Patria, septembrie 1920 (Anul 2, nr. 187-209)

1920-09-26 / nr. 207

Duminecă 26 Septemvrie 1920 DIRECTOR : ION AGARBICEANU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA CLUJ, Str. REGINA M * ANUNŢURI DUI PRIMEŞTE ADMIN. ŞI AGENŢIILE Dfi­­: CITATE ft'ibn'» Numărul 50 bani Anul II. Numărul 207­0»#1N AL PARTÎMTL DFI NATIONAL TOMIS Problemele sociale Intr’un număr trecut al ziarului no­stru ne-am oprit asupra stăruinţelor dlui Tache Ionescu, ministrul nostru de externe, de-a pune la cale o încincită alianţă In centrul şi răsăritul Europei. Dsa spunea că, realizându-se această alianţă, vede un front militar unic, şi un front diplomatic unic pentru toate cele cinci State. Noi ne-am spus credinţa că afirmă de aceste două fronturi ale vechei diplomaţii de ca­binete în înfăptuirea alianţelor politice dintre State, azi mai­­ nevoie ţi de un al treilea front comun, acela care să ducă la izbândă principiile democratice, stîpâ­­nitoare în lumea sa după răsboi, în al­cătuirea internă a celor cinci ţării. Sau, cu alte cuvinte, trăinicia alianţei plănuite de dl Tache Ionescu, atârnă de la felul re­­zolvirii problemelor sociale care azi bat la poarta legiuirilor din toate ţările. Simpatia sau antipatia dintre ţări şi popoare va depinde pe multe decenii în viitor dela felul cum aceste ţări şi po­poare vor şti să întroneze la ele acasă dreptatea pentru toată păturile socială■ Enorma massă de milioane ce s’a mişcat, a suferit, şi-a încordat ultimul rest de energie pentru a se pune în slujba pu­terii de Stat, şi a duce astfel la biruinţă ţările, simte azi întreaga ei putere. Şi va-­ lurile acestei mişcări uriaşe nu se vor po - toli prin nici una din vechile lozinci, fo-­ losite odată de şefii guvernelor, pentru a amâna soluţiile cerute da massele agitate. Cei ce se mişcă azi în întreaga Europă nu sunt numai muncitorii. Şi so­luţiile ce se cer pentru o nouă aranjare a chestiunii sociale, nu privesc numai pe cei întovără­şiţi în sindicate. Ia fiecare ţară acei care se mişcă, acei cari vor să în­troneze o mai dreaptă aranjare a vieţii, sunt cel puţin optzeci de procente din toţi locuitorii. De-o parte rămân clasele care au deţinut puterea politică înainte de răs­­boi, şi care vor să ţină lumea în vechile ogaşe şi subt excluziva lor conducere pol­itică şi azi. Lor li se adaugă, ca ele­mente noui, cei mai slabi înzestraţi sufle­teşte din generaţia de azi, îmbogăţiţi de răsbriu şi păunii idioţi ai vanităţii, care vor să meargă în frunte. Aceste sunt elementele reacţionare de azi, cari şi dacă ar pricepe, nu vor să în­ţeleagă, că în epoca nouă, ce se deschide m vieaţa omenirii, privilegiile de clasă, de naştere, de avere etc., ori câţi stâlpi noui li s’ar pune, trebuie să se dărâme, şi că un singur privilegiu rămâne pe viitor: a vred­niciei individuale şi a muncii. Mulţimile, cari au purtat răsboiul, sunt azi conştii, că puterea zace în ele şi, odată cu cazul nu se vor lăsa, ca în vieaţa socială şi de Stat să fie tratate ca şi îna­inte de răsboi de o minoritate, care n’a reprezintat decât în mică măsură aristocra­ţia gândirii şi a simţirii. Problemele sociale, cari cer să fie azi dezlegate, ar găsi o rezolvire cu mult mai uşoară şi mai desăvârşită, dacă rezistenţa pusă de clasele oligarhice n’ar fi aşa de puternică, dacă cei ce au deţinut până acuma puterea de Stat, ar înţelege, că stă­pânirea lor exclusivă, prin vechi lozinci şi vechi metode, nu mai poate fi susţinută. In cazul acesta un compromis între mino­ritate