Romanulu, noiembrie 1869 (Anul 13)
1869-11-08
Măcail reclamă la miniștrii din în redactare ROMMilM. ti5!! ș’ai justiției ș’aceștia lasă se trecără lună de zile, spre a declara apoi că nimicű n’au solute. E că pentru ce avocatulu G. Petrescu cere la ministrul justiției anchetă și directorele ministerului nu face nimicü și încă negă în publicu că i s’aru fi făcuții acea cerere. E că cumu prefectulu de Argeșiu afirmă la 20 Octombre, pe onórea lui, că tóte plângerile moșneniloru suntu calomnie, ș’apoi este silitu ânsu șî a fice că s’au comisii spargeri, s. c. t., deru c’acele s’au făcută de către gendarmî și că domnia-sea n’a scrutit nimica, n’a auzită despre nimicu , miniștrii suntu siliți se-și plece capul. Una acta scrisă și supta-scrisü de membrii Comunei și de 20 de victime afirmă că prădările și uciderile S’au facutu în ziua de 25 Septembre. Mama cu fiulu ucisű deciară prin juramêntu, faciă cu procurorele Curții și cu mediculu, că la 25 Septembre s’a comisu uciderea pruncului iei. Mediculü trece acesta dechiarare în actulü seu oficiale. Prefectulu dechiară ensuși c’a fostu la Cuca și Măcăii la 25 Septembre, și cu tóte aceste nu este trimisünaintea justiției. Și cumu potu face alta felu miniștrii ? Prefectulu, datü în judecată, arü spune tote fără delegile ce i s’au fostu ordinată a face, precumu arü spune și gendarmii cele ca au comisu, după ordinile prefectului, ș’atunci atunci d-niî miniștrii arü fi siliți se mergă enșil și d’a dreptură acolo de unde au scosu pe capii loru: Popi-Tache, Hamalu, Geambașiu, Țiiuluioil Ati CiscU DU ŰU supuie și se stea în cămașia bandeloru de ei-pușcăriași, până ce va veni ora dreptății pentru toți Ca nouă dovadă că miniștrii nu potu se nu-șî plece fruntea în facia oricărora fapte ale bandeloru, ale gendarmiloru și ale impiegațilorü, e că uă epistolă ce o primimu în acesta momentu: Giurgiu, 5 Noembro 1859 D-luî redactare ale Șiaruluĭ ROMANULU Domnule redactare: „Biuroul[ telegrafiei] din Giurgiu ne-a refasatu alăturata telegramă, dată către d-vóstră și foia Traianu. De aceia o trămi tema prin poștă și ve rugămO, d-le redactare, să bine-voiți a o trece In cea d’ânteia numere ale Ziarului d-vóstru Romănuță. Semnați: Cara Marcovici, Boboceanu, Cercănescu, Constantinescu, V. Dumitru, Ghiță Georgescu, P. Pantilimone, Mărculescu Domnule redactare, „Tache Albăleanu, în caalitate de portărei la tribunalul Vlașca, ne-a jăfuită, fațadă abusurî prin șicane și scomptarea légiere, mai rea de câtă in timpui Fanarioțiore, ne ia tase îndouite și ’ntreite, „Peste 200 reclamațiunî s’au datu d-lui ministru alu justiției, și Albăleanu, zngâmfată și semeță de protecțiunea sea, tșî urmeza meseria. Faceme cunoscuții înaintea opiniunii publice, prin iarulu domniei-vóstre, pentru a se vede în ce timpuri ama ajunsă. (Urmeza aceleașî supscrieri) De ce ministrul justiției a făcută în facia a sute de reclamațiun? De ce n’a cercetată și n’a descoperită adevărulă ? De ce stațiunea telegrafică refusă d’a primi telegrama? Pentru că, că dată ce ministii suntu siliți a are de capit alț lorü bandele electorale, suntu siliți a-și pleca fruntea în facia oricărora fără-de-legî. Plecați-vă dera