Romănulŭ, martie 1863 (Anul 7)
1863-03-28
rti JOUL ANULU vn. VOIESCE SI VEI FTITF, i z1 fii in tóte dilele aíai a de Lunin și a donași după Serba! » îă. .. Abonaia pentru Bucuresci pe ană . 128 lei Se3e line ........... 64 — Trei lune............................. 32 — Pe lună................................... 11 — Unu esemplariu . 24 par Iosolinț>zile linia de 30 litere ... 1 leu L sert îmii și reclame linia .... 3 lei PIARI( POLITICI, COMERCIALE, LITERARII). (ARTIOLELE TRIMISE ȘI NEPUBLICATE SE VORU ARDE.) Direptoriului Jianului: C. A. Rosetti. — cerantu recpuntretoriu: M. Caladescu. 28 MARTIE 1863. ANUL.Ui. LUMINEpĂ TE ȘI VEI FI. Abonarea pentru districte de . . . 102 lei Șése lune...........................................76 — Trei lune . . . . ........................38 — Abonamentele incep la 1 și 16 ale fiecării lune. Ele se făcu în districte la corespondintil anului și prin poște. La Pans la d. Hallegrain, rue de l’ancienr comédie, 5; pe trimestru 20 franci. In Austria la direcțiile poștale și la agințele de abonare, pe trimestru 10 fiorini argintă valută austriacă. Pentru abonare și reclamări se vor adresa la Administratoriala cparinlaí D. C. D. Aricescu, Pas. Romana No. 13. REVISTA POLITICA, BucuREsti, 27/g S2?tu-Astizi Represintanțiî comunii Capitalii, adunindu-se spre a procede la alegerea a trei membri la Municipalitate, au aleșii pe: D. Generaliă Nicolae Golescu, fost adjutante domnescu (pusu in disponibilitate) cu 65 voturi. D. Colonelă Adrianu, fosta adjutante domnescu (pusti în disponibilitate) cu 53 voturi. D. Petre Cernatescu foștii rectoriu ale sculeloru (aleșű de Profesori și demisionată în faca atitudinii Ministrului) cu 41 de voturi. Celelalte voturi s’au împărțiții între vre 50 de candidați. Fiecare înțelege semnificarea acestei alegeri și, în facia unui fapt, asia de elocinte, nu ne revine decită a felicita pe d-nii Represintanți ai Comunii Capitalii. Dăinuirea, măsura, întinderea Revoluțiunii polone, și transportarea ei de lingă fruntariele austriei lungi ale Prusiei are mare însemnătate. Numirea apoi a generarelui Berg are și ea însemnătatea iei, căci aceștia generare are unii renume istoricii, și fórte tragicii in toti Polonia. Deci acesti nuraii« insemm,otărîre de lovire din partea Rusiei și nici de cumii de concesiuni; și noi, cari credemii că guvernele numai cindu suntu slabe lovescu, și că lovirile acele se ’ntorcu pină în sfișitu in contra celorii cari lovescu stăruimii a crede ci situațiunea Poloniei se ’mbonătățesce. Celelalte scrie ce mai avemii, le publicămu mai la vale. Din vntru avemii o scrie însemnată. Monitoriulu publică punerea în lucrare pe anul 1863 a Bugetului anului 1860. Vomu trata mine in articli speciali acesti mare și generale cestiune. im 1 A Wilf • a )*'. • Augsburg 3 Apriliu. Gazeta generale (Algemeine Zeitung) de astăzi, amuncii din sorginți semi-oficiali de la Paris, că cornițele Rechberg s’a însărcinata cu compunerea unei Note, ce Francia, Engliterra și Austria vor îndrepta către Rusia. - Constantinopole, 28 Marții. Principele Mihail al Serbiei, a esprimatu intr’o scrisóre cătră înalta Porti dorința d’a ’ntreține o înțelegere amicale și promite tóte învoirile cari nu vor vitima drepturile și interesele Serbiei. Alți doilea corpii de armii a priimitü ordine se ocupe linia de la Balcani prii la Dunăre. Cartierulu generale va fi la Schumla. — Athene, 28 Martie. In Adunarea naționale s’a ficuta urmitoria propunere: Se se reduce puterea navaleriei cu cite-va vase mici, și armata p’a treia parte , afară de oficiire. După budgetulu de financie venituri se urci la 21 milióne, și cheltuielile la 24 milióne drahme. S’a deschis o subscripțiune în favorea polonilor. Concurința. Ce este concurința? Se deschidemü dicționarială academiei; ele ne spune ci este „pretensiunea mai multor persone la acelaași lucru.