Romanulu, aprilie 1870 (Anul 14)
1870-04-20
ANULU ALU PATRU-SPRE DECESEA Administrațiunea în Pasagiul Roman, No. I. — Redacțiunea Strada Colțea. No. 42. VOIESOR ȘI VEI PUTEA Levi. Leli-Pe anu......p. capitală 48 p. distr. 58 Pe șase luni « « 24 « 29 Pe trei luni « « 12 « 15 uă lună « « 5 « 6 Anu esemplarü 25 bani. Pentru Paris, pe trimestru fr. 20. Pentru Austria « Cor. 7 val. austRII, MARȚI, 2021 APRILE 1870. II TIMÎNEAZA-TE ȘI VEÎ FI Pentru abonamente, anunțțurî și reclame a se adresa în Bucuresci, la administrațiunea Jianului. In districte la corespondinții pariului prin poștă. La Paris la D. Darras-Hallegrain, rue de l’ancienne comedie No. 5 ANUN TITIEXU3 Linia de 30 litere................... 40 bani Inserțiunî și reclame, linia.. 2 leinouî DEPEȘI TELEGRAFICE /Servițiulă privata alii Monitorului]. ROMA, 28 Aprile. — Se asecură că Papa ,refusă de a comunica conciliului nota guvernului francesc. Cea mai mare parte din episcopii francesi, ce se află la Roma, au transmisii preoților din eparhiele lor, respective recomandarea de a participa la votúlu plebiscitului. Bucurescî, TM 1870. Combinațiunea ministeriale, ce amu anunțatu-o alaltă erî supui mare reservă, pare a se confirma. Oă singură modificare s’ar fi făcuții la lista publicată de noi, D. Al. Lahovary ar fi luându la justițiă loculă ce se atribuia d-lui Blaremberg. Se zice că lista, astafel rectificată, s’ar fi adoptata definitivă eri Duminică, 19 Aprile. In fada afirmărilor ce se aducă în acestă privință, suntemă datoria crede că noi ne înșelasemă în modul nostru de a judeca lucrur, căndă anunțaserămă acestă combinare ca imposibile. Noi nu credeamă că póte fi putinciosă intrarea unui om, ce este incongiurată de trista celebritate a d-lui Iepurianu, întrunit ministeru unde ară figura nesce juni ca d-ni. Pogoră, C. Grădiștianu și Blaremberg, ale căroră antecedințe nu se pote dice că surntă identice ca ale fostului ministru ală lui Vodă-Cuza. Acesta ni se părea mai alesă cu neputință, în ce privesce pe d. Blaremberg, singurul dintre toți care are uă valore politică. Prin partea cea luată în evenimentul de la 11 Fevruarie, prin rolul ce a jucată în Constituante, ca adversari ale politicei fostului Domnii, prin lucrările sale ca directore și redactare activă ale unui ciiară, d. Blaremberg sa afirmată ca uă individualitate politică și s’arată ca unul din organele libertății cugetării și mai cu semă ale libertății în alegeri, era modern îndreptă a ne întreba cumă ar putea sea concilia opiniunile cea manifestată în cuvintele și scrisele sale, cu acele de cari a dată probe d. Iepurianu prin faptele sale, prin alegerile din 1861. Combinațiunea ministeriale ce se dă ca definitivă ne dă dreptate celă pucină în privința d-lui Blaremberg. Oricare ar fi causa lipsei d-lui din acestă combinare, îlă felicitămă că póte remănei consecințe și ca lasă altoraa onorea d’a șed0 alături cu d. Iepurianu, d’a lua solidaritatea opiniuniloră și acteloră acestui bărbată politicu, despre care, la 12 Martie trecută, diariulă Terra scriea următorele rânduri: „D. lepureanu ca și lăudă ar fi [.sputu se ne demonstre că wanvelatu nici n’a uitatu nimicit, că e totu omulă ce amu cunoscuții subte regimulu trecutu. a veniții se ne facă apologia convențiunii prin oposițiune cu constituțiunea ce ne cîrmuiesce și intr’unu speach unde oratorulu, după obiceiu a sacrificații și rațiunea și principiile mâncărimeî de a face spirits, unde fondul este sacrificate unei țesături de glume mai multă sau mai puțină nemerire s’a grăbită a intona refrenulă seă favorită că marea extensiune, a libertațiloru publice in România este causa tuturor releloru ce ne bântue. „ Faciă cu o asemenea atitudine și cu asemenea rătăciri, nu putemă de câtă se a îfimă recunoscători de silințele ce desvoltă spre a stabili că, deși membru al Constituantei, nu participată, întru nimicit la confecțiunea constituțiunei și că lasă prin prin urmare totă acestă glorie tinerimii, căria ea îi și reveni de