Romanulu, octombrie 1866 (Anul 10)
1866-10-10
ANULU ALU RECELE W—■ ——— • — • • VOIESCU ȘI VEI PÎTTI Cap. Dist. Pe anii — — iei 128 — 1.72. Pe ț6ne luni, — ,, 64 — 76. Pe trei leni — „ 32 — 38. Pe nă limă 7_. „ 11 — — Cnű este tuplaru 24 pat. Pentru Parisö pe trimestru ir. 20... Pentru âuslna „ fior. 10 ț.a. ADUNARE ELECTORALE SALA POMULU-VERDE. JLSTA-IJI 1,1 I a OLlDIKIli: Subsemnații comercianți din capitala credit de a lora datoriă a lua și dînșii inițiativa a unei întruniri electori0' spre a se consulta asupra interese IP'ț comerciale si politice la ordinea dilei. Poți domnii alegători suntu rugați a se aduna in sala Pomilui-Verde No. 24 strada Klarații, la ora 7. Intrarea în sală este liberă fără bilet. (Cralova 22 sub-scrieri.) Servit« l'elegrafl«» «lu HOMAHf UKIUI* Dresda, 28 Octobre. Erí s'a supserisit la Berlin tratatul de* pace între Prussia Saronia. Trie,»te, 21 Octobre. Corabia de resbela Ilisabeta a primitu ordine de la Ministru de resbela de a pleca îndată pentru Mexico. Paris, 22 Octobre. Monitoriulu zice că Imperatura și familia imperiale se va întorce noptea acesta la Saint-Cloud. TELEGRAMA. Măgurele, 10 Octobre- redacțiunii jianului „Bumănulă“ fu respunsu unei întrebări telegrafice din partea mî către redactorulu pariului Tinera din Triest, priimba in momentul aecentua unnatarea depeșă. 8/20 Octobre. Supunerea Candiofilor, neadevărată, sunt hotârîți a se lupta tota érna. Acuma de curândü au căștigatu ăncă două bătălii. Unui vaporii grecescű a desbarcatu 700 voluntari. Tunuri, bombe și munițiuni au Îndestulă. Candioții au incercat a se dea focu flotei turce. Carandino. ADMINISTRA JUNEA, FASA GULU ROMANU No. 1. LUNI și MARȚI, 10, 11 OCTOBRE 1866. Redacțiunea: Strada Academiei No. 29. * — Artrstele Kamisa și nepublicatö1 se vor arde. —• Redactorii respungetorii EUGENIO CARADA. STIALINEZÂTE ȘÎ VEÎ.Fî Abonamentului în Bucuresci, Passgiula Romănu No. 1. — In districte In rol.??pendințiîn jianului și prin poștă. La Paris, la D. Darvas-Hallegrain, rac ds l’ancienna Comedie,Nr. 5. Ase adresa pentru administrațiune la D. E. Carada anunc xueilbiana do 30 litera— 1 — leit. I&serbnul și feela £ ue> fin B — .* Bucuresci 22 Brumarelu. Publicămu cu plăcere în capulă foieî depeșia ce a bine-voitii a ne comunica d. Carandino, șiî esprimeau în publică cele mai sincere maitawm. M. S. Doravulu Româniloru era la trei ore, a trecută în revistă pe câmpulu libertății, garda naționale și armata, și după căte-va cuvinte călduróse ce ie-a adresată, la care a ți 3“ că încrede totală poporului, gardei na ționale și armatei, plecă, însoțită de urările unanime ale tuturoru. Eri sară a masă în Giurgiu, adî a trecută la Rușciucu, disară va fi la Varna, se va îmbarca, și mâne dini viață va fi în Constantinopole. Înainte d’a pleca, M. S. Carol I, a priimită eri .la palatulii din Bucuresci, vîsita oficiale, a d-lorit consuli generali ai tutorii puteriloru. Unii consuli, îndată ce au fostă oficiale incunoscințați că Sublimea Potra a recunoscută pe principele Carol I, au mersă oficiale și’n mare uniformă la Paiață, însoțiți de secretarii consulateloră, celă mai vechi dintre doi. Consuli, (d. Consule englessi la lipsa d-lui Eder ce este bolnavă) o luată cuventuru, în numele tutuloru, a felicitată pe Domnulu Romănilor, pentru recunoscerea sea, ș’a espre au asigurarea ce au puterile străine că România, suptă domnia ereditarii a principelui Carol I va intra inti’uă eră de stabilitate, de moralitate și de