Romanulu, aprilie 1870 (Anul 14)

1870-04-20

ANULU ALU PATRU-SPRE­ DECESEA Administrațiunea în Pasagiul­ Roman, No. I. — Redacțiunea Strada Colțea. No. 42. VOIESOR ȘI VEI PUTEA Levi. Lel­i-Pe anu......p. capitală 48 p. distr. 58 Pe șase luni « « 24 « 29 Pe trei luni « « 12 « 15 uă lună « « 5 « 6 Anu esemplarü 25 bani. Pentru Paris, pe trimestru fr. 20. Pentru Austria « Cor. 7 val. aust­RII, MARȚI, 20­21 APRILE 1870. II TIMÎNEAZA-TE ȘI VEÎ FI Pentru abonamente, anunțțurî și reclame a se adresa în Bucuresci, la administra­­țiunea­­ Jianului. In districte la corespondinții pariului prin poștă. La Paris la D. Darras-Halle­­grain, rue de l’ancienne comedie No. 5 ANUN TITIEXU3 Linia de 30 litere................... 40 bani Inserțiunî și reclame, linia.. 2 leinouî DEPEȘI TELEGRAFICE /Servițiulă privata alii Monitorului]. ROMA, 28 Aprile. — Se asecură că Papa ,refusă de a comunica conciliului nota gu­vernului francesc. Cea mai mare parte din episcopii fran­cesi, ce se află la Roma, au transmisii preo­­ților­ din eparhiele lor, respective reco­mandarea de a participa la votúlu plebis­citului. Bucurescî, TM 1870. Combinațiunea ministeriale, ce amu anunțatu-o alaltă erî supui­ mare re­­servă, pare a se confirma. Oă sin­gură modificare s’ar fi făcuții la lis­ta publicată de noi, D. Al. Laho­­vary ar fi luându la justițiă loculă ce se atribuia d-lui Blaremberg. Se zice că lista, asta­fel­ rectificată, s’ar fi adoptata definitivă eri Du­minică, 19 Aprile. In fad­a afirmă­­rilor­ ce se aducă în acestă pri­vință, suntemă datori­a crede că­­ noi ne înșelasemă în modul­ nostru de a judeca lucrur­, căndă anun­­țaserămă acestă combinare ca im­posibile. Noi nu credeamă că póte fi putinciosă intrarea unui om­, ce este incongiurată de trista celebri­tate a d-lui Iepurianu, întrunit mi­nisteru unde ară figura nesce juni ca d-ni. Pogoră, C. Grădiștianu și Blaremberg, ale căroră antecedințe nu se pote dice că surntă identice ca ale fostului ministru ală lui Vo­­dă-Cuza. Acesta ni se părea mai alesă cu neputință, în ce privesce pe d. Blaremberg, singurul­ dintre toți care are uă valore politică. Prin partea ce­a luată în evenimentul­ de la 11 Fevruarie, prin rolul­ ce a jucată în Constituante, ca adver­sari ale politicei fostului Domnii, prin lucrările sale ca directore și redactare activă ale unui ciiară, d. Blaremberg sa afirmată ca uă in­dividualitate politică și s’a­rată ca unul­ din organele libertății cuge­tării și mai cu semă ale libertății în alegeri, era mo­dern în­dreptă a ne întreba cumă ar pute­a­ sea concilia opiniunile ce­a manifestată în cuvintele și scrisele sale, cu a­­cele de cari a dată probe d. Ie­purianu prin faptele sale, prin ale­gerile din 1861. Combinațiunea ministeriale ce se dă ca definitivă ne dă dreptate celă pucină în privința d-lui Blarem­berg. Ori­care ar fi causa lipsei d-lui din acestă combinare, îlă fe­­licitămă că póte remănei consecințe și ca lasă altora­a onorea d’a șed0 alături cu d. Iepurianu, d’a lua so­lidaritatea opiniuniloră și acteloră acestui bărbată politicu, despre ca­re, la 12 Martie trecută, diariulă Terra scriea următorele rânduri: „D. lepureanu ca și lăudă ar fi [.sputu se ne demonstre că wanvelatu nici n’a uitatu nimicit, că e totu omulă