România literară, octombrie-decembrie 2012 (Anul 44, nr. 40-52)

2012-12-07 / nr. 49

22. meridiane Premii liler franceze Vieţi paralele ezonul premiilor literare franceze s-a încheiat, lista cadourilor de Crăciun e completă. Printre marii câştigători, Jérôme Ferrari, laureat al Premiului Goncourt pentru Sermon sur la chute de Rome (publicat de Editura Actes Sud) şi Patrick Deville, care a obţinut premiul Femina pentru Peste & Cholera (apărut la Seuil). Ce au în comun Primul Război Mondial, înfrângerea de la Dién Bién Phu şi Predica despre căderea Romei, ţinută de Sfântul Augustin în anul de graţie 410 ? Răspunsul stă într-un aforism de o splendidă banalitate, formulat de cel din urmă în faţa unei armate de credincioşi descumpăniţi de sosirea barbarilor: „lumea-i ca omul: se naşte, creşte şi-apoi moare." Dacă Jérôme Ferrari, profesor de filosofie, ţine totuşi s-o reamintească din capul locului, e pentru a face legătura cu incipitul precedentului său roman, Un zeu un animal (apărut tot la Actes Sud în 2009): „Fireşte, lucrurile se termină totdeauna prost", în existenţa noastră plasată „sub singura autoritate a iluziei", dar până una alta, fiecare şi-a putut alege propriul drum spre ineluctabil... Ajuns la o vârstă venerabilă, Marcel Antonetti îşi contemplă prostrar viaţa în care nu s-a întâmplat niciodată nimic. Pe când visa să devină explorator sau ofiţer în armata franceză, nu ia fost dat să asiste decât la trădările mareşalului Pétain şi la destrămarea coloniilor, întors în Corsica, în satul copilăriei, stă acum cu privirea pironită asupra valizei în care s-a rătăcit un vechi portret de familie datând din 1918: pe figura mamei, în rochie de doliu, înconjurată de cei cinci fraţi şi surori dispăruţi între timp, se citeşte doar „misteriosul chip al absenţei"... De la un capitol la altul, dezamăgirile protagoniştilor se ţin lanţ pe trei generaţi, iar naratorul îşi face din ele stindard. Când Matthieu, nepotul lui Marcel, student la Sorbona, optează pentru un masterat despre Sfântul Augustin, în vreme ce amicul său Libero îl studiază temeinic pe Leibniz, amândoi au sentimentul că fac „ un act de înaltă rezistenţă”. Pe zi ce trece, criza zonei euro se adânceşte, bursa pretenţiilor intelectuale e în cădere liberă şi nimic nu pare, vai, să confirme că am trăi în cea mai bună dintre lumile posibile. Mai rău, Matthieu Antonetti şi Libero Pintus, convinşi că sunt victimele „ unei apocalipse perfide care le-a decimat semenii", lasă baltă filosofia şi hotărăsc să se ocupe de un bar dintr-un sătuc înapoiat din Corsica. Alcoolul, corupţia, prostituţia, invidia fac ca şi cele mai nobile intenţii să sfârşească, ca de obicei, într-o baie de sânge. Morala vieţilor paralele - „mereu ameninţate, dar mereu triumfătoare" - repovestite de Jérôme Ferrari ţine de faptul că totul se organizează, precum albumul de familie decolorat de ani, în jurul unui centru vio. Nimic definitiv nu s-a întâmplat în amfiteatrele Sorbonei în vara lui, Le sermon sur la chute de Home 2011, după cum, poate, nimic decisiv nu s-a petrecut pe străzile Romei în anul 410. Nimic altceva decât o vibraţie imperceptibilă, „a cărei undă a sfârşit prin a-i purta pe vandali prin Spania şi, dincolo de mări, până sub zidurile anticei Hippona". Jérôme Ferrari, aplecat cu graţie peste umărul Sfântului Augustin, pretinde că-i mai resimte şi astăzi şocul. * * * Peste & Choléra, ultimul opus semnat de Patrick Deville, e cronica romanescă a unui destin ieşit din comun - cel al lui Alexandre Yersin, descoperitorul bacăului care îi poartă numele. Născut în 1863 la Aubonne (în cantonul elveţian Vaud) şi mort în 1943 la Nha Trang (în Indochina franceză), Yersin pare a fi fost nu doar un autodidact remarcabil, ci şi un mare amator de poteci neumblate, care a renunţat, rând pe rând, la Elveţia pentru Franţa, la