Romanulu, noiembrie 1869 (Anul 13)

1869-11-08

Măcail reclamă la miniștrii din în­ redactare ROMMilM. ti5!! ș’ai justiției ș’aceștia lasă se trecă­ră lună de zile, spre a de­­c­lara apoi că nimicű n’au solute. E că pentru ce avocatulu G. Pe­trescu cere la ministrul­ justiției anchetă și directorele ministerului nu face nimicü și încă negă în publicu că i s’aru fi făcuții acea cerere. E că cumu prefectulu de Argeșiu afirmă la 20 Octombre, pe onórea lui, că tóte plângerile moșneniloru suntu calomnie, ș’apoi este silitu ânsu­ șî a f­ice că s’au­ comisii spar­geri, s. c. t., deru c’acele s’au fă­cută de către gendarmî și că dom­­nia-sea n’a scrutit nimica, n’a au­zită despre nimicu , miniștrii suntu siliți se-și plece capul­. Una acta scrisă și supta-scrisü de membrii Comunei și de 20 de victime afirmă că prădările și uci­derile S’au facutu în­­ ziua de 25 Septembre. Mama cu fiulu ucisű dec­iară prin juramêntu, faciă cu procuro­­rele Curții și cu mediculu, că la 25 Septembre s’a comisu uciderea pruncului iei. Mediculü trece acesta dechiarare în actulü seu oficiale. Prefectulu dechiară ensu­și c’a fostu la Cuca și Măcăii la 25 Sep­­tembre, și cu tóte aceste nu este trimisü­naintea justiției. Și cumu potu face alta­ felu mi­niștrii ? Prefectulu, datü în judeca­tă, arü spune tote fără­ de­legile ce i s’au fostu ordinată a face, pre­­cumu arü spune și gendarmii cele ca au comisu, după ordinile pre­fectului, ș’atunci atunci d-niî miniștrii arü fi siliți se mergă enșil și d’a dreptură acolo de unde au scosu pe capii loru: Po­­p­i-Tache, Hamalu, Geambașiu, Ți­iu­luioil At­­i Ci­­scU DU ŰU supuie și se stea în cămașia ban­deloru de ei-pușcăriași, până ce va veni ora dreptății pentru toți Ca nouă dovadă că miniștrii nu potu se nu-șî plece fruntea în facia ori­cărora fapte ale bandeloru, ale gendarmiloru și ale impiegațilorü, e că uă epistolă ce o primimu în acesta momentu: Giurgiu, 5 Noembro 1859 D-luî redactare ale Ș­iaruluĭ ROMANULU Domnule redactare: „Biuroul[ telegrafiei] din Giurgiu ne-a re­­fasatu alăturata telegramă, dată către d-vós­tră și foia Traianu. De aceia o trămi tem­a prin poștă și ve rugămO, d-le redac­­tare, să bine-voiți a o trece In ce­a d’ân­­teia numere ale Ziarului d-vóstru Romă­nuță. Semnați: Cara Marcovici, Boboceanu, Cer­cănescu, Constantinescu, V. Dumitru, Ghiță Georgescu, P. Pantilimone, Mărculescu Domnule redactare, „Tache Albăleanu, în caalitate de portă­rei la tribunalul­ Vlașca, ne-a jăfuită, fa­țadă abusurî prin șicane și scomptarea lé­giere, mai rea de câtă in timpui Fanarioți­­ore, ne ia tase îndouite și ’ntreite, „Peste 200 reclamațiunî s’au datu d-lui ministru alu justiției, și Albăleanu, zngâm­­fată și semeță de protecțiunea sea, tșî ur­­meza meseria. Faceme cunoscuții înaintea o­­piniunii publice, prin­­ iarulu domniei-vóstre, pentru a se vede în ce timpuri ama ajunsă. (Urmeza acelea­șî supscrieri) De ce ministrul­ justiției a fă­cută în facia a sute de reclamațiun? De ce n’a cercetată și n’a desco­­perită adevărulă ? De ce stațiunea telegrafică refusă d’a primi telegra­ma? Pentru că, că dată ce minis­tii suntu siliți a are de capit alț lorü bandele electorale, suntu siliți a-și pleca fruntea în facia ori­că­­rora fără-de-legî. Plecați-vă