Pentru Socialism, septembrie 1970 (Anul 20, nr. 5161-5186)

1970-09-18 / nr. 5176

PENTRU SUCTATTSM O GUVERNARE DE TRISTĂ AMINTIRE ÎN ISTORIA PATRIEI NOASTRE Eroica luptă dusă de Partidul Comunist Român, către fruntea clasei muncitoare și în unor largi forțe progresiste sub a steagul democrației, independen­ței și suveranității naționale a reușit să stăvilească pentru un timp — în perioada interbelică — ascensiunea spre putere a or­ganizațiilor fasciste și înrobirea țării Germaniei hitleriste, încer­cările repetate ale fasciștilor au­tohtoni, încurajați de semenii lor de peste hotare, de a intra intr-o ofensivă care să-i conducă pînă la instaurarea în România a u­­nei dictaturi fățișe s-au izbit ca de un zid de ostilitatea maselor largi față de fascism, de hotărî­­rea acestora de a apăra cu prețul oricăror sacrificii așezămintele democratice ale țării, integritatea teritorială, independența și su­veranitatea națională. In același timp, vârfurile reac­ționare ale burgheziei și moșieri­­mii, mari financiari autohtoni ca N. Malaxa, Max Auschnit, D. Mociornița și alții, politicieni re­acționari ca A.C. Cuza, Vaida -Voievod" au sprijinit moral, dar mai ales material, ascensiu­nea fascismului în România. Con­ducătorii așa-ziselor „partide is­torice" în special Iuliu Maniu, prin politica lor duplicitară, mer­­gînd pînă la încheierea unui pact de „neagresiune" — practic o a­­lianță electorală între Garda de fier și Partidul național-țărănesc, în decembrie 1937 — nu au fă­cut decît să dea un gir politic legionarilor, să le permită să se drapeze în haina unei „forma­ții politice naționale". La deschiderea căii mișcării legionare spre acapararea pute­rii a contribuit, într-o măsură însemnată, politica monarhiei, instaurarea în 1938 a dictaturii regale a lui Carol II, în împrejurările interne și in­ternaționale complexe de la fi­nele celui de-al patrulea deceniu al veacului nostru — cînd ofen­siva dezlănțuită de Germania hitleristă pe continentul euro­pean a stimulat acțiunea grupări­lor fasciste, a avut loc în țara noastră, la 6 septembrie 1940, in­staurarea dictaturii militaro-fas­­ciste de tristă memorie — pre­față a guvernării legionare. Cî­­teva zile mai tîrziu, la 14 sep­tembrie 1940 — acum 30 de ani deci —, a fost instaurat un gu­vern legionar. Odată cu aceasta, România a fost proclamată „stat național-legionar". Cele cinci luni ale guvernării astfel instaurate, în care Garda de fier și-a asigu­rat un rol diriguitor, au oferit legionarilor posibilitatea de a da curs tuturor patimilor și instinc­telor nesatisfăcute, îngrămădite în „conștiința" lor încă de la în­ceputurile organizării mișcării fasciste în România. Regimul militaro-fascist din Ro­mânia instaurat împotriva voin­ței maselor populare și sprijinit puternic de baionetele Wehr­­machtului nazist, ale cărui prime divizii au intrat în țară în oc­tombrie 1940, a adoptat de la în­ceput ca metodă de guvernare teroarea fățișă, lichidarea oricăror drepturi și libertăți democratice, prin care a căutat să înăbușe voința de luptă a maselor pen­tru apărarea independenței na­ționale a țării și a intereselor vitale ale poporului român. Ori­ce acțiune sau manifestare de­mocratică a devenit obiectul mă­surilor teroriste din partea orga­nelor represive fasciste autohto­ne și hitleriste germane­. Mișcarea legionară, agentura hitlerismului în România, aser­vită în întregime imperialismului revanșard și războinic german, a dus o