Pentru Socialism, septembrie 1970 (Anul 20, nr. 5161-5186)
1970-09-18 / nr. 5176
PENTRU SUCTATTSM O GUVERNARE DE TRISTĂ AMINTIRE ÎN ISTORIA PATRIEI NOASTRE Eroica luptă dusă de Partidul Comunist Român, către fruntea clasei muncitoare și în unor largi forțe progresiste sub a steagul democrației, independenței și suveranității naționale a reușit să stăvilească pentru un timp — în perioada interbelică — ascensiunea spre putere a organizațiilor fasciste și înrobirea țării Germaniei hitleriste, încercările repetate ale fasciștilor autohtoni, încurajați de semenii lor de peste hotare, de a intra intr-o ofensivă care să-i conducă pînă la instaurarea în România a unei dictaturi fățișe s-au izbit ca de un zid de ostilitatea maselor largi față de fascism, de hotărîrea acestora de a apăra cu prețul oricăror sacrificii așezămintele democratice ale țării, integritatea teritorială, independența și suveranitatea națională. In același timp, vârfurile reacționare ale burgheziei și moșierimii, mari financiari autohtoni ca N. Malaxa, Max Auschnit, D. Mociornița și alții, politicieni reacționari ca A.C. Cuza, Vaida -Voievod" au sprijinit moral, dar mai ales material, ascensiunea fascismului în România. Conducătorii așa-ziselor „partide istorice" în special Iuliu Maniu, prin politica lor duplicitară, mergînd pînă la încheierea unui pact de „neagresiune" — practic o alianță electorală între Garda de fier și Partidul național-țărănesc, în decembrie 1937 — nu au făcut decît să dea un gir politic legionarilor, să le permită să se drapeze în haina unei „formații politice naționale". La deschiderea căii mișcării legionare spre acapararea puterii a contribuit, într-o măsură însemnată, politica monarhiei, instaurarea în 1938 a dictaturii regale a lui Carol II, în împrejurările interne și internaționale complexe de la finele celui de-al patrulea deceniu al veacului nostru — cînd ofensiva dezlănțuită de Germania hitleristă pe continentul european a stimulat acțiunea grupărilor fasciste, a avut loc în țara noastră, la 6 septembrie 1940, instaurarea dictaturii militaro-fasciste de tristă memorie — prefață a guvernării legionare. Cîteva zile mai tîrziu, la 14 septembrie 1940 — acum 30 de ani deci —, a fost instaurat un guvern legionar. Odată cu aceasta, România a fost proclamată „stat național-legionar". Cele cinci luni ale guvernării astfel instaurate, în care Garda de fier și-a asigurat un rol diriguitor, au oferit legionarilor posibilitatea de a da curs tuturor patimilor și instinctelor nesatisfăcute, îngrămădite în „conștiința" lor încă de la începuturile organizării mișcării fasciste în România. Regimul militaro-fascist din România instaurat împotriva voinței maselor populare și sprijinit puternic de baionetele Wehrmachtului nazist, ale cărui prime divizii au intrat în țară în octombrie 1940, a adoptat de la început ca metodă de guvernare teroarea fățișă, lichidarea oricăror drepturi și libertăți democratice, prin care a căutat să înăbușe voința de luptă a maselor pentru apărarea independenței naționale a țării și a intereselor vitale ale poporului român. Orice acțiune sau manifestare democratică a devenit obiectul măsurilor teroriste din partea organelor represive fasciste autohtone și hitleriste germane. Mișcarea legionară, agentura hitlerismului în România, aservită în întregime imperialismului revanșard și războinic german, a dus o politică profund antinațională, prejudiciind grav interesele poporului român. In cîrdășie cu reprezentanții burgheziei monopoliste, ea a trădat interesele poporului, a subordonat tara dominației Germaniei hitleriste, punînd în pericol însăși existenta României ca stat independent și suveran. In momentul acaparării guvernării țării, Garda de fier se prezintă mai șubredă decit oricînd pînă atunci, consecință a decimării cadrelor sale sub regimul dictaturii regale și, totodată, a binecunoscutei evoluții generale a vieții politice a țării în perioada premergătoare izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Garda de fier „nu putea prezenta decît