Romanulu, ianuarie 1872 (Anul 16)

1872-01-14

34 :11 I'l "SUA AFACERE INTERNATIONALE. — Inohiliare 1) — Este adevărată că prin capitubițiunea încheiată la 1710 între Ludovic XV și sultanul Mahomed I, s’a derogată la acestă regulă generale de drepta publică europenii, recunoscându-se consulilor strimiși în ferele locuite de musulmani, caracterulu de aginți politici, ce li se refusa în celelale téri. In urma acestei derogațiuni întinsă mai târztist și, în favorea celorülalte state ale Europei, consulii din Oriinte afi dobândita erecsrl privilegie, resultându din caracterulü represintative cu care fură investiți. Chiarü ensédécl amü admite că Românii sunt ținuți a respecta capitulațiunile dintre înalta Parte și puterile europene, ceeziune importantă 1) A vedé numérulü d« ieri. ROMANÜLU 14 IANÜARIU 1872 Acesta este singura tactică raționabile ce trebuie se urmeze naționalitățile nemulțămite ale imperiului austro-ungarű, faciă cu nesce rivali perfizi și scelerați, precum sunte Nemții și Ungurii. Numai atunci potu spera naționalitățile umilite că ’șî voru recâștiga drepturile și autonomia țerilor ce locuiescu, déci retr&gêndu-se de pe arena politicei active a monarciei, vor isola acele doué eleminte ce-au usurpata domnia prin lovitura de stat a dualista. Va fi apoi treba lora d’a demonstra atât a lumii câta și dinastiei mai cu somn, daca acele doue eleminte suntü în stare a susțină și apăra monarchia în contra unui periéin esternű. Probândà acesta, vom demonstra totu-d’ua-data că ei merită a fi domni supremi și stăpânitori peste celelalte naționalități. Pene ce ou vom face acesta, elemintele nemulțămite ale monarchiei au totu dreptulu d’a se indoui despre legitimitatea titlurilor, în puterea cărora își arogă ele supremația și despotismul asupra lor. Ingagieresc de exemplu cornițele Andrássy iutr’una resbalű, și apeleze numai la patriotismul și lealitatea Nemților, ș’a cavalerescei națiuni maghiare, ș’apoi se vedemü care va fi resultatulu unui resbela purtată numai de cele doue eleminte atota-puternice ale monarcie!. Suntem șicum că celelalte naționalități nu le vor invidia nici pentru gloria, nici pentru victoriele ce vor căștiga, ci, din contra, le va admira și se vor supune umilire grației lorü ! Camilia, pe care ne propun« mü a o trata prin uă deosebită lucrare, totuși vice-consulii și și toți celalți aginți consulari, numiți pe la porturi și schele în interesulü purü aici comercialul, nu intră de locű în categoria celora cari se bucură escepționale de privilegiumü esteritorialitățiî. Capitulațiunile nu au votul desi curü se cuprindă în acestă tranșeă de câtă pe consulii generali cari portă în același timp și titlu de aginți politici al guvernului care’i acrediteza. Turcia ea însășî nu înțelege și nu aplică de cânt în acesta sensü capitulațiunile sale cu diferitele State europene. Pentru ca se dlămă despre acésta să probă evidinte, vomă reproduce aci în extenso art. III din memorandulu trimisu de fostulă marele Viziru în Apr. 1869 represintanțilorii guverneloru străine la Constantinopole: »Consulii puterilorü în Turcia, dice Aali-Pașa în memorandulü său, nu au nici unü dreptu de a pretinde la prerogativele de esteritorialitate absolută de cari se bucură represîntanții acestora puteri. In case condu cineva, 4'ce art. 16 din capitulațiunile din 1740, intenză unü procesu acestora consuli, ei nu vor pute fi puși la închisore, nici casa lorü pusă supt peceți, și vor fi judecați