şi majoritate ar fi posibil şi proble­mele sociale s’ar rezolvi fără valurile mari, cari ameninţă din toate părţile. Azi mai mult ca oricând trebuie să fim pătrunşi de adevărul, că Statul e al tuturor cetăţenilor, şi nici decât numai al unei singura clase sociale, cari să confunde Statul şi interesele lui cu interesele sale particulare. Şi este evident, că până când nu vor fi reprezentate după valoarea şi numărul lor toate clasele sociale in conducerea ţă­rilor, va fi imposibilă întronarea dreptăţii, pentru toţi şi că problemele sociale, ce aşteaptă să nu rezolvite azi, vor rămânea tot probleme, ţinând într’o continuă şi pri­mejdioasă agitare marile masse ale cetă­ţenilor. Azi, în orice ţară, patriot adevărat se mai poate chema numai omul acela, care-şi dă inteligenţa lui, inima lui, munca lui, pentru înfăptuirea dreptăţii tuturor, prin distrugerea oricărui privilegiu din trecut, când acesta n’a purces dec­ât din naştere sau din avere. Intorcându-ne la ceea ce se petrece azi în ţara noastră, vedem cu adâncă mâhnire, cât de puţini sunt aceia, cari înţeleg, cari vor să înţeleagă, că problema capitală a zilelor noastre este deslegarea chestiunii sociale. La noi se îmbulzesc din toate păr­ţile reprezentanţii lumii vechi, cari urmă­resc cu înverşunare menţinerea situaţiei lor privilegiate şi prin demagogiam cearcă să zăpăcească pe oameni. Vin cu năravul şi numai poate în nici o ţară nu li­ s’a alăturat atâţia oameni, noui prin faptul că până ieri erau şi ei dintre cei exploataţi. Li-s a ală­turat îndată ce au ajuns la avere sau la o mai înaltă poziţie socială. La noi nu s’a făcut un singur pas înainte pentru resolvirea problemelor so­ciale fără jinte aprige, fără uri înverşunate, fără duşmănii. Ins,«şi reforma agrară a trebuit să fia smulsă de cuvântul regal, după cum a daclarat de curând şeful gu­vernului în telegrama trimisă M. Sale. Iar când s’a încercat o lege pentru muncitori, ştim că e’a început legiferarea cu­­ reglementarea grevelor ... La noi cei ce deţin puterea politici, cei ce râvnesc s’o acapareze, lucrează şi azi cu vechi lozinci cari însă nu mai pot prinde. Acei cari se înfăşoară în cutele stea­gului tricolor pentru a şi putea masca mai bine munca pentru profitul lor, n au fost patrioţi nici îa trecut, cu atât mai puţin vor putea fi azi. Patriotul adevărat azi nu mai ţipă fraze mari, ci munceşte pentru întronarea dreptăţii tuturor. Numai acesta poate fi temeiul României de mâine. Vorbind despre congresul studenţesc din Cluj, dl Iorga aştepta ca chiar tine­rimea noastră să fie preocupată de pro­blemele sociale, căci iată ca scrie: „Ceea ce preocupă lumea acum e che­stia socială. Şi un congres studenţesc în care nu s’a spus un cuvânt despre rolul ce revine, imperios, tinerimei ce se cultivă cu studii superioare în aceasta renovare a lumii, nu şi-a îndeplinit datoria.“ Dar ce vom spune de generaţia ma­tură de azi care nu ţine să-şi spună cu­vântul decât în chestii de îmbogăţire re­­pentină sau în ce priveşte acapararea, cu lăcomie, a diferitelor slujbe aducătoare de mărire şi ranguri sociale? Când? Românii captivi în Ungaria ... întrebăm guvernul, dacă n’a sosit nici până acum crasul, ca dr Faust Selâgianu fost primpetor la Salard (Bihor) să fie pus în libertate de către unguri, ca să se poată repatria ? Se știe, că dr Faust Salăgianu a fost surprins de trupele lui Horthy în ziua de 28 Martie trecut într’o comuna de sub juris­dicţia sa, în momentul, când executa ridi­carea dâtei către