Munca, ianuarie 1971 (Anul 27, nr. 7193-7216)

1971-01-16 / nr. 7204

Pagina a 2-a Contractul de muncă al absolvenţilor învăţămîntului superior pe timpul stagiului in producţie Este un fapt cunoscut că în scopul desăvîrşirii pregătirii lor, absolvenţii instituţiilor de invăţămint superior, de la invăţămintul de zi, au obligaţia, potrivit legii, să efectueze un stagiu in producție de 2 sau 3 ani ,in raport de specialitatea în care s-au pregătit. Repartizarea în producție a acestora, pentru eefectuarea stagiului, se face potrivit regulilor stabilite de Decretul nr. 15/ 1970. contractelor de muncă ce se încheie de către absolvenţi cu unităţile unde sunt repartizaţi pentru stagiu, urmind a li se aplica regimul contractelor de muncă pe durată nedeterminată. Pentru a se asigura stabilitatea absolvenţilor in unităţile in care sunt repartizaţi. Decretul de mai sus statorniceşte regula potrivit căreia activităţile desfăşurate de absolvenţi in alte unităţi decit acelea în care au fost repartizaţi nu se recunoaşte ca stagiu in vederea încadrării în posturi pentru care se cer studii superioare de specialitate. De altfel, angajarea unui absolvent ce nu i-a fost repartizat, sau a unui absolvent ce nu a efectuat stagiul în unitatea unde a fost repartizat, constituie contravenţie şi este sancţionată cu amendă de 2 000—3 000 lei, amendă ce se aplică angajaţilor unităţii ce se fac vinovaţi de încălcarea în acest mod a legii. Tot contravenţie este socotit şi se sancţionează la fel refuzul unităţii de a încadra un absolvent repartizat pentru stagiu la ea. In acelaşi spirit, al asigurării stabilităţii absolvenţilor in unităţile în care sunt repartizaţi, legea stabileşte că în timpul efectuării stagiului, absolvenţii pot fi transferaţi, dar numai in interesul serviciului — nu şi la cerere — şi numai in specialitatea pentru care au fost repartizaţi. Transferarea pe posturi de o altă specialitate — cu toate că Decretul nr. 158/1970 nu o interzice in mod expres — nu poate fi permisă, fiind contrară scopului urmărit de lege, care instituie stagiul tocmai pentru desăvârşirea pregătirii practice în specialitatea dobîndită în timpul studiilor. Atunci cind din motive obiective, neimputabile ca : desfiinţarea unităţii, reducerea de posturi sau alte cazuri — prevăzute de art. 15 din Decretul nr. 158/1970 — se desface contractul de muncă al absolventului, stagiul urmează a fi continuat la o altă unitate stabilită de organul în subordinea căruia se află organizaţia socialistă la care absolventul a fost iniţial repartizat. Practica aplicării acestor dispoziţii legale a ridicat unele probleme in cazurile cind unitatea este pusă in situația de a desface contractul de muncă al absolventului în perioada stagiului, din motive imputabile acestuia, sau chiar din motive neimputabile lui, însă altele decit cele la care se referă art. 15 din Decretul nr. 158/1970 (de exemplu cele arătate în Codul Muncii — art 16* şi 20). Deşi Decretul nu face vreo menţiune expresă în acest sens, ţinînd seama totuşi de raţiunea stagiului, considerăm că unitatea nu trebuie să recurgă la desfacerea contractului de muncă decit numai dacă starea de fapt și cadrul legal existent nu ar da posibilitatea luării altor măsuri eficiente. Astfel, dacă absolventul ar fi nevoit, din cauza pierderii capacității sale de muncă, să lipsească de la muncă mai mult de 3 luni, unitatea — cu toate că art. 20 lit. „h“ din Codul Muncii permite — nu va desface contractul de muncă al absolventului, ci va repartiza sarcinile acestuia pe perioada respectivă altor salariaţi sau va angaja pe durată determinată alt salariat care să-l înlocuiască temporar. La fel şi în cazul absolventelor care lipsesc de la lucru mai mult de 3 luni după expirarea concediului de maternitate, din cauza pierderii capacităţii de muncă în urma sarcinii sau a naşterii. De asemenea, dacă în funcţia ocupată de absolvent ar fi reintegrat pe căi legale un alt salariat, unitatea nu este îndreptăţită să desfacă contractul