România literară, iulie-septembrie 1970 (Anul 3, nr. 27-39)

1970-07-01 / nr. 27

★ Pe baza înţelegerii de colabo­rare pe anul 1970 dintre uniu­nile scriitorilor din R. S. Româ­nia şi R. S. Federativă Iugo­slavia, a sosit în ţara noastră o delegaţie condusă de proza­torul Ciamil Slab­e, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bos­nia şi Herţegovina. Din delega­ţie fac parte poetul Jovan Strc­­z­owski, directorul Festivalului de poezie de la Struga, şi pro­zatoarea Giukca Jacopin. De asemeni, tot în cadrul convenţiei de colaborare, ne vi­zitează ţara prozatoarea polo­neză Zofia Bystrzycka, şefă de secţie la revista „Zwierciadlo“ („Oglinda“). Intîlnirile şi discuţiile pe ca­re le vor avea cu colegii lor ro­mâni vor oferi oaspeţilor posi­bilitatea unei mai bune cunoaş­teri a literaturii române con­temporane. Intre 21—27 iunie a. c., în Spania, s-au desfăşurat lucrări­le celui de-al XXVII-lea Con­gres mondial al Confederaţiei Internaţionale a societăţilor de autori şi compozitori (C.I.S.A.C.), în cadrul cărora s-au discutat probleme ale dreptului de au­tor pe plan internaţional şi s-a ales noul comitet de conduce­re. Fondul Literar al Uniunii Scriitorilor din R. S. România, membru al acestei confederaţii, a fost reprezentat la respecti­vele lucrări prin scriitorii Tra­­ian Iancu şi Erik Majtenyi. * Alte prezenţe scriitoriceşti peste hotare : poeţii Radu Câr­­neci, Ben­ Corlaciu şi criticul Mircea Tomuş­ii la Varşovia, în cadrul convenţiei de colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Po­lonia. La liceul de cultură generală nr. 27, din cartierul Ferentari, tradiţionala serbare de sfîrşit de an şcolar a coincis cu o festi­vitate în cadrul căreia liceul bucureştean a primit numele marelui critic, istoric literar şi prozator român George Căli­­nescu. Cu acest prilej, Alexan­dru Dinţa, membru corespondent al Academiei Republicii Socia­liste România, cadre didactice din învăţămîntul universitar bucureştean, critici literari şi poeţi au vorbit despre perso­nalitatea lui George Călinescu în cultura naţională contempo­rană. Asociaţia scriitorilor din Iaşi a organizat luni 22 iunie, in sala Teatrului Naţional „Vasile A­­lecsandri“, un spectacol de poe­zie, muzică şi balet, ale cărui beneficii au fost depuse la fon­dul general de ajutorare a re­giunilor sinistrate. Poeţii Geor­ge Lesnea, Horia Zilieru şi Adi Cusin au recitat din versurile proprii, iar actorii Margareta Baciu (artistă emerită), Cornelia Gheorghiu, Teofil Vâlcu şi Vir­gil Raiciu au citit din operele unor scriitori moldoveni, cla­sici şi contemporani. La reuşi­ta spectacolului şi-au mai dat concursul Ecaterina Zărnescu, Victor Popovici şi Nicolae Sasu (solişti ai Operei de stat), An­ton Diaconu de la Conservato­rul „George Enescu“, balerina Dana Lificiu, actorul Emil Co­­şeiu şi Dorin Cernei de la Casa de cultură a studenţilor. Regia spectacolului a fost asigurată de Mihai Zaborilă, Cronica Uniunii Scriitorilor VESPASIAN LUNG­ LUPTA INSULARILOR BRAILENI IN MEMORIAM îmi adunam cîndva, în alte coloane, morţii mei, ca pe cîmpul de luptă Apoi am obosit tot adunîndu-i, şi am renun­ţat. De acum, sînt prea bătrîn pentru a mai fi brancadier. Nu pentru că m-aş teme de moarte. Cu a mea, de mult m-am împăcat. Iar a altora mă răscoleşte. Dacă nu de alta, măcar dintr-un sentiment de solidaritate cu ceea