politică profund antinațio­nală, prejudiciind grav interesele poporului român. In cîrdășie cu reprezentanții burgheziei monopo­liste, ea a trădat interesele po­porului, a subordonat tara domi­nației Germaniei hitleriste, pu­­nînd în pericol însăși existenta României ca stat independent și suveran. In momentul acaparării guver­nării țării, Garda de fier se pre­zintă mai șubredă decit or­icînd pînă atunci, consecință a deci­mării cadrelor sale sub regimul dictaturii regale și, totodată, a binecunoscutei evoluții generale a vieții politice a țării în perioada premergătoare izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Gar­da de fier „nu putea prezenta decît înfățișarea unei grupări i­­zolate, dezorganizate, lipsite de legături între ele" — constata cu dreptate Lucrețiu Pătrășcanu în­­tr-una din scrierile sale. Această grupare politică odioasă, care se menținuse pînă atunci în viața politică doar prin terorism, prin asasinate mîrșave, reprezenta de fapt în momentul instaurării gu­vernării legionare o „mică ban­dă indisciplinată de ucigași" — după cum apreciază istoricul en­glez Hugh Seton Watson. La Berlin însă, în acele momen­te, în condițiile internaționale cunoscute, Hitler nu dorea decît să aibă la București un guvern „tare" și, mai ales, sigur. El știa prea bine că numai o echipă gu­vernamentală recrutată din con­ducători legionari îi oferea a­­ceastă siguranță. Crescuți la școala nazismului, stipendiați de Berlin, foștii bur­sieri ai lui Goe­bbels și Himmler — din timpul e­­migrației ce avu­sese loc în pe­rioada represiu­nilor antilegiona­­re sub regimul dictaturii regale a lui Carol II-lea —, căpete­ni­niile legionare rămase în viață și puse pe fapte „mari" erau în acele momente tocmai ,,oamenii" de care avea nevoie Hitler. El nu căuta în România aliați ci doar servile in­strumente pentru atingerea țelu­rilor lui politice. Legionarii ofe­reau deplina garanție că dorințele lui Hitler vor fi executate întoc­mai. Ceea ce, de altfel, s-a și întîmplat în cele cinci luni de gu­vernare legionară, care începeau la 14 septembrie 1940, în totală contrazicere cu cel mai elemen­tar bun simț al istoriei acestui popor și a acestei țări, prea greu încercate în acei ani de tristă a­­mintire. Ce s-a întîmplat în cele cinci luni? Istoricii și cercetătorii noștri au dat frontului istoric în ultimii ani suficiente pagini în ca­re sînt înfățișate atrocitățile să­­vîrșite de legionari în intervalul de timp aflat în discuție, ceea ce ne determină să nu insistăm. De la pătrunderea cu violentă în case particulare, cu scop de a prăda, continuînd cu exproprieri­le forțate, prin uzarea de constrin­­geri corporale, prin torturi și asa­sinate, continuînd cu șantajul, a­­menințarea și sechestrarea de persoane, cu înscenările poliție­nești, legionarii au atins prin fap­ta lor cele mai neînchipuite culmi ale terorismului. Prigoana fascistă a fost în­dreptată împotriva tuturor for­țelor patriotice, în primul rînd a clasei muncitoare și a Partidului Comunist Român, a celorlalte or­ganizații politice patriotice, anti­fasciste, a intelectualilor și ofițe­rilor patrioți, care se pronunțau pentru apărarea suveranității ță­rii, împotriva regimului fascist și a subordonării țării Germaniei hi­tleriste. Au fost elaborate legi dintre cele mai draconice după modelul celor hitleriste, care pre­vedeau pentru orice împotrivire față de regimul fascist și războiul hitlerist sancțiuni grele, mergînd pînă