Romanulu, octombrie 1866 (Anul 10)

1866-10-10

ANULU ALU RECELE W—■­ ——— • — • • VOIESCU ȘI VEI PÎTTI Cap. Dist. Pe anii — — iei 128 — 1.72. Pe ț6ne luni, — ,, 64 — 76. Pe trei leni — „ 32 — 38. Pe nă limă 7_. „ 11 —­ — Cnű este tuplaru 24 pat. Pentru Parisö pe trimestru ir. 20... Pent­ru âuslna „ fior. 10­ ț.a. ADUNARE ELECTORALE SALA POMULU-VERDE. JLSTA-IJI 1,1 I a OLlDIKIli: Sub­semnații comercianți di­n capit­­ala credit de a lora datoriă a lua și dînșii inițiativa a unei întruniri electo­ri0' spre a se consulta asupra interese­­­­ IP'ț comerciale si politice la ordinea dilei. Poți domnii alegători suntu ru­gați a se aduna in sala Pom­ilui-Verde No. 24 strada Klarații, la ora 7. Intrarea în sală este liberă fără bilet. (Cralova 22 sub-scrieri.) Servit­« l'elegrafl«» «lu HOMA­­Hf UKIUI* Dresda, 28­ Octobre. Erí s'a supserisit la Ber­lin tratatul­ de* pace între Prussia Saronia. Trie,»te, 21 Octobre. Corabia de resbela Ili­­sabeta a prim­­itu ordine de la Ministru de res­bela de a pleca îndată pentru Mexico. Paris, 22 Octobre. Monitoriulu zice că Im­pe­ratura și familia imperiale se va întorce noptea acesta la Saint-Cloud. TELEGRAMA. Măgurele, 10 Octobre- redacțiunii jianului „B­umănulă“ fu respunsu unei întrebări telegrafice din partea mî către r­edactorulu pariului Tinera din Triest, priimba in momentul a­ecentu­a unnatarea depeșă. 8/20 Octobre. Supunerea Candiofilor, ne­­adevărată, sunt h­otârîți a se lupta tota érna. Acuma de curândü au căștigatu ăncă două bătălii. Unui vaporii grecescű a desbarcatu 700 voluntari. Tunuri, bombe și mun­iți­uni au Îndestulă. Candioții au incercat a se dea focu flotei turce. Carandino. ADMINISTRA JUNEA, FASA GULU ROMANU No. 1. LUNI și MARȚI, 10, 11 OCTOBRE 1866. Redacțiunea: Strada Academiei No. 29. * — Artrstele Kamisa și nepublicatö1 se vor­ arde. —• Redactorii respungetorii EUGENIO C­AR­ADA. STIALINEZ­TE ȘÎ VEÎ.Fî Abonamentului în Bucuresci, Passgiula Romănu No. 1. — In districte In­ rol.??­­pendințiî­n jianului și prin poștă. La Paris, la D. Darvas-Hallegrain, rac ds l’ancienna Comedie,Nr. 5. Ase adresa pentru admi­­nistrațiune la D. E. Carada anunc xueilb­ian­a do 30 litera­­— 1 — leit. I&serb­nul și feela £ ue> fin­ B — .* Bucuresci 22 Brumarelu. Publicămu cu plăcere în capulă foieî depeșia ce a bine-voitii a ne comunica d. Carandino, și­î esprimeau în publică cele mai sincere maitawm. M. S. Doravulu Româniloru era la trei ore, a trecută în revistă pe câm­­pulu libertății, garda naționale și ar­mata, și după căte-va cuvinte căldu­­róse ce ie-a adresată, la care a ți­ 3“ că încrede totală poporului, gardei na­ ționale și armatei, plecă, însoțită de urările unanime ale tuturoru. Eri sară a masă în Giurgiu, adî a trecută la Rușciucu, disară va fi la Varna, se va îmbarca, și mâne dini v­­iață va fi în Constantinopole. Înainte d’a pleca, M. S. Carol I, a priimită eri .la palatulii din Bucuresci, vîsita oficiale, a d-lorit consuli gene­rali ai tutorii puteriloru. U­nii consuli, îndată ce au fostă oficiale incunosc­in­­țați că Sublimea Potra a recunoscută pe principele Carol I, au mersă oficiale și’n mare uniformă la Paiață, însoțiți de secretarii consulateloră, celă mai vechi dintre doi. Consuli, (d. Consule en­­glessi la lipsa d-lui Eder ce este bol­navă) o luată cuventuru, în numele tu­tuloru, a felicitată pe Domnulu Romă­­nilor, pentru recunoscerea sea, ș’a es­­pre au asigurarea ce au puterile stră­ine că România, suptă domnia eredi­tarii a principelui Carol I va intra in­ti’uă eră de stabilitate, de moralitate și