România Liberă, septembrie 1970 (Anul 28, nr. 8042-8067)

1970-09-17 / nr. 8056

Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE STOCURILE SUPRANORMATIVE Cum se formează? Cum se lichidează? Din totalul imobilizărilor de fonduri în cadrul unităţilor aparţinînd Ministerului Indus­triei Construcţiilor de Maşini, cea mai mare pondere (88 la sută) revine stocurilor supra­normative. Materii prime şi materiale, producţie netermi­nată, produse finite, în va­loare totală de aproape 1 mi­liard de lei, grevează de cîtva timp în mod substanţial bu­getul întreprinderilor, influen­­ţînd nefavorabil asupra rezul­tatelor şi indicatorilor lor eco­nomici. Pentru a afla care sunt cau­zele care provoacă această si­tuaţie nesatisfăcătoare şi a ve­dea felul cum se acţionează în direcţia micşorării fondu­rilor imobilizate, redîndu-le circuitului productiv al econo­miei naţionale, ne-am adresat tovarăşului C. CONSTANTI­­NESCU,­­ director adjunct al Direcţiei plan, finanţe, preţuri din M.I.C.M. — Ultima analiză, făcută la 31 iulie, privind nivelul stocu­rilor supranormative — ne-a spus interlocutorul nostru — a dovedit că — deşi compara­tiv cu perioadele anterioare s-au înregistrat scăderi — va­lorile respective se menţin to­tuşi la un nivel destul de ridi­cat. Dacă la sfîrşitul primului trimestru, stocurile supranor­mative de materii prime şi de materiale reprezentau un pro­cent de 21,7 la sută, faţă de normativele în vigoare, la 30 iunie ele au scăzut la 14,5 la sută, ca la începutul lunii au­gust să ajungă la numai 13,8 la sută. — Cu toate acestea, cele peste 700 milioane lei care au mai rămas nu sunt o cifră de neglijat... __ Este perfect adevărat şi, tocmai de aceea, atenţia noas­tră se îndreaptă spre depista­rea cauzelor care au condus la imobilizarea acestor impor­tante valori materiale. Se re­marcă, în special, că mai mult de o treime din materiile pri­me și materialele nefolosite apar ca urmare a nerealizării unor sortimente din plan. Ast­fel, la Uzinele „23 August“ din București existau în stoc, la începutul acestui trimestru, materiale de circa 67 milioane lei, adunate în cursul anilor 1969 şi 1970 şi nefolosite ca urmare a nerealizării planului de producţie anul trecut la locomotivele hidraulice, întru­­cît nu se primiseră din import o serie de materiale. Trebuie să precizez însă că măsurile luate de conducerea uzinei au permis ca, în cursul lunii iu­lie, să se micşoreze stocul de supranormative necreditate cu peste 12 milioane lei. Nerealizarea sortimentelor planificate înseamnă, în alte cazuri, crearea unui stoc de producţie neterminată, produse pe care le întilnim rămase în diverse faze de fabricaţie. Aş aminti faptul că întîrzierea cu peste trei luni de zile a omo­logării prototipului pentru va­gonul ZKZ la Uzina de vagoa­ne din Tr. Severin, a împiedi­cat realizarea a 180 de vagoa­ne din planul de producţie şi implicit formarea unui impor­tant stoc de produse. La F.M.U.A.B., circa jumătate din stocurile supranormative de producţie neterminată sunt formate din comenzi cu ciclul de fabricaţie depăşit, în spe­cial din cauza unor modificări pe parcurs la proiectele de e­­xecuţie (de exemplu, două co­menzi lansate în fabricaţie în februarie şi, respectiv, iulie 1967, cu termene de execuţie în decembrie 1968, nu au fost nici pînă în prezent termi­nate !). — Ce părere aveţi, înisă, despre unele stocuri provocate de aprovizionarea în avans, pe care o practică unele uzine, a­­vînd în vedere că valoarea a­­cestor materiale