înfățișarea unei grupări izolate, dezorganizate, lipsite de legături între ele" — constata cu dreptate Lucrețiu Pătrășcanu într-una din scrierile sale. Această grupare politică odioasă, care se menținuse pînă atunci în viața politică doar prin terorism, prin asasinate mîrșave, reprezenta de fapt în momentul instaurării guvernării legionare o „mică bandă indisciplinată de ucigași" — după cum apreciază istoricul englez Hugh Seton Watson. La Berlin însă, în acele momente, în condițiile internaționale cunoscute, Hitler nu dorea decît să aibă la București un guvern „tare" și, mai ales, sigur. El știa prea bine că numai o echipă guvernamentală recrutată din conducători legionari îi oferea această siguranță. Crescuți la școala nazismului, stipendiați de Berlin, foștii bursieri ai lui Goebbels și Himmler — din timpul emigrației ce avusese loc în perioada represiunilor antilegionare sub regimul dictaturii regale a lui Carol II-lea —, căpeteniniile legionare rămase în viață și puse pe fapte „mari" erau în acele momente tocmai ,,oamenii" de care avea nevoie Hitler. El nu căuta în România aliați ci doar servile instrumente pentru atingerea țelurilor lui politice. Legionarii ofereau deplina garanție că dorințele lui Hitler vor fi executate întocmai. Ceea ce, de altfel, s-a și întîmplat în cele cinci luni de guvernare legionară, care începeau la 14 septembrie 1940, în totală contrazicere cu cel mai elementar bun simț al istoriei acestui popor și a acestei țări, prea greu încercate în acei ani de tristă amintire. Ce s-a întîmplat în cele cinci luni? Istoricii și cercetătorii noștri au dat frontului istoric în ultimii ani suficiente pagini în care sînt înfățișate atrocitățile săvîrșite de legionari în intervalul de timp aflat în discuție, ceea ce ne determină să nu insistăm. De la pătrunderea cu violentă în case particulare, cu scop de a prăda, continuînd cu exproprierile forțate, prin uzarea de constringeri corporale, prin torturi și asasinate, continuînd cu șantajul, amenințarea și sechestrarea de persoane, cu înscenările polițienești, legionarii au atins prin fapta lor cele mai neînchipuite culmi ale terorismului. Prigoana fascistă a fost îndreptată împotriva tuturor forțelor patriotice, în primul rînd a clasei muncitoare și a Partidului Comunist Român, a celorlalte organizații politice patriotice, antifasciste, a intelectualilor și ofițerilor patrioți, care se pronunțau pentru apărarea suveranității țării, împotriva regimului fascist și a subordonării țării Germaniei hitleriste. Au fost elaborate legi dintre cele mai draconice după modelul celor hitleriste, care prevedeau pentru orice împotrivire față de regimul fascist și războiul hitlerist sancțiuni grele, mergînd pînă la pedeapsa cu moartea împotriva evreilor și a altor naționalități conlocuitoare s-au luat măsuri rasiale discriminatorii și de exterminare. Țara a fost împînzită cu lagăre și temnițe, în care au fost aruncați mii de comuniști și antifasciști, adăugîndu-se celor care se aflau închiși cu ani înainte. Din primele momente ale preluării puterii, bandele fasciste s-au năpustit asupra celor mai buni fii a poporului român — comuniștii, antifasciștii, asasinindu-i mișelește pe mulți dintre ei, pe Constantin David, pe Cesfca Tereza etc. — schingiuind și terorizînd pe multi alții. In același timp, legionarii s-au răfuit cu oamenii politici burghezi care, în cursul activității lor, în anumite perioade, s-au situat pe poziții potrivnice Gărzii de fier și politicii expansioniste a guvernului nazist german. Continuînd asasinatele politice începute anterior (I. G. Duca în 1933, Armand Călinescu în 1939 ș.a.) în zilele de 24—26 noiembrie 1940 grupuri din poliția legionară au împușcat în închisoarea Jilava și în localul poliției din București 67 de foști demnitari și funcționari superiori printre care generalul Gheorghe Argeșeanu, fost prim-ministru care in timpul dictaturii regale a ordonat măsuri împotriva Gărzii de fier. In aceleași zile au fost asasinați, fiind răpiți din locuințele lor, cunoscutul istoric Nicolae