi asta înseamnă, reluînd caracterizarea (uneori oamenii născocesc, fără să vrea, metafore uluitoare) pe care mi-a spus-o Mircea Izbășoiu : „Depășirea cotei .1/1 a parametrilor proiectați...“ poilimiSĂ (Urmare din pag. ala trice de transformare, linii electrice de înaltă tensiune și rețele de termoficare și-a înscris cu litere mari în ultimii ani pe agenda sa de lucru reducerea costului investițiilor și a consumului de materiale deficitare — în special a metalului. In acest scop desfășurăm o activitate multilaterală-începînd cu cercetarea științifică legată de specificul lucrărilor getice continuînd cu eneralogerea soluțiilor de ansamblu și de alcătuire a construcțiilor, cu elaborarea de proiectarea, prescripții tehnice interne, de proiecte-tip și refolosibile și terminând cu revizuirea periodică a proiectelor de execuție predate pentru a reduce — în limita posibilului — cantitățile de metal prevăzute. Dar, să exemplificăm cîteva din preocupările noastre în această direcție. Cercetarea științifică efectuată în I.S.P.E. are în vedere metodologia stabilirii gradului de siguranță în funcționarea sistemelor energetice, a centralelor producătoare de energie termică și electrică, a configurației rețelelor de distribuție, precum și elaborarea unui vast program de folosire a calculatoarelor electronice pentru optimizarea soluționării acestor probleme. Aplicarea în proiectare a rezultatelor acestor studii și cercetări, conduce la soluții de ansamblu optimizate, care, indirect, reduc costul investițiilor și consumul de metal. In colaborare cu alte institute de cercetări I.S.P.E., a efectuat și continuă cercetări asupra fundațiilor de turbogeneratoare, a turnurilor de răcire, a coșurilor de fum, îmbinării prefabricatelor prin sudura în cochilie a barelor de armături etc. — cu rezultate directe în economisirea oțelului. De asemenea, la alcătuirea planurilor generale ale centralelor și stațiilor electrice, prin comasarea clădirilor și amplasarea lor judicioasă, I.S.P.E. a redus sistematic suprafețele incintelor, ajungîndu-se ca la ultima centrală proiectată cu grupuri de mare putere să se realizeze indicele de 44,2 MW/ha, iar gradul de ocupare efectivă a incintei să atingă 81 la sută, valoare față de procentul ridicată mediu de 70 la sută din industrie sau de 55—61 la sută realizat la centralele proiectate în anii 1967—68. Se înțelege că, pe această cale se obține reducere de și o însemnată metal, prin scurtarea rețelelor electrice de conducte și a căilor ferate din incintă. Ne preocupă în egală măsură alegerea constructive prin soluțiilor analizarea diverselor variante. Este cazul să amintim că se rețin variantele cu construcții laminate numai la acele părți sau elemente de construcție la care aceasta se impune construcțiile tehnologic. La energetice însă în marea majoritate se prevăd armături din oțel-beton superior (în general PC 52) iar la calculele statice și dinamice se acordă atenție deosebită încărcărilor tehnologice pentru a se evita supradimensionările. Realizările și preocupările noastre pe linia economisirii metalului ar putea fi și mai importante dacă am primi un sprijin mai substanțial din partea industriei siderurgice care trebuie să mărească sortimentele și cantitățile de oțeluri superioare, a diametrelor și grosimilor de pereți a conductelor , a industriei construcțiilor de mașini prin unei game mai producerea largi de echipamente concepute pentru funcționarea în aer liber , a industriei materialelor de construcții care să livreze sortimente noi și variate de materiale înlocuitoare a metalului etc. UN AN DE LA CONFERINȚA NAȚIONALĂ A CADRELOR DIDACTICE CONTRIBUȚIA SINDICATELOR LA DEZVOLTAREA ȘI MODERNIZAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI A rămas adinc imprimată în conștiința tuturor slujitorilor școlii imaginea puternică a statului 3 000 de reprezentanți celor ai cadrelor didactice de pe întreg cuprinsul țării, chemați, la începutul lunii februarie