dera fruntea, domni miniștrii, naintea vi­­țtului ș’a crimeloru, căci acesta este cea d’antei o osendă, ce legea natu­rale impune celui păcătos­. După soirile telegrafice, Sultanulü iérü s’a mâniata pe vice-regele E­giptului. Credemü ânsă că­î va tre­ce ș’acastă mâniă, căci. .... nu credemu că dă mâna imperaților ă a sfîrși acuma cu imperiulu Turci­­lorű în Europa. Spațiul ți ne lipsesce astă-dî d’a da séma despre cele ce se petrecu în Dalmația. Vomă face însă cu­noscută că Corespondința slavă din 13 Noembre publică un epistolă de la Zira, în care se cjice: ,,Tóte raporturile și buletinele o­­ficiale sunt- mincinase, arhi-min­­cinase. Insurgințiî n’au fostă bă-Din contră trupele imperiale au­ re­­culată și s’au concentrată la Catta­­ro. Insurgințiî­­ncepu acuma pre­­tutindine a lua ofensiva.“ Cândă copila privi împrejurd, se spăl­manta din n­oți, cândă zări pe betzăniilă doctoră. — Scumpă Alice, îi iiise junele, fii li nișcită. Totul­ este bine. Estî în CE3te­lulă Negru, în coridorulu cele vechiu alű florăriei. Ai visată, iubita Alice, ș’ai umblată dormindă. Te amu găsită aci și numai pur­tarea mea nerabdatore le-a desceptato. Ea -și redică 0rășî ochii și se uită împrejur, apoi privi cu mirare cerrșafulă de pată cu care era acoperită. — In somnol ? și optî ea, ridicând- o­chi! spre Alva, suntü déra sonambulă ; séd vrei se glumesci ? — Nu !­iul Alicea, îi țjise doctorele, apropiăndu-se cu lampa, cu um­bletulu d-tele nopturnd ne ai arătatu ade­­vérata cale. — Cine este acestă omu? într­ebă Alicea ascumsendu-se cu frică la peptulu lui Alva — Privesce’lu, iubito Alicea, ș’apoi spu­ne’mi, déca nu’la cur­esci ! — Ei bine, iubita mea copt­ă, privescome mai bine, ca se mĕ recunoscî. — A­i ce curéndu recunoscu acésta voce Nimeni în lume afară de una singură etite, D’o numb, copila lu’ iubită. Tîrgoviștea, 30 Octombre, 1889. D-lui Directore alu riÂariulu ROMANULU. Domnule directore, Amd­onarea a ve trămite cu acésta su­ma de lei vechi dooo sute doue-deci, parale șăpte-spre-țjece, suptu­ scripțiune ín adjutorulu fraților­ noștri Români Tofălanî, espropriațî de bunurile loru și aruncași pe drumuri de Ungurulă Aporo, ve­trămi­d totd d’odată și lista de numele persónelor d, care ad supra­­scrisu. Primim­, ve rogu, D-le Redactore, și cu acesta ocasiune, asecutarea stimei și a res­pectului ce se conservă. Alü D-vóstre devotată T. Nicolaescu. — Unchiuld Daniel 1 dise ea d’nădată. — Da, eu suntd betrănund d-tele unchiu Daniel. Acuma mĕ recunosc­. — Da, negreșitd. — Ei bine atunci sărută-me, cumd fă­ceai cândă erai mică și te purtamd în brațe. Ea sări în brațele betrănului și’lo sărută. —­ Bine, <zise doctorulű, déru acuma tre­buie se sfirșimă acesta dramă. Alva, mergi după Alicea in camera iei, și vino îndată că te ascepta aci­­lo și lampa cu tine. Cândă betrănută doctore se apropie de Alva, spre a’î da lampa în mănă, li șiopti încetă, vețiî se obții cheiele de la biuron. Ea le are atârnate la cingutóie și décà te va întreba pentru ce le ceri, spune’i că la timpulu cu­venită îi vomă esplica totu. Alicea plecă cu Alva, care pe drumd îi istorisi cumd bi­­trânulu doctoru ajunsese aci, și cum l’a în­tâlnită în parcă. Alicea fu coprinsă de mi­rare despre descoperirea miraculosá, a căruî obiectă era ea însăși. Alva, după ce ajunse in camera iei, puse lampa pe uă­masă, ș’o latiéba déca are cheia de la biuroulu celu vechiu din coridore. — Da, respunse ea, elű a fostü ala ma­mei mele; lucrurile iei se află totă asia cum ea le-a lasatu, ROMANUL!] 