Romănulŭ, octombrie 1863 (Anul 7)

1863-10-10

J­U­D­I. ^KTJI/Cr vxi. VOIESCE ȘI VEI PUTTR. Va «și în lele dilele afară de Lun­­a și a doua­ z­i după Serbătoria. Abonarea pentru lucuresci pe anii. $Ose lune................................................. Trei lune.................................................. Pe lună..................................................... Unu esemplariű.................................. . . < si ființările linia de­ 30 litere......... lrțiuni și reclam­ă linia.................. 128 Ioi 64 — 32 — 11 — 24 par­a lea 3 lei (ARTICOELE TRIMISE ȘX NEPU­BLICATE­LE VOXIV ARDE). Direptoriul­ ceriului.* C. A. Rosetti.— ceraute respin­ț etoriă: Anghela Ionescu. Pentru abonare și reclamări se voră adresa la Administratoriulu c­iabiului Gr. Seruri­e, Pas. Româna No. 13. 10 0CTO.VIBRE 1805. ANULU VII. LUMINEZA-TE VEI PT. Abonarea pentru diatrictü pe anü......... 152 lei. Șése lune........... ............................... 76 — Trei lune...................................................... 38 — VIARIII POLITICI), COMERCIALE, LITERARII -------------------------------------------------------------------------­Abonamentele începü la 1 și 16 ale âe­cării tuner­ele se facă în districte la corespondenții pia­nului și prin poște. La Paris la D. Hallegrain, rue de l’ancienne comédie, 5, pe trimestru 30 franci. In Austria la direcțiile poștale și la agențiele de abonare, pe trimestru 10 fiorini ,argintü va­lută austriacă. »SOS ft Violare de legi, spoliare a pro­prietății, mare compromitere a cestiu­­nii ave­rteru Statului, scandalu, și prin urmare scădere­a Statului Romăn și. A­­ceste sun­tt faptele ministeriului N. Cret­­zulescu, mai adăogîndu că cine dă uă moșia a Statului póte da totulu. REVISTĂ POLITICA BUCURESCĂ, 9/21 Brumărelă în sfîrșitu d. Cogălnicianu, a isbu­­titu, precumu s’asicură, a compune ca­­binetulu seu; și încă chiaru așia cumv a isbutitu, mărturisu că nu ne-amu fi asceptatu se isbutéscu, intr’uă situa­­tiune atâtu de strimptă și poticnitoiiă si care este mărturită, constatată, prin însa­șî căderea Ministeriului totu astü­­felu precumu a fostu constatată și de Cameră. Ecü cumu se zice că s’ar fi compusu acestu Cabinetu. D-nu Cogălnicianu, Președinte alu cabinetului și Ministru din întru. D. Steege, Ministru de Financie. D. A. Papiu Ilarianu, Ministru de Justiția. D. P. Orbescu, Ministru Lucrări­­loru Publice. D. Dim. Bolintinianu, Ministru al­ Cultel orü. D. Iacovaki, Ministru de Resbelü. D. Nicolae Rosseti Bălănescu, Mi­nistru al­ lucrăriloru din afară. Pe lingă d. Orbescu se vorbesce ăncă de d. Bozianu, nu, omnn lu politică, căci acela a refuzatu, ci de fratele domniei sale, ca Ministru al­ Con­trolului. De la acesta se dice, se trecemu la unu attulți, și care, considerându vre doue din personele de mai susu pare probabile. Se zice că programa nou­lui Ministeru­ va fi regimele constituțio­nale in totă întinderea lui. Se zice, că el­ va veni naintea Adunării și va re­­cunosce tóte drepturile puterii legisla­tive, pe care ministeriulu cădut și re-a negată și le a călcază în piciure. Se dice, că’ nu le va recunosce numai prin vorbe, cea­a ce n’ar fi nimicu, n’ar înșiăla pe nimine, ci că va pune îndată în­ lucrare legea votată de Adunare pentru necompatibilitatea mandatului de deputată cu funcțiunile salariate a­le Statului, va convoca Adunarea, și-i va presinta teza programa­tei, conținută în Adressa iei, transformată în legi bine lămurite și promulgate indată ce se votdză. Se zice, că acele proiecte de legi nu vor­ fi presintate pe să­rita, pe împeticate, cumu erau pănă aci proiectele ce presintau miniștrii, ci că din contra ele vor­ fi una șiră regulată și care se puta forma unu adeveratu edificiu, asta­felu pre­­cum îî s’a și esplicatu într’ unulu din proiectele de adresă. In construcțiunea unui edificiu politică se cere pădirea aceloră­așî legi ca și în construcțiu­nea unei case. Dacă nu se