“ Este darű o faptă universale, o manieri d’a pfi, care nu este reservat i esclusiv al omului, ci care est comune la totu ce trăiesce și resufli, la totul cr eaiste. I Concurența este generale, ea sb ’nfucișâzi în grupe de ființe mai multe sau mai puținü numerose, și se exerciti asupra a diferite obiecte determinate ; ea provine din identitatea trebuințelorfi ce se manifestă la acele ființe cari compună aceste grupe. între arbore și animale nu pote esiste o concurință in privința sucurilorü nutritoice ale pimintului; darü concurința póte se esiste între omu și animali, între omu și vegetali, între omu și minerali, fiindű ci omulu pretinde la lucruri din cite-și trele acele domeniuri ale naturei, la lucruri la cari pretindă și alte ființe din zisele dominiuni. Vedemű dara ci cee a ce constitue concurința, este identitatea trebuințelor!, or fi nu actele ce pot fi resulta din acea identitate; d’aci resultă ci concurința are o mai mare intensitate, o mai mare întindere, este mai completă intre ómeni, cici nici o altă ființă n’are atătea trebuințe, atătea drepturi asutra totalității acelora lucruri. Concurința omenilor este prin urmare cea mai mare, cea mai completă, care pate existe, d’acea a Academia pare a restringe, prin definițiunea sa, concurința intr’unu cercu omenesca, servinduse de espresiunea „persane,“ care esclude pe celelalte ființe, cici cuvintulu „persani“ se aplici numai la omenire. Concurința prin urmare nu însemnezi alta nimica, de cititd omenii, în calitatea lor de ființe d’aceaași naturi, au trebuințe identice cari, spre a se pute satisface, pretindă la aceleași obiecte; acesta este o simplă constatare a identității vieței omenesci. Dacă aceste trebuințe identice ale omenilor, ce aspiri la aceleiași lucruri, nască neaperata una numeră de acte d’o naturi diferită. Ne putem aduna, ne putemü asocia, putem fi concura; daru putemü asemenea ne lupta, a ne face resbelu. Este dara învederată, ci omenii se unescă, sa asociezi, concură împreună, cind a opstaclele, cari se opună la producțiune sau la dobîndirea lucrurilor identice de cari au trebuință și la cari pretindă, suntă cunoscute de dînșii și lesne de biruită. Din contra, se ivesce luptă și resbelu, cbndu, prin nescunți sau prin oricare altă causi, lucrurile de cari toți au d’o potrivi trebuință nu se găsescă în numeră d’ajunsă. Acești lupți, acestu resbelu, este tocmai, aceea ce de obișnuită se numesce concurinți, dară prin acesta se comite o erore învederată, se confunde unul din efecte cu causa; lupta ce se nasce adesea din concurinți, nu este concurința înșiși, ci efectului ei, însi nu singurulă efectă, ce neaperată și fatalmente trebuie se produci ama vezuta ci póte produce și alte efecte: asociațiunea, unirea, cooperațiunea mai multoraa la ună singură scapă. Dară limbagială vulgară s’a depărtată de definițiunea filosofică, ce ne di dicționariulu academiei francese, și, luindu cumii ziserimă efectulu de causi, vede in concurinți numai acea luptă, niscută din dorința multorua d’a-și procura lucrurile de cari au trebuință și cari nu se găsescă în cuțîme d’ajunsă, însi și priviți astăfelă, adici în înțelesul seu vulgară, concurința a fostă definită în diferite moduri. Adam Smith, Turgot și