reprezintă circa 30 la sută din totalul stocurilor ? — Desigur, situaţia ideală este de a se pune în acord pla­nul de aprovizionare cu cei de producţie, dereglările surveni­te avînd ca efect atît blocarea unor importante valori la u­­nele întreprinderi cît şi greu­tăţi în aprovizionarea altora. Cred însă că, la acest capitol, este necesară o analiză, de la caz la caz, întrucît pagubele aduse de o eventuală întreru­pere a procesului de producţie în cazul unor întîrzieri în a­­provizionare — şi din păcate trebuie să menţionez că astfel de întîrzieri se mai întîlnesc — sînt considerabil mai mari. Ceea ce trebuie înlăturat în special este practica aprovi­zionării peste necesar, fapt care a făcut ca la Centrala industrială de maşini şi mate­riale electrotehnice să existe materiale în valoare de 15,3 milioane lei, la Centrala in­dustrială de electronică şi au­tomatizări de circa 5,1 milioa­ne lei etc.­­ Aceste materiale vin de obicei ,,să îngroaşe“ stocul de materiale fără mişcare, care zac apoi ani întregi în magazii, după ce de multe ori s-au de­pus eforturi considerabile şi s-au făcut o serie de diligenţe la diverse foruri pentru adu­cerea lor.­­Sunt cunoscute o se­rie de exemple în această pri­vinţă : mă refer la Uzina de vagoane din Tr. Severin, unde 4 600 kg de vopsea, cerută prin specificaţia întocmită de ser­viciul tehnolog şef, nu şi-a mai găsit utilizare, iar un nu­măr de broaşte Welter, pro­curate din import, au rămas în stoc întrucît consumul sta­bilit era exagerat; la uzinele bucureştene „Griviţa Roşie“, circa 2 milioane de lei sunt stocuri formate ca urmare a aprovizionării pe bază de con­sumuri informative­. Ce se face pentru ca şi asemenea materiale să-şi găsească bene­ficiarul, şi pentru ca în viitor să se evite situaţii similare ? — Un prim pas este pre­luarea în bazele D.G.A.D. pen­tru redistribuirea unora dintre materiale şi prezentarea liste­lor cu stocurile disponibile la ceilalţi coordonatori pe an­samblul economiei naţionale. S-au întocmit planuri de mă­suri detaliate, pe feluri de ma­teriale la fiecare întreprindere în parte, stabilindu-se concret măsura de lichidare ce urmea­ză a se lua, termenele de apli­care și răspunderi personale pentru realizarea măsurilor propuse. S-a indicat întreprin-Ing. MARIAN DUMITRESCU (Continuare în pag. a 5-a) GIGACALORIILE VULCANULUI BUCUREŞTEAN O gamă largă de cazane de aburi şi apă caldă purtînd marca cunoscutei uzine bucureştene „Vulcan" sînt întîlnite astăzi în aproape toate coifurile ţării. Unul dintre cele mai moderne produse asimilate în ultima vreme la „Vulcan" este cazanul de 100 Gcal capabil să furnizeze un debit maxim de 2140 tone apă caldă pe oră la o presiune de 10—20 kg/ cm ². Construcţia şi performanţele sale tehnice, gradul înalt de automatizare şi funcţionare îl fac capabil să concureze cu produsele similare din străinătate. Imaginea de mai jos redă un aspect al ultime­lor încercări făcute în uzină la un cazan de 100 Gcal înainte de a fi expediat beneficiarului Foto I GH. FILIPESCU EPOCĂ ŞI REFLECTARE Eugen Barbu M­i-este teamă că s-a uitat lucrul de nimic că arta nu este o modă. O să mi se spună că ea nu trebuie să răm­ină în­chistată în formele tradi­ţionale şi că, de la naşte­rea sa, este supusă preface­rii şi eu nu voi putea răs­punde pentru că nu am ce să răspund. Cu siguranţă că şi funcţionalitatea ei a contribuit şi va mai con­tribui la mutaţiile de care a suferit şi va mai suferi, dar mi se pare că forma este un lucru şi conţinutul altceva. Asistăm