fruntea, domni miniștrii, naintea vițtului ș’a crimeloru, căci acesta este cea d’antei o osendă, ce legea naturale impune celui păcătos. După soirile telegrafice, Sultanulü iérü s’a mâniata pe vice-regele Egiptului. Credemü ânsă căî va trece ș’acastă mâniă, căci. .... nu credemu că dă mâna imperaților ă a sfîrși acuma cu imperiulu Turcilorű în Europa. Spațiul ți ne lipsesce astă-dî d’a da séma despre cele ce se petrecu în Dalmația. Vomă face însă cunoscută că Corespondința slavă din 13 Noembre publică un epistolă de la Zira, în care se cjice: ,,Tóte raporturile și buletinele oficiale sunt- mincinase, arhi-mincinase. Insurgințiî n’au fostă bă-Din contră trupele imperiale au reculată și s’au concentrată la Cattaro. Insurgințiîncepu acuma pretutindine a lua ofensiva.“ Cândă copila privi împrejurd, se spălmanta din noți, cândă zări pe betzăniilă doctoră. — Scumpă Alice, îi iiise junele, fii li nișcită. Totul este bine. Estî în CE3telulă Negru, în coridorulu cele vechiu alű florăriei. Ai visată, iubita Alice, ș’ai umblată dormindă. Te amu găsită aci și numai purtarea mea nerabdatore le-a desceptato. Ea -și redică 0rășî ochii și se uită împrejur, apoi privi cu mirare cerrșafulă de pată cu care era acoperită. — In somnol ? și optî ea, ridicând- ochi! spre Alva, suntü déra sonambulă ; séd vrei se glumesci ? — Nu !iul Alicea, îi țjise doctorele, apropiăndu-se cu lampa, cu umbletulu d-tele nopturnd ne ai arătatu adevérata cale. — Cine este acestă omu? întrebă Alicea ascumsendu-se cu frică la peptulu lui Alva — Privesce’lu, iubito Alicea, ș’apoi spune’mi, déca nu’la curesci ! — Ei bine, iubita mea coptă, privescome mai bine, ca se mĕ recunoscî. — Ai ce curéndu recunoscu acésta voce Nimeni în lume afară de una singură etite, D’o numb, copila lu’ iubită. Tîrgoviștea, 30 Octombre, 1889. D-lui Directore alu riÂariulu ROMANULU. Domnule directore, Amdonarea a ve trămite cu acésta suma de lei vechi dooo sute doue-deci, parale șăpte-spre-țjece, suptu scripțiune ín adjutorulu fraților noștri Români Tofălanî, espropriațî de bunurile loru și aruncași pe drumuri de Ungurulă Aporo, vetrămid totd d’odată și lista de numele persónelor d, care ad suprascrisu. Primim, ve rogu, D-le Redactore, și cu acesta ocasiune, asecutarea stimei și a respectului ce se conservă. Alü D-vóstre devotată T. Nicolaescu. — Unchiuld Daniel 1 dise ea d’nădată. — Da, eu suntd betrănund d-tele unchiu Daniel. Acuma mĕ recunosc. — Da, negreșitd. — Ei bine atunci sărută-me, cumd făceai cândă erai mică și te purtamd în brațe. Ea sări în brațele betrănului și’lo sărută. — Bine, <zise doctorulű, déru acuma trebuie se sfirșimă acesta dramă. Alva, mergi după Alicea in camera iei, și vino îndată că te ascepta acilo și lampa cu tine. Cândă betrănută doctore se apropie de Alva, spre a’î da lampa în mănă, li șiopti încetă, vețiî se obții cheiele de la biuron. Ea le are atârnate la cingutóie și décà te va întreba pentru ce le ceri, spune’i că la timpulu cuvenită îi vomă esplica totu. Alicea plecă cu Alva, care pe drumd îi istorisi cumd bitrânulu doctoru ajunsese aci, și cum l’a întâlnită în parcă. Alicea fu coprinsă de mirare despre descoperirea miraculosá, a căruî obiectă era ea însăși. Alva, după ce ajunse in camera iei, puse lampa pe uămasă, ș’o latiéba déca are cheia de la biuroulu celu vechiu din coridore. — Da, respunse ea, elű a fostü ala mamei mele; lucrurile iei se află totă asia cum ea le-a lasatu, ROMANUL!] 