Romanulu, august 1868 (Anul 12)
1868-08-02
m ADMINISTRAȚIUNEA PASAGIULU ROMANI NO. 1.- REDACTIUNEA STRADA COLIA NO. 42. ANULU ALU DOUE-SPRE-DECILE VOICSOE ȘI VEZI PUTE A LEIN LEI N. Atüi — CAPITALE 48 DISTRICTE 58 PE 8ESE LONI „ 24 „ 29 pe tb«T loni „ 12 „ 15 PE NA LUNA N 5 „ 6 UNCK SEMPLARU 24iSANI PEtírBU PARIS PE TRIMESTRU FR. 20. raai BD AUstRia....................Lor. 10 val. aust. VINERI, 2 AUGUSTU 1868. LUMIKEZATE ȘI VEI FI PENTRU ABONAMENTE, ANUNȚURÎ ȘI RECLAME A SE ADRESA ÎN BUCUREȘCI, LA ADMINISTRAȚIUNEA ZIARTILEI IN DISTRICTE LA CORESPONDINȚA OLABIULUI ȘI PRIN POSTA. - LA PARIS LA D. DARRAS-HALLEGRAIN SUE DE L’ANCIENNE COMEDIE NO. 5. ANUNȘIURILE LINIA DE 30 LITERE..........................40 BANI INSERTIUNI ȘI RECLAME, LINIA . . 2 LEI NOU SERVITIU TELEGRAFICU ALU 1UMJAMMI. PARIS, 12 AugustQ. Imperatul va trece în revistă Guarda nationale de Paris, Vineri sau Sâmbătă. EMS, 12 Augusto. Astăzi a fost ună întrevedere între regele Prusiei și Imperatura Rusiei la Schwalbach. BERLIN, 12 Augusto. „Corespondința Provinciale“ aprobă forte discursulO d-lui de Beust rostită cu ocasiunea banchetului din urmă al dătătoriloru de semnă, acestu discurs va avea una resunet” în Prusia. PARIS, 10 Augusto. Cu ocasiunea distribuirii premieloru la Sorbona, suptu președinta principelui imperiale ș’a ministrului Culteloră s’a făcută demonstrări ostile guvernului din partea studinților. ChiarQ la numele Imperatoreluî S’au audită mari flucrărî. Fii lui Eugene Pelletan și Cavaignac laureați fură aplauda, cu mare minciune. Fiul lui Cavaignac a deblaratO în ședință că rofusă d’a primi preciulu din mânele ministrului. Infacta Sorbonei s’au făcută mai multe arestări. Poporul era ferie iritata.Servițiulu privații alu MONITORULUI). COPENHAGA, 11 Augustă. — Familia râgâie va merge în curândă la PetresburgO. Bucurescî J Augustu. Astăzi (1 Augustă) Măria-sea Domnulu Romăniloră, însoțit de doi. Miniștrii, afară de celă din întru care s’a dusu la Pitești și la Slatina, a pusă petra fundamentale a școlei de Agricultură, ce se înființeză pe moșia Ferăstrău, în partea stângă a șioselei Mogoșoia. Suntemii deprinși acuma a vede pe celű care, născuții la sorgintea marelui fluviu românii se pote numi fiulu Dunării, pe celii care a fundată uă dinastiă la gurile acestui fluviu imperatü, puindu pe totă «jita pétra fundamentale a edificiiloră în adevĕri naționale și nimeni acuma nu se mai póte îndoui, că celii care născută la sorgintea Dunării, deveni Domnitorele guriloră iei, și pune petra fundamentale a edificiilor naționale, este de sicuru menită a le și încorona. Cu cătă bucurie însă salutarăm punerea petrei fundamentale a scolei de Agricultură, cu atăta întristare redurămă că d. ministru competinte a alesă pentru acestă scolă bariera Capitalei. Scrmă că s’adisă că le vimii greă profesoriloră a merge pînă la Panteleimonă; dară scimă că era în interesulă publică ca profesorii se ndure acestă greutate mai bine decătă a apropia scala de feluritele infecțiunî ale unei Capitale. Scimă că suntă profesori carii dică și, din nenorocire carii credă, că zidulu cu care voră îngrădi scala și veghiarea d’aprópe și necurmată a elevilor, va fi apărătorulă acestora contra infecțiunilor. Amă clisă din nenorocire, căci stăruimă a crede că sistema zidurilor ș’a necontenitei veghiări este una mare reă. Educațiunea cea bună, aceaa care face din copii bărbați liberi, nu se face prin gendarmi, ci prin libertate, prin deprinderea ceea sce a da omului de copilă ancă, d’a iubi libertatea, d’a sei s’a pratice ș’a se deprinde d’a fi respingetoriu de faptele sale, și pentru acesta educațiunea cea bună nu mai îngrădesce copii cu ziduri, nuîmi păzesce cu profesori gendarmi, ci, lăsându-i liberi și respundetori, pună viciulă și chiară tentațiunele sale în neputință d’a ajunge pînă la denșii. Domnulu ministru dlară era datoră nu numai se n’aducă scula de agricultură la bariera capitalei, dară încă s’o pue mai departe chiară de cătă Panteleimonulă, ș’a da apoi