de fapt, din cind­ în cînd, nu atît la înnoiri cit la agresiuni asupra gus­tului comun. Cineva se te­mea de posibilitatea ca toa­tă lumea să facă artă vă­­zînd în această disponibili­tate de fapt moartea pic­turii, a poeziei şi a muzicii. Maşini electronice progra­mate au răspuns în felul lor necesităţii de a crea mecanic senzaţii, dar ştim cu toţii că aveam de-a face cu simple imitaţii, că ver­sul adevărat se naşte mis­terios din inspiraţie­ şi o gîndire perfect logică, chiar în cazurile cînd el priveşte ceea ce s-a numit uneori o suprarealitate. Vreau să zic că efortul de a farda sim­ţirea, de a inventa la ne­­sfîrşit numai de dragul de a inventa rămîn superfluu, fără eternitate. Arta nu ex­plică nimic şi nici nu mo­ralizează, ea este analiza spectrală a unor realităţi şi emoţionează, creează în om acea stare de extaz iscată de frumuseţea de care au nevoie pînă şi fiinţele cele mai puţin sensibile. Fără artă, sufletul nostru ar trăi într-un continuu a­­murg, între tenebrele, spai­mele şi presimţirile negre animalice din care am fost scoşi odată cu condiţia de om. Iată de ce mi se pare cel puţin unilateral să ne gindim numai la partea umbrită a gîndirii noastre, la acel subconştient ce poa­te fi controlat numai cu e­­forturi deosebite. Poate in­triga o artă a nebunilor, dacă o privim cu scopul de a organiza clinic şi poate fi interesantă ca mărturie a unor caractere tulburate, dar a ne propune să pro­ducem literatură, pictură sau muzică numai sub im­periul iresponsabilităţii mi se pare absurd cu toate că unii nebuni ar putea scoate strigăte de geniu. Nu cred în fotografierea realităţii şi în consecinţele bune născu­te din lecturi moralizatoa­re. Rousseau mă înduioşa cu cuvinte şi, pe urmă, am aflat că era un mare ti­călos, iată deci că pînă şi cei răi pot să cutremure pe creduli şi din asta să se nască arta adevărată. Ideal este ceea ce a fost cîndva natură, scria undeva Höl­derlin şi cred încă îndărăt­nic în utilitatea a ceea ce scriem şi povestim. A epa­ta, asta o fac negustorii ar­tei, dar a epata nu este e­­gal cu a inova. Se simte nevoia de a zbura mereu mai sus peste ştachetele ar­tificiale ale disciplinei cu­­vîntului sau penelului. De­pinde numai încotro sab­ asta este foarte important. Un mare pictor spunea că știe imediat cînd un coleg este impostor printr-o me­todă foarte simplă : îl pu­nea să-i deseneze o mînă. Îmi este dat să citesc la întîmplare poeme şi frag­mente de romane din ce în ce mai bizare. Văd în ex­poziţii diferite şuruburi şi pînze de sac cusute groso­lan laolaltă, auăgşfceribile (Continuare în pag. a 2-a) Anul XXVIII nr. 8056 • Joi 17 septembrie 1970 • 6 pagini 30 bani Vrem să facem im test: „ Am 40°. Vine medical să mă vadă?“ C­onsult termometrul. 36 și 8 linii. Deci am tempe­ratura normală. Dar eu vreau să am 40 de grade ! Nu realitate, bineînțeles. Imagi­­nîndu-mi o maladie oarecare, hai să convenim împreună că aceasta este temperatura... tes­tului din rubrica de astăzi. Deci, dacă am 40 de grade, trebuie negreşit să mă adresez unui medic de la circumscrip­ţia cea mai apropiată. Am în­tocmit urgent, cu concursul a­­mabil al cărţii de telefon, o lis­tă cu zece policlinici, plus cir­cumscripţiile medicale adiacen­te. Apoi, după un studiu înde­lungat al ghidului Bucureştiu­­lui (trebuie să ai veleităţi de enigmist ca să te descurci între atîtea străzi cu nume „siameze", dar asta-i altă poveste !), am ataşat adresele cele mai apro­piate de circumscripţiile în cau­­ză. Ce se va