Progresul, ianuarie-iunie 1870 (Anul 8, nr. 1-49)

1870-02-14 / nr. 12

PROGRESUL h'potaci, privilegiu şi altele, b& se presnte cu recla­­mpţiunele lor U acest Tribunal în terminul publici*­ţiune­ căci în urmă sub pedeapsă nu li se vor ţine nici într’o st­­mă. Secţiea « 4-ft CorecţionalĂ. No. 223. Pentru 18 Martie viitorii s’au ficsat ter­min spre cercetarea acţiunei intentată contra Iui Men­del Spiţerlu, pusă în prevenţiune pentru furtu, şi fi­ind că din lucrări nu se cunoaşte unde anume e do­miciliat, spre a i se pute înmâne citaţiunea; de acela 86 publică spre deşteptarea numitului prevenit, ca în arătata ei să se presinte în pretoriul acestui Tribu­nal spre a fi faţă la cercetarea procesului, căci la din contra procesul se va cerceta în ne fiinţa’l, conform art. 182 Procedura Penală. No. 225. Pentru 10 Martie viitorii s’au ficsat ter­min spre cercetarea acţiunel intentată contra lui Moisă Cliner, loan Tuturanu şi Dimitrie a lui Anton Ursu, puşi în prevenţiune pentru furtu, şi fiind că din lu­crări nu se cunoaşte unde anume e domiciliat Dimi­trie a lui Anton Ursu, spre a i se pute înmâna cita­ţiunea; de acela se publică spre dişteptr­rea numitu­lui prevenit D. a lui Anton Ursu, ca în arătata ţii să se presinte în pretoriul acestui Tribunii spre a fi fa­ţă la cercetarea proce­silul, căci la din contra proce­sul se va cerceta în ne­fiinţă’! conformi art. 182 Pro­cedura Penală. No. 221. Pentru 6 Martie viitorii s’au ficsat ter­min spre cercetarea acţiune! intentată contra lui Emiin Ciubotariu pentru maltratare, şi fiindu că din lucrări nu se cunoaşte unde e domiciliat, spre a i se înmâna citaţiunea; de acela se public­ă spre deşteptarea nu­­mitului IUîm Ciubotariu, ca în arătata­ţii să se pre­zinte în pretoriul acestui Tribunal spre înfăţoşa­re la cercetarea procesului, căci la din contra procesul se va cerceta în ne­fiinţă'! conformi art. 182 Procedura Penală No. 219. Pentru 16 Martie viitori s’i au ficEst ter­min spre cercetarea acţiune! intentată de D. Gr’gore Rolu contra D. Dimitrie Gheorghiu pentru furt, şi fi­ind că din lucrări nu se cunoaşte unde anume e do­miciliat prevenitul Dimitrie Gheorghiu, sp­re a i se pute înmâna citaţiunea; de acela se publică spre de­­presanre în pretoriul acestui Tribunal spre a fi faţă la cercetarea procesului, câc!­la din contra procesul se va cerceta în ne­fiinţă’­, conformu art. 182 Procedu­ra Penală. Tribunalul judeţ. faliţii. No. 147. Estractul de mal jocu se publică în toa­tă a lui cuprindere spre generala cunoştinţă. ESTRACT. După sentinţa pronunţată de Tribunalul Cahul în audienţa publică de la 7 Ianuarie 1870, No. 2. Sentinţă. Având în vedere că Ştefan Toacei, Gugonşu,Va­­sile Calpanu şi Vasile Isbragojunu, a cărora caracte­ristică nu li se cunoaşte, sunt­ traduşi la mintea jus­tiţiei pentru că în unire cu Parfeni Melinte, Gheor­­ghe Romalo şi Gheorghe Goscu ce’I­ţjac şi a Lupu­­lui, au­ comisii furtu de cal de pe câmpii. Având în vedere că lucrările Poliției judeciare pro­­­beazc culpabilitatea numiților. Având în vedere art. 309, aliniatul­ 1 din Codulu Penală, Tribunalul în virtutea art. 309, aliniatul 1 Codulu Penal menționat mai sus, cetit în tecstu de D. Pre­ședinte, în unire cu conclusiunele Ministeriului Pu­blică, condamnă