prosperitate. Măria sea Domnitorele a răspunsă în căteva cuvinte, bine simplute, afirmăndă că va face iată ce depinde de M. S. pentru fericirea României și pentru uă legătură morale a iei din ce in ce mai strânsă cu celelalte națiuni. Escelenția sea. d. Consule generale ală Austriei fiindu bolnavă a trimisu pe secretarial Consulatului spre a felicita asemene pe Domnitorii și națiunea în privința recunoscerii. S’abservatu însă că singurulă d. Consule ală Rusiei a lipsită de la acesta oficiale visită de recunoscere. In numerală trecută, puserămă luptă ochii cititorilor nostrii căte-va linie din revista politică a pariului Le Nord, organulă guvernului rusescti in Europa Occidentale. Monitorulă nostru ne vorbindii ofiri neutru nimicii despre modulă cu care s’a făcută recunoscerea, nu se i*amu nimicit, de nu, cea a, ce „dividență că scrii toți, adică, că nici Princiarele Carolă, nici ministeriul ă seu nu puteau primi condițiuni ,cari aru pute aduce jicnici morali sau materiali demnității și intereselor națiunii române. Ceaa însă ce nu sciamii noi, organulă scopuriloru și intereselorui guvernului rusescu ne o spuse, intr’unu lîmbagiu de inimicii in adevĕru, insă ne spuse cea a ce putea se ne intereseze mai multă. Publicămu mai la vale în întregulu seu revista politică a fótei rusesei, și credoiu că Românii, deși voră vedé cu părere de rea, necurmata, nesățiasa și agera combatere ce ne face și acumă guvernulă rusescu prin organele séle, totu însă voru înțelege ce multă nrua dobândită, de óra ce diari — ele inimice suntu atătu de cumplită necăjite și amărîte. „Se înțelegemă,faieriimu erí, cea-a ce amu dobândită păn’acumă și se binecuventămă pe inimicii noștrii cari în ațelegu mai bine de cătu noi cea-a ce amu dobândită de la 11 Fab. păn’acumă.14 Ei bine, adîcăndu Romănil voră citi articlele diariului Le Nord, și-și voră aduce aminte și de articlele preceding, voră înțelege pe deplină câtă trebue se ne fericimă de cea a ce amu dobândită și de câtă unire, stăruință și chiaru sacrificie avemu trebuință spre a consolida și a desvolta binefacerile dobândite prin reinvinarea de la 11 Fe De și cei cari combătu naționalitatea nuostru suntu, din fericire fórte clari, totulă însă ceremu voiă s’atingem și aci atențiunea cititorilor noștrii asupra a doué sau trei puuturi. AtătQ în articlele precedinți câtă și în acesta, fața Nordului se silesce a uțița asupră-ne, nu numai pe guvernului otomană ci și pe creștinii din Oriinte în genere și’« particulară pe bravii, pe eroicii Eleni. Asia dară acumi, urmându-și calea, se ’ncerca pe d’uă parte a areta Porții că constituirea României suptă domnia ereditară a Principelui Carol I este una nou elementă de incendiare a Oriintelui, și care încăpate, la jiua priinciosă s’o deachisă elu ânsuși și se facă apoi, cumă dicea totă diabiulu Le Non, disolvânduse Imperiulu Otomană,, România se servască de puntilu centrale la giurrulă caruia se se cristaliseze și alte naționalități. Foia Nordului dice că Principele Carol refuzându Forței dorința ce espannase d’a avea ad ună represintante oficiale, a anulată prin acestu refusu suzeranitatea și că d’acumă n’are de cătă se se spele pe măni ș. a. I. Cată despre noi mârturimu că sintemul fericiți de buna opiniune ce protivnicii noștrii au de națiunea romănă și de Domnitorele iei, suntemă fericiți de feluritele triumfuri ce constată iei ânsiî c’avarărfifi de la Fevruariă și *î pâîi acumă, precumă și de misiunea ce dice c’avemă