Iorga, fost prim-ministru, profesorul universitar Virgil Madgearu, fost ministru, Victor Iamandi, fost ministru al justiției. Oameni nevinovați au fost ridicați de la casele lor, bătuți pînă la singe, legați de stîlpi și uciși. Pentru noaptea de Anul nou 1941, legionarii proiectaseră o noapte a sfîntului Bartolomeu (împiedicați de organele militare) cînd alți numeroși oameni politici de diferite orientări urmau să fie asasinați. De această perioadă se leagă și tristul deznodămînt al profesorului universitar Petre Andrei, care, neputînd suporta urgia fascistă, a hotărît să-și pună singur capăt zilelor. Bilanțul celor cinci luni de guvernare legionară, oricît de incomplet ar fi din pricina lipsei tuturor datelor necesare, impresionează, cutremură, 900 de persoane sechestrate,maltratate sau ucise, acapararea prin violentă numai în afara Capitalei a peste 3.400 de imobile, întreprinderi și alte bunuri a căror valoare s-a ridicat la mai mult de 1 miliard de lei (la valoarea din 1940).De fapt, prădăciunile, bestialitățile și asasinatele comise înfățișează doar sub formă condensată — dacă putem spune așa — esența reală a întregii activități guvernamentale a Gărzii de fier. Ceea ce s-a petrecut apoi, în timpul rebeliunii legionare, n-au constituit o excepție — așa cum unii au mai încercat să susțină — ci era desfășurare logică, mai mult, încoronare, culmea atinsă de un sistem. Toate aceste crime bestiale erau săvîrșite de bandele legionare cu asentimentul și încurajarea Germaniei hitleriste. Referirndu-se la crimele legionarilor, Himmler scria lui Horia Sima la 6 septembrie 1940: „O asemenea măsură este justă, pentru că ea nu poate fi adusă la îndeplinire niciodată de justiția ordinară, care este legată de paragrafe și va depinde întotdeauna de un formalism al paragrafelor... Pentru mine, în calitate de Reichsführer S.S. și șef al poliției germane, se înțelege de la sine că voi da în orice privință concursul meu, atît cu statul cit și cu fapta, statului român și mișcării legionare". Formele extreme în care s-au manifestat teroarea și sadismul legionar în cele cinci luni de guvernare s-au datorat firește — poate mai presus de toate — faptului că „șefii" mișcării au dezlegat total cadrele ei de orice răspundere pentru întreaga activitate asasină desfășurată. Crima, cînd nu era comandată de sus, era tolerată în mod expres. Siguri de imunitate, convinși că regimul legionar este înscăunat pentru vecie, întreg acel contigent de declasați, de înrăiți, toată acea epavă omenească — plină de gînduri și porniri răzbunătoare — din care legiunea și-a recrutat cu predilecție poliția și aparatul ei represiv, a putut da frîu liber tuturor patimilor și a comis monstruozități incredibile, toate acestea s-a adăugat aducerea armatelor germane în țară și subordonarea, în fapt, a întregii puteri politice românești ocupanților hitleriști, punerea la dispoziția Reichului a tuturor bogățiilor naturale și ariilor prime matedin _______ țară (petrol, grîu, *** lemne etc.), căilor de comunicații, a întregului aparat de stat etc. — ceea ce ilustrează pe deplin „opera" îndeplinită, și în acest domeniu, de guvernarea legionară. Crimele și actele huliganice au demascat și compromis și mai mult Garda de fier în fața maselor, au deschis ochii acelora pe care legionarii reușiseră să-i înșele vremelnic cu lozinci demagogice. Intenția inițială a conducătorilor celui de-al treilea Reich, de a face din Garda de fier baza politică a regimului fascist din România, a eșuat. In interiorul guvernului a început lupta între susținătorii lui Antonescu și conducătorii Gărzii de fier, fiecare grupare tinzînd să-și asigure monopolul puterii. Aceste divergențe au dus, în zilele de 21—24 ianuarie 1941, la încercarea legionarilor de a acapara în întregime puterea, prin înlăturarea grupării militare a lui Ion Antonescu — pe calea unui puci. In această acțiune, căpeteniile legionarilor se așteptau să primească ajutorul Germaniei hitleriste. Germania avea însă nevoie de producție românească, de armata română, pe care Hitler