pe numiţii la închisoare corecţiona­­lă de câte una ană de zlile, şi la amendă de câte 100 lei noi fie­care, în cază de insolvabilitate a condemnaţilor, amen­da o vor suplini cu închisoare, conform art. 28 Co­dul Penal. Condemn­aţii în absenţă au dreptulu de oposiţiune preve­ibil la art. 183 Procedura Penală, de la data Foaei, precum şi de apel, conformă art. 195 şi ur­mătorii din Clisa Procedură Dată şi pronunţată în şedinţa publică de a stăţii 7 Ianuarie anul 1870. No. 244. Vânzirea moşiei Somold­ă sau Stiobo­­renii, publicată prin foaia „Progresul“ No. 75 din anul espirat, şi 6 din anul curent, proprietate succe­sorilor decidatului Sandu Nucă, aflătoare pa malulă Prutului în cmuna Zerneştil, plasa Costangalia, ju­deţul C­­hui, în vecinătate pe din susă cu moşiea IBăurcii moldoveni proprietate a statului, pe din foră cu moşiea Cahul prroprietate a D-l I Dimitrie Carai- Vasile, urmărită în pretenţiunea D l I Andronachi I­­onescu şi Dimitrie Cara-Vasile credito­r interveniete, s’au amânat pe bisa­r.rt. 529 Procedura Civilă, con­form desposiţiunei Tribunalului, se publică din nou veni­rea a­cestei moşii care va ave locu în ţU°H de 6 Martie anul curent, adjudecaţiunea se va face con­form art. 539 pănă la 550 din Procedura Civilă, şi cu restricţiunele art. 559, 561, 564 şi 565 din aceeaşi Procedură. D-nii concurenţi în clipa adjudecaţiunei se vor prnsenta în Camera Tribunalului unde ara a se face ventpres, la oarele 12 dimineaţă, împreună cu cauţiunile pretinse de art. 542 din Procedure Ci­vilă, moşiea Şomoldău are o întindere de 84 fălci cu o bucată pământ ţlise a fi împresurata de moşiea Biurcii Moldoveni, locu de arătură, fânaţu, stufărie, o baltă şi o casa cu 2 despărţituri, pâreţ­a şi scope­­remântul de stufii; se vinde după stăpânirea de faţă (păimântul câtă se află în stăpânirea debitorilor) şi cu toate sarcinele cunoscute asupra ei prin lucrările Tri­­bunaluliu de mai înainte precum şi acele ivite în ter­minul da 3 luni a publicaţiunei, dintre care sunt: respectarea contractului prin care re arendă această moşie pe timpă de 12 ani închdet între decidatulu acum Nucă cu D. Vasile Iovă, conform dacisiunel în­­nalte­i Curţi de Casaţie şi osebită pretecţiune ce D. Iovă tlice că mai pre pentru 28 căpiţe vite care ’i s’ar fi luat de succesori nu ’i s'ar fi în&poitu ; priveşte pe cumpârătoru ori ce impozite câtrâ stată ne plătite din trecută. Tribunalul judeţ. Faleric. No. 1148. Doamna Soltana Nicolau născută Pe­­niceasă.. rcârnea domiciliă nu se cunoaşte, conformă art. 75, aliniatul 6, punctul 2 Procedura Civilă, este citată a se present­a cu dovedii la acest Tribunal Fălciă, în zi­­­a de 9 Martie, orele 11 din ţii, spre înfăţoşare cu soţul ei Mihail Nicol­a pentru desface­re, conformă art. 228 Codul Civil, la ne­urmare se va cerceta în lipsă, lămurindu-se că originala citaţie şi ar­ecsple pe lângă ea, s’au lipită pe uşa Tribuna­lului. Tribanului J­ideţ. IVecini. No. 2134. La 11 a viitoarei luni Septemvrie ur­- , - •*----—*—■— evreul Marcu Dascalu, pentru că ar fi injuriat în si­nagogi pe evreul Avram Coină, şi fiind că domici­liul numitului prevenit este ne­cunoscută, se publică spre ştiinţa sa, ca în arătata­rii că se presinte îna­intea acestui Tribunal la orele 10 de