în Oriinte. Da, suntemă fericiți, căci, deși nu este în interesulă nostru a surpa imperiul« otomană este însă uă datoriă pentru noi se simă uă națiune, și că tu despre era ce voiesce s’ardice asupră ne nu ne tememă Pórta, dupe cumü ne spune casa și soia Nordului, a cedată, și cătă despre Șerbi, despre Bulgari, despre Eleni, iei nu voră cădea în cursa ce Nordulă se’ncârcă a se întinde. Da, voimă se simu uă națiune tare; da, voimu, avemu datoriă se voimu se ne ’mplinimu rolulu ce giutea și posițiunea nóstru geografică ne impune imperiosu a avea în Oriinte; da, voimu ge simu bulevardului Occidintelui contra invaziunilor Nordului; da, voimu s'avemu susținerea Franciei, o Italiei, o Englitereî, da, voimu ca Domnulu Routăniloiu, se nă, piacupu este acumă rudită cu dinastiei« cele puterice ale Europei, și d’aceaa și t'amna cerută, d’aceaa și Taină alesă. Insă, noțiunile creștine din Oriinte scă bine că noi nu voimu, nici putemă voi ca de se sufere și mai pucină ăncă n’avemu și nu vomă avea asurda și’n tóte modurile periculose îdeie d’a ne mări prin cotropiri, prin alipiri de naționalități străine. Nu, nici vomă cădea, chiaru căndă vomă putea, in pecetulă cotropiriloru, în pecatură ce-i fi împutămu Rusiei, Austriei, Magghiariloru; putemă voi confederațîuni dară nici nădată cotropiri, și întrupări monstruose, ce nici vădată nu potă produce de cătă monstruositate. Cătu pentru ura ce se ’«cârcă a rădica asupra Franciei, între poporațiunile creștine, sperămă că ș’aceaa nu va prinde. Ele scă bine că Francia nu póte vor peirea nici unei naționalități; ele redă că Francia n'a cotropită nici uă naționalitate căndu Rusia nu este de cătă uă gramădire de cotropiri. Căndudarăm j ce Francia este causa că se varsă sângele creștină , niminc nu póte crede uă gură din care pistesce un’noetalu sângele creștinii orii poloni. Asta dară, încă vădată de mulțumiiiiă coloră nari voindu a ne perne ne arata ce multu amu «obânditu și totu d’uădată ce trebue se facemă pentru a ne ’mplini misiunea ce ne a ’nsemnatu-o ca gintă latină în Orinte, ăntâiulu împeratore cea stabilită aci colonia Romana. Nu trebue profesiuni de credință, strigă mereu d. V. Boerescu și tovărășie. D. Ion Ghica, deși Ministru arată prin faptă, și prin argumente că, astăzi mai cu sumă, trebue profesiuni de credință. Sistema cea vechiu la noi cere tăcere, alegere fără desbateri, fără profesiuni de credință. D. Ion Ghica este ’n acastă privință din scola liberei Engliteze. Acolo nici umu omii nu s’a alesă, nu s’alege pănă ce nu merge în colegiulu electorale și nu-și face profesiunea da credință, și nu respunde la întrebările ce i se plină. Acestei sisteme datorssce in mare parte Enginera fericirea iei. D. Ion Ghica este, de nu ne’șiălămă celă ântâiă Ministru ce prin fapte arată că’nțelege adeverata libertate, ce prin faptă ne’nvață pe toți alogătorii că nu trebue se dămu orbesca votulă nostru nici chiaru unui omu cunoscută. Ne pare reă că D. Ion Ghica n’are timpă pate d’a merge chiaru în persona în colegiulă electorale. Noi credemă că dacă nu s’a dusă, nu se duce, causa este că, coprinsă fără scrie’i de obiceiulă țerei s’a temută se nu se bănuiescă că fiindu Ministru și mergându în întrunirile electorale ar voi a influința, a amenința, ș. c. 1. Si d. Ion Ghica are dreptate; s’ar fi găsită mulți cari ar fi vorbită sstă felu, mă pină însă ca dumnelui, ar trebui se lase se vorbască, se’ndure ori ce atacuri numai se ve dea loțiuni despre cum« se