la pedeapsa cu moartea­ îm­potriva evreilor și a altor naționa­lități conlocuitoare s-au luat mă­suri rasiale discriminatorii și de exterminare. Țara a fost împînzi­­tă cu lagăre și temnițe, în care au fost aruncați mii de comuniști și antifasciști, adăugîndu-se ce­lor care se aflau închiși cu ani înainte. Din primele momente ale prelu­ării puterii, bandele fasciste s-au năpustit asupra celor mai buni fii a poporului român­ — comu­niștii, antifasciștii, asasinindu-­i mișelește pe mulți dintre ei, pe Constantin David, pe Cesfca Te­reza etc. — schingiuind și tero­­rizînd pe multi alții. In același timp, legionarii s-au răfuit cu oamenii politici bur­ghezi care, în cursul activității lor, în anumite perioade, s-au si­tuat pe poziții potrivnice Gărzii de fier și politicii expansioniste a guvernului nazist german. Con­­tinuînd asasinatele politice înce­pute anterior (I. G. Duca în 1933, Armand Călinescu în 1939 ș.a.) în zilele de 24—26 noiembrie 1940 grupuri din poliția legionară au împușcat în închisoarea­­ Jilava și în localul poliției din București 67 de foști demnitari și funcțio­nari superiori printre care gene­ralul Gheorgh­e Argeșeanu, fost prim-ministru care in timpul dic­taturii regale a ordonat măsuri împotriva Gărzii de fier. In ace­leași zile au fost asasinați, fiind răpiți din locuințele lor, cunos­cutul istoric Nicolae Iorga, fost prim-ministru, profesorul univer­sitar Virgil Madgearu, fost minis­tru, Victor Iamandi, fost ministru al justiției. Oameni nevinovați au fost ridicați de la casele lor, bă­tuți pînă la singe, legați de stîlpi și uciși. Pentru noaptea de A­­nul nou 1941, legionarii proiec­taseră o noapte a sfîntului Barto­lomeu (împiedicați de organele militare) cînd alți numeroși oa­meni politici de diferite orientări urmau să fie asasinați. De această perioadă se leagă și tristul deznodămînt al profeso­rului universitar Petre Andrei, ca­re, neputînd suporta urgia fascis­tă, a hotărît să-și pună singur ca­păt zilelor. Bilanțul celor cinci luni de gu­vernare legionară, oricît de in­complet ar fi din pricina lipsei tuturor datelor necesare, impresi­onează, cutremură, 900 de per­soane sechestrate,­­maltratate sau ucise, acapararea prin violentă numai în afara Capitalei a peste 3.400 de imobile, întreprinderi și alte bu­nu­ri a căror valoa­re s-a ridicat la mai mult de 1 miliard de lei (la valoarea din 1940).­­De fapt, prădăciunile, bestialitățile și asasinatele comise înfățișează doar sub formă condensată — dacă putem spune așa — esența reală a întregii activități guverna­mentale a Gărzii de fier. Ceea ce s-a petrecut apoi, în timpul re­beliunii legionare, n-au constituit o excepție — așa cum unii au mai încercat să susțină — ci era desfășurare logică, mai mult, în­­­coronare, culmea atinsă de un sistem. Toate aceste crime bestiale erau săvîrșite de bandele legionare cu asentimentul și încurajarea Ger­maniei hitleriste. Referirnd­u-se­­ l­a crimele legionarilor, Himmler scria lui Horia Sima la 6 sep­tembrie 1940: „O asemenea mă­sură este justă, pentru că ea nu poate fi adusă l­a îndeplinire nici­odată de justiția ordinară, care este legată de paragrafe și va de­pinde întotdeauna de un forma­lism al paragrafelor... Pentru mine, în calitate de Reichsführer S.S. și șef al poliției germane, se înțelege de la sine că voi da în orice privință concursul meu, atît cu statul cit și cu fapt­a, statului român și mișcării legionare". Formele extreme în care s-au