Romanulu, octombrie 1871 (Anul 15)
1871-10-10
ROMANULU 10 OCTOMBRE 1871 căci mai întâie trebuia se se termine tótu lucrarea ș’apoî se se revisuiescu. D. Misi’nu respunde la propunerea dlui Odobescu ^scendu ca lucrarea s’a făcutu după opiniunea și decisiunile societății, luate atâtă prin regulamentă câtă și prin disensiunile din anulü trecutu, c’ar fi absurdă se se schimbe planulü uă dată admisă, și că nu’și închipuiesce cumü ânsuși d. Sion ar scula inconsecința societății de a ’și schimba așia de zăpede planulu; (Jice de amă adopta propunerea d-lui Odobescu, amă face din proiectulu de faciăuă operă împestrițată, care ne arespune la derisiunea publicului cunoscătorü ale decisiunilor luate de noi în trecută; de aceaa d-lui o respinge. D. Odobescu replică că prin admiterea propunerii d-sale nu crede a espune pe societate la nici una ridicalü, căci nu vede cumă c'ar fi cu totulü a se despice, urmândă de acumă înainte sistema pe care societatea academică o adoptase chiar de la fondarea iei. In adevără, la 1867 societatea academică, căreia lucrarea unui dicționariă română îi este impusă atâtă prin legatură apa câtă și prin instituirea iei, a cugetată la mijlocele cele mai nemerite spre a face u asemenea lucrare, îndată a venită la ideia pe care d-la Odobescu o crede încă și ar fi cea mai nemerită, de a aduna mai ântâiul material de multiplu pentru dicționariă și din acele materiale a elabora apoi opera definitivă. Publicațiuni de premii s’aă făcută de atunci pentru adunarea de materiale, însă a trecută mă ană, aă trecută doar și materialele dorită n’a sosită, atunci societatea s’a îngrijată ș’a decisă a face dé ia cea a ce nu făcuse publiculă lterată. Temându-se că toți membrii iei împreună nu voră fi mai geloși la adunarea materialelui de câtă literații străini societății, a deci să se lase acestă lucrare asupra unui nuanță de trei, apoi de două persane, cari aretaă mai na bârmă-voință și însemănărî mai specal pentru așa ingra’ă labore; astăfelă s’a nuuită comisiunea lesicogafică și sa răcită segmentulu care prevede mai alesă întocmirea și retribuirea acelei comisiuni. Membrii comisiunii, adică d. Lauriană și Mașimă, s’au pusu înd tă pe lucru și, în sesiunea anului trecută, au adusă cinci colo lcărițe din proiectă. Procesele verbill ale acelei sesiuni staă faimă spre a dovedi cu câtă mirare și cunoscință s’a primită de către societate acestă primă tentativă. Soțietatea s’a simțită fericită refjendată în finea apucată se spâșiască pe calea ce ’i era impusă. Efectulă acestei prime încercări a fostă atâtă de puternică, în cât de îndată atrasă în emulațiune pe alți membri ai societății la lucru, și este-timpu ne vedemă în facia unui Humeră destulă de însemnată de litere din alfabetă, seă pe deplină lucrare sau aprope terminate de către mai mulți colaboatori. Ce suută are acele manuscripte diverse, cari ne du venită și ne suntă promise, dacă nu unămateriale de dicționariă, precumă s’a cerută în proiectură primitivă și putemă crede că chiară în condițiunî cu multă mai satisfaceróre ? Se profilămă dem de acestă materiale spre a studia într’ânsulă ideile și procederile lesicografice ale literaților noștrii și acesta n’o putemă face de câtă tipărind și testele loră celă puțină întruna numeră redusă de exemplare. Apoi, cu legendă dintrensele și de pretutindeni ce ni se va păre mai apropiată cu trebuințele națiunii, se facemă dicționaristă academică. Pentru d. Odobescu este ună faptă neîndouiasă că dicționariă perfectă nu pote eși do uădată din societatea academică ca Minerva din capul al lui Jove, lucrările pregătitore fiindü