de prosperitate. Măria sea Domnitorele a răspunsă în căte­va cuvinte, bine simplute, afir­­măndă că va face iată ce depinde de M. S. pentru fericirea României și pen­tru uă legătură morale a iei din ce in ce mai strânsă cu cele­lalte na­țiuni. Escelenția sea. d. Consule generale ală Austriei fiindu bolnavă a trimisu pe secretarial Consulatului spre a fe­licita asemene pe Domnitorii și națiu­nea în privința recunoscerii. S’a­bservatu însă că singurulă d. Con­sule ală Rusiei a lipsită de la acesta oficiale visită de recunoscere. In num­erală trecută, puserămă luptă ochii cititorilor­ nostrii căte-va linie din revista politică a pariului Le Nord, organulă guvernului rusescti in Europa Occidentale. Monitorulă nostru ne­ vor­­bindii ofiri­ neutru nimicii despre modulă cu care s’a făcută recunoscerea, nu se i*­amu nimicit, de nu, cea­ a, ce „dividență că scrii toți, adică, că nici Princiarele Carolă, nici ministeriul ă seu nu puteau prim­­i condițiuni ,cari aru pute aduce jicnici morali sau­ materiali demnității și intereselor­ națiunii române. Cea­a însă ce nu sciamii noi, orga­­nulă scopuriloru și intereselorui guver­nului rusescu ne o spuse, intr’unu lîm­­bagiu de inimicii in adevĕru, insă ne spuse cea­ a ce putea se ne intereseze mai multă. Publicămu mai la vale în întregulu seu revista politică a fótei ru­sesei, și credoi­u că Românii, de­și voră vedé cu părere de rea, necurmata, ne­­sățiasa și agera combatere ce ne face și acumă guvernulă rusescu prin orga­nele séle, to­tu însă voru înțelege ce multă nrua dobândită, de óra ce diari — ele inimice suntu atătu de cumplită ne­căjite și amărîte. „Se înțelegemă,­­faieriimu erí, cea-a ce amu dobândită păn’acumă și se bine­­cuventămă pe inimicii noștrii cari în a­țelegu mai bine de cătu noi cea-a ce amu dobândită de la 11 Fab. păn’acumă.14 Ei bine, adî­căndu Romănil voră citi articlele diariului Le Nord, și-și voră aduce aminte și de articlele preceding, voră înțelege pe deplină câtă trebue se ne fericimă de cea­ a ce amu do­bândită și de câtă unire, stăruință și chiaru sacrificie avemu trebuință spre a consolida și a desvolta bine­facerile dobândite prin reinvinarea de la 11 Fe­ De și cei cari combătu naționalitatea nuostru suntu, din fericire fórte clari, to­­tulă însă ceremu voiă s’atingem și aci a­­tențiunea cititorilor­ noștrii asupra a doué sau trei puuturi. AtătQ în articlele precedinți câtă și în acesta, fața Nordului se silesce a uțița asupră-ne, nu numai pe guver­nului otomană ci și pe creștinii din O­­riinte în genere și’« particulară pe bra­vii, pe eroicii Eleni. Asia dară a­cu­mi, urmându-și calea, se ’ncerca pe d’uă parte a areta Porții că constituirea Ro­mâniei suptă domnia ereditar­ă a Prin­cipelui Carol I este una nou ele­mentă de incendiare a Oriintelui, și care încă­pate, la­­ jiua priinciosă s’o deachis­ă elu ânsu­și și se facă apoi, cumă di­­cea totă diabiulu Le Non­, disolvându­­se Imperiulu Otomană,, România se servască de puntilu centrale la giur­­rulă carui­a se se cristaliseze și alte naționalități. Foia Nordului dice că Principele Ca­rol refuzându Forței dorința ce espa­­nnase d’a avea ad­ ună represintante oficiale, a anulată prin acestu refusu suzeranitatea și că d’acumă n’are de cătă se se spele pe măni ș. a. I. Cată despre noi mârturimu că sin­temul fericiți de buna opiniune ce pro­­tivnicii noștrii au de națiunea romănă și de Domnitorele iei, suntemă fericiți de feluritele triumfuri ce constată iei ânsiî c’avarărfifi de la Fevruariă și *­î pâîi acumă, precumă și de misiunea ce dice