Romanulu, septembrie 1868 (Anul 12)
1868-09-11
780 lUIMANULU 1 11 SEPTEMBfIE 1868 irtBSiiiii nüTiTnifiii i: VWirnrimii irriinn-n-tririn ne ca se le venda la scheli; dar n o place tot ni uă dată a distruge arborii iara nu al cultiva; elă nu doresce umbra, nici înțelege inconveniintele climatice sau meteorologice. Așa dată, dacă nu cumüva meditațiuna proiectă mai bine cugetată pentru acestă frumosă inițiativă, după cele ce vom are tată mai susă, ne potă asigura domnule ministru, că celă pucină măsura luată prin circularea dv., ne promite forte pucină. Plantațiunea locurilor- câmpene nu se póte face decâtă cu concursură tuturoră locuitoriloră, tuturoră proprietariloră mari și mici. Acesta nu se pote efectua de câtă printr’uă lege bine chibzuită, căci numai prin lege se pote face totală în țara Românului. Așa dară mai anteră de tote uă lege trebue se regulamenteze sploatarea pădurilor actuale, cari precumü sciți se stirpescă în tote părțile pentru ca se facă locă plugului. Apoi iarășî uă lege ar putea face ca toți locuitorii să planteze arbori pe câmpiele cele gale de arbori. Numai primă lege sar putea transforma pe nesimțite haraganele nostre în adevărate grădini, și se amă vechea rivalisândă cu câmpiele Belgiei, Holandei și Lombardiei. România are deja destule pepiniere, destule păduri, din cari țera nulă se potă lua câte 25 arbori pe ană, pe cari se’i planteze împrejurulă holdeloră pe cari s’a făcută proprietariă. Acesta creilü că, e nici o loculă celă mai practică, eră fără de acesta nimeni nu va crede în eficacitatea mesurei ce ați luată. Primiți, domnule ministru, încredințarea stimei și considerațiunea mele. G. Sion. D-luî Redactore editoliariul( ROMANUL!) jn (jiariulu ixomanuiv, ne agi, ju septembre, me vou atacate de d. G. Cantacozino din Ploiesti. Intr’uă scrisore adresată d-lui P. Grădiștaru. Nu voiu se urmezu pe d. G. Cantacozino din Ploiesei, și se respundu la tóte fisele domniei séle, căci acésta ar fi unüreu precedinte in magistratură: toți cari voru perde judecările vor reclama atunci prin presă. Mĕ marginescö numai, domnule Redactore, a ve remite sentința cortei de apelu secțiunea II, și publiculu va aprecia. Precumu ați publicatu scrisórea. d-lui C Cantacuzino din Ploiești, astafel a sperii că veți da ospitalitatea acestora câte-va rânduri ale mele. Primii, verogii d-le Redactors, espresiunea înaltei mele considerațiuni. Apostolii, Mănescu, deputată. ♦ Sentința curței de Apela secțiunea a II. Aven dü in vedere că, obiectulu procesului consta în revendicarea unei cătățui în do pământ. In suma de 480 stânjini, ce fiice d. Gantacosmo, proprietarulu moșiei Râfovu, de la d-na Elena Bărcăoasca, vecina sea, cu proprietatea Bărănusciî. Considerându ca lupta pentru acestu codru de pămente intre acești douî vecini, se vede că esiste âncă din anulu 1797 și chiar posesiunea, după acte pare a fi foste asemenea în discuțiune totu de la acea epocă, stăpânindu-se cânddde unulți, cândö de cete-b alta; până in anulu 1824, cându cu ocasiunea otărîrei definitive, obținută de doctoruia Filiti contra Râfovencoi, autarea d-lui Cantacozino, s'a stabilita întruna moda definitivă, posesiunea Bărcănescu care a continuata a subsine astafelu, până acuma neintreruptă. Considerându că, cu tóte acesta lungă posesiune a d-nei Bărcănesci, d-na Cantacuzino, Însă nu este mai puțină la drepta a tsercita acțiunea de față, acțiune care i s’a recunoscuta și prin jurnalulu acestei curtinei. Considerindă că, după disposiiunile art. 4, știu despre dovedi, codulü Caragea cine cere, atunci câștigă cândă va dovedi că lucrul ă ca cere este ală lui, iară nu cându va dovedi, că nu este ală protivniculul seu. Că astă felă fiindu d-nu Cantacozino, pentru a câștiga, urmază se dovedescu că, codrulu de pamentu pe care’la pretinde de la Barcanésca, este propria avere a sea, după actele ce posedă. Considerându că, singurele acte ce a presintată d-nu