de muncă al absolventului pe baza art. 20 alin. „1" din Codul Muncii, decit numai dacă nu-1 poate încadra intr-un alt post în aceeași specialitate. In toate aceste cazuri, dacă epuizindu-se toate celelalte posibilități, unitatea se vede totuși nevoită pînă la urmă ca să desfacă contractul de muncă al absolventului, acesta va trebui să-și continue stagiul întrerupt, într-o altă unitate .Care, socotim că trebuie stabilită tot pe baza regulei arătate în art. 15 din Decretul nr. 158/1970, adică de organul in subordinea căruia se află unitatea la care absolventul a fost iniţial repartizat. Situaţia specială a absolventului pe timpul stagiului de practică în producţie impune, de asemenea, ca unitatea să nu-i poată desface contractul de muncă pe motivul arătat în art. 20 lit „d“ din Codul Muncii, ,,nu corespunde muncii pe care o are potrivit contractului său de muncă“ deoarece raţiunea stagiului este tocmai de a-l face pe absolvent — prin practica ce o efectuează — să devină corespunzător specialităţii pentru care a fost repartizat. O altă situaţie asupra căreia vrem să ne oprim se referă la mutarea în altă localitate a unităţii la care efectuează practica absolventul, iar acesta nu consimte să fie şi el mutat. Contractul său de muncă, prin forţa lucrurilor, încetează conform art. 161 din Codul Muncii. De asemenea, contractul de muncă încetează şi în cazul acelor absolvente care în timpul stagiului sunt nevoite să-şi urmeze soţul trimis, în condiţiile H.C.M. nr. 574/1964, în misiune în străinătate. In ambele cazuri, pentru continuarea stagiului la data cind poate fi reluat, se va proceda tot conform art. 15 din Decretul nr. 158/1970, adică organul în subordinea căruia se află unitatea la care absolventul a fost iniţial repartizat, va stabili noua unitate, cu care absolventul va încheia contractul de muncă, pentru terminarea stagiului. Dacă absolventul săvirşeşte în timpul stagiului abateri de natură să justifice desfacerea disciplinară a contractului său de muncă, socotim că unitatea are datoria de a analiza cu multă circumspecție cazul, nerecurgind la această măsură decit dacă natura faptei sau gravitatea ei ar face cu totul imposibilă răsfiînerea în unitate a absolventului. Nu trebuie să se uite că unitatea, în perioada stagiului, are datoria să se ocupe intens de formarea absolvenţilor ca viitoare cadre de nădejde, bine pregătite, cu dragoste pentru muncă şi profesie, cu comportare corectă, cu conştiinţa ridicată, ceea ce se poate realiza numai menţinîndu-i pe absolvent în serviciu, nu eliminindu-1, prin desfacerea contractului de muncă, din acest proces de pregătire care are şi caracter educativ. Dacă totuşi se ajunge la desfacerea disciplinară a contractului de muncă, absolventul va trebui totuşi să continue stagiul în altă unitate pe care o va stabili organul în subordinea căruia se găsea unitatea de la care pleacă. N. HARAGA consilier juridic sef in Ministerul Muncii ITMITI 9 gheorghe stat-CU, din corn. Baia, jud. Tulcea. Intrucît sînteţi nou angajat şi împliniţi stagiul de 11 luni abia în martie 1971, veţi avea dreptul la concediu după această dată. Precizăm că la concediul cuvenit pe anul 1971 se va adăuga şi diferenţa de zile pentru cele 8 luni lucrate în anul 1970. ALEXANDRU BOUREANU din com. Cupercani! Noi, Jud. Dolj. In salariul tarifar pe baza căruia se calculează ajutoarele în cadrul asigurărilor sociale de stat, se cuprinde — în cazul cadrelor didactice — şi indemnizaţia ce se acordă pentru funcţia de director de şcoală. Ca atare vi s-a calculat legal ajutorul, punctul de vedere al revizorului contabil fiind ilegal. NIŢU SILVIU DAN din Bucureşti, Desfacerea contractului de muncă conform art. 19 din Codul Muncii (demisie) antrenează întreruperea continuităţii în muncă , cu excepţia cazurilor expres arătate de lege. Cum situaţia dv. nu se încadrează în aceste excepţii, nu puteţi beneficia de vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate pentru perioada anterioară datei de 4. IV. 