8 NOEMBRE 1869 LISTA. D. Gheorghe Rădescu 24 — Costică Petrescu 6 30 [ Ioan Nicolaescu 6 30 1 _ V. I. Dimitrescu 4 20 — Sache Negoescu 15 30 — Zoe M, Chere-a 12 — Subloc. Verescu 8 — Cost. Talea 5 16 — Alesandru Dimitrescu 6 30 — Calipso Delescu 12 — Tache Iliescu 12 — Chiriacu Vasilie 13 20 — Bucur Nițescu 9 — Tache Constantinescu 4 20 — Tache Andreescu 4 20 — Nică Văteșescu 4 15 — Cost. N. Furcă 12 — G. Pîrjolescu 5 30 — Anonim 10 30 — I. Ștefănescu 4 20 — N. Pooppof 420 — Ioan Șerb. Poppescu 32 Lei Par. Totalu 22017 Lista No. a Administrațiunea Românului. D. I. Stoicescu — A. Andronescu — V. G. Porumbicu Totalu lei noui. 5 4 20 29. TELEGRAIA. 7—19 Noembre 1869. Doctorelu Ratiu. 9 (Turda.Transilvania). Versămentul ala 13, una mită franci, pentru Tofaleni, subscripțiune prin Romănulu, spediata arci prin poștă. Rosetti. LOTARIA’. II. Faptele ministeriului actuale sunt atâtă de mari și de numerose, încâtă nici nu ne lasă timpulű se respirămă. Incepuserămă a discuta treburile făcute cu lotăria comunale, și e că mărețulă faptă de la Cuca-Măcăil care, desveluindu-se din ce în ce mai frumosü, ne asorbe atențiunea și colonele citarului. Déju se lăsămă puțina acésta fantasmă sângerantă; se lăsăm ca țipetele copiilor, ale femeilor și ale bătrânilor loviți, jăfuițî, prădați, și gemetele mamei după pruncula ucisă în sîmulâie îi se legene dulce visurile d-lui ministru de i eterne, și se revenimu, pentru momentu, drășî la sacul ü cu păcatele care are darulu d’a inspira pledoarii d-lui Grădiștenu. *) A vedea Românulu de la 4 Noembre corinte. Nu este nici uă dată pre târziiă pentru a admira frumuseți ca cele cari furnică în pledoaria d-luî Grădiștenu; ș’ori cu câți Măcăî le-arü plăcea d-lorü miniștrii a întrerupe preocuparea publicului in privința olăriei, totuși ea va merita a-i atrage mereu atențiunea. Printre multe alte năsdrăvănii, d. Gradiște nu se silesce a demonstra că concesionarii, era nu comuna, erau datori a se conforma legilor. „Comuna, — după d-sea, — n’avea de câtă se-și reguleze condițiunile în privința intereselorü materiali“ era de cea a ce vor face concesionarii cu publiculű pre puinü îi păsa. „Concesionarii aveu du libertatea deplină în regularea condițiuniloră emisiunii, orice d. Grădiștenu, trebuiai! se aibă și responsabilitatea acestei libertăți; el avea se véde décà cutare sau cutare medai de emisiune, ce ar adopta, este sau nu conformă legiloră, cutării sau cutării țer; comuna n’avea nimica se véija în acésta privință; ea n’avea decât a se se apuie de la orice. “ Décát. Gradiste nn vorbesce ca alesul betel, are pe deplina dreptate; tu avemü nimiiíü de cjisa; în acesta casă nu póte avea în vedere alte interese de câtă numai alesele personali și ale alegétorii sale. Dacă ensă are pretențiunea d’a vorbi ca autoritate comunale legale și ca omă de seiință, cestiunea se schimbă. In acestă casă, pentru ca se la credemü leala și