Munca, ianuarie-martie 1983 (Anul 39, nr. 8683-8694)

1983-02-04 / nr. 8687

PREGĂTIREA PROFESIONALĂ -un obiectiv prioritar întreprinderea „Sinterom“ din C­luj-Napoca se numără printre unitățile economice puternic ra­cordate la progresul tehnic, prin tehnologiile de vîrf, ce-i permit să atingă înalți indici de pro­ductivitate. Chiar in condițiile în care unitatea s-a confruntat cu probleme deosebite, oamenii nu au stat cu brațele în sin, ci au acționat în conti­nuare pentru îmbunătățirea calității producției. în acest scop, în centrul preocupărilor s-a aflat ridi­carea nivelului de pregătire profesională. Așa cum ne-au arătat inginera Mariana Molon și in­structorul Ioan F.nciu, din cadrul biroului „per­­sonal-învățămînt-retribuire“, au fost repartizate cele mai bune cadre spre a îndruma practica in producție a tinerilor, s-au organizat cursuri de ca­lificare și perfecționare profesională pentru cei din secțiile sinterizare și sîrmă sau pentru C.T.C.-iști, după care a fost deschis un curs pen­tru muncitorii din secția bujii-pompe. A fost or­ganizat și un curs de perfecționare pentru maiștri, care vor susține proiecte de „examen“ inspirate nemijlocit din cerințele producției, fapt menit să-i antreneze efectiv la mai buna organizare a locu­rilor de muncă, modernizarea tehnologiilor, dez­voltarea creației tehnice de masă. I­ar sindicatul ? Așa cum ne-a informat Cornel Miron, președintele sindicatului, după planificarea tuturor acestor cursuri, „au avut loc dezbateri largi în grupele sindicale, pentru ca oamenii să înțeleagă importanța acțiunii și să participe activ la efortul ce se face pentru mai buna lor pregă­tire profesională“, în toate comisiile de exami­nare, ca și in comisia de organizare a concursuri­lor de meserii, faza pe întreprindere, comitetul sindicatului a avut reprezentanți care au contri­buit efectiv la buna desfășurare a acestor mani­festări“. Contribuții ? Da. Care sunt însă „preocupările proprii“ ? în planul de muncă al consiliului de educație politică și activitate cultural-sportivă (președinte maistrul Ioan Roșea) întilnim cîteva obiective generale legate de „urmărirea modului cum se desfășoară prelegerile la învățămîntul po­litic, verificarea modului de aplicare a inițiative­lor muncitorești, efectuarea unui control asupra modului de ținere a evidenței fruntașilor în între­cerea socialistă, împrospătarea programului brigă­zii artistice“ etc. Nimic, însă despre acest impe­rativ — pregătirea profesională — atât de impor­tant, pentru o întreprindere cu secții noi, cu uti­laje noi, cu oameni tineri, pentru care cultura tehnică, faptul de a invăța, deprinderile circum­scrise unei inalte conduite profesionale sunt im­portante ca insăși viața lor. „Ce s-ar putea face în plus 7“ ne-au întrebat aceia cu care am stat de vorbă. Răspunsul ni l-au dat... cîțiva tineri muncitori pe care i-am solicitat să se gîndească la acțiunile ce le-ar fi organizat ei, dacă ar fi răspuns de munca politico-educativă și culturală din întreprindere. Ștefan Varga, mun­citor pregătitor : „Și eu am urmat un curs de perfecționare. Acum pot spune că știu mai bine tehnologia, sînt mai ambițios cu munca mea, cu calitatea producției pe care o realizăm. Ar fi bine să organizăm câte o masă rotundă, la care să par­ticipe cei mai buni absolvenți ai acestor cursuri, cum sunt muncitorii Marinei Matei, Emil Chițan, Dorina Mădălean, Emil Prunean etc. și tinerii din întreprindere. Cred că și în programele brigăzii și la gazeta de perete trebuie să vorbim mai des des­pre cum lucrăm, despre competența fiecăruia, despre grija față de utilajele astea ultramoderne și față de folosirea tehnologiilor de vîrf“. Szász Carol, reglor : „Eu cred că la aceste întîlniri sim­ple, dar convingătoare, ca schimburi de idei, de atitudini și de experiență, ar trebui antrenați și muncitorii cu bune rezultate în