întîmpla — mi-am zis — dacă mi se va spune că medicul vine imediat la domi­ciliul anunţat ? Atunci am să mulţumesc frumos la telefon, căci nu e cazul să pun oamenii pe drumuri şi am să destăinui mobilul real al acestei solici­tări. Ba, mai mult decît atît, am să-l rog pe colegul linotipist să-mi facă rost de o literă mai mare (vă rog să mă iertaţi dar am rămas cu un tir de la testul „Cumpărăm sau facem rost ?") şi am să public exact prompte­le şi lăudabilele răspunsuri de la celălalt capăt al firului. Şi am început. Ora 18. Prima adresă : Circumscripţiile me­dicale reunite de pe strada Ve­seliei nr. 73. — Alo. Am 40 de grade şi îmi este foarte rău. Aş avea nevoie să vie un medic la mine acasă să mă vadă. VOCEA DE LA TELEFON : — Păi, de ce nu ne-aţi spus de dimineaţă, la ora 10, să vă programăm ? — Din motiv că dimineaţă eram bine sănătos şi nu ştiam că la ora 6 seara voi avea o temperatură aşa de mare. — Aşa ! Şi ce te doare pe dumneata ? Răspund cu o voce adecvată. — Spatele... Capul. — Nu e cazul — îmi răspun­de ^ interlocutoarea plictisită. — Nu e cazul să mă doară ? — întreb eu nelămurit. Ar fi bine ! — Nu, tovarășe, nu e cazul să venim ! — Dar mie îmi este din ce în ce mai rău. Vă repet- Am 40 de grade. Urmează o pauză. — Și pe ce stradă stai mata­le ? — Pe aceeaşi stradă cu cir­cumscripția. Adică pe strada Veseliei, dar la celălalt ca­păt. Nu ştiu cum s-a nimerit — dar afurisită coincidenţă — am aşadar 40 de grade pe strada... Veseliei ! — E greu să ne deplasăm pî­nă la dumneavoastră. — Dar sînt cîteva case. Şi aş veni eu dar nu pot să merg. — Adresează-te la „Salvare", la 06 — şi un pocnet sonor a întrerupt neobişnuitul dialog. Ei, aţi văzut ? încerc apoi la dispensarul „Pajura". Este ora 18 şi 25 de minute. Repet tem­peratura şi aştept replica : — Ce virstă aveţi ? — 40 de ani (spun eu ca să fie cifra simetrică cu febra). — Păi, la 40 de ani nu se moare din 40 de grade. Noi nu venim căci sîntem ocupaţi• În­cercaţi la „Salvare". Mai fac încă opt numere de telefon şi, după aceea, trag o linie şi adun: 10+10­0. Adi­că din 10 circumscripţii solici­tate între orele 18 şi 19, nici un medic nu s-a oferit să vie la do­miciliu, deşi pînă la ora 8 sea­ra, conform normelor stabilite de organele sanitare, sînt obli­gaţi să acorde asistenţa cuve­nită. Mai ales cînd ai şi 40 de grade... întrucît toate răspunsurile au coincis cu 06, fac cu încredere numărul „Salvării". — Spuneţi că aveţi 40 de gra­de ? — Da, răspund cu gravitate. — Şi de ce nu vă adresaţi, dumneavoastră, circumscripţiei de cartier ? Este ora 7 şi un sfert şi ei sunt obligaţi să vie să vă trateze. — Dar ei nu vin — zic eu a­­larmat. M-au trimis la dumnea­voastră. — Atunci, ce păzesc acolo de v-au trimis pe capul nostru ? — oftează vocea la telefon. — Eu nu știu ce păzesc, dar cine vine să mă vadă ? — Ei trebuie să vie. Sunt o­­bligafi- Insistați în continuare ! Și cu asta, gata ! Parcă a DUMITRU TABACU (Continuare în pag. a 2-a) MENIREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU CU CAME Dini îjUVAŢAMENTUL ECONOMIC SUPERIOR ŞI Alţi ECONOMIŞTI Miercuri după-amiază, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Co­munist Român, s-a întîlnit la sediul C.C. al P.C.R., într-o consfătuire de lucru, cu cadre didactice şi de conducere din învăţămîntul superior economic şi alţi economişti din insti­tute de cercetări, ministere şi mari întreprin­deri. Au participat tovarăşii Manea Mănescu, Leonte Răutu, precum şi Mircea Man­ţa, mi­nistrul învăţămintului. Cu