c’avemă în Oriinte. Da, suntemă fericiți, căci, de­și nu este în intere­­sulă nostru a surpa imperiul« otomană este însă uă datoriă pentru noi se simă uă națiune, și că tu despre era ce vo­­iesce s’ardice asupră­ ne nu ne te­­memă Pórta, dupe cumü ne spune ca­­sa­ și soia Nordului, a cedată, și cătă despre Șerbi, despre Bulgari, despre Eleni, iei nu voră cădea în cursa ce Nordulă se’ncârcă a se întinde. Da, voim­ă se simu uă națiune tare; da, voimu, avemu datoriă se voimu se ne ’mplinimu rolulu ce giutea și posi­­țiunea nóstru geografică ne impune im­­periosu a avea în Oriinte; da, voim­u ge simu bulevard­ului Occidintelui contra invaziunilor­ Nordului; da, voim­u s'a­­vem­u susținerea Franciei, o Italiei, o Englitereî, da, voimu ca Domnulu Ro­­utăniloiu­, se n­ă, piacupu este acumă rudită cu dinastiei« cele puterice ale Europei, și d’acea­a și t'amna cerută, d’acea­a și Taină alesă. Insă, noțiunile creștine din Oriinte sc­ă bine că noi nu voimu, nici putemă voi ca d­e se sufere și mai pucină ăncă n’avemu și nu vomă avea asurda și’n tóte modu­rile periculose îdeie d’a ne mări prin cotropiri, prin alipiri de naționalități străine. Nu, nici vomă cădea, chiaru căndă vomă putea, in pecetulă cotro­­piriloru, în pecatură ce-i fi împutămu Rusiei, Austriei, Magghiariloru; putemă voi confederațîuni dară nici nădată co­tropiri, și întrupări monstruose, ce nici vădată nu potă produce de cătă mon­­struositate. Cătu pentru ura ce se ’«cârcă a ră­dica asupra Franciei, între poporațiu­­nile creștine, sperămă că ș’acea­a nu va prinde. Ele sc­ă bine că Francia nu póte vor peirea nici unei naționa­lități; ele redă că Francia n'a cotro­pită nici uă naționalitate căndu Rusia nu este de cătă uă gramădire de co­tropiri. Căndu­dară­m j­ ce Francia este causa că se varsă sângele creș­tină , niminc nu póte crede uă gură din care pistesce un’noetalu sângele creștinii orii poloni. Asta dară, încă vădată de mulțumiiiiă coloră nari voindu a ne perne ne arata ce multu amu «o­bânditu și totu d’uădată ce trebue se facemă pentru a ne ’m­plini misiunea ce ne a ’nsemnatu-o ca gintă latină în Or­inte, ăntâiulu împeratore ce­a sta­bilită aci colonia Romana. Nu trebue profesiuni de credință, strigă mereu d. V. Boerescu și tovă­rășie. D. Ion Ghica, de­și Ministru arată prin faptă, și prin argumente că, astă­zi mai cu sumă, trebue profesiuni de credință. Sistema cea vechiu la noi cere tă­cere, alegere fără desbateri, fără pro­fesiuni de credință. D. Ion Ghica este ’n acastă privință din scola liberei En­­gliteze. Acolo nici umu om­ii nu s’a a­­lesă, nu s’alege pănă ce nu merge în colegiulu electorale și nu-și face pro­fesiunea da credință, și nu respunde la întrebările ce i se plină. Acestei sis­teme datorssce in mare parte Engin­­­era fericirea iei. D. Ion Ghica este, de nu ne’șiălămă celă ântâiă Ministru ce prin fapte arată că’nțelege adeverata libertate, ce prin faptă ne’nvață pe toți alogătorii că nu trebue se dămu orbesca votulă nostru nici chiaru unui omu cunoscută. Ne pare reă că D. Ion Ghica n’are timpă pate d’a merge chiaru în persona în colegiulă electorale. Noi credemă că dacă nu s’a dusă, nu se duce, causa este că, coprinsă fără scrie’i de obice­­iulă țerei s’a temută se nu se bănu­iescă că fiindu Ministru și mergându în întrunirile electorale ar voi a influ­­ința, a amenința, ș. c. 1. Si d. Ion Ghica are dreptate; s’ar fi găsită mulți cari ar fi vorbită sstă­ felu, m­ă pină însă ca dumnelui, ar trebui se lase se vor­­bască, se’ndure ori ce atacuri numai se ve dea loțiuni despre