urma să le folosească în războiul antisovietic și pe care Garda de fier nu le mai putea garanta, dată fiind discreditarea politică și ura poporului față de ea. Faptul că hitleriștii au ales, în situația creată, gruparea militară a guvernului fascist nu înseamnă că au abandonat coloana a V-a din România. Generalul Hansen arăta că sprijinirea lui Antonescu s-a făcut fără „prejudiciul sentimentelor de amiciție față de legiune". De altfel, după rebeliune, prin grija Gestapoului, șefii legionari au fost adăpostiți în Germania, ca echipă de rezervă. Conducerea nazistă de la Berlin a avut grijă să reamintească deseori vasalilor de la București de existența acestei piese de schimb. Perioada dictaturii militarefasciste a reprezentat o lungă și apăsătoare noapte de coșmar pentru poporul român, pentru întreaga țară. * Dictatura militaro-fascistă a săvîrșit crima monstruoasă de a fi împins țara în războiul antisovietic contrar voinței întregului nostru popor, care l-a privit ca un război nejust, odios, potrivnic intereselor sale fundamentale. Este meritul Partidului Comunist de a fi sesizat din primul moment și a fi caracterizat în termeni exacți noul curs al vieții politice a țării. Dezvăluind marile primejdii ce planau asupra țării noastre odată cu instaurarea dictaturii militaro-fasciste, C.C. al P.C.R. încă la 10 septembrie 1940, în documentul intitulat „Punctul nostru de vedere" lansa următoarea vibrantă chemare: „Pregătițivă de lupte mari prin lupte de zi cu zi, muncitori ai uzinelor și ai fabricilor, asupriți și exploatați ai satelor din România! Stringeți forțele voastre revoluționare, uniți-vă în coloanele frontului unic popular al tuturor celor ce muncesc, al tuturor celor asupriții tîrzi și hotărâri, sub steagul roșu al Partidului Comunist, veniți cu toții, muncitori, țărani, soldați, femei și tineret, indiferent de naționalitate!". Ecoul unor asemenea chemări în masele largi ale poporului a fost prompt, real, concret. Regimul dictatorial s-a văzut izolat de popor, în fața unui zid de granit pe care Partidul Comunist Român a înscris de la început deviza: „La luptă revoluționară pentru doborîrea dictaturii militaregardistel". Din ilegalitatea adîncă în care se afla, Partidul Comunist nu a încetat nici o clipă să se adreseze clasei muncitoare, maselor largi, mai vibrant decît oricînd pînă atunci, „Muncitori! — citim într-un apel publicat în ziarul ilegal „Moldova roșie" din noiembrie 1940. Continuați lupta voastră pe care ați pornit-o in contra dictaturii bandiților gardiști, in contra invaziei germane și pentru izgonirea lor de la noi. Muncitori! Formați comitete de coordonare pe oraș, pentru conducerea luptelor voastre. Numai prin acțiuni energice organizate veți izbuti să distrugeți acest regim bazat pe teroare și exploatare sîngeroasă, întronînd un regim bazat pe dreptate". Răspunzînd acestor înflăcărate chemări, clasa muncitoare, forțele patriotice ale țării, s-au angajat intr-o luptă eroică și grea pentru zdrobirea marilor primejdii abătute în acel timp asupra întregii națiuni române. Ca în atîtea și atîtea alte împrejurări grele prin care a trecut poporul român de-a lungul secolelor, sentința istoriei a fost și de această dată necruțătoare cu cei ce aduseseră țara în pragul unei iminente catastrofe. Mișcarea fascistă, compromisă prin însuși actul său de naștere, s-a dovedit — prin întreaga ei existență și mai edificator decît oricînd pînă atunci în perioada ei de guvernare — a nu fi fost decît un fenomen străin României, potrivnic maselor populare și detestat de acestea. „Fascismul — apreciase C.C. al P.C.R. cu dreptate, nu o singură dată — nu este popular în România și nu are rădăcini în masele populare". Evenimentele de acum trei decenii au dovedit cu forța de convingere a faptelor temeinici a acestei aprecieri. Chiar dacă, datorită măsurilor extreme, adoptate ca urmare a unei politici nefericite pentru țară, fascismul a ajuns la putere la finele anului 1940, susținătorii săi fanatici făcînd uz de întregul arsenal al măsurilor teroriste, nimeni și nimic