Cantacuzino în susținerea pretențiuneî sale, suntă: 1, hotărnicia moșiei Rîfovu, din anulă 1706, Augusta 24, și 2, declarațiunea înscrisă a lui unchiașu Trifu și alți cinci betrâni din 1707, adeverită și de două zapcii, aretândă limitele moșiei Râfovu la Risipi,— căci celă de alü treilea actă petițiunea Râfoveneî din anulu 1824, către Domnă, nu pote constata altă ceva, decâtă ca Rafoven a avea pretențiune asupra codrului de pomentu, pe care’lă pretinde și aici, ceia ce e indiscutabile. Considerândă că prin susă ijisa hotărniciă din anulö 1706, nu se fixază nici de cumă limitele moșiei Râfovu la Risipii, cum a pretinsu-o d-nu Cantacuzino, — aici se face vorbire in totă coprinderea actului despre Risipi, de câta vorbindu-se de întinderea moșiei Râfovu, se sfiec că merge din apa Dâmbului și dă în Bărcănesci, fără însă a spune in ce anume puntű se sfârșasce Rafovulu și începe Bărcănescu, in câtă și cu acesta actă, puntula în discuțiune remânetotă în incertitudine, reia ce și face ca actute se nu fiă de nici uă valore pentru resolvarea procesului. Considerându că, în aretarea înscrisă a acelora șase bătrâne, se face în adevĕra mențiune că limită Râfovului despre Bărcănesci, este pantulu Risipii, dară este imposibila a admite acesta simplă aretare ca uă temeinică și deplină dovadă, după care se se ia proprietatea de la Risipii spre Râfovu, din stăpânirea Barcaneschi, și se se dea d-lui Cantacuzino, când mărturia nu este admisă ca dovadă (art. 33 de la mărturii cod. Caragea), de câtă cândű martorii vor fi depusă jurămenta, ceia ce nu se vede a se] urmate in acesta aretare. Că lipsa formalității jurământului din partea acestoru martori, și prin urmare nevaliditatea actului ca dovadă, este constatată chiarü pe acesta acta, in inchiăiarea ispravniciioru cari se gasescu pe contra pagina a actului, căndu ținte că Enache Râfovanu, se afbă stăpânirea moșiei Râfovu, despre Bărcănesci, pină însemnele arelate de martori dacă „acele mărturii ale d-lui voru primi și blestemă“ — și nu s’a făcuta dovada că acei martori au sever șită in urmă jurămentate. Considerându că prin nimici nu se constată ca Barcanesca inainte de 1820, ar fi recunoscuta întinderea moșiei Rifovu pînă la Risipii. Din contra pretențiunea Brăcănescei pe întregulu codru de pămintă din discuțiune care trece peste Risipi, se vede după cum s’a ijisit că subsistă din vechime și acesta o dovedesce chiar a măturii betrăniloru, adtă produsă de d-na Gantacosino, căci daca Barcanesca nu avea asemenea pretențiune Rafovianu nu avea necesitate se alerge după asemenea martori pentru a opri pe Bárcánésca la Risipit. Considerându că este de prisos, a discuta valorea actelorü d-nei Bárcánésca căci după principială stabilita, d-nn fanta osmo atunci ar câștiga, căndă ar putea se proba că pretensiunea sa este Întemeiată, era nu cândd ar stabili, că actele prozivniculul seu nu au destulă valore. Că în urma tulorii acestoraa pretențiunea d-lui Gantacosmo, de a i se atribui partea de pămintă cuprinsă pe planulu seu între literile M, E, G, D, G, R, L, N, Z, și a română neîntemeiată ca nedovedită în conformitate cu art. 1 de la dovedî. Pentru aceste considerante, pe baza susti citatelorű article în unire cu conclusiunile d-lui Procuroru, Curtea în majoritate reformezi apelata sentință a Tribunalului de Prahova și DECIDE Ca liniă despărțitore dintre proprietatea Bărcănesti și Bifovu se ftă pe liniă însemnată pe planulu d-lui Cantacuzino între literile D și M, urmandu posesiunea dom nei Bărcănescu in acesta propietate, precumü a fosta și mai ’nainte. Se condamnă d-na Cantacuzino a plăti d-nei Bărcănescu galbeni șaseilecî, in cari intră taxa și cheltuelile judecății. Acesta decisiune este supusă recursului in Casațiune și revizuiri, conforma legii. Dată și citită in ședință publică astă iji dotie izecî și nouă (29) Augusta, 1868, în capitala Bucuresci. Dos. No. 145/67. (Semnați). Președinte