acest prilej au fost analizate — în lu­mina Directivelor celui de-al X-lea Congres al Partidului Comunist Român — propuneri privind perfecţionarea invăţămîntului econo­mic. Participanţii au­­înfăţişat realizările obţinu­te în ultimii ani în dezvoltarea învăţămîn­­tului economic din ţara noastră, în pregăti­rea cadrelor de specialişti, precum şi sarci­nile tot mai importante ce revin economis­tului în actualul stadiu de dezvoltare a eco­nomiei naţionale. Vorbitorii au relevat în a­­celaşi timp deficienţele care se manifestă în desfăşurarea învăţământului economic, au fă­cut propuneri pentru perfecţionarea lui in continuare. S-a subliniat necesitatea ca pre­gătirea studenţilor să fie mai mult legată de practică, să fie pus un accent sporit pe dis­ciplinele moderne privind ştiinţa şi tehnica conducerii, organizarea producţiei şi a mun­cii, calculul economic, analiza şi prognoza e­­conomică, prospectarea pieţelor etc. S-au fă­cut totodată propuneri pentru împrospătarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor de specialitate prin reciclarea economiştilor, pentru perfec­ţionarea activităţii cadrelor didactice care lucrează in învăţămîntul economic. Luind cuvîntul la încheierea lucrărilor con­sfătuirii, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU a subliniat rolul crescînd al cadrelor didacti­ce in formarea viitorilor economişti şi a dat indicaţii şi recomandări privind ridicarea pe o treaptă superioară a întregului proces de pregătire a specialiştilor din economie. Se­cretarul general al partidului a subliniat ne­cesitatea pregătirii unor cadre cu o înaltă ca­lificare profesională, capabile să dea soluţii optime problemelor complexe pe care le ri­dică producţia, întreaga viaţă economică a ţării, să lupte pentru înlăturarea a tot ceea ce urmnează mersul înainte, să fie promotoa­re consecvente ale noului, ale creşterii efi­cienţei economice în toate sectoarele, să se preocupe de punerea în valoare a tuturor re­zervelor, să organizeze in bune condiţii acti­vitatea întreprinderilor, a unităţilor de pro­ducţie în care lucrează. Vorbitorul a relevat, de asemenea, îndatoririle ce revin cadrelor di­dactice din învăţămîntul economic şi altor eco­nomişti în analizarea ştiinţifică a problemelor dezvoltării economiei noastre naţionale, în pro­movarea continuă a cercetării ştiinţifice eco­nomice, în concordanţă cu cerinţele mereu crescânde ale progresului societăţii româneşti. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi-a exprimat convingerea că măsurile ce vor fi adoptate în continuare, pe baza dezbaterilor, vor con­tribui la perfecţionarea învăţământului eco­nomic, la creşterea rolului şi aportului eco­nomiştilor în rezolvarea problemelor pe care le ridică construcţia societăţii socialiste mul­tilateral dezvoltate în patria noastră. .,R.L.“ ÎNTREABĂ: Telegramele externe ne°au adus în­­ lunile trecute, din diferite părţi de pe glob, veşti (revărsări in­ Filipine, ploi torenţiale în India) care de fiecare dată au solicitat în noi memoria primăverii acestui an 1970-AN CU CARACTER HIDROMETEOROIUCIC DEOSEBIT? Redactorul nostru LIA MĂRGĂRIT l-a rugat pe CONF. DR. ING. MIRCEA PODANI să răspundă la cîteva întrebări privind geneza acestor anomalii hidrometeorologice cuvinte, sursa energetică a aces­tor fenomene este activitatea nucleară din Soare. Această „stea variabilă“, cum îl numesc astronomii, emană energii enor­me în spaţiul cosmic, din care o anumită cantitate revine Pămîn­­tului. Astfel, energia