ce ţine de revolta lor. Iar morţii mei s-au răsculat împo­triva morţii, cî­ştigîndu-şi nemurirea. La ce bun, deci, să le ţii socoteala, de vre­me ce au rămas ? Şi totuşi, acest sfîrşit de primăvară şi început de vară, cu pus­­tietoarele-i puhoaie verzi-ucigaşe şi va­luri murdare, a sporit doliul şi dure­rea, răpindu-i dintre tovarăşii mei spi­rituali pe Veres Péter, Fábry Zoltán şi Váci Mihály. Iar cînd lipsesc brusc trei suflete de lingă masa familiei, întîi ră­­mîi uluit, apoi te simţi orfan, şi fără voie te năpădesc aducerile-aminte, pentru a umple golurile toate. Pe Veres Péter l-am cunoscut întîia oară întîlnindu-mă cu el în vechi nu­mere ale revistei Korunk, pe care le-am găsit în biblioteca tatii, ori poate le-am descoperit în rafturile unui anticariat din Timișoara, in anii războiului. Pentru sensibilitatea mea modelată de realităţile urbane, el, Veres Péter a fost — după Móricz — acela care în cele din urmă mi-a destrămat acea imagine de opere­tă, cu fete orfane, sau de univers hazos a satului, de care însă mă îndoiam, şi m-a îmbogăţit cu o nouă certitudine, fă­­cîndu-mă să-mi dau seama, uimit, că truditorul ogorului mi-e frate­­l şi, bineînţeles, Illés, cu Poporul pastelor, numai că pe-atunci admiram în cartea asta mai degrabă pledoaria intelectualului, pe cînd proza şi versurile lui Veres Pé­ter — pe care mai tîrziu le-a înmănun­cheat în volumul Pajiştile — m-au im­presionat cu forţa autenticităţii, a docu­mentului. Apoi a urmat Socoteala, pe urmă, după Eliberare, încercarea, şi ex­celenta trilogie Trei generaţii, şi intre timp multe altele, studii şi pamflete, pli­ne de căldură şi invitînd la discuţii, apoi Femeia rea şi, împrăştiate ici-colo, frag­mente din Jurnalul de lector, şi pretutin­deni articole, — tot atîtea profesii de cre­dinţă ale unui spirit însetat de dreptate. A fost un scriitor mare ? Azi scriitorii mari, în lume, sînt cu nemiluita. Ce fel de scriitor a fost, — iată ce trebuie să ne preocupe. Cu alte cuvinte, faptul că înalta calitate a scrierilor sale oglindeşte marile transformări de structură in soarta popoarelor din răsăritul Europei, drumul pe care l-au străbătut aceste po­poare, în revoluţia socialistă, pentru cu­cerirea propriei omenii. Aşa a putut de­veni ţăranul maghiar din Balmazújváros scriitor european, cucerindu-şi un loc printre mărimile de prim rang ale lite­raturii universale contemporane. Pe Fábry Zoltán l-am cunoscut tot prin intermediul revistei Korunk. Fiecare scriere a sa a fost pentru mine un ade­vărat îndemn, în acele vremuri, antifas­cismul săli, pe care l-a înnobilat prin pu­blicistică, a devenit a doua mea şcoală, şi adevărată, o şcoală care m-a impresionat adine şi m-a făcut să mă gîndesc în pro­funzime, călăuzindu-mă, dincolo de anti­patiile instinctive şi experienţele amare trăite pe propria-mi piele, spre o atitu­dine conştientă, de la ură la luptă. Căr­ţile sale care mi-au trecut prin mină du­pă Eliberare — Imperativul timpului, îm­potriva armelor şi eroilor — le citeam întocmai ca un veteran ce dă citire amin­tirilor scrise de generalul său de pe vre­muri. Acest umanism militant, activ, în­­fruntînd cu vehemenţă tot ce e inuman, m-a făcut să descopăr în publicistica lui o sensibilitate artistică ce ar fi putut să se exprime, la acelaşi înalt nivel, şi în alte specii. Dovadă că Fábry a şlefuit