Stat din ordin superior. La intervenţia unui general român făcută cu scopul de­ a fi eliberat de Faust Selă­­gianu de către voinicoşii noştri vecini, ei au cerut punerea in libertate de către ar­mata română a­­ generalului ungur Fior, care a fost prins făcând spionaj şi aten­tând la siguranţa Statului român. Am vrea să ştim, dacă s’a făcut vreo intervenţie din partea guvernului nostru , pentru scăparea acestui funcţionar al Statului român şi dacă s’a făcut, nu crede guvernul, că e o umilire a noastră a tuturor, că nici până astăzi dl Selăgianu nu este liber? Guvernul ceho-slovac a procedat foarte energic pentru punerea în libertate a doi căpitani cehi, capturaţi de unguri în con­diţii mult mai grele, de cum a fost captu­rat primpretorul Selăgianu. De aceea am vrea să știm, când va fi pus în libertate, dacă va mai fi eliberat vreodată dr Faust Selăgianu ? Cine mistifică? Ziarul liberal din localitate, ,înfră­ţirea“ spune că ,Patria“ a­­mistificat“ te­legrama dlui Averescu, trimisă M Sale Regelui cu prilejul serbărilor de la Gurbă­­neşti. Noi am citat textual din această telegramă paragiul următor: „Azi toată lumea e de acord asupra necesităţii re­formei agrare. Nu tot aşa era acum câţiva ani. Şi pentru ea reforma să se facă fără lupte, a trebuit să intervină la cuvântul M. S. Regelui, care a cerut să fie primul expropriat“. „înfrăţirea“ spune că acest citat nu i din textul telegramei. Noi nu suntem fal­­sificatori, şi n’avem obiceiul să denaturăm textul telegramelor. Cetitorii pot să controleze. Noi am luat textul citat din organul oficios al gu­vernului Indreptarea*, numărul festiv în­chinat serbărilor dela Grubâneşti, pag. 3 unde se dădea textul amânduror telegra­melor, între M. S. Regele şi către dl I. Brătianu. Astfel „, înfrăţirea“ dă o nouă do­­vadă despre moravurile presei liberale. rhv. ABONAMENTUL: PE UN AN ... 120 LEI PE V. AN ... . 60 LEI PE V. AN ... . 30 LEI TFi­­pnW (REDACTIA 13-31 ICL,L.rUjN (TIPOGRAFIA 13-33 Urmările dema­gici E un adevăr constatat de mult­­că omul convins sincer de un adevăr pentru biruinţa căruia îşi pune la contribuţie în­treaga sa energie, nu se foloseşte de me­tode demagogice pentru a convinge lumea. Un astfel de om în propaganda ce va fa­­ce­-o pentru ideile sale îşi respectează cre­dinţele, pe el însuşi şi pe aceia către cari se îndreptă. El nu şi închipuie niciodată că e intr’un bâlciu unde trebu­ie să-şi strige marfa, acop­rindu-o de Calităţi pe care nu le are. Biruinţa unui astfel de om şi a prin­cipiilor sale este desigur mai grea, mai a­­nevoioasă, decât a demagogului care a­­runca vorbele din gâtlej şi din vârful Um­bel, fără ca să-şi dea „ vro contribuţie mintea şi inima. Mai ales în desorientarea generală care stăpâneşte azi de căte ori nu se întâmpla ca marfa bună să râm­ână fără cumpărători, pe­ când la şatra gurii sparte se îndeasă lumea şi-i mistuie târga­­şul de nimic ? Numai după ce cumpărătorul s’a dus cu marfa acasă şi-a probat-o se convinge că a fost înşelat, şi nemulţumirea lui poate deveni primejdioasă pentru cei ce i-a vân­dut o. . La noi, în alegerile generale din pri­măvară, s’a vândut de către candidaţii gu­vernului cea mai proasta marfă pe lângă o reclamă nemai­pomenită la noi. „La toamnă fiecare plugar va răsturna cu plu­gul pământul în brazda sa “ Aşa vindea însuşi şeful guvernului din şatra cea mare. „Pădurile sunt­ ale voastre de veci. Luaţi-le în stăpânire, şi le împărţiţi“ spu­nea prin munţii apuseni „tribunul* mo­ţilor­ Propaganda