a anului precedent, să dezbată asupra căilor și mijloacelor de realizare practică a complexului program de măsuri stabilit de Directivele plenarei C.C. al P.C.R. din aprilie 1968 și înscris , în Legea învățămîntului, în vederea ridicării pe o treaptă superioară a procesului de instruire și educare a tinerelor generații, în raport cu cerințele mereu crescînde ale societății noastre socialiste și cu progresul neîntrerupt al științei și tehnicii contemporane. Indicațiile de o excepțională importanță teoretică și practică, cuprinse în cuvîntarea tovarășului Nicolae Ceaușescu, rostită cu prilejul Conferinței, au trasat, pe baza unei profunde analize a realităților și a posibilităților de realizare sarcinilor viitoare, perspecativa clară a drumului ascendent pe care trebuie să-l urmeze învățămîntul din patria noastră în continua lui modernizare și perfecționare. Documentele Conferinței au constituit pentru Uniunea noastră un îndreptar prețios în activitatea de orientare a muncii organelor și organizațiilor sindicale din școli, universități și institutele de învățămînt superior, spre o participare efectivă la toate măsurile întreprinse, și inițierea unor acțiuni proprii, menite să îmbogățească aportul obștesc la efortul depus de stat în această direcție. Rezultatele obținute după un an de la Conferința națională demonstrează atît imensul potențial de care dispune acest important detașament al intelectualității noastre, cit și disponibilitățile existente pentru conceperea unor cit mai diverse forme de mobilizare și atragere către o activitate susținută de documentare, informare științifică și participare creatoare la munca de investigare a celor mai valoroase de realizare căi și mijloace a sarcinilor puse în fața școlii în etapa actuală și în perspectivă. Asigurarea condițiilor de trecere, o dată cu Începerea anului școlar 1969/1970, la învățămîntul general obligatoriu de 10 ani, modernizarea conținutului programelor și manualelor pentru toate treptele școlarizării au pretins și din partea sindicatelor un efort susținut, soldat cu un mare număr de propuneri, a căror analiză a permis îmbunătățirea substanțială a actelor normative, menite să influențeze în mod pozitiv organizarea superioară a procesului de învățămînt. Evident, complexă acțiunea e prea pentru a se considera încheiată. Concepția unitară a noului sistem de Învățămînt în toate compartimentele lui ne solicită, în continuare, o contribuție sporită pe linia perfecționării planurilor și programelor școlii generale de 10 ani, asigurării învățământului superior cu manualele și cursurile necesare, editate și multiplicate prin mijloace locale, organizării la nivelul cerut de dezvoltare a economiei socialiste, a activităților practice pentru ultimele clase ale școlii generale, pentru învățămîntul profesional ca și pentru învățămîntul superior tehnic și economic. O preocupare deosebită a constituit pentru sindicatele din învățămînt, în această perioadă, optimizarea climatului de bună înțelegere, întrajutorareșească și disciplină tovărăconștientă în colectivele didactice, care să se reflecte în mod eficient în activitatea de educare ideologico-politică și moral-cetățenească, în spiritul înaltelor idealuri ale societății noastre socialiste, a elevilor și studenților. Deficiențele care se mai manifestă în această privință impun continuarea, printr-un efort comun al organelor și organizațiilor sindicale, inspectoratelor școlare și conducerilor instituțiilor de învățămînt, a facțiunii de îndrumare a cadrelor didactice în desfășurarea unei perseverente munci educative nemijlocite în rîndul elevilor și studenților. Lărgirea atribuțiilor sindicatelor în condițiile înaintării societății socialiste pe drumul dezvoltării sale multilaterale le conferă acestora dreptul și îndatorirea de a sprijini, prin variatele mijloace de influențare de care dispun, activitatea de perfecționare a nivelului profesional al cadrelor. Apreciind caracterul