publicistica, ridicînd-o la nivelul celor­lalte specii literare. Volumele ulterioare. Ultimul mesaj sau oameni în neomenie, sînt ecoul unor noi lupte purtate în con­diţii istorice noi. Ardoarea însă, forţa ar­gumentaţiei, patosul, crezul rămîn cele vechi, neschimbate chiar şi în situaţii schimbate. Cînd am citit prima oară din scrierile lui, nu ştiam că zace în închi­soarea de la Illava. De la Eliberare în­coace, mereu îmi făceam planul să-l vi­zitez o dată la Stósz. Dar e prea tîrziu. ...Acum, cînd nu mai pot fi împreună cu ei decit pe calea amintirilor, îmi vin în minte întîmplările scurte, dar cu atît mai grăitoare prin consistenţa lor, po­vestite despre ei de Gaál Gábor, şi pe care de obicei le spunea cînd avea în fa­ţă cîţiva tineri care-şi făceau ucenicia, sub ochii lui, în redacţia revistei Utunk. Şi înainte de toate mă gîndesc la pod. La acel pod pe care ei trei îl treceau nu nu­mai în drumurile lor dintre Cluj, Bal­mazújváros şi Stas, ci şi, de fapt, în­tre România, Ungaria şi Cehoslovacia. Şi mai cu seamă atunci cînd în înal­tele foruri ale celor trei ţări nu se aflau nici pe departe oameni care să du­reze poduri, iar în faţa porţilor Europei centrale şi răsăritene, in pragul grădini­lor lor, dădea tîrcoale haita lupilor bruni. Dar ei — şi cîţi alţii asemenea lor, la Korunk, promovaţi de Gaal, plecat dintre noi atît de pretimpuriu — dincolo de scrâş­netele ce ameninţau să înghită popoare, de schizofrenia şi rugurile urei de rasă, au vestit credinţa frăţiei dintre popoare, au visat viitorul demn al sărmanelor noastre popoare, au revendicat egalitatea în drepturi şi pentru minorităţi. Iar noi, urmaşii lor ? Mergînd pe urmele lor le-am rămas credincioşi, dar în mulţimea îndatoririlor mereu mai urgente, poate că am fi putut face totuși mai mult, a­­propiindu-ne operele lor, dînd în mina tinerilor importante scrieri ale lui Fábry, opera integrală a lui Gaál Gábor, toate capodoperele lui Veres Péter. Nu e greu să-mi imaginez ce lectură pasionantă poate fi Socoteala pentru tînărul cititor român, care ar sorbi, cu bucuria emoţio­nantă a descoperirii, rîndurile frăţeşti, curate ca lacrima, scrise despre poporul român. Nicicînd nu-i tîrziu să te achiţi de o datorie... Singurul dintre ei pe care l-am cu­noscut personal e Váci Mihály. Rătăceam amîndoi pe străzile Bucureştilor într-o iarnă cu vînt şi zloată, eram prost dis­puşi şi maliţioşi, nici căldura ocrotitoare a unui restaurant, nici vinurile lui nu ne-au putut însenina. Numai Ady ne mai potolea, pentru că-l sărbătorisem chiar atunci, în ianuarie, şi versurile lui ne foloseau mai mult decit orice medicament sau calmant. Váci Miska fusese un poet adyean care, iată, pe neobservate a de­venit Mihály, nu datorită uceniciei lui poetice, ci prin atitudinea lui revoluţiona­ră, versurile sale izvorînd din neliniştea proprie lui Ady, din dăruirea omului de pe baricadă, din sfînt-blestemata (ca să mă exprim și eu în stilul lui Ady) întreită flacără a dăruirii comune. Ci­tesc ultimele sale versuri, salba de ver­suri, purtînd titlul Ce n-a mai apucat să fie scris în jurnalul lui Che Guevara : „Mi-s prietenii nerăbdători. / Ii liniştesc eu, care­­ demult, în suflet, gata sunt de drum“. A murit la Hanoi. Ca ostaş. Chiar dacă din pricina unei artere ples­nite, şi nu a unui glonţ, Szász JANOS 2 România literară NOUTĂŢI ÎN LIBRĂRII