1970 cînd s-a desfăcut contractul de muncă ca urmare a demisiei. MIHAI ELEFTERESCU din Bucureşti. Timpul cît aţi lucrat în calitate de brigadier voluntar pe şantierul naţional Salva-Vişeu se consideră, potrivit legii, vechime în muncă în vederea pensionării. In acest sens sînt prevederile art. 30 lit. g din H C.M. nr. 252/1967. REPREZENTANTUL SINDICATULUI ÎN COMITETUL DE DIRECȚIE (Urmare din pag. l-a) bună pregătire de specialitate îi va da posibilitatea ca din noianul de probleme pe care le ridică activitatea unei întreprinderi să recepteze şi să selecţioneze factorii propulsivi ai producţiei şi ai muncii, în stare să asigure îndeplinirea în cele mai bune condiţiuni a sarcinilor de producţie. Esenţial în activitatea reprezentantului sindicatului în acest organism este şi modul practic, maniera în care participă la traducerea în viaţă a hotărîrilor şi măsurilor adoptate de comitetul de direcţie. Pentru că rolul său nu a fost conceput ca al unui factor reprezentativ, ci ca al unui element lucrativ, care să participe atît la luarea deciziilor, cît şi la mobilizarea membrilor de sindicat la înfăptuirea acestora. De aici datoria sa de a antrena comitetul sindicatului în conceperea şi finalizarea unor acţiuni concrete pe linia muncii politice de masă, a folosirii cu maximum de eficienţă a adunărilor grupelor sindicale, a cercurilor inovatorilor, a propagandei tehnice şi economice, a controlului obştesc şi a celorlalte forme obşteşti de influenţare a maselor. Cum să-şi ridice nivelul de pregătire de specialitate, cum să se impună ca o prezenţă activă în comitetul de direcţie, cum să cunoască în amănunt noianul de probleme pe care Ie ridică activitatea unei întreprinderi, cum să organizeze antrenarea maselor la înfăptuirea practică a hotărîrilor şi măsurilor stabilite de comitetul de direcţie, toate acestea sunt întrebări la care cu greu s-ar putea da un răspuns. Greu, pentru că nu se poate formula o reţetă unică. Tocmai de atîtea am prezentat într-o pagină de ziar experienţa cîtorva preşedinţi de sindicate, considerînd că filtrată şi adaptată la condiţiile specifice din fiecare întreprindere, ea poate fi de mai mare folos celor peste 3 000 de reprezentanţi ai sindicatelor în comitetele de direcţie. Uzurparea mărcii de comerţ — act de concurenţă neloială „...De ce magazinul „Romarta“ din Buzău este aprovizionat atît de slab şi nu găseşti în el mărfuri de aceeaşi calitate, şi mai cu seamă modele originale ca la cel din Bucureşti ?...“. Supărarea tovarăşei Natalia Târniceriu — din scrisoarea căreia am reprodus pasajul de mai sus — este pe deplin explicabilă, cu atît mai mult, cu cît momentul „constatării“ a fost tocmai ajunul Anului Nou. O înţelegem, şi n® exprimăm speranţa că responsabilii comerţului din Buzău se vor strădui mai mult pentru a oferi cumpărătorilor mărfuri de calitate şi pe gustul fiecăruia. Dar, de fapt nu despre, asta vrem să tratăm în articolul de faţă. Am citat întrebarea de mai sus deoarece ni se pare că ea ilustrează grăitor nu numai o confuzie destul de larg răspîndită, dar şi o situaţie devenită intolerabilă prin flagranta încălcare a legii pe care o exprimă. Magazinul „Romarta“ din Buzău, ca şi cele din Craiova, Galaţi, Braşov şi din alte localităţi nu au nimic comun cu „Romarta“ din Bucureşti. Veţi spune, fără îndoială, că au aceeaşi „firmă“ aceeaşi emblemă... Este adevărat. Dar, aşa cum ne-a explicat M. Scarlete, directorul I.C.S. Romarta, este vorba pur şi simplu de o uzurpare, de firmă, de emblemă, de marcă, de comerţ. Unităţile respective aparţin cu totul altor organizaţii comerciale. Faptul este, fără îndoială, surprinzător. Nu intenţionăm să punem la îndoială calitatea deservirii sau a mărfurilor vîndute consumatorilor prin magazinele respective, deşi s-ar putea discuta şi despre acest lucru. E vorba însă de aspectul legal al situaţiei. Sau mai corect spus, de ilegalitatea pe care o exprimă. Există în ţara noastră o lege — Legea nr. 28/1967 — destul de recentă pentru a nu