ce amu cunoscuții subte regimulu trecutu. a veniții se ne facă apologia convențiunii prin oposi­­țiune cu constituțiunea ce ne cîrmuiesce și intr’unu speach unde oratorulu, după obi­­ceiu­ a sacrificații și rațiunea și principiile mâncărim­eî de a face spirits, unde fondul­ este sacrificate unei țesături de glume mai multă sau mai puțină nemerire s’a grăbită a in­tona refrenulă seă favorită că marea­ ex­tensiune, a libertațiloru publice in Ro­mânia este causa tuturor­ releloru ce ne bântue. „ Faciă cu o asemenea atitudine și cu a­­semenea rătăciri, nu putemă de câtă se a î­fimă recunoscători de silințele ce desvoltă spre a stabili că, de­și membru al­ Consti­tuantei, nu participată, întru nimicit la confecțiunea constituțiunei și că lasă prin prin urmare totă acestă glorie tinerimii, căria ea îi și reveni de dreptă. „Solidaritatea ce declină cu tinerimea, nu este de­câtă una de magiu ce’i aduce. Re­criminările sale de astăț­i dovedescă aseme­nea că dacă oposițiunea sa în constituantă n’a fostă mai activă, este că se simțea ne­putincioșii. „Cu tóte acestea cunoscăndă pretențiunea la dibăcie a d-lui Iepureanu, suntemă a ne întreba ce interesă a putută se aibă de a afișa credințele care nu potă de cătă se’in­vatăme în ochii opiniunii. „D. Ienureanu care are mirasă, simțitu’a din întâmplare că ideile ce­a esprimată suntă gata a avea trecere în ore­care sfere și plecăndă de aci, voiește deja se pauseze ca omulu situațianei . „Se ne fie ?rtatu, în acestă casă, de a aminti că acestă jocă oferă primejdii și pentru d-sa și pentru aci ce ar voi, pentru unu asemenea scapă, a se servi de unu omă dibaciu ca d-sa. „Luândă după acesta de pieptă tineri­mea.i ce după d-sea ară voi se cotropesca scena politică, d. Iepurenu se latruba cu ironie ce locă ară mai fi atunci reservată unoru­ameni ca d-sea și déca trebuie se se considere ca făcăndă deja parte din landwer. „Pentru acei veterani ce suntii incori­gibili ca d-sea, suntemă securi că națiu­nea are ceva și m­ai nemerită a le oferi : este ospețulî invalizil­or .­ . . O singură particularitate sară putea opune la acesta.... este că rănile politice de care pieptul ă seă e acoperită suntă ca la cei mai mulți din contimporanii sei, mai multă datorate onoră accidente, unoru nedibăciî, de câtă primite pe câmpulă luptei!“ In capulă diariului care pronunța acestu verdictă asupra D-m­î .Iepu­rianu, figura ca redactore și D. P. P. Carp. Astăzi D-sea părăsesce Tor­a spre a se pune luptă stindariulă veteranului incorigibile pe care­ să trămitea la invalidi. Lăsâmă ca nouiî sei amici se­ să felicite d’acésta evoluțiune, necredîndă, în ce s’a­­tinge de noi, că trebue, d’uă camă dată, se ne ocupămă mai multă de D-sea. Abia astă­ dî primimă uă cores­­pondință de la Tecuci asupra ace­lora petrecute acolo. Atitudinea a­­ginților a guvernului ar fi, după a­­cea corespondință, causa principale a deplorabilelui evenimîntă de la 13 și 14 Aprile. Originea luptei se atribue unei întîmplări, anteriore cu ore doue sau trei septemâne acestei afaceri. Ună evreă impie­gată la drumul­ de seră Strasberg și care locuia în casele unui cetă­­țiană din Tecuci, da în tote dilela cu pistolulă la semnă, în curte, con­tra tutoră reclamări­lor și ce-i adresa necontenită