Iriviu Rebreanu : ADAM ŞI EV­A (Editura Mihai Eminescu). Colecţia „Romanul de dra­goste" (256 pagini, lei 5,50) Damian Stănoiu : ALEGERE DE STAREŢA (Editura Mihai Eminescu). Colecţia „Romane de ieri şi de azi" (272 pagini, lei 6,25) Pop Simion : PARALELA 45 — Al doilea inel al spiralei (E­­ditura Mihai Eminescu) (208 pagini, lei 5,50). George Alboiu : DRUMUL SUFLETELOR (Editura Alba­tros). Versuri (97 pagini, lei 5). Petre Sălcudeanu : DE CE VAD INVERS ? (Editura Mi­hai Eminescu). Roman (260 pagini, lei 6,75). Alexandru Mitru : VULTURII DE FOC (Editura Ion Creangă). Legendă valahă (204 pagini, lei 13). Ion Cojan : NOPŢI DE VARA (Editura Mihai Eminescu). Povestiri (152 pagini, lei 4,75) O. Han : DĂLŢI ŞI PENSULE (Editura Albatros). Cu un cuvînt înainte către cititor — autorul. 48 fotografii (728 pagini, lei 25) P. V. Haneş : STUDII DE IS­TORIE LITERARA (Editura Albatros) In loc de prefaţă de Mihai Gafiţa. Note asupra ediţiei — autorul (344 pagini, lei 10,50) D. D. Panaitescu : CARNET INACTUAL­­ — Domeniul franco-spaniol (Editura Mihai Eminescu). (356 pagini, lei 8,50) Juan Valera : PEPITA JIME­NEZ (Editura Minerva) Roman. Colecţia „Biblioteca pentru toţi“. Traducere şi pre­faţă de Andrei Ionescu (276 pa­gini, lei 5) prezenţe româneşti Fiese româneşti la radioteleviziunea franceză Timp de opt zile, posturile de radio pariziene au prezentat o vastă frescă a culturii româ­neşti, în întîmpinarea vizitei to­varăşului Nicolae Ceauşescu în Franţa. La semaine roumaine, grupînd aproape o sută de emisiuni, a căror coordonare şi-a asumat-o domnul Georges Godebert, un bun cunoscător şi prieten al ţării noastre, secondat de o echipă de cunoscuţi realizatori români şi francezi, a fost organizată de O.R.T.F. în colaborare cu Radio­­televiziunea română. La reali­zarea acestei impresionante ma­nifestări, al cărei ecou este din­tre cele mai satisfăcătoare, şi-au dat concursul un mare număr de oameni de cultură, artişti, scrii­tori, compozitori, savanţi, din ambele ţări. Prima „cortină“ a emisiunilor dedicate teatrului românesc s-a ridicat — cum era şi firesc — deasupra numelui lui Caragiale , în traducerea lui Valentin Li­­patti. O noapte furtunoasă s-a bucurat de o excelentă distribu­ţie. Emmanuele Riva, secondată de o prestigioasă echipă, a in­terpretat rolul titular din Dom­nişoara Nastasia de G. M. Zam­­firescu. Dramaturgia modernă a fost prezentă prin comedia lui Aurel Baranga, Fii cuminte, Cris­­tofor ! — emisiune realizată de Georges Godebert, cu Claude Rich în rolul principal —, şi prin două piese scurte . Există nervi de Marin Sorescu şi Se in­­timplă de Romulus Vulpescu, ca şi prin scenariul Ringul de Ioan Grigorescu (adaptare radiofonică de Ilie Păunescu), pus în tndă în monofonie şi stereofonie. Georges Godebert, în colabo­­rare cu J. J. Pineau, a semnat şi regia piesei Unde-s marile iubiri ? de Silvia Andreescu şi Theodor Mănescu. ★ în seara de 3 iunie, la Radio Paris — emisiunea France-Cul­­ture — s-a citit, cu actori, din romanul scriitoarei Henriette Yvonne Stahl — Entre le jour et la nuit, apărut în „Editions du Seuil“ în traducerea fran­ceză a autoarei. m★ Juriul celui de-al II-lea Sa­lon internaţional de grafică de la Florenţa a acordat una din­tre medaliile de aur ale Salo­nului artistei române Ala Ja­­lea-Popa, pentru lucrarea inti­tulată „Piatra preţioasă“.

Next