electorală s’a făcut ca dela uşa celei mai compromise setre cu mărfuri: tot ce era în altă parte era putre­gai, hoţie etc., numai aici în şatra­ partidu­lui poporului era mierea cea adevărată. Deputaţii s’au ales, alegătorii nu i-au mai văzut, pentru că nu mai cutezau să se arate printre ei; oamenii au rămas cu nă­cazurile lor, mărite încă Şi, în grabă, li s’au convins de proasta calitate a mărfii vândute. Au cerut să U se­­ împlinească făgăduinţele , dacă nu vor face aşa cum le-au spus candidaţii de deputat. Şi moţii au plecat în pădurile Statu­lui să le împartă iar cii din Mică­sasa au plecat să se răfuiască, pentru pământ, cu cei din Şeica-mică! Iar demagogii nu cutează nici azi să iese în satele în cari au fost aleşi, ci se plimbă în automobile în triumf cu Argeto­­ ianu prin orașele Ardealului. Călătoria dlui Clemenceau în Indii Lyon. — Dl Clemenceau, vechiul președinte de consiliu, după ce și-a ter­minat voiajul în Egypt, s-a hotărât să facă o lungă călătorie în Indii. El a părăsit Maseille Mercuri, îmbarcându-se pe vaporul „Cordon­ere“. împroprietărirea Masca fanariotă Se anunţă cu litere de-o şchioapă îa gazetele guvernului că a început şi că va continua opera de împroprietărire. Odată cu această ploaie de cuvinte bombast'­s, a apărut Chestia agrară, o carte a dlui Garoflid. S’a început deci asaltul din toata părţile şi toţi fruntaşii averescani cu şeful în frunte ies din vizuina afacerilor, după ce s’au săturat de pus la cale ministerele cu fondurile lor,­u se duc la ţară. Ţăranii vor avea ocazia să mănânce pâine bună alături de tata Averescu, şi să audă făgăd­ueli şi vorbe dulci. Vor da mâna chiar cu di Garcilic, cu acea mână, care altădată pe m­oşie ii ameninţa cu bi­ciul ... şi poruncea vătavilor jecmăneală. Vor da mâna şi cu dl. Argetoianu şi cu câţi alţi... S’a dus boeria . .. Au năpârlit lupii, dar oricum tot păr sur îi va creşte şi aceiaşi colţi vor pândi prada s o sfâşie... Cât de mult vorbeşte fabula. .. Lupul şi mielul. Purică acel care-a făcut-o, a cunoscut aidoma pe dnii Garoflid pe Argetoianu şi pe ţărani... O demagogie mai mare nici că se poate . . . Anunţi că dai pământ... te duci în sate . .. aduni ţăranii,... le dai mese ca la cumetrie... De ce însă nu le spui nimic de preţul pământului ? De ce nu se dă atât pământ cât prisoseşte pro­prietarului cu peste o sută de hectare ? Faţa de această propagandă deşăn­ţată, în iureşul acesta de forţat entuziazm, se poate să cadă masca fanariotă şi atunci ţăranii vor vedea dedesubt pe Garoflidis și Lascaridis ... Opera naţională din Cluj — Mutarea la Bucureşti înseamnă distrugerea ei totală — După ce în două articole precedente am făcut istoricul Operei Naţionale şi am arătat imposibilitatea mutărei’la Bucureşti şi însemnătatea politică şi culturală pe care o are să vedem acum, ce ar însemna pentru Opera din Cluj mutarea la Bucureşti. După cum se aude, guvernul ar oferi pentru Operă localul Teatrului liric din Bucureşti. Înaintea aceluia care cunoaşte ambele teatre, cel din Cluj, şi cel liric de la Bu­cureşti, e de prisos să mai facem orice comparaţie. Ar fi deci şi din acest punct de ve­dere păcat ca să îmbrăcăm Opera Naţională din Cluj într’o haină folosită, care nu i­ se potriveşte nici ca exterior. Publicul din Bucureşti nici pân’acum nu a simţit lipsa unei asemenea institu­­ţiuni, pentru că în cazul acesta, cu toată s­guranţa ar fi înfiinţat de mult. Şi, având pretenţiile unui public de capitală — atât­­în ceee ce priveşte monterea pieselor, cât şi ceea ce priveşte nivelul artistic al repre­zentaţiilor şi înainte de toate variarea re­pertoarului — Opera Naţională din Cluj, ca o instituţiune la început încă — nu este în stare să i­ le satisfacă. Ansamblul Operei Naţionale din Cluj, chiar întragil cu cel din Bucureşti, e im­posibil să supoarte mai mult de 2—3 re­prezentaţii pe săptămână, pentru că nu ar avea nici repertoarul gata, nici personalul necesar.