Gr. Triandafil. Membru L. Catargiu. Supliminte Ap. Mănescu. Nereguhritatea cu care pastea maghiară ne aduce diamele române de peste Carpați, a făcută că pînă adi, căndu ni se procură de aiurea N la 111 de la 27 Iuliu, alți Federați unei n’amü vet lu tu și prin urmare n’amu putută reproduce însemnata cuvântare rostită de d. Roman în Dieta de la Pesta într’uă cestiune de cea mai mare gravitate. Deși publicămă arătă de tânjiă acestă cuvântare, Românii din România liberă nu vom vedea cu mai puțină tresaltare fericită de inimă agerimea și energia neobosiților luptători ai Românismului de peste Carpați, în rândurile cârorvase distinse d’atăte Gil d. Alesandru Roman: cuventarea După însemnările stenografice, a deputatului Alesandru Roman, ținută în ședința din 3 aug. a. c. a camerei represintanților a Ungariei. •"Onorabile Cameră 1 (Sgomotii, strigări: recede Președintele trage clopoțelule) A. Románi : Nu receda și rogii pre dio, deputați ca se aibă răbdare nu numai pentru ca se fiu înțelesa ci, și mai vertosu, pentru case nu fiu reu înțelesO. (Bine.) Proiectele de legi, cari ni se presintă, sunt destinate, chiar și in înțelesul raportului citite ale comisiuneî, a stalori pentru armata imperatéseá regéseá una continginte, de carele imperiulu na dispusa pină . --*Air; *** 1 ajunge, ci întrece departe contingintele ostirilor, celor mai însemnate staturi europene, cu multă mai mari, după numerala și poporațiunea loru, decâtu imperiulu austriacü. Acesta continginte enorme, proiectatü In favorulu armatei, arü îmmulți darea cea mai grea, darea sângelui, și prin acesta ar îmmulțî proporționalminte dările pecuniarie, cari suntu neseparabili de cea d’antere, fiindu că în casula adoptărei acestor proiecte, — chiar de nu vomă considera sacrificiele estraordinarie, resultate ale pruritului de bătaia sau de atace, ce se nasce de sine în armatele mari,— dotarea ministeriului comune de resbelu și a celui magiară pentru aiurarea terestră trebui tmuițită âncă și în timpii de pace, afară de acesta, comunitățile, cari sunt. Îndatorate a administra pre cei obligați de a milita, ba, ce e mai multa chiar familiele respective individii, cari din causa economiei de cumpă nu vor fi înrolați, vorti fi supuși unei contribuțiuni necunosute până ad. insă aceste proiecte de legi cari, precumüliserámii, apésa preste mesură poporațiunea țereî cu dări de sânge și pecuniarie, mai adâncă una lăture, forte vetămătoriă pentru țera nostră, încătu adecă ele despoia legislațiunea nostră de dreptulü senaviticü, fundamentale, de a fi singură Îndreptățită a determina, după necesitate, numerulü feciorilor, ba chiar de a lț denega cu totulü. Afară de acesta părerea mea este, că securitatea sfaturiloru contra atacuriloru esterne și interne nu este garantată prin numerulu cela mare alü armateloru, ci mai mulții prin mulțumirea cetâțianilora și prin iubirea de patria inspirată prin acésta mulțămire, după ce nu voiescu nici ca poporațiunea patriei nóstre se fiă Îngreunată preste mesura cu dări de sânge și pecuniarie, nici ca armata se fiă considerată descopü alü statului și afară de aceste, voiți ca se se păstreze in deplină întregritate drepturile fundamentali ale patriei, — proiectele Gestionate nu le potö primi de basca desbaterilor speciale. Nu le potü primi anume . Pentru că sub pretestulü (masca) principiului de a fi obligați toți a milita, se vir> . . Domnia lorü audiați prea bine, darii nu setenționaza Înființarea unei armate permamnte , plăcea ceia ce audiau. Redacțiunea nu le potă de una contingență enorme, primi mai departe . Pentru că, luându în considerațiune paragrafii relativi la oștirile menite pentru aperarea patriei (honvedi) prin aceia se intenționăză nu arată înființarea unei armate a Ungariei, ci numai una o știre cu misiunea de gendarmerie, și carea mar fi decâtu partea intregitoriu, decâtu reserva armatei împĕrătesce. In fine, și particularminte, nu