Pentru Socialism, mai 1970 (Anul 20, nr. 5059-5083)

1970-05-31 / nr. 5083

2 Gheorghe Griguța, elev într-a opta, străbătuse, In două rînduri, cîteva zeci de kilometri, să ne arate frumoasele-i poezii. Liviu Bindea, intr-a șasea, a ter­minat, de cîteva luni, un roman de a­­venturi și lucrează un ciclu de versuri pentru copii: „Natura viețuitoarelor"; Traian Velea, intr-a opta, m-a surprins prin bogăția imaginilor și tehnica versu­lui; Nița Rus, intr-a șasea, optează pen­tru poemul lung, sondind tainele Cerului și­ ale Pămintului; Diana Adamek, tot în a șasea, înclină spre uimiri și întrebări. Sunt doar cîțiva dintre elevii școlilor generale care au ales cuvîntul ca mod de a visa, și-au făurit un altfel de orar, liric, mai pretențios decit cel școlar. Și mă cearcă bucuria nespusă scriind aces­te rînduri despre cea mai fragedă virstă a poeziei maramureșene, poate despre viitorul ei. ION BOGDAN Desen de MIRCEA PREDA. i Dimineață de vară De după deal răsare din prăpăstii­ul soarelui foc veșnic roșu Și iată-nu­­a dimineață-a verii Ce o vestește de pe gard cocoșul El un picior în slavă și-l ridică Și cîntă tare pintenarul, Iar razele mărețe — aurii Cu stropi de aur împresoară satul O suliță ucigătoare Auzi cum intră-ntr-o odaie Trezind din somnul alb și dulce O fată mică și bătaie. LIVIU BINDEA Săliștea de Sus PENTRU SOCIAL.ISfo CEA MAI FRAGEDĂ VIRSTA A POEZIEI Peisaj Zori de vară — Pe-un colnic Cintă-n frunză Un voinic. Soare de aur Paște rouă Și despică Zarea-n două: Curg spre adincuri Nesfirșite turmele — Un voinic Se caută urmele TRAIAN VELEA Ariniș VASILE RADU GHENCEANU „CARTEA LITERELOR MARI“ Poate pentru farmecul ei dintot­­deauna tulburător, copilăria a is­pitit, și continuă să ispitească, cele mai diverse categorii de cre­atori, chiar dacă nu acest dome­niu de inspirație le-a conferit consacrarea. A scrie pentru copii înseamnă întîi de toate a înțelege universul plin de taine și curio­zități, a găsi echivalentul artistic al gestului sublim, încărcătura e­­moțională a jocului și a imagina­ției — elemente ce definesc prin excelență lumea plină de mister al celor mici. A păstra la orice vîrstă vioiciunea verbului specific micului cititor, care abia a des­chis ochii mari spre minunile vie­ții, a judeca actele de cunoaște­re prin prisma nivelului de înțe­legere al acestuia și a coordona doar din culise realizarea misiu­nii didactice a creației proprii *— iată cîteva instrumente care se a­­daugă neîndoielnic talentului de scriitor pentru copii.­­ Deși volumul de debut al poe­tului Vasile Radu Ghenceanu — „Cîntec pentru inima tânără", E­ditura tineretului, 1967 — nu lasă să se întrevadă vreun semn al predilecției autorului față de li­teratura pentru copii, noul său volum — „Cartea literelor mari" — rămîne o surpriză, plăcută, doar pe plan artistic, chiar și nu­mai pentru faptul că poetul și-a început activitatea profesională ca modelator spiritual al celor mici. „Cartea literelor mari", Editura „Ion Creangă", 1970, se adresează deopotrivă preșcolarilor și școla­rilor mici, cărora poetul le suge­rează ideea stimulatoare și capti­vantă a puterii omului — în ca­zul de față a copilului ■— de a străbate și lumina necunoscutul, de a îndrăzni, de a încerca, fiind­că totul nu-i atît de nepătruns, cum se pare la prima vedere, iar bucuria descoperirii n-are echi­valent. Este aceasta și semnifica­ția versurilor ce alcătuiesc dedi­cația poetului: „Tuturor vă dau, copii, / Cartea mea cu bucurii. / S-o purtați cu voi mereu / Cum vă port în gînd și eu...