economia de ma­­teriale și calitatea producției, ca Gheorghe Tără­­buță, Alexandru Călian, regiorii Bodi Zoltán, Ale­xandru Hermesi, Emil Ciorbă sau unii muncitori respectați în toată întreprinderea pentru modul cum sunt pregătiți profesional, așa ca Maria Bu­­deanu, Livia Mureșan, Vasile Dan, Ioan Bercea etc. Poate că și unii absolvenți ai școlii profesio­nale, a căror muncă este apreciată aici, ca loan Rusu, Virgil Sav, Viorel Copaciu, ar trebui să fie solicitați și cooptați printre educatori, printre par­ticipanții la dialogurile despre­­ cum ne pregătim pentru a munci mai bine­“. Pornind de la imperativele actuale și de la exi­gențele activității productive, așa cum au fost ele evidențiate la Conferința Națională a P.C.R., și antrenînd, totodată, pe cei mai buni muncitori la conceperea și desfășurarea activității politico-edu­­cative în sprijinul îndeplinirii sarcinilor de plan se impune ca programul propriu elaborat de con­siliul de educație politică și activitate cultural­­sportivă să vizeze pregătirea profesională ca un obiectiv de frunte, determinant pentru afirmarea unei noi calități în munca oamenilor. Iar în locul enunțurilor generale, din cuprinsul propagandei vizuale, sau al enumerărilor monotone, din cadrul materialelor prezentate in adunările de grupă sindicală, să-și facă loc tot mai des gindurile și aprecierile sincere, mature, convingătoare ale oa­menilor, despre colegii lor de muncă și despre ei Înșiși. Ion VALERIU „PORTRET DE MUNCITOARE FRUNTAȘA", ulei, de Doina Dănescu, tehniciană-Brașov MUNCĂ, EDUCAȚIE, CULTURĂ CARNET Un poet al culorilor Lăudabilă inițiativa edililor din unele stațiuni montane de a oferi oamenilor muncii so­siți aici momente de artă au­tentică : seri de poezie și mu­zică, spectacole teatrale, expo­ziții de artă plastică. Zilele tre­cute au participat la vernisa­rea unei expoziții de pictură în holul hotelului „Sinaia“ din stațiunea cu același nume, ex­poziție ce se înscrie în cadrul fertil al manifestărilor festiva­lului „Cîntarea României“. Au­tor : inginerul bucureștean Ale­xandru Popescu-Ban, unul din acei oameni pătrunși de fru­moasa neliniște a creației. De cîțiva ani, pseudonimul AlBan și-a găsit loc in inimile iubi­torilor de artă. După expoziții­le personale de la Casa de cul­tură din Cîmpina, Muzeul de is­torie Ploiești, Casa de cultură „Petőfi Sándor“ și foaierul Ope­rei române din București (cu expoziția „Omagiu plastic litera­turii române“) am fost acum martorii unei pătimașe pledoa­rii pentru poezia culorilor. De la portrete, la tablourile „cu temă“ și la cele „de atmosferă“, de la colecțiile de flori mirifi­ce, la naturile moarte ori peisajele ușor de regăsit in na­ra­tura patriei, întregul univers este o translație a metaforei poetice spre țărmul culorilor. Cind solar, senin sau înfierbin­­tat, cind învăluit de cețuri, în văluri pontice sau în furtuni ne­prevăzute, universul pictural e de o rară expresivitate. Culo­rile vin din adîncuri și poartă semnul unei inspirații îndelung prelucrate. Piese ca „Peisaj din Covasna“, „Geneză“, „Caii cos­mici“, „Floarea soarelui“, „Auto­portret“, „George Bacovia“ sau „Flori I“ sunt o rafinată logod­nă a poeziei ,cu lumea culo­rilor.­­Dealtfel, AlBan este și poet, apărut cu ani în urmă, cu volumul „Vesparele“, și aflat în curs de apariție la editura „Cartea românească“, cu volu­mul „Semănătorii de fîntîni“). De aceea, o dată mai mult,­noua sa prezență in lumea artelor plastice îl definește, fără nici o exagerare, ca pe un poet al cu­lorilor. Pavel PERFIL Prima impresie Muppet... la circ MUPPET („S“-ul care arată pluralul s-o fi pierdut pe un­deva, prin recuzita scamatori­lor !) SHOW... LA CIRC este, in ce privește ideea și unitatea spectaculară, cel mai legat și mai consecvent divertisment comic-muzical-coregrafic din is­toria recentă a arenei. — Marin Moraru, text. Autorii