deja indispensabile, d-lui susține că este multă mai bine ca ele se fiă făcute de mulți în deplină libertate, șapoi impune, în diversitatea loră, la critica publicului, în fine d-lul invită pe d-nii membrii ai actualei comisiuni lesicografice se nu facă din acesta să cestiune de avare propriă și de susceptibilitate, se considere și d-leră că, devreme ce aă declarată și’n prefaeia d-loră și’n desbaterile nóstre cumă că proiectulă tipărită ’să consideră ca uă operă a d-loră, luândă asupră’și toată răspunderea dinaintea publicului, este dreptă ca și ce-lalți conlucrători la proiectul ă de dicționar să se se bucure de acelea?I prerogative, adică să’și potă arăta publicului opera d-loră, astăfelă cumă o aă concepută și o aă esecutată. D. Barițiu, luândă cuvântulü, esprime mai ântâiă dorința ca societatea se mergă pe terema practică. Premiul Zapa este înființată și publicată cu câțîva ani mai ’nainte d’a se înființa societatea academică română. A stată cu totulă la voia literaților români ca în acei ani se se apuce de compunerea dicționariului și se ia premiulă. Nu s’a arătată nimeni. A venită societatea academică și’ndată, la anulă 1867, a provocată pe toți literații români se’i adune materiale pentru dicționariă, cu onorarii. Iérosi nu s’a arătată nimeni, nici măcară ca se adune materiale. După acestea, membrii societății academice, văzândă pe d’uă parte că, afară din sînul ă iei, nici unui Română nu’î pasă de dicționariulă silabei nóstre, eră de dalta că națiunea pretinde se’și véija uă dată tesaurulu limbei sale adunată la ună locă, ordinată și definită bine, s’a convinsă că nu mai e timpul de perdută și că prin urmare trebuie se se apuce âașii membrii societății academice de compunerea dicționariului. In anulă 1869 s’a și luată conclusiuni în acestă respectă. In sesiunea din anulă 1870 a făcută și d s ea oposițiune modului de scriere a dicționariului așa cumă fusese începută elă de către d nii A. T. Lauriană și I. Masimă, și astăzi se spune curată că opiniunile predomntore între literații noștri este, că mulțimea de cuvinte latine, puse de d-loră în dicțio arid, nu vor fi adoptate nici un da’ă de națiune, și că uneie modificațiuni ortografie ale d-loră vor fi respinse de asemenea. Cu tote acestea, meditândă mai târziă forte seriosă asupra lucrului și reflectândă că mulțimea de reforme, introduse în limbă ca de 40 de ani, la î ncepută fuse e combătută cu pre multă învierșuunare, care âfilă, după câțiva ani, tată a fostă adoptată peste fată, d-sea nu cuteza a condamna nimică în modă necondiționată, ci accepta multe de la timpă. Scopul principale ală nostru este: s’adunămă materialele limbei, se dămă definițiunile și tóte accepțiunile cuvinteloră. Acesta este uă o problemă forte grea. Déru amă luat-o asupra nóstru și trebuie s’o ecatema la cale. D-sea, ânsă nu cuteza a eși în lu icrare, fără uă revisiune prealabile. Acesta o face comisiunea lesicografică. Eră decă ’mî va schimba lucrările în contra convicțiunilor mele și, póte, în oposițiune cu voința națiunii, membrii comisiunii au luată tótu responsabilitatea asupră-le, era pe d altă parte aceia, cărora nu le place modulă de scriere ală comisiunii lesicografice, se nu protegea’ză critica fără nici uă cruțare, pentru ca sensă adevărulă la lumină. In resumată, d. Barițiu crede că, după multe sbuciumături de 4—5 ani, este necesitate supremă ca se properămă cu elaborarea dicționariului, eră diferințele cari există între membrii comisiunii lesicografice și între ceî-l-alți membrii colaboratori, se le încredemu timpului și criticei seriose, care până acumă nicidecumă nu ’și-a