diminea­ţă, spre a fi interogat şi ascultat în causa, cunoscândă că la ne­urmare de a sa presenta se va judeca în absenţă, conformă art. 182 din Procedura Penală. No. 901. La 10 Dechemvrie 1869, s’au adjudecată definitivă asupra D lui Ioan Ve­şescul de profesie li­beră, domiciliat în urb­a Peatra, cu preţu de 205 lei noi, imobilul din urba Peatra a D lui Ioan Crăciun din clisa urbă acest judeţă, situată în uliţa din do­sulă uliţei mari spre dealul Cozla în prundă, înăcrită la No. 549, megieşită pe de­as dea 11 cu căsuţa Mar­ghioala Buţurceasa, şi pe de la vale cu a defunctului Vasile Fănaragiu, urmărită de D. Ioan Melinte de profesie liberă, domiciliată tot în urba Peatra, spre satisfacerea sa de 240 lei vechi cu procentul lor de la espirarea terminului şi până la numeratorie, fără prejudiciul cheltuelelor de punere în execuţiune, ce după cartea de judecată a Judecătorul de plasă I’ea­­tra, învestită cu formula esecutore, are a lua de la D.­lom Crăciun, şi avendu-se în vedere că pome­nitul D. loan Versescul n’aa d pusă prețul în ter­­minul prescrisă de art. 551 din Procedura Civili Tribunalul în basa cererei făcută de D. loan Melin­te prin suplica înregistrată la No. 224, prin proce­sui verbal dela 13 Ianuarie anul curent 1870, cu No. 17 a jurnalului și conform art. 553 din clisa Proce­dura, aă regulată revin­de­re a pomenitului imobil pe compta D lui loan Verşescul, şi d­ar conform art. 554 din indic..ta Procedură, se publică terminul de 20 zile, în­vitându se pe muşterel a se presenta în Ca­mera ac­estui Tribunal, încea totâl th oarele 12 după împlinirea terminului socotită de in data Foael, com­binată cu art. 729 din Procedura Civilă. D­nii con­curenţi şi creditori le vor conf­irma art. 539 şi 542 din Procedură. t­ribun­alul judeţ, Ofireava. No. 113. Primăria urbsi Foltiomi prin comanda­mentul No. 98. A­ somat pe D-na Savastiţa Dimitriu, consoarta D-lui Gheorghe Dimitriu domiciliată în clisa urbă, ca în termină de 30 ţlile libere, se’l plătească 2.562 lei­­ bin cu fl lor procentă şi cheltuelele de urmărire, ce bre a lua în virtutea obligaţiune! din 12 Aprilie anul 1869, legalizată da acest Tribunal sub No. 29, şi învestită cu formula esecutorie, hipotecaţi cu dreptul de intactite în dota D-sale ce o are asi­gurată în fondul caselor consom­torul seu, şi fiind că D-na Dimitriu nici după espirarea arătatului termin n’au achitată datoria, iar Primăria prin ndmsA No. 75, cerând a se pune în vendire citatele pr­be care sunt citante în arătata urbă, la stra­da Folticepil vechi, sub No. 392, compuse din 8 odăi cu o anti-cameră, csmară şi o pivnie, în ogradi lor o cuhne cu 2 o­­dăî şi o sală toate zidite de peatră şi cărămida, apoi o fântână, un grajd­, o şură cu hambară şi o bivo­­lârie de lemn, precum şi alte îmbunătăţiri, înveci­­nându-se pe de la v­ile cu casele D. Costachi Ma­­nescu, pe de la dealu cu acele a­l lui Iorgu Ilar­­iescu, şi la fund cu locul caselor şcoalei publice de bâeţ’; pe acest temeiu şi în lipsa art. 503 din Pro­cedura Civilă, Tribunalul prin procesul verbal din 16 a tre­cutei luni Ianuarie, trecut în jurni­ la No. 81, au încuviițat d espropriarea citatelor case, pentru care conform art. 510 din acea Procedura, se publică ter­min de 3 luni de la data Foael, ca concurenții ce vor fi a cumpăra indicatul imobil, să se în­făţoşeţlS în C mora Tribuni.Iuluî în cea întă’.