profesoriloră mijjloce de transportă și despăgubire de timpulu ce lu perdu. Asemene cheltueli, ministrulă scie, trebue se scie că suntă folositóre, producătóre, și din contra economieie în acestă privință suntă vătămătore. Acestă datoriă este cu atâtă mai mare acuma, cu câtă ministrulu scie că mai ’nainte d’a se sfîrși zidirea începută a<fi, se va deschide calea ferată de la Bucurescî la Giurgiu. Așa dară nu la grădina Chiseleff, la bariera unei capitale, ci la Comana spre exemplu, trebuia se se pue scula și internatulă pentru agricultură. La uă poște, și chiară la două poște de Bucurescu trebue se se zidescă tóte internatele pentru băiațî și pentru fete. La uă poștă și doue de Iași trebue se se pue internatulă seminariștiloru. Cu calea ferată distanțiele sunt suprimate pentru profesori și credemă că d’acumă nainte în România, viciulă, și numai viciulă va remânea pe josă. Mulțumindă dară âncă vădată celui care a stăruită a se face uă zidire proprie pentru scala de agricultură, ne facem datoria d’a protesta din nuoă contra locului alesă care este reă, forte reă, din mai multe punturi de vedere, și care ne aretă că deși regimele cela vecină s’a schimbată, totuși deprinderile aceloră regimne se perdă mai cu anevoie. Intre aceste deprinderi, pentru ce are semeț, pentru a areta că pielea lum e a mea, cumü dice. — A! comandante, comandantele meu!Zicea ela c’uă voce pe care mo putea linișci. Pre legea mea o prostü lucru, darü plângu! Și’n adeverit că ochii lui erau plini de lacrimi. — Am sosită chiaru acuma? — D’uă oră suntu aci... Am ve<]ută numai pe tatalu mea și éca mé... Dară ias bine se te privescü... Pare că porți sarele Provanseî in anima dumitale! E căne! Nu mé asceptam! — Nu. — Comandantele Rene te-a vestită de -ntorcerea mea printruă scrisore. Se vede că valorea de scrisori s’a preumblată. — Dară cum ți se face... și ce’ntemplare bună te aduce? — Am fost rănită, ș’asta s’a complicată... Am fostu pusă pe cea d’ânléie corabie care plic», cea-a ce mĕ vindecă, și éi mĕ lingă d-néta. Cunosc prea bine iubirea care mĕ legá uitămă ș’acea a d’a nu ne ’ngriji ca materialulă zidiriloră celoră noui se nu maî fiă reă c’acelu-a alu zidiriloră din anii de decadință? Astăfelă dară, cu părere de reă vădurămă că cărămida cu care s’a ’ncepută temelia acestui edificiu este rea ca și loculă care s’a alesă pentru fondarea scolei. Se sperămă celă puțină că d. ministru ală instrucțiunii publice nu va imita, pe colegulă seă de la lucrările publice, încependă zidiri pentru internate, și că nusă va imita nici în alegerea locului nici în alegerea cărămidei. In momentulă căndă sfîrșîsemu da scrie cele de mai sus, ni se comunică cuvintele adresate M. Sele de către d. ministru ală agricultura și lucrurilor publice. Publicămii mai la vale c’uă vin plăcere aceste cuvinte, inspirate d’acele simțimente ce facă se bată inima oricărui Romănă adevărată. Am pus supt ochii cititorilor noștrii într’un trecut, câteva din discursurile rostite latină banchetă ală dătătoriloru la semnă întruniți la Viena, în cari bravadele cele mai nejustificate și nepotrivite erau aruncate mai cu semă la adresa Prussiei și tindeau la uă nouă aci țare a spiritelor în Germania. Ministrul Giskra cântă și el în coră și pe acelaași tonă cu cei mai desfidători dintre pușcași. Acestă zonă, cu totulă maghiară, ce resuna și’n Viena pentru marea satisfacere a Maghiarilor, nu putea lipsi de a provoca protestări severe din partea Prussiei și a altor părți ale Germaniei. Ministeriul Austriei vedjn atunci ce efecte desastre se putea avea resunetul acestui tonă de bravadă; inteligintele prim-ministru, d. de Beust, se vedu nevoită a două reparațiune susceptibilitățiloră jicnite prin desfiderea ce se arunca din Viena și d’acea a la serbarea din urmă a dătătoriloră la semnă, rosti ună cuvântă prin care, aruncândă apă rece pe entusiasmulă provocată la dătători de discursul d-lui ministru Giskra arată că guvernul austriacă declină orice responsabilitate cu cele ce s’au clisă