pratică și se menține libertatea; acî ar fi atacată, dară mâine, a mă înțelege și i-am fi mulțumi, căci amă învăța ca să se facemă pentru a nu mai perde libertatea. Miniștrii trebue se facă profesiuni de credință ca și orîce omă ce-și pune candidatura. Miniștrii trebue se mârgă în întrunirile electorale. Acumă mai multă de cătă orî-condu. și iei mai multă decătîi ori care trebue se facă profesiuni de credință și se mergă în întrunirile electorale ca se învețe se praticămă libertatea ca se ne dea „instrucțiunea și educațiunea”/ cea mare, adică aceaa a libertății asolute, a presintării candidatului naintea tutorii acelora ce ’n faciă voră voi se iu combată. Din tóte aceste piuituri de vedere, cătu despre noi, mulțumimu din nou domnului Ion Ghica de frumósa lețiune ce no dă, și pentru diaieza și prin faptă mulțumirile cele mai sincere publicămumai la vale și profesiunea domniei sale de credință și critica ce ne apărută că trebue se face cu ideieleră emisa în acea profesiune de credință. PROFESIUNI DE CREDINȚĂ. D. IOAN D. GHICA. D. Ion Ghica, ministru de interne, și președinte ale Consiliului, publică profesiunea sea de credință, punendu- și candidatura la colegiulu din Craiova, care va ílesü deja în doue legislature. Credemu că alegătorii din Craiova voru adopta acesta candidatură și voru da din nou voturile loru fostului lor și deputații. Despre iariura Romănală se pronunță de la începutu pentru diesa, și o va susține, căci profesiunea de credință a d-lui Ghica respunde, în mare parte, la principiele și ideiele ce susținemu. Astafelu fiindu și, convinși că omulu care vine a lua îngagiamente solemni in facia națiunii nu le va contrazice prin faptele séle, credemu uă datoriă a susține candidatură d-luî Ghica. Slujii ii insă in proresiunea d-săle rin credință [ărți în cari amu ti voitu mai multă chiaritate. Asia în ce privesce suveranitatea poporului, forma ce a datu d. Ghica paragrafului respectivű, espresiunile ce a întrebuințatu învelescu negreșitul cugetarea sea, o lasă nelămurită, și chiaru o făcu ciudată. Din acele espresiuni ar resulta că d. Ghica voiesce se înlăture poporulu, mulțimea de la ori ce amestecu in luptele politice. Acésta ar fi a anula cu totulu partea cea mai mare a națiunii, arădica ori ce influință în afacerile publice Acesta nu se póte admite, nu póte fi cugetarea d-lui Ghica, și de arűti astafelu noi amu protesta contra iei. Ea ar fi în adevĕrú in oposițiune cu înseși îdeiele ce desvoltă mai departe d, Ghica, și cari suntu basate pe principiele legii electorale adoptată ia Constituțiune. Acea lege chiamă în adevera la esercitarea drepturilor politice, adică la participarea la luptele politice și la guvernulu țerei, tóte condițiunile sociale, prin urmare și pe poporu, și mulțimea, a lu înlătura daru, séu a pretinde ca elű so se absiiă de a ori ce amestecă, ar fi a face ilustriu acea egale îndreptățire a tutorü condițiuniloru sociali, ce a fostu în spirituu guvernului, căndu a presintatu proiectulu de lege electorale, pe care la reformatu majoritatea Constituanții, înlocuindulu cu legea electorale în vigore. D. I. Chica nu póte aveaă asemene tendință; proiecturi electorale ce însuși ca ministru a presintata Camerei, și partea a doua a periodului ce trateză despre acesta cestiune ne o dovedesce. Nu numai atătu, daru noi suntem convinși că, la ocasiunea oportună, d-sea va lupta ca acea egale îndreptățire se deviiă una adevérita adevéra, ca, adică, tóte condițiunile