Romanulu, decembrie 1867 (Anul 11)

1867-12-03

ANULIT ALU UNU SPRE PEDELE ^ VOIES CE ȘI VEI PUTE Gap. Dist. Pe anu..................................*e* ^ ~ Pești<‘lunî...................... " "4 Pe trei luni...................... ” ^~ *>° Peuă lună......................... 11 11 — Unu esemplaru 24 par. Pentru Paris pe trimestru fr. 20 Pentru Austria...................fior. 10 v. a. SERVXTXU TEREGHAFXCU Alili »»HIBAI LIT. PARIS 14 Decembre. „Patria“ <fiee: dedeșiă trimisă în 5 Decembre la Fiorenzai.Menține sensulü declarațiune a lui Roucher, țliarul „Etendard“" vorbind și despre cartea verde a Italiei, dice, Roucher a trebuită se simți orecare mirare veitenda întrebuințarea ce s’a făcută cu nisce conversațiuni confidințiale a căroră eșaptitate este de sigură discutabile. Un asemenea procidere este contraria tradițiunilor cuviințelor diplomatice. vm. «âsg A București i4 Indrea. Domnulu Anton Arion, ijicu boiăriî vechi și noul, de la forra și „Gazeta de Iași,“ a „atins» ș’a mănjitu justiția cu uămănă profană, a călcată legea de admisibilitate, a făcută scoteri și numiri abusive, după favore.“ De la 1859 și pînă la 1866, tóte Camerele, și chiara da de supta 2 Mai, o arîtat» oficiale fostului domnu, că justiția este cu totulă ca<Juta, mânjită. Domnul» Papi» și ’n urmă d. G. Vernescu s’afi Încercată unu momentă a redica justiția ș’a o curăți de pete și ’ndată aă caijute emendoui; căci, este naturale se loviască tare cei cari pentru interese personali sau politice voru mănținerea viciului. Domnă Arion a redicatu viciulă în contra lui dară a redicatu și binecuvântările celor» cari aă suferită atătă de lungă timpu ș’bio celoră cari sciu că justiția este temelia cea tare a unui Stătu. Desfidemu se s’arete anume uă singură călcare a legii de admisibilitate, uă singură severe ce va fi făcută d. Arion, afară póte d’acea o c’a destituită, și încă motivată, pe unchiul ăseu, și căruia încă li datoresce, pe lingă iubirea sângelui, recunoscință personale. Da, asemene reptitudinea displăcută celor trei; da, a trebuită se se supere tare cel roi căndă că vechiutri că ministeriului actuale chiumă pe judecătorii de instrucțiune la datoriele ce se impune legea d’a cerceta cu cea mai mare scrupulozitate cazurile de urmărire sau neurmărire, a espune aste cercetări in mandatele ce emită, ș’a părăsi obiceiuli ce despotismul» și arbitrariului trecutului li făcuseră se ie, decernând» mandate in cari <j cea“ că se liberdză se se aresteza „fără arătare de motive; că pune capeta arestăriloru preventive;1* că cere a se presinta judecătorilor» de cătră avocațiuni resumate ale conclusiunilor pledării loru, pentru a se putea pronuncia judecători cu mai multă siguranță, și pentru ca se puta ori cine cunosce cu precisiune dacă judecătorii au morsă cu legea sea alăturea cu dânsa, în otărirele loră; că cere a se respecta ordinea și buna cuviință, care lipsesce forte în multă curți, tribunale șî cancelarie publice. Aceste tóte, încă vădată, displacă judecătoriloru celor trei, judecătoriloru cari petrecă serile în jocuri de cărți, judecătoriloru cari au provocată scandaluri chiară în tribunale și carită făcută se se deconsidere justiția în România. Ele însă placă judecătoriloruceloră capabili, probiși morali, ele placă națiunii, ele placă chiar puteriloru străine, amice ale națiunii romane, și cari, veijându justiția re—dicată la noi, vom fi și ele gata a redici umilitatea, vatamaterea pentru noi jurisdicțiune consulație. „Acestei guvernă însă, «zice „Gazeta de Iași,“ voiesee se mergă și mai departe. Pentru a se spăla de abuzurile în financie are de gândit, după cumă citimű in rândurile și mai alesă printre rândurile jurnalelor ă séie, se impue imposite grozave asupra proprietăței.