manifestat teroarea și sadismul legionar în cele cinci luni de gu­vernare s-au datorat firește — poate mai presus de toate — faptului că „șefii" mișcării au dezlegat total cadrele ei de orice răspundere pentru întreaga acti­vitate asasină desfășurată. Crima, cînd nu era comandată de sus, era tolerată în mod expres. Si­guri de imunitate, convinși că regimul legionar este înscăunat pentru vecie, întreg acel con­ti­­gent de declasați, de înrăiți, toa­tă­­ acea epavă omenească — pli­nă de gîndur­i și porniri răzbună­toare — din c­are legiunea și-a recrutat cu predilecție poliția și aparatul ei represiv, a putut da frîu liber tuturor patimilor și a­­ comis monstruozități incredibile, toat­e­­ acestea s-a adăugat aducerea armate­­lor germane în țară și subordo­narea, în fapt, a întregii puteri politice româ­nești ocupanților hitleriști, punerea la dispoziția Rei­­chului a tuturor bogățiilor natu­rale și a­riilor prime mate­din _______ țară (petrol, grîu, *** lemne etc.), căilor de comu­­­nicații, a întregului aparat de stat etc. — ceea ce ilustrează pe deplin „opera" îndeplinită, și în acest domeniu, de guvernarea le­gionară. Crimele și actele huliganice au demascat și compromis și mai m­ult Garda de fier în fața mase­lor, au deschis ochii acelora pe care legionarii reușiseră să-i în­șele vremelnic cu lozinci dema­gogice. Intenția inițială a condu­cătorilor celui de-al treilea Reich, de a face din Garda de fier baza politică a regimului fascist din România, a eșuat. In interiorul guvernului a început lupta între susținătorii lui Antonescu și con­ducătorii Gărzii de fier, fiecare grupare tinzînd să-și asigure mo­nopolul puterii. Aceste divergen­țe au dus, în zilele de 21—24 ia­nuarie 1941, la încercarea legio­narilor de a acapara în întregi­me puterea, prin înlăturarea gru­pării militare a lui Ion Antones­cu — pe calea unui puci. In a­­ceastă acțiune, căpeteniile legio­narilor se așteptau să primească ajutorul Germaniei hitleriste. Ger­mania avea însă nevoie de pro­ducție românească, de armata ro­mână, pe care Hitler urma să le folosească în războiul antisovie­­tic și pe care Garda de fier nu le mai putea garanta, dată fiind discreditarea politică și ura po­porului față de ea. Faptul că hitleriștii au ales, în situația creată, gruparea militară a guvernului fascist nu înseam­nă că au abandonat coloana a V-a din România. Generalul Han­sen arăta că sprijinirea lui An­tonescu s-a făcut fără „prejudiciul sentimentelor de amiciție față de legiune". De altfel, după re­beliune, prin grija Gestapoului, șefii legionari au fost adăpostiți în Germania, ca echipă de rezer­vă. Conducerea nazistă de la Ber­lin a avut grijă să reamintească deseori vasalilor de la București de existența acestei piese de schimb. Perioada dictaturii militare­­fasciste a reprezentat o lungă și apăsătoare noapte de coșmar pen­tru poporul român, pentru în­treaga țară. * Dictatura militaro-fascistă a să­­vîrșit crima monstruoasă de a fi împins țara în războiul antisovie­­tic contrar voinței întregului nos­tru popor, care l-a privit ca un război nejust, odios, potrivnic in­tereselor sale fundamentale. Este meritul Partidului Comu­nist de a fi sesizat din primul mo­ment și a fi caracterizat în ter­­meni exacți noul curs al vieții politice a țării. Dezvăluind mari­­le primejdii ce planau asupra ță­rii noastre odată cu instaurarea dictaturii militaro-fasciste, C.C. al P.C.R. încă la 10 septembrie 1940, în documentul