proprietarulă. Intruă di glonțulă pistolului a mersă a lovi chiară pe proprietară, care a fostă rănită. S’a atribuită acestă faptei unei premeditări, căci auto­rului iei ar fi manifestată de mai multe ori nesce dorințe culpabile în privința femeiei rănitului. Arestată îndată de cătră poliția, care a și închiriată procese verbale pentru constatarea delictului, făptuitorială a fostă apoi liberată de cătră sup­stitură procurorelui locale. Două re­­clamări supscrise d’ună mare nu­mără de cetățeni sună adresată Mi­nisterului și procurorelui generale în acesta privință, fără a se do­­bîndi nici ună resultată. Spiritele erau firesce pre­cum o iritate, cândă in diua de Pascî, întruă cofetăria, câțî-va individi vorbindu despre a­­celă faptă cu nesce Evrei, aă ajunsă la certă, ș’apoî la încățărare, ală că­rei semnale a fost ă­uă palmă dată de ună Evreă individului I. Frâncu. Este probabile că incidintele s’ar fi terminată în cofetăria, fără inter­­venirea ne­așteptată a unui numără de indivizi străini, cari au transpor­tată lupta pe stradă și au începută spargerile și derămările. Guvernul, neluândă ori neputân­d și lua nicîuă măsură de represiune, turburarea a urmată pînă ce­a încetată de sine. A doua ori sosindă puterea ar­mată, se duce ca fostă pusă la dis­­posițiunea Primăriului care declara că va respunde de ordine. Acesta e încredință unui consilieră a­­­nume Bal­bană, care ar fi eșu­u pe stradă și provoca în tote modurile la desordine. Cu totă moderațiunea capiloru ostii, cetățianii îngrijați mer­­gă, cu grămada dóra în liniște, se reclame la Primăria. Profitândă de a­­ceste împregiurărî, aceiași vagabond­ străini, cari eșiseră în ajm­ă nu se scie de unde și lucrătorii trăși străini de la gura drumului de seră s’aă coborîtă pn strată, armați, aă provocată luptă cu oștirea, aă în­cepută jafulă și derămarea prăvă­­lieloră și a sinagogei. E că resumatură corespondințeî nóstre; ea concordă, în ce privesce faptele în genere cu relațiunea ofi­ciale și prin urmare este probabil e că e exactă. Iu ce s’atinge însă de originea lucrului, ea o atribuiesce guvernului care, nu numai c’a pusă în libertate pe ună omorîtoră fiă chiară prin imprudinț­ă pe cândă ține arestați lune întrege pe acu­­zații pentru delicte de presă, dóra ancă, de­și cunoscea iritarea ce pro­dusese acestă faptă în spirite, n’a luată nici uă măsură de precauți­­une pentru serbători. In adevără în primulă momentă, ună căprară cu patru omeni ar fi fostă destulă spre a pune capetă încidintelui, ș’a evita scandalurile ce s’aă produsă în urmă și cari nu suntă de­locă faptulă poporațiunii indigene. Mai resul­­tă încă din corespondință nóstru ca și din comunicatele oficiali, că pre­­sumpțiunea de premeditare, și mai alesă din partea poporațiunii ro­mâne nu pate în nici un ca să fi admisă. Daci premeditare a fostă, dacă tendințe de a provoca tulburări și desordine aă­esistată, am­ spu­­s- o și în numerală trecută, ele nu potă fi atribuite celora interesați la mănținerea libertăților­ constituțio­nali, adică cetățianilor, în genere, ci numai acelor l­a ce­ară lucra pentru dictatură, pentru suprimerea Constituțiunii și pentru, amestecul­ străinilor, în afacerile țerei. Acestea clise se așteptă că resul­­tatul­ cercetării