pînă atunci și că Austria nu s’amestecă în afacerile germane ci lucreză numai pentru sine. Cum o remăne dară cu cuvântulu d-lui Giskra? Este în adevera straniu ca ună ministru se atingă nesce cestiuni cari potă compromite pacea Statului, fără a se fi înțelesă celă mai puțină cu colegii săi. Ce sgomotă ar mai fi făcută ciabiulu Terra și companie căndă unulă din miniștrii noștrii ar fi fostă silită a face în publică un asemene reparare, după nișce cuvinte compromițetore ale unui altă membru ală guvernului! Ce ar mai fi strigată fosorire și degradare naționale! Cu tóte astea în Europa cuvintele d-lui de Beust nu sunt ă privite astafel, și 0că ce dice asupră-le Le Journal des Débats: „Se dă ore care importanță discursului rostită de d. de Beust la banchetulu de mehidere a serbătorilor tirului germană. Ună mare numeru de diarie comenteză acestu discursă, în care are căte-va voiescu a vedé unu felu de protestare contra tutoră manifestăriloră ce se făcuseră la bancheturile preceding. D. de Beust a beută în adevéra „pentru pace, și ’mpăcare, aceste mari promotori aî progresului, aceste regale ș’acești păsitori aî sântei libertăți, acești stîlpî aî ordinea.“ El a adăugată că Austria nu se mestecă în afacerile germane și nu cunosce politica de pismă. Acesta din urmă declarațiune, de-amü lua-o întrună sensă asolută, este de sigură forte de lăudată. In adevĕr, nimica nu e mai primejdiosă și adesea mai funestă decâtă uă politică care pune pasiunea în loculă raționamentului.E Fiindă că vorbimă de ce se petrece afară din țeră, credemă că nu este de prisos a semnala aci că slăbiciunea, demoralisarea și barbaria aginților a guvernului Turcescă, precumă au esasperată pe bravii Candiați, precum au fostă cauzi turburărilorsăngerose din Liban, precum au adus la desperare chiar uă parte din blăndulă și mult răbdătorul popor bulgar, nu iu iarășî mesuje pentru a se preveni none și amenințătore tulburărî în Albania, lăsăndă cursă liberă fanatismului musulmană. Eea ce găsimă în L‘independance belge de la 9 Augustă în astă privință: „Ună incidinte iscată în Albania de cătră fanatismul musulmană atrage atențiunea asupra acestui colifă ale țermului Adriaticei. Principele Mirdiților, poporă creștină, care locuiesce unat munte albaneză și care și-a păstrată oă stare de independință analogă cu acea a Muntenegrului, a murită și remășițele luî mi-a spusă spndițiunea ta din urmă pe uscată... și prelegea mea, dacă nu escîncă amicală, causa este că Miro n’are decretulu în buzunară... Arăta’țî maî lipsescc! Insă ora d’a pleca la Miniére venise. Mĕ pregătiamă se iasă. — Mergemă la vénatu? mé întrebă elă. — Nu, respinseră, mĕ ducă la mătușia mea Senezan. Te iéü, dacă vraî. — A!... reluă elă scărpinandu-șî urechia. Pre legea mea, dac’aî bine voi, comandante, voiu merge altă dată, și voiă profita artî de ocasiune pentru a ocoli pe la Severon. — Cumu vraî. Plecarămu împreună. Totă m să încânta, și regăsiantă intrînsură acea bună și sântă emoțiune a re’ntorcereî în țara nascerei pe care o resimpțisemă. — Atunci ieșimă din serviciu? îmi zise elă, revenindă la ună curentă pe care ’să lăsasemă se iesá. — Te-aî supăra tare de acesta? — Ba nu respunse elă. — Aî óre și tu proiecte politice? [mortale au fostă profanate de albanesii musulmani, forte cunoscuți pentru fanatismul ălară și sălbătăcia soră neîmblândită. Meridiții se pregătescă la uă resbunare sângerantă. Aceste conflicte potă da semnalul ă unei mișcări musulmane asemene cu acele cari aă însângerată țermuri Arabiei și ai Syriei. Se înțelege că isbucnirea unoră asemene lupte pe țermurii Adriaticei lîngă provinciele austriace nu potă fi Vedute fără îngrijire.