intitulat „Punctul nostru de vedere" lansa următoa­rea vibrantă chemare: „Pregătiți­­vă de lupte­­ mari prin lupte de zi cu zi, muncitori ai uzinelor și ai fabricilor, asupriți și exploatați ai satelor din România! Stringeți forțele voastre revoluționare, uni­­ți-vă în coloanele frontului unic popular al tuturor celor ce mun­cesc, al tuturor celor asupriții tîrzi și hotărâri, sub steagul roșu al Partidului Comunist, veniți cu toții, muncitori, țărani, soldați, fe­mei și tineret, indiferent de na­ționalitate!". Ecoul unor asemenea chemări în masele largi ale poporului a fost prompt, real, concret. Regi­mul dictatorial s-a văzut izolat de popor, în fața unui zid de granit pe care Partidul Comunist Ro­mân a înscris de la început devi­za: „La luptă revoluționară pen­tru doborîrea dictaturii militare­­gardistel". Din ilegalitatea adîncă în care se afla, Partidul Comunist nu a încetat nici o clipă să se adrese­ze clasei muncitoare, maselor largi, mai vibrant decît oricînd pînă atunci, „Muncitori! — citim în­­tr-un apel publicat în ziarul ile­gal „Moldova roșie" din noiem­brie 1940. Continuați lupta voas­tră pe care ați pornit-o in contra dictaturii bandiților gardiști, in contra invaziei germane și pentru izgonirea lor de la noi. Muncitori! Formați comitete de coordonare pe oraș, pentru con­ducerea luptelor voastre. Numai prin acțiuni energice organizate veți izbuti să distrugeți acest re­gim bazat pe teroare și exploa­tare sîngeroasă, întronînd un re­gim bazat pe dreptate". Răspunzînd acestor înflăcărate chemări, clasa muncitoare, forțele patriotice ale țării, s-au angajat intr-o luptă eroică și grea pentru zdrobirea marilor primejdii abă­tute în acel timp asupra întregii națiuni române. Ca în atîtea și atîtea alte împrejurări grele prin care a trecut poporul român de-a lungul secolelor, sentința istoriei a fost și de această dată necru­țătoare cu cei ce aduseseră țara în pragul unei iminente catastro­fe. Mișcarea fascistă, compromisă prin însuși actul său de naștere, s-a dovedit — prin întreaga ei e­­xistență și mai edificator decît oricînd pînă atunci în perioada ei de guvernare — a nu fi fost decît un fenomen străin Româ­niei, potrivnic maselor populare și detestat de acestea. „Fascismul — apreciase C.C. al P.C.R. cu dreptate, nu o singură dată­ — nu este popular în România și nu are rădăcini în masele populare". Evenimentele de acum trei dece­nii au dovedit cu forța de con­vingere a faptelor temeinici a a­­cestei aprecieri. Chiar dacă, datorită măsurilor extreme, adoptate ca urmare a u­­nei politici nefericite pentru țară, fascismul a ajuns la putere la fi­nele anului 1940, susținătorii săi fanatici făcînd uz de întregul ar­senal al măsurilor teroriste, ni­meni și nimic nu a putut înăbuși dezvoltarea ideilor nobile anti­fasciste, patriotice pe care P.C.R și celelalte organizații revoluțio­nare le sădiseră în rîndurile tu­turor acelora care se încadraseră de-a lungul anilor în mișcarea antifascistă și participaseră la ac­țiunile inițiate de aceasta. Pe un asemenea fond politic, desprinzînd concluzii din evolu­ția evenimentelor interne și in­ternaționale, folosind cu pricepe­re factorii pe care se putea spri­jini, Partidul Comunist Român, în­­ fruntea tuturor forțelor politice și sociale patriotice, antifasciste, an­tihitleriste a pregătit, pas cu pas, declanșarea și desfășurarea in­surecției armate antifasciste din august 1944, început al unei noi ere în istoria patriei noastre. GH. I. IONIȚĂ, doctor în istorie, Universitatea București 30 de ani de la instaurarea dictaturii militaro-f­asciste 1 ) Vineri 18 septembrie 1970i Magazin alimentar în cartierul C.F.I.I. din Sighetul Marmației televiziune. Vineri 18 septembrie 1970 I 16.00 Deschiderea emisiunii. Sumarul serii. Atletism (ziua I). 