Ionescu, regie, au compus, Costel cu ajutorul celebrelor păpuși, re­marcabil, spiritual imitate, un vesel fir conducător pentru o seamă de numere de virtuozita­te și atracție. Copiii se bucură, nuci și aplau­dă... ca la circ (nici părinții’în­soțitori nu manifestă vreo reți­nere !) pentru că Gonzo și Pigg­ V fac trăznăi de tot hazul, pentru că cimpanzeii familiei Okowin­­ski din Varșovia sunt caraghioși la culme, pentru că frumosul șarg al Allei Tigankova din Moscova are o ținută ireproșa­bilă, pentru că trupa Constantin — premiul Oscar al circului — comite curajosul salt în coloană de cinci, care i-a adus faima, pentru că șerpii ben­dresați de Paula Vasilov sunt de-a dreptul fascinanți, pentru că trupa Rol­lers din Budapesta (se detașează Eva Lagdos, excelent jongler !) și Keharovi din Sofia știu să amestece tensiunea acrobației cu voioșia (poate că și clovnii Siminică și Robin vor învăța, în sfîrșit, ce-i acela gag de la... trapeziști !) Spectacolul are mare succes, biletele se vînd integral cu mult înainte de ziua reprezen­tației. Un succes meritat ! MUNCA - pag. S-o „Ca in sectoarele " # Omul care aduce cartea la locul de muncă • Ca sa recomanzi trebuie să cunoști • Eficiența: numărul cititorilor # Pricepere dar și pasiune • In­teresul poate fi format Acum 23 de ani, cînd și-a în­ceput munca de bibliotecară la clubul „Patria“, al Șantierului naval din Drobeta-Turnu Seve­rin, Silvia Cistelecan nu știa dacă va rămine sau nu aici. Dar a rămas, îmi zice : „In meseria asta se perindă mulți, dar pu­țini rămîn. Ca la sectoarele calde din fabrici. Pentru că nu-i ușor. Trebuie să fii mereu pre­gătit pentru efort, să nu „păcă­lești“ munca. Să nu te plîngi că n-ai tot ce-ți trebuie, că de la colectură nu ți se dau cărțile dorite, că trebuie să te duci zi de zi în fabrică și la cămin, ca să știi cum merg lucrurile la bibliotecile volante, că trebuie să răspunzi mereu prezent la marile evenimente politice și culturale din viața țării“. Cele mai multe acțiuni dintre cele dedicate evenimentelor social­­politice sau popularizării docu­mentelor de partid — expoziții tematice însoțite de prezentări ale cărții politice, recitaluri de poezie, întîlniri cu publiciști, scriitori, oameni de cultură din Mehedinți etc. — își află, în Silvia Cistelecan, organizatorul competent și pasionat, a cărei vastă experiență nu o scutește de pregătirile minuțioase. I-am văzut conspectele, listele bibliografice, volumele de ver­suri alese pentru exemplificări, pasaje de critică literară, extra­se din reviste și colecții. „Așa m-am deprins a mă pregăti și nu m-am schimbat în cei 23 de ani de muncă la bibliotecă“. Are de gînd să organizeze și o seară dedicată muncitorilor-cititori fruntași, printre care Pavel Glonț, Margareta Burducescu și Ion Ciochină. „Ca să vorbească ei înșiși despre rostul lecturii, astăzi, în educația și pregătirea multilaterală a muncitorului“. Iar pentru ei, pentru muncitorii din fabrică, are astăzi la dispo­ziție 43­30” volume. Pe fișele ei din 1932 sunt înscriși peste 3 000 de cititori, indicele de circulație a cărții, peste 1, situîndu-se printre cele mai bune din biblio­tecile sindicale din țară, înmul­­țind media anuală a cititorilor, cu anii ei de muncă, aflu că a­­proape 60 000 de cititori s-au bucurat de roadele muncii sale oneste. In egală măsură pasio­nată, generoasă și competentă, pe care o desfășoară aici, la bibliotecă. Despre ea, Ioan Pătrașcu, muncind și el nu mai puțin de 20 de ani ca director al clubu­lui, îmi spune : „De fiecare dată, cînd alcătuim programul lunar, din ea este aceea care­­ propune să facem și mai multe acțiuni cu cartea, la club, în sec­ții, la căminul muncitoresc, ori să participe efectiv, ca propa­gandistă, la unele manifestări instructiv-educative pe teme po­litice și culturale, privind isto­ria patriei și a partidului, va­lorile artei