sinceră, ar trebui se le presupunem ü de cea mai desevârșită inoranță. Gasula însă nu este acesta. Ce nume se dămă dérii purtării d-nului Grădiștenu, când ii scie bine că orî ce autoritate este instituită tocmai pentru a apara interesele cetățianilor, că or ce actualu iei trebuie se aibă raa:riante de tote în vedere se nu îeseze interesele pe cari are misiunea d’a le apăra? Cetățianii bucuresciani sunt sploatați íntr’unu moda nedemn, și d Gradistenu ca membru alu comunei dice c’acesta nu’la privesce, ba din contra ajută la sploatare. Și d-sea se dice represinante alű acestora cetățianî cari ceru, trebuie se ceru ca comuna se le apere interesele?. . . Concesionarii au deplină libertate în operațiunile lor, prin urmare ei au și responsabilitatea faciă cu legea. Și ce d. Grâdiștanu. Déru cine le-a dat are acésta libertate ? D-sa, și ministeriulű pe care dű are pré bine prinsu pentru a-i pute refula ceva. Asia dorit, déca concesionarii vor abusa de libertatea ce le-a datu-o comuna, nu ei, ci mai cu sema dénsa va fi respunsetóre. Credéca d-vostră, membrii ai comunei și miniștrii, au dată libertate unei cete de foști pușcăriași d’a sdrobi ș’a prăda dina ’namiada mare pe cetățianî, nu sunteți d-vóstra respinisetorî de destrămatele escele ale acelei cete? Schimbi rolurile, domnule Grădiștene, și spui unu mare și pipăită neadevĕrit. Schimbi rolurile, pentru că pretindi că numai concesionarii suntu datori se apere interesele cetățianilor, și comuna nici n’are măcaru a se preocupa de legile țerei, ci numai d’așî regula interesele. Spui unu mare neadeverit, pentru că după convențiunea închiriată de comună cu concesionarii, aceștia n’au de locu libertatea nemărginită pe care ’ți vine la socotelă se le o atribuiesci, și comuna este datore se veghieze a nu se călca legile țerei ș’a nu se lesa interesele cetățianilor“. Nu este adevérata cumü Șicî d-ta că „comuna n’avea se veda nimicü,“ căci cea ce Șice articuia IX din convențiune: „Concesionarii vor tipări obligațiunile, alți .carora testa se va otărî după uă comună înțelegere cu municipalitatea. “ Unde este libertatea cea nemărginită a concesionarilor, când ei nu potü face nici unu pașii fără se fiă în înțelegere cu municipalitatea? Temelia dérü a argumentării d-lui Grădiștanu este una neadevérit, neadevérit și sofismă totu ceaa ce clădesce p’asemeni temelii. Se se bage âncă de semă c’acestu articlu IX, are mai cu semn în vedere garantarea interesurilor, supscriitorilor, adică acetățianilorfl, și respectarea legii. Art. III garanteza deja destulă interesele comunei, căci arâta precisă câtă are ea se dea, anualü și ’n timpu de câți ani. Apoi articlul IV mai preciseză că tabloulu de amortisare va „areta că imprumutulu va fi în întregulu lui amortisatu prin cele patruzeci și cinci de plăți semestriali.