“ Diariul nostru era deja făcută cândă primirămă de la domnula primară ală Capitalei, una respinsă la cele <Jise de noi în revista de ieri în privința stărei în care se află locuitorii din suburbia Sf. Constantin și Livedea Gospod. Aretândă d-lui primară părerea noistră de reă că spațială nu ne permite a publica ații respunsulă d-sele, promitemă ală publica mâne. Cuvântă rostită de d. Ministru Donic! Ia ceremonia punerei ânteieî aetre la temelia scólei de Agricultură. Prea Imitate Dómne! •» Poporulă română după secli de suferință renasce suptă augusta dinastiă a M. V. instituțiunile sale se reconstitue, fontamentele clădirilor sale puse de augusta mână a M. V. vor atesta generațiunilor viitóre, epoca crcatrice a regnului M. V. Ospiciuri, scule, drumuri de fierți, poduri, instituțiuni industriale interesară pretutindene și atestă lumea, care ne priveșee, că a sosit ă fiua invieie a poporului română, anulă celă binecuvântată de domnulü. Astăzi, M. V. puneți landamentele scolei secondare de agriculturi, țăra întragă va tresări de bucurie, reriendă solicitudinea Domnitorului ei pentru respândirea luminelor și pentru desvoltarea acestei mari industrii acestui nesecată isvoră a bogăției și a prosperități nóstre. Se trăiți. M. Voslră! Citmă în Monitorele Francese de la 6 Augustă: Altețarea Ler, principele Carol I, principe Domnitoriă ală principatelor unite, voindă se manifestese In acelașî timpă simpatia sea pentru progresul instrucțiunei poporare In Francia și se dea și ună semnă de satisfacerea ce-i dă primirea ce se face FOITA ROMANULUI ION DE CHAZ03L. PARTEA A PATRA. XVIII. Astafelü stam căndă deșteptăndu-me intrită diminâța audiiu d’uă dată unu sgomoto în anticamera mea, apoi pe Toby care se incerca a sumpărată voce sonoră și veselă pe care o recunoscuse îndată. Era Miro, sosindu ca uă bombă, procedându cu dove țile scrisórea ta, care me vestea de intarcerea lui și pe care mî-o adresase la Paris. — Cumu, tu escî strigaiu, intra! păzindu-me și vörjendu că’î inlindeama bradele, Miro se repari, Toby maîcă fu resturnații de repediciune. Poți se tegândesc! la îmbrăcișările acestui leafă și bravă băiată, care, necutezândă a se numi amiculă mcă, se numesce elă însușî cănele !)A vedé Eomănulu de la 25—31 Iuniă, de la 4—13, de la 15—23, de la 26—31 Iuliă și de la 1 Augustă. de acestă umilită sociă ală copilăriei mele pentru ca se mai am nevoie a’țî spune veselia adevărată ce resimpțiiu d'ală vedea. Este între noî póte ceva mai multă decâtă amicia. L’am vedută aruncăndu-se înaintea lovituriloră în amestecarea luptei pentru a mĕ acoperi cu corpul lui. Fanatismul ă lui pentru mine s’apropie de eroismă. — E că-ne în tine! repeția elă. E că parculu! — și castelulă!.... și clopotnița!.... și d-ta!... Acumă nu mai plutescă pe ună altă vasă de călă ală dumitale!... Uităte la acestea! Și’mi aretă galenele(lui cu totulă noue de anteiă măestru și medaliile lui înșirate pe peptă. — Pre legea mea, sermanulă facă Mira, discă regendă, credă că nu vomă maî pluti, — Ce spui!... E adevărată dată c’nî se faci politică?... — Iți voi spune acesta, respinseră sfîrșindă d’a mé ’mbrăca. Vei locui aci... — Se ințelege! am spusă deja lui Toby se’mî pregătăscă vechia mea cameră. Este de prisosă se’țî spună dac’am vorbită despre tine. In timpul dejunului elă — Ol da, famese proiecte. Iți voiă dice acésta mâne comandante. Elă plecă plină de veselia, și 1& auțjiiu dândă Dindă mă cântecă In limba provansală, parc’ar fi avută nevoie d’a spune tare veselia pe care n’o putea conține. Sosia mă târcisă la Morulére. Era cea d’ânléie dată după logodna nóstra, și găsită pe Viergia Ingrijeta. Imi fu lesne d’a mé Spuza anunciăndă sosirea lui Miro. Cu tóte aste o versură cu ea făcută silință pentru a’mî ierta insar^iarca; însă In oricare certa amorosă este mă farmecă atătă de dulce în cătă nu me prea spoliat de supărarea iei. — Fricoso! Iijiseră. Am primită asérată scrisóre de la preotă care’mî spune că mâne se va publica pentru ântâia dată căsătoria nóstra. Pregătesce-te a’ți asculta osânda. Cu tóte acestea jiua fa tristă, Genevieva era mai suferință, și mi se părea că Viergia este coprinsă d’uă neliniște stranie. Revenită mai curăndă decătă de obicinuită la Chazol. Intrăndă In camera mea tjăniiă pe Miro care mă ascepta. El ședea cu cotele pe mésa și cu capulă răfimată pe mâne.