“ In care răndă ală Românului s’a vedută ună singură cuvântă pentru mărirea impositeloru ? In nici anulă. Acésta o soiă boiarii, și acă-i că spună acumă c’au citită acésta printre rânduri, și c’aă vedută âncă ca acele imposite să s< fie grozave. Se pare ca ci. Epureanu, avândă nainte’i faptele sale, se fi crezută că vede din nou imposite grozave pe patente, cari au redicaturescóle, imposite pe băuturi, la producerea, ore nu la punerea loru în consumațiune, câtă despre ceaa ce privesc» însă pe guvernulü actuale n’a vedută de cătă afirmări că nu va spori irapositele, și nu va face împrumuturi. „Domnulă I. Brătianu a anunțiat’o în Constituanta, și organul ă seă „Romanulă,“ o reanunță astăzi; ord hărtia-monetă pericliteza averile flăcărui din cetățianî orî care ar fi profesiunea sea, mai multă, ea póte periclita existinția nostră națională. Guvernul voiesee a creată armată colosală. Elă visăză resbelurî și anexări. Astăzi căndă nu póte se ducă țara mai departe din lipsa de ómeni instruiți și inteligințî între dânșii și din lipsa de mijilace materiale, elű vré se distragă de la muncă mii și mii de brade vigurase, și se s’arunce piezișul într’uă politică de aventură. Intr’ună cuvântă, elă vrea se facă esperiința, tutoră visuriloră poetice ce aă născocită căte-va minți înferbîntate, pe spatele, cu sângele și cu măduva țerei.“ tă colosală, colosală cală este națiunea hitrâgă, căci voimă la noi ca și in Prusia, ca și în Elveția, ca și vecinii noștri Sârbi, națiunea întréga se fiă armată, esercitată cu arma, se fiă uă armată spre a apăsa căminulu iei, averea iei, onorea iei, vidța iei, contra oricărei invasiuni. Tocmai pentru ca n’avemă mari mi^’face materiale, tocmai fiindu că chioră de seamă avea «u voimă se le risipim», tocmai fiindu că nu voimu so distragemu de la lucru bradele cele viguróse, d’acea anu voimă uă mare armată permanente, și ceremu uă armată economică și naționale. Câtă despre politica de aventură, și visări poetice, aceste nu ne mai surprindă acumă, căci ni se diceți necontenita de la 1848. Politica de aventură și visuri nebuna numiai înainte d’a se face, revoluțiunea de la 1848, asta ați numitu-o, și chiară în urmă. Politică de aventură, nebuniă, bancă chiaru peste numiră-ți tolu deuna propunerea noistră d’a ne împotrivi cu armele invaziunii, ș’astufelu numiră-ți chiarö eroismulu pompierilor ș’alu sentinelei române din delulu Spirii. Politică de aventură și nebunia numiră-ți lupta nóastrâ, de la 1848 și până la 1857 contra regulamentului organică ș’a convențiunii de la Balta Liman. Politică de aventură și nebunia, numințî la 1857, propunerile nóstre d’a proceda îndată la faptă, d’a vota unirea și principele ș’a le și pune în lucrare. Politică de aventură și ne bandă numiră-ți lupta de la 1859 contra caimăcămiei. Politică de aventură și nebuniă, numită-ți lupta nostră contra lui vodă Cuza pentru regimele constituționale. Politică de aventura șî nebuniă diceați că urmăm pe la 1865, căndă ne propuneamă se ne smirnă» și se resturnăm despotismul» și căndă ve cheamă „că 'ntr’oă diminuță o se vesculați și n’o se Iu mai găsiți.