ceilalți economiști de epoca rom au definită concurința în chipulă uimitorie: „Causa unei escitațiuni folositorie, care ține necontenită deșteptă geniulă industrialuloi, care întrună cupă folositor să imulțesce productele, care face se ișvoréscu sorginți noue și necunoscute de avuțiă și cari dă Statului ună numeră mai mare de cetofiánilt Acesti definițiune era conformi cu spiritulă soclului, cindu în sînulă societițiloru s’aă simplită trebuința d’a îmulți productele și instrumentele de lucru. Intr’una periodu de optazeci de ani și suptă diferitele regimini guvernamentali, concurința fu esaltati, preconisati în Francia, suptă guvernală lui Ludovic XV și Ludovică XVI, suptă convențiune și suptă Imperiu, suptă Ludovică XVIII și Carolă X, economiștii vedeau toți în concurinți salutea societății. „Leșap se facă, desap se freca!“ era parola generale; concurinți liberi și nemărginită strigăm toți; daca în luptă vom peri ca cei slabi, atită mai reă pentru dînșii, arena este descisi pentru toți, fu care póte concura și n’are nimine a se plinge daci alții sunt mai tari sau mai dibaci. Astăfelă a fostă crezută sociale ală economiștilor a epocei, dară astăfelă nu mai este astăzi. De la 1830, opiniunea publică a respinsă ideiele economiștilor, a combătută, a flagelată și a condamnată acea concurinți arăta de multă lăudați și preconisati în timpă de prope ună soclu și a definită concurința „Causa acelei esettapuni morbase care zmulteșce, fără timpă și fără nici o rațiune d'a fi, productele, instrumentele de lucru și crează mă proletariatul1 Definițiune atită de justă ca și cea lalti, sau, mai bine zicinda, totu atită de mesacti ca și cealalti, toti diferența între ele este numai în diferința epoceloră; escesulă concurinței nemărginite a trebuită neaperatű se produci acelu mare reu sociale, acelű flagelă teribile, proletariatulă, care cresce și ie din zi in zi risce proporțiuni mai inspirmintitorie. Prin escesă, prin abasă ori ce lucru bună în sine trebue neaperat a se produci efectul, contrariu, concurința, puteri culți stimulante ale geniului, a degenerata astüfelü într’o lupți uciditații, înavuțind unii micii numerű de privilegiați prin posițiunea lor sociale, i a ruiiatű industrialii ce nu posedeau destule mizilóce spre a susține lupta, ] și ideia, salutarii în sine, care a combitatű monopolurile și privilegiele de a drepta, a creatu privilegiulu și mono- jpolulu de fapti, a creatu, prin devisiunea nemirginiti a lucrului, proletariatulu și pauperismulu. Precumu în înțelesulu vulgarii alu , cuvîntuluî s’a confunsa efectulu cu causa, s’a luatu lupta, ce adesea re* suiți din concurința, de înșiși concurința, cu aceași rațiune s’ari putea defini concurința ‘‘pacea care domnesce in oricare asociațiune, cici și acesta este unul din fenomenele ce insoțesce adesea exercițiului ei. Precumű fcrisi nu se póte califica concurința de pace, asemenea nu se póte califica nici de resbelu, și una și alta sunt adesea consecințele sale, dar și nu suntu concurința înșiși. Un lucru póte produce și bune și rele efecte dupăaplicarea lui, nu putemu dara imputa concurinței abusului aplicării sale greșite. Suntuameni, cari atribuescum concurinței tóte relele, tóte viiturile Ș știrii actuale ale industriei, fiindu ci gisescu concurința amestecați în toaate aceste rele; ei atribue toți despridinea concurinței și crezîndu-o viuij miturii voiescu s’o desființeze cu tot titlu, strigindune a înlocui lupta industrialiloru prin pace. Au dreptate preferindu pacea resbelului, darű par cea ce recomandi