de către înalta Portă. In materie civili, consulii suntü dora supuși jurisdicțiunii înaltei Porți. Ei nu au dreptu de cáta la scutirea de precari căi de esecuțiune, precum constrângerea corporale și punerea sigilielor. In materiă criminale capitulațiunile ca și tractatele posteriore păstreză uă tăcere completă în privința consuliloru, déra fiiindu că dreptulu ginților fi, în lipsă de uă convențiune espresă și cândü nici reciprocitatea nu póte fi invocată, nu recunosce aginților consulari nici una dreptu la esteritorialitate, nu mai rămâne nici vă índouielá că el suntu justițiabili de Sublima Pdrtă pentru tóte crimele și delictele comise în prejudiciulu Statului sau alü vreunul supusu otomanü 2).“ Asia dorit, chiarü în pasul și ipotetică cândü capitulațiunile Turciei ne-arțin de dreptu aplicabile, și după ânsășî opiniunea guvernului turcescu, aginții consulari nu potu invoca în favorea lorü privilegiuluei teritorialității. A cui este énsé vina, décá prinsă anomaliă inesplicabile viceconsulii se primescu a fi acreditați d’a dreptul către suveranulu României? Acești aginți nici după dreptul a ginților și, nici după convențiunile închiriate cu înalta Portă nu au nici unu caracteri represintativi. Ei nu sunt decâtfi simpli impiegați al consuleloî generale, și în consecință arü trebui se fie numiți d’a dreptulü de către consulele generale. Nu înțelegem fi de loeu ca acești simpli starosti comerciali se fiă acreditați către suveranulü târei și recunoscuți prin esecuatorii domnescü. Nu se acrediteză către 2) V. Etudps pratîqups sar 1» queation d'Orient, Paris 1869, p. 207. suveranulu unei téri de câtü acel aginț politici cari au scrisori de creanță de la suveranulu țarei care-I trimite. Este acisă regulă de diferință recunoscută de drepturi europénü și consacrată prin usura Statelorü. Unii trimisü care nu are de catü scrisori de provisiune sau de recomandațiune din partea ministrului de afaceri străine alü țărei care’la trimite, era nu scrisori de creanță din partea suveranului, se confirmă pură și simplu de către ministru de afaceri străine alü țărei care’la primesce. Este a împuțina prestigiul. Domnitorelui românfl condu ’i se cere esecuatorele de rigore pentru ori-ce impiegatu numitü de ministrulu unei țări după recomandațiunea consulelor generale. Eră camü din ce causă provine acea grozavă confusiune ce domnesce la noi în privința drepturilor și prerogativelor ei ce trebuie legalminte acordate represintanților puterilor străine. Noi credemünte că d. Porumbaru a avuți ca magistrate română uă conduită corectă și conformă întru tote cu dreptulü publică europenii care cârmnesce relațiunile nóstre cu puterile străine. Ensuși diabiulu Pressa, organule ostensibile ale puterii, fidele în acesta trecutului politică ale d-lui B. Boerescu, susținea mal filele trecute, vorbindu despre o telegramă publicată de diabiuru Românulu, că capitulațiunile închiriate de sublima Portă nu se pot aplica țărei românesc, care are drepturi incontestabile de a’șî regula cum o va voi relațiunile sale politice cu puterile Europei. Unu lucru întristeza în acesta privință. D. Em. M. Porumbaru care a susținută cu atâta demnitate drepturile autorității și ale legilor române, pe cândü ocupa ad-interim postul de judecătore da instrucțiune, fu numita de câteva ore procurore pe lângă tribunalulu Mehedinți. Amui aflamü că predecesorele seu, basata pe un sciú care testa de lege, a închisă acțiunea publică deschisă