“ Politică de aventură și nebuniă repetați chiară pe la 7 Mai, căndă afirmamă că principele Carol de Hohenzollern va veni, și cu tóte acestea politica nostru de aventură și ne bunia nostră avu fericirea a ’nvinge politica vóstra cea vechia, solidă și înțelăptă și ce& adi România unită, liberă și mergându cu măndriă și cu siguranți pe calea pe care o conduce fără șovăire ilustrul! și virtuosul iliei Suveranii. Dacă însă, a fostă și este, după voînă politică de aventură și nebuniă a voi mărirea și tăria Statului romăun, cumă óra se numesce politi— — Vomă merge prin supterane; m’am gândită la tate, am biăiele. — Sciu bine că fata dumitale nu ți-a permisă se ieși singură cu mine. — Nu sciu nimica, de nu cu nu voiescu se stau odlaci. lemo cu dumniata, te rogăi — Si dae’asă refusa? — Acésta este cu neputință, dise ea venindă lingă mine și luându’mi mâna. Atingerea mănîloru iei reci ca ghiada me ’nfioră mai ântâiă, apoi privivirei iei rugatura făcuse bată inima mea și resimputu în taie ființa mea uâ căldură atătu da dulce, atătă de plăcută, uă impresiune atătă de nouă pentru mine ș’atătu de ’nviuatóre, încătu creduie ună momentă c’aceste fată are uă putere supranaturale. — Da, este cu neputință! îi 4i Seifi* Eșirămu cu [.rudiniță, ascumfându-ne la cela mai mică vuietă în adîncăturile ferestreloră s’ale usieloră. îndată » ce ajunserămu la catulu de josu, încă vóstra care consta In a «zice că „sartea acestei țere este d’a fi în veci smerită ? Nu vomă respunde noi, căci éca, uitați ve, națiunea română vine cu fruntea în susu și cu credința ininimă spre a depune votului ei suverană ș’a oțărî între politica vóstra ș’a noastră. FOITA ROMANULUI. AZOT. IX. Merseiu îndată în clasă unde găsită pe d-ra de Valsenestre in piciore lingă ferestra cu capulă răzlmnată de cercevea și bátonda cu degetele în gemuri. — Ei bine, domni și dră Azot, ce voiesci de la mine ? — Sciî dumniata cine este aci ? — Episcopislă. — Și cea-a ce vine se facă? — Uă liturgie. — Dar se facă uă liturgie! respinse ea cu mânie, și se ’mi citescu molifte par’că draculă ară fi în mine ! — Esci sicură de acésta ? Nu cumnva este numai una visă ală baronei ? — Agnela m’a asigurată că era lucru otărîtu; și cine scie dacă presîntându-me dinaintea țeranilor îs supertițioși 1] A vedea No. de la 15, 16,17, 22, 25, 27 29 30 Noembre 1i 1 Decembre. Glumele, neadeverurile calomniele, cu impositele și cu hărtia-monetă luară acumă forma tragică: armarea țerei îi dure pînă la măduva, și strigă in contra iei cu lacrimi de sânge. Da; străluciți protivnici, éca v’o spuneme; voima stabilirea comunei și guarda naționale; da; voimă vă armanu suntă «spusa a fi insultată de dînșii ș; póte chiarü arsă de vită ca să fermecatóre ? — N’așă înțelege, îi diseră, ca unii din cumă e acestă episcopă, se voiască a juca un asemene comedii numai după cererea unei nebunei — Nu me voia espune, <]isa d-ra de Valsenestre, mi-e tema d’acesti ómeni; vitrega mea m’a facutü se’i urască. Voiescă póte se vie umiliască se me espuie ridicolului înaintea tutuloru ? Nu pot suferi aceste me