le pote primi. Pentru că In urmarea procedurei cu totulű contrariă repetiteloru conduse ale onorabilei camere, drepturile neînstrăinabile ale națiuniloru regnicolarie, încă nici până în ziua de astă dî nu sunte garantele prin lege (strigăm în stânga , asta este !) Daca iu astă privință, și la punctui din urmă, așiu fi avutu cea mai puțină indouială aceea cu totul, ar fi resfiratu-o d. deputata Mauru Pericelu, (se au^ima !) prin espresiunile provocătoare ale cuvântării séle , (se au istiü ! nu aucjimă nimica) *) — dacă, cjica, nu privința punctului din urmă așa fi avuții vremă indouială, ar fi restiinsu-o d. deputată Pericelu, căci trecéndu cu vederea, că că d sc a-și revindica meritulu pentru născocirea acostoru proiecte de legi, — că nici că Iu pismuescu pentru acésta gloria — trecéndu cu vederea, că a atacată in acésta cameră pre unii, cari nu suntu aici de fadă și nu se potă apera, și că din asemene atacuri camă de comune resulteza chiarü contrariulă celora ce se intenționeză, după ce însă la aceste respunseră alții, că trucu la acea parte a cuvântării d-lui deputata, prin carea mc sănțescu a fi atinsu ea și conseciî mei de principiu. Onord. deputată adecă, vrându a dovedi necesitatea cumplitei armate ce va resulta din Gestionatele proiecte de lege, a motivatu-o și cu opresiunea națiuniloră nemagiare (In drepta: ma 4*86 ’• in stânga: Íja (Jise !), eu asta crede, că acésta motivaree ce ar aduce la unu resbelu civile, (sensațiune in casă) nu meriteză d’a fi refuzată .Asta este,!) acesta motivare, ce, precumu diseră, ar duce la unu resbelu civile, nu are mi mimai trebuință de vre unu raspunsu din narte-mî pentru cuvântule că, eu abia crede, ca se se găsască cine-va, carele ar urma pre acesta terămu pe d. generate;— decumu-va Insă totușî, onorabilute domna deputată a vruta se ifică, cumu-ca înființarea acestei armate cumplite se intenționază și în contra acelora cari, basațî pe legile positive și încă în vigore ale patriei, aperă și susținu că in patria esista mai multe națiuni regnicolare, sau cari cuteza a face măcaru numai amintire despre națiunea română, sârbesca, etc. (Contradicți UDÎ, strigăm in drepta: Nici nu suntu, iu strigă estrema: Ba suntu !) atunci marturisesce, că acesta nepomenită nerespectarea legilorü în vigóre, nu numai că ar’ duce la unii resbelii civile, ci ar isbi și In acea a, cari în adresa din 1861 a Camerei, acentuară „națiunea română“ și sârbesca. acésta credu că n o dorescu nici onor. d. generale, care vă oră întréga a înșirată aici in Cameră faptele séle mari. ■ A maî <jisu âncă, și in astă privință am se-î descoperă recunoscință, că doresce a mulțumi națiunile regnicolarî, și a ți se da tóte drepturile compatibile cu întregetatea țereî;maî multă nici noi nu ceremu ; dară paremi-se că onor. d. deputată mare concepte chiar în astă privință, căci pe căndu pe două parte voiesce ca națiuneloru nemagiare se li se dea tóte drepturile, totă uă dată de altă parte ijico că nu va suferi ca cine-va in astă patria se se numéscu românu séű serbu! De altmintrea spre acésta nimenea nu va ceru concesiunea de la d-sa. Mai departe, d-sa pomeni în cuvintarea sea și despre guvernulu României, și câta pentru acesta exprimă dorința sa, care jice, că ar fi și intru interesulu Ungariei, de a vede cădată guvernare României stabilă și consolidata. Acesta declarațiune ar fi putea servi respectiviloru spre mare mulțămire, daru are unică scădere, că respectivii nu o credit, și nu o credit pentru că esperiința lecreta uă procedură cu totul o contrariă. Politica tradițională a Austriei le-a fosta pururea dușmănosă, și procedura bărbațiloru ieî de stătuiadă cu România dovedesce pe tote unele acete sentimente de dușmănie. Vrén a spera că bărbații de stata ai Ungariei nu vor pleca totu pe aceașî cale, dară 1Uh, procedura guvernului nostru urmată mai deunăzi, cu ocasiunea negociațiunelor pentru închiarea unei