Institutul Pasteur pentru Mesageriile Maritime, la medicină pentru horticultură şi la bacili pentru zmee colorate. Dacă tot n-a primit Nobelul pentru că a învins ciuma (Yersinia pestis), s-a răzbunat devenind regele - neîncoronat, dar milionar - al cauciucului şi al chininei. Viaţa lui, contrar celor relatate de Plutarh, nu oferă niciun exemplu de imitat, nicio morală de reţinut: un om îşi mână barca de unul singur, şi o face cu talent, iar marea şterge totul în urma lui. De la o escală la alta, Patrick Deville desenează nu traiectorii paralele, ci asimptote pe care o nimica toată cunoscută îndeobște sub numele de destin — le împiedică să se întâlnească undeva la infinit: Alexandre & Arthur (Rimbaud), Alexandre & Louis (Ferdinand Céline). Plecat în lumea largă pe vremea când natura nu era, ca astăzi, „o bătrânică plăpândă căreia trebuie să-i venim în ajutor, ci un inamic redutabil pe care trebuie să-l punem la pământ", noul Livingstone a dezbrăcat din mers halatul alb, preferându-i cascheta de explorator. Iată-1 ajuns la Saigon, în compania, guvernatorului general care-l invită să descifreze enigmaticele hărţi ale Tonkinului şi Laosului. Patrick Deville, însoţitorul din umbră al aventurierului, nu-şi ascunde defel satisfacţia: „Sunt şi ei ca noi, ca toţi cuceritorii, nişte copii care visează la hărţi colorate, la atlasuri, la marea manta de Arlechin azvârlită deasupra planetei pentru a-i putea da un nume." Ca un bun epidemiolog ce este, Yersin nu uită că „varianta cea mai pesimistă e şi cea mai sigură". Secolul XX îi va da dreptate. Când tancurile germane intră în Uniunea sovietică, septuagenarul îşi spune că „războiul e în politică ce e sexul în iubire", şi că „din când în când, trebuie să trecem şi prin asta". O singură nedumerire persistă: chiar era nevoie să supravieţuim atât, încât să asistăm la un asemenea spectacol? în ziuă când hotărăşte, o dată pentru totdeauna, că şi-a trăit veacul, Yersin a făcut deja turul lumii şi al chestiunii. Nu-i mai rămâne decât să mediteze, în liniştea asurzitoare a cabanei din Nha Trang pe care o împarte cu două pisici siameze, la teoriile lui Louis Pasteur: „Nimic nu se naşte din nimic. Tot ce se naşte trebuie să şi moară; între timp, fiecare dintre noi e liber să-şi aleagă viaţa senină şi dreaptă a unui cavaler pe cal." ■ Corina Ciocârlie Patrick Deville Peste & Choléra S Jérőme Ferrari Patrick DEVILLE in poet sârb: Drafoljnb Firulovic înot înot nu atât iscusit cât panicat. Ţărmul e departe fundul mării adânc cerul înalt Doar speranţa rămâne în ochiul tău cel care-mi trimite paiul şi surâsul Vei fi salvat îmi spune pescăruşul şi mi se aşează pe cap. Pândesc peştişorul de aur care-mi taie drumul, încetează - îi răspund, îmi pierd răsuflarea, Pasăre. Zbor Sunt flămând, da, destul de de flămând iar stele bune de mâncat nu văd la orizont Trebuie să le înghit pe cele necunoscute despre care nimic nu știu atât sunt de luminoase Dar dacă or fi veninoase Nu, nu vreau să risc Voi schimba meniul Voi mânca lumină şi întuneric ca să pot continua acest zbor îngeresc. Lecţie M-am născut pe acest pământ După mulţi ani Nu sunt dezamăgit E frumos aici E aer, e şi apă Diferite fructe Mi-am făcut şi eu un rost cumva Sunt aici şi fiinţe conştiente Paparuda, bunăoară E bine, e bine aici Am învăţat lecţia, în văzul tuturor Am inventat o nouă iarbă O iarbă care aici nu există Cu-adevărat Numai ceea ce nu este Poate cu-adevărat să fie Nou. Suntem atât de apropiaţi încât nici nu mai contează Că nu suntem împreună Atât de mult ne iubim încât nici nu mai contează Că nu ne sărutăm Am citit atât de mult încât noi înşine suntem Citiţi de alţii Dar nişte domenii Noi Şi zborul liber Fără de număr Ne obligă cu-adevărat Să dăm afară frica De neodihnă. *** ■ Traduceri de Adam Puslojic şi Rázván Voncu *#* România literară numărul 49/7 decembrie 2012