revolteze. Desicură nu mi se vorű fi făcută asemeni istorie, dacă tată-meu ar fi fostă aci. — Doctorele, care para a avea uă órecare autoritate în casă va lua de sicură apărarea d-taie ? — E15 căndă a auijită vorbîndmse de episcopă, îndată a părăsită castelulu. Dară erai se ieși și d-ta, vomă eși împreună, și, pentru ca barana se nu te opriască d’a merge cu mine, cumă a mai făcută deja, nu te mai părăsescă. — Dară curțile suntă pline de lume. tffîrămă într’ună «pridoră lungă și întunecos», și, pe uă scară în spirale, ponoiștă și pe care era anevoie de mersă, cioplită în stinca muntelui, ajunserămă într’uă sală Intunecósá, săpată în stîncă, și rea luminată prin doarmeterosari. La fiăcare estremitate se afla câte uă ușiă de stejaru grosu ligată cu fierării si ’ochise cu tevere, ca usiele temnițeloru. Azot îmi arată pe cea din stînga,ficându’mi că era ușia laboratoriuluî, apoi se ’ndreptă spre cealestă, o deschisă cu precauțiune, și ne aflarămu p’unu podiștu îngustă pe marginea unei prâpăstie, și pe care nici unu ostrețu nu’la depărtia de abisală deschisă suptă piciurile nóstre. Fără voie’mi închiseră ochii. — Ai ameția să póte? mă întrebă tînera mea conducătóre. Avură prosta rușine a nega spaima mea. — Atunci se ne coborîmu,zise ea DUMINICA 3 DECEMBRE, 1867 LUNAWEZA-TE ȘT VEZ I Abonamentele în Bucuresci Pasagiulu Română No. 1. — In districte la corespondinții Jiariului și prin p.~în: La Paris la D. Daras-Halfegrain, rue de l’ancienne Commedie, No. 5. A se adresa pentru administrațiune la d.T.Paleologu a schhctobile Linia de 30 litere........................... 1 leu. Inserțiunî și reclame, linia.........5 - CONFESSIUNILE BOERISMULUI. Namiii sunt inimici pt ssumi, fronte hilare, corde triști. .. Aceștiia suntu dușmanii cei mai rei, cu fruntex senină, cu inima negră.... cAEdLIDS, ap. Aul. Gel., XV, 9. De la 1848 și pînă la aparițiunea țliarului Terra tactica partitului boerescu, mulțămită căruia era reușia, din căndă în căndă, a înregimenta în șirurile selecăte ună nuoă partisană sau, mai bine dicendă, căte uă nouă naivitate, consista în nesce protestațiuni obscure și nedefinite, mai tate cam, după tipicule urmatorele cuvinte din epistola d-lui Demetriu Ghica către D. G. A. Rosetti: ,,Eu cereama pentru țeră așeză*,,minte potrivite cu istoria ei, cu o„biceiurile ei, după gradulu de civilisațiune în care a ajunsă, nă mulțămiazaă „se vedă înființate reforme politice și „administrative cari ar fi putută se „ne conducă cu pasă tare dar măsu„rată pe calea progresului, din con„tra dumniata și amicii dumitale, în» „tr’uă mișcare nemărginită, cu un sin,,gură săritură »ți trocutu posite UtlQ „intervală de mai mulți secol!! 1) Audindă aceste meditațiuni ultraplatonice, cari se repetau mereu, cu pré puține variante, însă numai incepe de la 1848, iar nu și mai nainte, în tóte fiarele, în tóte scrisorile, in tóte circulárile, în tóte discursurile, în tote profesiunile de credință, în tóte apelurile boeresci, bietulü burgesß, carele n’a studiată filosofia lui Hegel și nu scia că „afirmațiunea este negațiunea negațiunii,“ se scărpina la capă, își freca fruntea, își ștergea ochii, dar nu înțelegea nimica ! Și în adeveri, pentru ca cineva se fi putută surprinde estrema maliciositate a unui asemenea limbegiu, trebuia se’să discompună mai ănteifi, comentândă