făcutu datoria la noi. D. Laurianu. Propunerea d-lui Odobescă este forte liberale și are multe avantagie pentru sine ; ea este forte propria pentru ună magazină de materiale care nare trebuință de unitate, și sară potrivi pentru multe lucrări forte folositore, numai nu pentru ună dicționariu. După d-la Odobescu lucrarea în cestiune ară fi numai uă adunătură de materiale și oă indicațiune de sistemare. Însă bine considerată acesta lucrare, nară are nici ună scopă practică ; ea ară produce spese enorme, cari nu sară rebonifica de rocă. Drumulă propusă de d. Odobescu ară fi forte lungă spre a ajunge la finită. Din contra după regulamentul adoptată, lucrarea de și proiectă are se aibă mă ușă practică, și toți banii să se reintre; în realitate societatea nu face de câtă ună împrumută spre facilitarea dicționariului — proiectă fără a scende ceva îndeșertă. Resturnarea regulamentului n’ară face de câtă a mai întârzia confecționarea dicționariului pentru ună timpă îndelungată. Noi cnse nu trebuia se amână că scoterea la lumină a dicționariului, deși numai proiectă. Refacerea regulamentului, refacerea sistemei, semăna pre tare cu pâmpia Penelopei, și nu e prudinte a perde multă timpă cu atari oscilațiuni. Totă ce s’ară pute face pentru mulțămirea individuale, s’ară pute reduce la tipărirea fidele a unei sau două cale ca échantillons în analele societății, și care n’ară costa de câtă circa 3.000 lei pentru 10 cale de échantillons, cari bani ară fi sacrificați. Dérü d-luî nu vede nici utilitatea, nici importanța unei asemene publicațiunî de échantillons. D-nii colaboratori n’aă se se teme că prin supunerea lucrării loră la redacțiunea comisiunii, și că se se teme că se va eclipsa individualitatea , comisiunea nu este delocă așa de rigurosă, totă ce se pote țiße bine în veră ce modă clară și lămurită se primescă fără modificațiuni, deși membrii comisiunii s’ară fi servită cu alte cuvinte. Orele fiind înaintate, ședința se rădică la 5 % ore, remâindă același subiectă la ordinea pentru urmâtorea ședință a secțiunii filologice. Președinte. A. Treb. Lauriann. 8«cretarii secț. filologice. O. Sion. Se vorbimă tare — scă mereu! Cu, sou—fără reservâ ? Acésta cestiune, camă de vr’uă patru septemâni, ne’ncetată ni se învârte prin capă, de atunci adică, de cândă în trecerea nostră prin Transilvania, înțeleseră mă camă de ce se lucră acolo, cu ce planuri se frământă — amicii guvernului maghiară — în privința Românilor ardeleni ! Oposițiunea română, măcară câtă de neînsemnată și pasivă, este una spina afundă în carnea statului maghiară. Ce-i pasă d-lui Andrassy de acestă , spina mică și subțire, cândă elă are Zile bune, și trăieșce în dulce „dinom<donom!“ Dânsulă atunci rîde de acelă prăpădită de spini, că cuteză se să împungă câte uă dată. Dérü cândă ceriulă politică se întunecă, și de afară, prin crepăturele ușieloră și ferestreloră străbate uă frigă ce-să apucă și să scutură ca niscari friguri și pe Maghiară, atunci spinușiulă română împunge și ustură reă, și d-sea a totă puternică ministru ală Măriei Séle austroungurescî, se văietă și nare odihnă. Și apoi — caută cu toba, în țară — nu doftori pricepători și onești, căci aceștia deja i-au spusă, că nu este vindecare și scăpare de spini, fără d’a tăia uă bună bucățică din carne, ci caută — ciarlatanî, cari se-ltlungă cu minciuni, și se lă îmbete cu tămâia propriei séle laude; astă-filă se-înline durerea! Déru—beția trece și durerea sérii vine, și ea după beție vine totă mai înveninată ; căci spinulă este afundă , și tocmai pentru că este afundă și mică elă cóce mereu ; și tocmai pentru