dreptă. „Solidaritatea ce declină cu tinerimea, nu este decâtă una de magiu ce’i aduce. Recriminările sale de astăți dovedescă asemenea că dacă oposițiunea sa în constituantă n’a fostă mai activă, este că se simțea neputincioșii. „Cu tóte acestea cunoscăndă pretențiunea la dibăcie a d-lui Iepureanu, suntemă a ne întreba ce interesă a putută se aibă de a afișa credințele care nu potă de cătă se’invatăme în ochii opiniunii. „D. Ienureanu care are mirasă, simțitu’a din întâmplare că ideile cea esprimată suntă gata a avea trecere în orecare sfere și plecăndă de aci, voiește deja se pauseze ca omulu situațianei . „Se ne fie ?rtatu, în acestă casă, de a aminti că acestă jocă oferă primejdii și pentru d-sa și pentru aci ce ar voi, pentru unu asemenea scapă, a se servi de unu omă dibaciu ca d-sa. „Luândă după acesta de pieptă tinerimea.i ce după d-sea ară voi se cotropesca scena politică, d. Iepurenu se latruba cu ironie ce locă ară mai fi atunci reservată unoruameni ca d-sea și déca trebuie se se considere ca făcăndă deja parte din landwer. „Pentru acei veterani ce suntii incorigibili ca d-sea, suntemă securi că națiunea are ceva și mai nemerită a le oferi : este ospețulî invalizilor . . . O singură particularitate sară putea opune la acesta.... este că rănile politice de care pieptul ă seă e acoperită suntă ca la cei mai mulți din contimporanii sei, mai multă datorate onoră accidente, unoru nedibăciî, de câtă primite pe câmpulă luptei!“ In capulă diariului care pronunța acestu verdictă asupra D-mî .Iepurianu, figura ca redactore și D. P. P. Carp. Astăzi D-sea părăsesce Tora spre a se pune luptă stindariulă veteranului incorigibile pe care să trămitea la invalidi. Lăsâmă ca nouiî sei amici se să felicite d’acésta evoluțiune, necredîndă, în ce s’atinge de noi, că trebue, d’uă camă dată, se ne ocupămă mai multă de D-sea. Abia astă dî primimă uă corespondință de la Tecuci asupra acelora petrecute acolo. Atitudinea aginților a guvernului ar fi, după acea corespondință, causa principale a deplorabilelui evenimîntă de la 13 și 14 Aprile. Originea luptei se atribue unei întîmplări, anteriore cu ore doue sau trei septemâne acestei afaceri. Ună evreă impiegată la drumul de seră Strasberg și care locuia în casele unui cetățiană din Tecuci, da în tote dilela cu pistolulă la semnă, în curte, contra tutoră reclamărilor și ce-i adresa necontenită proprietarulă. Intruă di glonțulă pistolului a mersă a lovi chiară pe proprietară, care a fostă rănită. S’a atribuită acestă faptei unei premeditări, căci autorului iei ar fi manifestată de mai multe ori nesce dorințe culpabile în privința femeiei rănitului. Arestată îndată de cătră poliția, care a și închiriată procese verbale pentru constatarea delictului, făptuitorială a fostă apoi liberată de cătră supstitură procurorelui locale. Două reclamări supscrise d’ună mare numără de cetățeni sună adresată Ministerului și procurorelui generale în acesta privință, fără a se dobîndi nici ună resultată. Spiritele erau firesce precum o iritate, cândă in diua de Pascî, întruă cofetăria, câțî-va individi vorbindu despre acelă faptă cu nesce Evrei, aă ajunsă la certă, ș’apoî la încățărare, ală cărei semnale a fost ăuă palmă dată de ună Evreă individului I. Frâncu. Este probabile că incidintele s’ar fi terminată în cofetăria, fără intervenirea neașteptată a unui numără de indivizi străini, cari au transportată lupta pe stradă și au începută spargerile și derămările. Guvernul, neluândă ori neputând și lua nicîuă măsură de represiune, turburarea a urmată pînă cea încetată de sine. A doua ori sosindă puterea armată, se duce ca fostă pusă la disposițiunea Primăriului care declara că va respunde de ordine. Acesta e încredință unui consilieră anume Balbană, care ar fi eșuu pe stradă și provoca în tote modurile la desordine. Cu totă moderațiunea capiloru ostii, cetățianii îngrijați mergă, cu grămada dóra în liniște, se reclame la Primăria. Profitândă de aceste împregiurărî, aceiași