“ Asemenea unui iluzionist, din RECENZIE numai cîteva bețe și cîteva ver­suri autorul demonstrează sub o­­chii copiilor tot meșteșugul cu­noașterii literelor: „Două bețe sus legate, / Unu-n brîu, la jumătate. / Din trei bețe uite-așa, Am fă­cut litera A". Și astfel, dintr-un joc „fără jucării", poetul — aici dublat admirabil de pedagog — face o izbutită biografie spiritua­lă a fiecărei litere, cu virtuțile și cusururile sale: .,Litera cum să vă spui, / Parcă-i opt și totuși nu-i, / Că-ntr-o iarnă, pe sub nuci, / Fără bască și papuci, A ieșit afară-n frig / Și-a rămas ca un covrig. (Litera B). Vrînd­­nevrînd, „Cartea literelor mari" pledează convingător pentru ideea de înlăturare a procedeelor meca­nice din predare, în favoarea a­­legerii unui model de intuiție spi­rituală afectivă, care să mobili­­­zeze resorturile profunde ale sis­temului de cunoaștere al copilu­lui. Termenii de comparație sînt aleși dintre lucrurile ce stîrnesc cel mai mult curiozitatea virstei și se află la îndemîna ochiului. Despre litera O aflăm din cartea lui V. R. Ghenceanu: „Nu-i nici mare, nu-i nici mică, / Parcă-i ou de rîndunică, / Sau un glob fru­mos de soare / Cînd se culcă sea­­ra-n mare". La împlinirea gîndului artistic al poetului și-a adus, fără îndoia­lă, o mare contribuție ilustrația cărții semnată de Benkö Mrazek Berta. Ca de altfel și alte cărți destinate copiilor, cea de care ne ocupăm aici beneficiază de un desen sugestiv, din care a fost eliminată orice linie de prisos. Ia­tă doar cîteva din calitățile „Căr­ții literelor mari", care o reco­mandă atît celor mici, ca lectură, cît și educatorilor ca material di­dactic. GHEORGHE SUSA f Oare?... Floare albă... Oare cine ți-a dat Gingășia nemărginită? Oare cine ți-a dat Farmecul de-a vrăji Pe oricine. Cu zîmbetul tău suav? Oare cine ți l-a dat Lacrimi de rouă? Oare tăcerea? Oare?... DIANA ADAMEK Baia Mare BumínícS 3t mai 197« Bf J.,/ rypj PASTEL Iată, ziua se sfirșește, In amurg de noapte-s prins; Apa, lin, îmi povestește Cum furtunile s-au stins. Dar eu stau și-ascult, ascult Cîntul unei păsărele, E un cîntec de demult Pe care-l știu numai ele. Noaptea, noaptea mă cu­prinde Ca o fată adevărată, Parcă gura ei mi-ar vinde Stelele și zarea toată. Luna iese și se duce. Rouă cade-acum pe iarbă... Pașii-mi încotro s-apuce, înspre ce potecă albă? GHEORGHE GRIGUȚA IeUd Morișca minunată Intr-un pod de hrișcă Iată o morișcă Ce o ia omul acela Și o duce-n căsuța sa. Dar morișca-i minunată Căci iese ce gîndești Așa de rostești: „Invîrtește-te morișcă bună Și tu nu măcina Nu golul vîntului Nu piatra muntelui, Macină morișcă bună După voia gîndului". NITA RUS Săliștea de Sus CENACLU Rod al încercării de a aborda proza de largi dimensiuni, George Maria Banu a prezentat în fragmente din cenaclu roma­nul în pregătire „In­terludiu". Fără să în­semne o abandonare a schiței, nuvelei, po­vestirii, cultivate pî­­nă la această dată, aspirația spre roman e firească. Tentativa fiind și temerară, au­torul n-a ezitat să și-o verifice în mosfera de lucru al­cenaclului. In opiniile a exprimate s-a apre­ciat ambiția construc­ției epice, efortul de a crea un cadru am­plu și sugestiv su­biectului, dar în mod deosebit s-a insistat asupra deficiențelor de concepție și struc­tură. Eseul despre poezie „De la cuvînt la ne­­cuvînt" propus de Mihai Gupcea ilus­­trează pozitiv meni­rea celui care scrie de a medita el însuși asupra actului de creație, sporind cu noi valențe conștiința sa literară, dînd exi­gență gestului de pune mîna pe condei« a Cu această ultimă șe­dință din luna mai cenaclul „Nord" și-a făcut intrarea în va­canță. , 9)cu a­bele sus Legate, cumt­ K briu, al jumătate. Ar fi trei bețe, uite-așa.,­­scri făcut Uteru A. A , vă spun: are­ un secret. Este prima-n alfabet. D­e aceea e făloasă. Se crede cea mai frumoasă. O pagină din cartea lui Vasile Radu Ghenceanu, pagina literei