8 NOEMBRE 1869 LISTA. D. Gheorghe Rădescu 2­4 — Costică Petrescu 6 30 [ Ioan Nicolaescu 6 30 1 _ V. I. Dimitrescu 4 20 — Sache Negoescu 15 30 — Zoe M, Chere-a 12 — Sub­loc. Verescu 8 — Cost. Talea 5 16 — Alesandru Dimitrescu 6 30 — Calipso Delescu 12 — Tache Iliescu 12 — Chiriacu Vasilie 13 20 — Bucur Nițescu 9 — Tache Constantinescu 4 20 — Tache Andreescu 4 20 — Nică Văteșescu 4 15 — Cost. N. Furcă 12 — G. Pîrjolescu 5 30 — Anonim 10 30 — I. Ștefănescu 4 20 — N. Pooppof 4­20 — Ioan Șerb. Poppescu 32 Lei Par. Totalu 220­17 Lista No. a Administrațiunea Românului. D. I. Stoicescu — A. Andronescu — V. G. Porumbicu Totalu­ lei noui. 5 4 20 29. T­ELEGRAIA. 7—19 Noembre 1869. Doctorelu­ Ratiu. 9 (Tur­da.­Tr­ans­ilvani­a). Versămentul­ ala 13, una mită franci, pentru Tofaleni, subscripțiune prin Romănulu, spediata arci prin poștă. Rosetti. LOTARIA’­. II. Faptele ministeriului actuale sunt atâtă de mari și de numerose, în­câtă nici nu ne lasă timpulű se res­­pirămă. Incepuserămă a discuta treburile făcute cu lotăria comuna­le, și e că mărețulă faptă de la Cu­­ca-Măcăil care, desveluindu-se din ce în ce mai frumosü, ne asorbe aten­țiunea și colonele citarului. Déju se lăsămă pu­țina acésta fantasmă sân­­gerantă; se lăsăm­­ ca țipetele copii­­lor­, ale femeilor­ și ale bătrânilor lo­viți, jăfuițî, prădați, și gemetele ma­mei după pruncula ucisă în sî­­mulâ­ie îi se legene dulce visurile d-lui ministru de i eterne, și se re­­venimu, pentru momentu, drășî la sacul ü cu păcatele care are da­­rulu d’a inspira pledoarii d-lui Gră­­diștenu. *) A vedea Românulu de la 4 Noembre corinte. Nu este nici uă dată pre târziiă pentru a admira frumuseți ca cele cari furnică în pledoaria d-luî Gră­­diștenu; ș’ori cu câți Măcăî le-arü plăcea d-lorü miniștrii a întrerupe preocuparea publicului in privința olăriei, totuși ea va merita a-i a­­trage mereu atențiunea. Printre multe alte năsdrăvănii, d. Gradiște nu se silesce a demonstra că concesionarii, era nu comuna, erau datori a se conforma legilor­. „Comuna, — după d-sea, — n’a­­vea de câtă se-și reguleze condiți­­unile în privința intereselorü mate­riali“ era de cea­ a ce vor­ face concesionarii cu publiculű pre pu­­inü îi păsa. „Concesionarii aveu du libertatea deplină în regularea con­­dițiuniloră emisiunii, orice d. Gră­­diștenu, trebuiai! se aibă și respon­sabilitatea acestei libertăți; el avea se véde décà cutare sau cutare medai de emisiune, ce ar adopta, este sau nu conformă legiloră, cutării sau cutării țer; comuna n’avea nimica se véija în acésta privință; ea n’a­vea decât a se se apuie de la ori­ce. “ Décá­t. Gradiste nn vorbesce ca alesul­ betel, are pe deplina drep­tate; tu avemü nimiiíü de cjisa; în acesta casă nu póte avea în vede­re alte interese de câtă numai ale­sele personali și ale alegétorii sale. Dacă ensă are pretențiunea d’a vor­bi ca autoritate comunale legale și ca omă de seiință, cestiunea se schimbă. In acestă casă, pentru ca se­ la credemü