vagabond străini, cari eșiseră în ajmă nu se scie de unde și lucrătorii trăși străini de la gura drumului de seră s’aă coborîtă pn strată, armați, aă provocată luptă cu oștirea, aă începută jafulă și derămarea prăvălieloră și a sinagogei. E că resumatură corespondințeî nóstre; ea concordă, în ce privesce faptele în genere cu relațiunea oficiale și prin urmare este probabil e că e exactă. Iu ce s’atinge însă de originea lucrului, ea o atribuiesce guvernului care, nu numai c’a pusă în libertate pe ună omorîtoră fiă chiară prin imprudință pe cândă ține arestați lune întrege pe acuzații pentru delicte de presă, dóra ancă, deși cunoscea iritarea ce produsese acestă faptă în spirite, n’a luată nici uă măsură de precauțiune pentru serbători. In adevără în primulă momentă, ună căprară cu patru omeni ar fi fostă destulă spre a pune capetă încidintelui, ș’a evita scandalurile ce s’aă produsă în urmă și cari nu suntă delocă faptulă poporațiunii indigene. Mai resultă încă din corespondință nóstru ca și din comunicatele oficiali, că presumpțiunea de premeditare, și mai alesă din partea poporațiunii române nu pate în nici un ca să fi admisă. Daci premeditare a fostă, dacă tendințe de a provoca tulburări și desordine aăesistată, am spus- o și în numerală trecută, ele nu potă fi atribuite celora interesați la mănținerea libertăților constituționali, adică cetățianilor, în genere, ci numai acelor la ceară lucra pentru dictatură, pentru suprimerea Constituțiunii și pentru, amestecul străinilor, în afacerile țerei. Acestea clise se așteptă că resultatul cercetării judiciarie, și cum că dacă ea se va face cu scrupulositate și lealitate, adevăratul adevără se va descoperi. Fiindăcă este vorba de schimbare de ministeriă se aduce să aminte viitorului ministru al justiției că d. Candiano-Popescu, redactorele Democrației este încă în închisoaiă, în contra constituțiunii și a tutoră legiloră și numai pentru a satisface capriciulă unei puteri amețită de înseși escesele iei. Ministrul Justiției Viorianu însuși a recunoscută că nu se póte urmări de câtă girantele respund etorță, și cu tote acestea Candiano-Popescu, care nu este și nu póte fi în nimică pusă în jocă în acesta cestiune, stă, de mai bine două lună de cile, în închisoria unde ară trebui se mergă violatorii legiloră. Se facemă cunoscută noului ministru că procesul contra Democrației este resultatulă telegramei cu No. 2616, a ministeriului Justiției, prin care se da ordine procurorului generale de Prahova se „urmărescă „pe girantele respundetoriă ale dia„riului Democrația pentru delictulă „pedepsită de art. 77 din condica „penale și, fiindă că legea permite „închisore preventivă și în materiă „corecționale, se stăruiască a se „pune la la închisoriá acelă girante, „care, dice D. Viorianu, este ună „omă de nimică, fără nici uă posesiune și greutate în sînulă societății.“ FOITIA ROMANULUI. DOMNU MARGERIE I. Francisc Dulac era, la trei deci de ani, unul din junii măiestrii ai baroului. Spiritul era viu și totodouă dată cugetătorii, elocința-î mișcătăre, și avea în profesiunea sea amarea adevărului. Petrunderea lui mai cu sămă, ingeniosa și străpungetore, sî făcuse deja între colegii sei unu felu de celebritate. La pisica era bine făcutu, naltu și ăchiășu, cu mișcări violințî, cari contrastau cu spresiunea lui concentrată și luminată, ași putea sîice, din întru prin căutătură sea. Se iubea de elu, cu orecare gelosiă, că vedea limpede în mijloculu celoru mai puterice învălmăși ălî și că ’n cele mai strălucite triumfuri de duioșia sea de indignare rațiunea lui nu ’nceta d’a-î guverna anima. Și -n faptă asta era, deși tóte aceste erau naturale la dênsulü, déri nici de cuma meditate. Nu ’lu subjuga cu pasiune de câtu logica ș’adevĕrul. Intruă diminață, pe cându lucra în cabinetulü seu, i s’anunciă domnulu Margerie, acestă nume îi era cu totul necunoscută. Acelă care ’lă purta era ună omă de treizeci și cinci de ani, cu fisionomia dulce și fină, cu