“ Interesul comunei fiindü dorit deja cu prisosa garantată, este clară că Art. IX nu se póte preocupa de cât de garantarea interesurilorü sups ■criitoriloru și de respectarea legii, cu atâta mai multu, că nici unu altu articlu n’acordă vruă garanțiă supscriitoriloru. Comuna avea déja puterea și ’ndatorirea, d’a nu lăsa ca legea se se violeze prin instituirea unei lotărie, pe cândă Art. 350 din codicele penale, opresce espresă înființarea de lotării. Comuna avea puterea și ’ndato — Poto se iau acea cheie ? — Pentru ce? — Unchiul Daniel arü voi sa caute ceva la elă. Nu potü iubito se’țî esplica acuma totulu, căci nici ea nu se ia nimica, derű speră că betrănulă ne va ajuta. — Nu sciu ce ară puté găsi acolo déru îți voiă da cheia. Ea aduse caseta iei ’și căuta cheia. — Nu este aci,Jise d’uădată insplimentată. Trebuie s’o fi luată cineva, căci sciu positive c’amă puso aci. Pate că. . . . — Nu pare se fiă in buzunarulü teu ? lipjise încetă junele, întrerupănd-o. Póterai luat-o și vei fi uitat-o. — Nu se póte, dise Alicea. — Derü ce cheie e acea-a ce o ai atârnată de cordonü ? Alicea se uită la cingutere, și vetiu că este cheia pe care o căuta. — Nu te speria, iubito, lip jise junele. — E forte ciudată ramă făcută acesta însomnă și ramă umblată adormită! — Nu te mai găndi la acesta Alice. Ascepta pene ce vomă limpezi lucrurile. Culcă-te dori și te linistesce. Mâne Yonju mai vorbi. Fie liniștită, și sa sperămă. Nopte bună! Cu aceste cuvinte Alva ieși din cameră, și se duse la bătvănilă doctore, căruia ’’ înmănă chinele și lampa. Eî merseră împreună la cunoscutulu biurou, deschiseră sertarele, pe cari le deschisese mai nainte Alicea, și doctorulű scose caseta; ele o deschise și găsi acele două hărtii. Le luă, se redică, puse lampa pe biurou și citi conținerea lorü. — Ce conținu ? întrebă Alva. — Suntü acte legali, respinse doctorele stríngêndu-le orășî. — Cumu aui venitü ele ari, sciî d-ta? — Eu anume«e ideie fise despre acésta împrejurare curiosa, și déca vomă afla vreuă dată adeverulu, atunci trebuie se fiă așia cumu bucuiescö; de voiescî, îțî voiă explica bănuielele mele. Cea-a ce vené la toți cei din Castelu în anii din urmă vi s’a părută așia de miraculosu, pentru nime din primulű momentu era uă ce fórte simplu, căci eu presimțiamă adeverulu. Cunosceama fórte de aprópe pe Isabela Harland, muma Aliei, s’mină fostă mai mulți ani medicului iei. Ea era sonambulă. Se scia de toți, că se scula noptea, se punea pe calulu iei favorită, pleca călare pe câmpü la gana cea mai mare, se întorcea, băga calulü la grajdű, ilu lega și se culcă orăși, fără că dimineța se aibă cea mai mică ideie despre cea a ce făcusi noptea. După nascerea Alicei, nu mai fu sonambulă; se vede că grija pentru copila iei făcuse imposibile umbletele iei nocturne, după cumüveți î ânsă sonambulismulu a trecută la fiica iei Alicea. Nu se miră de rocă, că cei din Castelu presupuneau că fantasma era spiritulu Isabelei , căci în adevĕra Alicea este chipulü cela mai perfectă alü femeiei, care i-a dată viața. Nu potu se’mî esplicü énsé, cumu n’a descoperită acésta uimim. Alicea prin vreo împrejurare trebuie se fi vexată aceste e hărți î In starea iei de sonambulismü, și, simțindă prin instinctă valorea lora, le va fi luată. La deseptare nu avea cea mai mică ideie că le posedă, dar. In momentulű în cara era cuprinsă de somnambulismu , totul era brășî viu în memoria iei. După aceste explicări ale doctorului, ambii se despărțiră, și asceptară pentru mâne resultatulu aventurei lorü nocturne. (Va urma). IC:iI Ș 4