­ţit oarele 11 după espirarea terminului cu garanţiile legale, când are e se face adjudecaţi» cu realrieţiunea art. 559, 561, 564 şi 565 Procedura Civilă şi condiţiune ca adju­­decătorul va plăti tacsa vec­ćitarel şi a urmărire­, pre­cum şi dările cătră stat şi comună ce nu vor fi plă­tite din urmă; asupra imobilului pus acum în văn­­tuire mai grave ză a­rcina de 500 galbeni dată fiicei D-lor sale, consoarta D lui Nepolul Udriz­hi; tot­o­datâ se sameaţle pe toţi acei care ar pretinde vre­un drept de proprietate, sau fruct, servitute, chirie, privilegiu, iipotecă S.10 ori ce­­alt drept asupra bunului urmă­rită, sa recume în lăuntrul terminului la Tribunal, câcî în ur nu li se vor mal considera. Tr­ibunalul județ. Vasluiu. No. 950. Conform jurnalului Camerei Tribunalu­lui Vaslui. No. 124, urmat după regularea consiliu­­a casei reposatului Tu­fan, ur­mând a se în posesia moşie a defunctului, Ilâraova şi parte din Ila­covu schitului, plasa R­icova, judeţulu Vasluiu, pe termin de 5 ani începători de la 23 A­­prilie anul curent 1870, şi pănă la eapirare, cu con­­diţ.unele ce în ţa­pa de licitaţie se vor espune cu muncele ce casa posedă, sau liră munci, precum şi moşiea Vladeşti, ce defunctul Alecu Trifan o are în arendă de la D. I. Marcopol, la termin da 2 sul în­­ce­pfttori de la 23 Aprilie viitoru anul curent, şi până la copii are, cu aceleaşi condiţiuni ce şi casa le are prin contractul D-lui Marcopol,­t.şa­dar 30 publică ter­mină de 40 ţlile libere, pentru arendarea acelora moşii care se împlineam la 17 Martie anul curent, ţlipa Luni, deşteptându-se, tot acum ca concurenţii ce­r vor de a lu­a în arendă acele moşii, să se presinte in arătata­ţii în Camera Tribunalului Vaslui, prepa­raţi cu g­r­a nţi.l leg de, unde urmeie a se face a­­rendarea asupr­a concurentului ce ar da preţul cel mai avant.robă, făcendu-se cunoscută concurenţilor ce ar dori a avea ni ni îatinse informaţiuni asupra condiţiunelor arendărei şi a întinderei moşiilor a se adresa la D. tutore a acel case, C­stachi Isacescu, domiciliat în comuna Pungeştii, sau la D. Costachi Mândru custodele, care este domiciliat la moşiea Jlâr­­suva, precum şi că pe acets.ă moş.o se ifli ca 60 fâ’d­ semănată g­ră de toamnă, mal cvând şi arătară Uim.fi, a căruia câtime se va atâta în ţirpa de lici­taţie, tficându se cunoscută concureţimr că acele mo­şii se pot arenda la un locu, suă aparte. No. 1796. Terminul de 31 a espiratei luni Ianua­rie an­ul curent, publicaţii prin lenea „Progresulă“ No. 100 din anul 1869, pentru veni­rea imobilului Bo­­iaţii din plasa Mijlocul, comuna Beressa, a D-nei Pa­­raschiva Stârce­ tot din acea comunei, pentru îndes­tularea D. Neron Lupeşc­u în Vaslui, cu suma de 500 galbeni cupete şi procentul cuvenit, precum şi chel­­tuelile de urmărire, suspendându-se din cauză lega­lă. Tribunalul conformă cerirei din nou a D. credi­­toru, scoate în venire imobilul menționat cu termin de 30 ţihle libere, care e în mărime ca de 218 fălci şi sfi învecinează cu moşiile Cârleştil Ifizaşi, cu mo­şia Tatomireşti l a clironomilor repoa. lord. Curt, cu moşia Cotfirleştil a D. Vasile Cuza, şi Boţoaea mo-

Next