convențiuni poștale, n’am prea dovedita acéstá intențiune. Vote trece la aserțiunea, ce onor. d. generație.... (Strigăm: Aci nu e generali, ci deputata.) Me roga de ertare, cu credit, că d-lum a vorbită aci mai multe ca generațiă, și nu ca deputata (ilaritate). Onor. d. deputata dară a afirmată, că guvernure românii aciia prin ținuta sa inemică agitațiunea în țară. Asta, mo roga, nu se póte dovedi prin nici una faptă, fuma póte fi acuzata guvernare unei națiuni vecine cu un asemenea intențiune, fără a fi datü vre-uă causă la acesta ? — Eu lasa se judece onor. Cameră, ce deblarațiune neparlamentariă fu acesta. Trecu acuma la curiosa părere a d-lui deputata Vilii. Tóth, exprimata cu privire la determinațiunele § 11 ale proiectului de lege relativii la apérarea țereî, are statoresce pentru unü timpu de ziece ani contingintele armatei, compusă de 800,000 de indiviit. D-lui observă, mai vertosü acelora cari vedu ua perdere de drepte in acetea, că asta o să trasă góli, căci Camera are ocasiunea a strămuta in fiecare anü decisiunele acelora §§; — modesta mea părere insă, este, că mai multă póte fi considerată de una frasă gólá acea ce (risc onor. d. deputata, decatü decisiunele chiarü și determinate ale legei, cari Intradevĕru despote țara de dreptulu séu de a determina sau a denega nu crulu fefeciorilor), a despoia, ifica, nu numai pentru unii timpu de 10 ani, ci, considerându natura și esistința „honvedismului“ care adică este radiculu armatei ordinare, pentru lote d’arna. Onor. Cameră, nu voiü mai price multe. Imi voiü lua libertatea de a face numai câteva reflesiuni la unele cuvinte ale onor. d. ministru-președinte. D. ministru-președinte simți argumentele puternice ale onor. d. deputate alu urbei Comarom, prin cari acesta dovedi, că legislatiimoonó«ba și sa permite aci dreptulü de a dispune asupra dării de sânge și de bani, deși mărturisescă , că nnantemirate Rrte, condu onor. d. deputată alű urbei Comarom ajunse la uă deducțiune cu totula contrariă, adică la adoptarea proiectului de lege.— Numitele deputate motivându-șî acesta deducțiune contrariă, ne-a date numai se ințelegemü causa, (ilaritate) care a respirat-o cu multă mai chiarü onor. d. ministru președinte, care totașă-dată cu privire la procedura guvernului, ne mai presinte, ca exemplu, procedura guvernului prusescu, <icendü, că Prusia a devenita mare și puternică, din causă, că ș’a vetămatu Constituțiunea. Imî va erta însă d. ministru-președinte, daca cerca eu causa acestei împregiurărî aiurea.— Causa că Prusia s’a Înălțate este, că principii ieî au priceputa de timpuriu putoria grandiósa, ce facea in idea reformațiunei bisericești, și o au espiralatO in favorea estinderei imperiului lorü, și ajungându-șî în parte scopute. S’au abținută de a se amesteca in gestiuni străine, anume în afacerea orientale și Italiană, și ș’a regulata maî ânteia afacerile financiari și administrațiunea internă, ca nici una altă putere europană. Prusia sa adausa puterea și in presiune nu pentru că, ci cu tote că guvernul e a procesa în contra Constituțiuneî. Acesta insă a putut’o face cu prospecta la unu resultata secura, pentru că a fosta convinsă, că puterea care face in idea naționalităței este superiori, putem enorme ce face in constituționalisma, și pentru că nu S’a temuta de acestă putere grandiosă, ci a intrebuințat’o cu istețime spre ajungerea scopurilore sale. Acesta fură procedere demnă de unii adevérata barbati de state, pentru că adevăratul bărbate de state — precum a treba recunoscuta că este contele Bismark, capul guvernului prusienescu — nu se teme de putere, coprindă-se acea un oricare ideiă, ci și o supune sieșî; era acela, care temându-se de putere nu numai nu este capace a o esploata in folosii tesen, ci se stiesce a sta in calea ideieloru moderne, cari năvălesc ca una tomiute, pe acela chiaru atâta de pucinu îlu pociu considera de una adevărata bărbate de