1 România — Elveția — Italia — Ungaria (masculin): România — ■ Anglia — Ungaria (feminin). Transmisiune de la Stadionul Re­­­­publicii. 18.30 Căminul. 19.15 Anunțuri, publicitate. 19.20 1001 ■ de seri — emisiune pentru cei mici. 19.30 Telejurnalul de seară.­­ 19.50 Interviul acordat Televiziunii Române de către președinte­­­­le federal al Republicii Austria, Franz Jonas. 20­ 05 Emisiune de­­ știință: „Mai aveți o întrebare?",­ „Viteză și... viteze". 21.20 ■ Film artistic: „El sombrero" — producție a studiourilor de tele­­­­viziune spaniole. 22.00 Concursul și Festivalul internațional „George Enescu". Simfonia a IX-a de Schubert. Interpretează 7 London Symphony Orchestra. 23.00 Telejurnalul de noapte. I ÎNTREPRINDEREA DE REȚELE ELECTRICE BAIA MARE cu­ sediul în strada Victoriei nr. 64, Baia Mare, anunță pe cei interesați­ că EXAMENUL DE AU­TORIZARE a instalatorilor electricieni se va ține la data de 28 septembrie 1970, ora 8, la sediul întreprinderii. Condițiile de studii și practică cerute candi­daților sunt cele precizate în articolul 279 din Re­gulamentul F.A.E.E., H.C.M. 2763/1968 și paragra­ful 156 din instrucțiunile de aplicare aprobate prin ordinul M.E.E. 803/1969. ÎNSCRIERILE SE FAC IN PERIOADA 24—26 SEPTEMBRIE 1970 INTRE ORELE 10—15 LA SE­DIUL ÎNTREPRINDERII. Informații suplimentare se pot obține la ser­viciul U.E.B. al I.R.E. Baia Mare, telefon 12053. ANUNȚ DE FAMILIE Familia îndoliată, mulțumește tuturor celor care au prezentat condoleanțe și au participat la ceremonia de înmormântare a iu­bitului lor soț și tată TÎNȚARU NICOLAE. (294)' f III Fă ce­ți-vă stocul... / Faceți-vă stocul de vitami­ne. Aici nu există stocuri su­pranormative, deci stocarea nu e sancționată. Dimpotrivă, lip­sa de chiverniseală intr­are vi­taminelor se pedepsește, în special iarna prin contractarea mai lesnicioasă a îmbolnăviri­lor. Faceți-vă stocul de vita­mine, dar nu de la farmacii, ci din magazinele de legume și fructe, de la piață, din grădină sau livadă. Injecția, pilula sau picătura ei­ e ea de bună, tot miroase a spițerie și nu se compară cu o roșie pîrguită la soare, cu caisă să-ți mustească în gură , sau cu un ardei gras ce-ți pî­­rnie Intre dinți. Am tras o primăvară grea, cu ploi, cu revărsări, cu frig. Acum cele peste 25 de grade ale lui Celsius ne găsesc chiar și la umbră. Dar atenție! Para-~­­ *** *! trazind poetul aș zice: „Vara,­­ ici, iarna-i pe-aproape", deci ț stocați, vă rog. Stocați sănă- i late. Luați vitamina A din me­­­­re, coacăze, varză roșie, mor­­­­covi. Vitamina E din spanac, l mazăre, varză creață; Vitami­­­­nă K din varză, ardei grași,­­ conopidă și roșii; Vitamina B K­­ din salată verde, gulie, varză­­ roșie, roșii, smeură, vitamina J C din ridichi, gulie, ardei, ro­­­­șii, frăguțe. * i In contrazicere cu opinia­­ fals creată vă afirm că vita­ i­minele nu îngrașă, ele contri­­­­buie doar la buna funcționare­­ a organismului. Recomandăm ■ tuturor cura de vitamine, dar­­ în special copiilor, vîrstnicilor­­ și suferinzilor. 1 Deci fără frică de supranor­­­­mativ, vă rog faceți-vă stocul­i de vitamine. ^ Dr. FLORIAN VELICIU­L

Next