primită in­tr-un minut de către un cm2 al suprafeţei terestre este egală cu 1,94 Calorii, cifră care poartă de­numirea de constanta polară. Putem defini activitatea nu­cleară din soare ca o primă ve­rigă în lanţul cauzal al fenome­nelor pe care vrem să le expli­căm. Energia solară pune în mişca­re masele de aer, generînd cir­culaţia atmosferică şi implicit transporul apei din atmosferă. Circulaţia atmosferică apare ca un al doilea factor important în lanţul cauzal. Acesta este dome­niul de cercetare al meteorolo­giei. Circulaţia atmosferică este aceea care determină în prin­cipal repartiţia precipitaţiilor pe suprafaţa globului terestru. La această repartiţie participă însă numeroşi alţi factori cum sunt relieful, radiaţiile calorice dife­­rite, schimbul termic în plan şi pe verticală. Odată stabilită distribuţia pre­cipitaţiilor, apare un nou factor, acela al formării scurgerii ape­lor intr-o zonă dată. Este dome­niul hidrologiei. O nouă verigă a aceluiaşi lanţ cauzal definit anterior. In această fază inter­vin o multitudine de factori ca­re pot avea influenţe hotărîtoa­­re. Este cazul factorilor geolo­gici, geografici, de vegetaţie, ac­tivitatea umană în domeniul hi­drotehnic, agrotehnic şi silvicol. Această interferenţă a facto­rilor cauzali face ca, în faza ac­tuală a cunoaşterii lor, să ape­lăm la legea numerelor mari, la teoria probabilităţii şi la cal­cule statistice pe şirurile de da­te de care dispunem. Desigur, noi nu considerăm întîmplătoare fenomenele hidrometeorologice respective ci numai mărimea lor la un moment dat. De exem­plu, ştim cu certitudine că, în fiecare an, apar pe rîuri debite mari de primăvară dar valoa­rea acestora este o mărime în­tîmplătoare datorită, aşa cum (Continuare in pag. a 3-a) — Cum se explică aceste fenomene semnalate în di­verse părţi ale globului ? — Factorul motor sau, cu alte i \ 1­V* M­n«wi».'. FAPTE . * (TH­ p .• ,ff *** Şl OAMENI COPIII N-AU OBSERVAT NIM­IC... Autobuzul s-a oprit. Şo­ferul Constantin Burlacu co­boară. Şi-a scos din buzu­nar o batistă■ Nu ştie ce să facă cu ea. Este emoţionat. Din maşină coboară, gă­lăgioşi, copiii. Este prima zi de şcoală. Dau bineţe şo­ferului şi pleacă. Nimeni nu ştie nimic. Cînd erau în deal în drum spre Snagov... frîna n-a mai funcţionat o defecţiune neaşteptată. Şoferul tran­sporta peste 20 de copii. Şi el are unul care azi merge la şcoală. Cotitura din vale, apoi iazul şi podul... Se tre­ce intr-o viteză ameţitoare. Pasagerii de-o şchiopă dis­cută­ Şoferul rememorează da­tele drumului şi acţionează cu calm. Pedala Irinei este apăsată în gol. Compresorul tace. Mai are de trecut un obstacol şi pericolul ar fi depăşit... Ca să poată opri maşina, i-ar trebui o mică pantă. O ia pe un drum lă­turalnic. Micii călători sînt încîntaţi. Viteza creşte. Co­pacii dispar vertiginos. lată panta. Şoferul priveş­te prin oglinda retrovizoare la micii călători. Douăzeci de vieţi atîrnă de un fir de păr. Copiii îi văd faţa con­gestionată. Miinile strînse bărbăteşte pe volan. De a­­tîta încordare s-a făcut li­vid. „Nu, nu cred că au ob­servat ceva" — îşi spunea în gînd omul. Maşina încetineşte. Şcoala se vede la cîţiva zeci de metri. In faţa ei profesorii şi colegii aşteaptă sosirea autobuzului. Maşina îşi domoleşte mer­sul. După cîteva momente opreşte. Copiii coboară. A­­lergînd spre școală. — La revedere, nene Bur­lacu. II salută din fugă. Şoferul zîmbește și-şi ascunde stîn­­jenit batista. — N-au observat nimic. Mai bine... CONSTANTIN ZLIBUȚ

Next