în privința dlui Zagorsky. Scrmü asemenea că de cându ocupă acesta nouă funcțiune, d. Porumbaru n’a facut nimicit pentru a o redeschide și a’i da cursul a regulații ce trebuie se ia ori ce urmărire asupra căreia mai cu semit s’a facut acte de instrucțiune. Ore calitatea de represintare ale societății și de gardianu ale legii care investesc e astăzi pe d. Porumbaru se’la fi făcută se renunde la modul ă seu de a vedea în cestiunile internaționale, modu de a vedea care ni se pare celu mai justă și celui mai românescu ? Nu o credemü. Suntemü șicuri din contra că d-sca nu va lucra de locu ca procurore alta-felu de câtü a lucrate ca rude de instrucțiune. Acesta este datoria oricărui june oneștii și indipendinte, și ne place a spera că d-sea ’șî-o va îndeplini. (Gazeta Severinului.) Bucurescî, 11(23) ianuariei, 1872. D-lui redactore alu jianului ROMANULU Domnule redactare, Veroga se bine-voiți a da publicității următórele : Iliariulă Daracula, în glumețile séle aprebiări ce face, în numerală de la 9 Ianuarie, asupra nenorocitei mele cestiuni de condemnare pentru participarea la Congresulu presei române, are aerulu, nu sciți, cu intențiune sau ironiă, d’a ’mi atribui paternitatea unei poesiî pe care énsu’mi n’am cunoscut-o pene ce n’amu citit’o la sfîrșitulu cărții intitulate Biografia ómeniloru mari, tipărită la anul 1857 în Iași, carte la finele căreia stă și semnătura autorelui. Declina și paternitatea și responsabilitatea acelei poesii, și rogii pe piamele umoristice se lase la uă parte cestiunea clerului și a bistricei, fiind și mai ințeleptă, a nu face rea, cândü cineva nu póte face bine. Primiți, ve roga etc. etc. Preotulu Grigore Muscelenu. CORESPONDINTA SCIlipICA, Paris, M Iamuadfi, 1872. Printre gestiunile de utilitate publică cari ne intereseza directa, este una, care în virtutea actualității, ’mi a atrasü atențiunea în particulară: Gestiunea iluminării orașiului Bucuresci. Dați-’mă voie, domnule redactare, a cere ospitalitate în onor. dv. 4>ar*0» pentru a face cunoscuta câteva fapte, cari, preda, se ratisieră la acestă cestiune, reservându-mi totu-d’ua-data dreptulu d’a urmări acesta lucrare și d’a ’I da la timpur! oportună tóte detaliurile ce comporta. I. buințândă în loculu hydrosrenului (din lumina lui Drumong), gazulü d’éclairage, și ca corpii fisii, părticele gudronose (materii pre bogate în carbonii) aduse în flama cuvintelui gazului (hydrogenii), chiar lăsând fl oxigenulil ca comburantă. Esperiintele făcute în acesta sensü, în vara anului 1870, la Baza europeană și Café des Varietés, oferă resultatele cele mai neașteptate și cele mai satisfacétóre. Lumina produsă în acesta moda este albă, clară, și du nă intensitate care apropie lumina electrică.stă mecanismulu acestui sistem și: Lucrurile fiind dispuse ca pentru iluminatura cu gază d’éclairace; acesta gază, mai nainte d’a ajunge la lampa (bec) trece într’uăcită d’uă construcțiune particulară, în care s’a depasa prealabile materii gudronose, și în aceste condițiuni se încarcă de molecule de acestă substanță, pe care le aduce cu elfi în focarulă de combustia. Pe de altă parte, una tuba paralelă și colaterale, cu celfi ce aduce gazulu d’éelairage asia preparată, aduce în același focaru unu cuvinte comburantfi de existenti. Pentru a aprinde lampa, se deschide mai întâia robinetulu gazului d’éelairage si ’i se dă foca, lumina lui slabă și fuliginoisă, înainte de deschiderea robinetului ce dă cursul oxigenului, devine