judiciarie, și cum­ că dacă ea se va face cu scrupulosi­­tate și lealitate, adevăratul­ adevără se va descoperi. Fiindă­că este vorba de schim­bare de ministeriă se aduce să a­­minte viitorului ministru al­ justi­ției că d. Candiano-Popescu, re­­dactorele Democrației este încă în închisoaiă, în contra constituțiunii și a tutoră legiloră și numai pentru a satisface capriciulă unei puteri a­­m­ețită de înseși escesele iei. Minis­­trul­ Justiției Viorianu însuși a re­cunoscută că nu se póte urmări de câtă girantele respund etorță, și cu tote aceste­a Candiano-Popescu, care nu este și nu póte fi în nimică pusă în jocă în acesta cestiune, stă, de mai bine două lună de c­ile, în în­­chisoria unde ară trebui se mergă violatorii legiloră. Se facemă cunoscută noului minis­tru că procesul­ contra Democrației este resultatulă telegramei cu No. 2616, a ministeriului Justiției, prin care se da ordine procurorului ge­nerale de Prahova se „urmărescă „pe girantele respundetoriă ale dia­­„riului Democrația pentru delictulă „pedepsită de art. 77 din condica „penale și, fiindă că legea permite „închisore preventivă și în materiă „corecționale, se stăruiască a se „pune la la închisoriá acelă girante, „care, dice D. Viorianu, este ună „omă de nimică, fără nici uă po­sesiune și greutate în sînulă so­cietății.“ FOITIA ROMANULUI. DOMNU MARGERIE­ I. Francisc Dulac era, la trei­ deci de ani, unul­ din junii măiestrii ai baroului. Spiri­tul era viu­ și toto­două dată cugetătorii, elocința-î mișcătăre, și avea în profesiunea sea amarea adevărului. Petrunderea lui mai cu sămă, ingeniosa și străpungetore, sî fă­cuse deja între colegii sei unu felu de ce­lebritate. La pisica era bine făcutu, naltu și ăchiășu, cu mișcări violințî, cari contras­tau cu spresiunea lui concentrată și lumi­nată, ași putea sîice, din întru prin căută­tură sea. Se iub­ea de elu, cu ore­care ge­­losiă, că vedea limpede în mijloculu celoru mai puterice învălmăși ălî și că ’n cele mai strălucite triumfuri de duioșia sea de indig­nare rațiunea lui nu ’nceta d’a-î guverna a­­nima. Și -n faptă asta era, de­și tóte aces­te erau naturale la dênsulü, déri nici de cuma meditate. Nu ’lu subjuga cu pasiune de câtu logica ș’adevĕrul­. Intruă diminață, pe cându lucra în ca­­binetulü seu, i s’anunciă domnulu Margerie, acestă nume îi era cu totul­ necunoscută. Acelă care ’lă purta era ună omă de trei­zeci și cinci de ani, cu fisionomia dulce și fină, cu perulă castaniu ș’ai cărui ochi al­baștrii aveau uă rară limpezire. Atitudinea visitatorelui era tristă și otărîtă. Se ’nclină cu politeță, mai cu afectuositate, la Fran­cisc Dulac, și­ î Zise : — Domnule, după câte amu auzitu des­pre dumneta, te stimă forte pentru carac­­terulă și talentulu dumitele, vin déru la dumneta cu tótu încrederea. Avocatură respunse numai printruă salu­tare ș’aretă m­ă scaună visitatorelui. — Dom­nule, urmă atunci d. Margerie, voia se mă despartă de socia mea, ș’amă venită se te rogă se pledezi pentru mine. — Bine-voiesce, domnule, a mă desluși despre situațiunea dumitele în privința dom­­nei Margerie și despre căușele cari te făcu se iei dă­otărîre atâtă de gravă. Domnulu Margerie cugetă câte­va secunde ș’apoi zise: " — Suntemă căsătoriți de optu ani și nici vă dată cele mai mică noră n’a turburată unirea nósträ. Avemu dupî copii și iubeamü fórte pe socia mea. Amü avere și locuiescu lângă Poitiers, uă proprietate mare pe care o splontezü cusu­mi. Cama acuma trei luni — in Iunia trecută — intrită Zi­ar- Zelóre, veghiasemii lucrătorii la cosită și séra, după mésa, ațipisemă p’ună jeță. După câte­va minute, lini păru că socia mea se pleca spre mine ca cumă ară fi voită se s’asecure décá dorme, și ’mi zise: „dormi?