nu a putut înăbuși dezvoltarea ideilor nobile antifasciste, patriotice pe care P.C.R și celelalte organizații revoluționare le sădiseră în rîndurile tuturor acelora care se încadraseră de-a lungul anilor în mișcarea antifascistă și participaseră la acțiunile inițiate de aceasta. Pe un asemenea fond politic, desprinzînd concluzii din evoluția evenimentelor interne și internaționale, folosind cu pricepere factorii pe care se putea sprijini, Partidul Comunist Român, în fruntea tuturor forțelor politice și sociale patriotice, antifasciste, antihitleriste a pregătit, pas cu pas, declanșarea și desfășurarea insurecției armate antifasciste din august 1944, început al unei noi ere în istoria patriei noastre. GH. I. IONIȚĂ, doctor în istorie, Universitatea București 30 de ani de la instaurarea dictaturii militaro-fasciste 1 ) Vineri 18 septembrie 1970i Magazin alimentar în cartierul C.F.I.I. din Sighetul Marmației televiziune. Vineri 18 septembrie 1970 I 16.00 Deschiderea emisiunii. Sumarul serii. Atletism (ziua I). 1 România — Elveția — Italia — Ungaria (masculin): România — ■ Anglia — Ungaria (feminin). Transmisiune de la Stadionul Republicii. 18.30 Căminul. 19.15 Anunțuri, publicitate. 19.20 1001 ■ de seri — emisiune pentru cei mici. 19.30 Telejurnalul de seară. 19.50 Interviul acordat Televiziunii Române de către președintele federal al Republicii Austria, Franz Jonas. 20 05 Emisiune de știință: „Mai aveți o întrebare?", „Viteză și... viteze". 21.20 ■ Film artistic: „El sombrero" — producție a studiourilor de televiziune spaniole. 22.00 Concursul și Festivalul internațional „George Enescu". Simfonia a IX-a de Schubert. Interpretează 7 London Symphony Orchestra. 23.00 Telejurnalul de noapte. I ÎNTREPRINDEREA DE REȚELE ELECTRICE BAIA MARE cu sediul în strada Victoriei nr. 64, Baia Mare, anunță pe cei interesați că EXAMENUL DE AUTORIZARE a instalatorilor electricieni se va ține la data de 28 septembrie 1970, ora 8, la sediul întreprinderii. Condițiile de studii și practică cerute candidaților sunt cele precizate în articolul 279 din Regulamentul F.A.E.E., H.C.M. 2763/1968 și paragraful 156 din instrucțiunile de aplicare aprobate prin ordinul M.E.E. 803/1969. ÎNSCRIERILE SE FAC IN PERIOADA 24—26 SEPTEMBRIE 1970 INTRE ORELE 10—15 LA SEDIUL ÎNTREPRINDERII. Informații suplimentare se pot obține la serviciul U.E.B. al I.R.E. Baia Mare, telefon 12053. ANUNȚ DE FAMILIE Familia îndoliată, mulțumește tuturor celor care au prezentat condoleanțe și au participat la ceremonia de înmormântare a iubitului lor soț și tată TÎNȚARU NICOLAE. (294)' f III Fă ceți-vă stocul... / Faceți-vă stocul de vitamine. Aici nu există stocuri supranormative, deci stocarea nu e sancționată. Dimpotrivă, lipsa de chiverniseală intrare vitaminelor se pedepsește, în special iarna prin contractarea mai lesnicioasă a îmbolnăvirilor. Faceți-vă stocul de vitamine, dar nu de la farmacii, ci din magazinele de legume și fructe, de la piață, din grădină sau livadă. Injecția, pilula sau picătura ei e ea de bună, tot miroase a spițerie și nu se compară cu o roșie pîrguită la soare, cu caisă să-ți mustească în gură , sau cu un ardei gras ce-ți pîrnie Intre dinți. Am tras o primăvară grea, cu ploi, cu revărsări, cu frig. Acum cele peste 25 de grade ale lui Celsius ne găsesc chiar și la umbră. Dar atenție! Para-~ *** *! trazind poetul aș zice: „Vara, ici, iarna-i pe-aproape", deci ț stocați, vă rog. Stocați sănă- i late. Luați vitamina A din mere, coacăze, varză roșie, morcovi. Vitamina E din spanac, l mazăre, varză creață; Vitamină K din varză, ardei grași, conopidă și roșii; Vitamina B K din salată verde, gulie, varză roșie, roșii, smeură, vitamina J C din ridichi, gulie, ardei, roșii, frăguțe. * i In contrazicere cu opinia fals creată vă afirm că vita iminele nu îngrașă, ele contribuie doar la buna funcționare a organismului. Recomandăm ■ tuturor cura de vitamine, dar în special copiilor, vîrstnicilor și suferinzilor. 1 Deci fără frică de supranormativ, vă rog faceți-vă stoculi de vitamine. ^ Dr. FLORIAN VELICIUL