îndată clară și intensă cândela ajunge în flamă. Cu diferite ocasiuni am putut repeta tóte esperiințele în detaliu și a ne da astfelö compte esacuo de mecanismulu fiecărui aparate. Consiliule municipale ale orașiului, Paris, în ședința de la 7 Aprilie, 1870, a decis că esperiințele se vor face pe oă scară mai mare; acuma se facu lucrări de instalațiune, spre a ilumina cu acesta sistemu partea marilor bulevarde, coprinsă între rue Scribe și No. 8, ale bulevardului Italianilorü. II. Aci, ne propunem a se demn căte-va deslușiri asupra praparațiunii oxigenului întrebuințate; din cele ce va urma va resulta că acesta preparațiune este cea mai economică din cele sclute pâne acuma; asta fe la grația acestui incidinte, acesta sistemă moQ, pe lângă avantagiile producțiunii, este cu multü mai puțină costisitori decât și vechmle sistema. Oxigenul se prepară, între alte moduri, din bioxidul de manganesa (MnO5), aerü și apă. Meritul companiei Tessié du Motay Cie, este de a fi profitată și pusfl in practică acesta preparațiune. In adeverü, ori de câte ori bioxidul de manganesit (MnO2) este purtata la oă temperatură între 100 °—150 °, în presința unei soluțiini alcaline (sodice spre exemplu) destulă de concentrată, și ținută la acestă temperatură una timpo suficiente, se supraoxideza (luândă oxigena din aer), și devine acidă manganica (MnO5), se combină cu alcaliul întrebuințată (soda în acesta casa) și face să sare (manganata de sodă, MnO5Na0, în acesta caul). Acestă manganata, forte instabile, în presința unui cuvinte de vapori și aeră se descompune, abandonând si cei 3 echivalenți de oxigen, luați din aere, și redevenindu bioxida de manganesa. Ecuația urmatare dă compun de acesta reacțiune: MnO 5NaO=MnO ^BO+NaO. FOITA „EOMÁMJLIT MAI MULTA ONORE DE CATŰ ONORI. EBBN-AN CJi BALLESO CAPITULULÜ VII. 1) Se făcea nópte. Natura și elementele trecuseră fără silă de la liniște la somnii, cumu trece cele dreptü de la viață la mórte. . Foile arboriloru, mereu clătinate, mereü gata a șuiera, erau nemișcate și tăcute ca și cumu le-arü fi magnetisate vr’unu silfü răutăciosii. Tăcerea era deplină ș’ar fi pututu crede c’atmosfera, devenindu compactă și cristalizată, nu mai vrea nici se primescă, nici se mai transmită vr’unu scomotű. Din cându în când îi numai, profumurile răchiteloru aduceau ca uă suvenire de la ambele flori de câmpă ale Anei. L. 1) -A vedî »Românulu“ de lai lamiariu și p AnSa-Șl, care ședea lângă porta ’I mereu deschisă la uliță, răsfimendu’și capulu de stâlpu. Ana ’și rădica ochii către lună, care era palidă supt cele din urmă licurici ale Jtele cumu era și tenera fétá supt durerile absinței lui Gabriel. Ea cânta c’uă voce plângetóre, p’nă ariâ dulce și lină, uă tristă elegiă . Luna ’n flăcare sără írni aduce, negrnșitO, Uă plăcută suvenire De la dulcele’mî iubito. Deru vai eteua dimineții Nu’mî aduce de câtă dore, întristare și durere, Multă grijă, multă floră Asceptarea nu me nfrânge, Și mereu l’oia astepta, Chiarö unu anO, și mai multă pate, Péne cânda s’o ínturna , Căci nu voia se sorb și vrnă dată Cupa, plină de amară, A speranței incetate, A speranței în zadaru. „Etă... sorele apune !