fie care cuvântă și fiă are virgulă, deși virgulele erau, în genere, camă pucine în scrierile boeresci, póte totă din dorința de a face fraiele și 1) Prunculu Romanii, I .48 Nr. 28, mai conduse prin lipsa de punctuațiune. Astăfelö, de exemplu, scurta bucată de mai susu din epistola d-lui Demetriu Ghica, pe care noi amu reprodus’o nu ca uă producțiune individuală a comunei sale, ci ca uă normă clasică a stilului boorescă de m?i de ună se póte analisa în următorulă chipă: ,,Eu ceream ö pentru forțá (adică pentru proprietarii pământului, numită să„tinesce terra) așezăminte potrivite cu „istoria ei (vrea se ^lică cu vecala celă „de aură ală puterii boresci,) cu o„biceiurile ei după gradulă de civili„sasime în care a ajunsă (și care du se „pré deosebesce de ceia ce era suntii „acumu dóui secoli;) me multamiamű „(și camă, Dómne, se nume fi mul„țămnă!) se vei fu înființate reforme „(adică modificațiuni forte mice, dară „nici de camă radicale) politice și administrative, cari ară fi putută (în„tr’un fi modă dubitativă și nesigură) „se ne conducă cu pasă tare dar nue„furată (cu piciorele de furnică) pe ca~ „lea progresului (care este uă vorbă cu „roți de înțelesuri;) din contra dum„niata (domnule Rosetti) și amicii du..mitale (adică partitulă democraticil.) „îdtr’uă mișcare nemărginită (pe care „boerii nici n’au putută visa vreuă „dată) cu uă singură săritură (ce ne a „despărțiă prin ună abisă de epoca „lui Constantin Mavrocordat) ați zm„cută peste ună intervală de mai mulți „secoli (uneltindă adică tóte căte a„vemă astăzî și pe cari nu trebuia „se le căpetămu de cătO numai dóru „în anulă mărtuiriî 2867, erămu în „1867)..“ In facia unui asemenea velă de ambiguități, mintea sărmanului muritor, se perdea, se răieda, se amăgia în necertitudinea întunericului, și să vedeai mai mai gata de a murmura cu pocăință, boerii nu suntă tocmai rei... sară le place gradul de civilisațiune... ei preferă păsuri măsurate... ei se temă de săriture peste mai mulți secoli.... citiți epistola lui beizadea Mitică !... Ei bine, mulțămitâ Provedinței, astăzi boerii șî—au uitată vechia și pericolosa taclică, precumă psicologia ne spune, că omulű de multă spaimă își uită căte-vă dată propriuluieă nume. Iliarulă Terra semnaleză acesta nouă și pate ultimă fașă din vieța boerismului, iubită și îngrozită de uădată de neașteptatele cuceriri ale spiritului democratico. Cerebrul Collet, celu mai mare repedindu-se printre scările cioplite în petro, în castele muntelui. Nu stiu cumu ajunsera întregă la piciurile muntelui; căci in mai multe locuri scara era stricată, și trebuia a s’ajuta cu nesce mici bucăți de stîncă ce estau mai afară, sau a sări cu sumenă spație deșiarte. Căzu despre Azot, ea părea a sbura, atătă era de sprintenă, dibăcie și ușture. Era ea are uă ființă omenéscă? Lăsându de-asupra nóstru acea scară primejdiósá, ne coborîrăuaîi pe a fi cósta poncișie și pietrósu pe care Azot o trecu alergându c’uă iubdlă atătu de mare, în călii piciurile iei păreau că n’atingu de păraentă. Ea despărți într’uă pădure de mestâcănî; căndu o ajunsemü, ea ședea pe uă stîncă la marginea unui pireu pe care’nî privia cumă săria, și spumega. — Prin ce drumă Îndrăcită m’ai mai adusă? îi Zisoă câdeadă la rădăcina unui arbore, numai potul — Stîncă Diacului nu póte avea altă-