fi încă uitată, necum căzută în desuetudine, care reglementează foarte amănunţit regimul mărcilor de fabrică, de comerţ şi de serviciu. Ea asigură ocrotirea dreptului asupra mărcii de comerţ, ca şi a firmei sau emblemei unei unităţi. Ocrotire pe deplin îndreptăţită, ţinînd seama de funcţia importantă pe care este chemată să o îndeplinească în societatea noastră „marca“. Nu numai aceea „de a deosebi produsele, lucrările şi serviciile lor de cele identice sau similare ale altor întreprinderi“ dar şi „pentru a stimula îmbunătăţirea calităţii produselor, lucrărilor şi serviciilor“. I.C.S. Romarta, prin eforturile întregului său colectiv, s-a impus în decursul celor 22 de ani de existenţă, atît pentru calitatea produselor ce poartă această emblemă, cît şi pentru deservirea înaltă practicată în magazinele sale, devenită notorie în rîndul masei de cumpărători autohtoni, de turişti străini. Utilizarea firmei şi emblemei sale de către o altă organizaţie comercială reprezintă un act de concurenţă neloială, reprobabil în lumina legislaţiei în vigoare. Totodată, o asemenea practică este de natură să inducă în eroare cumpărătorii. Am abordat această problemă pentru că, dincolo de exemplul la care ne-am referit, în comerţul nostru, mai cu seamă, a devenit o practică destul de răspîndită ca unele magazine să folosească firme sau embleme de comerţ aparţinînd unor alte unităţi ce şi-au căpătat deja un prestigiu. Desigur, este vorba în aceasta nu numai de lipsă de imaginaţie în „botezarea“ firmei, ci şi de tendinţa de a beneficia — fără efort — de o reputaţie deja stabilită, îmbunătăţirea calităţii produselor, ridicarea nivelului serviciilor — obiective importante pe care actualul plan cincinal le pune în faţa economiei noastre — impun eforturi corespunzătoare din partea tuturor factorilor responsabili. Legea mărcilor de fabrică, de comerţ şi de serviciu, adoptată în 1967, creînd un cadru legislativ perfecţionat, urmăreşte tocmai să stimuleze îmbunătăţirea calităţii produselor şi deservirii publice, prin efectul pe care îl are asupra cererii consumatorilor, posibilitatea de a identifica uşor, după marcă, reputaţia produselor întreprinderilor sau firma unui magazin. Din acest punct de vedere, marca, prin „certificatul de garanţie“ pe care îl implică, sporeşte răspunderea întreprinderii pentru, calitatea produselor sau serviciilor prestate, stimulează mîndria întregului colectiv. Aceasta este şi raţiunea pentru care marca de fabrică sau de comerţ se bucură de ocrotirea specială a legii. In această lumină, apare cu atît mai reprobabilă încălcarea normelor respective. Ni se pare de altfel paradoxală şi atitudinea forurilor respective din Ministerul Comerţului Interior, care, deşi sesizate de încălcările amintie, nu au luat nici o măsură, ba mai mult, le-au „binecuvîntat“ considerînd — aşa cum îmi afirma tovarăşul Gheorghe Barbu, consilier al ministrului, care coordonează Direcţia organizării reţelei comerciale— că aceasta „nu este o problemă“. O asemenea atitudine faţă de prevederile legii, de bagatelizare a lor, nu este de natură să conducă la împlinirea scopului urmărit, atestînd totodată o ciudată mentalitate faţă de legalitate. Cu siguranţă, instanţele arbitrale care vor judeca litigiul între I.C.S. Romarta şi celelalte întreprinderi comerciale din ţară ce folosesc ilegal firma şi emblema ei, vor pune capăt, prin decizia ce vor da, acestui litigiu. Cazuri asemănătoare, aşa după cum am mai arătat, sunt încă multe. Considerăm de aceea, că Ministerul Comerţului Interior va trebui să privească cu mai multă atenţie şi receptivitate comandamentele Legii mărcii de fabrică, de comerţ şi de serviciu, militînd pentru respectarea lor şi, prin aceasta, pentru realizarea importantelor ţeluri pe care le urmăreşte ea. C. FUGARU MUNKA In timpul străvechi ,atunci cînd crusta de ghiaţă împovăra pămîntul ţării noastre, s-a născut minunea din Peştera Scărişoara. Gheţarul Iosif a devenit „obiect" al admiraţiei numeroşilor turişti care, după