leala și sinceră, ar trebui se­ le presupunem ü de cea mai desevârșită inoranță. Gasula în­să nu este acesta. Ce nume se dămă dérii purtării d-nului Grădiștenu, când ii scie bine că orî ce autorita­te este instituită tocmai pentru a a­­para interesele cetățianilor­, că or ce­ actu­alu iei trebuie se aibă raa:­riante de tote în vedere se nu îe­seze interesele pe cari are misiunea d’a le apăra? Cetățianii bucuresciani sunt sploa­­tați íntr’unu moda nedemn, și d Gradistenu ca membru alu comu­nei dice c’acesta nu’la privesce, ba din contra ajută la sploatare. Și d-sea se dice represinante alű aces­­tora cetățianî cari ceru, trebuie se ceru ca comuna se le apere inte­resele?. . . Concesionarii au deplină libertate în operațiunile lor­, prin urmare ei au și responsabilitatea faciă cu legea. Și ce d. Grâdiștanu. Déru cine le-a dat are acésta libertate ? D-sa, și ministe­­riulű pe care dű are pré bine prinsu pentru a-i pute refula ceva. Asia dorit, déca concesionarii vor­ abusa de libertatea ce le-a datu-o comuna, nu ei, ci mai cu sema dénsa va fi respunsetóre. Cre­déca d-vostră, membrii ai comunei și miniștrii, au­ dată liber­tate unei cete de foști­ pușcăriași d’a sdrobi ș’a prăda dina ’namiad­a mare pe cetățianî, nu sunteți d-vóstra res­­pinisetorî de destrămatele escele ale acelei cete? Schimbi rolurile, domnule Gră­­diștene, și spui unu mare și pipăită neadevĕrit. Schimbi rolurile, pentru că pretindi că numai concesionarii suntu datori se apere interesele ce­tățianilor, și comuna nici n’are mă­­caru a se preocupa de legile țerei, ci numai d’așî regula interesele. Spui unu mare neadeverit, pentru că după convențiunea închiriată de comună cu concesionarii, aceștia n’au de locu libertatea nemărginită pe care ’ți vine la socotelă se le o atribuiesci, și comuna este datore se veghieze a nu se călca legile țerei ș’a nu se lesa interesele cetă­țianilor“. Nu este adevérata cumü Șicî d-ta că „comuna n’avea se veda nimicü,“ căci cea ce Șice ar­­tic­uia IX din convențiune: „Concesionarii vor­ tipări obli­gațiunile, alți .carora testa se va o­­tărî după uă comună înțelegere cu municipalitatea. “ Unde este libertatea cea nemăr­ginită a concesionarilor­, când­ ei nu potü face nici unu pașii fără se fiă în înțelegere cu municipalitatea? Temelia dérü a argumentării d-lui Grădiștanu este una neadevérit, nea­­devérit și sofismă totu cea­a ce clă­­desce p’asemeni temelii. Se se bage âncă de semă c’a­­cestu articlu IX, are mai cu semn în vedere garantarea interesurilor, supscriitorilor­, adică acetățianilorfl, și respectarea legii. Art. III garan­­teza deja destulă interesele comu­nei, căci arâta precisă câtă are ea se dea, anualü și ’n timpu de câți ani. Apoi articlul­ IV mai preci­­seză că tabloulu de amortisare va „areta că imprum­utulu va fi în între­­gulu lui amortisatu prin cele patru­­zeci și cinci de plăți semestriali.