sociale se aibă uă egale represintare, să egale parte de influință în lucrurile publice, și se nu mai existe acea domnire asolută a unei clase, contra căriia protestă d-sea, și care s’a trecutu din măna mulțumit cării’a o du ătatului din 2 Mne, în măna proprietarilor, cărora legea electorale da astă-z se dă patru d'n șase represintanți ai țerei. Acesta este nedreptu, și J. Ghica, care vorbesce în numele dreptății, eru libertății și alti egalității, n’o va încuviința, n’o va suferi. A doua cestiune asupra cării*« ame ti voibű mai multă curitate este a impositelorű. D. Ghica declară ca nu este pentru uă reformă totale și im ©ediată a sistemei nostre financiare. A*cesta este un opinions care are multe argumente în favorea sea, însă deci Ghica ne spune că este pentru desființarea treptată a unora imposite. Astűfel, impositele de espuriațiune și vamale, cari sunt fórte onerase pentru contribuitori, prin cheltuielele mari de constatare și percepțiune ce oca sioneza, trebuiescű, 7 ß0 D-Ghica, reduse paginii câte pagina, pină ce calitatea lor, ajungându - ß egale cu cheltuielele ce ocasionizd perceperea loră, se se despinseze că totală. Cu alte cuvinte, contribuitorii se platască în timpii de mai mulți ani unui impositoore nu va aduce statului de cătu unu Venito netu din ce în ce mai mice, și în cele din urmă alâte de triibe în cătu va coperi numai plata, cheltuie ielorü ce ocasioneza strîngerea lui, și numai atunci se se desființeze. Aci este ceva care nu ințelegemii, căci altmintre ideia ni se pare, a măriturimil, contraria tutorü principieloru economice. In adevéru, dacă unQ in Dustiu este onerosit, daca strîngerea lui costă așia de mulții în cătu folosaju pentru Statu este în proporțiune neînsemnata la ce se mai conservămu unui asemene imposibi, fiă chiaru și cu titlu provizoriu? La ce mai alesu se IQ conservame, căndu reducêndu calitatea lui, reducemu și mai multu acelu micu folosu, fără se reducemu și cheltuielele lui de percepere; căci, de voru percepe Í, sau de voru percepe 10 la sută aginții fiscului voru fi aceiași și chelt cu» ielele aceleași ? — Nu înțelegemO daru care a fostu ideia d-lui Ghica și cuma n’a văzut i d-sea că, în condițiunile acestea, rațiunea, economia reclamă imediata desființare a unui impositü ca acele de care vorbesce, era auderea lui treptată, care este uă scăpagubă și mai mare, uă greutate crescântă și neproducătoria pentru contribuitori. D. Ghica termină pronunțăndu-se contra mandatelor imperative. Asemeni mandate negreșite nu se pot da asupra cailorü și mir ócelora prin care legiuitoriul care se ajungă la reaiișarea cutării cdeie, la desvultarea ies în lege. Se pote însă da mandată pentru ideiă însăși, se pate, de exemplu, Zice Candidatului se susț nă libertă,de depline fără restrîngere, crearea de căi de comunicăre în tota țara, înființarea de scule în tote comune, și alte asemeni. A refusa una asemene mandata este cu neputință; candidatul înuși, cele onorabile, celu de bună credință, și-l fi dă, in ziua de cându face uă profesiune de credință. Fiindu câ suntema ia colegiulu din Craiova, permită-ne cetățianu d’auoro a le aduce aminte că și d. Colonelă Haralambu, ca ministru, are dreptul ă a fi alesu deputatu. D-sen numi ește militariu în activitate, legea de rinală esclude din Cameră. Spune bine că alegătorii nu pot uita numele d-lui Haralambu, dar a putea fi uă neînțelegere asupra sensului legii, și d’a ce e credurămO de datoriă a face acesta lămurire.