o astfel de vizită îşi descoperă o adine tăinuită vocaţie de speolog... La intervenţia Noi autobuze pe şoselele judeţului Arad PETRU DOBREA - Arad. La scrisoarea dv, conducerea autobazei din localitate ne informează că a intervenit pe lingă Centrala de transporturi auto pentru sporirea numărului de autobuze în vederea satisfacerii nevoilor de transport pe traseele cu afluenţă mare de călători. In acest scop au şi fost repartizate două noi autobuze care vor fi introduse pentru a deservi călătorii pe rutele Curtici şi localităţile Macea şi Sânmartin la fiecare tren. In curînd parcul de maşini va fi completat cu noi autobuze. Totodată se va întocmi un nou grafic orar al mersului acestora care să ţină mai bine seama de necesităţile de transport a călătorilor. Reviriment al vieţii culturale la Topolovăţu-Mare NICOLAE TRISTU. Comitetul pentru cultură şi artă a judeţului Timiş ne aduce la cunoştinţă că deşi comuna Topolovăţu Mare nu dispune de cămin cultural şi sală pentru bibliotecă, lipsa lor a fost suplinită prin folosirea sălii de şedinţe a C.A.P. din localitate, care fiind prevăzută cu scenă şi două încăperi permite desfăşurarea , în bune condiţii a activităţii cultural-educative de masă. Biblioteca a fost instalată într-o sală de clasă a şcolii vechi şi obţine rezultate bune în munca cu cartea. De la 1 ianuarie a.c. s-a reluat şi activitatea cinematografică in sala C.A.P. In perspectivă este prevăzută construirea unui nou cămin cultural în centrul comunei, care va permite desfăşurarea unei activităţi culturale şi mai bogată. Aţi uitat adresa la GAVRIl MOLDOVAN -Moroeni, Dîmboviţa. Intercit dv. nu aţi lăsat adresa unde vă poate găsi, unitatea la care aţi lucrat v-a depus sumele ce vă reveneau la bancă. Ca urmare a scrisorii dv., Trustul de construcţii pentru îmbunătăţiri funciare Constanţa ne informează că banii pentru munca prestată v-au fost trimişi la adresa indicată. Vinul... era apă ION TARŢAU - Suceava. Aţi dat cam mult (21 lei) pentru o sticlă de trei sferturi cu apă chioară. Verificînd cele reclamate de dv., Inspecţia comercială de stat judeţeană a constatat că, într-adevăr, la magazinul I.A.S. din Suceava au fost puse în vînzare „din greşeală" cîteva sticle cu apă gazoasă, în loc de vin Cabernet ! Acestea au fost, zice-se, expediate de furnizor pentru a fi folosite la aranjarea vitrinelor. Cam şubredă explicaţia. Suntem de părere că trebuie efectuat un control riguros şi stabilite măsuri corespunzătoare faţă de cei care se fac vinovaţi de asemenea păcăleli pe seama buzunarului cumpărătorilor. D. VLASCEANU Simbáta 16 ianuarie 1971 CERCETAREA (Urmare din pag. l a)limentală a unor studii, stabilindu-se noi tehnologii. Aceste rezultate nu marchează decit un început, cercetătorii întcadraţi în laboratoarele uzinale şi Centrul de cercetări al ..Centralei, avînd un timp larg de acţiune şi foarte multe teme de abordat din acest punct de vedere. Acţionînd la creşterea valorii minereurilor pe seama valorificării lor complexe, ■ se asigură bazele materiale ale atragerii în exploatare a unor cîmpuri de rezerve al căror conţinut le situa în afara domeniului de exploatabilitate. Problemele complexe ridicate într-o măsură sporită de la un, an la altul ca urmare a coborîrii nivelului de exploatare şi a extinderii acestora înspre periferia zăcămintelor în activitate impun soluţii urgente înspre rezolvarea unor probleme cum ar fi: mecanizarea transportului secundar, aerajul general al minelor, sistematizarea transportului general, definirea schemelor optime de exploatare în funcţie de situaţia şi dispoziţia spaţială a rezervelor geologice nou promovate. Situaţia mijloacelor fixe, cît şi aspectele mai sus menţionate , fidica..o .serie de problemeeconomice', de corelare,' .a cărorrezolvare‘ se 'impune aplicînd, în funcţie de situaţia specifică a fiecărei mine, o politică în domeniul investiţiilor adecvate. Ca urmare a acestor aspecte, munca de analiză şi informare creşte în importanţă, intrucît în etapa