este o stare de susspunere ierarhici, de guvernare des ji potici, unde dispare toti individualitatea. Printr’unii abusti de espresiuine ajungű în sistema loru a destrui individualitatea și libertatea, în care nu vedu de citű unu elementu de resbelu și de discordie. în seclulu alű optusprezecele economisiiĭ, cercetmdü cu d’amenun j tulu natura și căușele avuției națiunii loru, au luatu de principiu fondamentale ci națiunile se compunu de producători și de consumatori, de ómeni ? cari produci și de óment cari consumi, aítindu cu tofculű ci acesti clai ’ isificațiune nu este esacu, ci fiica'5 reproducitoriu este la rindulö seii , unii consumitori și ci fórte pucini > consumitori nu suntu și totu d’o da ti producitori. Plecindü din acesti j concepțiune teoretici, și mesachi vii practici, le a picutu ci consumatorii • trebue se fu prin natura lucrurilorü ] la disposițiunea producitoriloru, fiindui l p producitorii posedau lucrurile ne—* bsanie, indispensabili pentru vieți, pe cundű consumatorii nu aveau în mimele lor, de citit aurul, argintul, moneta, adici semnulu avuției, nu avuția înșiși, și d’acitingeau conclusiunea ci consumitorii suntű totu d’a una depending de producitori. Din acea dependinți naturale a consumitorilor, i8volta, dupi dînșii, tóte relele societiții: stagnatiunea comerciului și industriei, miseriele poporului, prețuril esorbitante ale cerealilor și prosta lor calitate. Spre a remedia la aceste nie, strigau: „Lisați să faci, lisați se treci; fii care la sine, fii care pentru sine,“ desființați corporațiunile, cari paralisezi puterile producitorie ale industriei omenesci. Fiicare producitoriu se nu asculte de citit geniulu și interesulu seu; libertate egale pentru toți; este dreptu ci cele mai dibace se dobãndesci victoria, onórea și avuția; justiția o voesce astafelu. Singurulu mijlocu d’a îmmulți avuțiele comuni, este d’a da trebuințeloru deplina lor s satisfacțiune. Cu alte cuvinte reclamau pentru industria și comercial, libertatea și egalitatea tutorii producătorilor, desevîrșita lorű isolare d’orice putere sociale, d’orice asociațiune, d’orice corporațiune, voiau ca fii care se nu asculte de citn propria sa spontaneitate, se fii singuri cu puterea sa producătorie, compresi necontenită între propriele sale trebuințe și trebuințele tutori celoralalți. Și-a fi închipuită ci puși astafelü ci indivizi în facia trebuințeloră tutuloru, în facia trebuințelorO consumitoriloru (cici toți suntu consumitori), producătorii vorű gisi în propriele loru trebuințe destuii îmboldite spre a procura consumitoriloru citițimile și calitățile necesarie și corespunzetorie trebuințeloru. Fiicare, ca individu, avea înaintea lui unu cimpe deschisu pentru productele sale și toți escitați de dorința d’a se ’naruți voru lupta prin silinți și de scimți și industria va face mari și neașteptate progrese. Resultatulu a doveditu citű erau de greșiți în oalcululu loru, principiulű evocata de dînșii, adici concurința, libertatea comerciale și manufipturile, se opunea de sine la acele consecințe imaginare. Redusă la slibiciunea isolirii, fii care fu liberă a-șî alege mizlacele ce se credea mai bune spre a-șî asigura vînzarea; * cari de cari se intreceau a produce maieftină spre a pute vinde mai multu; d’aci se niscu fraude a, șarlatanismulu, prósta caltate a producteloru, joculu și speculațiunile de totu feliulu și o imoralitate nemirginiti. Acaperarea cerealilor a ajunse din nou o speculamne posibile și marile beneficîurî ce resultau din reținerea artificiale deștep-