și culturii românești etc. Atunci cînd ușa bibliotecii s-a închis, seara tirziu, ea se mai află încă, adeseori, în club, spre a primi tinerii veniți la discotecă. Nu lucrează după ceas, ci din pasiunea de a se face cit mai utilă activității cul­turale. Mulți spun că în a­­ceastă activitate e greu să lu­crezi cu colaboratori obștești. Ea are un colectiv foarte bun de astfel de colaboratori, printre care muncitoarea Florica Râdu­­lescu, electricianul Dumitru Ia­­cob, montorul Ion Săceanu, In­ginerii Dinuț Busuioc și Alexan­dru Mareș și alții. Asta pentru că tăria și competența unui ase­menea colectiv depind de acela care îl conduce, de inițiativa și pasiunea pe care el le stîrnește in fiecare activist obștesc“. La ora cînd apar aceste rînduri, biblioteca de la clubul „Patria“ trăiește intens, prin acțiuni de rezonanță, dezbateri, seri de poezie dedicate parti­dului, patriei noastre, eroi­lor ei de ieri și de astăzi. Orga­nizatorul lor, fie că are în fața sa, la club, un „public“ de zeci și sute de oameni, fie că este ascultat, la cămin, de 10—20 de tineri muncitori, își face datoria cu aceeași răspundere, cu ace­eași pasiune, cu aceeași dragoste față de carte și de oameni, ca acum 23 de ani. Pentru că în conștiința și în faptele sale­, ti­nerețea insăși se definește ca o stare de spirit, de răspundere și de competență. Ion PARHON Silvia Cistelecan, între cititorii și cărțile sale. Alt... Love story Cum se produce un film de succes care să facă reclamă mu­zicii simfonice ? Se adună mulți bani, mai întîi, apoi se ia un pianist de geniu, nenorocos, un tată de sacrificiu, altă pianistă de geniu, cu picioare perfecte — care picioare par copiate după cele ale tinerei sale profesoare — se mai adaugă un italian, un mulatru și un dirijor în stilul Bogart, se adaugă un sfîrșit amar, însiropat gros, se ameste­că bine de tot cu Imperialul lui Beethoven și un Prokofiev spec­taculos (cum de-o fi scăpat Ra­vel ?) și se dă la filmat, cel mult două ceasuri. Dacă rețeta a fost respectată, iese COMPETIȚIA, film ameri­can pentru care-i înghesuială mare la casele de bilete. Noul „Love story“ muzical este bine făcut, la meserie. Acest film cu Amy Irving și Richard Dreyfuss este o excelentă propagandă pentru concertele simfonice. Ceea ce nu e puțin lucru ! Superproducție... Directorul de scenă (și nu nu­mai !) Horea Popescu, de la Teatrul Național din București, ne-a obișnuit cu montări mamut, cu sute de figuranți, cu deco­ruri gigantice. Nici recenta pre­mieră de la Sala Mică (sau Ita­liană) a sus-numitului teatru nu dezamăgește din acest punct de vedere. PLOȘNIȚA lui Maia­­kovski a devenit in miinile re­putatului regizor, pe rînd, o ci­vilizație astrală de anvergura marilor filme saiăns-ficșăr (cum scriu colegii de la „Suplimentul Scinteii tineretului“) un tirg pi­toresc din perioada imediat ur­mătoare revoluției din octom­brie, dar un tîrg-tîrg, cu zeci de mujici, marinari, chilipirgii, mir lițieni, etc., cu dughene și străzi, (habar nu aveam cite încap in­tr-o singură scenă !), o nuntă bo­gată, în stil panoramic (nu știi adică, la ce actor să te mai uiți, fiecare avînd show-ul lui, gag­urile lui, simultane cu ale ce­lorlalți , ne-am gindit chiar să revedem spectacolul de cîteva ori, pentru a putea urmări fie­care creație actoricească in parte !), cu țigani, cu dans și cu bătaie, o defilare a unei com­panii de pompieri in efectiv complet și alte, și alte aseme­nea performanțe . Incontestabil, această hiper­­montare are farmec, are și haz, are și năstrușnicii ; culoarea ei, de tot pestriță, bucuria de-a juca și a se juca a regiei și a actorilor sunt adesea încîntătoa­­re. Dar ceva s-a pierdut în acest iureș decorativ și comic, in șu­voiul de glume, în desișul de teatralitate năucitor, debordant , puternica satiră a lui Maiakov­­ski. Păcat. Radu Anton ROMAN Vineri, 4 februarie 1983

Next