­­ Iar în ceea ce priveşte menirea cultu­rală, este evident că, aici în Cluj opera naţională are o însemnătate culturală cu mult mai mare, decât în Bucureşti. Opera din Cluj e o fortăreaţă a fron­tului cultural formal, aici, iar mutarea ei la Bucureşti ar însemna predarea celei mai însemnate fortăreţe din câte avem. Ar în­semna a îndepărta pentru totdeauna pu­blicul de la teatru românesc şi a-l împinge de-a dreptul ln braţele artei ungureşti, pen­tru că nu­ ar lipsi total cultura muzicală. Un­gurii având un ansamblu de operă şi ope­retă, care funcţionează sistematic şi care, în timpul pauzei noastre, este cercetat cam 80% de publicul românesc. Fa­ţă de această crimă, ce se intenţio­nează contra culturei noastre naţionale, de pe acum facem responsabili înaintea ţării pe est vinovaţi. O urmare foarte tristă ar mai avea strămutarea Operei Naţionale — şi pentru Conservatorul de muzică din Cluj — recru­­tându-se 3 părţi din elevi reciproc de la Operă şi Conservator. Mutarea Operei ar însemna, să co­borâm nivelul Conservatorului, azi aşa de înfloritor, la nivelul unei şcoale elementare de muzică din provincie. Ar însemna distrugerea totală a vieţii muzicale în Ardeal, care a luat un avânt deosebit deodată cu reprezentanţiile Operei şi a concertelor simfonice. Ar fi a lipsi ti­neretul şcolar şi mai cu seamă tinerimea universitară, de singurul factor de educare muzicală. Acestea ar fi pierderile cari le-ar su­feri ardelenii, şi în genere, întreagă cultura românească. Şi cari ar fi avantagiile — la cari se ţinteşte prin­ mutarea Operei Naţionale din Cluj la Bucureşti ? Putem afirma cu suflet liniştit, că dacâ punem la cumpănă pe lângă cele de mai sus şi posibilitatea peri­colului de-a se distrugă total Opera din Cluj, — de ar fi cât de favorabile condi­ţiile viitorului Operei în Bucureşti, — şi, atunci, naţiunea română pierde neasemănat mai m­ult prin lipsirea Clujului de această instituţiune, căci e imposibil, ca o stagiune de 2-3 luni, poate chiar în vreme când tinerimea nu e în Cluj — să înlocuiască şi îndeplinească misiunea, care o are Opera în formaţiunea ei de astăzi. Apelăm deci la toate păturile socie­tăţii noastre din Ardeal — în faţa unui astfel de pericol. Ne ridicăm cuvântul şi contra felului şi modului cum tratează această chestie atât de delicată — guvernul, —ventilând hotărâri — înainte de a fi cercetat che­stiunea la­­ţa locului şi fără a asculta pă­rerea oamenilor de specialitate în ce pri­veşte posibilitatea unei astfel da între­prinderi. Ne doare inima, că o instituţiune creată din pur idealism, îngrijită cu cea mai mare dragoste , în care ne-am găsit cu toţii,atâtea mulţumiri şi de care am legat cele mai frumoase nădejdi, trebuie să devie un obiect de experienţă. Merită publicul din Ardeal acest tratament chiar din partea dlui ministru Goga, care e doar ardelean ? Noi suntem convinşi că dl Goga a fost rău informat, căci numai astfel ne putem închipui, ca să-i vină măcar în gând, că s’ar putea strămuta Opera Naţionala din Cluj — fără periclitarea marilor