“ Interesul­ comunei fiindü dorit deja cu prisosa garantată, este clară că Art. IX nu se póte preocupa de cât de garantarea interesurilorü sups ■­criitoriloru și de respectarea legii, cu atâta mai multu, că nici unu altu articlu n’acordă vruă garanțiă supscriitoriloru. Comuna avea déja puterea și ’n­­datorirea, d’a nu lăsa ca legea se se violeze prin instituirea unei lo­­tărie, pe cândă Art. 350 din co­dicele penale, opresce espresă în­ființarea de lotării. Comuna avea puterea și ’ndato­ — Poto se iau acea cheie ? — Pentru ce? — Unchiul­ Daniel arü voi sa caute ceva la elă. Nu potü iubito se’țî esplica acuma totulu, căci nici ea nu se ia nimica, derű speră că betrănulă ne va ajuta. — Nu sciu ce ară puté găsi acolo déru îți voiă da cheia. Ea aduse caseta iei ’și căuta cheia. — Nu este aci,­­Jise d’uădată in­splimen­­tată. Trebuie s’o fi luată cineva, căci sciu positive c’amă puso aci. Pate că. . . . — Nu pare se fiă in buzunarulü teu ? li­pjise încetă junele, întrerupănd-o. Póte­rai luat-o și vei fi uitat-o. — Nu se póte, dise Alicea. — Derü ce cheie e acea-a ce o ai atâr­nată de cordonü ? Alicea se uită la cingutere, și vetiu că este cheia pe care o căuta. — Nu te speria, iubito, li­p jise junele. — E forte ciudată ramă făcută acesta în­somnă și ramă umblată adormită! — Nu te mai găndi la acesta Alice. As­­cepta pene ce vomă limpezi lucrurile. Cul­­că-te dori și te linistesce. Mâne Yonju mai vorbi. Fie liniștită, și sa sperămă. Nopte bună! Cu aceste cuvinte Alva ieși din cameră, și se duse la bătvănilă doctore, căruia ’’ înmănă chinele și lampa. Eî merseră împre­ună la cunoscutulu biurou, deschiseră ser­tarele, pe cari le deschisese mai nainte Alicea, și doctorulű scose caseta; ele o deschise și găsi acele două h­ărtii. Le luă, se redică, puse lampa pe biurou și citi conținerea lorü. — Ce conținu ? întrebă Alva. — Suntü acte legali, respinse doctorele stríngêndu-le orășî. — Cumu aui venitü ele ari, sciî d-ta? — Eu anu­me«­e ideie fise despre acésta împrejurare curiosa, și déca vomă afla vre­uă dată adeverulu, atunci trebuie se fiă așia cumu bucuiescö; de voiescî, îțî voiă explica bănuielele mele. Cea-a ce vené la toți cei din Castelu în anii din urmă vi s’a părută așia de miraculosu, pentru nime din pri­­mulű momentu era u­ă ce fórte simplu, căci eu presimțiamă adeverulu. Cunosc­eama fórte de aprópe pe Isabela Harland, muma Ali­­ei, s’­mină fostă mai mulți ani medicului iei. Ea era sonambulă. Se scia de toți, că se scula noptea, se punea pe calulu iei fa­vorită, pleca călare pe câmpü la gana cea mai mare, se întorcea, băga calulü la grajdű, ilu lega și se culcă orăși, fără că dimineța se aibă cea mai mică ideie despre cea­ a ce făcusi noptea. După nascerea Alicei, nu mai fu sonambulă; se vede că grija pentru copila iei făcuse imposibile umbletele iei nocturne, după cumü­veți î ânsă sonambulis­­mulu a trecută la fiica iei Alicea. Nu se miră de rocă, că cei din Castelu presupu­­neau că fantasma era spiritulu Isabelei , căci în adevĕra Alicea este chipulü cela mai perfectă alü femeiei, care i-a dată viața. Nu potu se’mî esplicü énsé, cumu n’a descope­rită acésta uimim. Alicea prin vre­o împre­jurare trebuie se fi vexată aceste e hărți î In starea iei de sonambulismü, și, simțindă prin instinctă valorea lora, le va fi luată. La des­eptare nu avea cea mai mică ideie că le posedă, dar. In momentulű în cara era cuprinsă de somnambulismu , totul­ era brășî viu în memoria iei. După aceste explicări ale doctorului, ambii se despărțiră, și asceptară pentru mâne re­­sultatulu aventurei lorü nocturne. (Va urma). IC:­iI Ș 4

Next