voru a­­sieda la ino temeliele, și daca i­ă care zida, fia care colóna, fia­care boltă, nu va fi făcută la timpulu iei și în și­­rulu cerut de legile phisice, edificiulu se surpă în locu d’a se savîrși. Totu astafelu este și cu legile organice ale unui Stată. Spre esemplu, dacă se fa­ce uă lege pentru unirea Principate­­loru, și nu se face mai äntâia sau în­otată, uă lege pentru descentralisare, unirea în locu se se consolide, se va desface și încă cu mare periclu. Și dacă se face legea de descentralisare fără a se face mai intaia legea pen­tru deplina organisare și îndependință a comunei, legea de descentralisare va fi de prisosit, ba încă va aduce mare rea în locu de binele ce este menită a da, și ast­felü pentru tóte. Ei bine! se vie ministeriul naintea Adu­nării și se-i recunoscá în sfrșită tóte drep­turile iei. Se se numască îndată u­ comi­­siune de anchetă parlamentariă, spre a cerceta tóte abuzurile și ilegalitățile ce s’au comisă și se se dea justiții cei cari se vor găsi culpoși. Se se dea Adunării tóte socotelile și totă d’uă dată o comisiu­­ne parlamentariă financiar­ă se cerce­­tesc și se constate starea în care se află financiere țeroî. Și în timpul­ a­­cesta Adunarea se voteze legile comu­nale, legea rurală, constituțiunea tezei, în care se se aștete libertatea întru­­nirilor și, a presei, libertatea individuale, instrucțiunea publică, garda naționale, legea electorale și legea pentru ave­rile monastiresci; și atunci pacea este făcută între puterea legiuitoriá și pu­terea esecutivă, atunci bugetele se vor vota, miniștrii și deputații cari le vor­ face acestea vor­ bine merita avarea națiunii, și România va fi. Fără acestea, pacea este peste putință și peirea este sigură. Acestea le a cerută, în anul­ acesta, majoritatea Adunării și ie­a re­­fusstă ministeriulu, cu aderintiî sei. Constatămu din nou, în fața națiunii că, dupe noi, acestea suntu voințele majo­­rității Adunării, a­le coalițiunii, cumu se dice acuma, acestea suntu în sfîrșită ideiele, principiile ce­a susținută, sus­ține și va susține acesta faie. Se se dea acestea, îndată pe facie, se devie îndată fapte împlinite, pentru ca încre­derea se potă veni acolo unde nu este și n’are cuvântă a fi, și națiunea întregă va fiuă coalițiune pentru rădicarea și conso­lidarea Statului Român­. Se se respin­gă acestea, saă se se încerce a se coti, și . . . națiunea întregă va fi uă coa­lițiune uriașie spre a le dobîndi, cu ori­ce preț­ă. Amü­disti 1 C. A. R. cuprinsese anima, au devenită victima despotismului, și cu ei poporulu fran­­cese, căruia îi comunicaseră acesta nenorocită bolă. Priimesce etc. /. Brătianu. Domnului C. Aricescu. In epistola d-tale către Romănulîi dici. ..speră că trecutul­ și caracteri­­ulu meu me punü d’asupra ori cărca bănuiesc.“ Iți declara din parte-mi că noi n’am­ bănuită nici vă dată pe nimene, ci amü judecată după fapte. Acestă de­clarare făcută, permite-ne se te între­­bămă pe ce îți aședi speranța d-le că publiculă nu te va bănui? negreșită nu pe exemplulu ce dai d-ta însuți. D-ta dici că te retragi de la Romă­­nulț, fiindu­că n­u bănuesci că a tră­dată principiele democratice și națio­nali în favorea unei Oligarh­ie; apoi capitalele de devotamentă la ace­ste principie ale atătoru omeni ce repres­ntă astăzî Romănulu, se nu pu­ta cra în urna cantitatea de devota­mentă ce d-ta ai pust în servițiulă a­­cestei­ași cause, și astafelu se ne con­stitue și noue, în facia d-le, dreptulu ce d-ta ilu reclami de la unu publicu intrega, adică a nu fi bănuită? Gîndescu-te bine, d-le Aricescu, doi u­­riașî au democrații, Robespierre și St. Just, numai fiindu că baia bănuielei le Suferințele Tierei. TRECUTUL­ ȘI PRESINTELE. Pe la începutul­ secolului alu XVI, anabatiștii pustiiau Germania in numele lui Dumnezeu. Fanatismulii n’au fostű produsă ăncă în lume să fum­ă ca a­­ceia. Toți țăranii căți se credeau pro­­feți și carii nu soseau din scriptură