interese culturale legate de această instituţiune. Dorinţa noastră de a remânea şi pe mai departe Opera Naţională în Cluj, nu izvorăşte dintr un îngust patriotism local — cum poate mulţi cugetă, — ci din recu­noaşterea necesităţii imperioase de a creia o mică Arenă din Cluj, un focar cultural —■ care să-şi revarse din belşug razele asupra întregului pământ românesc. Opera din Cluj — ar fi o şcoală de artă — prin care ar trebui să treacă toate capacităţile muzicale şi artistice — spre a putea ajunge cu vremea în Capitală, la Bucureşti. Chiar şi sub imperiul maghiar — teatrul din Cluj a dat toți marii artişti — cam­ azi sunt în Budapesta. Publicul din Cluj este mai îngăduitor, sprijineşte cu mai multă bunăvoinţa înce­pătorii şi astfel, în liniştea de aici, se cre­­iază o adevărată şcoală prielnică pentru o desvoltare lentă, dar sigură. Apelăm deci de la dl Goga, rău in­format, la dl Goga bine informat, şi suntem siguri, că dacă va cumpăni toate împrejurările, va fi contra mutării, care ar nimici din temelie o instituţiune aşa de frumoasă, fără să poată a ne-o mai reda vreodată. In această instituţiune s’a plasat afară de sume mari, şi un enorm capital moral de energie şi muncă serioasă, care in istoria unui neam numai odată se poate. Jertfindu-ne noi ardelenii în primul rând, pentru ce nu suntem lăsaţi să ducem la bun sfârşit lucrul bine început ? Pentru ce trebuie ca o plantă, care de-abea a prins rădăcini, să fie zmulsă din acest pământ bun, şi supusă unei alte clime ? Unde e raţiunea de stat care dictează ca o instituţiune, pentru care s’a cheltuit milioana şi care începe acum să prospereze — să fie expusă distrugere! totale sigure, lăsând să fia pierdut întreg capitalul in­vestit ? Par’că un blestem pluteşte asupra ca­pului nostru, blestem care nu ne lasă să terminărtm nimic ce am început. Infrim­ articol viitor vom arăta, că mutarea Operei este imposibilă și din punct de vedere juridic. Administraţie Dela corespondentul nostru din Carei­-Mari primim următoarele : „Primarul­ dr. N. de Darabanth, (de când o fi nobil?), care în 1917 a declarat în faţa unui camerad de arme, că nu este rorhân, ci maghiar, de ori­gine ruteană, a concediat dela primărie trei funcţionari români, între cari pe substitutul de primar L. Căpuş­an, pe consilierul Bodor şi pe notarul Pop, fiindcă subprimarul Căpuşan a publicat în Careii-Mari ordonanţa dlui Bucşan, cu privire la evacuări. Fiind vizaţi mai mulţi prieteni de ai primarului, acesta a contramandat ordinul dlui Bucşan, din care cauză susnumiţii funcţionari şi-au dat demi­siile, mai bine zis au fost daţi afară, printr’un rescript al subprefecturei scris în limba maghiară. De altfel toate actele subprefectu­rei şi a primăriei sunt dresate în jud. Sătmar în limba maghiară. In curând vom publica întreg do­sarul afacerilor primarului din Caieii- Mari, cum şi isprăvile tuturor funcţio­narilor din jud. Sătmar, ca lumea să fie pe deplin edificată, de ce este ca­pabilă administraţia, când guvernul nu are autoritate.“ Ofensive armatei Wranger Lyon. — După comunicatele oficiale ale cartierului general al lui Wranger, cu data de 17 şi 18 Septemvrie, a ocupat restul Cuba­­nului din Sud, continăndu-şi ofen­siva şi ocupând Lologa, făcând 1200 de prizonieri şi 25 mitraliere. In direcţiunea Alexandrowskaia, armata generalului Wrangel a tre­cut luna Geidelberg—Butciat; în tmpul acestei ofensive a făcut 4100 de prizonieri. La 18 Septemvrie a ocupat orașele Oreiekhow și Gulaiew.

Next