stimulator al manifesttărilor organizate în anul precedent și experiența dobîndită de sindicate pe această linie. Biroul executiv al Comitetului Uniunii noastre a inițiat o acțiune de masă, „Simpozionul național“, prin care, în colaborare cu Ministerul învățămîntului, Institutul central de perfecționare, Institutul de științe pedagogice, Uniunea societăților științifice ale cadrelor didactice și facultățile de pedagogie, urmărește mobilizarea personalului didactic la o activitate sistematică de informare științifică și cercetare pedagogică, în scopul clarificării teoretice și fundamentării practice a principalelor probleme pe care le ridică „locul și rolul educatorului în procesul de modernizare a învățământului, contribuția sindicatelor la pregătirea și perfecționarea profesională cadrelor didactice“. Tematic ca orientativă, transmisă comisiilor județene de organizare a simpozionului, include un număr cuprinzător de probleme privind conceptul de modernizare a învățămîntului, pe baza documentelor Congresului al X-lea al P.C.R. , perfecționarea conținutului învățămîntului și valorificarea potențelor educative ale obiectelor de învățămînt; modernizarea căilor de transmitere a cunoștințelor și a metodelor de investigare și apreciere a progresului școlar și a mijloacelor de intensificare a activității educative; contribuția științelor sociale și a celorlalte obiecte de învățămînt la educația ideologico-politică și moral-cetățenească a elevilor ; educarea prin și pentru muncă, educația ateist-științifică, educația patriotică și internaționalistă a elevilor ; orientarea școlară și profesională ; contribuția sindicatelor la asigurarea unității de acțiune a tuturor factorilor care participă la educația comunistă a elevilor , modernizarea sistemului de pregătire și perfecționare a cadrelor didactice și rolul organizațiilor sindicale din învățămînt pe linia documentării și informării științifice și metodice etc. Un alt sector în care sindicatele din învățămînt pot și trebuie să acționeze cu mai multă promptitudine, se referă la aplicarea cu rigurozitate și înalt simț de răspundere a măsurilor prevăzute în scopul asigurării bazei didactico-materiale a învățămîntului. Analiza situației investițiilor pe anul 1969 demonstrează serioase rămîneri în urmă în ceea ce privește asigurarea sălilor de clasă și spațiilor de școlarizare, a internatelor școlare și căminelor studențești, a atelierelor și sălilor de gimnastică, precum și a construcțiilor destinate cuprinderii unui număr din ce în ce mai mare de copii în școlile speciale, casele și grădinițele de copii, înfăptuirea ritmică a obiectivelor stabilite pentru anul școlar următor și viitorul cincinal implică unirea tuturor forțelor, printre care și aceea a sindicatelor din învățămînt, în jurul principalelor sarcini, care privesc generalizarea învățămîntului obligatoriu de 10 ani, prin cuprinderea tuturor copiilor de la vîrsta de 6 ani, lărgirea bazei didacticemateriale a învățămîntului de toate gradele, dezvoltarea învățămîntului profesional și liceal de specialitate, asigurarea activității practice a elevilor și studenților la nivelul cerințelor dezvoltării economiei etc. Prilej de analiză a modului cum s-au îndeplinit indicațiile cuprinse în documentele de partid și de stat cu privire la înfăptuirea programului de măsuri prin care să se asigure perfecționarea și învățămîntului modernizarea în țara noastră, împlinirea unui an de la Conferința națională a cadrelor didactice constituie încă un moment de intensă mobilizare a organelor și organizațiilor sindicale din învățămînt la eforturi susținute, unei contribuții în vederea sporite la îndeplinirea sarcinilor ce revin școlii și cadrelor didactice în instruirea și educarea, în spiritul înaltelor principii socialiste, a tineretului patriei noastre. Prof. CONSTANTIN DRAGULESCU, președintele Comitetului Uniunii sindicatelor din învățămînt și cultură Ninge, ninge în munți... Foto: A. ȘTEFAN