alta nimica de­câtü că, trebue a măcelări pe neamicii lui Dumnezeu fără milă, deveniră cei mai puternici în West­­falia. Ei puseră măna pe orașiul­ Munster, din care isgoniră pe Episco­­pi. Mai ânteni ei voiau a statornici theocrația Ebreiloru, și a fi guvernați de către însuși Dumnezeu. Daru una numita Matheia, principalele lorü pro­­fetű, fiindu ucisu, uă calfă de croito­­riț, anume Ioan din Leyde, din Ol m­da, asigură că i s’au aretatu Dum­nezeu, și că s’au fostu numitu rege, au zisu și s’au foculu. Elű trimise două­spre­zece apostoli, spre a anun­­ția domnia sa, în totă Germania de josu, proclamăndă comunitatea bunu­­riloru și a femeieloru. Apoi ca toți fundatorii de religiuni și dinastie, voi ca se congiure pre sine de mistere divine. Asta i se și prescriea, la un­gere, de către dogmele lor­, ca în ca­litate de trămisă ale cerului, se rum­­pă orî­ce legătură pămîntescă; se nu mai veră casa sa, pre mama sa. Ea nu mai era se fiă pentru dínsulű, de câtu uă străină. I se ceru a părăsi casa părintescâ fără a îmbrăcișia pen­tru cea dupe urmă dată pe acea ca­ria datoria fiieie sale. — Asta era voia lui Dumnezeu. Una renumită scriitoriu au luată subiectulu acesta, spre a trata operea „Profetulă.“ Musica e de Mayerbeer. Pentru a eși la ținta care ne­ama pro­pusă, atingăndă subiectulu acesta, a­­­vemă trebuință a face atenți pe lec­torii asupra finalelui scenei III, din actul­ IV, ale Profetului, acolo unde se represintă încoronarea Profetului, și unde urmeză lupta duiosă între acesta și Fides, mama sa. Fără a voi se re­­cunoscă dogmele nouei religiuni îm­­brăcișiată de fiulu­i ei, fără a voi se renege maternitatea sa, ea din contra alergă dupe fiulu seu, acolo unde să găsi. — Ajunse in Munster tocmai în ajunul ă coronării fiului i ei. Se face larmă mare în poporă, căci anabatiș­­tii nu voiau dreptă profetă pe unii simplu muritorii. Mai marii poporu­lui erau în periclu de a fi uciși, căci îl­ înșelaseră. Ei comploteză și cons­­trîngă pe profetă a renega pe mumă­­sa în publică, a vă trata de smintită, la jin­a coronării, sau nlui vorü ucide.— Momentul­ vine. Ceremonia începe. Catedralea e împodobită. Poporul­ se grămădeșce din tote părțile. Ioan se arată la altariă încongiurată de curte și învestită de atributele puterii re­gesei. Fidis, mama lui, care apucase a intra în biserică cu cea­laltă lume, stă singură la stânga, în genunchi, neo­­cupăndu-se de cele ce se petrecă în giurul ă­iei, și asorbită în rugăciuni. De­uă dală se aude ună mare vuietă de organe, de clarinete și trombete. Este ora coronării. In afară se aude chorulă: „Domi­ne, salvum fac regem nostrum prophetam.­ Fidis, rădicăndă capulă : „Ei jică că Dumnezeu se scăpe pe profetulü“ Și că chiamă asupra capului seă dreap­ta resplătire a cerurilor.“ ... Chorulu: „Bată regele profetului iată fii ală lui Dumnezeu! In genunchi!.. Plecați grumajii înaintea sceptrului seă de focă. „Uă voce singură, în sînulu iei nici uă femeiă nu l’au, purtată saă n­emis­­lită! Fiă aiu lui Dumnez­eă, flacăra divină, ratiiă din ceră scoborîtă.il Pe capetulă din susă ală scărei cei mari, apare Ioan, înapoia lui stau principalii lui oficiări, Ionas, Zacharia, etc. La arezarea lui, lumea se pros­terne. El­ pune mâna pe corana sa, și zice: „Ioane! tu vei domni! asta! asta e adevărată! Eu sunt­ alesule, fiiului lui Dumnezeu.“ In acesta moment­, mama sa se răsiră în piciure, privește pe noură rege și strigă : Fiiulă meă !!! loan în­­turnă privirile, îi tinde bracele și vo­­ieșce se alerge spre ea; dară la stri­­­gătură acesta, tată poporulă care era în genunchi se rădică, și se depărte­­ză cu indignare, de acestă femeiă sa­­crifegiă. — Zah­aria și cei­lalți oficiări se apropiă de dânsa scoțindă pumna­­riele. Mateiă flce lui loan, are tându pre mama sa: „De vorbesc­, ea e mor­­tă.“ — Infame! Acesta fu respunsură lui. Apoi moderîndă cu frică emoținea sa, elă se înluriă cătră mama sa, și zice cu recelă: „Cine e femeia acesta ?