perulă castaniu ș’ai cărui ochi albaștrii aveau uă rară limpezire. Atitudinea visitatorelui era tristă și otărîtă. Se ’nclină cu politeță, mai cu afectuositate, la Francisc Dulac, și î Zise : — Domnule, după câte amu auzitu despre dumneta, te stimă forte pentru caracterulă și talentulu dumitele, vin déru la dumneta cu tótu încrederea. Avocatură respunse numai printruă salutare ș’aretă mă scaună visitatorelui. — Domnule, urmă atunci d. Margerie, voia se mă despartă de socia mea, ș’amă venită se te rogă se pledezi pentru mine. — Bine-voiesce, domnule, a mă desluși despre situațiunea dumitele în privința domnei Margerie și despre căușele cari te făcu se iei dăotărîre atâtă de gravă. Domnulu Margerie cugetă câteva secunde ș’apoi zise: " — Suntemă căsătoriți de optu ani și nici vă dată cele mai mică noră n’a turburată unirea nósträ. Avemu dupî copii și iubeamü fórte pe socia mea. Amü avere și locuiescu lângă Poitiers, uă proprietate mare pe care o splontezü cusumi. Cama acuma trei luni — in Iunia trecută — intrită Ziar- Zelóre, veghiasemii lucrătorii la cosită și séra, după mésa, ațipisemă p’ună jeță. După câteva minute, lini păru că socia mea se pleca spre mine ca cumă ară fi voită se s’asecure décá dorme, și ’mi zise: „dormi?“ N’amă respinsă ș’amă dormită in adevără câtu-va timpă. Cândă m’amă deșceptată, înnoptase cu totulă și, suvenirea despre cea a ce ’mi zisese socia venindu-mî în minte, o căutaî lângă mine. Ea nu era. Atunci amu credută că era póte în cămara copiiloru. M’amö duse. Copiii erau culcați și dormeau. Strigai pe d-na Margerie și nu ’mi respunse. N’avură însă cea mai mică temere. Pandula sună Ze’Ce ore, și machinalminte m’apropiat de ferestra care da în grădină. Era uă frumósa lumină de lună, mă jucamă bătendă cu degetele pe vastră. D’uă dată în capetulă aleiei plantate cu arbori, care conduce la grilagiu, zăriiu pe socia mea vorbindu c’unu omă. Acelă omă, pe care dă vedeamă fórte bine și ’n cele mai mici amănunte ale costumului seă, este unulă din vecinii noștril de la țără, cu care eramű fórte legată. Venia desă la noi, și prin urmare n’aveamă nici uă ne ’ncredere întrensulă. N’aveamă cea mai mică ne ’ncredere și mă uitamă liniștită la elit și la socia mea, cândă, după ce ’î a ’ntinsă mâna ca se ’și ie Z ua bună de la dănsa, o atrase spre dănsulă ș’o sărută cu tinerețe. Dómna de Margerie, în loc d’a se împotrivi, se lăsă in bradele lui și păru că nu se deslipesce de câtă cu părere do reă. O văduvă revenindă încetă și pe gănduri spre casă. Ceea ce văduseră îmi păru atâtă de straniu, in câtă nu vruiă a crede. Remăseră încremenită și țintuită in locă. — lerta-me, domnule, întrerupse d. Dulac, ai văzută, în adevără aî văzutu pe domna de Margerie cu vecinulu dumntele de la țără ? D. Margerie păru în mirare, — Precum te văzu pe d-ta, respunse advocatului, — Urmâză, domnule. — Dére erama atâtă de fără veste prins de nenorocirea ce mi se ’ntămplase, încâtă dărâi se mareră nimică din cele ce se petreceau în mine; ș’avură acestă coragiă. Socia mea intră veselă în salonă și mă sărută. Dominai mă viu simțimentă de repulsiune, și ea nu vădu niaică. Amă întrebatu-o décâm adevără păn’a nu se duce la grădină mî-arsisu : „Dormi ?“ îmi Z*se că da și nu negă că eșise din casă, ba încă îmi și lăudă frumusețea nopții și plăcuta recere a arboriloru. Negreșită că cutezarea î era pré mare, sau că fuseseră jucăria unui visă , dérü vai ! acestă din urmă pontă nu mă mai putea amăgi. Multe împregiurărî, peste putință d’a le mai pune în índouialá, mă făceau se pipáia cu rușine realitatea. Cu tóte aceste acceptară pern a doua zi. Imî propuneamu s’aducă la amantură ei și se vădă care va fi atitudinea culpabililoră in presința mea. Vecinul nostru ne invitase tocmai pentru acea zi la mésa. Ingrijita nu -î lăsa singurî pentru ca înțelegerea loră secretă se sc arete prin concilierea la care ’i supuseseră. In deșertă mă credeau orică, nu mă puteamă amăgi la cuvintele cu ’nțelesă îndoaită ce-șî adresau,