“ Și oprescă florile ’n câmpii. A plecată celă ce-s dusese Vieța, colorile vii. Ahiași vró se ’mi caută mórtea. Clopotu’mî s’audu sun ândi, Și pe celă ce’mî 4’se adio Lângă mine suspinând O. Ana zări atunci pe unchiulu Matias, care, stându afară din poftă, își pleca spre dânsa capulu ca s'audă mai bine cânteculu. Bunulu bătrânu numera peste nouăzeci de ani, și se păstrase tare și sanatose, ca și cumu Dumnezeu arü fi vrutu se prelungescu suvenirea unei bune lucrări și se resplatescu caritatea ce ’mbrățișiase p’acesta omu sărmană. Ana,ar da cátu de multă iubesot unchiul Matias pe Gabriel, surise întâlnindu’i privirea tristă și simpatică; surise nu c’unu surisu veselă, ci c’unu acru dulce, cu acelü surisu care, asemenea c’uă salciă ntr’una desemnă, înfrumusețeză și ’ntristeză toffi-d’uă dată fisiotomia spectatorelui. Apoi, ca se pute ’n contacta mai directă afecțiunea ce amendoul purtau celul ce lipsia. Microcula da ilumina unu orașifi cu gază declairage are Incontestabila superioritate asupra vechiului modü de iluminare cu esență de petrol (după cum se obicinuesce în țară), cu tote acestea, lumina ce era (gazulü d’éclairage) produce este înca departe d’a satisface esigințele municipiului. D’aci veni ideia câtorü-va savanți d’a găsi unu mou moda de iluminată pentru orașie (orașie mari în particulară), care pe lângă condițiunea d’a două lumină clară, întinsă, se íntrunescu și pe acea practică d’a nu fi mai costisitoru sau chiaru d’a fi mai puținii costisitorii de câtă modulă actuale (gază d’éclairage). Unii întrebuințară în acestü scopu flama oxy-hydrică [Drumong), în care introducea ca corpu fisa zirconia. Esperiințe fură făcute în acestü sensu pe piața Tuileriilorü și a Hôtel-de-Visle (1868- 1869, déra resultatulu nu fu pré satisfacétore. Compania parisiană, Tessir du Motay Cie, luă studiulu acestei cestiuni, între— O se se ’ntorca? I 4ise ea Matias, care ’și aducea aminte câtu își iubise dênsula femeia, ce murise, și pe fiaseil care ’iu părăsise, respinse clătinându din albu’I copii: — Vai, fetița mea, cel ce morți nu mai potți învita; cel ce placă nu se mai întorcsi! Atunci lacrimele line și dulci, fiice ale melancoliei, cari începură se curgă pe obrazii Anei, făcură locu unora lacrime abundinte, fiice ale durerii, cari curserá ’n șiroie răpe4L — Nu va mai veni 4icea dénsa, și d-tea ’mi spui asta ! Vé4ü bine că nu e credință și speranță de câtu în iubire. Se va ’ntorce, unchiule Matias, se va ’ntorce , amuici, în pepid, unu profetamal sicurtt de câtü d-tea. Stefánia, care era ocupată cu ’ngrijirea casei, se ntorse ’n acelaminută ș’auzi cele din urmă cuvinte ale Anei. — Fata sufletului meu, ÎI 4,se densa, pentru ce te ’ncrezi în nesce vise ș’ascepți unu lucru peste putință ? Cumü vrei tu ca Gabriel, care e fiul unui omunsemnată, se se potă ’ntorce ’ntre noi cești-lalți țărani? Asta ’nsemneza că vrei se fii orbă. Fetița mamei, fii cuminte și gonesce’țî din gând și aceste idei deșărte. Gabriel, care e h mijloculü atâtoră măriri, acolo unde e regina, camă vrei tu, nevinovată ce ești, se ’și mai aducă aminte de tine ? — D-tea nu cunosci pe Gabriel, mamă. — Nu lu cunoscu? Și ce, nu l’ama născută ea ?... Nu, nu l’amu născutQ eil, dĕrü l’ami hrănită cu laptele meu. Ascultă, Ana, fata mea, se fiă—cumu și e^l— mai bună de câtă pânea, mai nobile de câtă aurulu, mai dreptu de câtfi plata Domnului, nu s’arü pute ’ntorce la noi, căci nu se pote dospi ’n aceașî copată pânea regelui și pânea de țară. Cumu vrei se fiă așia ? I-a plăcută lui Dumnezeu se ne dea nouă unu fiu, ție una logodnică ; n’avema de câtfi se ne supunemü, și, în sfîrșitul, ca se fii mai puțină mâhnită, se alt.o ü-de-una ’n minte aceste vorbe ale legii creștine: . ■ '■ [UNK]HU — |. ■ , ■ ■ [UNK] -mmmmm