“ Fides, (cu indignare): „Cine suntu ? Bă! cine suntă? Eă suntă acea ger­­mană femeiă ce te aă nutrită, te aă [»urtatu în brațele sale, te aă plănsă, te chiamă, te reclamă, care nu iubeste în fine de cătă pe tine singură aice josă. Și tu­ tu nu te cunosci! In­­gratu să nu mai recunosce . ..“ Poporulă nu scie ce se facă. Se erbdă sau nu acestei mărturisiri? A­­nabatiștii o numescă înșelătoria și uă amenințiă cu pedepsa iisusu­­lui 1­­scă. „Lipsesce, lipsesce din acestă loca sfântă,“ jică ei. loan (apropiinduse către poporulă murmurăndă). „Oare c­re rătăcire adu­­să sufletulu iei. Bă, ca și voi, nu sc­ă cine e femeia acesta.“ Fidel: „Ceea ce voiă că, este a te ierta. Este a te îmbrăcișia măcară uă singură dată, și tu, ingrate, nu me recunosc! ?“ Poporulă: „Aă­doră alesulu ceru­lui, santară Profetă, nu va fi de călă­uză înșelătoriu ? Vai lui! dacă furia nostră va sbucni asupra capului seă!!... In același moment, pașnicii ră­dică pui­nariele asupra femeii. Ioan le opresce mana strigăndă. Stați! n­i vedeți ca acestă femeiă este nebună? Numai cn minune póte se-i reîntorce mințile. — Pe urmă îndreptăndu-se că­tre muma-sa îi zise cu zonă imperiosă: „Femeiă! In genunchi! sfânta lu­mină se se cobore asupra capului tei, nebune! și se te lumineze. Tu iubiai pre acelă firă ale cărui trăsure seme­­­na cu ale mele? Ei bine, rădică ochii tei spre mine, și voi, poporă, ce m’as­­cultați, rădicați spatele vóstre, — (po­­­porulă ascultă); — Dacă eă sunt fiiulă iei, dacă v’amă înșelată, pedepsiți pe înșelătoriu!.. Bată sinulă meă, loviți! „Apoi adresăndu-se către mama­ sa, o întrebă restita: „Suntă că fiiulă teă?“ Ea turburată, înțelege, din căutăturile fiiului seă, mărinimiea sacrificiului ce trebuie se facă, și respunde: „In ade­­veră mintea mi se lumineză; lumina străluce la ochii mei întunecați, Omeni buni. Eă te înșelamă!.. Acesta nu e ființă meă. Poporulă se miră de ma­­­rea minune ce s’aă plinită prin Pro­fetulu­scă, prin ab­sură fiinlă lui Dum­­nezeu. Totuși bieta mamă, împinsă de instinctă, de glasulă ne­amuțită ală naturii, nu se póte stăpîni a nu și opti plăngăndă la uă parte, asemene lui Christu de care se lepedă Petru: „E elă, în adeveră elă! Dară trebuie ală abandona pentru a să mântui Dumnez­eală meul Privigheată asupra lui­ u Cortina cade. N’am găsită ancă pînă acumă a­­semenare mai perfectă, la ce este în­tre acestă scenă și lucrurile ce se petrecă între noi. Ră­doră n’avemă noi astăzi înaintea ochilor, vă clică, uă se d­ă de guvernamentali, cari ase­­mine­an; basiștilorű din „Profetulu“, împingă pe feră a renega ideia sea cea mare, unica speranțiă a mântuirii sale, acea­a ce ama pute numi ființă seă, căci ea l’a concepută, fără dînsulă n’ar trăi, ci voră s’o facă a renega U­­nirea cu gurvernă constituționale-re­­presentativă ? Aű dorá­m­ acestă sectă de anabatiști a României jică mamei: Renunț­ă la idealele teă din 7 și 9 Octobre și ji­că ce aî dorită este co­media, ridiculură ce-țî dămă noi astă­zi saă te ucidemă. Drama acesta, căria nu i-aă lipsită nimica din elementele unei drame— se jucă, apropo de cinci ani și măr­­turimă că astăzi, după ce amă perdută tote speranțiele de îndreptare cu sis­tema actuale, nu ne mai face altă effectă decătă ală luptei dintre mamă și fiiă, dintre loan Profetul­ și mama sea, siliți, de cătră sbiri, a se renegi, a se face nebuni, ingrașî, unul­ pe altul­. Este nebună astăzi cele ce are legalitate, respectare­a drepturilor­ reciproce ale puterilor­ Statului. — Este nebună acelă ce voiese o guvernă re­­presintativă. Este nebună acelă ce nu vre dictatura. — Este nebună acelă ce nu cere vota Universale falsificată, Ereditatea, etc. etc. etc... Și cu tóte aceste Mama, România, nu pote re­­­nunția, nu pote trăi fără ființă iei con­cepută în gloriasele sile din 7 și 9 Octobre 1857! Facă detraetoriî și ai uneia, și ai alteia, ce voră voi. Aici, și nu aiurea este causa țătoră

Next