cum« se pratică și se menține libertatea; acî ar fi atacată, dară mâine, a mă înțelege și i-am fi mulțumi, căci amă învăța ca să se facemă pentru a nu mai perde li­bertatea. Miniștrii trebue se facă pro­fesiuni de credință ca și orî­ce omă ce-și pune candidatura. Miniștrii trebue se mârgă în întrunirile electorale. A­­cumă mai multă de cătă orî-condu. și iei mai multă decătîi ori care trebue se facă profesiuni de credință și se mer­gă în întrunirile electorale ca se în­vețe se praticămă libertatea ca se ne dea „instrucțiunea și educațiunea”/ cea mare, adică acea­a a libertății asolu­­te, a presintării candidatului naintea tutorii acelora ce ’n faciă voră voi se­ iu combată. Din tóte aceste piui­turi de vedere, cătu despre noi, mul­­țum­imu din nou­ domnului Ion Ghica de frumósa lețiune ce no dă, și pentru d­i­aieza și prin faptă mulțumirile cele mai sincere publicămu­mai la vale și profesiunea domniei sale de credință și critica ce ne apărută că trebue se fa­­ce cu ideieleră emisa în acea profe­siune de credință. PROFESIUNI DE CREDINȚĂ. D. IOAN D. GHICA. D. Ion Ghica, ministru de interne, și președinte ale Consiliului, publică profesiunea sea de credință, punendu- și candidatura la colegiulu din Craiova, care va ílesü deja în doue legislature. Credemu că alegătorii din Craiova voru adopta acesta candidatură și voru da din nou­ voturile loru fostului lor și de­putații. Despre­­ iariura Romănală se pronunță de la începutu­ pentru diesa, și o va susține, căci profesiunea de credință a d-lui Ghica respunde, în mare parte, la principiele și ideiele ce susținemu. Asta­felu fiindu și, con­vinși că omulu care vine a lua în­­gagiam­ente solemni in facia națiunii nu le va contrazice prin faptele séle, credemu uă datoriă a susține candi­datură d-luî Ghica. Slujii ii insă in proresiunea d-săle rin credință [­ărți în cari amu ti voitu mai multă chiaritate. Asia în ce privesce suveranitatea poporului, forma ce a datu d. Ghica paragrafului respectivű, es­­presiunile ce a întrebuințatu învelescu negreșitul cugetarea sea, o lasă nelă­murită, și chiaru o făcu ciudată. Din acele espresiuni ar resulta că d. Ghica voiesce se înlăture poporulu, mulțimea de la ori ce amestecu in luptele po­litice. Acésta ar fi a anula cu totulu partea cea mai mare a națiunii, a­­rădica ori ce influință în afacerile pu­blice­ Acesta nu se póte admite, nu póte fi cugetarea d-lui Ghica, și de arű­ti asta­felu noi amu protesta con­tra iei. Ea ar fi în adevĕrú in opo­­sițiune cu înseși îdeiele ce desvoltă mai departe d, Ghica, și cari suntu basate pe principiele legii electorale adoptată ia Constituțiune. Acea lege chiamă în adevera la esercitarea drepturilor­ politice, adică la participarea la lup­tele politice și la guvernulu țerei, tóte condițiunile sociale, prin urmare și pe poporu, și mulțimea, a­ lu înlătura daru, séu a pretinde ca elű so se absiiă de a ori ce amestecă, ar fi a face ilu­­striu acea egale îndreptățire a tutorü condițiuniloru sociali, ce a fostu în spi­­ritu­u guvernului, căndu a presintatu proiectulu de lege electorale, pe care la reformatu majoritatea Constituanții, înlocuindulu cu legea electorale în vigore. D. I. Chica nu póte ave­aă ase­mene tendință; proiecturi electorale ce însuși ca ministru a presintata Came­rei, și partea a doua a periodului ce trateză despre acesta cestiune ne o dovedesce. Nu numai atătu, daru noi suntem­ convinși că, la ocasiunea o­­portună, d-sea va lupta ca acea egale îndreptățire se deviiă una adevérita adevéra, ca, adică, tóte condițiunile so­ciale