actuală activitatea de urmărire şi coordonare trebuie completată cu o concepţie temeinic organizată şi îndrumată. Aceste fapte determină ca la toate nivele, activitatea cadrelor cu pregătire superioară să primească valenţe noi, fiecare acţiune întreprinsă să fie determinată de elementul eficienţă. In acest context se înscriu rezultatele obţinute în cele două unităţi de ateliere centrale ce-şi desfăşoară activitatea la Crişcior şi Alba Iulia, unde s-a reuşit să se asimileze o serie de produse strict indispensabile sectorului minier. Printre realizările mai deosebite enumerăm : staţii de semnalizare pentru maşinile de extracţie, instalaţii şi agregate pentru uzinele de prelucrare, locomotive de 1,5 tone cu acumulatori pentru transport secundar, sondeză pentru foraje de pînă la 100 m, piese de schimb pentru perforatoare şi maşini de încărcat, dispozitive pentru mecanizarea transportului în rampele puţurilor, bile forjate pentru măcinare, alice de foraj etc. Enumerarea produselor asimilate oferă o apreciere a posibilităţilor de care dispunem în aceste sectoare de activitate şi care în viitor vor avea un domeniu vast de acoperit, date fiind necesităţile ce apar într-o măsură sporită în domeniul mecanizării şi automatizării unor procese din industria extractivă. Prin înfiinţarea centralelor industriale s-a reuşit din punct de vedere organizatoric să se asigure un cadru corespunzător valorificării pe scară largă a rezervelor existente în fiecare unitate. Dar prin organizarea activităţii Ministerului Industriei Miniere şi Geologii, Centralei i s-a acordat competenţă în domeniul cercetării geologice prin afilierea întreprinderii de prospecţiuni şi explorări geologice. în acest fel s-a realizat un pas înainte în ceea ce priveşte dezvoltarea in perspectivă a activităţii, răspunzîndu-se unui vechi deziderat, rezolvînd două probleme deosebite şi anume : delimitarea teritoriilor de competenţă pentru cercetarea geologică în perimetrele adiacente minelor în funcţiune, asigurindu-se unitate de acţiune în cercetare şi exploatare intr vEStSatoriu dat, se creează premisele valorificării zăcămintelor de dimensiuni reduse concomitent cu cercetarea. ■Deşi activitatea minieră în perimetrul Centralei îşi are obîrşia în negurile istoriei şi se pare că sub aspectul promovării de rezerve geologice ar fi epuizate toate şansele, anii îndelungaţi de muncă ai geologilor ce au activat în teritoriu au adus optimism prin evidenţierea unor structuri favorabile mineralizărilor, dar care nu puteau fi valorificate decât în noile condiţii ce au fost create. Se redeschid vechi proiecte, se examinează în lumina noilor situaţii conjuncturale zonele din munţii Drocei, zona Ciungani- Căzăneşti, zona Bucium şi pentru alte elemente cum ar fi aluminiu, zona Ohaba. Aceste zone, cu perspectiva ce o oferă astăzi, sunt o garanţie şi fundamentează o perspectivă optimistă pentru toate unităţile Centralei în perioada 1971—1975, astfel incit cifrele cuprinse în proiectele de plan ale acestei perioade să fie transformate în cantităţi de metal brut atât de necesar economiei noastre naţionale. Obligaţii neindeplinite (Urmare din pag. 1-a) Cum se împacă această situaţie cu afirmaţia inginerului Martin Năstase, care susţine că s-au luat toate măsurile pentru evitarea accidentelor ? Faptele dovedesc că măsurile acestea au avut un caracter formal. Iată constatări recente pe şantierul nr. IV „Electroputere“ : „încă de la intrare întîlnim un muncitor care lucrează la izolarea unei ţevi, la o înălţime de peste 6 metri, fără centură de siguranţă“. Ni s-a spus că fiecare şef de echipă dispune de un carnet-tip unde notează data cînd s-a efectuat instructajul formaţiunii de lucru la locul de muncă respectiv. Cele mai multe dintre ele au doar o singură însemnare de acest fel. Carnetul şefului de echipă Ion Dochia de la instalaţii sanitare — lotul III ISCM — avea consemnat un singur proces-verbal încheiat cu o zi înainte. Maistrul justifica această situaţie prin faptul că „lucrările efectuate pînă acum nu au necesitat instructaje speciale". Oare aşa să fie ? Nicidecum ! Pe şantier se efectuează lucrări de instalaţii în condiţii grele, care impun cu stringenţă măsuri eficiente pentru asigurarea protecţiei muncii, însuşi inginerul şef al şantierului, George Solloş a constatat, cu prilejul unui control efectuat anterior la mai mute puncte de lucru ale şantierului, că maiştrii, şefii de echipă nu respectă tehnologiile specificate în proiectele de execuţie şi nici normele de tehnică a securităţii muncii, că se execută schele de proastă calitate, scări fără balustrade, că există goluri în planşee, instalaţii electrice prost executate. Procesele verbale întocmite atunci indicau lucrările de remediere şi data pină cînd trebuiau executate. Din dispoziţia inginerului şef s-a oprit, de pildă, funcţionarea unui malaxor de mortar pînă la refacerea liniei de alimentare cu energie electrică, ca şi lucrul la cota plus 6, pînă la refacerea schelei şi a scării de acces. Pare, însă curios faptul că asemenea măsuri juste,prevăzute în procesele- verbale nu sunt cunoscute, sprijinite și urmărite de ing. Martin Năstase, omul în- sărcinat să facă acest lucru... Pentru curmarea neajunsurilor care încă persistă este ,desigur nevoie să se facă un control sistematic pe șantiere, să fie urmărită , respectarea tehnologiilor prevăzute în proiecte. Tocmai , nerespectarea unor asemenea cerinţe a dus laproducerea accidentului colectiv ce a avut loc acum două luni pe acest şantier, unde un om şi-a pierdut viaţa iar cinci au fost răniţi. Or, în mod paradoxal, cei care ar trebui să vegheze cu stricteţe la respectarea NTS manifestă o atitudine tolerantă, de formalism, faţă de misiunea încredinţată. Astfel, tehnicianul Gheorghe Stanislav, care pe şantier se ocupă cu protecţia muncii, justifică în mod pueril neregulile semnalate la cele două loturi. — Eu sunt bine acoperit cu hîrtii şi nu am de ce să fiu tras la răspundere pentru neregulile existente. La ce o fi folosind acoperirea cu hîrtii dacă pe şantier se înregistrează accidente, dacă aceste hirtii nu au alt rost decit să asigure protecţia postului tehnicianului Stanislav şi nu protecţia vieţilor omeneşti de pe şantier ? Asemenea atitudini manifestate de unii dintre cei care au răspunderi în asigurarea protecţiei muncii din construcţii sună cinic în ambianţa noastră socială, care nu pune nimic ,mai presus de om, de consacrarea tuturor eforturilor,de dezvoltare a afirmării, multilaterale a personalităţii umane, prelungirii duratei de viaţă a întregii populaţii, fericirii oamenilor. A privi cu uscăciune sufletească responsabilitatea pentru securitatea muncii, a te împăca cu gîndul că deşi există la un loc de lucru riscul de accidentare a oamenilor, hîrtiile „sunt în regulă", este subuman şi împotriva spiritului legii, care nu pretinde acoperiri formale, ci rezolvări eficiente. Evident, răspunderea pentru protecţia muncii nu trebuie să apese numai pe umerii celor care iau leafă ca să se ocupe în exclusivitate de acest domeniu, deoarece aceştia nu pot fi omniprezenţi la locurile de muncă. Fiecare cadru de conducere în producţie este responsabil de asigurarea securităţii muncii, de supravegherea tehnică a utilajelor şi instalaţiilor, de organizarea lucrului, astfel incit să se înlăture orice pericol de accident, de respectarea riguroasă a normelor de protecţia muncii de către fiecare salariat, după cum fiecare organ sindical este dator să controleze şi să ceară respectarea acestor îndatoriri, în acest sens ne surprinde şi ne mihneşte faptul că pe şantierele întreprinderii de construcţii-montaj Craiova, conducerea nu a reuşit încă să impună măsuri eficiente, că Inspectoratul judeţean pentru protecţia muncii nu acţionează ferm pentr curmarea dezordinii şi indisciplinei severatiere de accidente, iar organele sindicale locale se împacă cu această situaţie. Noi nu ne împăcăn cu ea și vom insista pînă în pînzele albe nentru înlăturarea neajunsurilor semnalate.