A. Ilustrația întregului volum este semnată de Benkő Mrazek Berta. Aflat în județul nostru la in­vitația Comisiei pentru răspîn­­direa cunoștințelor cultural-știin­­țifice a Comitetului județean pentru cultură și artă, prof. u­­niv. dr. docent Iosif Pervain, de la Facultatea de filologie a U­­niversității „Babeș-Bolyai‘‘ din Cluj, s-a întîlnit cu studenții In­stitutului pedagogic de 3 ani, în fața căroia a vorbit despre „Ilu­minismul european și româ­nesc", iar în cadrul cursurilor Universității populare a confe­rențiat la Baia Mare despre „Prestigiul internațional al cul­turii și literaturii române" și la Sighetul Marmației despre „Activitatea lui Lucian Blaga în deceniul șase al secolului 20“. Studiile și articolele de istorie culturală și literară, contribu­țiile documentare privitoare la diverse epoci și scriitori, acti­vitatea didactică universitară sunt coordonate pe care s-a ma­nifestat cu prestigiu personali­tatea științifică a prof. univ. Io­sif Pervain. Consemnăm cu o satisfacție deosebită o discuție avută cu domnia sa despre is­toria literară, ale cărei proble­me sunt viu comentate la ora actuală în presa noastră de specialitate. — Ne-ar interesa, tovarășe profesor, ce tendințe se mani­festă în istoria literară actuală, cu deosebire în metodologia ei? — Multă vreme istoria lite­rară românească a fost domina­tă de orientarea pozitivistă, ca­re în unele cazuri a dus la o predominanță a elementului factologic, a detaliului istoric propriu-zis în dauna degajării sensurilor fenomenului literar. In ultimii ani la noi istoria literară a evoluat în mai mul­te direcții. Unii cercetători duc mai departe linia pozitivistă, cu meritele și tarele ei. In ce mă privește, eu cred că drumul a­­cesta nu este încheiat, întrucît pentru scrierea unei istorii li­terare în sensul modern al ter­menului lipsesc încă o serie de materiale documentare tonte. Avem nevoie de imper­ediții complete, științific alcătuite, ale operei unor mari scriitori ai tre­cutului, de publicarea unui i­­mens material de arhivă. Un al doilea drum, cam facil, pe care s-a mers este reprezen­­­­tat de istoria literară de tip eseistic. Adică, oameni dotați intelectual, dar insuficient pre­gătiți în dom­eniul istoriei lite­rare, au scos micromonografii despre unii scriitori importanți care ar fi meritat macrom­ono­­grafii, au scris prefețe sau stu­dii introductive, la ediții de scrieri alese, care sunt redacta­te în grabă, în contextul cărora se făceau multe afirmații ne­controlate sau, mai grav, ero­nate. Această practică este pe sfîrșite și restructurarea activi­tății editoriale va asigura și a­­cestui sector competența nece­­sară. O a treia orientare cuprinde încercările care s-au făcut de a aplica și la noi învățămintele școlii structuraliste. Socotesc că rezultatele obținute nu sunt concludente, deoarece criteriile de bază ale școlii structuraliste au fost numai pe jumătate asi­milate și adeseori deficient a­­plicate. Pe de altă parte Orien­tării structuraliste în sine i-au fost relevate numeroase limite. Eu cred că istoria literară de astăzi trebuie întemeiată pe o solidă documentare, urmărind a pune în lumină marile valori, esteticește marile valori ale li­teraturii române. Cerința aceas­ta se impune mai cu seamă în mod imperios celor care redac­tează volumele III—V ale Tra­tatului de istorie a literaturii române, pentru ca aceste volu­me să devină pentru întreaga noastră istorie literară un mo­del de urmat. Experiența volu­mului II trebuie abandonată cel puțin parțial, deoarece rezulta­tele prea numeroșilor colabora­tori sunt sub nivelul cerințelor actuale pe care le reclamă me­todologia istoriei literare.