“ N’amă respinsă ș’amă dormită in adevără câtu-va timpă. Cândă m’amă deșceptată, în­noptase cu totulă și, suvenirea despre cea­ a ce ’mi zisese socia venind­u-mî în minte, o căutaî lângă mine. Ea nu era. Atunci amu credută că era póte în cămara copiiloru. M’amö duse. Copiii erau culcați și dormeau. Strigai pe d-na Margerie și nu ’mi respunse. N’avură însă cea mai mică temere. Pandula sună Ze’Ce ore, și machinalminte m’apropiat de ferestra care da în grădină. Era uă frumósa lumină de lună, mă jucamă bătendă cu de­getele pe vastră. D’uă dată în capetulă a­­leiei plantate cu arbori, care conduce la grilagiu, zăriiu pe socia mea vorbindu c’unu omă. Acelă omă, pe care dă vedeamă fórte bine și ’n cele mai mici amănunte ale cos­tumului seă, este unulă din vecinii noștril de la țără, cu care eramű fórte legată. Ve­nia desă la noi, și prin urmare n’aveamă nici uă ne ’ncredere întrensulă. N’aveamă cea mai mică ne ’ncredere și mă uitamă liniștită la elit și la socia mea, cândă, după ce ’î a ’ntinsă mâna ca se ’și ie Z­ ua bună de la dănsa, o atrase spre dănsulă ș’o să­rută cu tinerețe. Dómna de Margerie, în loc­ d’a se împotrivi, se lăsă in brad­ele lui și păru că nu se deslipesce de câtă cu părere do reă. O văduvă revenindă încetă și pe gănduri spre casă. Cee­a ce văd­useră îmi păru atâtă de straniu­, in câtă nu vruiă a crede. Remăseră încremenită și țintuită in locă. — lerta-me, domnule, întrerupse d. Du­lac, ai văzută, în adevără aî văzutu pe dom­na de Margerie cu vecinulu dumntele de la țără ? D. Margerie păru în mirare, — Precum te văzu pe d-ta, respunse advocatului, — Urmâză, domnule. — Dére erama atâtă de fără­ veste prins de nenorocirea ce mi se ’ntămplase, în­câtă d­ărâi se mareră nimică din cele ce se pe­treceau în mine; ș’avură acestă coragiă. Socia mea intră veselă în salonă și mă să­rută. Dominai m­ă viu simțimentă de re­­pulsiune, și ea nu vădu n­iaică. Amă în­­trebatu-o décâ­m adevără păn’a nu se duce la grădină mî-a­rsisu : „Dormi ?“ îmi Z*se că da și nu negă că eșise din casă, ba încă îmi și lăudă frumusețea nopții și plă­cuta recere a arboriloru. Negreșită că cu­­tezarea­ î era pré mare, sau că fuseseră ju­căria unui visă , dérü vai ! acestă din urmă pontă nu mă mai putea amăgi. Multe îm­pregiurărî, peste putință d’a le mai pune în índouialá, mă făceau se pipáia cu rușine rea­litatea. Cu tóte aceste acceptară pern a doua zi. Imî propuneamu s’aducă la amantură ei și se vădă care va fi atitudinea culpabililoră in presința mea. Vecinul­ nostru ne invi­tase tocmai pentru acea zi la mésa. Ingri­­jit­a nu -î lăsa singurî pentru ca înțele­gerea loră secretă se sc arete prin conci­lierea la care ’i supuseseră. In deșertă mă credeau orică, nu mă puteamă amăgi la cu­vintele cu ’nțelesă îndoaită ce-șî adresau,

Next