se aibă uă egale represintare, să egale parte de influință în lucrurile pu­blice, și se nu mai existe acea dom­nire asolută a unei clase, contra că­­rii­a protestă d-sea, și care s’a tre­cutu din m­ăna mulțumit cării’a o du ătatului din 2 Mne, în măna proprie­­tarilor­, cărora legea electorale da as­­tă-z­ se dă patru d'n șase represintanți ai țerei. Acesta este nedreptu, și J. Ghica, care vorbesce în numele drep­tății, eru libertății și alti egalității, n’o va încuviința, n’o va suferi. A doua cestiune asupra cării*« ame ti voibű mai multă cu­­ritate este a impositelorű. D. Ghica declară ca nu este pentru uă reformă totale și im ©e­diată a sistemei nostre financiare. A*­cesta este un opinions care are multe argumente în favorea sea, însă d­eci Ghica ne spune că este pentru des­ființarea treptată a unora imposite. Astű­fel, impositele de espuriațiun­e și vamale, cari sunt­ fórte onerase pen­­tru contribuitori, prin cheltu­ielele mari de constatare și percepțiune ce oca­ sioneza, trebuiescű, 7­ ß0 D-Ghica, re­duse paginii câte pagina, pină ce cali­tatea lor, ajungându - ß egale cu chel­­tuielele ce ocasionizd perceperea loră, se se despinseze că totală. Cu alte cu­vinte, contribuitorii se platască în timpii de mai mulți ani unui imposito­o­re nu va aduce statului de cătu unu Ve­nito netu din ce în ce mai mice, și în cele din urmă alâte de triibe în cătu va coperi numai plata, cheltuie­ ielorü ce ocasioneza strîngerea lui, și numai atunci se se desființeze. Aci este ceva care nu ințelegemii, căci altmintre ideia ni se pare, a mări­turimil, contraria tutorü principieloru economice. In adevéru, dacă unQ in­ Dustiu este onerosit, daca strîngerea lui costă așia de mulții în cătu folosaju pen­tru Statu este în proporțiune neînsemnata la ce se mai conservămu unui asemene imposibi, fiă chiaru și cu titlu provizoriu? La ce mai alesu se­ IQ conservame, căndu reducêndu calitatea lui, redu­­cem­u și mai multu acelu micu fo­­losu, fără se reducemu și cheltuielele lui de percepere; căci, de voru per­cepe Í, sau de voru percepe 10 la sută aginții fiscului voru fi aceiași și chelt cu» ielele acele­ași ? — Nu înțelegemO daru care a fostu ideia d-lui Ghica și cuma n’a văzut i d-sea că, în condițiunile acestea, rațiunea, economia reclamă ime­diata desființare a unui impositü ca acele de care vorbesce, era au­derea lui treptată, care este uă scă­pa­gubă și mai mare, uă greutate crescântă și neproducătoria pentru contribuitori. D. Ghica termină pronunțăndu-se contra mandatelor­ imperative. Ase­meni mandate negreșite nu se pot­ da asupra cailorü și mir­ ócelora prin care legiuitoriul c­are se ajungă la rea­­iișarea cutării cdeie, la desvultarea ies în lege. Se pote însă da mandată pen­tru ideiă însăși, se pate, de exemplu, Zice Candidatului se sus­ț n­ă libertă­,de de­pline fără restrîngere, crearea de căi de comunicăre în tota țara, înființarea de scule în tote comu­n­e, și alte asemeni. A refusa una asemene mandata este cu neputință; candidatul­ în­uși, cele onorabile, celu de bună credință, și-l fi dă, in ziua de cându face uă profe­siune de credință. Fiindu câ suntema ia colegiulu din Craiova, permită-ne cetățianu­ d’auoro a le aduce aminte că și d. Colonelă Haralambu, ca ministru, are dreptul ă a fi alesu deputatu. D-sen num­i ește m­ilitariu în activitate, legea de r­i­na­lă esclude din Cameră. Spune bine că alegătorii nu pot­ uita numele d-lui Haralambu, dar a putea fi uă neînțe­le­gere asupra sensului legii, și d’a ce e credurămO de datoriă a face acesta lămurire.

Next