­­ Ce apreciere dați eforturi­lor de cercetare ale istoriei li­terare românești contemporane? — E lucru gingaș, consider că s-a muncit totuși mult, nu întotdeauna însă de calitate. Deținem încă puține lucrări te­meinice. In direcția valorifică­rii moștenirii literare de pe po­ziții estetice sînt cîteva rea­lizări menționabile. De aseme­nea, e de remarcat că numeroși scriitori și poeți au început să scrie studii de istorie literară. — Obișnuit se vorbește și de istoria literară locală. Ce sen­suri atribuite termenului? — Datorită unor condiții is­torice relativ deosebite în care s-au dezvoltat în trecut cele trei țări românești, operele literare care au luat naștere în ele de­țin anumite trăsături specifice, deși judecată în ansamblul ei literatura română s-a dezvoltat și se dezvoltă pe coordonate convergente, mai cu seamă da­că avem în vedere pe marii creatori. In istoria culturii și literaturii există valori certe care s-au afirmat intr-un cadru local. Acești scriitori trebuie valorificați deoarece există în numeroase scrieri ale lor comori care trebuie încorporate în te­zaurul general al culturii ro­mânești. In situația aceasta se găsesc destul de numeroși scrii­tori ardeleni și chiar maramu­reșeni. Contribuțiile de istorie literară locală, inclusiv cele băi­­mărene, trebuie în acest sens mai intens stimulate și valorifi­cate, atît publicistic cît și edi­torial. — Intre amănuntul de istorie literară și sinteza superior ela­borată ce relație considerați că trebuie să existe? — In momentul în care vom avea studii parțiale ale căror concluzii să nu fie infirmate de chiar eventuale noi descoperiri documentare referitoare la scrii­torul respectiv, atunci vor fi pregătite toate condițiile scrie­rii marii sinteze. In mod aparte drumul de lungă gestație al unei opere literare trebuie lămurit în toate aspectele, cu deosebire la marii scriitori. La alții, de mai mică importanță, lipsa unei in­formații exhaustive nu împie­dică realizarea sintezei, întru­cît judecățile de valoare nu vor fi răsturnate de ulterioare dez­văluiri de arhivă. — Avînd în vedere prezența dv., ca președinte a numeroa­se comisii de bacalaureat și ad­mitere în facultate, ce observa­ții aveți de făcut în legătură cu predarea istoriei literare în în­­vățămîntul liceal? — O primă constatare pe ca­re aș face-o vizează faptul că problemele de stilistică și ana­liză literară cunosc o tratare empirică, nerelevîndu-se astfel specificul comunicării artistice. La această stare de lucruri con­tribuie și manualele, care sînt aglomerate cu date, ceea ce dăunează adîncirii studiului ma­rilor scriitori. Predarea istoriei literare în liceu ar trebui pola­rizată în jurul marilor valori. Ce știe un absolvent despre u­­manismul românesc? Puține lu­cruri, deși el s-a oglindit în opera cronicarilor, a reprezen­tanților Școlii ardelene etc. La fel, manualele sînt și greoi scrise, uneori cu erori regreta­bile, iar unele capitole sărăcesc imaginea literaturii dintr-o anu­mită epocă. Analiza literară trebuie rea­șezată pe noi baze, axată pe texte. Nu e admisibil să vor­bești despre Cantemir fără să fi citit un rînd din­­ opera lui. Analizele model ale unor crea­ții reprezentative trebuie să însemne tot atîtea căi de ini­țiere în specificul comunicării prin intermediul imagini artis­tice. Se constată apoi și defi­ciențe de cunoștințe. Mulți e­­levi se opresc la caracterizări generale, stereotipe adesea, în contradicție flagrantă cu varie­tatea fenomenului literar. In postura de candidați, mulți elevi nu știu să-și organizeze cunoș­tințele. Prin urmare, consider că elevii trebuie învățați să știe a-și valorifica cunoștințele. A. COZMUȚA ț PROBLEME ALE ISTORIEI LITERARE Discuție cu prof. univ. dr. docent Iosif PF.RVAIN j

Next