că cóce mereu, — boia o se țină multă ; și fiindă că d. ministru se caută totă cu ciarlatanî, și buba astă-feliă totă mai multă se’nvenină, ce mai sciți, ce se mai pute nasce din ea. E că istoria fidele și acurată a necasurilor națiunii române din Transilvania cu regimul de stată ală Ungariei. Déra noi neamă decisă se vorbimă nu numai în alegorii, ci pe faclă, tare și sosü, curată și limpede. De ce se mai umblămă a ascunde pisica în sacă, a face secrete, unde faptele sunt învederate, și nu se mai potă ascunde. Da, d-nu Andrassy tată a ținută că e glumă și e șlagă cu Românii, — până cândă de nădată se pomeni că — nemulțămirea Românilor este generale, și că acea în — Viena și Praga, și pute încă la unele alte locuri — și mai multă decujétare, este mai bine cunoscută și luată în calculă, decâtă în Buda Pesta. Damă speriată deci d-nn Andrassy, bătu toba și ’și adună — pe Românii cei credincioși, adică cei ce au sete de bani și de ranguri, și ’i puse în mișcare, ca se scotă pe Românii ardeleni — „din somnulă celă de morte,“ din pasivitate, nota bene, din „pasivitatea oposiționale!" Pasivitatea naturale, întărită, credemă, că nu l’ară neodihni pe d-nn conte Andrassy , — nu le-ară păsa d-loră stâpânitori de iară coprinde atare pasivitate măcară pe toți Românii din lume; dérü pasivitatea oposiționare politică, oricâtă de ne’nsemnată ’m’ pare ea, el pre bine solă că — ceva se <jică; sclă că, întorcându-se mâne foia pe dosă, legile Ungurilor, făcute despre Români fără de aceștia, n’aă nici uă valore fiindă că le lipsesce morala; era valorea faptică ține numai până ține puterea fisică, pe care ea se reajima ; — cara înrăși la d-nii Maghiari ține, până o susțină puterile mai înalte străine!! Noi amă spusă acesta domniloră stăpânitorî — în dieta loră, în facia lumii; deci — de ce se ne sfiimă a fi-o repeți aici, cândă noi pururea și pretutindenea dorită se simă sinceri cu ei! In deșertă — d-lui Andrassy și încă unoră autoră corifei maghiari, cei mai buni și serioși patrioți români, le-au spusă și le-am arătată, că — nu este vindecare radicale și adevărată a răului, decâtă prin mulțumirea sinceră și onestă a pretensiunilor române, și anume în câtă pentru Transilvăneni, prin restituirea autonomiei țărei loră, d-nu Andrassy se vede a preferi și arlatanismul, corupțiunea unora și altora. In deșertă li s a arătată, ca prin acesta, greșită tractarea răului, răulă cresce și se ínvenineza și inrădăcineză totă mai multă, în câtă pate se devină mai la urmă necurabile: d-nu Andrassy—pare că mai vrea se pară, de câtă se pricepu vocea morale, ș’a ’nțelepciunii, ș’a adevăratei frățietăți! Pentru a dovedi că este așa, întocmai așa, ne provocămă la repetitele pertractări, ceaicea în Pesta, și josă în Transilvania, anume în Brașovă aă avută locă între corifei de ai noștri și între factori de ai guvernului. Cândă P. Napló, organule principale ale partitei guvernului, vorbia despre călătoria d-lui Min. Kerkapoly pe la Brașov, elă se sprimea d’a dreptul ă că d-lă ministru la întâlnirile cu mai mulți Români de frunte, a câștigată „dechlarațiune împăciuitore despre ținuta mai departe a Românilor.“ Vase jică : ținuta de până acumă a Româniloră a fostă nepăciuitore pentru domnii stăpânilor. Acesta se m-onotămu bine, pentru ca se putemă pricepe: cumă domnii stăpânitorî voiescă se scape de acea-a nepăduire, căreia nu este alta, de câtă cea-a ce o spuserămă mai susă, temerea de consecințele pasivității oposiționale!— Cu ocasiunea iubitelui Escelsele d-lui arhiepiscopă și mitropolită în Sibiu, din mai multe părți sa întețită ținerea unei conferințe politice-naționale, care apoi s’a și ținută, participândă la ea ună însemnată numără de inteliginți Români. Domnii, mai vîrtosă, stăruitori pentru acea conferință, cereaă și apăraă, că se se pronunțe recederea de la pasivitate. O altă parte, bărbații noștri nedependințî, concedeaă celă multă, ca într’uă adunare generale a inteligințeî române, se se desbată și decidă: facia de împregiurările actuali, ce felă de politică ară fi se mai urmeze națiunea română, întru interesul causei sale? Cei d’ântâiă, și déca concedeaă espectivntele două adunare naționale, dară dorină ca atare, din capulă locului se se convoce pentru scopul ă și respective cu programa „d’a eși din pasivitate“ și d’a regulată activitate greșcare, acesta a numită în privința participării la alegerile pentru dieta unguréscá din Pesta. (Firescu, căci alta felu de pasivitate nici nu esiste, nici nu s’a adoptată de națiunea română din Transilvania). Din care caută acești domni și pretindeaă destulă de aieve, că la atare adunare n’ară avè ce se caute, și nici că ară fi se fiă admiși bărbați daltă opiniune. (!!) Cei-lalțî, din contra, susțineaă că, uă adunare generale a Româniloră, n’ară arè nici ună înțelesă și nici cea mai mică valore, déca ea s’ară ține numai pentru uă anumită direcțiune și uă certă clasă de omeni. Majoritatea, tare precumpănitore, a decisă pentru acesta din urmă opiniune, ba mai multă: majoritatea nici n’a cutezată se recunoscu și se respire, ea de sine, din capulă locului, neesitatea absolută sau oportunitatea de vr’aă adunare generale română, între împrejurările de faclă. De aci results tulii lungei conferințe a fostă că s’a alesă uă comisiune de ș épte membri, luați din ambele grupe de păreri ș’acastă comisiune s’a însărcinată a afla ună modă, cumă se se consulte despre ținuta politică, în presiune și ’n viitorulă celă mai de aprope, și despre necesitatea și oportunitatea unei adunări naționale, precum și despre timpul și locul de întrunire, și modul de convocare, toți „bărbații competing“ adică toți inteligenții mai de frunte ai națiunii? Acea comisiune constătore din d-nii E. Măcelaru, I. Hania, J. Rusu, Dr. J. Nemeșiu, Dr. J. Borcea, Dr. D. Racudă și Vis Romană, vrândă a răspunde mandatului său, a ’nsărcinată pe două domni din ambele grupe de păreri, pe Dr. Borcea și pe Vis. Romană cu stilisarea și formularea adresei către bărbații competing ; astăfelă s’aă născută două concepte dintre cari alii d-lui Vis. Romană a fostă primită asia ,ficându-se de toți, sa și espeduită către mai toți cunoscuții bărbați aî inteliginței nóstre naționale. In numărulă viitoră vomă publica in totă coprinsulă său acestă adresă examinătore, câtă și răspunsulă nostru, părerea nostră în cestiune. Credemă că vomă ajunge tocmai bine, pe cândă resultatulă esamenului ținută cu inteliginții de competință se va supune la decernare sau clasificațiune. (Albina ) Giurgiu, 6 Octombre, 1871. D-luî redactare alu fliariului ROMANULU Domnule redactare, Domnulă ministru N. Crețulescu, gelosă, se vede, de victoriele repurtate de generaliulă din capulă instrucțiunii publice pe terâmură arbitrariului și ală ilegalității, se grăbi a ne da filele trecute dă probă de constituționalismă, călcândă cu celă mai mare cinismă drepturile medicilor români și demonstrândă astă-felă câtă de adâncă este disprețuiă d-sele pentru totă ce e română și inteliginte. Denunțămă acestă notă prin care d-sea pre<ju de cuviință a se ilustra, cu speranța că doctorii români nu voră întârzia, găsindă termini cei mai cuviincioși, a’lă felicita de respectură și simțimintele generose ce portă seiițe medicale!